Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară

Vladimir Putin  a făcut anunțul în timpul unei întâlniri la Moscova cu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în cadrul căreia s-a discutat și despre furnizarea de hidrocarburi rusești către Bupadesta, potrivit Le Figaro. Soarta prizonierilor de război maghiari din Ucraina fusese deja abordată cu o zi înainte, în timpul unei convorbiri telefonice între Vladimir Putin și premierul ungar, Viktor Orbán.

Mulțumindu-i lui Vladimir Putin pentru aceste două eliberări, ministrul Peter Szijjarto a afirmat, de asemenea, că „mulți” luptători etnici maghiari sunt forțați să lupte în armata ucraineană. Situația minorității vorbitoare de limbă maghiară din regiunea ucraineană Transcarpatia este una dintre sursele de tensiune dintre Kiev și Budapesta.

Săptămâna trecută, armata rusă a publicat o înregistrare video în care apare un bărbat care se identifică drept soldat de origine maghiară, recrutat cu forța și care cere să fie eliberat.

Putin a vorbit și despre blocada livrărilor de țiței

Întâlnirea dintre Putin și Szijjarto a oferit, de asemenea, o oportunitate de a discuta despre blocada livrărilor de țiței prin conducta Drujba, care traversează Ucraina dinspre Rusia.

Ungaria și Slovacia acuză Kievul că tergiversează repararea unei secțiuni a conductei de petrol avariate de un atac aerian rusesc în ianuarie. După începerea invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, UE a impus o interdicție asupra majorității importurilor de petrol din Rusia.

Însă conducta Drujba („prietenie” în rusă) a fost temporar exceptată pentru a oferi țărilor din Europa Centrală timp să găsească noi soluții. Ungaria și Slovacia continuă însă să importe petrol rusesc prin conductă, care a fost vizată de mai multe atacuri aeriene ucrainene.

Șeful Pentagonului: Războiul cu Iranul „abia a început”

Pete Hegseth, șeful Pentagonului, a afirmat miercuri faptul că războiul cu Iranul „abia a început”. Avertismentele lui Hegseth și ale președintelui Comitetului șefilor de stat major, generalul Dan Caine, cu privire la un conflict de lungă durată au fost primele din partea oficialilor militari și întăresc previziunile președintelui Donald Trump din ultimele zile, potrivit cărora campania împotriva Iranului ar putea dura mai multe săptămâni.

„Abia am început să vânăm, să demontăm, să demoralizăm, să distrugem și să învingem capacitățile lor”, a spus Hegseth miercuri, potrivit POLITICO.

Totodată, Hegseth a negat categoric că SUA ar rămâne fără muniții, întărind afirmațiile lui Trump potrivit cărora Statele Unite dispun de un „stoc aproape nelimitat” de arme din care să se aprovizioneze.

Pe de altă parte, generalul Caine a subliniat că loviturile au redus capacitatea Iranului de a lansa rachete și drone asupra țintelor din întreaga regiune a Golfului.

Iranul a provocat pierderi americanilor. Concret, șase soldați ai Armatei de Rezervă a SUA au fost uciși duminică în Kuweit, după ce o dronă iraniană Shahed a lovit un centru de operațiuni tactice care nu era complet protejat împotriva amenințărilor aeriene.

Oficial american: „Vom începe acum să ne extindem în interiorul țării”

Recunoscând pierderile suferite de SUA, generalul Caine a anunțat că operațiunea aeriană din Iran se va intensifica: „Vom începe acum să ne extindem în interiorul țării, lovind din ce în ce mai adânc în teritoriul iranian și creând o libertate de manevră suplimentară pentru forțele americane”.

Comentariul șefului Pentagonului vine după ce luni, președintele american Donald Trump a afirmat, referitor la atacurile lansate de SUA asupra Iranului, că „nici măcar nu am început să-i lovim cu putere. Valul mare nici măcar nu a venit. Cel mare va veni în curând”.

Situația din Orientul Mijlociu a escaladat în weekend, după ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în urma unor atacuri lansate de SUA și Israel.

Anunțul Casei Albe despre o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran

Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit CNN. Ea a spus că prezența trupelor americane pe teren în Iran nu face parte din plan „în acest moment”.

„Nu fac parte din planul pentru această operațiune în acest moment, dar cu siguranță nu voi elimina niciodată opțiunile militare în numele președintelui Statelor Unite sau al comandantului suprem și, în mod înțelept, el nu face același lucru pentru sine”, a declarat Karoline Leavitt.

Comentariile ei vin în contextul în care șeful Statului Major, generalul Dan Caine, a declarat tot miercuri că SUA vor începe „să lovească progresiv mai adânc în teritoriul iranian”. De asemenea, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, i-a avertizat pe americani că operațiunile militare împotriva Teheranului sunt la început.

Casa Albă anunță că Spania este de acord să coopereze cu armata SUA. Guvernul spaniol neagă: Poziția noastră nu s-a schimbat deloc

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat miercuri faptul că Spania a acceptat să coopereze cu armata SUA în legătură cu operațiunile în Orientul Mijlociu.

„Cred că au auzit mesajul lui Trump de ieri, tare și clar. Au fost de acord să coopereze cu armata americană. Armata americană își coordonează activitatea cu omologii săi din Spania”, a spus Karoline Leavitt într-o conferință de presă, potrivit Associated Press.

Pe de altă parte, Spania neagă acest lucru. Ministrul spaniol al Afacerilor Externe, José Manuel Albares, a negat „categoric” că Spania a acceptat să coopereze cu armata SUA, așa cum a afirmat Leavitt.

„Neg categoric acest lucru. Poziția Guvernului Spaniei cu privire la războiul din Orientul Mijlociu, bombardamentele din Iran și utilizarea bazelor noastre nu s-a schimbat deloc”, a declarat Albares într-un interviu acordat postului Ser, potrivit EFE și El Pais.

Trump întrerupe relațiile comerciale cu Spania. Replica premierului Sanchez

Marți, președintele american Donald Trump a anunțat că întrerupe relațiile comerciale cu Spania după ce premierul Pedro Sanchez a refuzat să ajute SUA în atacul asupra Iranului. Trump a spus că spaniolii au avut o atitudine neprietenoasă.

„Spania ne-a spus că nu putem folosi bazele lor și e în regulă, nu avem nevoie de ele. Dacă vrem, putem pur și simplu să zburăm și să le folosim. Nimeni nu ne va spune să nu le folosim. Dar nu avem nevoie. Au fost neprietenoși. Spania nu are nimic din ce avem noi nevoie, exceptând oamenii grozavi”, a spus Trump.

În replică, premierul spaniol Pedro Sánchez a spus că Madridul se plasează de partea dreptului internațional în legătură cu războiul din Orientul Mijlociu.

„Poziția guvernului spaniol în această situație este clară și consecventă. Este aceeași pe care am menținut-o în Ucraina, precum și în Gaza. În primul rând, spunem nu la încălcarea dreptului internațional, care ne protejează pe toți, în special pe cei mai vulnerabili, populația civilă. În al doilea rând, spunem nu la presupunerea că lumea își poate rezolva problemele doar prin conflicte, prin bombe”, a spus Sanchez.

ATITUDINI, noua emisiune Gândul, începe vineri, ora 16:00. Invitat: Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

ATITUDINI – Noua emisiune marca Gândul va fi un spațiu deschis tuturor provocărilor pe subiecte de mare impact în care moderatorul Adina Anghelescu și invitații săi vor diseca problemele majore cu care se confruntă societatea și în care ATITUDINEA va conta. O emisiune provocatoare în care vor fi analizate, cu argumente și fapte, temele actuale cu care se confruntă fiecare dintre noi, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea: sănătate, justiție, industrie, agricultură, energie, proiecte de dezvoltare, business, avocatură, mediu, transporturi și administrație locală.

Emisiunea este difuzată live, în fiecare vineri, de la ora 16.00.

Moderatoarea Adina Anghelescu, jurnalist de investigații, alături de invitatul său, va lua ATITUDINE și va pune sub lupă subiectele de mare interes, încă nerezolvate, pentru găsirea unor soluții care să determine depășirea unor obstacole create de decizii non-constructive.

Efectele unei legi asupra vieții cotidiene sau politice, noile tehnologii și implicațiile lor, problemele existente la nivel local sau decizii politice cu impact global, toate acestea ne afectează în mod direct și este nevoie să luăm ATITUDINE.

De aceste ATITUDINI din prezent depinde viitorul!

Vineri, de la ora 16.00, are loc prima ediție a emisiunii, avându-l ca invitat pe Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Contre dure între liderii Coaliției. Grindeanu: I-am spus de patru ori astăzi la Coaliție că nu suntem de acord, o spun încă o dată, ca să fie clar

Miercuri au fost mai multe atacuri dure între membrii Coaliției de guvernare. Ultimul care a lansat un atac a fost președintele PSD, Sorin Grindeanu. El l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan.

„Domnul Bolojan a tăiat la jumătate impozitul pentru multinaționale. Domnul Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaționale. Domnul Bolojan a luat astfel miliarde de lei din buget și i-a lăsat la bogați. Iar acum ne cere să fim „responsabili” când discutăm dacă un copil cu dizabilități trebuie să primească de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului”, a transmis Sorin Grindeanu.

De asemenea, el a contrazis informația conform căreia participanții la ședința de miercuri a Coaliției s-au înțeles asupra bugetului.

„I-am spus de patru ori astăzi la Coaliție că nu suntem de acord cu această abordare. O spun încă o dată, ca să fie clar”, a încheiat Grindeanu.

Anterior, premierul Ilie Bolojan a răspuns PSD care l-a acuzat că blochează adoptarea bugetului de stat. Comunicatul PSD este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea, a spus Bolojan. Bugetul este finalizat, la ședința de coaliție ne-am închis în regulă, a adăugat premierul în cadrul unui interviu acordat postului B1 TV.

„Bugetul este finalizat, dar cu provocări foarte importante (…) La ședința de coaliție, ne-am închis în regulă. Întâlnirea a fost în bună regulă (…) Comunicatul este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea (…) este de neînțeles de ce atunci când discutăm treburi serioase în ședințe lucrurile sunt normale apoi în comunicate, lucrurile sunt total diferite Asta nu ajută (…) nu înțeleg de ce trebuie să avem scandaluri”, a mai spus Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului i-a criticat pe cei care fac propuneri privitoare la buget fără acoperire financiară.

„Nu rămân decât spații limitate (în buget n.r.) orice propui suplimentar… dacă ești un om responsabil, trebuie să spui sursa de finanțare (…) în toate discuțiile din această perioadă nu am auzit astfel de propuneri”, a explicat Ilie Bolojan.

PSD l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că blochează adoptarea bugetului de stat. A inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor, a susținut PSD. Social democrații se vor reuni pentru a stabili dacă votează bugetul.

Inteligența Artificială, acuzată că a determinat un bărbat să se sinucidă. Compania Google, dată în judecată

Familia unui bărbat care s-ar fi sinucis ca urmare a unui sfat oferit de asistentul de Inteligență Artificială Gemini, a dat în judecată Google, potrivit Le Figaro.

Conform procesului intentat la o instanță federală din California, Gemini i-a sugerat lui Jonathan Gavalas, în vârstă de 36 de ani, să „treacă” din lumea fizică în lumea digitală pentru a se alătura „soției” sale digitale, personajul întruchipat de chatbot.

Procesul a început miercuri. Incidentul s-a produs în luna octombrie. Un manager de vânzări al unui IMM cu sediul în Florida s-a baricadat în casa sa, la sfatul lui Gemini, și apoi și-a tăiat venele, Această tragedie s-a produs după câteva săptămâni de interacțiuni cu asistentul virtual.

Gemini s-a adresat utilizatorului ca între membrii unui cuplu, numindu-l „iubirea mea” sau „regele meu”, conform unor fragmente din conversații citate de familie. De asemenea, asistentul virtual i-a dat bărbatului mai multe ordine bizare. L-a convins să cumpere ilegal arme pentru a ataca un camion care nu exista și i-a spus că este monitorizat de Guvern. În plus, i-a cerut să ia cu asalt un laborator pentru a fura planurile unui robot

Familia solicită despăgubiri de la Google, precum și implementarea unor măsuri de securitate. În replică, firma susține că bărbatului i-a fost oferită în mod repetat opțiunea de a contacta un număr de urgență și i s-a repetat că interacționează cu un asistent virtual.

„Tratăm această problemă foarte în serios și vom continua să ne îmbunătățim garanțiile și să investim în această activitate esențială”, a adăugat compania.

Acuzații asemănătoare au venit și din partea familiilor unor adolescenți care s-au sinucis.

Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 5. Israel și SUA cresc presiunea și loviturile / Senatul SUA se pregătește să-l oprească pe Trump / Anunțul Casei Albe despre o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran

Reuters: Trump l-a sunat pe Macron în privința operațiunii militare a SUA împotriva Iranului

Agenția Reuters relatează că președintele american Donald Trump l-a sunat pe omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru a-l informa despre situația operațiunii militare a SUA împotriva Iranului.

Cei doi au discutat la telefon despre problema Libanului.

VIDEO. Bombardamente puternice în Teheran

Anunțul Casei Albe despre o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran

Casa Albă a făcut miercuri un anunț de ultim moment privitor la o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran.

Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit CNN. Ea a spus că prezența trupelor americane pe teren în Iran nu face parte din plan „în acest moment”.

„Nu fac parte din planul pentru această operațiune în acest moment, dar cu siguranță nu voi elimina niciodată opțiunile militare în numele președintelui Statelor Unite sau al comandantului suprem și, în mod înțelept, el nu face același lucru pentru sine”, a declarat Karoline Leavitt.

Forțele kurde din Irak au lansat o ofensivă terestră în Iran

Mii de luptători kurzi au intrat pe teritoriul iranian și au ocupat poziții de luptă luni, 2 martie, anunță i24NEWS.

Casa Albă anunță Spania a fost de acord să coopereze cu SUA, după criticile lui Trump la adresa lui Sanchez. Guvernul spaniol neagă

Casa Albă anunță că după criticile de ieri ale lui Donald Trump la adresa premierului Pedro Sanchez, Spania a fost de acord să coopereze cu SUA: „Cred că au auzit mesajul lui Trump de ieri, tare și clar. Au fost de acord să coopereze cu armata americană. Armata americană își coordonează activitatea cu omologii săi din Spania”, a afirmat Karoline Leavitt.

Pe de altă parte, Spania neagă acest lucru. Ministrul spaniol al Afacerilor Externe, José Manuel Albares, a negat „categoric” că Spania a acceptat să coopereze cu armata SUA, așa cum a afirmat Leavitt.

„Neg categoric acest lucru. Poziția Guvernului Spaniei cu privire la războiul din Orientul Mijlociu, bombardamentele din Iran și utilizarea bazelor noastre nu s-a schimbat deloc”, a declarat Albares într-un interviu acordat postului Ser, potrivit EFE și El Pais.

Secretarul general al Hezbollah: Răbdarea noastră are limite, iar agresiunea și escaladarea israeliană au devenit excesive

Secretarul general al Hezbollah a făcut o serie de declarații miercuri.

„Răbdarea noastră are limite, iar agresiunea și escaladarea israeliană au devenit excesive. Am spus în repetate rânduri că Israelul își dorește expansiunea, iar Netanyahu a declarat că își dorește un „Israel mai mare”. Israelul reprezintă o amenințare existențială pentru noi, pentru poporul nostru, pentru țara noastră și pentru întreaga regiune. Problema nu sunt armele Hezbollah, ci ocupația și încălcarea continuă a suveranității”, a spus acesta.

Președintele iranian Masoud Pezeshkian reacționează la tensiunile SUA-Spania

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a reacționat la tensiunile SUA-Spania, după ce marți, președintele american Donald Trump a anunțat că va înrerupe relațiile comerciale cu Spania întrucât țara nu a permis accesul SUA în bazele militare.

„Conduita responsabilă a Spaniei în opoziția cu încălcările flagrante ale drepturilor omului și agresiunea militară a coaliției sionist-americane împotriva unor țări, inclusiv Iranul, arată că etica și conștiințele trezite încă există în Occident. Îi felicit pe oficialii spanioli pentru pozițiile lor”, se arată în mesajul postat de Pezeshkian pe X.

VIDEO. Cum s-a golit strâmtoarea Ormuz în câteva zile

Iranul a amenințat că va viza ambasadele israeliene din întreaga lume dacă Israelul îi atacă misiunea din Liban

„Dacă Israelul comite o astfel de crimă, ne va obliga să facem din toate ambasadele israeliene din întreaga lume ținta noastră legitimă”, a declarat Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forțelor armate ale regimului islamic.

Marți, Avichay Adraee, un purtător de cuvânt al IDF, i-a avertizat pe reprezentanții regimului iranian care se află încă în Liban să plece imediat înainte de a fi vizați, acordându-le 24 de ore pentru a pleca.

Senatul va vota în această noapte pentru a-l obliga pe Trump să înceteze atacurile asupra Iranului

Senatul urmează să ia un vot inițial miercuri, în jurul orei 16:00, ora estică/ SUA, privind blocarea președintelui Donald Trump de a ordona noi atacuri asupra Iranului, oferind primul test al sprijinului Congresului pentru o campanie lansată de Trump fără consimțământul său.

SUA consumă rapid arme de precizie și interceptoare antirachetă la doar câteva zile de la începutul campaniei din Iran

Oficialii avertizează că stocurile sunt utilizate atât de repede încât armata ar putea fi „la câteva zile distanță” de a stabili prioritățile amenințărilor viitoare pe care să le intercepteze, notează The Washington Post.

Senatorul Mark Warner a declarat că „munițiile noastre sunt insuficiente”.

Potrivit CNN, oficialii americani au declarat Congresului că dronele Shahed ale Iranului reprezintă o provocare majoră și că apărarea aeriană „nu va putea să le intercepteze pe toate”.

De asemenea, parlamentarii au avertizat că conflictul ar putea deveni o „problemă de matematică”, deoarece stocurile de interceptori se epuizează.

Senatorul Mark Kelly a declarat că „nu avem o ofertă nelimitată”, în timp ce oficialii au recunoscut că dronele „reprezintă o problemă mai mare decât se anticipase”.

Gabriela Horga (PNL) susține că PSD împinge România într-o criză bugetară prin populism și decizii iresponsabile

Liberala Gabriela Horga critică atitudinea Partidului Social Democrat în privința bugetului pe anul 2026.
„PSD împinge România într-o criză bugetară prin populism și decizii iresponsabile. Propunerile pe care încearcă să le introducă în bugetul pe 2026 nu au nicio legătură cu realitatea economică și riscă să arunce în aer stabilitatea țării. Fiecare zi de întârziere în adoptarea bugetului înseamnă și mai multă incertitudine, investiții blocate și presiune directă pe nivelul de trai al românilor.
PSD a blocat reformele esențiale pentru funcționarea statului. Reforma administrației a fost amânată 170 de zile, generând blocaje în administrația locală, iar modernizarea aparatului de stat a fost oprită. Reforma pensiilor speciale a fost tergiversată în coaliție și apoi amânată CCR de judecătorii numiți de PSD la CCR”, a scris Gabriela Horga într-o postare pe Facebook.
Ea a mai transmis că PSD a acționat pur populist, prefăcându-se că este în opoziție, deși este la guvernare.
„În loc de soluții serioase pentru respectarea țintei de deficit convenite cu Comisia Europeană, PSD vine cu aceleași rețete falimentare: cheltuieli fără acoperire, promisiuni fără finanțare. Nu există surse de bani, nu există responsabilitate, doar calcule politice.
PSD s-a obișnuit să realizeze bugete nerealiste, bazate pe estimări incorecte ale veniturilor și cheltuielilor. Trebuie să înțeleagă că premierul Ilie Bolojan propune tocmai contrariul: un buget realist, bazat pe estimări cinsitite ale veniturilor și cheltuielilor.
Reducerea deficitului bugetar, în urma măsurilor pe care le-a luat Guvernul Ilie Bolojan, ne permite să finanțăm unele dintre măsurile din pachetul social și să luăm măsuri pentru relansarea economiei”, a scris liberala.
Ministerul Finanțelor a identificat o parte din sumele necesare pentru susținerea unor programe sociale destinate cetățenilor. Un buget corect înseamnă cifre reale, cheltuieli controlate și priorități clare a mai transmis Gabriela Horga.
Ea a mai spus că orice măsură socială trebuie să aibă o sursă de finanțare clară, altfel este doar o minciună frumos ambalată.
„PSD s-a obișnuit să mintă în bugete. Să promită mai mult decât poate susține și să lase nota de plată pentru mai târziu. Exact asta s-a întâmplat și după 2024, când populismul a fost plătit prin măsuri dure pentru reducerea deficitului.
Trebuie să fim atenți să nu creștem din nou deficitul bugetar, să nu anulăm sacrificiile făcute de români anul trecut pentru redresarea situației economice.
PNL sprijină măsurile sociale dar acestea trebuie să aibă o sursă clară de finanțare” a încheiat Gabriela Horga.

Mai aproape de un conflict global. Un submarin a scufundat o navă pentru prima dată după al Doilea Război Mondial

Secretarul de război american, Pete Hegseth, a confirmat miercuri că armata SUA s-a aflat în spatele atacului asupra unei fregate iraniene, soldat cu cel puțin 80 de morți, în timp ce aceasta naviga în apropierea coastei din Sri Lanka.

El a spus că atacul a fost efectuat de un submarin al marinei americane marți seară. De asemenea, Hegseth a subliniat faptul că este prima operațiune de acest tip de la al Doilea Război Mondial încoace.

„Un submarin american a scufundat o navă de război iraniană care credea că este în siguranță în apele internaționale. A fost scufundată de o torpilă, prima scufundare a unei nave inamice de către o torpilă de la al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat Pete Hegseth.

Departamentul Apărării al SUA a publicat imagini cu momentul în care o torpilă a lovit nava de război iraniană. Vice-ministrul de externe din Sri Lanka a confirmat informația. El a mai spus că nava se întorcea în Iran dintr-un port din estul Indiei.