Unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia, lider al Camorrei, arestat pe Coasta Amalfi

Carabinierii din Napoli l-au arestat pe Roberto Mazzarella în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Vietri sul Mare, unde se ascundea într-un resort de lux. Potrivit autorităților italiene, citate de Il Post, liderul clanului camorrist își închiriase o vilă sub un nume fals pentru a petrece sărbătorile de Paște alături de soție și cei doi copii. Mazzarella figura pe lista celor mai periculoși patru fugari din Italia, întocmită de Ministerul de Interne.

Fugar din ianuarie 2025, acuzat de omor

Roberto Mazzarella, în vârstă de 48 de ani, era căutat de autorități din 28 ianuarie 2025. El reușise să scape de arestarea ordonată de Tribunalul din Napoli, care îl acuza de omor agravat prin metodă mafiotă. Pe numele său fusese emis și un mandat european de arestare. Procurorii îl acuză că a fost instigatorul uciderii lui Antonio Maione. Victima era fratele lui Ivan Maione, cel care îl ucisese în trecut pe Salvatore Mazzarella, tatăl lui Roberto. Crima ar fi fost legată de o veche rivalitate dintre clanul Mazzarella și clanul Rinaldi, conflict care datează de mai multe decenii.

Potrivit anchetatorilor, Mazzarella nu ar fi fost doar instigatorul crimei. Procurorii susțin că el ar fi participat direct la ambuscada din 15 decembrie 2000, conducând scuterul de pe care a tras autorul atacului. Un alt suspect, Clemente Amodio, este în prezent investigat ca posibil executant al crimei.

Bani, ceasuri de lux și documente false găsite în vilă

În vila în care se ascundea, carabinierii au descoperit mai multe bunuri care ar putea fi relevante pentru anchetă. Autoritățile au găsit trei ceasuri de lux, aproximativ 20.000 de euro în numerar și documente false. De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile și notițe care par să conțină evidențe financiare ale unor activități economice suspecte. Anchetatorii au anunțat că documentele vor fi analizate pentru a identifica eventuale legături cu activități ale clanului camorrist.

Controverse provocate de Trump. Ce a făcut președintele SUA de Paște

Președintele SUA, Donald Trump, nu a participat la obișnuitele slujbe de Paște, făcând în schimb un tur al Washingtonului, anunță Express. El s-a plimbat cu mașina în jurul Memorial Circle și s-a oprit la Trump National Golf Club din Sterling, Virginia. Președintele nu a participat la niciuna dintre cele trei slujbe de duminică de la Biserica Episcopală Sf. Ioan din Piața Lafayette, acolo unde Trump obișnuia să apară de Paște.

De asemenea, Donald Trump și-a făcut timp pentru un interviu în care a amenințat Iranul. El a publicat și mai multe mesaje pe rețeaua Truth Social, unul dintre ele încheindu-se cu mesajul „Slavă lui Allah.”

„Deschideți naibii Strâmtoarea, nebunilor, sau veți trăi în Iad. Doar uitați-vă! Slavă lui Allah”, a scris Donald Trump.

Mesajul său a stârnit numeroase reacții negative. Jurnalistul britanic Piers Morgan a exclamat: „Este jenant. Ștergeți-l, domnule președinte”.

Republicana Marjorie Taylor Greene i-a îndemnat pe membrii administrației Trump să „intervină în nebunia lui Trump” și a declarat că acțiunile sale „nu fac America din nou măreață”.

Trump a fost criticat dur și de democrați, în timp ce senatorul independent Bernie Sanders a cerut Congresului „să acționeze acum pentru a pune capăt războiului”.

Coreea de Sud și-a cerut scuze pentru dronele care au zburat în Nord

„Deși nu a fost intenția guvernului nostru, ne exprimăm regretul față de Coreea de Nord pentru tensiunile militare inutile cauzate de acțiunile iresponsabile și nesăbuite ale unor oameni”, a declarat Lee Jae Myung la o ședință de cabinet,potrivit Le Figaro.

Phenianul a anunțat în ianuarie că a doborât o dronă echipată cu „echipament de supraveghere” în apropierea orașului nord-coreean Kaesong, la câțiva kilometri de granița intercoreeană, și a promis un răspuns „teribil” în cazul unor noi incursiuni ale dronelor din partea Sudului. Trei civili sud-coreeni au fost acuzați.

„Un incident care a implicat drone civile, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a avut loc sub această administrație și s-a confirmat că au fost implicați un oficial al Serviciului Național de Informații și un soldat în serviciu activ”, a declarat Lee luni.

În septembrie, agenția oficială de știri nord-coreeană KCNA acuzase deja Coreea de Sud că a trimis o dronă similară deasupra orașului Kaesong, susținând că aeronava s-a prăbușit după ce a fost neutralizată de bruiaj electronic.

Lee Jae-myung a încercat să reia dialogul cu Coreea de Nord de la preluarea mandatului anul trecut, însă liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a numit Seulul „cel mai ostil dușman al său”, i-a respins până acum propunerile. Cele două țări nu au semnat niciodată un tratat de pace după Războiul din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat cu un armistițiu.

De ce sunt ouăle și iepurii simboluri ale Paștelui. Originea unor tradiții vechi de secole

Printre cele mai cunoscute simboluri ale Paștelui se numără ouăle și iepurii, elemente asociate în mod frecvent cu ideea de renaștere și fertilitate. Paștele este sărbătorit într-o zi de duminică deoarece, potrivit Evangheliilor, mormântul gol al lui Iisus a fost descoperit în ziua următoare sabatului. Data exactă a sărbătorii variază de la an la an. Calculul este stabilit în funcție de calendarul lunar: Paștele se sărbătorește în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Acest sistem de calcul este folosit de aproape 1.700 de ani, mai arată Il Post.

Ouăle, simbol al vieții și al învierii

Ouăle sunt unul dintre cele mai vechi simboluri asociate Paștelui. Primele comunități creștine le foloseau ca simbol religios, vopsindu-le în roșu pentru a aminti de sângele lui Hristos. Ouăle erau decorate cu cruci sau alte semne religioase. O legendă populară spune că Maria Magdalena i-ar fi arătat împăratului roman Tiberius un ou roșu atunci când a anunțat învierea lui Iisus. Tradiția ouălor vopsite s-a păstrat până astăzi în multe țări ortodoxe și din Europa de Est.

Răspândirea tradiției ouălor pascale este legată și de regulile Postului Mare, perioada de aproximativ 40 de zile care precede Paștele. În trecut, credincioșilor li se interzicea consumul de carne și ouă în această perioadă. Cum găinile continuau să depună ouă, acestea erau fierte pentru a fi conservate. La finalul postului, ouăle erau decorate și consumate în timpul sărbătorilor.

Apariția ouălor de ciocolată și asocierea iepurelui cu Paștele

Versiunea modernă a ouălor de Paște, realizată din ciocolată, a apărut mult mai târziu. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, progresele în procesarea cacao au permis fabricarea ouălor de ciocolată goale, produse în matrițe. În 1875, compania britanică Cadbury a creat primul ou de ciocolată cu surpriză în interior. Câteva decenii mai târziu, a introdus și ouăle din ciocolată cu lapte, care au devenit cele mai populare.

Iepurele este un alt simbol foarte cunoscut al sărbătorii, deși nu apare în Evanghelii și nu făcea parte din simbolistica primilor creștini. Legătura sa cu Paștele este asociată cel mai probabil cu tradiții precreștine legate de fertilitate și renașterea naturii. În Antichitate, iepurele era considerat un simbol al fertilității datorită capacității sale ridicate de reproducere și era asociat cu revenirea vieții după iarnă.

Tradiția iepurașului de Paște

În timp, simbolul iepurelui s-a suprapus peste celebrarea Paștelui, care are loc primăvara. În țările din nordul Europei și în Statele Unite s-a dezvoltat tradiția „iepurașului de Paște”, care aduce cadouri copiilor. În aceste țări este popular și jocul „vânătorii de ouă”. În joc, copiii trebuie să găsească ouă ascunse în grădini sau în case. Astăzi, ouăle și iepurele au devenit unele dintre cele mai recunoscute simboluri ale sărbătorii pascale, combinând tradiții religioase, obiceiuri populare și elemente culturale apărute de-a lungul secolelor.

Rusia anunță interceptarea a 148 de drone ucrainene și pagube în mai multe regiuni

Autoritățile din Rusia au raportat un nou val de atacuri aeriene atribuite Ucrainei. Potrivit informațiilor oficiale, sistemele de apărare aeriană au distrus un număr mare de drone în câteva ore, relatează Reuters.

Ministerul rus al Apărării a transmis că 148 de drone au fost doborâte în doar trei ore, în cursul serii de duminică. Cele mai multe interceptări au avut loc în zonele centrale și sudice ale țării.

Atacurile au provocat pagube și asupra infrastructurii civile. În regiunea de graniță Belgorod, o dronă a dus la moartea unui voluntar din apărarea civilă.

De asemenea, în orașul-port Novorossiisk, resturi de dronă au lovit un bloc de locuințe. Autoritățile locale nu au raportat victime în acest caz.

Situația rămâne gravă și în Crimeea, teritoriu aflat sub control rus din 2014. La Sevastopol, oficialii au anunțat mai multe atacuri pe parcursul zilei, iar unele drone au fost distruse de sistemele de apărare.

Loviturile au afectat și rețelele de energie. În regiunea Donețk, controlată de Rusia, penele de curent au lăsat fără electricitate aproape jumătate de milion de gospodării.

Echipele de intervenție au reușit să restabilească alimentarea în orașe importante, precum Donețk și Makiivka, însă lucrările continuă în alte zone afectate.

Probleme similare au apărut și în regiunea Zaporijia, unde echipele tehnice încearcă să repare rețelele electrice avariate.

Axios: SUA, Iranul și mediatorii fac eforturi pentru un armistițiu de 45 de zile

Patru surse americane, israeliene și regionale care au cunoștință despre discuții au afirmat, pentru Axios, că șansele de a ajunge la un acord parțial în următoarele 48 de ore sunt reduse.

Sursele au mai spus pentru Axios că negocierile se desfășoară prin intermediul unor mediatori pakistanezi, egipteni și turci, precum și prin mesaje text schimbate între trimisul lui Trump, Steve Witkoff, și ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi. Potrivit unui oficial american, administrația Trump a prezentat Iranului mai multe propuneri în ultimele zile, însă Teheranul nu le-a acceptat până în prezent.

De asemenea, sursele au declarat că mediatorii discută cu părțile termenii unui acord în două etape: prima etapă ar fi o potențială încetare a focului de 45 de zile; a doua etapă ar prevede un acord privind încetarea războiului.

Sursele au declarat pentru Axios că mediatorii consideră că redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și găsirea unei soluții pentru uraniul puternic îmbogățit al Iranului ar putea fi doar rezultatul unui acord final.

Totuși, sursele subliniază că aceste ultime eforturi reprezintă singura șansă de a preveni o escaladare dramatică a războiului, care să includă, printre altele, atacuri de represalii împotriva instalațiilor energetice și de alimentare cu apă din statele din Golf.

Două dintre surse au declarat pentru Axios faptul că planul operațional pentru o campanie masivă de bombardamente lansate de SUA și Israel împotriva instalațiilor energetice ale Iranului este gata de punere în aplicare.

Trump a prelungit ultimatumul dat Iranului până marți seara

Eforturile privind un armistițiu vin în contextul în care luni seara trebuia să expire termenul limită dat de Trump Iranului. Totuși, Trump a prelungit acest termen-limită și a cerut redeschiderea Strâmtorii Ormuz până marți seară, ora SUA, în caz contrar urmând să fie vizate centrale electrice și poduri din Iran.

Tot duminică, Trump a declarat pentru Axios că SUA se află „în negocieri intense” cu Iranul și că se poate ajunge la un acord înainte de expirarea termenului său limită de marți. „Există șanse mari, dar dacă nu ajung la un acord, voi distruge totul acolo”, a spus el.

Las Vegas Sphere atrage milioane de turiști, dar continuă să genereze pierderi uriașe

The Sphere a fost deschisă în septembrie 2023 și este administrată de compania Sphere Entertainment. De la separarea financiară a proiectului, în 2022, arena a acumulat pierderi operaționale de aproximativ 1,18 miliarde de dolari. Potrivit Sherwood News, construcția complexului a costat peste 2 miliarde de dolari, iar cheltuielile ridicate de operare continuă să depășească veniturile generate de evenimente și publicitate.

Concerte spectaculoase, dar insuficiente

The Sphere a devenit rapid una dintre cele mai vizitate atracții din Las Vegas. Arena oferă spectacole immersive la 360 de grade, cu ecrane uriașe atât în interior, cât și în exterior. Concerte susținute de trupe precum U2 sau The Eagles au atras public numeros, iar complexul găzduiește sute de spectacole pe an. Cu toate acestea, evenimentele nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile ridicate ale operațiunilor.

LAS VEGAS, NEVADA – The Sphere. Sursa foto: Tayfun Coskun / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Una dintre principalele probleme este modelul de afaceri al complexului. Arena nu găzduiește concerte în fiecare zi, iar spectacolele rezidențiale ale artiștilor nu durează la fel de mult ca în cazul altor săli din Las Vegas. În plus, veniturile din închirierea lojilor VIP și din publicitate nu au atins nivelurile estimate inițial. Chiar și biletele pentru spectacolul imersiv „Postcard from Earth” au fost reduse de la 119 dolari la 99 de dolari pentru a atrage mai mulți spectatori.

Un proiect ambițios al lui James Dolan

The Sphere face parte dintr-un grup complex de companii controlate de omul de afaceri american James Dolan. Acesta conduce Sphere Entertainment, dar și Madison Square Garden Sports și Madison Square Garden Entertainment. În trecut, Dolan a preluat controlul asupra unor active importante, inclusiv echipele sportive New York Knicks și New York Rangers.

În ciuda pierderilor, compania continuă să dezvolte proiectul. Managementul analizează posibilitatea construirii unor versiuni mai mici ale Sphere în alte orașe, cu capacitate redusă și costuri mai mici. De asemenea, există planuri pentru construirea unui complex similar în Abu Dhabi, deși calendarul proiectului nu a fost încă anunțat.

Provocări pentru întregul grup

Problemele financiare ale Sphere Entertainment sunt amplificate de dificultățile unei alte divizii a grupului, MSG Networks. Compania de televiziune sportivă se confruntă cu scăderea veniturilor, pe fondul renunțării la abonamentele tradiționale de cablu și al datoriilor ridicate. În acest context, investitorii continuă să pună sub semnul întrebării viabilitatea pe termen lung a proiectului Sphere, chiar dacă arena rămâne una dintre cele mai spectaculoase construcții de divertisment din lume.

Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 38. Atacuri reciproce între Israel și Iran / Axios: SUA, Iranul și mediatorii fac eforturi pentru un armistițiu de 45 de zile

Israelul afirmă că „valul de atacuri” asupra Teheranului s-a încheiat

Armata israeliană afirmă că forțele sale au „încheiat un val de atacuri” asupra infrastructurii guvernamentale iraniene din Teheran cu puțin timp în urmă.

Cel puțin patru persoane au fost ucise în estul Teheranului și alte 13 în județul Baharestan, din provincia Teheran, potrivit rapoartelor, scrie Al Jazeera.

Rachete observate pe cerul Ierusalimului

Imaginile video filmate de un producător CNN la Ierusalim luni dimineață au arătat rachete traversând cerul.

Armata Israelului a avertizat că au fost lansate rachete din Iran către Israel și că sistemele de apărare acționau pentru a intercepta amenințarea, scrie CNN.

Axios: SUA, Iranul și mediatorii fac eforturi pentru un armistițiu de 45 de zile

Axios relatează că SUA, Iranul și un grup de mediatori regionali discută termenii unui potențial armistițiu de 45 de zile.

Potrivit a patru surse americane, israeliene și regionale care au cunoștință despre discuții citate de Axios, „negocierile au loc prin intermediul mediatorilor pakistanezi, egipteni și turci, precum și prin mesaje text trimise între trimisul lui Trump, Steve Witkoff, și ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi”.

Sursele au descris șansele de a ajunge la un acord parțial în următoarele 48 de ore ca fiind „slabe”.

Kuweitul afirmă că răspunde amenințărilor cu rachete

Sistemele de apărare aeriană ale Kuweitului se confruntă cu „atacuri ostile cu rachete și drone”, anunță armata.

„Statul Major General al Armatei precizează că, dacă se aud sunete de explozie, acestea sunt rezultatul interceptării atacurilor ostile de către sistemele de apărare aeriană”, a declarat Armata Kuweitului într-o postare pe platforma X.

Atacurile SUA-Israel au lovit cel puțin 12 orașe din Iran în ultimele ore

Au avut loc multe atacuri în Teheran peste noapte.

12 orașe au fost țintite în ultimele câteva ore, inclusiv Bandar Abbas, Ahvaz, unde a fost lovit aeroportul, precum și orașul Mahshahr, Bandar-e Lengeh, Shiraz, Isfahan, Karaj, Qom, unde au fost ucise cinci persoane, și orașul Kong, unde șase persoane au fost ucise și 17 rănite, scrie Al Jazeera.

Avertismentul Iranului: Rutele maritime dincolo de Strâmtoarea Ormuz, în pericol dacă SUA și Israelul își intensifică atacurile

Un consilier de rang înalt al liderului suprem al Iranului a lansat un avertisment privind rutele energetice globale, sugerând că principalele rute maritime dincolo de Strâmtoarea Ormuz ar putea fi vizate dacă SUA și Israelul își intensifică și mai mult acțiunile, scrie Al Jazeera.

Ali Akbar Velayati, consilier al lui Mojtaba Khamenei, a declarat că o singură greșeală din partea oricăreia dintre cele două țări ar putea perturba grav fluxurile energetice globale și comerțul internațional.

Comentariile sale vin după ce Trump a amenințat că va „dezlănțui iadul” asupra Iranului dacă acesta nu redeschide complet Strâmtoarea Ormuz până marți.

Iranul promite să se apere și amenință cu lovituri de represalii

Oficialii iranieni își mențin poziția conform căreia războiul SUA-Israel împotriva Iranului este ilegal, deoarece se bazează pe o serie de minciuni.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, a declarat că este o minciună faptul că Iranul urmărește să obțină arme nucleare, că Iranul reprezintă o amenințare imediată pentru Statele Unite și că acest război are scopul de a elibera iranienii de un regim despotic.

Baghaei afirmă că iranienii nu se lasă intimidați de amenințările SUA și a subliniat că au tot ce le trebuie pentru a se apăra.

Atacurile israeliene asupra Beirutului: opt morți și 55 de răniți

Numărul victimelor atacurilor israeliene asupra cartierelor Jnah și Ain Saadeh din Beirut a crescut la opt, iar 55 de persoane au fost rănite, relatează Al Jazeera.

Atacul asupra cartierului Jnah a ucis cinci persoane, printre care o fată de 15 ani, și a rănit alte 52, inclusiv opt copii.

Atacul asupra dealurilor Ain Saadeh din districtul Matn a ucis trei persoane, printre care două femei, și a rănit alte trei – toate femei.

Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că există „șanse mari” pentru un acord cu Iranul până luni, însă a avertizat că în lipsa unui rezultat rapid, este pregătit să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice.

Întrebat despre un posibil acord cu autoritățile de la Teheran, președintele Trump a spus duminică: „Cred că există o șansă bună mâine, ei negociază acum”, în cadrul unui interviu acordat Fox News.

Președintele a avertizat și asupra unei tergiversări a negocierilor: „Dacă nu ajung la un acord repede, iau în calcul să arunc totul în aer și să preiau controlul asupra petrolului”.

Șeful parlamentului iranian îi răspunde lui Trump: Întreaga noastră regiune va arde pentru că insistați să urmați ordinele lui Netanyahu

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, a reacționat dur la amenințările lui Donald Trump. Acesta a avertizat cu privire la consecințele acțiunilor Statelor Unite, subliniind că „nu va obține nimic prin crime de război”.

„Mișcările voastre nechibzuite duc Statele Unite într-un IAD pentru fiecare familie în parte, iar întreaga noastră regiune va arde pentru că insistați să urmați ordinele lui Netanyahu. Nu vă înșelați, nu veți câștiga nimic prin crime de război. Singura soluție reală este respectarea drepturilor poporului iranian și încetarea acestui joc periculos”, se arată în mesajul publicat pe X

Cercetătorii au aflat de ce oamenii care trăiesc la mare altitudine sunt feriți de diabet

Un nou studiu a demonstrat că în mediile cu conținut scăzut de oxigen, globulele roșii absorb mai multă glucoză și o transformă într-o moleculă care ajută la eliberarea oxigenului în țesuturi, dezvăluind o modalitate neașteptată prin care organismul reglează glicemia, potrivit Live Science.

Cercetătorii au făcut analize pe șoareci pentru a demonstra teoria. Acum, ei încearcă să producă un medicament care ar putea revoluționa tratamentul.

Este de notorietate faptul că persoanele care trăiesc la altitudini mari, cum ar fi Anzii și Himalaya, tind să aibă rate mai mici de diabet. Totuși până în prezent nu s-a putut stabili o legătură între factorii menționați.

Studiul pe șoareci a fost realizat în laborator. Cercetătorii au reprodus mediul cu nivel scăzut de oxigen, iar glicemia șoarecilor a scăzut, sugerând că glucoza din sânge a fost eliminată mai rapid.

Practic, glucoza s-a transformat într-o moleculă care a forțat hemoglobina să elibereze oxigen mai ușor în țesuturi.

Concluzia a fost că celulele s-au modificat structural pentru a consuma mai mult zahăr în medii cu conținut scăzut de oxigen.

Actrița Tori Spelling, transportată la spital după un accident rutier în California

Accidentul a avut loc în jurul orei 17:45, în apropierea adresei 28000 de pe Rancho California Road, în orașul Temecula. Potrivit Biroului Șerifului din comitatul Riverside, în coliziune au fost implicate două automobile. Adjuncții șerifului au ajuns la fața locului și au găsit ambele vehicule cu avarii. Autoritățile au precizat că toate persoanele aflate în cele două mașini au fost evaluate medical la locul accidentului, mai scrie CBS News.

Reprezentantul actriței a declarat însă că Tori Spelling și patru dintre copiii ei au fost transportați la spital. Potrivit acestuia, victimele au fost duse la unități medicale cu trei ambulanțe diferite, pentru a primi îngrijiri în urma rănilor suferite în accident. Autoritățile au anunțat că nu au fost făcute arestări și că ancheta privind cauza coliziunii este în curs.

Tori Spelling este cunoscută mai ales pentru rolul din serialul „Beverly Hills, 90210”, unul dintre cele mai populare seriale americane din anii ’90. Actrița a mai apărut în filme și producții de televiziune precum „Scary Movie 2” și reality-show-ul „Tori & Dean: Home Sweet Hollywood”. De-a lungul carierei, Spelling a publicat și șase volume de memorii, dintre care unul a ajuns bestseller în clasamentul New York Times. Actrița, originară din Los Angeles, este fiica producătorului hollywoodian Aaron Spelling și a scriitoarei Candy Spelling.