Peter Magyar: Viktor Orbán și-a amenințat propriul popor. A încercat să țină în frică copiii maghiari, părinții și bunicii noștri / Dacă îl trezeam din somn ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump

El a afirmat că rezultatul alegerilor reprezintă voința directă a cetățenilor și că Ungaria trebuie să își reafirme locul în Europa, dar și să își schimbe profund modul de guvernare internă. În același timp, Magyar a subliniat că prioritatea imediată a viitorului executiv este accesarea fondurilor europene și relansarea economiei.

„În astfel de circumstanțe, într-un sistem de partid-stat, au reușit totuși, fără teamă, cu curaj în suflet, să se ridice pentru patria lor, să se ridice pentru o Ungarie liberă, independentă, cu adevărat suverană, și să se ridice pentru faptul că locul țării noastre este în Europa, a fost, este și va fi”, a declarat acesta.

Magyar: „Dacă ar fi fost trezit din somn, ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump”

O parte importantă a discursului a fost dedicată fostului premier Viktor Orbán, pe care Magyar l-a acuzat de propagandă și de ignorarea problemelor reale ale societății.

„Viktor Orbán și-a amenințat propriul popor. A încercat să țină în frică copiii maghiari, părinții și bunicii noștri. A amenințat oamenii că, dacă vine un alt guvern, le vor fi duși membrii familiei pe frontul ruso-ucrainean. Este absolut incredibil cât de jos a ajuns Viktor Orbán, pentru a-și păstra prada furată, pentru a-și păstra puterea și cine mai știe ce altceva. De aici vreau să transmit tuturor maghiarilor, dar și întregii lumi, că în Ungaria nimeni nu vrea război. Ungaria este de partea păcii, iar guvernul Tisza va fi un guvern al păcii.

Spre deosebire de Viktor Orbán, care de ani de zile nu s-a mai ocupat de problemele reale ale oamenilor: sănătate, educație, costul vieții. El a jucat un fel de șah în cinci dimensiuni, iar probabil acesta este unul dintre motivele înfrângerii sale. A vorbit despre orice: Ucraina, Rusia, Iran, șahul iranian, ayatollahul iranian, alegerile prezidențiale americane. Probabil că, dacă ar fi fost trezit din somn, ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump. A vorbit despre orice, mai puțin despre problemele oamenilor maghiari.

Iar oamenii au spus „nu” și acestui lucru. Istoria maghiară, și acest lucru a fost demonstrat de milioane de maghiari ieri, este scrisă de maghiari. Nu se scrie la Moscova, nu se scrie la Bruxelles, nu se scrie la Washington, ci pe străzile și în piețele maghiare, de către poporul maghiar”, a declarat Magyar.

Magyar: Ministrul maghiar de externe distruge documente referitoare la sancțiunile UE

Jurnaliștii de la The Guardian susțin că, la un moment dat în timpul conferinței de presă, Magyar a primit o hârtie cu un mesaj, ceea ce i-a întrerupt discursul.

El a făcut o pauză și le-a spus apoi reporterilor că a aflat că ministrul de externe al țării, Péter Szijjártó, se află, potrivit unor informații, la Ministerul Afacerilor Externe „distrugând documente care au legătură cu sancțiunile” împotriva Rusiei.

„Distrug documente, iar asta nu îi va ajuta”, a spus el.

Péter Magyar a comparat acest lucru cu încercările de a distruge arhivele publice „exact ca în vechea eră comunistă”.

„Calea de urmat este clară”. Ursula von der Leyen, mesaj de ultimă oră, în criza energetică

„Am discutat o serie de măsuri energetice imediate și pe termen lung pe care le vom prezenta liderilor la reuniunea informală a EUCO.

Calea de urmat este clară.

Singura cale durabilă de ieșire din dependența de combustibilii fosili este trecerea la generarea de energie electrică către surse regenerabile și energie nucleară.

Și electrificarea economiei cât mai rapid posibil.

Vom prezenta strategia noastră de electrificare înainte de vară.

Electrificarea Europei înseamnă creșterea independenței Europei”, spune Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent că decizia istorică a Europei de a reduce rolul energiei nucleare a fost o „greșeală strategică”.

În cadrul Summitului pentru Energie Nucleară desfășurat la Paris în martie 2026, ea a subliniat că această dependență crescută de importurile de combustibili fosili a lăsat continentul vulnerabil în fața crizelor geopolitice, cum ar fi războiul actual din Orientul Mijlociu.

Von der Leyen susține că cel mai eficient sistem combină energia nucleară și cea regenerabilă, susținute de stocare și rețele moderne, pentru a garanta independența și securitatea aprovizionării.

Comisia a lansat o nouă Strategie Europeană pentru SMR-uri, cu scopul ca acestea să fie operaționale în Europa până la începutul anilor 2030.

S-a anunțat un pachet de sprijin de 200 de milioane de euro sub formă de garanții pentru primele unități comerciale de tehnologii nucleare inovatoare.

UE propune investiții de peste 5 miliarde de euro în cercetarea privind fuziunea nucleară (prin proiecte precum ITER) în următorul buget.

Planul include armonizarea normelor de licențiere pentru a accelera desfășurarea noilor tehnologii nucleare la nivelul întregului bloc comunitar.

Cât curent au consumat românii de Paște? România este exportator net de energie începând din noaptea de Vinerea Mare, cu pauze de câteva minute

Consumul de curent al românilor a scăzut considerabil în zilele libere ocazionate de sărbătorile pascale, astfel că excedentul de producție a fost în cea mai mare exportat. În același timp, o parte, necentralizată în grafice de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica, a fost stocată în instalațiile din ce în ce mai numeroase dezvoltate față de anul trecut și eliberată în sistem fie când a fost nevoie de echilibrare a rețelei, fie din motive comerciale. La reducerea consumului din rețea, comparativ cu Paștele trecut, a contribuit și creșterea numărului și puterii instalate a prosumatorilor.

Recordul istoric din 2025 se menține

Cel mai mic consum instantaneu de energie electrică înregistrat începând din primele minute din Vinerea Mare și până în a doua zi de Paște la prânz a fost de 2.557 MW, în prima zi de Paște, duminică, la ora 14:36, conform datelor în timp real publicate de Transelectrica. Acesta este cu 24 MW peste recordul istoric de 2.533 MW înregistrat în prima zi de Paște a anului trecut.

În a doua zi de Paște, până la prânz, cel mai mic consum instantaneu a fost de 3.250 MW, la ora 11:44, semnificativ mai mare decât cel de anul trecut de la aceleași ore, de 2.701 MW.

Sursa: Transelectrica

Consumul a fost astfel mai mare decât cel minim estimat de oficialii Transelectrica pentru primele două zile de Paște.

„Pentru prima zi de Paște, estimăm un consum minim de aproximativ 2.000 MW, în condiții de cer senin la nivel național. În situația unei nebulozități mai ridicate și a apariției precipitațiilor în zone dens populate, consumul poate crește cu până la 500 MW în a doua parte a zilei. Pentru a doua zi de Paște, pe fondul unei vremi ușor mai calde, estimăm un consum minim de circa 2.300 MW, cu posibilitatea de creștere în funcție de evoluția condițiilor meteo”, conform unei informări a Transelectrica din 11 aprilie.

Per ansamblu, luni, la ora 12:02, consumul de energie era de 3.255 MW, în timp de producția era de 5.005 MW, astfel că diferența de 1.749 MW mergea la export.

Energia solară contribuia cel mai mult la mixul energetic la această oră (1.379 MW), urmat de producția celor două reactoare de la Cernavodă (1.340 MW) și apoi apele (1.275 MW). Din graficele Translectrica se poate remarca faptul că producția hidro a fost redusă peste zi – când a crescut cea solară – de la niveluri de 2.200 – 2.700 MW în timpul nopții:

Producţie:  5.004 MW

  • cărbune:  447 MW
  • hidrocarburi:  383 MW
  •  hidro:  1.275 MW
  •  nuclear:  1.340 MW
  •  eolian:  129 MW
  •  fotovoltaic:  1.379 MW
  •  biomasă:  48 MW
  •  instalații de stocare: 0 MW

Sold:  -1.749 MW (-)export / (+)import

La ora 12:03, instalațiile de stocare au contribuit cu 12 MW, adică 0,24% la producția de energie a țării, conform graficelor afișate de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice.

Sursa: Transelectrica

Câți prosumartori au instalații de stocare

Deși cantitățile de energie din instalații, efective de moment ,nu sunt incluse în graficele Transelectrica, ci doar cele eliberate în rețea, ce este sigur este că numărul și capacitatea acestora au crescut semnificativ în ultimul an.

Anul trecut, potrivit oficialilor Transelectrica, instalațiile de stocare au avut un rol important în echilibrarea sistemului, consumul acestora, respectiv cantitățile absorbite, depășind 130 MW în ambele zile, respectiv 135 MW duminică și 133 MW luni.

România a început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și în 2025, de Paște, avea 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400MWh, potrivit declarațiilor ministrului Energiei de atunci, Sebastian Burduja.

Capacitățile de stocare nu erau incluse în raportul lunar din ianuarie 2025 privind situația prosumatorilor elaborat de specialiștii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),, dar conform raportului din ianuarie 2026, cel mai recent publicat, numărul total al prosumatorilor  cu instalații de stocare era de 72.056, dintre care 69.556 persoane fizice și 2.500, persoane juridice.

Per ansamblu, numărul prosumatorilor racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție la 31 ianuarie 2026 era de 302.891, cu o putere electrică instalată de 3.533,46 MWW.

Chiar dacă cei mai mulți, aproape 90%, sunt persoane fizice, restul de 10% persoane jurice au o putere electrică instalată aproape egală: 1.765 (persoane fizice), 1769 (persoane juridice).

Numărul și puterea instalată au crescut semnificativ față de finalul lunii ianuarie 2025, când în România erau 203.894 de prosumatori, cu 2.441,59 MW putere electrică totală instalată, potrivit raportului ANRE.

Anul trecut, pe fondul unor zile mai însorite, pentru ca o producție ridicată să nu creeze dezechilibre, prosumatorii au fost rugați să pornească invertoarele la plecarea de acasă de aceste sărbători și au produs un maxim de 1.306 MWh, în prima zi de Paște, în jurul orei 13:00, conform prognozelor Transelectrica.

Sursa: Transelectrica

În prima zi de Paște din acest an producția din prognoze era semnificativ mai mare, cu un maxim de 1.842 MWw, la aceeași oră.

Sursa: Transelectrica

 

„Trump și Putin au fost bătuți măr de poporul maghiar”. Traian Băsescu, comentariu acid după înfrângerea lui Viktor Orban

Trump va pleca, America rămâne.
Implicat masiv în campania pentru susţinerea lui Viktor Orban, tandemul Donald Trump – Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar.
Duminică Trump şi Putin au aflat că există ceva mai puternic decât armele lor nucleare aducătoare de moarte, mai puternic decât bombardierele lor aducătoare de moarte, mai puternic decât rechetele lor aducătoare de moarte, mai puternic decât milioanele lor de soldaţi gata să moară pe câmpurile de luptă invadând ţări străine, fără să ştie de ce.
Acest “ceva mai puternic” decât armele se numeşte “vot democratic”.
Şi Trump şi Putin urăsc democraţia şi Lumea cu Reguli. Ei urăsc Europa Democratică, urăsc Europa Unită, urăsc Europa cu Reguli, urăsc Europa cu Valori.
Trump şi Putin îşi doresc să destrame Europa pentru a o controla şi stăpâni.
Duminică au aflat că nu se poate! Trump va pleca, America rămâne!”, scrie fostul președinte al României.
Partidul de opoziție Tisza, condus de Péter Magyar, a obținut o victorie istorică în alegerile parlamentare din Ungaria desfășurate pe 12 aprilie 2026, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán.
Peter Magyar a obținut 138 de mandate din totalul de 199 în noul Parlament. Această cifră depășește pragul de două treimi (133 de locuri) necesar pentru a amenda Constituția.
Premierul Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea la scurt timp după închiderea urnelor, descriind rezultatul ca fiind „dureros, dar fără echivoc”.
Liderul Tisza, Péter Magyar, a declarat că rezultatul reprezintă „eliberarea Ungariei” și deschide calea către reforme majore și refacerea relațiilor cu Uniunea Europeană.

Alexandru Rogobete pleacă la Washington. Va avea întâlniri cu reprezentanții companiei Pfizer

Potrivit programului ministrului Alexandru Rogobete, acesta se va alfa în perioada 14-18 aprilie la Washington D.C., acolo unde va avea o serie de întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale și a principalelor companii americane din domeniul sǎnǎtǎții.

Miercuri, 15 aprilie, Rogobete se va întâlni cu reprezentanții companiei Eli Lilly, va participa la masa rotundă „Combaterea cancerului ca politică economică: explorarea unor abordări pentru finanțarea îngrijirii eficiente a bolnavilor cu cancer pulmonare și a capacității sistemelor de sănătate” și se va întâlni cu reprezentanții companiei Pfizer.

Joi, ministrul Sănătății va avea o întâlnire cu reprezentanții companiei GEHealthCare, dar și o serie de întâlniri formale și informale cu reprezentanții Băncii Mondiale.

Vineri, Rogobete va participa la masa rotundă „Acțiuni inițiate la nivel național: un schimb de opinii la nivel ministerial privind reformele sistemului de sănătate” și se va întâlni cu reprezentanții companiilor Medtronic și Pfizer.

„Transformarea pierderii într-un beneficiu”

„Vizita se înscrie în marja eforturilor depuse de ministrul Sănătății și a autorităților guvernamentale de a transformara pierderea financiară din cazul vaccinurilor anti- Covid 19 într-un beneficiu real pentru pacienți, asigurând accesul la tratamente care momentan lipsesc din sistemul public”, se arată într-un comunicat.

Tribunalul francofon de primă instanță din Bruxelles a decis că România trebuie să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru dozele de vaccin anti-COVID pe care a refuzat să le mai preia în 2023. Hotărârea nu este definitivă.

Cum a reușit Belgia să convingă 3.000 de tineri și tinere de 17 ani să se înroleze în armată

Belgia a înregistrat un succes răsunător cu serviciul militar voluntar și remunerat, după ce peste 3.000 de tineri belgieni de 17 ani s-au înscris în această inițiativă, în urma unei campanii prin care guvernul condus de naționalistul flamand Bart De Wever a trimis, la finalul anului trecut, scrisori către aproximativ 150.000 de fete și băieți de aceeași vârstă.

„3.248 de înscrieri pentru serviciul militar de un an! Succes răsunător!”

Deși este voluntar, acest serviciu militar este plătit cu cel puțin 2.000 de euro net pe lună, motiv pentru care ministrul apărării, Theo Francken, a salutat rezultatele după publicarea datelor de participare: „Succes răsunător!”, a scris el pe rețelele sociale. „3.248 de înscrieri pentru serviciul militar de un an. Aștept cu nerăbdare începerea pregătirii primilor recruți în august”, a adăugat acesta, potrivit declarațiilor preluate de Europa Press.

Selecție, pregătire și rezervă

Guvernul intenționează să selecteze dintre candidați un prim lot de 500 de recruți care vor începe pregătirea plătită în luna august, cu scopul de a deveni rezerviști ai armatei în 2026, urmând să poată alege între forțele aeriene, terestre sau navale.

După încheierea perioadei de înscriere, cei peste 3.000 de candidați vor trebui să treacă prin teste tehnice, fizice și de inteligență, în urma cărora vor fi selectați doar aproximativ 500 de recruți pentru primul an al serviciului voluntar.

Francken a precizat că pregătirea va începe în august și a detaliat că, din totalul înscrișilor, 1.608 provin din comunitatea vorbitoare de neerlandeză, iar 1.644 din comunitatea francofonă.

Aproximativ o cincime dintre participanți sunt femei, potrivit presei belgiene, care citează Ministerul Apărării.

La finalul anului de pregătire, participanții pot alege dacă rămân în rezervă în timp ce își continuă studiile sau își construiesc o carieră civilă, ceea ce presupune disponibilitate câteva zile pe an pentru armată sau pentru misiuni temporare cu normă întreagă. De asemenea, pot alege să își încheie participarea fără a continua în rezervă sau pot face pasul către forțele armate active.

Papa Leon al XIV-lea începe turneul african cu o vizită simbolică în Algeria

Papa Leon al XIV-lea a sosit luni dimineață în Algeria pentru o vizită de două zile cu o puternică încărcătură simbolică. Este prima deplasare a unui papă în această țară cu majoritate musulmană, locul de naștere al Sfântului Augustin, transmite AFP.

Suveranul pontif a ajuns înainte de ora locală 10:00 pe aeroportul din Alger, capitala Algeriei, unde a început prima etapă a unui turneu african.

Vizita are loc la începutul unui itinerar de 11 zile în Africa, prima călătorie apostolică din pontificatul său. Contextul internațional, marcat de războiul din Orientul Mijlociu, adaugă greutate mesajului său, axat pe dialog și pace.

Pentru Papa Leon al XIV-lea, această vizită are și o dimensiune personală, fiindcă urmează simbolic traseul spiritual al Sfântului Augustin, marele gânditor creştin al secolului al IV-lea.

În program sunt incluse întâlniri oficiale la care suveranul pontif va lua parte. Papa Leon urmează să fie primit de președintele Abdelmadjid Tebboune, apoi va susține un discurs în fața autorităților și a corpului diplomatic.

Ulterior, acestia va vizita mai multe locuri reprezentative din Alger, printre care Marea Moschee și bazilica Notre-Dame d’Afrique, simbol important al prezenței creștine din regiune.

Deplasarea deschide primul turneu internațional major al pontificatului său, care continuă în alte state africane, într-un program intens de mai multe zile și mii de kilometri parcurși.

Luptă aprigă pentru supremație în tenisul masculin. Cum poate Alcaraz să-l detroneze pe Sinner în doar o săptămână

Luni, Jannik Sinner îi va lua locul lui Carlos Alcaraz în fruntea clasamentului ATP, după ce l-a învins pe spaniol în finala de la Monte Carlo, însă lupta pentru locul 1 mondial este departe de a se fi încheiat, scrie ATP Tour.

Înainte de turneul de la Monte-Carlo, Alcaraz a spus clar că știe că are mult de muncă pentru a-l ține la distanță pe Sinner.

Sinner are un avantaj de 110 puncte în fața spaniolului.

Dar Alcaraz va avea ocazia să recâștige locul 1 mondial încă de săptămâna viitoare. Spaniolul are de apărat 330 de puncte la Barcelona, unde a ajuns în finală anul trecut. Dacă noul nr. 2 mondial câștigă turneul ATP 500, va schimba din nou locul cu Sinner pe 20 aprilie. Dacă nu va câștiga trofeul, Sinner va rămâne nr. 1.

Niciunul dintre cei doi nu are de apărat puncte la turneul ATP Masters 1000 de la Madrid, unde Alcaraz a câștigat două titluri și a înregistrat un bilanț de 15-2. Având în vedere acest lucru, jucătorul originar din Murcia are ocazia să riposteze rapid înainte de a fi pus sub presiune cu 3.000 de puncte de apărat la Roma și Roland Garros.

Există, de asemenea, șansa ca Alcaraz să-și apere cu succes punctele la aceste turnee. Acum un an, Alcaraz l-a învins pe Sinner în finală atât la Roma, cât și la Roland Garros.

Germania reduce temporar taxele pe carburanți și permite bonusuri neimpozabile de până la 1.000 de euro pentru angajați

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, într-o conferință de presă la Berlin, că impactul conflictului din Orientul Mijlociu se va resimți mult timp, inclusiv după încheierea ostilităților.

„Vom simți consecințele acestui război pentru mult timp de acum înainte, chiar și după ce se va încheia”, a spus Merz. „De aceea vrem să facem tot ce ne stă în putere — iar deși resursele noastre sunt limitate, ele există – pentru a menține și îmbunătăți competitivitatea economiei germane și pentru a ușura situația gospodăriilor.”

Printre măsurile imediate anunțate se numără reducerea temporară a unei taxe pe carburanții cu 17 cenți pe litru, pentru o perioadă de două luni, precum și posibilitatea ca firmele să plătească angajaților un bonus neimpozabil de până la 1.000 de euro.

Markus Söder, liderul conservatorilor bavarezi, a spus că presiunea economică din ultimele săptămâni a devenit greu de suportat atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri.

„Presiunea din ultimele săptămâni a fost insuportabilă pentru mulți oameni — insuportabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și pentru cetățeni”, a afirmat Söder. El a subliniat că scumpirile zilnice, resimțite inclusiv la pompă, au generat „un sentiment de neputință, furie și o povară reală”, adăugând: „Acționăm împotriva acestui lucru.”

Guvernul condus de Merz își propusese să relanseze în acest an cea mai mare economie a Uniunii Europene, însă efectele războiului cu Iranul riscă să compromită aceste planuri. Economia germană s-a contractat în 2023 și 2024, în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, iar anul trecut produsul intern brut a crescut cu doar 0,2%.

Bärbel Bas, unul dintre co-liderii Partidului Social-Democrat (SPD), a insistat asupra nevoii ca Germania să devină mai rezilientă în fața șocurilor externe.

„Este important, de asemenea, să devenim mai puțin dependenți de alții”, a spus ea. „A fost și acesta un subiect al discuției noastre — că trebuie să ne întărim, astfel încât să putem face față la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și asupra căruia avem puțin control.”

Urmează un nou pachet pentru persoanele cu venituri mici și medii.

Coaliția a anunțat și că va prezenta în următoarele săptămâni o propunere pe termen mai lung privind reduceri de taxe pentru persoanele cu venituri mici și medii. Totodată, guvernul vrea să adopte până în vară o reformă sistematică a sistemului de asigurări de sănătate, pentru a reduce povara asupra angajatorilor germani, în contextul îmbătrânirii accelerate a populației.

În paralel, executivul de la Berlin și-a reafirmat intenția de a susține la Bruxelles o nouă relaxare a țintelor de emisii pentru producătorii auto. Coaliția respinge atât propunerea Comisiei Europene privind mașinile mici, cât și ideea obligativității compensării emisiilor suplimentare.

„Industria auto este legată indisolubil nu doar de locuri de muncă, ci și de forța economică și identitatea Germaniei”, a declarat Söder. „Nu trebuie să cedăm pur și simplu acest activ economic important și această piață Chinei.”