Mașinile nu mai au voie în pădurea Băneasa: Romsilva închide drumul forestier pentru traficul auto

Drumul, utilizat de locuitorii din cartierul Greenfield contra unei taxe plătite către Romsilva, a fost deschis circulației auto anul trecut, în lipsa alternativei rutiere directe promisă de dezvoltatorul imobiliar. Până atunci, aceștia erau nevoiți să folosească rute ocolitoare pentru a ajunge acasă.

La începutul lunii aprilie, Romsilva a notificat deja Federația Greenfield – care reprezintă locuitorii din cartier – cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de peaj care permitea circulația auto pe drumul forestier din pădurea Băneasa.

„RNP ROMSILVA vă notifică denunțarea unilaterală a contractului nr. 951/RC/03.03.2025, după expirarea unui termen de preaviz de 60 zile calendaristice”, se arată în documentul prezentat de România curată.

La finalul perioadei de preaviz, contractul încetează, iar regia precizează că va restitui taxele de peaj aferente perioadei contractuale rămase neexecutate.

Romsilva reclamă prejudicii de imagine

Romsilva susține că reacțiile generate de deschiderea drumului forestier pentru circulația mașinilor au creat un dezechilibru între beneficiile obținute de instituție și costurile de imagine suportate de aceasta.

„În încercarea de a justifica legalitatea contractului, precum și oportunitatea acestuia, raportat la eficienţa economică în beneficiul companiei și interesul social al comunităţii din cartierul Greenfield, s-a ajuns ca Romsilva să devină ţinta unor atacuri, calomnii, manifestări, tendenţioase proliferate pe toate canalele de comunicare publică, ceea ce a condus la crearea unor enorme prejudicii de imagine pentru Romsilva”, a transmis directorul general Jean Vișan.

Beneficii doar pentru Greenfield

„În timp ce beneficiul urmărit de dumneavoastră este satisfăcut integral, Romsilva înregistrează pierderi considerabile din deprecierea imaginii publice care depășesc cu mult beneficiul economic urmărit prin încheierea contractului”, au explicat reprezentanții companiei Federației Greenfield.

Potrivit Romsilva, „aceste circumstanțe nu au fost avute în vedere la momentul contractării și determină un dezechilibru semnificativ între prestațiile corelative”.

Un an de controverse

Contractul a fost semnat în luna martie 2025 de Direcția Silvică Ilfov, structură din cadrul Romsilva, cu reprezentanții unor asociații din zona Greenfield, care au cerut acces auto prin pădure în lipsa alternativei rutiere promise de dezvoltator.

Imediat după semnarea contractului, decizia de a deschide un drum prin pădurea Băneasa pentru circulația autovehiculelor a stârnit reacții puternice din partea societății civile, care a avertizat că traficul ar putea afecta pădurea și ar crește poluarea. În urma acestor reacții, deschiderea a fost amânată inițial, iar drumul a început să fie folosit de autoturismele locuitorilor din Greenfield abia în luna septembrie.

Ministerul Mediului: drum deschis abuziv

Un raport al Corpului de Control al Ministerului Mediului a indicat că deschiderea drumului a fost realizată abuziv, iar o parte a acestuia a fost construită ilegal, existând indicii privind posibile fapte penale. Potrivit sursei citate, raportul a fost transmis Parchetului pentru continuarea verificărilor.

În paralel, o petiție pentru protejarea pădurii Băneasa a adunat zeci de mii de semnături, iar organizațiile de mediu au cerut oprirea traficului auto și includerea zonei într-un regim de protecție.

După expirarea termenului de 60 de zile, drumul nu va mai putea fi folosit pentru traficul auto civil, revenind la statutul de drum forestier utilizat pentru activități specifice.

Un singur drum de acces către Greenfield

Cartierul Greenfield este dezvoltat de Impact Developer & Contractor, companie care a demarat proiectul în 2007. Ansamblul a fost construit în mai multe etape, pe parcursul a peste un deceniu, iar dezvoltarea continuă și în prezent, cu noi faze rezidențiale. Greenfield este cel mai mare proiect al companiei și unul dintre cele mai extinse ansambluri rezidențiale din nordul Bucureștiului. Cu toate acestea, accesul rutier către cartier s-a realizat în principal printr-un singur drum: Aleea Teișani, arteră din Sectorul 1 al Capitalei, aflată între Pădurea Băneasa și Pădurea Tunari.

Două tentative de atentat ar fi avut loc în Algeria, în contextul vizitei Papei

Tentativele ar fi avut loc în Blida, potrivit imaginilor și informațiilor încă contradictorii care circulă pe rețelele de socializare, confirmate pentru Le Figaro de surse locale.

Acest oraș cu aproximativ 300.000 de locuitori se află la aproximativ 50 de kilometri sud de Alger, fiind supravegheat de forțele de securitate cu ocazia vizitei Papei Leon al XIV-lea.

Aceste atacuri nu au fost confirmate oficial de autoritățile algeriene. Unele surse relatează că cei doi kamikaze ar fi fost uciși de forțele de ordine, dar altele spun că aceștia ar fi avut timp să-și activeze centurile explozive.

Algeria nu mai înregistrase un atac terorist din 2017. Pe 31 august, un sinucigaș cu centură explozivă a încercat să pătrundă în sediul poliției din Tiaret, la 350 km sud-vest de Alger. Daesh a revendicat atacul, în care sinucigașul și doi polițiști au fost uciși.

Papa Leon al XIV-lea a început luni prima sa călătorie apostolică în Africa, ajungând în Algeria pentru o vizită simbolică.

Un tânăr a lovit în față un polițist, după ce acesta i-a cerut să dea muzica mai încet

Potrivit Poliției Dolj, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.55, polițiștii care patrulau în comuna Giurgița au constatat că la un imobil se auzea muzica la un volum care deranja liniștea publică.

În stradă, au fost identificate mai multe persoane care, la vederea polițiștilor, au început să aibă o atitudine agresivă.

Deși au fost somați de polițiști să înceteze, una din persoane, identificată ca fiind un tânăr de 21 de ani, din Giurgița, l-ar fi lovit în zona feței pe unul din polițiști.

Pentru a-l determina să înceteze acțiunea agresivă, polițiștul a efectuat un foc de avertisment în plan vertical.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Segarcea a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Péter Magyar cere convocarea noului Parlament cât mai curând posibil și promite schimbări: „Ungaria susține pacea. Guvernul Tisza va fi guvernul păcii” / „Nu-l voi suna niciodata pe Vladimir Putin”

UPDATE

Magyar recomandă liderilor europeni să renunțe la „corectitudinea politică”, afirmând că a fi patriot nu înseamnă a fi „de stânga”. A adăugat că întotdeauna va fi cât se poate de transparent, direct și onest, cu riscul de a cădea în dizgrație

UPDATE: Nu admiră mișcarea MAGA

În legătură cu MAGA acesta s-a arătat rezervat în a critica mișcarea, însă a criticat poziția lui Orban față de această mișcare, afirmând totodată că nu ar mai vrea să îl menționeze atât de mult, întrucât „Orban reprezintă acum trecutul”.

UPDATE: Cooperarea cu Donald Trump și alți lideri europeni

Noul premier a specificat că există legături de prietenie și coopeerare între Ungaria și Polonia, iar pentru Polonia și Cehia este la fel de important să păstreze o legătură cordială.

„Cred că orice lider are dreptul să sprijine pe cine vrea, nu am o problemă cu asta,dar după alegeri este diferit”, a spus acesta vizavi de sprijinul oferit de Trump lui Orban. De asemenea, a afirmat că nici pe Donald Trump nu-l va suna, dar va lansa o invitație pentru reprezentanții americani pentru a participa la o importantă sărbătoare națională.

UPDATE: Ungaria vrea să intre în zona euro

„Este în interesul Ungariei să intre în zona euro”. Magyar a speicificat că, într-adevăr a afirmat asta în campanie, însă Ungaria se confruntă cu multe probleme în acest moment, legate de inflație și alte probleme de ordin economic, ceea ce nu a permis să analizeze cerințele și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a adera la euro.

UPDATE: Țările Vecine

„Voi încerca atât cât îmi stă în putere să păstrez o relație civilizată și cordială cu țările vecine”. Acesta a răspuns pentru Kiyviv Independent spunând că susține dreptul Ucrainei de a nu-și ceda teritoriile către Rusia, numind această acțiune un act de trădare față de propria țară.

UPDATE: Nu-l voi suna niciodata pe Vladimir Putin

Întrebat de jurnaliști dacă Orban ar trebui arestat, acesta a explicat că nu este el în măsură să îl aresteze, însă este de datoria lui să analizeze faptele de corupție din ultimii zece ani, specificând că acesta s-a îmbogățit considerabil. „Justiția se va ocupa de acest aspect”, a afirmat acesta.

Vizavi de Rusia acesta a spus că Ungaria este expusă în fața Rusiei și vor renegocia contractele.

„Dacă Putin mă va suna îi voi răspunde, dar eu nu-l voi suna niciodată. De asemenea i-aș spune să înceteze războiul, crimele și bombardamentele. Cam asta i-aș spune, ar fi o discuție scurtă cu acesta”, a spus Magyar.

UPDATE Ce a spus despre George Simion

Peter Magyar a afirmat că Viktor Orbán „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania și a susținut că sprijinul oferit liderului AUR, George Simion, nu a fost în interesul comunității maghiare din România.

El a declarat că, în timpul campaniei, a ajuns la Oradea și a făcut „un milion de pași” alături de susținători.

Acesta  a transmis, luni, mulțumiri Rusiei și Chinei pentru că au „acceptat” rezultatul alegerilor.

Totodată, acesta a apreciat deschiderea Moscovei și Beijingului pentru colaborare, spunând că acestea „sunt deschise unei cooperări pragmatice, la fel cum este și Ungaria”.

UPDATE Magyar: Ministrul maghiar de externe distruge documente referitoare la sancțiunile UE

Jurnaliștii de la The Guardian susțin că, la un moment dat în timpul conferinței de presă, Magyar a primit o hârtie cu un mesaj, ceea ce i-a întrerupt discursul.

El a făcut o pauză și le-a spus apoi reporterilor că a aflat că ministrul de externe al țării, Péter Szijjártó, se află, potrivit unor informații, la Ministerul Afacerilor Externe „distrugând documente care au legătură cu sancțiunile” împotriva Rusiei.

„Distrug documente, iar asta nu îi va ajuta”, a spus el.

UPDATE

Acesta a precizat că, în ciuda majorității de două treimi din noul Parlament, va fi atent la modul în care se va folosi de această putere politică, scrie The Guardian.

„Nu vom lua măsuri ilegale pentru a restabili statul de drept în acest fel”, declară el.

Magyar a repetat că Tamas Sulyok ar trebui, de fapt, să plece din funcție înainte de cea de-a 70-a aniversare a revoluției din 1956, în octombrie.

UPDATE Peter Magyar a cerut din nou demisia președintelui Tamas Sulyok

Peter Magyar a cerut din nou, în cadrul conferinței de presă, ca președintele Tamás Sulyok să demisioneze din funcție, numindu-l o „marionetă” a lui Viktor Orbán.

„A fost numit să semneze totul; fiecare document care i se prezintă – fie că este vorba de meniu, constituție sau legile – așa că nu avem nevoie de astfel de oameni. Pentru mine, el nu este președintele”, spune el.

UPDATE

Întrebat de ce campania sa a avut atât de mult succes, Magyar a declarat că „secretul constă în faptul că politica este despre oameni, iar asta este ceea ce mulți politicieni au uitat”.

„Văd că în multe locuri din Europa există crize guvernamentale, una după alta. Politicienii mainstream se tem că forțele extreme câștigă din ce în ce mai mult teren, iar sistemul de partide este răsturnat în multe țări europene.

Pot transmite un mesaj, deoarece am fost întrebat personal de politicienii vest-europeni despre secret: trebuie să rămâi alături de oameni. Trebuie să depui efort, fie că îți place, fie că nu. Am vizitat 700 de orașe și sate în doi ani. Există orașe și sate pe care le-am vizitat de șapte ori.

Am fost pe străzile și piețele maghiare mai mult decât în ​​propriul meu pat, în propriul meu apartament. Asta a însemnat că mi-am întâlnit cei trei fii mult mai puțin decât mi-aș fi dorit.

Am mers prin Ungaria. Am fost acolo în cele mai mici așezări. Am întâlnit multe milioane de oameni. M-am uitat în ochii a sute de mii de oameni. Ne-am strâns mâinile și am întrebat: Cum putem ajuta? Cum putem demonstra că politica poate fi frumoasă, poate fi sinceră, poate fi onestă, poate fi dreaptă și poate fi utilă.

Mulți oameni pot spune că este populism. Dacă este așa, este un populism bun, pentru că despre asta ar trebui să fie vorba în politică, nu despre vorbe corecte din punct de vedere politic, vorbe, ci despre onestitate, umanitate.”, a declarat acesta.

Știrea inițială

Liderul Tisza și viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a susținut luni o conferință de presă, în urma rezultatului din scrutinul parlamentar de duminică seară.

Péter Magyar a cerut ca noul parlament să fie convocat cât mai repede după validarea oficială a rezultatelor alegerilor, așteptată pe 4 mai, transmite The Guardian.

Magyar a sugerat că prima ședință ar putea avea loc chiar a doua zi, pe 5 mai, pentru a permite noii administrații să înceapă activitatea fără întârziere.

Acesta a transmis că nu există motive pentru amânări și că echipa sa este pregătită să preia responsabilitățile guvernării imediat. El a interpretat rezultatul votului ca pe un semnal din partea societății pentru o schimbare majoră.

Maghiarii au votat „nu doar pentru schimbarea guvernului, ci și a regimului”, a mai declarat acesta.

De asemenea, Magyar a declarat că administrația sa va face inevitabil greșeli, dar pe care le va asuma, pentru că „țara noastră nu va mai fi o țară fără consecințe”, a spus el.

El a declarat că electoratul a votat pentru ancorarea fermă a Ungariei în Uniunea Europeană, „indiferent de ceea ce plănuia sau încerca să ne conducă guvernul care pleacă”.

Peter Magyar a respins, de asemenea, ceea ce el numește „minciuni” ale guvernului anterior, spunând că noul guvern va fi, de asemenea, dedicat păcii în Europa, în ciuda afișelor care au acaparat Ungaria și a „propagandei de tip Goebbels, de tip Coreea de Nord” despre intențiile sale față de Ucraina.

„În Ungaria, nimeni nu vrea război. Ungaria susține pacea. Guvernul Tisza va fi guvernul păcii”, a declarata Magyar.

Liderului Fidesz, Viktor Orbán, a fost criticat de Peter Magyar pentru că este prea concentrat pe afacerile externe, cu Rusia, Ucraina, SUA și Iranul, și nu pe rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă electoratul.

„A vorbit despre orice, cu excepția problemelor, problemelor care afectau poporul maghiar, iar poporul maghiar a spus nu la toate acestea”, spune el.

„Istoria noastră nu este scrisă la Bruxelles sau la Washington, ci pe străzile și piețele maghiare.”, a declarat Magyar.

Scandal într-o localitate din Alba. Bărbat ucis cu un cuțit de un tânăr de 18 ani

Potrivit IPJ Albă, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au fost sesizați cu privire la un scandal în localitatea Cenade.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, într-un imobil, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane.

Polițiștii au stabilit că scandalul ar fi izbucnit între un bărbat de 28 de ani și un tânăr de 18 ani.
Pentru a aplana conflictul, între cei doi ar fi intervenit un bărbat de 33 de ani, iar ulterior și mama tânărului de 18 ani, în vârstă de 36 de ani, care l-ar fi zgâriat cu un obiect ascuțit-înțepător, în zona feței, pe soțul ei, în vârstă de 33 de ani.

De asemenea, tot pentru a aplana conflictul, ar fi intervenit doi bărbați, în vârstă de 39, respectiv 47 de ani.

Tânărul de 18 ani ar fi aruncat cu un cuțit și l-ar fi lovit pe bărbatul de 47 de ani, în zona pieptului, provocându-i decesul.

Luni, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul de 18 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, și față de femeia 36 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Péter Magyar l-a menționat pe George Simion în primul său discurs după victorie

Magyar a afirmat că, în momentul în care Orbán l-ar fi susținut pe Simion, el a decis să parcurgă pe jos drumul până la Nagyvárad (Oradea), într-un gest simbolic de apropiere față de maghiarii din afara granițelor.

„Când l-a susținut pe candidatul român George Simion, am decis să mergem pe jos până la Nagyvárad, Oradea, în Ținutul Pártium, care se află în România, și am făcut un milion de pași pe jos, trecând prin cele mai mici sate din Ungaria și din Transilvania, către surorile și frații noștri de peste granițe”, a declarat el.

Liderul maghiar a afirmat că acest tip de acțiune politică a avut un impact puternic asupra oamenilor și a contribuit la obținerea unui „mandat uriaș”, care implică o responsabilitate majoră.

Nu este prima dată când Magyar menționează acest episod. Una dintre primele poziționări explicite a venit în 10 mai 2025, când Magyar a susținut că Viktor Orbán i-a „trădat” pe maghiarii din afara granițelor prin mesajul favorabil transmis lui George Simion. Potrivit Telex, politicianul ungar a descris susținerea pentru Simion a premierului maghiar Viktor Orban drept o lovitură dată intereselor comunității maghiare din România.

După turul decisiv al alegerilor prezidențiale din România, Magyar a revenit asupra temei și a afirmat că înfrângerea lui George Simion este și un eșec politic pentru Orbán. PublicațiaTelex consemna că liderul TISZA a prezentat rezultatul drept dovada că sprijinul acordat de premierul ungar candidatului român a fost o greșeală și o nouă trădare a maghiarilor din Transilvania.

 

Peter Magyar: Viktor Orbán și-a amenințat propriul popor. A încercat să țină în frică copiii maghiari, părinții și bunicii noștri / Dacă îl trezeam din somn ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump

El a afirmat că rezultatul alegerilor reprezintă voința directă a cetățenilor și că Ungaria trebuie să își reafirme locul în Europa, dar și să își schimbe profund modul de guvernare internă. În același timp, Magyar a subliniat că prioritatea imediată a viitorului executiv este accesarea fondurilor europene și relansarea economiei.

„În astfel de circumstanțe, într-un sistem de partid-stat, au reușit totuși, fără teamă, cu curaj în suflet, să se ridice pentru patria lor, să se ridice pentru o Ungarie liberă, independentă, cu adevărat suverană, și să se ridice pentru faptul că locul țării noastre este în Europa, a fost, este și va fi”, a declarat acesta.

Magyar: „Dacă ar fi fost trezit din somn, ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump”

O parte importantă a discursului a fost dedicată fostului premier Viktor Orbán, pe care Magyar l-a acuzat de propagandă și de ignorarea problemelor reale ale societății.

„Viktor Orbán și-a amenințat propriul popor. A încercat să țină în frică copiii maghiari, părinții și bunicii noștri. A amenințat oamenii că, dacă vine un alt guvern, le vor fi duși membrii familiei pe frontul ruso-ucrainean. Este absolut incredibil cât de jos a ajuns Viktor Orbán, pentru a-și păstra prada furată, pentru a-și păstra puterea și cine mai știe ce altceva. De aici vreau să transmit tuturor maghiarilor, dar și întregii lumi, că în Ungaria nimeni nu vrea război. Ungaria este de partea păcii, iar guvernul Tisza va fi un guvern al păcii.

Spre deosebire de Viktor Orbán, care de ani de zile nu s-a mai ocupat de problemele reale ale oamenilor: sănătate, educație, costul vieții. El a jucat un fel de șah în cinci dimensiuni, iar probabil acesta este unul dintre motivele înfrângerii sale. A vorbit despre orice: Ucraina, Rusia, Iran, șahul iranian, ayatollahul iranian, alegerile prezidențiale americane. Probabil că, dacă ar fi fost trezit din somn, ar fi spus că el a câștigat alegerile din SUA, nu Donald Trump. A vorbit despre orice, mai puțin despre problemele oamenilor maghiari.

Iar oamenii au spus „nu” și acestui lucru. Istoria maghiară, și acest lucru a fost demonstrat de milioane de maghiari ieri, este scrisă de maghiari. Nu se scrie la Moscova, nu se scrie la Bruxelles, nu se scrie la Washington, ci pe străzile și în piețele maghiare, de către poporul maghiar”, a declarat Magyar.

Magyar: Ministrul maghiar de externe distruge documente referitoare la sancțiunile UE

Jurnaliștii de la The Guardian susțin că, la un moment dat în timpul conferinței de presă, Magyar a primit o hârtie cu un mesaj, ceea ce i-a întrerupt discursul.

El a făcut o pauză și le-a spus apoi reporterilor că a aflat că ministrul de externe al țării, Péter Szijjártó, se află, potrivit unor informații, la Ministerul Afacerilor Externe „distrugând documente care au legătură cu sancțiunile” împotriva Rusiei.

„Distrug documente, iar asta nu îi va ajuta”, a spus el.

Péter Magyar a comparat acest lucru cu încercările de a distruge arhivele publice „exact ca în vechea eră comunistă”.

„Calea de urmat este clară”. Ursula von der Leyen, mesaj de ultimă oră, în criza energetică

„Am discutat o serie de măsuri energetice imediate și pe termen lung pe care le vom prezenta liderilor la reuniunea informală a EUCO.

Calea de urmat este clară.

Singura cale durabilă de ieșire din dependența de combustibilii fosili este trecerea la generarea de energie electrică către surse regenerabile și energie nucleară.

Și electrificarea economiei cât mai rapid posibil.

Vom prezenta strategia noastră de electrificare înainte de vară.

Electrificarea Europei înseamnă creșterea independenței Europei”, spune Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent că decizia istorică a Europei de a reduce rolul energiei nucleare a fost o „greșeală strategică”.

În cadrul Summitului pentru Energie Nucleară desfășurat la Paris în martie 2026, ea a subliniat că această dependență crescută de importurile de combustibili fosili a lăsat continentul vulnerabil în fața crizelor geopolitice, cum ar fi războiul actual din Orientul Mijlociu.

Von der Leyen susține că cel mai eficient sistem combină energia nucleară și cea regenerabilă, susținute de stocare și rețele moderne, pentru a garanta independența și securitatea aprovizionării.

Comisia a lansat o nouă Strategie Europeană pentru SMR-uri, cu scopul ca acestea să fie operaționale în Europa până la începutul anilor 2030.

S-a anunțat un pachet de sprijin de 200 de milioane de euro sub formă de garanții pentru primele unități comerciale de tehnologii nucleare inovatoare.

UE propune investiții de peste 5 miliarde de euro în cercetarea privind fuziunea nucleară (prin proiecte precum ITER) în următorul buget.

Planul include armonizarea normelor de licențiere pentru a accelera desfășurarea noilor tehnologii nucleare la nivelul întregului bloc comunitar.

Cât curent au consumat românii de Paște? România este exportator net de energie începând din noaptea de Vinerea Mare, cu pauze de câteva minute

Consumul de curent al românilor a scăzut considerabil în zilele libere ocazionate de sărbătorile pascale, astfel că excedentul de producție a fost în cea mai mare exportat. În același timp, o parte, necentralizată în grafice de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica, a fost stocată în instalațiile din ce în ce mai numeroase dezvoltate față de anul trecut și eliberată în sistem fie când a fost nevoie de echilibrare a rețelei, fie din motive comerciale. La reducerea consumului din rețea, comparativ cu Paștele trecut, a contribuit și creșterea numărului și puterii instalate a prosumatorilor.

Recordul istoric din 2025 se menține

Cel mai mic consum instantaneu de energie electrică înregistrat începând din primele minute din Vinerea Mare și până în a doua zi de Paște la prânz a fost de 2.557 MW, în prima zi de Paște, duminică, la ora 14:36, conform datelor în timp real publicate de Transelectrica. Acesta este cu 24 MW peste recordul istoric de 2.533 MW înregistrat în prima zi de Paște a anului trecut.

În a doua zi de Paște, până la prânz, cel mai mic consum instantaneu a fost de 3.250 MW, la ora 11:44, semnificativ mai mare decât cel de anul trecut de la aceleași ore, de 2.701 MW.

Sursa: Transelectrica

Consumul a fost astfel mai mare decât cel minim estimat de oficialii Transelectrica pentru primele două zile de Paște.

„Pentru prima zi de Paște, estimăm un consum minim de aproximativ 2.000 MW, în condiții de cer senin la nivel național. În situația unei nebulozități mai ridicate și a apariției precipitațiilor în zone dens populate, consumul poate crește cu până la 500 MW în a doua parte a zilei. Pentru a doua zi de Paște, pe fondul unei vremi ușor mai calde, estimăm un consum minim de circa 2.300 MW, cu posibilitatea de creștere în funcție de evoluția condițiilor meteo”, conform unei informări a Transelectrica din 11 aprilie.

Per ansamblu, luni, la ora 12:02, consumul de energie era de 3.255 MW, în timp de producția era de 5.005 MW, astfel că diferența de 1.749 MW mergea la export.

Energia solară contribuia cel mai mult la mixul energetic la această oră (1.379 MW), urmat de producția celor două reactoare de la Cernavodă (1.340 MW) și apoi apele (1.275 MW). Din graficele Translectrica se poate remarca faptul că producția hidro a fost redusă peste zi – când a crescut cea solară – de la niveluri de 2.200 – 2.700 MW în timpul nopții:

Producţie:  5.004 MW

  • cărbune:  447 MW
  • hidrocarburi:  383 MW
  •  hidro:  1.275 MW
  •  nuclear:  1.340 MW
  •  eolian:  129 MW
  •  fotovoltaic:  1.379 MW
  •  biomasă:  48 MW
  •  instalații de stocare: 0 MW

Sold:  -1.749 MW (-)export / (+)import

La ora 12:03, instalațiile de stocare au contribuit cu 12 MW, adică 0,24% la producția de energie a țării, conform graficelor afișate de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice.

Sursa: Transelectrica

Câți prosumartori au instalații de stocare

Deși cantitățile de energie din instalații, efective de moment ,nu sunt incluse în graficele Transelectrica, ci doar cele eliberate în rețea, ce este sigur este că numărul și capacitatea acestora au crescut semnificativ în ultimul an.

Anul trecut, potrivit oficialilor Transelectrica, instalațiile de stocare au avut un rol important în echilibrarea sistemului, consumul acestora, respectiv cantitățile absorbite, depășind 130 MW în ambele zile, respectiv 135 MW duminică și 133 MW luni.

România a început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și în 2025, de Paște, avea 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400MWh, potrivit declarațiilor ministrului Energiei de atunci, Sebastian Burduja.

Capacitățile de stocare nu erau incluse în raportul lunar din ianuarie 2025 privind situația prosumatorilor elaborat de specialiștii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),, dar conform raportului din ianuarie 2026, cel mai recent publicat, numărul total al prosumatorilor  cu instalații de stocare era de 72.056, dintre care 69.556 persoane fizice și 2.500, persoane juridice.

Per ansamblu, numărul prosumatorilor racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție la 31 ianuarie 2026 era de 302.891, cu o putere electrică instalată de 3.533,46 MWW.

Chiar dacă cei mai mulți, aproape 90%, sunt persoane fizice, restul de 10% persoane jurice au o putere electrică instalată aproape egală: 1.765 (persoane fizice), 1769 (persoane juridice).

Numărul și puterea instalată au crescut semnificativ față de finalul lunii ianuarie 2025, când în România erau 203.894 de prosumatori, cu 2.441,59 MW putere electrică totală instalată, potrivit raportului ANRE.

Anul trecut, pe fondul unor zile mai însorite, pentru ca o producție ridicată să nu creeze dezechilibre, prosumatorii au fost rugați să pornească invertoarele la plecarea de acasă de aceste sărbători și au produs un maxim de 1.306 MWh, în prima zi de Paște, în jurul orei 13:00, conform prognozelor Transelectrica.

Sursa: Transelectrica

În prima zi de Paște din acest an producția din prognoze era semnificativ mai mare, cu un maxim de 1.842 MWw, la aceeași oră.

Sursa: Transelectrica