Nicușor Dan despre criza politică și rolul său în tensiunile din coaliție: „Văd o neîncredere sau o lipsă de susținere a PSD față de un premier al unei coaliții”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la Europa FM, că urmărește evoluțiile politice din coaliție, dintre PSD și restul partidelor, în privința premierului Ilie Bolojan, dar nu are în acest moment atribuții constituționale care să îi permită să intervină în conflict.

„Mă uit la toate scenariile posibile pentru săptămânile viitoare. Însă, nu am un atribut constituțional pentru a interveni pe unele din aceste scenarii. În acest moment, este o dispută între două partide din coaliție. Asta pot să constat și ce se va întâmpla mai departe depinde de aceste partide din coaliție și nu de mine. La un anumit moment, când va depinde de mine, voi veni cu o soluție echilibrată, fără discuție”, a spus președintele.

Întrebat ce ar însemna o „soluție echilibrată”, Nicușor Dan a explicat că obiectivul rămâne stabilitatea politică și continuarea guvernării pro-occidentale.

„O soluție care să realizeze ceea ce am spus că trebuie să facem în 2025-2028. Să avem o coaliție de guvernare pro-occidentală care să ducă cât mai bine țara asta”, a precizat el.

Discuțiile au continuat pe tema susținerii premierului Ilie Bolojan, în condițiile în care în spațiul public au apărut întrebări privind poziționarea președintelui față de acesta.

Nicușor Dan a respins ideea că ar lua parte într-o tabără politică.

„Așa cum v-am spus, noi avem nevoie de o coaliție, de o înțelegere între aceste partide. Și nu vreau să fiu de o parte sau de alta încercând să mediez cât pot această ruptură pe care o vedem cu toții”, a spus el.

Președintele a explicat că tensiunile sunt alimentate de percepții politice și emoții publice.

„Este lucrul care mă preocupă cel mai tare. În orice societate există o dezbatere principală. Dezbaterea principală în societatea noastră trebuie să fie între pro-Occident și anti-Occident, și nu trebuie să fie între două forțe politice care au fiecare 30% și din care niciuna nu poate să facă… Și suntem într-o situație în care fiecare din aceste partide, în mod, până la urmă, legitim față de membrii, persoanele pe care le-au dat mandatul, își va exprima democratic acțiunea politică. La momentul în care, dacă va veni, în care președintele va avea un atribut constituțional, voi încerca să-i aduc la masă”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat despre inițiativele din interiorul PSD și despre posibilitatea unei crize guvernamentale, Nicușor Dan a spus că observă doar lipsa de susținere politică în interiorul coaliției.

„Eu ce văd este ce vedeți și dumneavoastră public, este o neîncredere sau o lipsă de susținere a PSD față de un premier al unei coaliții”, a spus el.

El a fost chestionat dacă PSD ar fi responsabil de blocajele din coaliție, în condițiile în care există o „înțelegere semnată de partid în vara anului trecut, prin care Ilie Bolojan este premier până la rotativa guvernamentală din aprilie 2027″,

„Este un acord, da, față de care PSD-ul în momentul ăsta îl încalcă, da. Cu asta sunt de acord”, a precizat președintele.

Despre discuțiile purtate cu lideri politici, inclusiv cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, joi dimineață, președintele Nicușor Dan a spus că prioritatea rămâne evitarea blocajelor instituționale.

„De asemenea, ne uităm prin scenariile pe care urmează să se întâmple după lucrurile care se anticipează. Și, din nou, am insistat pe o minimă colaborare pentru PNRR, care e extrem de important pentru România”, a spus Nicușor Dan.

Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la Europa FM, că timpul petrecut de copiii săi în fața ecranelor este unul extrem de redus. Acesta a vorbit și despre o potențială mutare din actuala locuință, în viitorul apropiat.

Întrebat despre cât de des se uită cei doi copii la televizor, președintele Nicușor Dan a explicat că accesul lor este limitat, fără a exista o expunere constantă la ecrane.

„Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”, a spus președintele.

Președintele a declarat că măsura este luată conform recomandărilor medicilor, pe care a spus că încearcă să le respecte în organizarea vieții de familie.

„Așa spun medicii, da. În general e bine să ne uităm la ce spun specialiștii”, a afirmat acesta.

Întrebat mai concret cât timp petrec copiii în fața ecranelor, șeful statului a oferit o estimare orientativă. „Păi fetița cam, să zicem, două ore pe săptămână, cam un film și poate așa, iar băiețelul aproape deloc”, a precizat Nicușor Dan.

Acesta a vorbit și despre posibilitatea unei mutări din chirie într-un spațiu mai adecvat funcției de președinte. Nicușor Dan a spus că nu există o decizie finală, dar discuțiile sunt în desfășurare.

„Suntem încă în discuția asta, poate vara asta, când e vacanța copiilor și e mai simplu pentru ei”, a explicat el.

Întrebat dacă ar putea lua în calcul reședința oficială de la Vila Lac, președintele a respins această variantă.

„Acolo e prea izolat și pentru copii nu cred că e bine să stea singur într-o vilă așa. Dar undeva într-un cartier poate, poate, da”, a spus Nicușor Dan.

Eclipsă totală de soare pe 12 august. De unde poate fi observat acest spectacol incredibil

O eclipsă totală solară, are loc la fiecare 18 luni undeva în lume. Dar, în aceeași locație precisă, se întâmplă doar…în medie la fiecare 300 până la 400 de ani. Luna trece între Pământ și soare la fiecare lună nouă, dar o eclipsă totală nu are loc de fiecare dată: de cele mai multe ori, umbra sa trece deasupra sau dedesubtul planetei noastre. O aliniere perfectă a soarelui, lunii și Pământului este necesară pentru ca fenomenul să se producă. Totalitatea unei eclipse durează, în general, între câteva secunde și maximum șapte minute; cea din 12 august va dura puțin peste două minute în traiectoria totalității, potrivit Le Figaro.

Traiectoria acestei eclipse totale va trece peste coasta de est a Groenlandei, vârful vestic al Islandei , apoi se va deplasa pe Atlantic pentru a traversa Spania și  a se opri în  Insulele Baleare,  unde soarele va dispărea sub orizont.

Potrivit lui Rémy Cabanac, astronom la Universitatea din Toulouse și director științific al Observatorului Pic du Midi, „cele mai bune perspective vor fi în Europa de Nord, dar vremea de acolo ar putea fi înnorată și, prin urmare, ar strica spectacolul. Spania va fi locul unde veți avea cele mai mari șanse de a-l observa din Galicia până în Insulele Baleare, în special în zona dintre Huesca și Madrid”.

Eclipsa va avea loc seara

Totuși, nu toate orașele spaniole vor avea aceeași vreme. În august, cele mai uscate și însorite regiuni sunt situate în centrul și nord-estul țării. Orașe precum León, Burgos și Zaragoza sunt cele mai predispuse să se bucure de cer senin datorită climei lor uscate. „Am observat un deal senin la nord de Zaragoza, unde plănuiesc să merg să văd această eclipsă”, spune Rémy Cabanac. Teruel are umiditate scăzută și este mai puțin turistic, prin urmare mai liniștit. Pe coasta mediteraneană,  Valencia  oferă un bun compromis între accesibilitate și soare.

Eclipsa va avea loc seara: faza parțială va începe în jurul orei 19:30 (ora locală), iar totalitatea va avea loc în jurul orei 20:30, în funcție de oraș. Soarele va fi atunci foarte jos la orizont. Prin urmare, este esențial să alegeți o locație complet degajată – plajă, deal sau câmpie deschisă – fără clădiri sau alte elemente de teren care să blocheze vederea spre nord-vest.

 

Trecerea cu bacul la Isaccea-Orlivka, suspendată vineri pentru lucrări

Măsura este necesară „ca urmare a lucrărilor de înlocuire a pontonului de la Isaccea”, urmând ca traversarea Dunării să fie suspendată în intervalul orar 08:00 – 14:00, anunță Garda de Coastă.

„Măsurile au fost adoptate pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru prevenirea unor situații de risc”.

Autoritățile recomandă participanților la trafic să se informeze din surse oficiale înainte de a-și planifica deplasările în zonă.

Garda de Coastă anunță că va reveni cu informații imediat ce traficul cu bacul va fi reluat în condiții normale.

„Miliardele sunt cheltuite pentru crime”. Papa continuă să îl înfrunte pe Trump

Papa i-a criticat puternic liderii care cheltuiesc miliarde pe războaie și a spus că lumea este „devastată de o mână de tirani”.

Pontiful a făcut aceste remarci neobișnuit de dure în Camerun, după ce Donald Trump l-a atacat continuu atât în public, cât și pe rețelele de socializare.

Papa Leon al XIV-lea, care este primul papă american, a criticat, de asemenea, liderii care au folosit limbaj religios pentru a justifica războaiele și a cerut o „schimbare decisivă de curs”.

El a spus: „Maeștrii războiului se prefac că nu știu că este nevoie doar de o clipă pentru a distruge, totuși, adesea, o viață întreagă nu este suficientă pentru a reconstrui.”

„Închid ochii la faptul că miliarde de dolari sunt cheltuiți pe crime și devastări, însă resursele necesare pentru vindecare, educație și restaurare nu se găsesc nicăieri.”

Papa și Trump au fost implicați într-o ceartă după ce președintele american a spus că „ar trebui să se adune” și că este „foarte slab”. În ultimele sale declarații de astăzi, pontiful nu a numit niciun lider anume.

Pe 12 aprilie, Donald Trump a publicat o postare acidă pe rețeaua sa de socializare Truth Social, adresându-se Papei Leon al XIV-lea. El a spus că pontiful este „slab în ceea ce privește criminalitatea” și „groaznic în ceea ce privește politica externă”.

Însuși Papa Leon al XIV-lea a reacționat cu reținere . Pontiful a declarat că nu se teme de presiunile Casei Albe și că va continua să se pronunțe împotriva războiului.

Propunere POT: Românii vaccinați cu Pfizer, care nu mai pot munci, să primească despăgubiri de 1200 euro pe lună până la pensie

Partidul Oamenilor Tineri (POT) cere Guvernului să dea în judecată compania Pfizer pentru recuperarea banilor plătiți pe vaccinurile anti-COVID și să o oblige pe aceasta să plătească 1.200 de euro lunar pentru fiecare român care nu mai poate munci din cauza „efectelor adverse”, până la vârsta pensionării.

„Partidul Oamenilor Tineri (POT) lansează un apel ferm către Ministerul Sănătății: este momentul ca statul român să ia măsuri urgente și decisive pentru apărarea interesului national, în contextul controverselor privind contractele și efectele vaccinurilor anti-COVID furnizate de compania Pfizer”, se arată în comunicatul de presă emis de formațiunea politică.

Potrivit POT, autoritățile ar trebui să inițieze de urgență o acțiune în instanță împotriva Pfizer, pentru a recupera integral sumele achitate pentru vaccinuri, dar și să oblige compania la plata de despăgubiri directe către cetățenii afectați.

În plus, POT propune ca fiecare român care nu mai poate munci din cauza „efectelor adverse” să beneficieze de o indemnizație lunară de 1.200 de euro net, acordată până la vârsta pensionării, indemnizație care ar trebui să fie acoperită de compania farmaceutică.

„Un prim-ministru adevărat ar da Pfizer în judecată pentru și mai mulți bani. Nu vorbim doar despre recuperarea costurilor, ci despre demnitatea unui stat care își apără cetățenii până la capăt. (…) Este timpul să ne luăm banii înapoi. Pe toți. Mai mult decât atât, această abordare trebuie aplicată oricărei companii cu care statul român a avut contracte pentru vaccinuri: acolo unde există prejudicii, trebuie să existe și răspundere directă și despăgubiri plătite către cetățeni”, a spus Anamaria Gavrilă, președinta POT.

Aceasta a subliniat că responsabilitatea financiară nu ar trebui să revină contribuabililor, ci producătorului, în acest caz Pfizer.

Ce companii sunt considerate eligibile pentru listarea la BVB și ce noi pachete al actualilor participanți sunt recomandate de Oana Gheorghiu pentru tranzacționare? Pașii și durata demersurilor

La capitalizările bursiere din martie 2026, primele trei tranzacții prioritare, cu noi pachete de acțiuni ale companiilor cu vechime pe bursa Hidroelectrica și Romgaz pot genera venituri orientative la bugetul de stat cuprinse între 3 și 8 miliarde, se arată în raportul prezentat joi.

Acesta identifică ce poate fi valorificat prin mecanisme de piață, respectiv companiile cu capital de stat pentru care listarea parțială la Bursa de Valori București reprezintă o opțiune strategică viabilă.

Mai concret, este vorba de un pachet (ABB) de 5-10% din Hidroelectrica, estimat la 3,1 – 6,2 miliarde lei, un ABB de 5-7% din Romgaz ( de 2,2 – 3,1 mld. lei) și o listare (un IPO) a CEC Bank cu componentă de vânzare pachet stat (volum de stabilit prin studiu de fezabilitate) – estimării calculate la prețurile curente de piață.

Pe acest segment, la fel ca și cel privitor la cel 22 de companii, se solicită Guvernului adoptarea unui memorandum care să mandateze deciziile din lista pilot, cu termen recomandare pe 30 aprilie.

Raportul privind companiile eligibile pentru listare la Bursa de Valori București este o analiză exploratorie bazată pe date publice AMEPIP, și BVB, neverificate independent., care propune Guvernului demararea unor studii de fezabilitate profesioniste, nu conține evaluări d epiață independente și nu substituie studiile pe care le recomandă, iar verdictele sunt orientative se precizează în amplul document.

„Există un argument structural care justifică urgența demersului dincolo de PNRR: pentru ca Bursa de Valori București să își consolideze poziția în ecosistemul piețelor de capital din Europa Centrală și de Sud-Est, este necesară creșterea ofertei de emitenți relevanți și a ponderii acțiunilor disponibile efectiv la tranzacționare. Fondurile de pensii private și investitorii instituționali locali au nevoie de instrumente solide, lichide și de dimensiune suficientă. Fără emitente noi de calitate, lichiditatea rămâne limitată și piața riscă să rămână periferică față de Polonia, Cehia sau Austria”, se precizează în document.

Etapele propuse

„Am prezentat, este adevărat, și o listă exploratorie pentru companii care sunt eligibile pentru listare, dar este doar în explorare. Este o listă care urmează să fie supusă unei analize de specialitate; urmează, de asemenea, să fie discutată în cadrul guvernului. Cred foarte tare că această listare este un instrument extrem de eficient pentru a introduce buna guvernanță și pentru a face transparentizarea cheltuielilor într-o companie de stat. După cum știm, o listare durează între 12 și 24 de luni cel puțin, deci nu este un proces care să înceapă imediat. Urmează o prospectare, urmează o analiză din partea ministerelor. După ce vom avea aliniere pe această listă, vom reveni cu informațiile necesare”, a declarat Oana Gheorghiu.

Structura de decizie propusă este ca Guvernul să mandateze ministerele tutelare și AMEPIP să comisioneze studii de fezabilitate pentru companiile identificate ca prioritare în prezentul raport,  studiile revin în Guvern în trei – șase luni de la mandat, cu recomandare de decizie per companie.

Raportul analizează două categorii: IPO-uri posibile pentru companii nelistate; Pachete – ABB-uri posibile pentru companii deja listate la BVB.”

Pentru listarea CEC Bank, „cel mai solid candidat de IPO din portofoliul public”, care apare cu o evaluare a AMEPIP de 4,5 miliarde de lei, termenul recomandat este trimestul 4 2026.

Printre companiile cu capital de stat incluse pe lista posibilelor listări sau pachete cu verdictul „condiționat” sunt CN APM Constanța, ,Salrom (condiționat), Romarm/ Cugir (condiționat), Poșta Română (condiționat) și Transgaz (condiționat), iar „amînat”, CNAB București și Nuclearelectrica. La Transelectrica nu se recomandă, prentru că statul alre 58,69%, iar orice ABB semnificativ coboar sub pachetul de control.

Raportul realizat de Cabinetul vice-premierului Oana Gheorghiu, AICI

Fermierii români cresc productivitatea culturilor de cereale prin protecția timpurie

Strategiile moderne de control al bolilor pun accent pe protejarea aparatului foliar al plantei încă din primele stadii de dezvoltare, deoarece frunzele sănătoase sunt esențiale pentru susținerea fotosintezei și pentru asigurarea unei performanțe optime a culturii pe tot parcursul sezonului de vegetație. Pentru a obține acest rezultat, fermierii se bazează din ce în ce mai mult pe soluții avansate precum molecula proquinazid, dezvoltată de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, cunoscută pentru capacitatea sa de a inhiba germinarea sporilor și de a opri dezvoltarea fungilor într-un stadiu incipient, în special în cazul făinării.

Atunci când este combinat cu prothioconazol, un fungicid triazolic sistemic cu proprietăți atât preventive, cât și curative, proquinazidul formează un mod de acțiune complementar care combate un spectru larg de boli foliare. Această combinație este integrată în Verben™, un fungicid conceput pentru a asigura o protecție timpurie puternică la culturile de cereale. Pentru Cosmin Iancu, agronom și proprietar al fermei PICMAR, care gestionează 1.100 de hectare de teren agricol în zona Grădiștea, județul Ilfov, această abordare a devenit un pilon esențial al programului său de protecție a culturilor.

Citeşte comunicatul integral AICI

Două mari companii aeriene majorează prețurile biletelor de avion din cauza crizei combustibililor

Air France și KLM sunt ultimele companii aeriene care au anunțat modificarea tarifelor din cauza creșterii costurilor combustibilului pentru avioane, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, potrivit Express.

Ambele companii sunt membre a aceluiași grup și au introdus o suprataxă încă de luna trecută. Atunci, biletele dus-întors la clasa economică au fost majorate cu 50 euro pentru o călătorie dus-întors. Noua majorare va fi de zeci de euro.

Un zbor din Europa către America de Nord ar putea fi mai scump cu 70 euro în timp ce pentru un bilet dus-întors la clasa economică s-ar percepe o taxă suplimentară de 10 euro.

Air France și KLM nu sunt primele companii aeriene care majorează prețurile ca urmare a crizei combustibilului. Săptămâna aceasta, Virgin Atlantic a impus o suprataxă de combustibil de 50 de lire sterline la biletele de clasa economică. Tarifele la clasa premium cresc cu 180 de lire sterline, iar la clasa business cu 360 de lire sterline. Un șef al companiei a avertizat că prețurile ar putea crește și mai mult în următoarele săptămâni.

Alte companii vor să lupte cu criza fie prin renunțarea la unele zboruri, fie prin creșterea taxelor pentru bagaje.

Forul mondial de atletism blochează transferul a 11 atleți în Turcia, inclusiv medaliați olimpici

Printre sportivii vizați se află nume importante din atletismul mondial, precum Rojé Stona, campion olimpic la aruncarea discului, Rajindra Campbell, medaliat olimpic la aruncarea greutății, Jaydon Hibbert și Brigid Kosgei.

„Aprobarea acestor cereri ar aduce atingere și ar compromite principiile care stau la baza regulilor de eligibilitate și a regulamentelor privind transferul de loialitate”, a explicat forul mondial decizia într-un comunicat oficial.

Potrivit analizei comisiei a World Athletics, toate dosarele au avut elemente comune și au fost tratate împreună.

„Aceste candidaturi au făcut parte dintr-o strategie de recrutare coordonată, condusă de guvernul turc prin intermediul unui club de stat, pentru a atrage atleți străini prin contracte lucrative”, mai precizează forul mondial.

Scopul ar fi fost reprezentarea Turciei la competiții majore, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028.

World Athletics a subliniat că o astfel de abordare contravine principiilor competiției.

„Regulile sunt concepute pentru a proteja credibilitatea competițiilor internaționale, pentru a încuraja federațiile să investească în dezvoltarea talentului intern și pentru a menține încrederea sportivilor”, se mai arată în comunicat.

În urma deciziei, cei 11 atleți nu vor putea reprezenta Turcia în competiții oficiale. Totuși, aceștia pot continua să concureze individual sau pentru cluburi în reuniuni de o zi sau curse pe șosea și pot locui și se pot antrena în Turcia.

Regulamentele World Athletics privind transferul de loialitate prevăd că, pe lângă cetățenie, sportivii trebuie să demonstreze o legătură reală cu țara pe care o reprezintă, pentru a proteja integritatea sportului la nivel global.

Lista completă a celor 11 atleți:

Catherine Relin (Selin Can) Amanang’ole (Kenya)
Rajindra Campbell (Jamaica)
Jaydon Hibbert (Jamaica)
Brian Kibor (Kenya)
Brigid Kosgei (Kenya)
Ronald Kwemoi (Kenya)
Nelvin (Can) Jepkemboi (Kenya)
Favour Ofili (Nigeria)
Wayne Pinnock (Jamaica)
Rojé Stona (Jamaica)
Sophia Yakushina (Rusia)