Guvernul elvețian va acorda compensații de 50.000 de franci victimelor incendiului de la Crans-Montana

Guvernul de la Berna a anunțat miercuri că această contribuție are scopul de a oferi sprijin financiar rapid victimelor și de a reprezenta un gest de compasiune din partea statului.

Plata de aproximativ 55.000 de euro va fi acordat familiilor persoanelor care și-au pierdut viața în incendiu, precum și tuturor celor care au necesitat spitalizare, informează Reuters

În plus, guvernul va convoca consultări cu victimele, companiile de asigurari și autoritățile pentru a media acorduri amiabile cu scopul de a evita procesele de durat, fiind pregătit să aloce fonduri de până la 20 de milioane de franci pentru eventualele despăgubiri.

În urma tragediei produse în noaptea de Anul Nou, 41 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 23 de cetățeni elvețieni, opt cetățeni francezi, șase cetățeni italieni, dar și câte un cetățean belgian, portughez, turc și un român. Alte 116 persoane au fost rănite în urma incendiului. 

A început cea de-a 76-a ediție a Festivalului de la Sanremo

Teoretic, festivalul este finala națională italiană pentru concursul muzical Eurovision – câștigătorul reprezintă (de obicei, dar nu întotdeauna) Italia, potrivit The Guardian.

Vor fi cinci nopți muzicale extrem de lungi (concertul de marți s-a încheiat la ora două și jumătate dimineața și era totuși înainte de termen) și un format incredibil de complicat, având loc în februarie, pe riviera italiană.

Festivalul include, de asemenea, o serie extinsă de co-prezentatori (anul acesta este Laura Pausini) și invitați , precum și o serie de segmente uneori derutante, alteori cu adevărat emoționante, care ating subiecte legate de istoria și cultura pop a Italiei.

 

21 de polițiști italieni, cercetați pentru un presupus furt dintr-un magazin de lux din Roma

21 de staționați la gara Termini din Roma sunt anchetați pentru că ar fi furat haine de lux și parfumuri dintr-un magazin Coin, potrivit poliției italiene, citată de Euronews. 

Printre cele 44 de persoane implicate se numără 9 polițiști feroviari, dar și 12 carabinieri. Aceștia sunt anchentați de procurorii italieni pentru furt calificat, potrivit presei italiene.

Ancheta a început după ce managerul magazinului din Via Giolitti, parte a lanțului italian de lux specializat în produse de înaltă calitate, a raportat în luna februarie 2024 o lipsă de inventar de 184.000 de euro.

Printre articolele despre care se crede că ar fi furate se numără jachete, genți, cămăși, curele, parfumuri, cosmetice, lenjerie intimă, dar și pălării de marcă.

După descoperirea inițială, conducerea magazinului a făcut verificări și a constatat că au dispărut și alte mărfuri în valoare de 94.000 de euro, 45.000 de euro numai din departamentul de parfumerie.

Conducerea magazinului a angajat o agenție privată de investigații, care a montat noi camere de supraveghere în magazin.

Furturile, descoperite cu ajutorul unor camere de supraveghere

Unul dintre casierii magazinului ar fi avut rolul central în această schemă. Suspectul a desprins etichetele anti-furt de pe anumite produse care erau dinainte selectate, le-ar fi ascuns aproape de tejghea și apoi ar fi procesat tranzacțiile pe casă pentru produse în valoare de câteva zeci de euro, în timp ce valoare produselor scoase din magazin era cu mult mai mare.

Firma privată care a investigat cazul a montat un software special la una dintre casele de marcat, astfel descoperindu-se discrepanțe între tranzacțiile trecute în evidență, raportat la produsele scoase din magazin. Seria de furturi ar fi continuat timp de 4 luni, din septembrie, până în decembrie 2024.

Fiecare dintre polițiști ar fi fost implicați în unul sau două dintre incidente

Fiecare dintre polițiștii, dar și carabinierii cercetați ar fi fost implicați în unul sau două incidente, potrivit rapoartelor. Toți polițiștii, dar și carabinierii implicați au fost transferați în alte locații până la finalizarea anchetei.

Andrea Flcetta, avocatul a opt dintre polițiștii investigați a afirmat că polițiștii care sunt suspectați au făcut 50 de arestări anul trecut și au recuperat mărfuri furate în valoare de mii de euro în cadrul operațiunilor anti-furt.

„Ei sunt anchetați de ieri pentru episoade – a căror inexistență o vom dovedi – în valoare de câteva zeci de euro și nu, așa cum au raportat unii, pentru o sumă de sute de mii de euro”, a declarat Falcetta.

 

Bărbat, amendat după ce a incendiat gunoaie în Bistrița. Acesta a aprins focul aproape de magistrala de gaz

„Marți seara, pe timpul unei acțiuni de patrulare, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița s-au autosesizat după ce au observat pe strada Arțarilor din municipiul Bistrița un bărbat care incendia mai multe deșeuri”, transmite Jandarmeria Bistrița.

Bărbatul în vârstă de 63 de ani din Năsăud, a incendiat mai multe deșeuri de plastic și cauciuc. Acesta a aprins focul în apropierea unei magistrale de gaz, existând „existând un risc major de producere a unui incident cu consecințe deosebit de grave”, potrivit Jandarmeriei.

„Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 30.000 de lei, conform O.U.G. nr. 92/2021, art. 20, alin. (5), privind regimul deșeurilor”, transmit jandarmii bistrițeni.

Nu ar fi prima dată când un cetățean este amendat pentru incendierea gunoaielor. În octombrie anul trecut, o femeie a incendiat mai multe deșeuri, printre care saltele, cauciucuri, electrocasnice și materiale textile umede, pe strada Drumul Cetății din municipiul Bistrița.

„Jandarmeria Bistrița-Năsăud reamintește cetățenilor că arderea deșeurilor în spații deschise este strict interzisă și se sancționează conform legislației în vigoare. Astfel de acțiuni pot afecta mediul, sănătatea populației și pot genera situații cu consecințe grave asupra siguranței publice”, informează Jandarmeria Bistrița-Năsăud.

 

Ștefan Pălărie, USR: „Un pic mai multă protecție pentru minori”. Parlamentul interzice agresorilor sexuali condamnați să lucreze în școli și spitale

Proiectul adoptat prevede că persoanele înscrise în Registrul național automatizat al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane nu vor mai putea încheia contracte de muncă sau de voluntariat în domenii precum educația, sănătatea, protecția socială sau sportul.

„De azi, există un pic mai multă protecție pentru minori și persoanele vulnerabile față de agresorii sexuali condamnați. Legea menționează acum foarte clar că aceștia, dacă sunt înscriși în Registrul persoanelor condamnate pentru astfel de fapte, nu se mai pot angaja în școli, spitale sau centre de îngrijire”, a declarat Ștefan Pălărie.

Senatorul a subliniat și o modificare importantă: „Registrul va conține acum și informații privind locul lor de muncă al agresorului, o informație care până acum lipsea”.

Interdicții extinse pentru entități publice și private

În forma adoptată, legea interzice angajarea sau colaborarea, inclusiv pe bază de voluntariat, cu entități publice sau private din:

  • sistemul de învățământ
  • sistemul de sănătate
  • protecția socială
  • educație fizică și sport
  • orice activitate care presupune contact direct cu copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau alte categorii vulnerabile
  • activități care implică examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane

De asemenea, persoanele înscrise în Registru vor avea obligația să comunice Poliției date despre angajatorul sau entitatea cu care au încheiat un raport de muncă ori voluntariat.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne la momentul depunerii proiectului, în Registrul agresorilor sexuali sunt înscrise peste 65.000 de persoane.

Nemulțumiri privind forma finală a legii

Senatorul USR a criticat eliminarea unor prevederi din proiectul inițial.

„Era bine dacă în Comisii și la plen nu ar fi fost eliminată din proiect partea în care Poliția se implica în a face verificări și cu privire la agresorii angajați deja, astfel încât să se asigure că încetează contractul de muncă al celor care activează în școli, spitale, centre de îngrijiri etc.”, a afirmat Ștefan Pălărie.

Acesta a adăugat că intenționează să revină cu o nouă inițiativă legislativă: „Îmi doresc să revenim cu un proiect de lege care să închidă tot acest cerc, pentru siguranță completă în fața acestor personaje cu risc mare de recidivă”.

Registrul agresorilor sexuali

Legea pentru înființarea Registrului agresorilor sexuali a fost adoptată în 2019, printre inițiatori aflându-se parlamentari USR precum Cristian Ghica, Silviu Dehelean și George Edward Dircă.

Noua modificare vine să întărească mecanismele de protecție a minorilor și a persoanelor vulnerabile, într-un context în care autoritățile încearcă să limiteze riscul de recidivă și accesul agresorilor la medii sensibile.

Patru morți și zece răniți în urma unui atac ucrainean cu drone asupra unei fabrici chimice din Rusia

Informațiile preliminare indică faptul că patru angajați au fost uciși și 10 răniți în urma acestui atac terorist barbar”, a transmis guvernatorul regiunii Smolensk, Vasily Anokhin, citat de Kyiv Post

Ținta atacului a fost fabrica chimică Dorogobuzh care produce îngrășăminte pe bază de azot, inclusiv azotat de amoniu, un compus utilizat atât în agricultură, cât și în industria militară.

Uzina a mai fost atacată în luna decembrie a anului trecut, când un incendiu a izbucnit, însă fără a se înregistra victime.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele de apărare aeriană au interceptat și distrus 69 de drone. 

Atacul vine după ce, pe 17 februarie, ucrainenii au atacat combinatului Metafrax Chemicals din regiunea Perm, situat la peste 1.600 de kilometri de granița cu Ucraina. 

Zelenski anunță că șeful delegației ucrainene se va întâlni joi, la Geneva, cu negociatorii SUA. Când ar putea avea loc următoarea trilaterală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri, faptul că Rustem Umierov, șeful delegației ucrainene de negociere, va purta discuții cu echipa americană la Geneva, joi, 26 februarie.

El a făcut acest anunț într-o conversație pe WhatsApp cu reporterii, notează Sky News.

Umierov se va întâlni cu trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, cu ginerele președintelui american, Jared Kushner, dar și cu alți oficiali americani.

Potrivit sursei citate, Zelenski a afirmat că discuțiile dintre cele două echipe se vor concentra pe un „pachet de prosperitate” și cooperare economică.

Președintele ucrainean a mai precizat faptul că această întâlnire SUA-Ucraina face parte din „pregătirile pentru o întâlnire trilaterală cu Rusia, care credem că va avea loc la începutul lunii martie”, potrivit France24.

Ultimele discuții trilaterale au avut loc în perioada 17-18 februarie, la Geneva.

Germania schimbă legea încălzirii. Sistemele de încălzire pe gaz și petrol rămân permise. Ce condiții ecologice sunt impuse

Măsura a fost agreată de partidele aflate la guvernare și reprezintă o promisiune electorală a cancelarului conservator Friedrich Merz, făcută în campania de anul trecut. Decizia vine după săptămâni de negocieri tensionate cu partenerii de coaliție social-democrați, scrie Reuters.

Autoritățile susțin că Germania schimbă legea încălzirii fără a abandona obiectivul reducerii emisiilor de carbon din sectorul clădirilor. Noile reguli oferă gospodăriilor mai multă libertate în alegerea tehnologiei, însă impun utilizarea progresivă a combustibililor ecologici.

Astfel, sistemele de încălzire pe gaz și petrol vor trebui să funcționeze cu minimum 10% combustibil „verde”, precum biometanul, începând cu 2029. Procentul va crește treptat, în trei etape, până în anul 2040.

Germania schimbă legea încălzirii față de regulile impuse în 2023

Legea anterioară, promovată de Verzi în 2023, impunea ca majoritatea sistemelor de încălzire nou instalate să utilizeze cel puțin 65% energie regenerabilă. Aproape 80% dintre clădirile rezidențiale din Germania se bazează în prezent pe încălzirea cu gaz sau petrol, ceea ce a generat nemulțumiri ample în rândul populației.

Inițiativa din 2023 a fost susținută de fostul ministru al Economiei, Robert Habeck, însă a fost modificată sub presiunea publică. Disensiunile dintre social-democrați (SPD), Verzi și liberalii din FDP au dus la o criză politică majoră, considerată de analiști începutul sfârșitului fostei coaliții.

Reacții dure

Politicienii Verzilor sunt acum furioși, avertizând că Germania schimbă legea încălzirii într-un mod care pune în pericol țintele climatice. Experții atrag atenția că există riscul ca Germania să nu dispună de suficiente cantități de biometan și alți combustibili verzi pentru a acoperi cererea viitoare.

Germania și-a asumat obiectivul de neutralitate climatică până în 2045, însă sectoarele transporturilor și clădirilor au înregistrat întârzieri semnificative în reducerea emisiilor.

Ciprian Ciucu, avertisment dur: PMB, pe punctul de a pierde 220.000.000 lei pentru că Băluță nu predă amplasamentele pentru lucrările de termoficare

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că Primăria Municipiului București riscă să piardă peste 220 de milioane de lei destinați modernizării rețelei de termoficare.

Ciucu a spus că situația apare din cauza refuzului administrației conduse de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, de a preda terenurile necesare intervențiilor tehnice.

Suma totală care ar putea fi pierdută ajunge la 220.161.760 de lei, fără TVA. Fondurile ar trebui să asigure lucrări importante la sistemul de termoficare din Sectorul 4.

Conform lui Ciprian Ciucu, „toate” demersurile legale și administrative întreprinse de către PMB în ultimii tei ani pentru rezolvarea acestei situații „au eșuat”.

Amplasamentele vizează aproximativ 30 de străzi. Din cele 12 amplasamente necesare, doar patru au fost puse la dispoziție până acum, afirmă Ciucu.

Edilul a explicat situația într-un mesaj pe Facebook, unde a și menționat că problema persistă încă din perioada mandatului fostului primar general, actual președinte, Nicușor Dan.

„Prima dată i s-a cerut predarea amplasamentelor încă din anul 2023 de către fostul primar general, domnul Nicușor Dan. De atunci, pe parcursul anilor 2024, 2025 și 2026, PMB s-a adresat Primăriei Sectorului 4, inclusiv prin firme de avocatură și prin executori judecătorești, fără niciun rezultat. Motivul invocat este că se strică ceva amenajări peisagistice și că sectorul nu mai arată bine și D. Băluță poate suferi electoral. Absurd!”, a scris Ciucu.

Primarul Capitalei avertizează că pierderea finanțării ar afecta în mare măsură locuitorii Sectorului 4, care ar putea rămâne fără soluții pentru problemele legate de încălzire și apă caldă.

„Dacă vor fi pierduți acești bani, PMB se va îndrepta împotriva Primăriei Sectorului 4 și a primarului Băluță pentru recuperarea prejudiciului. Nu ne încălzește cu nimic că PS4 va fi în litigiu cu PMB și că vom recupera banii din bugetul acestei primării, sunt tot bani publici”, a mai scris Ciucu.

Ciucu a precizat că, în perioada în care a condus administrația Sectorului 6, a pus „imediat” la dispoziția PMB amplasamentul pentru lucrările de termoficare, iar intervențiile au fost deja finalizate.

„Pe fond, ne aflăm în același registru, cel cu Luptele de la Unirii, în care fostul primar general, domnul Nicușor Dan, a avut un conflict de viziune și de proiecte publice cu același Daniel Băluță. Acest lucru trebuie să înceteze! Bucureștiul are nevoie de o lege clară, astfel încât proiectele Primăriei Capitalei să nu mai poată fi blocate de către acei primari de sector care pun interesele lor electorale înaintea intereselor publice, pe termen lung, ale oamenilor”, a transmis el.

Potrivit primarului, este necesară o reglementare care să permită realizarea proiectelor majore ale Capitalei fără blocaje administrative între instituții.

Palatul Parlamentului, iluminat în verde, albastru și magenta pentru a marca Ziua Internațională a Bolilor Rare

„Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile verde, albastru şi magenta, miercuri, 25 februarie, în intervalul 18.00–23.00, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolilor Rare şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu persoanele care suferă de aceste afecţiuni”, a anunțat Camera Deputaților într-un comunicat.

Camera Deputaţilor, la iniţiativa Comisiei pentru sănătate şi familie, se alătură astfel campaniei naţionale de informare şi conştientizare dedicate bolilor rare, care se derulează în perioada 23–28 februarie 2026, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în parteneriat cu Asociaţia Prietenii Geneticii şi Alianţa Naţională pentru Boli Rare România.

Ziua Internațională a Bolilor Rare este marcată anual în ultima zi a lunii februarie.

În România, numărul pacienţilor afectaţi de boli rare este estimat la peste 1 milion, iar la nivel mondial sunt cunoscute aproximativ 8.000 de boli rare, care afectează peste 300 de milioane de persoane.

„Prin acest gest simbolic, Camera Deputaţilor îşi reafirmă angajamentul faţă de susţinerea cauzelor de sănătate publică şi contribuie la creşterea gradului de informare şi empatie în societate faţă de pacienţii care suferă de afecţiuni rare, cronice, progresive şi adesea ameninţătoare de viaţă”, se arată în comunicat.