Toți șefii Curților de Apel din România resping în termeni duri legea salarizării a lui Bolojan: „diletantismul devine politică de stat, hazardul – creat pentru a impune impostura ca reper socio-politic şi cultural”

Cei 16 șefi de Curți de Apel din România au comunicat că resping legea salarizării a Guvernului interimar Bolojan.

„În contextul publicării proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, preşedinţii curţilor de apel din România îşi manifestă public îngrijorarea faţă de atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României, întrucât această iniţiativă legislativă îşi propune, deliberat, desfiinţarea şi reconfigurarea instituţională prin deprofesionalizarea unor domenii esenţiale şi afirmarea diletantismului ca politică de stat.

Independenţa şi imparţialitatea judecătorului sunt condiţii prealabile şi indispensabile pentru funcţionarea oricărei democraţii, justiţia fiind una dintre cele trei puteri ale statului. Componenta financiară este una esenţială în orice stat de drept ce promovează valorile europene, aplicabilă oricărei profesii, atâta timp cât remuneraţia reprezintă contraprestaţia pentru munca depusă fiind direct proporţională cu importanţa şi calitatea muncii prestate.

Astfel, luăm act cu îngrijorare că profesii încărcate de responsabilitate şi nivel de pregătire ridicat, care în condiţii de maturitate politică, construiesc societăţi sănătoase, cum ar fi, spre exemplu, cadrele didactice, medicii sau judecătorii reclamă, în paradigma politică a unui guvern demis, un nivel de salarizare scăzut în numele unei nevoi de echitate socială specifică statelor autoritare, incongruente şi dispreţuitoare din perspectiva valorilor democratice.

Am asistat cum printr-un mecanism extrem de riguros calibrat şi articulat, sistemul judiciar a fost stigmatizat şi demonizat pentru a masca deficienţe economice şi a distrage atenţia de la adevărata responsabilitate şi problemele reale ale societăţii.

Având în vedere declaraţiile recente ale unor membri ai puterii executive privind datoriile statului către sistemul judiciar, precum şi proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, preşedinţii curţilor de apel susţin în mod ferm declaraţiile publice argumentate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Evaluarea de către executiv a legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive reprezintă un derapaj fără precedent într-o democraţie, care are aptitudinea de a deschide calea abuzului politicianului care astfel anulează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dobândind capacitatea de a interveni arbitrar şi abuziv în orice tip de relaţii sociale ignorând orice hotărâre judecătorească definitivă.

În acest sens, vehicularea unor cifre menite să provoace panică în rândul populaţiei, cu privire la datoriile statului faţă de sistemul judiciar, tinde să determine culpabilizarea fără temei a judecătorilor pentru problemele cu care se confruntă economia, consecinţă a greşelilor factorului politic, mascând, totodată, cauza reală a deficitelor bugetare, dar şi nevoia de anihilare a puterii judecătoreşti.

Subliniem că aceste probleme nu sunt şi nu pot fi imputate judecătorilor, ci sunt efectul deficienţelor legislative perpetue specifice ultimilor 20 de ani la nivelul mai multor categorii socio-profesionale.

Apreciem că un stat în care puterea judecătorească este atacată constant, fiind mereu culpabilizată pentru exerciţiul iresponsabil şi empiric al puterii de către decidentul politic, nu mai poate fi catalogat ca fiind un stat democratic în care echilibrul dintre cele trei puteri este respectat, ci un stat în care hazardul este creat pentru a impune impostura ca reper socio-politic şi cultural.

Considerăm, de asemenea, că niciun program strategic de reforme și investiții la nivel european – PNRR, nu poate fundamenta politicile de sărăcire a populaţiei, pentru că un astfel de discurs lipseşte de sens raţiunea de a fi a Uniunii Europene organizată în jurul nevoii de prosperitate a membrilor ei.

Aşadar, simulând o nevoie de asanare a unor inechităţi sociale, asistăm, de fapt, la o afirmare pe scena politică a unor evidente conduite dictatoriale prin exerciţiul ilegitim al puterii publice, atâta timp cât acest proiect legislativ ignoră principii juridice fundamentale, fiind o dovadă fermă a improvizaţiei, deprofesionalizării şi perpetuării dispreţului în lipsa unei culturi a dialogului interinstituţional.

În consecinţă, reiterăm, în mod ferm, faptul că desfiinţarea, de către politicieni, a principiilor ce stau la baza statului de drept, democratic, ne determină să acţionăm prin toate mijloacele puse la dispoziţie de lege pentru a susţine stabilitatea statutului judecătorului şi independenţa justiţiei, esenţă a puterii judecătoreşti, garantată constituţional, în scopul asigurării dreptului cetăţenilor la un proces echitabil, cu componentele pe care acest concept le include şi a supravieţuirii statului de drept”, anunță șefii Curților de Apel din România.

Comunicatul este semnat de șefii celor mai mari instanțe românești:

  1. Judecător Oana Maria Petraşcu, preşedinta Curţii de Apel Alba Iulia
  2. Judecător Ionela-Diana Pătraşc-Bălan, preşedinta Curţii de Apel Bacău
  3. Judecător Daniela Niculeasa, preşedinta Curţii de Apel Braşov
  4. Judecător Liana Nicoleta Arsenie, preşedinta Curţii de Apel Bucureşti
  5. Judecător Dana Cristina Gîrbovan, preşedinta Curţii de Apel Cluj
  6. Judecător Gabriel Mustaţă, preşedintele Curţii de Apel Constanţa
  7. Judecător Manuela Cristina Berceanu, preşedinta Curţii de Apel Craiova
  8. Judecător Adinan Halil, preşedintele Curţii de Apel Galaţi
  9. Judecător Anda Crișu Ciocîntă, preşedinta Curţii de Apel Iaşi
  10. Judecător Florica Roman, preşedinta Curţii de Apel Oradea
  11. Judecător Mihai Bogdan Mateescu, preşedintele Curţii de Apel Piteşti
  12. Judecător Oliviu-Corneliu Șologon, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti
  13. Judecător Anca Cazacu, preşedinta Curţii de Apel Suceava
  14. Judecător Maria Cristina Dica, preşedinta Curţii de Apel Timişoara
  15. Judecător Teodora Albu, preşedinta Curţii de Apel Târgu Mureş
  16. Judecător col. Petre Valentin Bădița, preşedintele Curţii Militare de Apel

Care este cea mai frumoasă plajă din Europa. Clasamentul realizat de specialiști

Echipa editorială de la European Best Destinations a publicat clasamentul celor mai frumoase plaje din Europa, potrivit Euronews.

Lista este publicată în fiecare an, care începe selectarea a 10 plaje din fiecare țară. Acestea sunt evaluate pe baza unor criterii precum frumusețea naturală, accesibilitatea, serviciile de plajă și atmosfera generală.

Ulterior, lista este redusă la 30 de plaje, care sunt apoi trimise unui juriu internațional de călători care stabilește clasamentul final.

Cea mai frumoasă plajă este în Portugalia

În acest an, plaja care se clasează în topul clasamentului este Monte Clérigo din Portugalia.

Situată în vârful sud-vestic al țării, plaja a fost aleasă de European Best Destinations, deoarece se adresează celor care caută „autenticitate, natură și lux discret, departe de stațiunile supraaglomerate”, potrivit sursei.

În ceea ce privește natura, plaja face parte din Parcul Natural Sud-Vest al Alentejo și Coastei Vicentine. Astfel, există o mulțime de trasee de drumeție în împrejurimi.

Clasamentul ia în considerare și accesibilitatea. Potrivit clasamentului, cazarea aici este de până la de trei ori mai mică decât în ​​locuri mai cunoscute din Portugalia.

Alte plaje din clasament

Locul al doilea în clasament a fost ocupat de plaja Voutoumi, pe coasta de nord-est a insulei Antipaxos din Grecia.

Locul trei și patru au fost ocupate tot de două destinații grecești: plaja Fteri din Kefalonia și plaja Elafonisi din Creta.

Italia a completat topul cinci cu plaja Bogliasco, situată într-un sat pitoresc de lângă Genova.

Spania este pe locul șase, cu plaja Cala Mesquida din Mallorca, mai arată sursa.

Și Norvegia se află pe această listă, chiar dacă țara nu este cunoscută ca destinație pentru plajă. Plaja Kvalvika de pe insula Moskenesøya este clasată pe locul șapte.

Plaja Rovinia din Corfu este pe locul opt, iar plaja Kaputaş din Turcia este pe locul nouă.

Nu în ultimul rând, plaja Paleokastritsa din Corfu s-a clasat pe locul 10.

Aproape jumătate dintre europeni văd zilnic conținut toxic online. România nu scapă nici ea de fenomen

Un nou raport publicat de Eurostat, citat de Euronews, arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet din 20 de state europene spun că au văzut online mesaje ostile sau degradante îndreptate împotriva unor persoane sau grupuri sociale.

Cele mai ridicate niveluri de toxicitate online au fost raportate în Irlanda, Ungaria, Finlanda și Slovacia. La polul opus se află Letonia, Grecia, Germania și Lituania, unde utilizatorii spun că întâlnesc mai rar astfel de mesaje. Cele mai multe atacuri online vizează opiniile politice, originea etnică și rasială, orientarea sexuală sau religia.

România vede tot mai des conflictele mutate pe rețelele sociale

Deși România nu apare printre statele cu cele mai ridicate niveluri de toxicitate online în raportul Eurostat, fenomenul este tot mai prezent și pe platformele românești de social media. În ultimii ani, comentariile agresive, campaniile de hărțuire și mesajele radicale au devenit frecvente în jurul subiectelor politice, al migrației, al conflictelor internaționale sau al temelor legate de identitate și orientare sexuală. Experții în comunicare digitală avertizează că algoritmii platformelor sociale favorizează deseori conținutul conflictual și emoțional, ceea ce amplifică polarizarea și agresivitatea online inclusiv în România.

Agresivitate online. Imagine cu titlu ilustrativ. Sursa foto: Pexels.

În perioade electorale sau în timpul unor crize majore, precum pandemia sau războiul din Ucraina, nivelul discursului toxic din spațiul online românesc a crescut vizibil, mai ales pe platformele bazate pe distribuire rapidă și comentarii virale.

Tinerii bărbați, considerați cei mai agresivi în discuțiile online

Un studiu publicat în revista științifică Nature arată că tinerii bărbați sunt grupul care manifestă constant cele mai ridicate niveluri de ostilitate în discuțiile politice online. Cercetătorii spun că rețelele sociale amplifică tensiuni deja existente în societate și transformă rapid frustrările economice sau politice în conflicte digitale.

Potrivit Observatorului European pentru Ura Online, X este în continuare platforma cu cel mai ridicat nivel de toxicitate din Europa. Platforma deținută de Elon Musk a fost evaluată ca fiind mai agresivă decât Facebook, Instagram, TikTok sau YouTube. Conținutul antisemitic, anti-musulman, anti-LGBTQ+ și anti-refugiați este printre cele mai răspândite tipuri de discurs instigator la ură identificate de cercetători.

Europa încearcă să limiteze fenomenul

Mai multe state europene pregătesc instrumente speciale pentru monitorizarea discursului toxic online. Spania a anunțat deja dezvoltarea unui sistem pentru măsurarea urii online, iar Uniunea Europeană continuă să preseze marile platforme tehnologice să elimine mai rapid conținutul extremist. Criticii avertizează însă că lupta împotriva urii online riscă să intre în conflict cu libertatea de exprimare și cu dreptul la opinii controversate.

Vinicius rupe tăcerea despre prelungirea contractului cu Real Madrid

Vinicius Jr. a acordat un interviu pentru Caze TV, în care a vorbit despre sezonul dificil al lui Real Madrid, contractul său care expiră în 2027 și visul de a câștiga Cupa Mondială cu Brazilia, notează as.com.

Ce spune Vinicius despre prelungirea contractului cu Real Madrid

Întrebat despre viitorul său la club, Vinicius a fost calm și direct. „Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea fi în afara Real Madrid. Vreau să rămân aici toată viața”, a spus brazilianul.

Referitor la negocierile pentru prelungirea înțelegerii, care expiră în 2027, atacantul a răspuns că situația nu îl îngrijorează. „Realul este liniștit și eu sunt liniștit. Președintele are încredere în mine și eu am încredere în el. Trebuie să așteptăm”, a declarat Vinicius.

Cum explică Vinicius două sezoane fără trofee la Real Madrid

Întrebat despre evoluția echipei în acest sezon, Vinicius a recunoscut că a fost o perioadă dificilă. „Am început bine, cu un avans față de Barça, dar am început să pierdem și să remizăm meciuri pe care nu trebuia să le pierdem. Am pierdut încrederea, iar Barça a câștigat-o”, a spus el.

Brazilianul a vorbit și despre schimbarea de generație din vestiar. „Fără Nacho, fără Modric, cu Carvajal accidentat, fără Kroos. Ei aduceau multă experiență echipei”, a explicat atacantul.

Referitor la presiunea de a performa, Vinicius a adăugat că lecția a fost învățată. „Oamenii așteaptă să dăm greș și am făcut-o doi ani la rând. Nu mai putem da greș”, a spus el.

Vinicius, despre relația cu Mbappé și Lamine Yamal

Întrebat despre colegul său de atac, Vinicius a apărat parteneriatul cu Kylian Mbappé. „Am avut întotdeauna o relație bună cu Mbappé, și în afara terenului. Încă nu am reușit să jucăm bine, așa cum ne dorim, dar vom putea schimba această situație”, a răspuns el.

Referitor la rivalul Lamine Yamal, fotbalistul a fost generos. „Lamine este unul dintre acei jucători pentru care oamenii plătesc să-i vadă jucând. Este foarte greu să joci împotriva lui„, a spus brazilianul.

Ce obiectiv și-a propus Vinicius la Cupa Mondială 2026

Întrebat despre turneul final, fotbalistul a vorbit cu emoție despre visul său din copilărie. „Sper ca cele opt meciuri de la Cupa Mondială să fie cele mai bune meciuri din viața mea”, a declarat atacantul.

Referitor la favoritele turneului, Vinicius a menționat Spania, Franța, Argentina, Portugalia și Germania. Brazilianul speră să joace din nou alături de Neymar, pe care l-a descris drept „idolul nostru”.

O primărie din București reduce drastic planul pistelor de biciclete. Ce se întâmplă cu proiectul de peste 100 km

Noua documentație tehnico-economică prevede o rețea de doar 25,37 kilometri de piste, comparativ cu cei 102,39 kilometri aprobați anterior. Practic, proiectul inițial este redus la mai puțin de un sfert din dimensiunea sa.

Chiar și în această formă restrânsă, proiectul rămâne unul complex. Autoritățile vorbesc despre o „rețea metropolitană integrată de piste pentru biciclete și trasee pietonale”, care ar include facilități moderne precum parcări pentru biciclete, stații de întreținere, puncte de hidratare, mobilier urban și iluminat LED.

De asemenea, sunt prevăzute marcaje fotoluminescente și sisteme de drenaj pentru apele pluviale, elemente menite să crească siguranța și durabilitatea infrastructurii.

Valoarea totală estimată a investiției ajunge la 68 de milioane de lei, cu TVA inclus, dintre care aproximativ 40 de milioane de lei sunt alocați lucrărilor de construcții-montaj. Proiectul ar urma să fie implementat în termen de 24 de luni și este propus pentru finanțare prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027, în cadrul priorității dedicate mobilității urbane.

Noua variantă include 17 străzi și trasee din Sectorul 3

Printre acestea se regăsesc strada Drumețului, strada Liviu Rebreanu, strada Victor Brauner, dar și zone importante precum Piața Alba Iulia – Bulevardul Unirii. Cel mai lung segment de pistă ar urma să fie amenajat pe strada Drumul Lunca Cetății, unde traseul depășește 4,2 kilometri.

Diferențele față de proiectul anterior sunt însă evidente nu doar în lungime, ci și în valoare. Planul aprobat în octombrie 2025 avea un buget de peste 202 milioane de lei, de aproape trei ori mai mare decât cel actual.

Administrația locală justifică reducerea prin modificări apărute la nivelul traseelor și delimitării acestora, în baza unor certificate de urbanism emise în 2025 și 2026. Aceste schimbări au impus refacerea documentației și, implicit, regândirea întregului proiect.

Autoritățile propun și abrogarea hotărârii din 2025

În acest context, pentru a putea aproba noua variantă, autoritățile propun și abrogarea hotărârii din 2025, care stabilea rețeaua inițială de peste 100 de kilometri.

Decizia ridică semne de întrebare legate de ritmul în care Bucureștiul își dezvoltă infrastructura pentru mobilitate alternativă. Deși proiectul actual păstrează obiectivul de a reduce traficul auto și poluarea, dimensiunea redusă ar putea limita impactul pe termen lung.

Rămâne de văzut dacă noua formă va fi aprobată și, mai ales, dacă va reprezenta un pas real înainte sau doar o variantă diminuată a unui plan mult mai ambițios.

Fabuloasa „Fantoma de la operă” a Operei din București, sold-out în câteva ore / Biletele pentru septembrie au dispărut la fel de fantomatic cum au apărut

Devine deja ritual ca minunata reprezentație a „Fantomei de la operă” să fie sold-out la doar câteva ore de la punerea în vânzare a biletelor.

Opera Națională București anunțase ieri seară punerea în vânzare a biletelor pentru noile spectacole din septembrie.

Asta după ce cele 14 reprezentații din ianuarie, spectacolul în regia lui Răzvan Ioan Dincă, în scenografia lui Gary McCan au fost, de asemenea, sold-out.

Fantomaticele bilete ale „Fantomei…”. Aproape ca un blestem

E foarte greu să găsești bilete la „Fantoma de la operă”, iar asta te obligă la disciplină și o adevărată strategie (dacă nu vrei să pierzi bilete și pentru următoarele spectacole).

Dar de ce această reprezentație este atât de vânată de public?

Pentru intensitatea interpretării, pentru maturitatea viziunii unei producții clasice, pentru că nu are briz-brizuri inutile, pentru că, la un moment dat, după cum spunea și protagonista, soprana Irina Baianț, „publicul nu te privește, te urmărește”.

Succesul colosal al „Fantomei de la operă” nu este marketing și nu este nici de departe noroc. Este o emoție pe care publicul o „vânează” avid în această lume a artificialității și banalului ridicat la rang de senzațional, în această lume în care sensul se pierde dacă nu ții cu dinții de el.

Oameni, nu personaje

Soprana Irina Baianț și Adi Nour conturează nu neapărat personaje puternice, cât oameni.

Oameni întregi, vii, profunzi, vulnerabili, fragili, capabili să exprime emoții ce te iau pe sus.

„Fantoma de la operă” nu este un spectacol care se urmărește abstras, din fotoliu, ci cu tot ce are ființa umană mai profund și mai nebun.

La toată intensitatea de pe scenă se adaugă eleganța costumelor și scenografia fără amețeli inutile.

O viziune care nu-și dă ochii peste cap, ba dimpotrivă, te cucerește fără să te anunțe: aproape ca un atac cu drone noaptea.

Maestrul Jinga – la butoane

Orchestra impresionantă, de 70 de membri, este condusă de maestrul Daniel Jinga, directorul ONB.

Ce să faci ca să nu mai pierzi bilete data viitoare

Cine a pierdut momentul să-și cumpere bilete pentru reprezentațiile din septembrie are o singură soluție, singura viabilă, singura care îl protejează de „țepe” – semnul pervers, dar cert că până și hoții apreciază o producție de calitate: setarea unei alerte pe telefon.

Setarea se face la acest link: thephantomoftheopera.ro/alerta.

Pentru că „Fantoma…” va reveni, iar biletele se vor epuiza repede.

Precedentul a fost creat, deja.

Ce spune Dominic Fritz despre informațiile privind negocieri cu PSD pentru un nou guvern

Președintele USR a dezmințit miercuri informațiile potrivit cărora reprezentanții formațiunii ar negocia un guvern cu PSD. El susține că informațiile vehiculate au ca scop să semene neîncredere și să spargă alinierea între cele două partide mari de centru-dreapta, USR și PNL.

„Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte, și după moțiunea PSD-AUR. Nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD. Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”, a scris pe Facebook Dominic Fritz.

El spune că USR exclude acest scenariu nu din orgoliu sau din încăpățânare, „ci pentru că suntem convinși că protejarea drumului proeuropean și reformist al României se poate face doar cu asumare și claritate morală”.

Fritz adaugă că USR nu va fi niciodată de decor „într-un guvern care maschează colaborarea între PSD și AUR. Nu vom sacrifica speranțele românilor pentru un stat curat și performant pentru o presupusă stabilitate. Nu dăm stabilitate corupților”.

Suedia interzice căsătoriile între veri. Legea intră în vigoare la 1 iulie

Suedia interzice căsătoriile între veri și alte rude apropiate începând cu 1 iulie 2026. Parlamentul a votat în unanimitate noua lege, care vizează combaterea opresiunii legate de onoare și a violenței familiale, informează Sweden Herald.

Ce prevede noua lege suedeză privind căsătoriile între rude

Parlamentul Suediei a votat în unanimitate interzicerea căsătoriilor între veri și alte rude apropiate. Legea intră în vigoare la 1 iulie 2026.

Interdicția este necondiționată în cazul căsătoriilor între veri primari. În plus, căsătoriile între veri străini nu vor fi, în general, recunoscute pe teritoriul Suediei.

Ce alte tipuri de căsătorii devin ilegale în Suedia de la 1 iulie

Legea extinde interdicțiile și la alte grade de rudenie. Nu va fi posibilă căsătoria în care una dintre persoane este rudă în linie directă cu frații sau surorile celeilalte.

De asemenea, frații vitregi și frații prin adopție nu se vor putea căsători între ei.

De ce a adoptat Suedia această lege

Scopul declarat al legii este combaterea opresiunii legate de onoare, a violenței și a altor forme de presiune exercitate în interiorul familiilor.

Votul unanim din parlament reflectă consensul politic larg în jurul acestei măsuri.

Nicușor Dan, la Summitul European pentru Combaterea Dezinformării: Dezinformarea nu e doar o chestiune de democrație, e o chestiune de prosperitate

Dezinformarea, fenomen coordonat care atacî încredrea din societate

Șeful statului a afirmat că dezinformarea nu mai reprezintă doar o succesiune de acțiuni izolate, ci un fenomen coordonat, desfășurat pe mai multe niveluri și susținut de tehnologie, care vizează direct încrederea din interiorul societății, avertizând cu privire la consecințele asupra calității vieții și resurselor statului. 

„S-a spus deja, dezinformarea nu e doar o chestiune de democrație, nu este doar o chestiune de etică, este o chestiune de prosperitate. Dezinformarea nu mai este o succesiune de operații ad hoc, este coordonată, este pe multiple planuri și se bazează pe tehnologie. De aceea, răspunsul la ea trebuie să fie la fel de coordonat. Și nu e vorba numai de politică în sensul restrâns al termenului, avem dezinformare în zona medicală avem dezinformare în zona economică, cum s-a spus, avem dezinformare în zona siguranței femeilor”, a declarat miercuri președintele Nicușor Dan. 

Mass media tradițională vs. Tik Tok

Șeful statului a mai subliniat că statul trebuie să comunice coerent, uman și adaptat publicului, inclusiv pe platformele sociale unde se formează opinia publică, nu doar în spațiul tradițional. 

„Ce trebuie să facă statul? În primul rând să comunice coerent și strategic și dacă se poate uman și nu propagandistic. Trebuie să se ducă acolo unde-i publicul. vedem că noi toți politicienii suntem prin talk-show-uri, ne certăm unii cu alții și pe TikTok sunt alții. instituțiile statului, pe de o parte, trebuie să comunice obiectiv, pe de altă parte trebuie să fie capabile să se ducă acolo unde publicul este și să fie capabile să răspundă în ritmul în care diferite segmente ale publicului se așteaptă să primească un răspuns”, spune președintele Dan

Educația digitală, problemă de securitate națională

Nicușor Dan a pledat pentru o cooperare mai strânsă între instituții și pentru dezvoltarea educației media și digitale afirmând ca aceste acțiuni se încadrează și într-un efort de recîștigare a încrederii cetățenilor. 

„E nevoie, evident, de cooperare între instituții. Trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional în zona de educație media și digitală, pentru că este o chestiune chiar de securitate națională. Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor în autoritățile publice”, a conchis președintele. 

Asistentul lui Matthew Perry va fi ultimul condamnat pentru moartea vedetei

Asistentul lui Matthew Perry, Kenneth Iwamasa, va fi ultimul condamnat pentru moartea actorului, relatează AP.

Iwamasa va fi ultimul condamnat în ancheta și urmărirea penală ce au urmat morții actorului din serialul „Friends”, timp de doi ani și jumătate. Miercuri va fi prima sa apariție în instanță de când cazul a devenit public

În vârstă de 60 de ani, urmează să fie condamnat miercuri în sala de judecată federală din Los Angeles de judecătoarea Sherilyn Peace Garnett. Aceasta a condamnat patru dintre celelalte persoane acuzate în ultimul an.

Și-a recunoscut vinovăția în urmă cu doi ani

El a fost primul dintre ei care a ajuns la o înțelegere cu procurorii. Asistentul a pledat vinovat în august 2024 la acuzația de conspirație pentru distribuirea de ketamină.

Iwamasa a devenit cel mai important martor al acuzării. I se cere judecătoarei să îl condamne la trei ani și cinci luni de închisoare. Condamnarea este semnificativ mai puțină decât ceea ce ar fi putut primi dacă nu ar fi cooperat. Totuși, reprezintă mai mult decât toți inculpații săi, cu excepția unuia, conform aceleiași surse.

Potrivit avocaților lui Iwamasa, acesta era un angajat care respecta dorințele angajatorului și avea o „vulnerabilitate deosebită” în relația sa cu Perry. „Pe scurt, nu putea «pur și simplu să spună nu». Această incapacitate a avut consecințe tragice”.

Familia actorului îl învinovățește pe asistent cel mai mult

Membrii familiei lui Perry au precizat, în scrisori adresate judecătorului, că nu există pe nimeni pe care să-l învinovățească pentru moartea sa mai mult decât Iwamasa. El era un prieten vechi despre care credeau că îl va ajuta pe actor să-și mențină sobrietatea În schimb, s-a lăsat pradă celor mai rele impulsuri ale unui dependent de-o viață, mai precizează sursa.

„Mathew avea încredere în Kenny. Noi am avut încredere în Kenny. Cea mai importantă sarcină a lui Kenny era să fie tovarășul și tutorele fiului meu în lupta sa împotriva dependenței”, a scris mama actorului, Suzanne Morrison. „Am avut încredere într-un om fără conștiință, iar fiul meu a plătit prețul”.

Cei de la care a procurat ketamina au fost condamnați

Conform acordului de recunoaștere a vinovăției lui Iwamasa, acesta a cumpărat ketamină neoficială de la un doctor, Salvador Plasencia. Acesta care l-a învățat cum să o injecteze. Plasencia a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare, în iulie, arată sursa.

Iwamasa a început, de asemenea, să cumpere ketamină de la Erik Fleming , o cunoștință a actorului, care o obținea de la un comerciant ambulant. Fleming a fost condamnat la doi ani de închisoare acum două săptămâni.

Traficanta de ketamină, Jasveen Sangha, supranumită „Regina Ketaminei”, a fost condamnată la 15 ani de închisoare, pe 8 aprilie.

La început, Iwamasa a mințit poliția, omițând ketamina din lista medicamentelor pe care le folosea Perry și nespunând nimic despre injecțiile sale. Dar când anchetatorii au emis un mandat de percheziție în ianuarie 2024, a început să recunoască adevărul, mai arată sursa.