Black Coffee și Shimza se alătură line-up-ului NEBULA X, cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc (P)

Costinești, România – 27 mai 2026 NEBULA X, festivalul de muzică electronică găzduit de NIBIRU în vara lui 2026, va avea loc între 23 și 26 iulie, la NIBIRU Arena, în Costinești. Evenimentul aduce pe litoralul românesc un format dedicat muzicii electronice, cu artiști internaționali din zona house, techno și EDM, într-un spațiu gândit ca una dintre cele mai ample experiențe open-air de clubbing din regiune.

Black Coffee, artistul sud-african care a dus afro house-ul în circuitul global al muzicii electronice, se alătură line-up-ului NEBULA X. Recunoscut pentru seturile sale profunde, elegante și pentru felul în care îmbină house-ul cu influențe organice, soul și ritmuri africane contemporane, Black Coffee va urca pe scena NIBIRU Arena pe 23 iulie 2026, direct din Ibiza unde acesta are o rezidență la unul dintre cele mai faimoase cluburi.

Prezența sa la Costinești marchează una dintre cele mai importante confirmări ale ediției și consolidează direcția NEBULA X: un festival construit în jurul sound-ului actual, al producției spectaculoase și al unei identități internaționale clare.

Shimza, DJ-ul și producer-ul sud-african devenit unul dintre cele mai influente nume ale scenei house din Africa, se alătură, de asemenea, line-up-ului NEBULA X. Cunoscut pentru seturile sale energice și pentru felul în care combină house-ul cu ritmuri africane contemporane, Shimza aduce la Costinești o perspectivă puternică asupra noii generații de electronic music.

Pe lângă Black Coffee și Shimza, NEBULA X îi va avea pe scenă pe Mahony, Marco Carola și The Martinez Brothers, urmând ca noi artiști să fie anunțați în perioada următoare. Împreună, aceștia conturează un festival cu o direcție clară în zona house și techno, dar suficient de amplu pentru a atrage un public divers, de la fanii club culture până la publicul de festival.

Biletele pentru NEBULA X pornesc de la 149 RON pentru accesul pe o zi, iar abonamentele încep de la 329 RON, menținând promisiunea de accesibilitate pentru un festival de mari dimensiuni. Evenimentul se desfășoară la NIBIRU Arena, în intervalul orar 18:00–03:00. Accesul este permis de la 14 ani; participanții între 14 și 15 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte sau tutore legal cu bilet valid. Biletele sunt nominale, netransferabile și nerambursabile.

NEBULA X face parte din universul NIBIRU, noua destinație de entertainment de pe litoralul românesc, construită în jurul muzicii, experiențelor live, producției spectaculoase și energiei de vară. Festivalul nu este gândit doar ca un eveniment de vacanță, ci ca o experiență completă de muzică electronică la malul mării, în logica marilor destinații europene de vară, unde club culture, festival culture și atmosfera de litoral se întâlnesc într-un singur loc.

NIBIRU este gândit ca o destinație pentru toate vârstele, un loc în care experiențele se întâlnesc firesc, indiferent dacă vii cu familia, cu prietenii sau pentru o seară relaxată la terasă. De la promenade accesibile și cafenele, până la zone dedicate copiilor, restaurante, activități de relaxare și programe de seară, NIBIRU construiește un spațiu în care o varietate mare de oameni are ceva de trăit, într-un cadru sigur, modern și accesibil.

Psihologii explică de ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”

Fenomenul cunoscut drept „efectul noului început” sau „fresh start effect” este asociat de obicei cu începutul anului, însă psihologii spun că și vara poate declanșa aceeași dorință de schimbare.

Experții spun că mecanismul funcționează și la schimbările de anotimp, iar vara vine cu avantaje suplimentare, notează El Economista.

De ce vara funcționează ca un nou capitol

Zilele lungi, soarele, căldura și timpul liber mai abundent cresc motivația de a aborda provocări noi. Psihologii spun că schimbarea de sezon oferă același tip de ruptură psihologică ca trecerea dintre ani.

Creierul nostru tinde să împartă viața în „capitole” – an, lună, săptămână – iar această delimitare reduce încărcătura emoțională asociată eșecurilor anterioare. Practic, un nou capitol înseamnă o pagină albă.

Primul pas: analizează trecutul

Specialiștii recomandă să începi prin a evalua ce ai dori să schimbi. Nu e vorba de liste lungi de dorințe, ci de o privire cinstită asupra experienței recente. Ce a funcționat? Ce nu? Acest exercițiu pregătește terenul pentru obiective clare.

Obiective mici, rezultate durabile

Greșeala frecventă este confundarea entuziasmului inițial cu motivația reală. Cercetătorul Richard Koestner atrage atenția că obiectivele pe care le urmărim din obligație – nu din dorință autentică – rareori sunt menținute pe termen lung. Abilitatea nu constă în a-ți fixa ținte ambițioase când ești motivat, ci în a le păstra active săptămâni la rând. De aceea, experții recomandă obiective mici, realizabile pe termen scurt și mediu.

Realism în locul euforiei

Abordarea realistă este esențială. Vara aduce energie și optimism, dar acestea sunt temporare. Un obiectiv bine construit trebuie să funcționeze și în zilele fără entuziasm. Psihologia comportamentală arată că tocmai în aceste momente se decide dacă un obicei devine stabil sau dispare.

Concluzia specialiștilor este simplă: nu ai nevoie de o dată specială pentru a începe. Ai nevoie de un obiectiv onest și de un plan care să reziste după ce primul val de motivație trece.

Consiliul Concurenței a sancționat COTAR, FORT și 18 companii de taxi pentru o înțelegere privind intrarea pe Aeroportul Otopeni. CNAB va permite accesul aplicațiilor de ridesharing

Confederația Operatorilor şi Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) şi 18 companii de taxi au fost sancționate de Consiliul Concurenței cu amenzi în valoare totală de 3.976.789 lei (779.762 euro), pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața serviciilor de intermediere online, prin aplicații informatice, a comenzilor taxi, au anunțat, miercuri, oficialii instituției.

Consiliul Concurenței a constatat în cadrul investigației că părțile implicate şi-au coordonat comportamentul în vederea eliminării din incinta aeroportului Otopeni a companiei Clever Tech SRL, care administra o aplicație agregatoare ce includea oferta mai multor şoferi de taxi.

Astfel, COTAR, FORT şi companiile de taxi au solicitat Companiei Naționale Aeroporturi Bucureşti S.A. (CNAB) eliminarea aplicației agregatoare Clever de pe terminalele touch-screen prin care pot fi comandate taxiuri în incinta aeroportului.

Companiile de taxi sancționate sunt: Cristaxi Service SRL, Auto Cobălcescu SRL, Meridian Taxi SRL, As Taxi 2003 SRL, Compania de Taximetrie Speed Taxi SRL, D`Artex Star SRL, Autogeneral SA, Lion Quick Taxi SRL, Street Taxi SRL, Simbol Fly Consulting SRL, Speed Taxi SRL, Bageti Star SRL, Dinamic Taxi SRL, Dispecerat Perfect SRL, Fast Transport Auto SRL, Grand Auto Taxi SRL, Grant Taxi Service SRL şi Grant Taxi Speed SRL.

Dintre acestea, FORT, Auto Cobălcescu SRL, Meridian Taxi SRL, Cristaxi Service SRL şi Grand Auto Taxi SRL au recunoscut săvârşirea faptei anticoncurențiale investigate.

De amintit că Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Conform legii, companiile sunt amendate cu un procent din cifra de afaceri, care poate merge până la 10%, dar acesta este calculat în funcție de circumstanțe atenuante sau agravante, în timp ce pentru cele care își recunosc neregulile, se aplică un grad mai ridicat de clemență, respectiv reduceri ale amenzii.

Măsurile impuse responsabililor CNAB

În urma acestei investigații, autoritatea de concurență a impus CNAB o serie de condiții menite să asigure accesul tuturor operatorilor interesați în incinta aeroportului, într-un mod transparent, nediscriminatoriu şi predictibil.

Ca urmare, CNAB şi-a sumat o serie de angajamente care vizează identificarea şi închirierea spațiilor pentru amplasarea terminalelor touch-screen fără a mai interveni asupra tipurilor de aplicații care rulează.

În plus, arată sursa citată, CNAB va permite ca serviciile de transport persoane de la aeroport să fie derulate atât prin intermediul aplicațiilor agregatoare, cât şi prin aplicații de ride-sharing, fără ca acestea să mai fie limitate exclusiv la transportul în regim taxi, respectiv la aplicațiile informatice ale companiilor de taxi.

De asemenea, închirierea spațiilor pentru amplasarea terminalelor touch-screen se va atribui exclusiv prin licitație cu strigare organizată de Bursa Română de Mărfuri, iar companiile interesate vor putea depune oferte pentru mai multe spații, dar li se va atribui doar un singur spațiu în cadrul aceleiaşi proceduri de licitație, cu scopul de a asigura o prezență cât mai numeroasă a companiilor active pe piață şi servicii diversificate pentru pasageri.

Ungaria a votat să rămână membră a Curții Penale Internaționale

Parlamentul Ungariei a votat, miercuri, pentru a rămâne în continuare membru al Curții Penale Internaționale, relatează AP.

Votul anulează decizia fostului guvern

Astfel, votul anulează decizia guvernului anterior, condus de Viktor Orbán, de a se retrage din tribunalul internațional.

Guvernul lui Orbán a anunțat anul trecut că Ungaria se va retrage din Curtea Penală Internațională. CPI este singura instanță penală permanentă din lume pentru crime de război și genocid. Anunțul a venit după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut o vizită de stat în Ungaria. 

Vizita lui Netanyahu a avut loc în ciuda mandatului de arestare emis de CPI pe numele său, pentru presupuse crime de război legate de războiul Israelului din Fâșia Gaza, mai arată sursa.

Mai multe organizații au condamnat refuzul arestării lui Netanyahu

CPI și alte organizații internaționale au criticat guvernul lui Orbán pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu. Fostul premier a răspuns că CPI a devenit o „instanță politică”.

Proiectul de lege care vizează anularea deciziei, depus luni de prim-ministrul Péter Magyar, ar trebui să intre în vigoare pe 2 iunie. Acesta prevede că, pentru a menține pacea internațională și a proteja drepturile omului, „este esențial ca cei care comit cele mai grave crime internaționale să fie trași la răspundere în fața unui for judiciar internațional”, potrivit sursei.

„În acest scop, este necesar să se mențină participarea Ungariei la Statutul Curții Penale Internaționale”, se mai arată în proiectul de lege.

Organismul de supraveghere al CPI felicită Ungaria

Organismul de supraveghere al CPI, Adunarea Generală a Statelor Părți, a declarat că „felicită guvernul Ungariei pentru această decizie importantă”.

Ungaria a fost membru fondator al CPI. Orbán a semnat chiar el Statutul de la Roma, tratatul care a înființat curtea, în 1999.

Dacă Ungaria ar fi votat pentru ieșirea din Curtea Penală Internațională, ar fi fost singura țară din Uniunea Europeană, formată din 27 de state membre, care nu ar fi fost semnatară a CPI, conform sursei.

Ilie Bolojan dă detalii despre contractul de lobby cu SUA al lui Nicușor Dan: „a fost un vot prin corespondență în CSAT”. Ce i-a propus ambasadorul Muraru lui Bolojan când era președinte interimar

Ilie Bolojan spune că au fost două discuții cu Nicușor Dan pe tema contractului de lobby cu SUA: una înainte de moțiunea de cenzură și o alta în CSAT.

Pe acest subiect, pe de o parte, a fost o discuție înainte de moțiunea de cenzură, când s-a discutat câteva probleme care țin de PNRR, care țin de programul SAFE. Și au fost toți președinții din coaliția de la vremea respectivă la Cotroceni și s-a ridicat această problemă. Și a fost un acord de principiu pentru a impulsiona reprezentarea intereselor României, după procedura care este valabilă în SUA și printr-un astfel de contract.

După care a fost un vot prin corespondență în CSAT prin această temă. Urmând ca contractul să fie încheiat, așa era în votul din CSAT, de Administrația Prezidențială, din bugetul Administrației Prezidențiale”, spune Ilie Bolojan.

Premierul interimar susține că și lui, când era președinte interimar, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, i-a propus un astfel de contract de lobby:

„Nu este vorba doar de bani. Pentru că dacă se mută într-o astfel de cheie lucrurile, par că se duc în altă parte. În termeni reali, în relația cu SUA se folosesc relațiile instituționale pe care le are o țară: ambasadă, miniștri. Dar multe țări uzitează de o caracteristică a lumii americane care înseamnă instituția lobbyului pe care, îmi aduc aminte, când eram președinte interimar la Cotroceni, parcă rețin că și atunci ambasada noastră mi-a trimis o propunere de a încheia o zonă de contract de lobby, dar pe care fiind președinte interimar nu am putut să iau o decizie de genul acesta erau datele pe care. Când ești interimar nu ai legitimitatea – așa cum e și la Guvern astăzi – unei stabilități în funcție și a unui vot pe care altfel îl are un președinte ales”.

Contractul de 3.390.000 de USD/ 6 luni a fost încheiat de Administrația Prezidențială Nicușor Dan cu firma de avocatură Eversheds Sutherland (US) LLP.  La finalul anului 2025, alți oameni de afaceri din zona energiei și Marius Valentin Nicolae, specializat în sondaje, au avut un contract de 900.000 de dolari cu aceeași firmă de lobby în SUA.

Firma Eversheds Sutherland (US) LLP, fiind o societate de avocatură, este specializată la nivelul administrației SUA în litigii comerciale și pe zona de energie, nicidecum pe relații politice bilaterale la nivel de stat.

Potrivit datelor publice, Eversheds Sutherland (US) LLP este de-a lungul timpului contributoare, în principal, la candidați democrați ai administrației SUA, nu la candidați republicani.

Bărcile IRGC patrulează în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce nave „neidentificate” trec prin zonă

Marți, doar 11 nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, dintre care un număr de patru nave au avut Sistemul de Identificare Automată oprit. Acest tip de sistem transmite automat date despre navă precum poziția, viteza sau destinația acesteia.

Potrivit datelor furnizate de compania de informații maritime Windward, citată de Sky News, patru dintre cele 11 nave au tranzitat Strâmtoarea Ormuz „în întuneric”. Două nave au fost observate la intrarea în strâmtoare și alte două au fost observate la ieșire.

De asemenea, compania de tracking maritim a detectat și o formațiune de trei bărci ale Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) de la Teheran, care traversau partea sudică a strâmtorii. Potrivit sursei citate, acesta ar putea fi un model de patrulare de flancare pentru a escorta o navă.

De asemenea, navele își opresc adesea luminile atunci când fac escală pe Insula Kharg din Iran, pentru a ascunde faptul că încarcă petrol iranian supus sancțiunilor.

Cu toate acestea, potrivit analizei Windward, de data aceasta nu s-au observat petroliere care să încarce pe insulă în perioada acoperită de cele mai recente imagini din satelit.

Reamintim că Iranul a început să taxeze navigația maritimă prin Strâmtoarea Ormuz, Teheranul precizând că serviciile de navigație necesită perceperea unor taxe. Strâmtoarea este în prezent supusă unei blocade maritime atât din partea SUA, cât și din partea Teheranului. Blocada SUA, impusă încă din aprilie le interzice navelor să tranziteze porturi și zone de coastă iraniene.

Franța: Ambasadorul Rusiei a fost convocat, după ce Kremlinul a cerut evacuarea ambasadelor occidentale din Kiev

„În urma atacurilor masive de la sfârșitul săptămânii și în fața amenințărilor inacceptabile la adresa civililor ucraineni și a diplomaților străini, Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe, la cererea ministrului, îl convoacă pe ambasadorul Federației Ruse în Franța”, transmite diplomația de la Paris, citată de AFP

„Prin acțiunile sale, Rusia își demonstrează zilnic cinismul și disprețul față de dreptul internațional. Franța condamnă cu fermitate tacticile de intimidare ale Moscovei, care sunt o dovadă a impasului militar în care se află țara în Ucraina”, se arată în continuarea comunicatului de presă.

Uniunea Europeană a anunțat, la rândul său, convocarea însărcinatului cu afaceri al Rusiei la Bruxelles, acuzând o „escaladare inacceptabilă”.  

Guvernul Germaniei a convocat ambasadorul rus, afirmând că nu se va lăsa intimidat și că va continua să sprijine Ucraina „cu toată puterea”. 

De asemenea, Norvegia a protestat față de amenințările Rusiei și l-a convocat pe reprezentantul diplomatic rus la Oslo.  

Reacția statelor occidentale vine după ce Moscova a cerut evacuarea Kievului, avertizând că ar urma să lanseze atacuri masive asupra capitalei.   

La sfârșitul săptămânii, Rusia a lansat peste 80 de rachete asupra Kievului. Mai multe clădiri au fost lovite, iar 87 de persoane au fost rănite în urma atacurilor, potrivit oficialilor ucraineni. 

Moscova susține că și-a intensificat atacurile ca reacție la un atac ucrainean asupra unui liceu dintr-un teritoriu ucrainean ocupat, unde, potrivit autorităților ruse, 21 de persoane au fost ucise. 

De ce ar trebui (aproape) întotdeauna să privim partea bună a lucrurilor

Optimismul și sănătatea

Merită să fii optimist. Oamenii pozitivi tind să fie mai sănătoși. O meta-analiză realizată de Alan Rozanski, cardiolog, împreună cu coautorii săi, a arătat că optimismul este asociat cu un risc mai scăzut de evenimente cardiovasculare.

De asemenea, aceștia tind să fie mai rezilienți. Optimiștii sunt mai înclinați să vadă eșecurile ca fiind temporare și cauzate de factori externi, în timp ce pesimiștii interpretează dificultățile ca pe o confirmare a propriilor slăbiciuni durabile, notează The Economist.

Optimiștii au, de asemenea, mai multe șanse să urce în ierarhiile organizaționale. Într-un studiu recent, Nadine Chochoiek de la Munich Business School și coautorii săi au chestionat fondatori, directori și angajați din Olanda și au descoperit că antreprenorii și managerii sunt la fel de optimiști între ei. Ambele categorii sunt mai optimiste decât angajații.

Puterea și optimismul merg în ambele sensuri

Cauzalitatea funcționează în ambele sensuri. Puterea în sine este o sursă de optimism. Este mai ușor să privești cu încredere viitorul atunci când ai capacitatea de a-l modela. Un motiv pentru care directorii au o atitudine mai pozitivă față de inteligența artificială decât angajații este, fără îndoială, faptul că au mai mult control asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Dar optimismul îi și împinge pe oameni înainte și în sus.

Optimiștii au mai multe șanse decât pesimiștii să devină antreprenori. Așteptările scăzute de succes și decizia de a înființa o afacere nu merg, de regulă, împreună. Daniel Kahneman, psiholog laureat al Premiului Nobel, a descris „optimismul iluzoriu” drept un motor al capitalismului.

Cum influențează optimismul selecția în organizații

Încrederea, justificată sau nu, este o componentă importantă a motivului pentru care oamenii sunt aleși pentru poziții mai înalte în organizații.

Testul psihologic standard pentru a măsura cât de optimiști sau pesimiști sunt oamenii este un chestionar scurt numit Revised Life Orientation Test, care include afirmații precum „Dacă ceva poate merge prost pentru mine, va merge prost”. Ai urma pe cineva care crede cu tărie că este ghinionist?

Când optimismul devine excesiv

Optimismul poate, evident, să meargă prea departe. Într-un studiu influent publicat în 2007, Manju Puri și David Robinson de la Duke University au folosit diferența dintre așteptările indivizilor privind propria longevitate și estimările actuariale ca indicator al nivelului de optimism. Ei au descoperit că optimiștii extremi aveau mai multe șanse să fumeze decât cei moderați și să păstreze o mare parte din averea personală în active ilichide.

Și în organizații, optimismul excesiv creează adesea probleme. Așteptările inițiale nerealiste cresc probabilitatea ca proiectele să depășească bugetele și termenele-limită. De asemenea, optimismul face mai puțin probabilă abandonarea proiectelor eșuate; decidenții tind să presupună rezultate mai bune decât cele inițiale pentru a justifica continuarea.

Contextul schimbă complet sensul

Mult depinde de context. „Ce ar putea merge prost?” sună mult mai îngrijorător spus de un pilot decât de un realizator de podcast. Un studiu realizat de Damiano Silipo de la University of Calabria și coautorii săi a cuantificat optimismul în băncile americane analizând sumele puse deoparte pentru acoperirea pierderilor din credite. Optimismul domina în rândul bancherilor înainte de criza financiară din 2007-2009. Apoi, brusc, nu a mai dominat.

Există numeroase idei despre cum poate fi contracarată tendința spre optimism excesiv. Procesele pot ajuta, într-un „pre-mortem”, de exemplu, oamenii își imaginează în mod deliberat eșecul unei inițiative propuse și identifică cele mai probabile cauze.

Componența echipei contează și ea. Un studiu realizat de Ulrike Malmendier de la University of California, Berkeley și coautorii săi a arătat că supraoptimismul directorului financiar este mai predictiv decât încrederea excesivă a CEO-ului atunci când vine vorba despre preferința pentru datorie în detrimentul capitalului propriu. Dar același studiu a arătat că directorii generali prea încrezători tind să angajeze directori financiari la fel de încrezători. Dacă sunt optimiști până la capătul lanțului, apare o problemă.

Unde greșește și pesimismul

Totuși, este posibil să mergi prea departe și în direcția opusă. În noua sa carte, „The Four Principles”, Adrian Gore, fondatorul Discovery Group, o mare firmă de servicii financiare din Africa de Sud, susține că pesimismul înrădăcinat este o problemă larg răspândită în mediul de afaceri.

Oamenii sunt condiționați să caute semnale negative, consideră Gore. Explicarea motivelor pentru care lucrurile ar putea merge prost este percepută ca fiind mai sofisticată decât credința că lucrurile vor merge bine. Aversiunea față de pierdere, un puternic bias comportamental împotriva renunțării la ceea ce ai deja, înclină deja balanța împotriva asumării riscurilor.

Gore consideră că ideea de a învăța din eșecuri este exagerată; succesele te învață mai mult. Evaluările de performanță ar trebui să se concentreze pe plasarea oamenilor în poziții care le valorifică punctele forte, în loc să încerce să le repare slăbiciunile. Pesimismul își are locul său, dar optimismul este cel care face lucrurile să se întâmple.

Sprijin dat apicultorilor: 15 euro pentru fiecare familie de albine înregistrată

Sprijinul pentru apicultori până în anul 2028 prevede ca pentru fiecare familie de albine înregistrată să se acorde un sprijin echivalent cu 15 euro anual, transmite UDMR.

Ajutorul de stat va fi acordat pe o perioadă de 3 ani, pentru producţia autohtonă şi o singură dată pe an.

Proiectul de lege al UDMR a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, schema de ajutor de stat fiind elaborată de deputații UDMR Könczei Csaba, Kolcsár Károly, Magyar Loránd-Bálint și de senatorul Novák Levente.

Cine este eligibil să primească banii?

Ajutorul de stat poate fi solicitat de persoane fizice care dețin atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți agricole, cooperative agricole, grupuri de producători și persoane juridice. Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să dețină familii de albine înscrise în baza naţională de date apicolă și să dețină autorizațiile sanitar-veterinare necesare.

Dificultăți pentru apicultori

„În ultimii ani, apicultorii din România s-au confruntat cu dificultăți majore: schimbările climatice, seceta prelungită, condițiile meteorologice nefavorabile și creșterea accelerată a costurilor de întreținere au provocat pierderi importante. Prezenta inițiativă legislativă nu înseamnă doar un sprijin acordat pentru apicultori, ci și protejarea viitorului agriculturii, susținerea procesului de polenizare și consolidarea economiei rurale. Proiectul de lege adoptat astăzi reprezintă un ajutor real pentru cei care muncesc zi de zi pentru menținerea acestui sector strategic”, a declarat Könczei Csaba, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, deputat de Covasna.

„Apicultorii din România se confruntă astăzi nu doar cu efectele condițiilor meteorologice nefavorabile și ale creșterii costurilor de producție, ci și cu o concurență tot mai accentuată pe piața mierii, determinată de produsele de import. Producătorii locali oferă produse de calitate, sigure și de încredere, iar pentru a-și putea menține competitivitatea au nevoie de un sprijin predictibil din partea statului. Noua schema de ajutor de stat poate reprezenta un ajutor concret pentru apicultori, având în vedere că o stupină familială deține în medie aproximativ 50 de familii de albine, ceea ce înseamnă un sprijin anual de circa 750 de euro”, a declarat Magyar Loránd-Bálint, deputat de Satu Mare, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ.

Cererile de plată de vor depune la APIA

Fondurile necesare schemei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instituție responsabilă și pentru elaborarea normelor metodologice de aplicare a schemei. După lansarea programului, cererile de plată vor putea fi depuse la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fanii lui Rayo au „dat acatist” la St. Thomas Church din Leipzig înaintea finalei cu Crystal Palace. Mesaje și pentru Rațiu

Unul dintre fanii spanioli surprinși de reporterul Mediafax în timp ce lipea un bilețel ne-a declarat că religia și credința sunt puternic înrădăcinate în istoria clubului Rayo Vallecano, iar gestul făcut la St. Thomas Church nu este întâmplător. Pentru mulți suporteri veniți din Madrid, rugăciunea înaintea meciului este parte din emoția unei seri istorice pentru clubul lor.

Momentul vine înaintea finalei Crystal Palace – Rayo Vallecano, programată miercuri seară, de la 22:00, ora României, pe Leipzig Stadium. Este o finală istorică pentru ambele cluburi, aflate la prima lor finală europeană majoră.

Meciul are și o miză specială pentru România. Andrei Rațiu este anunțat în echipa probabilă a lui Rayo Vallecano, pe postul de fundaș dreapta, într-un prim „11” în care mai apar Batalla, Lejeune, Ciss, Chavarría, Isi Palazón, Álvaro García și Alemão.

Printre bilețele se află și unul în care un fan se roagă pentru jucătorii lui Rayo Vallecano. În mesaj este trecut și numele lui Andrei Rațiu, într-o înșiruire de nume ale fotbaliștilor formației spaniole.

Un an alt bilețel conține un mesaj în engleză pentru CPFC, prescurtarea lui Crystal Palace: „Pray for CPFC, a great game and a Palace victory. God bless”.

Atmosfera dinaintea finalei a ajuns astfel și în interiorul bisericii, unde fanii celor două tabere au lăsat rugăciuni, speranțe și mesaje pentru o seară care poate intra în istoria cluburilor lor.

St. Thomas Church, cunoscută în Leipzig și ca Thomaskirche, este unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului, legat de numele lui Johann Sebastian Bach, care a fost cantor aici între 1723 și 1750.