Sri Sri Ravi Shankar aduce înțelepciunea echilibrului interior la București: o seară dedicată stăpânirii minții și emoțiilor la Sala Palatului

Pe 11 iunie, Sala Palatului găzduiește prima vizită în România a lui Sri Sri Ravi Shankar, maestru spiritual și umanitar de renume global.

Nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, maestrul umanitar aduce la București tehnici validate științific pentru controlul stresului și al emoțiilor.

Într-un mediu dominat de presiune și de griji pentru viitor, evenimentul este conceput ca o oportunitate de redobândire a echilibrului interior.

Sri Sri Ravi Shankar: Fericirea este însăși natura ta și ea se află în Momentul Prezent

Participarea publicului are și o componentă caritabilă profundă, deoarece toate fondurile strânse în urma vânzării biletelor vor fi direcționate către proiectele educaționale și umanitare pe care Fundația Art of Living le desfășoară în sprijinul comunităților vulnerabile din întreaga lume.

Sub titlul „Cum să-ți stăpânești mintea și emoțiile”, evenimentul nu va fi o simplă prelegere teoretică, ci o experiență colectivă intensă.

Publicul din sală va avea ocazia să participe la un dialog direct cu maestrul spiritual prin intermediul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri în timp real.

Un moment central al serii va fi meditația ghidată live, o practică concepută special pentru a aduce o relaxare profundă a sistemului nervos.

Dincolo de exercițiul practic, participanții vor descoperi o lecție valoroasă despre timp.

Învățăturile serii vor arăta cum putem înceta să ne mai trăim viața blocați în regretele trecutului sau în anxietatea viitorului, pentru a lăsa viața să curgă natural în momentul prezent, singurul loc unde se află adevărata fericire.

Efectele benefice ale meditației demonstrate de știință

Tehnica principală prezentată în cadrul acestor programe este SKY Breath Meditation, o metodă care folosește ritmuri specifice de respirație pentru a elimina tensiunea acumulată.

Pe plan psihic, cercetările indică o reducere masivă a stresului și a anxietății, tradusă printr-o scădere cu până la 57% a cortisolului, hormonul stresului, chiar din primele două săptămâni de practică.

De asemenea, metoda aduce o claritate mentală sporită. Un studiu al Universității Stanford evidențiază o îmbunătățire cu 72% a focusului și a atenției după doar o lună.

Pe plan fizic, tehnica îmbunătățește considerabil somnul profund, fortifică sistemul imunitar prin creșterea de patru ori a antioxidanților naturali și determină o optimizare la nivel celular.

O viață dedicată păcii și serviciului social

Toate aceste instrumente fac parte dintr-o misiune globală începută în anul 1981 într-un mic sat din India, în urma unei perioade de tăcere și reflecție profundă.

Prin Fundația Art of Living, maestrul spiritual a format o comunitate internațională care a atins viețile a peste 800 de milioane de oameni din 180 de țări, pe baza principiului că o societate fără violență are nevoie de o minte fără stres.

NIBIRU se alătură conversației despre industriile creative în cadrul Bucharest Design Festival (P)

NIBIRU se alătură Bucharest Design Festival pentru un weekend de vară la interesecția industriilor creative. Două proiecte construite în jurul aceleiași energii creative și a aceleiași dorințe de a pune comunitatea și cultura în centru, își unesc forțele într-un parteneriat care aduce împreună două lumi complementare: entertainmentul și designul. NIBIRU și Bucharest Design Festival marchează astfel un moment care vorbește despre creativitate ca un mod de a explora lumea. Vizitatorii vor putea intra în universul NIBIRU pentru prima dată de la anunțul proiectului în cadrul BDF, în primul weekend de vară, de pe 5 pe 7 iunie, activările având loc în zona centrală a Bucureștiului.

Participarea în cadrul Bucharest Design Festival marchează una dintre primele apariții publice ale NIBIRU după anunțarea proiectului și reflectă una dintre direcțiile sale importante de dezvoltare: colaborarea cu industriile creative. Dincolo de festivaluri și concerte, NIBIRU este construit ca un spațiu în care designul, arhitectura, retailul, gastronomia, arta și entertainmentul contribuie împreună la experiența publicului.

Colaborarea dintre cele două branduri prinde contur în jurul ideii că industriile creative merită să fie experimentate de un public divers. De aceea, activările pregătite în cadrul BDF invită oamenii să intre în spații, să interacționeze cu brandurile, să descopere produse create special pentru această ocazie și să transforme fiecare oprire într-o amintire specială.

Pentru NIBIRU, Bucharest Design Festival devine locul ideal în care poate fi dus mai departe un mod de comunicare construit deja în jurul participării și al comunității. Pentru Bucharest Design Festival, parteneriatul adaugă o dimensiune de lifestyle și entertainment care completează firesc conversația despre design, estetică și cultură urbană.

Experiența NIBIRU x Bucharest Design Festival

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea descoperi activări diferite. În locul unei prezențe clasice de brand, NIBIRU propune o experiență la 360 de grade care se poate consuma în pași mici: intri, observi, participi, primești ceva în schimb și pleci făcând parte din poveste.

Brandurile partenere din acest weekend, care se vor regăsi și pe litoral la NIBIRU, sunt PORC, KFC, Banca Transilvania, Japanos și The Fool. Vizitatorii vor putea experimenta în locațiile acestora din zona Calea Victoriei, Piața Amzei si Piața Romană, universul NIBIRU și vor avea șansa să câștige bilete pentru tot sezonul.

Vizitatorii vor primi un pașaport NIBIRU, care va transforma weekendul într-o experiență construită în jurul fiecărei opriri și a fiecărui brand partener, cu un produs de colecție pe care aceștia îl vor avea la finalul traseului. La fiecare locație, publicul va putea obține câte o ștampilă dacă achiziționează produsul inclus în promoție sau dacă îndeplinește mecanismul pregătit pentru activare: la PORC, ștampila va fi legată de kitul special NIBIRU, la KFC de orice produs din meniu, la Banca Transilvania de prezentarea aplicației BT Pay pentru clienții existenți sau, pentru cei care nu sunt clienți, de un scurt chestionar de educație financiară, la Japanos de cumpărarea prăjiturii roz create special pentru colaborare, iar la The Fool de cumpărarea unui bilet în perioada evenimentelor pentru orice dată disponibilă în program. La final, pașaportul devine o hartă a experienței, care dacă are ștampilele de la toate locațiile vizitatori câștigă accesul la NIBIRU pentru toată vara.

Sediul Băncii Transilvania se transformă pentru o seară într-un preview al experienței NIBIRU

Seara se va încheia la sediul BT cu un preview al experienței NIBIRU, transformat într-un party conceput special pentru acest spațiu neobișnuit pentru evenimente de acest gen. Invitații vor putea descoperi, chiar în inima Bucureștiului, atmosfera pe care o vor regăsi și pe litoral, într-un context care schimbă complet așteptările: un party găzduit de o bancă.

Momentul își propune să aducă mai aproape universul NIBIRU, energie, muzică, socializare și vibe de vară, într-un cadru urban și neașteptat. Alegerea sediului BT adaugă un strat de originalitate experienței, tocmai pentru că transformă un spațiu asociat de regulă cu business-ul într-un loc de întâlnire pentru entertainment, creativitate și community.

Celebrarea industriilor creative

NIBIRU și Bucharest Design Festival au în comun spiritul de pioneri și ambiția de a construi ceva unic. Ambele branduri pornesc cu o miză clară: să dea vizibilitate industriilor creative și să le aducă mai aproape de public, prin formate care combină creativitatea și experiența.

NIBIRU nu este doar o destinație de entertainment, ci și o platformă pentru industriile creative, design, cultură urbană, retail, gastronomie și experiențe. Colaborarea dintre NIBIRU și Bucharest Design Festival vorbește despre un moment important pentru scena creativă locală: apar proiecte care nu doar afișează creativitate, ci o transformă în experiență accesibilă, tangibilă, prin care se construiesc comunități. În acest sens, parteneriatul devine o formă de celebrare a industriilor creative, cu două branduri care aleg să-și aducă publicurile la un loc în jurul unor experiențe special create pentru aceștia.

Despre Fundația THE INSTITUTE

Fundația THE INSTITUTE contribuie la procesul de modernizare a României prin promovarea industriilor creative și a societății civile. Cu o experiență de peste 25 de ani, fundația a construit rețele, platforme si ecosisteme durabile, conectând industriile creative cu mediul administrativ guvernamental, mediul academic și publicul larg. Printre inițiativele sale se numără Bucharest Design Festival, Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Cartierul Creativ, Gala Societății Civile, Internetics, și ASAP România.

Despre NIBIRU

NIBIRU este o stațiune de entertainment dezvoltată în Costinești, unde în fiecare zi au loc concerte, festivaluri, activități sportive, experiențe culturale și programe dedicate publicului larg. Concepută pentru a reuni generații și comunități diferite, NIBIRU oferă experiențe pentru tineri, familii, copii și turiști care caută mai mult decât o destinație tradițională de vacanță.

China a lansat în secret o rachetă în spațiu. Ce transportă aceasta

China a lansat o rachetă Long March 12B fără a prezenta un avertisment de siguranță, așa cum se impune în astfel de evenimente, potrivit Live Science.

Racheta cu o înălțime de 72 de metri, a decolat luni, 1 iunie, la ora locală 16:40. Lansarea a fost făcută din Zona de Testare din Mongolia Interioară, o regiune din nordul Chinei. Corporația

Chineză pentru Știință și Industrie Aerospațială (CASIC), un producător de rachete deținut de stat, a anunțat ulterior lansarea.

Notificările internaționale incluse în procedura standard

Notificările internaționale privind spațiul aerian și maritim sunt emise pentru a avertiza aeronavele și ambarcațiunile cu privire la pericolele asociate cu o lansare, cum ar fi posibilitatea căderii de resturi. Acestea sunt proceduri standard de siguranță globală pentru lansările de rachete,.

Totuși, analiștii au avertizat de multe ori că activitățile spațiale ale Chinei nu respectă întotdeauna normele internaționale, a relatat Scientific American.

China în competiție cu SUA și Starlink

Racheta Long March 12B este concurenta Falcon 9 de la SpaceX. După lansarea de luni, ea va transporta și amplasa în spațiu mai mulți sateliți Qianfan „Thousand Sails”. China construiește o rețea de sateliți pentru servicii de internet pentru a rivaliza cu Starlink de la SpaceX.

Long March 12B este o rachetă comercială reutilizabilă, concepută pentru a asista misiunile prin satelit ale Chinei. În acest caz, lansarea nu a inclus un test de recuperare.

China își intensifică lansările de rachete în cadrul unei noi întreceri spațiale cu SUA, care include poziționarea de sateliți pe orbita Pământului. De asemenea, ambele țări intenționează să ajungă pe Lună în următorii ani. Programul NASA prevede trimiterea astronauților în 2028, în timp ce China intenționează să ajungă pe suprafața lunară înainte de 2030.

Psihologii explică de ce frații mai mari sunt mai empatici și mai perfecționiști decât cei mici

Asumarea unor obligații care revin în mod normal adulților lasă urme profunde în profilul psihologic al primului născut.

Cercetătorii au identificat mai multe trăsături comune acestei categorii, dincolo de situațiile individuale, scrie El Economista.

Leadership de la o vârstă fragedă

Teoria Familială Sistemică a lui Bowen arată că poziția de naștere în familie influențează semnificativ personalitatea unui copil. Frații mai mari tind să dezvolte un comportament de lider, în timp ce cei mai mici adoptă mai degrabă o atitudine de urmaș. Această dinamică apare mai ales atunci când diferența de vârstă dintre frați este mai mare.

Empatie și inteligență emoțională

Experții sugerează că frații mai mari ajung să înțeleagă emoțiile celor mici înainte ca aceștia să le poată verbaliza. Această capacitate de a citi și gestiona trăirile altei persoane contribuie la o inteligență emoțională mai dezvoltată față de media colegilor de vârstă.

Perfecționism și stres mai ridicat

Responsabilitățile crescute vin însă și cu un cost. Frații mai mari tind să fie mai perfecționiști și să evite greșelile cu orice preț. Acest tip de presiune din copilărie poate genera un nivel mai ridicat de stres, care se poate menține și la vârsta adultă.

Efecte și în relațiile de cuplu

Cercetările lui Toman au arătat că poziția dintre frați influențează chiar și probabilitatea de divorț. Cercetările arată că partenerii care au avut în familie roluri complementare – de exemplu, el a crescut cu o soră mai mică, ea a crescut cu un frate mai mare – au șanse mai mici de divorț. Fiecare reproduce în cuplu un tipar relațional deja cunoscut din familie.

Psihologii subliniază că aceste tendințe se observă la nivel general și nu se aplică în toate cazurile. Poziția de naștere nu reprezintă singurul factor care definește personalitatea unei persoane.

Cât plătesc ucrainenii chirie într-un oraș din România

Hotărârea Consiliului Local Galați intră în vigoare începând de la 1 iunie 2026.

Cetățenii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor trebui să plătească o chirie lunară pentru spațiile de cazare pe care le ocupă în blocul M11, din cartierul social situat pe Drumul de Centură din Galați. Decizia a fost luată cu 21 de voturi „pentru” și trei abțineri, de Consiliul Local al municipiului Galați, reunit în ședință ordinară, scrie Viața Liberă.

Hotărârea CL Galați instituie obligativitatea încheierii unor contracte de închiriere pentru toate situațiile care necesită ocuparea spațiilor de cazare din blocul M11, de către cetățenii ucraineni sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Cu 48 de unități locative individuale, imobilul, situat în campusul social din Micro 17, a fost pus de Primăria Galați, la dispoziția refugiaților ucraineni încă din 27 februarie 2022.

Prin hotărârea aprobată, a fost stabilit și prețul chiriei lunare datorate pentru ocuparea unei unități individuale de locuit: apartament cu o cameră – 444,88 de lei; apartament cu două camere – 713,87 de lei; apartament cu trei camere – 982,86 lei.

„În baza Acordului de Parteneriat, Asociația pentru Ajutor Umanitar „Ajut” Galați va sprijini activitatea de gestionare, îngrijire și supraveghere a refugiaților din cadrul imobilului situat în Galați, strada Drumul de Centură nr. 39S, blocul M11”, prevede hotărârea adoptată.

Conform datelor prezentate aleșilor, din totalul de 48 de locuințe, mai sunt ocupate 43, din care: nouă locuințe cu o cameră, 21 de locuințe cu două camere și 13 locuințe cu trei camere.

Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la nivelul municipiului Galați, doar blocul M11 își va păstra destinația de spațiu de cazare pentru cetățenii ucraineni, până la identificarea unor soluții de relocare a acestora.

Lucrările la Centrul Zerlendi din București au fost reluate după deblocarea finanțării. Constructorul a revenit pe șantier

Ministerul Sănătății a anunțat că au fost actualizați indicatorii tehnico-economici ai investiției, etapă necesară pentru continuarea implementării proiectului și efectuarea plăților.

Ca urmare a acestei decizii, constructorul a revenit pe șantier, iar lucrările pot continua conform graficului de execuție.

Cseke Attila: Proiectul este esențial pentru sănătatea publică

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că actualizarea indicatorilor tehnico-economici era o condiție obligatorie pentru deblocarea finanțării.

Acesta a precizat că săptămâna trecută au fost alocate 1,2 miliarde de lei de la bugetul de stat pentru continuarea finanțării celor șase spitale incluse în PNRR.

„Este un proiect esențial pentru sănătatea publică și pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din România”, a adăugat Cseke Attila.

Investiție de peste 640 de milioane de lei

Valoarea actualizată a proiectului este de 640,2 milioane de lei, inclusiv TVA. Noua unitate medicală va fi construită în cadrul Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Clădirea va avea o suprafață desfășurată de aproape 15.750 de metri pătrați și va include subsol, parter, patru etaje și un etaj tehnic. Centrul va avea 115 paturi pentru spitalizare continuă.

Proiectul prevede și realizarea unui bloc operator cu trei săli de operație. Totodată, vor fi amenajate laboratoare moderne, spații pentru cercetare și învățământ medical, precum și o infrastructură digitală integrată. Sistemele informatice vor putea comunica cu principalele platforme utilizate în sistemul sanitar.

Finanțare prin PNRR

Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul componentei dedicate sănătății, precum și din fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății. Autoritățile estimează că noua unitate va contribui la modernizarea serviciilor de diagnostic și tratament pentru pacienții cu tuberculoză și la consolidarea infrastructurii medicale de specialitate din România.

Listele de așteptare din spitalele europene: țara în care pacienții așteaptă aproape doi ani pentru o operație

Datele provin din raportul „Health at a Glance 2025” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), care analizează timpii de așteptare din mai multe sisteme medicale europene, mai scrie Euronews. Una dintre cele mai îngrijorătoare situații este înregistrată în Marea Britanie, unde 11% dintre pacienți au raportat că au așteptat mai mult de un an pentru o consultație la un medic specialist.

11 mai 2026, Regatul Unit, Londra: Regele Carol al III-lea al Marii Britanii vizitează Centrul de Inovație King’s College London de la Centrul de Oncologie al Spitalului Guy’s din centrul Londrei pentru a marca cea de-a 300-a aniversare a spitalului. Foto: Eddie Mulholland/Daily Telegraph/PA Wire/dpa

Chiar și în țări cu sisteme medicale bine finanțate, precum Franța și Germania, există întârzieri semnificative. Aproximativ 43% dintre pacienții francezi și 22% dintre cei germani au declarat că au așteptat între două luni și un an pentru a ajunge la un specialist. În Suedia, procentul este de 29%, iar în Regatul Unit de 32%.

Consultațiile medicale de bază nu mai sunt întotdeauna rapide

Raportul arată că și accesul la medicii de familie sau la asistenții medicali poate presupune perioade semnificative de așteptare. În Suedia, 23% dintre pacienți așteaptă mai mult de o săptămână pentru o consultație, procentul fiind de aproximativ 20% în Franța și Germania și de 18% în Marea Britanie. Dacă sunt incluse și persoanele care așteaptă între șase și șapte zile, procentele cresc la 30% în Suedia, 28% în Franța, 27% în Regatul Unit și 26% în Germania.

Operațiile de cataractă, afectate încă de efectele pandemiei

Pandemia de COVID-19 continuă să lase urme în sistemele sanitare europene. În Norvegia, 81% dintre pacienții care aveau nevoie de o operație de cataractă au așteptat mai mult de trei luni între evaluarea specialistului și intervenție. Finlanda urmează cu 71%. Situația este dificilă și în Marea Britanie și Portugalia, unde 58% dintre pacienți au depășit pragul de trei luni, precum și în Spania, unde procentul este de 53%. În schimb, Polonia, Ungaria, Suedia și Italia au raportat niveluri semnificativ mai reduse.

Slovenia, record european la protezele de șold

Cele mai lungi liste de așteptare sunt observate în cazul operațiilor de protezare a șoldului. În Slovenia, timpul median de așteptare a ajuns la 667 de zile în 2024, echivalentul a aproape doi ani. Pe următoarele locuri se află Polonia, cu 343 de zile, Ungaria cu 209 zile și Regatul Unit cu 174 de zile. Fiind vorba despre valori mediane, jumătate dintre pacienți au așteptat chiar mai mult decât aceste intervale.

Timpi de așteptare pentru o operație la șold în țări europene. Sursa foto: OECD

Potrivit OECD, listele de așteptare apar atunci când cererea de servicii medicale depășește capacitatea sistemului de sănătate. Specialiștii indică mai multe cauze: deficitul de personal medical, investițiile insuficiente, îmbătrânirea populației și creșterea cererii generate de noile tehnologii și tratamente disponibile. Expertul Luigi Siciliani, de la Universitatea York, atrage atenția că timpii de așteptare pentru serviciile medicale non-urgente au devenit una dintre cele mai importante probleme de politică publică din numeroase sisteme de sănătate europene.

O problemă cu impact direct asupra sănătății pacienților

Raportul OECD avertizează că amânarea tratamentelor înseamnă prelungirea perioadelor de durere și dizabilitate și poate duce la rezultate medicale mai slabe după intervenție. În plus, datele Eurostat arată că timpul de așteptare reprezintă una dintre principalele cauze pentru care europenii nu primesc la timp îngrijirile medicale de care au nevoie.

Fritz, reacție după numirile de la ICR: O colaboratoare a lui Adrian Năstase și un colaborator al lui Călin Georgescu

„Majoritatea PSD-AUR a votat o colaboratoare a lui Adrian Năstase (propusă de PSD) și un colaborator al lui Călin Georgescu (propus de AUR) la șefia instituției care promovează cultura română în străinătate, ICR. Putem să nu ne mai prefacem că AUR ar fi un partid anti-PSD?”, scrie, miercuri, pe Facebook, Dominic Fritz.

Acesta întreabă dacă „mai crede cineva în dorința PSD de a face o coaliție „proeuropeană” când, de fapt, ne demonstrează zi de zi în parlament că deja există o altă majoritate funcțională cu extremiștii?”

Fritz este convins că moțiunea de cenzură votată de PSD-AUR „nu a fost un accident”.

„Nu a fost o majoritate de conjucturǎ împotriva unui premier prea încăpățânat, cum au încercat să ne-o vândă. A fost încă un pas în marea operațiune de salvare a PSD-ului începută de mult. AUR a fost creat special să captureze furia oamenilor fără să pună în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. E un vehicul de marketing pentru ca privilegiații și cutiile lor de pantofi să nu fie deranjați cu adevărat. George Simion e cu gura mare în public, dar mereu cu un drăguț „să trăiți” pe buze atunci când PSD are nevoie de voturi în parlament. Pe scurt, AUR e cel mai mare iepure în politica românească. Nu cred că păcăleala va merge la nesfârșit. De aceea țin așa de mult la linia de „consecvență pe față” a USR în aceste zile. Facem ce spunem. Fără aranjamente sub masă, fără păcăleli și scheme de marketing. Șarada PSD de a avea în același timp o majoritate de rezervă cu AUR și un guvern proeuropean nu poate fi validată de USR. Iar miniștrii USR au făcut si fac treabă pentru români, așa că nu vedem motivul de ce să susținem un guvern fără acești miniștri”, scrie Fritz.

Cine sunt Corina-Raluca Încroșnatu și Nicolae Voiculeț

USR a avertizat, marți, într-un comunicat de presă, că „PSD s-a aliat cu extremiștii proruși din Senat și a reușit să o impună pe Corina-Raluca Încroșnatu, fostă vicepreședintă a Fundației Europene „Nicolae Titulescu” condusă de Adrian Năstase, în fruntea Institutului Cultural Român”. Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția că „România nu-și permite să lase diplomația culturală să fie condusă timp de patru ani de cineva care l-a avut ca oaspete la Fundația Titulescu pe Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, în 2013”.

De asemenea, naistul Nicolae Voiculeț a fost ales în Consiliul de Administrație al Institutului Cultural Român (ICR), fiind propus de grupul parlamentar AUR, partid din care face parte.

Nicolae Voiculeț a fost unul dintre participanții activi la protestele AUR din ultimii ani și la evenimentele electorale ale partidului extremist, scrie G4Media. El obișnuiește să cânte la nai la evenimentele la care participă Călin Georgescu și este cunoscut pentru discursul său conspiraționist încă din pandemia de COVID și mesajele extremiste, pe care le propagă și prin postările de pe rețelele de socializare. Nicolae Voiculeț este membru AUR imediat după înființarea partidului extremist. De altfel, în anul 2020 a vrut să candideze la Senat. Voiculeț a deschis lista candidaților AUR pentru Senat în județul Prahova. Naistul nu a ajuns în Parlament, pentru că lista a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel Ploieşti, pentru că pe ea nu se regăseau și femei candidate, așa cum prevede legea.

 

 

Te trezești obosit după vise intense? Cercetătorii spun că adevărata cauză este alta

Specialiștii susțin că visele nu sunt, în mod direct, cauza epuizării resimțite dimineața, potrivit Science Alert. Problema este legată mai degrabă de calitatea somnului și de momentele în care o persoană se trezește pe parcursul nopții.

De ce ne amintim unele vise

Toți oamenii visează în timpul somnului. Totuși, nu toți își amintesc experiențele din timpul nopții. Cele mai multe vise apar în faza REM, o etapă a somnului caracterizată prin activitate cerebrală intensă. Această fază ocupă aproximativ un sfert din timpul total de somn și apare de mai multe ori pe parcursul nopții.

Persoanele care se trezesc în timpul sau imediat după un episod REM au șanse mai mari să își amintească visele. Același lucru se întâmplă și în cazul viselor cu încărcătură emoțională puternică. Potrivit cercetătorilor, oamenii care își amintesc frecvent vise foarte vii au, de regulă, un somn mai fragmentat.

Ce se întâmplă în creier în timpul viselor

În faza REM, activitatea creierului este comparabilă cu cea din starea de veghe. În schimb, corpul rămâne aproape complet imobil. Mușchii sunt temporar inhibați pentru a împiedica reproducerea fizică a acțiunilor din vis.

În această perioadă, zonele creierului asociate emoțiilor devin foarte active. În același timp, regiunile responsabile de analiză și logică funcționează la un nivel redus. Acesta este motivul pentru care visele pot părea extrem de reale, chiar dacă situațiile prezentate sunt adesea lipsite de logică.

Visele durează mai mult decât credem

Mulți oameni au impresia că visele sunt foarte scurte. Studiile sugerează însă că acestea se desfășoară într-un ritm apropiat de timpul real. Cercetătorii au observat că durata relatată a unui vis corespunde, în multe cazuri, cu timpul petrecut efectiv în faza REM.

Problema apare atunci când oamenii încearcă să estimeze cât de mult au visat într-o noapte întreagă. Visele intense sunt mai ușor de reținut și pot crea impresia că au ocupat o mare parte din somn.

De ce apare senzația de oboseală

Experții spun că simplul fapt de a visa nu afectează semnificativ calitatea somnului. În schimb, trezirile repetate pot reduce timpul petrecut în somnul profund, etapa considerată esențială pentru refacerea organismului.

Somnul profund contribuie la eliminarea adenozinei, o substanță care se acumulează în creier pe parcursul zilei și este asociată cu senzația de oboseală. Atunci când somnul este întrerupt înainte ca acest proces să fie finalizat, persoana se poate trezi mai obosită.

Un alt factor este momentul trezirii. Dacă aceasta are loc în timpul fazei REM, organismul poate experimenta așa-numita „inerție a somnului”. Această stare este caracterizată prin confuzie, dificultăți de concentrare și senzația că mintea nu s-a trezit complet.

Când ar trebui să cerem sfatul unui medic

Specialiștii atrag atenția că visele frecvente și foarte intense pot reprezenta un semn indirect al unui somn de slabă calitate. Persoanele care își amintesc majoritatea viselor, se trezesc des în timpul nopții sau se simt obosite aproape în fiecare dimineață ar putea avea un somn fragmentat.

În astfel de situații, problema nu este numărul viselor, ci lipsa perioadelor suficiente de somn profund. Medicii recomandă consultarea unui specialist dacă oboseala persistă și începe să afecteze activitățile zilnice, capacitatea de concentrare sau starea generală de sănătate.

Creierul tău ia decizii sociale înainte să îți dai seama

O echipă de cercetători de la Universitatea Ebraică din Ierusalim a descoperit că comportamentul social este precedat de un model distinct de activitate cerebrală care poate prezice dacă un individ urmează să inițieze o interacțiune socială, conform Science Daily.

Ce au descoperit cercetătorii

Studiul a fost realizat pe pești zebră, creaturi folosite frecvent în cercetarea neurologică deoarece permit monitorizarea activității creierului la nivel foarte detaliat.

Oamenii de știință au creat un sistem experimental în care un pește observa un alt pește aflat în apropiere. În același timp, cercetătorii urmăreau activitatea întregului creier al animalului în timp real.

Rezultatele au arătat că, înainte ca peștele să se deplaseze către un altul, în creier apărea un model specific de activitate neuronală. Acesta se manifesta cu câteva secunde înainte de orice mișcare.

Creierul „știe” înaintea corpului

Cercetătorii au observat că decizia socială nu este controlată de o singură zonă a creierului.

În schimb, mai multe regiuni cerebrale își coordonează activitatea. În timp ce unele zone deveneau mai active, altele își reduceau activitatea, generând ceea ce specialiștii au numit o „stare neuronală de pre-decizie”.

Această stare putea prezice faptul că peștele urma să inițieze o interacțiune socială înainte ca acțiunea să aibă loc.

Regiunea-cheie care influențează comportamentul social

O atenție specială a fost acordată unei regiuni cerebrale numite pallium.

Activitatea acestei zone a crescut semnificativ înaintea comportamentului social, sugerând că are un rol important în generarea motivației de a se apropia de alți indivizi.

Potrivit autorilor studiului, palliumul pare să funcționeze ca un centru implicat în luarea deciziilor sociale și în evaluarea oportunităților de interacțiune.

De ce unii indivizi sunt mai sociabili decât alții

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale cercetării a fost legătura dintre activitatea cerebrală și gradul de sociabilitate.

Peștii care prezentau cele mai puternice semnale neuronale înainte de interacțiunile sociale erau și cei care manifestau cele mai multe comportamente sociale.

Acest lucru sugerează că diferențele de sociabilitate pot avea la bază mecanisme biologice măsurabile.

Ce înseamnă descoperirea pentru oameni

Deși studiul a fost realizat pe pești zebră, cercetătorii spun că mecanisme similare există la numeroase specii, inclusiv la oameni.

Înțelegerea modului în care creierul generează comportamente sociale ar putea contribui la explicarea diferențelor individuale în sociabilitate. Ar putea oferi și informații valoroase despre tulburările în care interacțiunile sociale sunt afectate.

„Această semnătură neuronală nu prezice doar dacă o acțiune va fi una socială, ci și cât de puternic este motivat social individul”, a explicat coordonatoarea studiului, dr. Lilah Avitan.

Descoperirea oferă o perspectivă nouă asupra modului în care creierul transformă informațiile sociale în acțiuni. Sugerează că multe dintre deciziile noastre sociale încep să fie pregătite cu mult înainte să devenim conștienți de ele.