Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele alegătorilor pentru alegerile parlamentare

Mediafax

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP în perioada 20-26 iunie pe un eșantion reprezentativ de 1150 de persoane, AUR conduce detașat în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare. 40,5% dintre respondenții care și-au exprimat o opțiune electorală au indicat că ar vota cu AUR, în creștere cu 2,4 puncte procentuale față de luna mai.

Partidul Național Liberal se situează pe locul secund, cu 17.3%, marcând o creștere ușoară de la 16% în luna mai.

PSD înregistrează o scădere importantă până la 13,7% de la 17,4% în mai.

USR urcă ușor la 13,1% de la 12.2% în mai, în timp ce UDMR ajunge la 5,2% de la 4.5% în luna mai.

Pe următoarele poziții se află formațiunile mai mici: POT cu 4,2%, SENS cu 2,4%, iar SOS România scade la 1,9%. Independenții sunt preferați de 1,4% dintre respondenți, iar alte partide acumulează 0,5%.

Sondajul a fost realizat prin interviuri telefonice, iar eroarea maximă admisă este de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%.

Articolul Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele alegătorilor pentru alegerile parlamentare apare prima dată în Mediafax.

Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei

Mediafax

Potrivit unui comunicat al REPER, în weekend, filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale.

Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, consilieră generală, și Iulian Hatmanu, viceprimar al Sectorului 1.

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, a fost desemnat candidat la Primăria Generală a Municipiului București.

„Iubesc Bucureștiul! M-am născut și am crescut în București, hrănit de energia oamenilor care îl umplu cu viață și speranță. Deciziile noastre construiesc Bucureștiul, cu bune și cu rele, cu fiecare voce pe care o auzim și care are ecou în viețile celorlalți. Aleg să dăruiesc timpul și cunoștințele mele pentru un oraș respirabil, cu spații verzi, cu apă potabilă de calitate și străzi curate și civilizate. Vom alege împreună pentru o capitală sănătoasă, dezvoltată în armonie cu istoria care o definește și deschisă spre performanța viitorului”, a transmis Octavian Berceanu.

Tot în acest weekend au fost alese și birourile de conducere ale filialelor locale din cele șase sectoare.

Articolul Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump anunță că va merge în Texas vineri după inundațiile violente

Mediafax

„Aceasta este o catastrofă cum nu am mai văzut în ultimii 100 de ani și este îngrozitor să vezi ce se întâmplă în Texas”, a declarat el înainte de a se îmbarca în avionul său spre Washington, potrivit AFP.

Bilanțul victimelor inundațiilor din Texas a trecut acum de 80 de morți și este așteptat ca acesta să crească, au anunțat duminică autoritățile locale, care s-au implicat într-o misiune de căutare a copiilor dispăruți în urma dezastrului.

Inundațiile bruște au fost provocate de ploile torențiale din partea centrală a statului, care au început vineri dimineață, de Ziua Independenței americane. Acestea au făcut ca râul Guadalupe să crească cu opt metri în doar 45 de minute. Aproape 300 de milimetri de ploaie au căzut pe oră, o treime din precipitațiile medii anuale.

Articolul Donald Trump anunță că va merge în Texas vineri după inundațiile violente apare prima dată în Mediafax.

Elevii nu mai au voie cu telefoanele mobile în școlile primare. Țara care a aprobat legea

Mediafax

Într-o declarație, Consiliul de Miniștri a anunțat că a fost aprobat un decret-lege care „reglementează utilizarea, în școli, a echipamentelor sau dispozitivelor electronice cu acces la internet, cum ar fi smartphone-urile, interzicând utilizarea acestora de către elevii din ciclurile I și II ale învățământului de bază, începând cu anul școlar următor”.

Potrivit Guvernului, „adoptarea măsurilor de interzicere sau restricționare ține seama de rezultatele studiului realizat de Centrul de Planificare și Evaluare a Politicilor Publice cu privire la recomandările emise de Ministerul Educației, Științei și Inovării, în septembrie 2024, privind utilizarea smartphone-urilor în școli”.

În cadrul conferinței de presă organizate la finalul Consiliului de Miniștri, ministrul Președinției anunțase deja aprobarea unei rezoluții privind utilizarea smartphone-urilor în școli, fără a specifica însă în ce cicluri școlare, potrivit Portugal News.

Fără telefon, fără bullying

Conform concluziilor studiului realizat de Centrul de Planificare și Evaluare a Politicilor Publice, mai mult de jumătate dintre școlile care au interzis utilizarea smartphone-urilor au raportat o scădere a fenomenului de bullying și a indisciplinei din ciclul al II-lea până în învățământul secundar, iar marea majoritate a elevilor au început să socializeze mai mult în timpul pauzelor, să facă activitate fizică și să utilizeze spațiile de joacă în timpul recreațiilor.

Luni, ministrul Educației, Fernando Alexandre, anunțase deja că guvernul se pregătește să interzică utilizarea smartphone-urilor în ciclurile I și II, transformând recomandarea făcută anul trecut într-o regulă, „indiferent de natura instituției”, adică pentru școlile publice și private.

Anul trecut, Ministerul Educației, Științei și Inovării a recomandat interzicerea smartphone-urilor în clasele I-VI, adică până la vârsta de 12 ani, și limitarea utilizării acestora în ciclul III.

Conform studiului, doar 21.3% dintre școlile din ciclul I nu au adoptat recomandarea, iar 59.1% dintre școlile din ciclul II nu au făcut acest lucru.

În ciclul III, 24.9% au interzis utilizarea acestor dispozitive, o măsură adoptată de doar 7.6% dintre licee.

Cele mai mari efecte asupra reducerii fenomenului de bullying și a indisciplinei au fost raportate de școlile care au optat pentru interdicție, în special în ciclul al II-lea (59% și, respectiv, 53.6%), în ciclul al III-lea (57.8% și 57.4%) și în liceu (55.6% și 59.5%).

Pe de altă parte, directorii au semnalat dificultăți în monitorizarea și punerea în aplicare a regulilor, în special în școlile în care coexistă diferite niveluri de învățământ, și au susținut că punerea în aplicare ar trebui să se facă în etape și cu o fază de sensibilizare.

Articolul Elevii nu mai au voie cu telefoanele mobile în școlile primare. Țara care a aprobat legea apare prima dată în Mediafax.

Taifunul Danas a lovit Taiwanul cu vânturi și ploi puternice. Au fost raportate pagube însemnate si sute de victime

Mediafax

Taiwanul este lovit în mod regulat de taifunuri, însă acestea vizează, în general, coasta de est, zonele muntoase și cele slab populate.

Întreprinderile și școlile au fost închise de-a lungul coastei de vest, furtuna atingând vânturi de aproximativ 220 de kilometri pe oră în timp ce străbătea comitatul Yunlin din sud-vestul țării, după ce a atins țărmul de sud-vest al Taiwanului duminică seara.

Peste 700 de copaci au fost doborâți în orașele și localitățile din vestul țării, iar indicatoarele rutiere au fost smulse și împrăștiate pe străzi, conform datelor guvernamentale.

În orașul Tainan, câțiva stâlpi electrici din beton au fost rupți de la bază, iar poarta din lemn a unui templu important s-a prăbușit.

Taifunul Danas, clasificat la un moment dat de autoritatea meteorologică din Taiwan la al doilea nivel de forță, a slăbit mult și se preconizează că va lovi estul Chinei la sfârșitul acestei săptămâni.

Articolul Taifunul Danas a lovit Taiwanul cu vânturi și ploi puternice. Au fost raportate pagube însemnate si sute de victime apare prima dată în Mediafax.

Fenomene meteo extreme în România. Avertizări ANM: Cod roșu de caniculă în sud și vijelii violente în vestul țării

Mediafax

Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.

Maximele vor fi de 38…41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Până marți dimineața, în Moldova, nordul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în sudul Dobrogei continentale, va fi Cod portocaliu. Valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Restul țării, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei continentale, va fi sub avertizare Cod galben. Valul de căldură se va menține, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade.

Luni, între orele 12.00 și 23.00, este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

De asemenea, între orele 15.00 și 23.00, în Oltenia și jumătatea de vest a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

Va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică luni de la ora 13.00 până la ora 21.00. În nordul Banatului, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nordul Moldovei vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.

De asemenea, o avertizare Cod roșu de instabilitate este în vigoare luni de la ora 15.00 până la ora 20.00. În județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vor fi vijelii puternice, cu rafale ce vor depăși viteze de 90…100 km/h.

Cod roșu de caniculă în sudul țării

De marți, ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi Cod roșu în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București. Valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

O avertizare Cod portocaliu va fi în vigoare de marți dimineața până miercuri la ora 10.00. În sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobriogei continentale valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade, iar minimele se vor situa între 16 și 20 de grade.

De asemenea, în același interval, va fi Cod galben în Crișana, Maramureș, nordul Banatului și al Dobrogei continentale, nordul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde valul de căldură se va menține și va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime în general între 15 și 18 grade.

Articolul Fenomene meteo extreme în România. Avertizări ANM: Cod roșu de caniculă în sud și vijelii violente în vestul țării apare prima dată în Mediafax.

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” anunță comasarea edițiilor 2024-2025 și deschiderea unui nou apel la înscrieri, oferind un număr dublu de burse pentru finanțarea a zece noi proiecte de cercetare

Mediafax

Pentru ediția comasată 2024-2025, L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință va acorda zece burse în valoare totală de 500.000 lei pentru finanțarea a zece proiecte de cercetare. Aceste burse vor încuraja tinerele cercetătoare, cu vârsta de maximum 40 de ani, care urmează în prezent studii doctorale sau stagii post-doctorale, să-și continue cariera științifică în România. Această ediție specială marchează o extindere semnificativă a programului, oferind un număr dublu de burse față de edițiile anterioare.

Astfel, se vor oferi următoarele burse pentru a încuraja carierele femeilor de știință din România:

  • Patru burse a câte 50.000 lei fiecare pentru patru tinere cercetătoare din domeniul științelor vieții;
  • Patru burse a câte 50.000 lei fiecare pentru patru tinere cercetătoare din domeniul științelor exacte;
  • Două burse a câte 50.000 lei pentru două tinere cercetătoare din domeniul științei calculatorului;

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21085

Articolul Programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” anunță comasarea edițiilor 2024-2025 și deschiderea unui nou apel la înscrieri, oferind un număr dublu de burse pentru finanțarea a zece noi proiecte de cercetare apare prima dată în Mediafax.

Reacție a organizației PSD Buzău după ce Constantin Toma a criticat conducerea partidului

Mediafax

Potrivit unui comunicat al PSd Buzău, organizația „a luat act cu regret de declarațiile recente ale primarului municipiului Buzău, domnul Constantin Toma, la adresa conducerii partidului și a fostului prim-ministru Marcel Ciolacu”.

„Considerăm că, într-un moment în care România și județul Buzău au nevoie de stabilitate, echilibru și cooperare instituțională, astfel de poziții publice riscă să creeze confuzie și să afecteze încrederea cetățenilor în capacitatea noastră de a lucra împreună pentru binele comunității. Între 2020 și 2024, așa cum am anunțat și în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale, municipiul Buzău a atras aproximativ 761 de milioane de euro pentru proiecte majore de investiții, iar Compania de Apă, aflată în subordinea autorității locale, a obținut finanțări în valoare de aproximativ 358 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane au fost investite direct în municipiul Buzău. De asemenea, Primăria Municipiului Buzău, cea mai importantă unitate administrativ-teritorială din județ, a beneficiat de alocări anuale din Fondul de Rezervă Bugetară, calculate la finalul fiecărui an calendaristic. Aceste rezultate semnificative sunt expresia unei colaborări între administrația locală și susținerea guvernamentală acordată în mod constant de către PSD. Nu sunt rezultatul unei acțiuni individuale, ci al unei echipe dedicate și al unei viziuni comune de dezvoltare”, se arată în comunicat.

Organizația reamintește că echipa PSD Buzău a câștigat alegerile locale cu un scor solid

Astfel s-a asigurat inclusiv mandatul pentru Primăria Municipiului Buzău și a obținut la alegerile parlamentare cel mai mare scor din țară dintre toate organizațiile județene ale partidului.

„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci reflectă un efort colectiv, o mobilizare exemplară și încrederea oamenilor în capacitatea noastră de a livra rezultate reale pentru comunitate. Ele au oferit, în mod firesc, speranța unei colaborări eficiente și loiale între structurile locale ale PSD și autoritățile alese”, se mai spune în documentul citat.

Organizația arată că critica este parte a vieții democratice și este utilă, atunci când este formulată cu echilibru și cu respect față de efortul comun.

„Înțelegem că pot exista opinii diferite, dar credem că ele trebuie discutate în cadrul organizat al partidului, nu în spațiul public, unde pot fi ușor instrumentalizate și pot afecta încrederea oamenilor în unitatea și seriozitatea echipei PSD.
PSD Buzău rămâne deschis unui dialog sincer și constructiv cu toți colegii de partid, inclusiv cu domnul primar. Credem că doar prin comunicare, respect reciproc și coerență în acțiune putem continua să răspundem eficient nevoilor reale ale comunității noastre”, mai arată PSD Buzău.

Constantin Toma a spus vineri că consideră corecte măsurile fiscale anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan

„Aceste măsuri sunt necesare. Bineînțeles că vor afecta pe toată lumea și TVA-ul și, indirect, consumul (…), dar această măsură părerea mea e că a fost luată pentru a crește încrederea partenerilor finanțatori și a Comisiei Europene (…). Dar dacă nu vor fi dublate de măsuri luate în economie, în sensul în care să dezvoltăm, să aducem investitori noi, cei care sunt deja în România să capete încredere și să-și dezvolte afacerile, nu ne va fi bine”, a spus primarul Buzăului la RFI.

El critică pe de altă parte conducerea propriului partid: „PSD este liniștit, așteaptă să-și rupă gâtul primul-ministru. Ce să vă spun, eu sunt critic acum cu partidul meu, pentru că a luat cele mai proaste măsuri în ultimii doi ani, legat de zona bugetară și acum ei susțin că domnule, noi n-am făcut nimic, că de fapt, a venit așa, de la Sfântul Duh situația asta peste noi (…). Au intrat la Putere, dar stau liniștiți aici, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Este aceeași echipă la conducere, nu se întâmplă nimic, s-a creat o mare diferență între actuala care este și fosta conducere și restul partidului și practic, în momentul ăsta, deciziile sunt la cei cinci-șase oameni care sunt acolo și se rotesc între ei. Nu mai este o legătură cu poporul a PSD-ului, în momentul ăsta, o parte s-au dus la AUR, foarte mulți, asta este!”.

Constantin Toma îl critică pe fostul premier PSD Marcel Ciolacu, pentru faptul că nu-și asumă vina pentru situația financiară a țării: „Am citit și eu o declarație a lui Marcel Ciolacu, care din păcate, el nu recunoaște nimic. Domnule, hai să fim responsabili, ai o mare vină, Marcel Ciolacu, în această situație”.

Articolul Reacție a organizației PSD Buzău după ce Constantin Toma a criticat conducerea partidului apare prima dată în Mediafax.

Reprezentanții partidului pro-kurd din Turcia se întâlnesc luni cu Erdogan

Mediafax

DEM, al treilea partid ca mărime din Turcia, care a jucat un rol-cheie în facilitarea deciziei de dezarmare a PKK în luna mai, a declarat că s-a întâlnit duminică cu liderul PKK Abdullah Ocalan în închisoare.

„(Ocalan, n.r.) a declarat că acordă o mare importanță întâlnirii delegației noastre cu președintele, pe care a calificat-o drept istorică”, a afirmat partidul într-un comunicat.

PKK, care se află într-un conflict cu statul turc de peste 40 de ani, a decis în mai să se dizolve și să pună capăt luptei armate. PKK ar putea începe să își predea armele în zilele următoare, au declarat oficiali și surse.

Președintele Erdogan va primi liderii și delegația Partidului DEM la Ankara la ora 12:00 GMT (15:00, ora României). Se așteaptă ca aceștia să discute despre evoluțiile recente ale procesului de dezarmare a PKK.

De la apelul public al lui Ocalan către PKK în februarie, DEM a purtat discuții cu Erdogan și cu alți oficiali guvernamentali, încercând să impulsioneze potențialul proces de pace.

Articolul Reprezentanții partidului pro-kurd din Turcia se întâlnesc luni cu Erdogan apare prima dată în Mediafax.

Caniculă în toată țara. 15 județe și Capitala, sub Cod roșu. Temperaturile urcă până la 41 de grade

Mediafax

Valul de căldură care afectează întreaga țară se va intensifica în următoarele 24 de ore, potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie.

În intervalul 7 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, este în vigoare un Cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat pentru Capitală și județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Ilfov.

În aceste zone, valul de căldură va fi intens și persistent. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 38–41 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, accentuând disconfortul termic.

Minimele termice vor fi cuprinse între 21 și 24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod portocaliu în vest, sud și estul țării

Sub cod portocaliu intră Banatul, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și Dobrogea continentală, unde valul de căldură se menține. Maximele vor fi cuprinse între 36 și 39 de grade, iar ITU va depăși pragul critic de 80. Nopțile vor rămâne tropicale, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade.

Cod galben în nordul și centrul țării

În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, precum și în nordul Dobrogei, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor ajunge la 33–37 de grade, iar minimele se vor situa, în general, între 18 și 20 de grade.

Și în aceste regiuni, indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic.

ANM avertizează că valul de căldură va persista și în zilele următoare, în special în regiunile sudice, estice și centrale.

Articolul Caniculă în toată țara. 15 județe și Capitala, sub Cod roșu. Temperaturile urcă până la 41 de grade apare prima dată în Mediafax.