Ion Cristoiu: Cică în urma Măsurilor luate de Guvernul PNL-USR, AUR a crescut în sondaje. Ei, și?!

Mediafax

Bine v-am găsit într-un alt decor decât cel de la Nisa, pentru că am revenit pe teritoriul țării noastre dragi și sunt, cum ar spune moderatorii, în prezență fizică, voi fi la multe talkshow-uri unde am fost online până acum și, sigur că, chiar de dimineață, uitându-mă așa pe presa noastră am descoperit, așa, semnale de alarmă: potrivit unui sondaj INSCOP partidul extremist AUR conduce detașat cu peste 40%, PSD a căzut pe locul 3 după PNL.

De aici, sigur, dacă partidul extremist are 40%… sirenele lui Roaită, presa tefelistă, aia finanțată de Soros, de Uniunea Europeană.

Deci, care este concluzia? Concluzia este: acceptați aceste măsuri sălbatice ale lui Ilie Bolojan de sacrificiu pentru dumneavoastră, pentru noi toți, că ceilalți, băncile, proprietarii sălilor de jocuri de noroc, membri în Consiliile de Administrație, clasa superpusă, nu, ea nu este atinsă, gașca lui Bolojan, e o altă gașcă, o altă gașcă prin intermediul căreia sistemul își face, cum să zicem, afacerile. Bun.

Asta este concluzia, acceptați că altfel crește partidul AUR. Sunt, am fost, am avut și am o atitudine, să zicem, obiectivă față de mișcarea suveranistă, hăituită fiind în România, am sărit în ajutor, nu ca și suveranist, prosuveranist sau antisuveranist, ci pentru că, după părerea mea, orice intelectual trebuie să ia apărarea celui hăituit de către stat. Pentru că AUR, George Simion, Călin Georgescu sunt vânați de către statul român, de către stat, nu de către, nu știu, nici măcar de către ONG-uri.

Eu vă spun încă o dată, toată această, poate că mulți dintr-o dată sunteți suveraniști și ziceți, păi, gata! Iată că AUR crește și crește și PNL, evident, și scade PSD.

Deci, în primul rând, că deși această agenție INSCOP este o escrocherie, ca toate agențiile de sondaje, care sunt niște agenții de publicitate și de manipulare de sistem a poporului român, ușor de manipulat, de altfel, totuși, eu cred că așa e. Deci, bun, și, eu vreau să spun, bun, crește în sondaje și…

Adică oprește această creștere în sondaje nenorocirea abătută pe capul românilor? Nu. Îi face această creștere, obligă gașca lui Bolojan, guvernul PNL-USR, că nu mai e, PSD n-are nicio treabă, e PNL-USR, obligă acest guvern să fie mai atent la măsuri? Nu. Să fie atent la democrație? Nu.

Uite că trece prin asumarea răspunderii prin Parlament, fără discuții, s-au ridicat sindicatele împotriva acestor măsuri care sunt chiar, nu nepopulare, antipopor. Pentru că n-au nicio… Așa-zisa ieșire din criză e pe seama pălmașului, că ăla, cu mănuși albe, stă tot așa în fotolii.

Deci, încă o dată, asta nu influențează cu nimic și nu oprește actuala putere să-și facă de cap. Și undeva actuala putere are dreptate. Dacă crește în sondaje AUR, ce? Alegeri vor avea loc în 2028. Până în 2028 se vor întâmpla atâtea lucruri încât nici nu mai știm ce partide vor fi atunci. Doi, anticipate nu au cum să fie, era să zic, fac o rimă, pro-declanșate.

Deci, din punct de vedere electoral nu amenință cu nimic actualele partide care dețin puterea. Singurul lucru la care ar putea să zicem să se neliniștească puterea ar fi dacă opoziția ar, nu știu, împreună cu sindicate ar scoate oamenii în stradă. Nu iese nimeni în stradă.

Hai, dom’le, mișcări spontane. Nu e. Sindicatele sunt moarte, ONG-urile care ar trebui să apere poporul român sunt ale lor. Deci, este o creștere absolut inutilă în sondaje.

Articolul Ion Cristoiu: Cică în urma Măsurilor luate de Guvernul PNL-USR, AUR a crescut în sondaje. Ei, și?! apare prima dată în Mediafax.

Kevin Durant, transferat la Houston Rockets. Tranzacție în premieră în NBA, cu 7 echipe implicate

Mediafax

Schimbul de proporții a avut ca actori principali echipele Houston Rockets, Atlanta Hawks, Brooklyn Nets, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Minnesota Timberwolves și Phoenix Suns.

În total, au fost implicați șase jucători – printre care Kevin Durant, Jalen Green, Dillon Brooks și Clint Capela – alături de o alegere de prima rundă din draft (folosit de Suns pentru a-l alege pe Khaman Maluach) și nu mai puțin de 12 alegeri din runda a doua a draftului.

Durant a fost schimbat de Phoenix Suns contra lui Green, Brooks, alegerea a 10-a din draft și cinci alegeri viitoare din turul doi. De asemenea, Houston a reușit să-l readucă pe Clint Capela, pivotul care a debutat în NBA tot pentru Rockets, în 2014.

Phoenix a utilizat ulterior alegerile primite pentru a face alte mutări strategice pentru viitor, alegându-i pe debutanții Rasheer Fleming și Koby Brea

După oficializarea transferului, Durant a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Timpul meu în Phoenix a ajuns la final. Toate aceste opriri de-a lungul drumului m-au influențat în mod pozitiv. Îi apreciez pe toți cei care lucrează în spatele cortinei pentru ca viețile noastre de jucători să fie mai ușoare. E o familie, indiferent cât de mare sau mică, și sunt recunoscător că am făcut parte din ea”.

Durant este dublu campion în NBA, cu Golden State Warriors (2017 și 2018), când a fost și desemnat MVP al finalelor, de patru ori câștigător al titlului de cel mai bun marcator al ligii (2010-2012, 2014), MVP al sezonului în 2014, de două ori MVP în All Star Game (2012, 2019) și debutantul anului (2008). De asemenea, are patru titluri olimpice în palmares (2012, 2016, 2020, 2024) și o medalie de aur la Campionatele Mondiale (2010).

Articolul Kevin Durant, transferat la Houston Rockets. Tranzacție în premieră în NBA, cu 7 echipe implicate apare prima dată în Mediafax.

Polonia a reluat controalele la frontiera cu Germania și Lituania

Mediafax

Polonia a reluat controalele la frontierele cu Germania și Lituania, în noaptea de duminică spre luni, încercând să descurajeze numărul solicitanților de azil și să răspundă presiunilor tot mai mari privind migrația ilegală. Măsurile au legătură directă cu înăsprirea politicilor migratorii ale Berlinului. Noul cancelar german, Friedrich Merz, a făcut din combaterea migrației ilegale o prioritate și a dispus suplimentarea poliției de frontieră pentru respingerea unor solicitanți de azil.

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat decizia în urma acuzațiilor venite din partea partidelor de extremă dreapta, care susțin că Germania ar fi transferat migranți către Polonia. „Partea germană refuză să permită migranților să intre pe teritoriul său, ceea ce a creat tensiuni și un sentiment de asimetrie”, a declarat Tusk, potrivit AP News.

Măsurile lui Merz continuă politica predecesorului său, care prelungise în luna februarie, cu încă șase luni, controalele introduse în toamna anului trecut la toate frontierele Germaniei, într-un efort de a reduce fluxul de migranți care intră în țară.

 Controale în 65 de puncte, valabile 30 de zile

 Controalele, care vor dura inițial 30 de zile, pot fi extinse, potrivit Ministerului de Interne de la Varșovia. Vor fi verificate 52 de puncte de trecere pe cei 467 km de graniță cu Germania și 13 puncte pe cei 104 km de frontieră cu Lituania. „Migrația ilegală este pur și simplu o crimă”, consideră ministrul polonez de interne, Tomasz Siemoniak.

Germania și Polonia au anunțat că mențin un dialog strâns pentru a limita impactul acestor măsuri asupra liberei circulații în spațiul Schengen. Potrivi regulilor Uniunii Europene, controalele la frontieră pot fi reintroduse temporar doar în situații excepționale, cum ar fi amenințările la adresa securității interne, și trebuie să fie limitate în timp.

 

Articolul Polonia a reluat controalele la frontiera cu Germania și Lituania apare prima dată în Mediafax.

Mexic este campioană la fotbal în America Centrală și de Nord după ce a a învins SUA

Mediafax

Partida, considerată cel mai important test pentru ambele echipe înaintea Cupei Mondiale din 2026 – pe care o vor găzdui alături de Canada –, s-a disputat în fața a peste 70.000 de spectatori, potrivit datelor oficiale.

Americanii au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 4, prin Chris Richards, care a înscris cu o lovitură de cap spectaculoasă în urma unei faze fixe executate de Sebastian Berhalter.

Mexicul a echilibrat jocul și a preluat controlul posesiei, reușind egalarea în minutul 27 prin Raúl Jiménez, care a marcat din apropiere după o combinație cu Marcel Ruíz. Atacantul mexican i-a adus un omagiu fostului său coechipier Diogo Jota, decedat recent, afișând un tricou cu numele acestuia în timpul celebrării.

Golul victoriei a venit în minutul 77, când Edson Álvarez a înscris cu o lovitură de cap în urma unei faze fixe, după o deviere a lui Johan Vásquez. Reușita a fost inițial anulată pentru ofsaid, dar VAR a validat golul care a adus titlul pentru Mexic.

SUA a fost aproape de egalare în prelungiri, însă portarul Ángel Malagón a salvat șutul periculos al lui Patrick Agyemang, iar defensiva mexicană a îndepărtat pericolul.

Aceasta a fost a opta finală Gold Cup între cele două rivale, Mexicul conducând acum cu 6-2 la meciuri directe în ultimul act al competiției. Mexicanii obțin astfel al doilea trofeu consecutiv și își consolidează statutul de lider istoric al competiției cu 10 titluri, față de cele șapte ale SUA.

Controversele nu au lipsit, iar antrenorul Statelor Unite, Mauricio Pochettino, a criticat dur arbitrajul, acuzând trei decizii cheie care ar fi influențat rezultatul. Tehnicianul argentinian a reclamat neacordarea unui penalty în minutul 67 pentru un presupus henț comis de Jorge Sánchez, a contestat lovitura liberă din care a venit golul de 2-1 și a susținut că poziția de ofsaid a lui Álvarez ar fi trebuit menținută.

„Dacă asemenea faze s-ar fi petrecut împotriva Mexicului, stadionul ar fi fost în flăcări. Dar pentru noi… suntem băieți buni, nu e problemă”, a declarat ironic Pochettino, la conferința de presă după partidă.

Articolul Mexic este campioană la fotbal în America Centrală și de Nord după ce a a învins SUA apare prima dată în Mediafax.

Europarlamentarul Gheorghe Piperea susține la Strasbourg moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen

Mediafax

„Un sondaj recent arată că în Franța 64% dintre cetățeni sunt pentru o Uniune a națiunilor suverane care fac independent acorduri economice, doar 14% fiind în favoarea unei federații europene, iar 71% dintre cetățeni văd în corupția birocrației europene o problemă spinoasă, 43% exprimând serioase preocupări pentru potențialul abuz de putere și implicarea în acte de corupție a Ursulei von der Leyen. Dacă europenii și, în special, românii o duc mai rău decât în 2019 este pentru că ambele comisii von der Leyen au eșuat. Dacă libertatea de opinie este la cote joase, similare totalitarismelor, este pentru că cele două comisii von der Leyen au înghețat-o și încarcerat-o din 2019 încoace. Dacă UE este în regres democratic, generând lideri care sunt imitatori ai lui Xi Jinping și epigoni ai lui Putin, este din cauza Ursulei von der Leyen”, susține Gheorghe Piperea.

El spune că luni va susține, la Strasbourg, moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von Der Leyen. Potrivit unui comunicat al AUR, luni seara va avea loc dezbaterea oficială a moțiunii, iar votul final este programat pentru joi, 10 iulie.

„UE este încă locul din lume și din istorie cu cele mai bune șanse de a trăi liber și în pace, dar a devenit un vehicul care se îndreaptă cu 200 km/oră către un zid. Trebuie urgent schimbată traiectoria și, mai ales, șoferul” a declarat europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea.

Articolul Europarlamentarul Gheorghe Piperea susține la Strasbourg moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen apare prima dată în Mediafax.

„Gruparea și-a pierdut 80% din controlul asupra Fâșiei Gaza”, spune un ofițer Hamas

Mediafax

Un ofițer din structura de securitate a Hamas a declarat pentru BBC, sub protecția anonimatului, că organizația islamistă a pierdut aproximativ 80% din controlul pe care îl avea asupra Fâșiei Gaza. El a descris o prăbușire totală a sistemului de comandă și securitate, cauzată de lunile de bombardamente israeliene și de pierderile semnificative din conducerea grupării.

„Să fim realiști – nu mai există aproape nimic din structura de securitate. 95% din liderii activi au fost uciși. Controlul Hamas este zero”, a transmis ofițerul, rănit în primele zile ale războiului izbucnit pe 7 octombrie 2023.

În acest vid de putere, bande armate și clanuri locale au preluat controlul în mai multe zone din Gaza, în special în sud. Unul dintre cei mai influenți lideri emergenți este Yasser Abu Shabab, care, potrivit surselor citate de BBC, ar fi primit armament de la Israel și menține contacte cu oficiali ai Autorității Palestiniene și ai Egiptului.

Ofițerul susține că Hamas a pus o recompensă mare pe capul lui Abu Shabab, temându-se că acesta ar putea deveni un punct de coagulare al forțelor ostile grupării. „Dacă luptătorii Hamas îl găsesc, l-ar putea vâna pe el înaintea tancurilor israeliene”, a afirmat el.

Între timp, Gaza se confruntă cu un colaps complet al ordinii, în care jafurile, violențele și confruntările între grupuri armate devin o realitate zilnică, iar controlul centralizat al Hamas pare să fie în cădere liberă.

Articolul „Gruparea și-a pierdut 80% din controlul asupra Fâșiei Gaza”, spune un ofițer Hamas apare prima dată în Mediafax.

Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele alegătorilor pentru alegerile parlamentare

Mediafax

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP în perioada 20-26 iunie pe un eșantion reprezentativ de 1150 de persoane, AUR conduce detașat în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare. 40,5% dintre respondenții care și-au exprimat o opțiune electorală au indicat că ar vota cu AUR, în creștere cu 2,4 puncte procentuale față de luna mai.

Partidul Național Liberal se situează pe locul secund, cu 17.3%, marcând o creștere ușoară de la 16% în luna mai.

PSD înregistrează o scădere importantă până la 13,7% de la 17,4% în mai.

USR urcă ușor la 13,1% de la 12.2% în mai, în timp ce UDMR ajunge la 5,2% de la 4.5% în luna mai.

Pe următoarele poziții se află formațiunile mai mici: POT cu 4,2%, SENS cu 2,4%, iar SOS România scade la 1,9%. Independenții sunt preferați de 1,4% dintre respondenți, iar alte partide acumulează 0,5%.

Sondajul a fost realizat prin interviuri telefonice, iar eroarea maximă admisă este de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%.

Articolul Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele alegătorilor pentru alegerile parlamentare apare prima dată în Mediafax.

Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei

Mediafax

Potrivit unui comunicat al REPER, în weekend, filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale.

Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, consilieră generală, și Iulian Hatmanu, viceprimar al Sectorului 1.

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, a fost desemnat candidat la Primăria Generală a Municipiului București.

„Iubesc Bucureștiul! M-am născut și am crescut în București, hrănit de energia oamenilor care îl umplu cu viață și speranță. Deciziile noastre construiesc Bucureștiul, cu bune și cu rele, cu fiecare voce pe care o auzim și care are ecou în viețile celorlalți. Aleg să dăruiesc timpul și cunoștințele mele pentru un oraș respirabil, cu spații verzi, cu apă potabilă de calitate și străzi curate și civilizate. Vom alege împreună pentru o capitală sănătoasă, dezvoltată în armonie cu istoria care o definește și deschisă spre performanța viitorului”, a transmis Octavian Berceanu.

Tot în acest weekend au fost alese și birourile de conducere ale filialelor locale din cele șase sectoare.

Articolul Octavian Berceanu, desemnat candidat al REPER la Primăria Capitalei apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump anunță că va merge în Texas vineri după inundațiile violente

Mediafax

„Aceasta este o catastrofă cum nu am mai văzut în ultimii 100 de ani și este îngrozitor să vezi ce se întâmplă în Texas”, a declarat el înainte de a se îmbarca în avionul său spre Washington, potrivit AFP.

Bilanțul victimelor inundațiilor din Texas a trecut acum de 80 de morți și este așteptat ca acesta să crească, au anunțat duminică autoritățile locale, care s-au implicat într-o misiune de căutare a copiilor dispăruți în urma dezastrului.

Inundațiile bruște au fost provocate de ploile torențiale din partea centrală a statului, care au început vineri dimineață, de Ziua Independenței americane. Acestea au făcut ca râul Guadalupe să crească cu opt metri în doar 45 de minute. Aproape 300 de milimetri de ploaie au căzut pe oră, o treime din precipitațiile medii anuale.

Articolul Donald Trump anunță că va merge în Texas vineri după inundațiile violente apare prima dată în Mediafax.

Elevii nu mai au voie cu telefoanele mobile în școlile primare. Țara care a aprobat legea

Mediafax

Într-o declarație, Consiliul de Miniștri a anunțat că a fost aprobat un decret-lege care „reglementează utilizarea, în școli, a echipamentelor sau dispozitivelor electronice cu acces la internet, cum ar fi smartphone-urile, interzicând utilizarea acestora de către elevii din ciclurile I și II ale învățământului de bază, începând cu anul școlar următor”.

Potrivit Guvernului, „adoptarea măsurilor de interzicere sau restricționare ține seama de rezultatele studiului realizat de Centrul de Planificare și Evaluare a Politicilor Publice cu privire la recomandările emise de Ministerul Educației, Științei și Inovării, în septembrie 2024, privind utilizarea smartphone-urilor în școli”.

În cadrul conferinței de presă organizate la finalul Consiliului de Miniștri, ministrul Președinției anunțase deja aprobarea unei rezoluții privind utilizarea smartphone-urilor în școli, fără a specifica însă în ce cicluri școlare, potrivit Portugal News.

Fără telefon, fără bullying

Conform concluziilor studiului realizat de Centrul de Planificare și Evaluare a Politicilor Publice, mai mult de jumătate dintre școlile care au interzis utilizarea smartphone-urilor au raportat o scădere a fenomenului de bullying și a indisciplinei din ciclul al II-lea până în învățământul secundar, iar marea majoritate a elevilor au început să socializeze mai mult în timpul pauzelor, să facă activitate fizică și să utilizeze spațiile de joacă în timpul recreațiilor.

Luni, ministrul Educației, Fernando Alexandre, anunțase deja că guvernul se pregătește să interzică utilizarea smartphone-urilor în ciclurile I și II, transformând recomandarea făcută anul trecut într-o regulă, „indiferent de natura instituției”, adică pentru școlile publice și private.

Anul trecut, Ministerul Educației, Științei și Inovării a recomandat interzicerea smartphone-urilor în clasele I-VI, adică până la vârsta de 12 ani, și limitarea utilizării acestora în ciclul III.

Conform studiului, doar 21.3% dintre școlile din ciclul I nu au adoptat recomandarea, iar 59.1% dintre școlile din ciclul II nu au făcut acest lucru.

În ciclul III, 24.9% au interzis utilizarea acestor dispozitive, o măsură adoptată de doar 7.6% dintre licee.

Cele mai mari efecte asupra reducerii fenomenului de bullying și a indisciplinei au fost raportate de școlile care au optat pentru interdicție, în special în ciclul al II-lea (59% și, respectiv, 53.6%), în ciclul al III-lea (57.8% și 57.4%) și în liceu (55.6% și 59.5%).

Pe de altă parte, directorii au semnalat dificultăți în monitorizarea și punerea în aplicare a regulilor, în special în școlile în care coexistă diferite niveluri de învățământ, și au susținut că punerea în aplicare ar trebui să se facă în etape și cu o fază de sensibilizare.

Articolul Elevii nu mai au voie cu telefoanele mobile în școlile primare. Țara care a aprobat legea apare prima dată în Mediafax.