Curtea Palatului Cotroceni va fi deschisă pentru public, anunţă Bolojan

Mediafax

„La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor fi deschise cetăţenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni”, declară Bolojan.

El subliniază că „este un semn de respect faţă de cetăţenii României şi un semn de deschidere din partea administraţiei prezidenţiale”.

„Un pas de bază în recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului este asigurarea transparenţei, a deschiderii acestora şi a respectului faţă de cetăţenii noştri”, mai spune Bolojan.

El precizează că un alt punct important este dat de posibilitatea de a-i vedea pe militarii Batalionului de Gardă.

„Vor fi prezenţi la fiecare final de săptămână, în aşa fel încât copiii noştri să se poată inspira din această elită a armatei române şi le mulţumesc tuturor pentru ceea ce vor face şi pentru ceea ce fac în serviciul ţării noastre”, spune preşedintele.

Articolul Curtea Palatului Cotroceni va fi deschisă pentru public, anunţă Bolojan apare prima dată în Mediafax.

Eugen Tomac, către Elena Lasconi: Patima politică nu ajută

Mediafax

Eugen Tomac spune despre alegerile prezidenţiale că se va da „o bătălie extrem de complicată, cu multe răsturnări spectaculoase de situaţie. În toate sondajele, deja se profilează votul util în spatele celui pe care românii îl văd cel mai potrivit a fi preşedinte după această criză fără precedent”.

Preşedintele PMP crede că „toată lumea onestă şi cinstită din zona de centru-dreapta trebuie să vină în spatele singurului candidat care are şansa de a intra în turul II şi aici mă refer la primarul general, Nicuşor Dan, este de departe privit de către români drept singurul capabil să schimbe lucrurile, pentru că nu are în spate un partid vechi şi implicat în toate evoluţiile din ultima perioadă”.

Eugen Tomac afirmă de asemenea că „Antonescu nu poate fi soluţia” la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Eurodeputatul mai spune că şi-ar dori ca „doamna Elena Lasconi, care anul trecut a fost privită de către români drept soluţia cea mai corectă pentru ţară, să înţeleagă că patima politică nu ajută la nimic”.

Articolul Eugen Tomac, către Elena Lasconi: Patima politică nu ajută apare prima dată în Mediafax.

Va fi convocat CSAT la sfârşitul lunii martie

Mediafax

„Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează această problemă, CSAT va fi, foarte probabil, convocat în ultima săptămână din luna martie”, spune Ilie Bolojan.

El spune că ordinea de zi va fi definitivată şi publicată cu câteva zile înaintea şedinţei.

„În principal sunt chestiuni care ţin de partea militară şi de partea de apărare”, încheie Bolojan.

Articolul Va fi convocat CSAT la sfârşitul lunii martie apare prima dată în Mediafax.

Bolojan despre numirea sa ca premier: Doar speculații pentru a se poziționa în campania electorală

Mediafax

Declarațiile au fost făcute vineri, la Palatul Cotroceni.

„Pentru a face reforme, pentru a guverna bine, ai nevoie de majorități stabile (…) Anul trecut existau propuneri de premieri de campanie, cred că suntem oameni raționali”, a transmis Ilie Bolojan.

Președintele interimar a mai spus că orice nume de premier va fi vehiculat în campanie reprezintă o speculație.

„Premierii sunt rezultatul unei majorități parlamentare, noi avem o majoritate parlamentară (…) tot ce veți auzi în perioada asta sunt doar speculații pe care un candidat sau altul poate să le facă pentru a se poziționa în campania electorală”, a declarat Bolojan adăugând că „pe orice post de decizie, cu cât sunt oameni mai buni, cu atât capacitatea de guvernare este mai mare.”

Articolul Bolojan despre numirea sa ca premier: Doar speculații pentru a se poziționa în campania electorală apare prima dată în Mediafax.

Bolojan: Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Avem deficite bugetare foarte mari

Mediafax

„Trebuie să recunoaştem că suntem într-o situaţie dificilă, în sensul în care avem deficite bugetare foarte mari, deci consumăm de mulţi ani mai mult decât ne putem permite. În condiţiile în care ar apărea o recesiune economică, este evident că am fi în situaţia în care, pe fondul scăderii veniturilor, am ajunge să nu mai putem funcţiona”, spune Bolojan.

El adaugă, însă, că este de părere că „oamenii politici razionali sunt conştienţi de ceea ce au de făcut” şi că „avem nevoie de o stabilitate politică şi de o bună guvernare care să menţină controlul deficitelor şi să reducă cheltuielile statului”.

„Accesarea fondurilor europene care ne sunt puse la dispoziţie şi menţinerea controlului deficitelor, în afară de faptul că asigură creşterea economică, ne menţin şi în situaţia în care ratingul tării noastre este de natură a da în credere investitorilor, creditorilor noştri, dar şi companiilor care operează în România”, mai precizează Bolojan.

El subliniază că o stabilitate politică şi o pace socială sunt condiţii general valabile pentru a merge mai departe. Preşedintele interimar mai spune că nu vom putea evita o reformă a statului.

„Fără o reformă a statului doar vom menţine deficitele, dar aşa trebuie să facem, nu pentru că ne impune Uniunea Europeană, ci pentru că acesta este comportamentul raţional. Trebuie să ne reducem cheltuielile, să ne creştem veniturile şi să ducem bani în investiţii pentru a crea condiţii mai bune pentru români”, spune preşedintele interimar.

Bolojan adaugă că acest lucru ar trebui să fie făcut „programat, etapizat”.

„Putem face asta în două moduri: programat, etapizat, asta este varianta bună, exact cum un cetăţean se duce la medic şi dacă constată că are probleme de sănătate, se tratează la timp, sau putem să amănăm lucrurile, să credem că ele se vor rezolva de la sine, nu se vor rezolva şi atunci când va apărea o problemă de tipul unei recesiuni economice pe care o vedem că apare, vom fi în situaţia să acţionăm ca în urgenţă. Întotdeauna când acţionezi cu spatele la zid, costurile sunt mai mari, problemele sunt mai mari şi e bine să evităm această situaţie”, încheie Bolojan.

Articolul Bolojan: Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Avem deficite bugetare foarte mari apare prima dată în Mediafax.

Ungaria acceptă prelungirea sancţiunilor UE împotriva mai multor persoane şi entităţi din Rusia

Mediafax

Rezoluţia a fost adoptată vineri, cu mai puţin de 48 de ore înainte ca măsurile să expire. Sancţiunile trebuie reînnoite la fiecare şase luni în unanimitate, ceea ce înseamnă că un singur stat membru poate bloca întregul proces.

Veto-ul Ungariei a fost confirmat de mai multe ori în această săptămână în cadrul întâlnirilor dintre ambasadori, cu încercări eşuate luni, miercuri şi, cel mai recent, joi după-amiază.

Budapesta a cerut ca mai multe nume să fie scoase de pe lista neagră, au declarat mai mulţi diplomaţi pentru Euronews. În urma unor negocieri intense, s-a ajuns în cele din urmă la un compromis pentru scoaterea de pe listă a patru persoane, dintre care trei erau dorite de Ungaria.

Acestea sunt: Gulbahor Ismailova, sora oligarhului Alisher Usmanov, Viatcheslav Moshe Kantor, oligarh, Mikhail Degtyaryov, ministrul rus al sportului, Vladimir Rashevsky, om de afaceri (înlăturat din cauza unui „caz juridic slab”). În plus, au fost excluse trei persoane care sunt decedate.

Este a doua oară în trei luni când guvernul lui Viktor Orbán a pus Bruxelles-ul în dificultate, ameninţând să anuleze regimul de sancţiuni pe care blocul l-a construit începând din februarie 2022.

În ianuarie, acesta s-a opus secţiunilor sectoriale, care includ interdicţii radicale privind petrolul, cărbunele, tehnologia, finanţele, bunurile de lux, transportul şi radiodifuziunea, precum şi îngheţarea unor active în valoare de 210 miliarde de euro de la Banca Centrală a Rusiei. Budapesta a cedat după ce a obţinut o declaraţie fără caracter obligatoriu privind securitatea energetică.

Comisia Europeană a confirmat că lucrează deja la un al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Articolul Ungaria acceptă prelungirea sancţiunilor UE împotriva mai multor persoane şi entităţi din Rusia apare prima dată în Mediafax.

Căsătorie în Țara Basmelor din Turcia: Cappadocia

Mediafax

Te-ai gândit vreodată să te căsătorești într-un loc unic? Celebra Cappadocia din Turcia, pe lângă experiențele de neuitat oferite de peisajele sale spectaculoase, este, de asemenea, o locație perfectă pentru organizat nunți. Peisajele uimitoare și atmosfera romantică ale Cappadociei, alături de locații spectaculoase precum hotelurile-cavernă și activități autentice (plimbările cu balonul cu aer cald) transformă orice nuntă într-o sărbătoare de neuitat.

O evadare de poveste

Imaginează-ți că faci schimb de jurăminte între văile pitorești, între coșurile de zână sau într-un hotel-cavernă fermecător. Poți chiar să te căsătorești într-un balon cu aer cald pentru o ceremonie cu adevărat unicată! Cappadocia oferă numeroase locații spectaculoase, adaptate oricărui stil, fie că dorești o nuntă intimă sau un eveniment grandios.

Companiile de organizare a evenimentelor, cu personal multilingv, pot pune în scenă nunta visurilor tale în locația dorită, la standarde ridicate.

Dacă visezi la o ceremonie în aer liber, încadrată de peisaje naturale spectaculoase, vei avea parte de fotografii de neuitat, cu coșurile de zână pe fundal. Terasele pe acoperișuri oferă un plus de magie oricărei nunți, cu apusuri de soare spectaculoase și cine elegante, unde invitații se pot bucura de bucătăria rafinată a regiunii și de vinuri locale. Hotelurile-cavernă, unde istoria și natura se împletesc cu luxul modern, adaugă un farmec aparte nunții tale. Aceste hoteluri oferă camere cu piscine încălzite și chiar robinete din care curge vin, asigurând o experiență unicată pentru tine și invitații tăi.

Un loc unde sărbătoarea se unește cu explorarea

Nunta ta din Cappadocia va fi memorabilă pentru invitații tăi. Pe lângă ceremonia propriu-zisă, ei pot explora regiunea prin excursii organizate înainte sau după nuntă. Invitații pot descoperi faimoasele coșuri de zână, orașele subterane misterioase precum Derinkuyu și Kaymaklı, unde vor găsi biserici, tuneluri și chiar crame. Cel mai bun mod de a admira aceste peisaje este un zbor cu balonul cu aer cald deasupra văilor celebre, cum ar fi Muzeul în Aer Liber din Göreme, parte din patrimoniul UNESCO. Cei pasionați de aventură pot explora regiunea călărind cai antrenați pentru aceste terenuri. De asemenea, Cappadocia este o destinație importantă pentru turismul religios, cu biserici și mănăstiri sculptate în stâncă, decorate cu fresce superbe.

Cappadocia este un paradis pentru gurmanzi. După o degustare a deliciilor locale la nunta ta, invitații pot explora în continuare bucătăria regiunii. Zona este renumită pentru viticultura sa, datorită solului vulcanic fertil. Oaspeții pot vizita podgoriile și participa la ateliere unde să descopere procesul de producție a vinului. Mai apoi, pot savura specialități locale, precum testi kebab și mantı din Nevşehir, alături de un pahar cu vin din strugurii Emir.

Luna de Miere de Vis

Orașele subterane, hotelurile-cavernă, preparatele delicioase ale Anatoliei și vinurile excepționale din Cappadocia… cu toate aceste atracții, Cappadocia este destinația perfectă nu doar pentru lunile de miere, ci și pentru vacanțe precum „babymoon” sau „familymoon”. După nunta de vis, cuplurile pot continua să descopere frumusețile regiunii și să creeze noi amintiri. Începeți ziua cu un zbor romantic cu balonul cu aer cald, răsfățați-vă la un spa, participați la un atelier de ceramică în Avanos și încheiați seara cu o cină la lumina lumânărilor, savurând un vin local între formațiunile stâncoase spectaculoase.

Articolul Căsătorie în Țara Basmelor din Turcia: Cappadocia apare prima dată în Mediafax.

Ilie Bolojan anunţă că România nu va urma modelul polonez şi nu va solicita arme nucleare

Mediafax

Declaraţiile au fost făcute vineri, la Palatul Cotroceni.

„Cred că pentru fiecare ţară este importantă securitatea (…) Ce s-a făcut în aceşti ani în România este un lucru bun (…) faptul că avem umbrela NATO, avem bazele militare ale aliaţilor (…) sunt condiţii care ne asigură protecţia şi pacea în România”, a declarat Ilie Bolojan.

Strategiile care vizează consolidarea apărării sunt bune dar „în situaţia de astăzi ceea ce avem este suficient”, a precizat Ilie Bolojan.

Joi, preşedintele Poloniei a cerut SUA să transfere arme nucleare pe teritoriul său pentru a descuraja orice intenţie agresivă a Rusiei, potrivit Financial Times.

Articolul Ilie Bolojan anunţă că România nu va urma modelul polonez şi nu va solicita arme nucleare apare prima dată în Mediafax.

Enache (CCR): Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile

Mediafax

„Întrucât în spaţiul public există o aşteptare justificată pentru informaţii clarificatoare privind conţinutul Hotărârii nr.7/2025, adoptată cu unanimitate de voturi, în şedinţa Curţii Constituţionale a României din data de 11 martie 2025, vom prezenta câteva aspecte pe care le considerăm esenţiale pentru buna, corecta şi justa înţelegere a motivelor şi consecinţelor respectivei hotărâri. În ultima perioadă, putem observa o acţiune consistentă şi sistematică de discreditare şi devalorizare la scară largă a argumentaţiei juridice constituţionale care fundamentează deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale a României. Suntem conştienţi că activitatea Curţii Constituţionale, raportată la rolul său şi la atribuţiile sale, a fost şi va fi întotdeauna supusă atât aprecierilor, cât şi criticilor la nivelul societăţii. Prin esenţa sa, orice formă de justiţie, cu atât mai mult justiţia constituţională, care are în principal un rol preventiv, nu sancţionator, creează prin deciziile şi hotărârile sale premisele unor critici inerente din partea celor care se consideră nedreptăţiţi de soluţia adoptată. Aceste critici sunt fireşti şi sunt o dovadă că în România pluralismul politic şi al opiniilor constituie unul dintre principiile ordinii constituţionale democratice”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit lui Enache, chiar dacă, în perioadele electorale, pasiunile şi partizanatele ideologice, doctrinare sau personale pot genera o tensiune socială care depăşeşte sfera obişnuinţei, „trebuie să reafirmăm că în România, ca stat membru al UE şi al NATO, deci parte a spaţiului democratic occidental, există o ordine constituţională şi legală care trebuie respectată, ca expresie a suveranităţii şi a unităţii statale şi societale, a identităţii constituţionale a statului român”.

„În acest sens, Curtea Constituţională a României, ca instanţă de contencios constituţional prin care se realizează justiţia constituţională, nu poate fi influenţată sau ameninţată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci şi obligaţia constituţională de a garanta supremaţia Constituţiei prin exercitarea efectivă a atribuţiilor sale. Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile şi dezavuabile”, se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele CCR.

Comunicatul prezintă câteva explicaţii suplimentare pentru a înţelege temeiurile argumentative obiective care au stat la baza adoptării Hotărârii nr.7/2025, „astfel încât dezbaterea publică guvernată de principiul pluralismului politic şi al libertăţii exprimării opiniilor politice să nu denatureze într-o confuzie întreţinută, care poate să conducă la discreditarea instituţiilor statului şi la subminarea încrederii între membrii societăţii noastre”.

„Prin Hotărârea nr.7/2025, Curtea Constituţională, în esenţă, a examinat 5 critici principale invocate în contestaţiile formulate, după cum urmează:

1. Cu privire la faptul că adoptarea deciziei BEC de respingere a înregistrării candidaturii a fost realizată cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de lege

Curtea Constituţională a stabilit că aceste aspecte sunt chestiuni tehnice, care nu pun în discuţie validitatea formală a deciziei BEC şi nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al competenţei Curţii Constituţionale.

2. Cu privire la competenţa Biroului Electoral Central de a analiza condiţiile de eligibilitate de rang constituţional stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României prin Hotărârea nr.2/2024

Curtea Constituţională a României a recunoscut această competenţă a Biroului Electoral Central în mod direct şi exclusiv pentru procesul electoral în curs prin Hotărârea nr.32/2024 de anulare a alegerilor prezidenţiale. În respectiva hotărâre s-a prevăzut expres că reluarea procesului electoral presupune inclusiv constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou a candidaturilor care urmează să fie evaluate de noul Birou Electoral Central şi derularea unei noi campanii electorale corecte şi transparente, prin raportare la principiile şi valorile constituţionale.

De altfel, toate deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale au caracter general obligatoriu odată publicate în Monitorul Oficial al României. Acest caracter general obligatoriu nu este o formă a democraţiei autoritare, cum se încearcă să se insinueze în discursul public, ci este singura garanţie că în cadrul unui stat suveran ordinea constituţională este protejată de abuzuri interne şi externe prin asigurarea supremaţiei Constituţiei.

Ca atare, conform Hotărârii nr.32/2024, Biroul Electoral Central avea nu doar competenţa, ci şi obligaţia să verifice condiţiile de eligibilitate privind respectarea Constituţiei şi apărarea Constituţiei în ceea ce priveşte candidaturile depuse în cadrul procesului electoral, în limitele dezvoltate prin Hotărârea nr.2/2024 a Curţii Constituţionale a României.

3.Cu privire la conţinutul argumentativ al Deciziei Biroului Electoral Central

În limita competenţei sale prevăzute de Legea nr.370/2004 privind alegerea Preşedintelui României şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.32/2024, Biroul Electoral Central a dezvoltat un raţionament propriu cu privire la respectarea de către persoana care şi-a depus candidatura a condiţiei de eligibilitate privind respectarea Constituţiei.

În cadrul acestui raţionament, Biroul Electoral Central a constatat că încălcarea legislaţiei electorale (de exemplu, modul de derulare a campaniei electorale online şi finanţarea campaniei electorale), care a condus la distorsionarea semnificativă a rezultatului alegerilor din 1 decembrie 2024 şi, în consecinţă, la anularea alegerilor, constituie o conduită contrară Constituţiei României, unde se prevede la art.1 alin.(5) că, în România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie.

Pentru a înţelege raportul dintre Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32/2024 şi Decizia Biroului Electoral Central nr.18D din 9 martie 2025 trebuie să precizăm că justiţia constituţională în materia anulării alegerilor are ca obiect procesul electoral în ansamblul său, în timp ce măsura electorală a evaluării şi a înregistrării/respingerii candidaturilor vizează respectarea de către persoana care îşi depune dosarul de candidatură a condiţiilor de eligibilitate constituţionale şi legale.

Astfel, Biroul Electoral Central a particularizat neregularităţile de ordin legal care au condus la anularea alegerilor la conduita persoanei care şi-a depus candidatura, constatând în mod logic încălcarea condiţiei de respectare a Constituţiei. Ordinea constituţională este unitară, iar încălcarea legilor reprezintă o încălcare a Constituţiei, ca factor de validitate pentru întreaga ordine juridică statală.

4. Cu privire la faptul că excluderea de către BEC a unui candidat din procesul electoral produce efecte perpetue

Curtea Constituţională a stabilit că respingerea înregistrării unei candidaturi pe motiv că persoana în cauză a încălcat principii şi valori constituţionale nu conduce la o sancţionare perpetuă a acesteia prin prisma dreptului de a fi ales în funcţia de Preşedinte al României. Aceste aspecte se analizează de la caz la caz şi au o anumită temporalitate raportată la ciclicitatea alegerilor şi la evaluarea respectării de către candidaţi a principiilor şi valorilor constituţionale fundamentale.

5.Cu privire la dreptul de apărare pretins încălcat atât în faţa Biroului Electoral Central, cât şi în faţa Curţii Constituţionale a României

Conform legii, procedura în faţa Biroului Electoral Central în privinţa înregistrării candidaturii nu este o procedură de natură litigioasă. În procedura administrativă de analizare a dosarelor de candidatură, Biroul Electoral Central nu este o instanţă de judecată, ci acţionează ca o autoritate administrativă. Decizia Biroului Electoral Central este un act administrativ prin care se poate dispune, raportat la condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii.

În considerarea competenţei Curţii Constituţionale prevăzute la art.146 lit.f) din Constituţie, de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, legiuitorul a stabilit posibilitatea persoanelor nemulţumite de decizia Biroului Electoral Central de a contesta respectiva decizie exclusiv în faţa Curţii Constituţionale.

Conform Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, procedura în faţa Curţii nu este publică, persoanele interesate putând, însă, să depună în scris punctele lor de vedere. De altfel, Curtea Constituţională a informat public candidatul, precum şi orice persoană interesată, prin afişarea contestaţiilor pe site-ul instituţiei, că dosarul se soluţionează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse până în ziua termenului stabilit pentru analizarea contestaţiei.

Toate aceste aspecte sunt esenţiale pentru a înţelege că în materia alegerilor pentru Preşedintele României, contestaţiile privind elementele esenţiale ale procesului electoral sunt supuse procedurilor Curţii Constituţionale, şi nu procedurii instanţelor de judecată, în considerarea elementelor specifice ale acestor alegeri, precum şi a importanţei acestora pentru protejarea şi garantarea suveranităţii şi identităţii constituţionale.

În cadrul procesului de alegere a Preşedintelui României din anul 2025, viaţa publică este marcată de o competiţie politică efervescentă, context în care Curtea Constituţională, în exercitarea atribuţiilor şi funcţiilor sale esenţiale, trebuie să asigure menţinerea echilibrului constituţional general, stabilitatea ordinii constituţionale şi pacificarea vieţii publice, indiferent de intensitatea, fluctuaţiile şi variaţiile procesului politic şi electoral.

Pentru instituţia contenciosului constituţional, exigenţele şi cerinţele Legii fundamentale reprezintă reperul şi sistemul referenţial de legitimitate şi validitate a acţiunilor din sfera vieţii publice în coordonatele democraţiei constituţionale. Actele jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale sunt şi trebuie să fie expresia preeminenţei dreptului şi a domniei legii în scopul asigurării protecţiei cadrului constituţional, care se situează deasupra intereselor grupurilor de interese politice sau de altă natură din societatea românească în competiţia lor pentru accederea la puterea politică instituţionalizată”, precizează preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache.

Articolul Enache (CCR): Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile apare prima dată în Mediafax.

Franţa lansează o anchetă privind efectele psihologice ale aplicaţiei TikTok

Mediafax

Propunerea de rezoluţie, susţinută de membra Adunării Legislative Laure Miller, a fost adoptată de toţi cei 23 de deputaţi prezenţi în sală.

TikTok „are peste 15 milioane de utilizatori lunari în Franţa”, iar mulţi copii sub 12 ani au un cont, „chiar dacă reţeaua socială este în mod normal interzisă copiilor sub 13 ani”, a avertizat Miller.

Aceasta este, de asemenea, „reţeaua socială cu cea mai opacă şi, foarte probabil, cea mai ineficientă politică de moderare”, a susţinut ea.

Comisia de anchetă va trebui să stabilească, potrivit lui Miller, „dacă aplicaţia încurajează sau nu sinuciderea şi automutilarea” şi dacă amplifică „disponibilitatea conţinutului hipersexualizat” care „ar încuraja dezvoltarea tulburărilor”.

Articolul Franţa lansează o anchetă privind efectele psihologice ale aplicaţiei TikTok apare prima dată în Mediafax.