Vreme severă în România. Sunt așteptate vijelii, grindină și ploi torențiale

Joi, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei și a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Primul Cod galben anunță, de asemenea, că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Furtunile lovesc din nou România. Rafale de 70 km/h și cantități mari de apă

Cel de-al doilea Cod valabil va fi în vigoare vineri, între orele 12 – 23.

În nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pe alocuri vor fi vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul zonei montane precum și în sud-estul țării.

De ce tot mai mulți oameni caută alternative la economisire prin care vor ca banii să producă mai mult

Mi se pare interesant cum generații întregi au fost educate să creadă că stabilitatea financiară înseamnă un singur lucru: să muncești, să economisești și să păstrezi banii „la sigur”.

Pentru părinții noștri, ideea de siguranță era simplă: bani în bancă, poate un depozit, poate niște economii puse deoparte „pentru zile negre”. Și, sincer, în contextul economic prin care au trecut ei, abordarea avea perfect sens.

Doar că lumea financiară de astăzi funcționează diferit. În ultimii ani, tot mai mulți români au început să observe ceva ce înainte era ignorat: faptul că economisirea singură nu mai este suficientă pentru a păstra valoarea banilor pe termen lung.

Inflația schimbă complet jocul. Poți avea aceeași sumă în cont ca acum cinci ani, dar puterea reală de cumpărare poate fi semnificativ mai mică. Practic, banii „stau”, în timp ce prețurile merg înainte.

Warren Buffett spunea foarte simplu: „Dacă nu găsești o metodă prin care să faci bani și în timp ce dormi, vei munci toată viața.” Mult timp am crezut că această idee este doar un citat motivațional bun pentru internet. În realitate, este una dintre cele mai importante lecții despre bani.

Pentru că există o diferență uriașă între a lucra pentru bani și a face banii să lucreze pentru tine.

Primul model este cel clasic: timp contra venit. Mergi la job, primești salariul, plătești cheltuielile și repeți procesul luna următoare.

Al doilea model începe în momentul în care o parte din venitul tău este direcționată către active care pot produce valoare în timp.

Aici apare motivul pentru care tot mai mulți oameni încep să se uite către investiții, ETF-uri și piața bursieră. Nu pentru că vor să devină milionari peste noapte. Ci pentru că încep să înțeleagă că simpla economisire nu mai rezolvă singură problema viitorului financiar.

Robert Kiyosaki, autorul cărții „Tată bogat, tată sărac”, spunea că „oamenii săraci și clasa de mijloc muncesc pentru bani, în timp ce bogații fac banii să lucreze pentru ei”.

Dincolo de stilul său controversat, ideea de bază rămâne relevantă: diferența financiară nu vine întotdeauna din cât câștigi, ci din ce faci cu surplusul după ce câștigi. Iar astăzi, accesul la investiții este mult mai simplu decât era acum 10 sau 15 ani.

Dacă în trecut piața bursieră părea un teritoriu rezervat brokerilor și oamenilor cu capital mare, acum investițiile pot începe direct dintr-o aplicație mobilă, cu sume accesibile și instrumente mult mai ușor de înțeles.

ETF-urile, de exemplu, au devenit populare tocmai pentru că oferă expunere diversificată la sute sau mii de companii printr-o singură investiție. Practic, în loc să încerci să alegi „acțiunea perfectă”, investești într-o bucățică din economia globală.

De aceea, pentru mulți investitori aflați la început de drum, strategia simplă a investițiilor recurente începe să înlocuiască vechiul model al economiilor pasive.

Iar platforme precum XTB au accelerat acest proces prin acces mai ușor la acțiuni și ETF-uri internaționale, dar și prin conținut educațional destinat celor care vor să înțeleagă mai bine cum funcționează investițiile înainte să înceapă.

Poate cea mai importantă schimbare este însă una de mentalitate. Tot mai mulți români nu mai întreabă doar „cât să economisesc?”, ci „cum pot face ca banii mei să producă mai mult în timp?”. Și cred că aceasta este, de fapt, adevărata maturizare financiară.

Pentru că salariul îți susține prezentul. Dar capitalul investit inteligent poate începe, în timp, să îți cumpere liniștea.

Avertisment cu privire la riscuri

Performanțele din trecut nu reprezintă garanții pentru rezultatele viitoare. Investițiile sunt riscante și pot genera pierderi. Investește responsabil.

Omanul rezistă presiunilor SUA și refuză să rupă legăturile cu Iranul

De zeci de ani, Omanul este considerat unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Statelor Unite din Golf, dar și unul dintre puținele state care au menținut canale de dialog deschise cu Iranul. Poziția sa de mediator a devenit și mai importantă după izbucnirea războiului dintre Israel, SUA și Iran, iar autoritățile de la Muscat încearcă să evite implicarea directă în confruntare, mai arată The Guardian. În ultimele săptămâni însă, Washingtonul și-a exprimat tot mai des suspiciunile privind contactele dintre Oman și Teheran.

Marco Rubio a sugerat apropierea de Iran

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat în fața Senatului că puține state din lume susțin poziția Iranului privind Strâmtoarea Ormuz. „Nu există nicio țară pe Pământ, în afară de Iran și poate Oman, care să fie favorabilă la ceea ce face Iranul în strâmtoare”, a afirmat Rubio. Comentariile au venit la câteva zile după ce președintele american Donald Trump a criticat public Omanul și a amenințat, într-o declarație făcută spontan, cu acțiuni militare împotriva sultanatului.

Disputa se concentrează asupra taxelor din Strâmtoarea Ormuz

Conflictul diplomatic este legat de viitorul regim de navigație din Strâmtoarea Ormuz, prin care trece o parte semnificativă din exporturile mondiale de petrol și gaze. Iranul a creat recent o nouă autoritate maritimă care solicită navelor comerciale să obțină aprobări pentru tranzitarea zonei și propune introducerea unor taxe considerate necesare pentru finanțarea măsurilor de protecție și a proiectelor de mediu. Teheranul susține că sistemul ar respecta dreptul internațional și că taxele ar fi aplicate în mod nediscriminatoriu.

Secretarul general al International Maritime Organization, Arsenio Dominguez. Sursa foto: X

Poziția Iranului este însă contestată de comunitatea internațională. Secretarul general al International Maritime Organization, Arsenio Dominguez, a declarat anterior în Consiliul de Securitate al ONU că nu există bază legală pentru introducerea unor taxe sau tarife obligatorii pentru tranzitarea strâmtorilor internaționale. Washingtonul consideră că orice astfel de măsură ar putea reprezenta o încercare a Iranului de a controla indirect una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii.

Omanul încearcă să păstreze neutralitatea

Autoritățile din Oman insistă că nu susțin introducerea unor taxe de tranzit și că respectă principiul libertății de navigație. Diplomații omanezi au transmis administrației americane că orice eventuale costuri ar putea fi legate exclusiv de servicii maritime specifice, precum operațiuni de salvare, asistență pentru navigație sau intervenții de urgență. În paralel, Omanul continuă să joace rolul de intermediar între Occident și Iran, încercând să evite transformarea Strâmtorii Ormuz într-un nou punct major de conflict.

Importanța disputei depășește însă regiunea Golfului. Strâmtoarea Ormuz reprezintă una dintre cele mai importante căi maritime din lume, fiind esențială pentru transportul petrolului din Orientul Mijlociu către piețele din Asia, Europa și America de Nord. Orice modificare a regulilor de tranzit sau orice escaladare militară în zonă poate influența rapid prețurile energiei și comerțul internațional.

New York Knicks câștigă primul meci al finalei NBA cu San Antonio. Serie de 12 victorii consecutive

Jalen Brunson a fost jucătorul meciului pentru Knicks, cu 30 de puncte, dintre care 13 marcate în ultimul sfert. Karl-Anthony Towns a contribuit cu 18 puncte și 12 recuperări, iar OG Anunoby a adăugat 17 puncte pentru echipa din New York.

„În momentele cele mai importante apare mereu la nivelul așteptărilor. Asta fac jucătorii de calibru MVP”, a declarat antrenorul lui Knicks, Mike Brown, cu privire la performanța vedetei echipei Jalen Brunson.

San Antonio a controlat mare parte din confruntare și a avut un avantaj maxim de 14 puncte în sfertul al treilea. Gazdele conduceau cu 55-48 la pauză și păreau să dețină inițiativa, însă Knicks au revenit puternic, încheind sfertul trei cu un parțial de 22-9 pentru a egala situația la 76-76.

Finalul a fost decis de Brunson. După ce starul francez Victor Wembanyama a transformat două aruncări libere pentru 95-94 în favoarea Spurs, cu 2 minute și 16 secunde înainte de final, fundașul lui New York a răspuns imediat cu o aruncare de trei puncte care a readus pe Knicks la conducere. Oaspeții au încheiat partida cu un parțial de 11-0, iar Brunson a pecetluit victoria printr-un coș spectaculos marcat cu 38 de secunde rămase.

Wembanyama a încheiat meciul cu 26 de puncte și 12 recuperări, însă a avut o prestație modestă la aruncările din acțiune, reușind doar șase dintre cele 21 de tentative. Stephon Castle a înscris 17 puncte, iar Julian Champagnie și Dylan Harper au adăugat câte 16 pentru Spurs.

„Cred că am lăsat victoria să ne scape printre degete”, a declarat Wembanyama după meci.

Serie remarcabilă pentru Knicks

Succesul are și o semnificație istorică pentru Knicks. Este pentru prima dată când Spurs pierde meciul inaugural al unei finale NBA, după ce câștigase toate cele șase precedente. De asemenea, San Antonio nu mai fusese niciodată în dezavantaj într-o finală înainte de încheierea seriei.

Formația din New York și-a prelungit astfel seria de succese în play-off la 12 meciuri consecutive, performanță reușită de doar șapte echipe în istoria NBA.

Pentru Brunson, prestația reprezintă al 38-lea meci din play-off în tricoul lui Knicks cu cel puțin 25 de puncte, a doua cea mai bună performanță din istoria clubului, după cele 43 de partide reușite de legenda francizei, Patrick Ewing. New York are în acest play-off un bilanț perfect, 6-0, în meciurile în care conducătorul său de joc marchează minimum 30 de puncte.

Meciul al doilea al finalei NBA este programat vineri, la San Antonio. După victoria din deplasare, Knicks a preluat avantajul terenului propriu și se află la trei succese de primul său titlu NBA din ultimii 53 de ani.

Momentul stânjenitor al unui premier: porumbelul păcii a refuzat să zboare

Premierul armean Nikol Pashinyan a trăit un moment stânjenitor în timpul unui miting electoral: a încercat de două ori să elibereze un porumbel alb în zbor, dar pasărea a refuzat să coopereze și s-a întors la stăpânul ei.

Imaginile momentului au fost publicate de canalul Telegram Sputnik. Pashinyan a aruncat pasărea în aer de două ori, fără succes. Porumbelul, care trebuia să simbolizeze pacea, a ales să rămână jos.

Ce altceva a declarat Pashinyan la miting

Premierul armean a vorbit și despre o posibilă vizită în Rusia, după alegerile parlamentare, conform Pravda.

El a spus că președintele rus Vladimir Putin l-a sunat pe 1 iunie pentru a-l felicita de ziua de naștere. Cei doi ar fi convenit să se întâlnească după alegeri pentru a discuta problemele actuale.

Pashinyan a comentat și propunerea unui referendum privind retragerea Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică. El a declarat că organizarea unui astfel de vot în acest moment ar fi ilogică.

Israelul și Libanul au ajuns la un nou armistițiu. Ce se întâmplă cu Hezbollah

Potrivit declarației publicate de Departamentul de Stat al SUA, citată de NBC News, armistițiul este condiționat de încetarea completă a atacurilor de către gruparea șiită Hezbollah, susținută de Iran, precum și de evacuarea tuturor combatanților săi din sectorul aflat la sud de râul Litani. Cele două părți conveniseră și luna trecută asupra unei încetări a focului, însă schimburile de focuri au continuat în mai multe zone de la frontieră.

Atac al Israelului in Liban. Sursa foto: Santiago Arca / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Israelul a lansat în martie o operațiune militară în Liban, susținând că urmărește neutralizarea pozițiilor Hezbollah. Gruparea libaneză deschisese anterior un front împotriva Israelului în sprijinul Iranului, în contextul conflictului regional izbucnit la începutul acestui an. Luptele au provocat victime și distrugeri de ambele părți ale frontierei, iar mai multe orașe și localități din sudul Libanului au fost afectate de bombardamente.

Iranul a legat negocierile de situația din Liban

Teheranul a transmis în repetate rânduri că nu va accepta un acord mai amplu privind încetarea conflictului regional dacă acesta nu include și Libanul. Această poziție a complicat eforturile diplomatice ale Washingtonului și ale partenerilor săi de a obține o reducere a tensiunilor în Orientul Mijlociu. Declarația comună arată că Israelul și Libanul au convenit să continue negocierile directe pentru consolidarea încrederii reciproce și soluționarea altor probleme rămase în dispută. Deocamdată, rămâne de văzut dacă noul armistițiu va reuși să reziste pe teren, după ce acordul anterior nu a împiedicat continuarea confruntărilor.

Zborul în care poți vedea răsăritul de două ori. Ruta care promite un nou record mondial

Avionul, cu numărul de serie MSN 707, a decolat din Toulouse, Franța. S-a întors pe același aeroport după trei ore și 43 de minute. La bord s-a aflat un echipaj de testare Airbus. Aparatul a atins o altitudine de peste 12.500 de metri, conform Mirror.

Foto: Airbus

În timpul zborului, echipajul a verificat performanțele generale ale aeronavei și a testat noua arhitectură a sistemului de alimentare cu combustibil.

Foto: Airbus

Urmează o campanie de teste de două luni pentru certificarea modificărilor. Testele vor viza și ventilația, controlul temperaturii în cabină și sistemul de refrigerare.

Ce îl face diferit față de alte avioane

Litera „ULR” din denumire înseamnă „ultra-long range”. Față de modelul standard A350-1000, varianta ULR are un rezervor suplimentar de 20.000 de litri de combustibil, care extinde autonomia cu peste 1.800 km.

Foto: Airbus

Distanța Sydney–Londra este de aproximativ 18.500 km. Cel mai lung zbor comercial activ este cel al Singapore Airlines, de la Singapore la New York, de circa 15.350 km și peste 18 ore.

Când va fi disponibil pentru pasageri

Compania australiană Qantas a comandat primele 12 unități. Prima aeronavă este programată să sosească în aprilie 2027.

Foto: Airbus

Proiectul se numește intern „Project Sunrise”. Un nume care face referire la faptul că pasagerii pot vedea răsăritul soarelui de două ori, din cauza diferenței de fus orar.

Foto: Airbus

La bordul zborurilor Qantas vor fi maxim 238 de pasageri, o zonă de wellness și acces la Wi-Fi.

 

Semnal de alarmă pentru România. Industria auto din Germania a eliminat 126.000 de locuri de muncă.

Datele provin dintr-o analiză realizată de compania de consultanță EY și arată că aproximativ 6% din forța de muncă industrială a dispărut în ultimii ani.

La finalul primului trimestru din 2026, industria germană avea cu aproximativ 127.000 de angajați mai puțin decât în urmă cu un an. Potrivit analizei, echivalentul unui loc de muncă din 17 a fost eliminat din industrie din 2019 încoace.

Experții EY avertizează că presiunile rămân ridicate din cauza cererii slabe, costurilor mari de producție, concurenței internaționale și incertitudinilor geopolitice. Deși cifra de afaceri a industriei a revenit ușor pe creștere după aproape trei ani de declin, perspectivele rămân prudente.

Industria auto, principalul focar al restructurărilor

Cele mai severe reduceri de personal au fost înregistrate în industria auto, unul dintre pilonii economiei germane.

Potrivit datelor citate de Bild, aproape 126.000 de locuri de muncă au dispărut în sectorul auto din 2019 până în prezent. Numai în ultimele 12 luni au fost eliminate aproximativ 32.000 de posturi.

Pe locul al doilea se află industria construcțiilor de mașini și utilaje, cu peste 86.000 de locuri de muncă pierdute în aceeași perioadă. Reduceri importante au fost raportate și în industria metalurgică și în sectorul textil.

Publicația Welt notează că multe companii se confruntă cu supracapacități de producție și cu o cerere insuficientă pe piețele externe. În acest context, restructurările și programele de reducere a costurilor sunt așteptate să continue și în perioada următoare.

Efectele se pot propaga și către România

Evoluțiile din Germania sunt urmărite cu atenție și în România, unde o parte importantă a industriei auto este integrată în lanțurile de aprovizionare ale producătorilor germani.

Numeroși furnizori locali produc componente, cablaje, sisteme electronice, piese din plastic sau subansamble care ajung direct în fabricile constructorilor germani ori la marii furnizori ai acestora.

O reducere a producției auto din Germania poate însemna un volum mai mic de comenzi pentru fabricile din România, presiuni asupra profitabilității și amânarea unor investiții. Impactul este resimțit în special de companiile care depind de contracte cu industria auto germană.

În același timp, transformarea sectorului către vehicule electrice și digitalizare poate genera oportunități pentru furnizorii care investesc în tehnologii noi și produse cu valoare adăugată mai mare.

Semne de revenire, dar fără optimism

Deși vânzările industriei germane au crescut cu 1,7% în primul trimestru din 2026, după zece trimestre consecutive de scădere, consultanții EY consideră că este prea devreme pentru a vorbi despre o redresare solidă.

Potrivit acestora, industria germană traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu, iar procesul de restructurare este departe de a se fi încheiat. Pentru țări precum România, puternic conectate la economia germană, evoluția sectorului auto va rămâne unul dintre principalii indicatori ai activității industriale din următorii ani.

U-BT Cluj, la al 8-lea titlu din istorie. Silvășan: Mă bucur că am rămas cea mai bună echipă din România

Antrenorul echipei campioane, Mihai Silvășan, a admis că principalul sentiment după încheierea finalei este unul de ușurare.

„Mă bucur că s-a terminat, sincer. Chiar mă bucur că s-a terminat și că nu am pierdut. Mă bucur că am rămas cea mai bună echipă din România. Evident, mentalitatea noastră este aceasta”, a afirmat antrenorul campioanei.

Tehnicianul a subliniat că sezonul a fost unul dintre cele mai solicitante din ultimii ani, atât din punct de vedere sportiv, cât și uman.

„Anul acesta am avut parte de o echipă foarte plăcută, caractere excepționale. Am fost plecați de-acasă 100 și ceva de zile. E mult. Am stat împreună foarte mult prin hoteluri și nu tot timpul lucrurile au fost roz, însă tot timpul am încercat să găsim soluții și să mergem mai departe învingători”, a explicat Silvășan.

Antrenorul a descris perioada din luna ianuarie drept unul dintre cele mai dificile momente ale sezonului.

„A fost un moment extrem de dificil în luna ianuarie. Am avut foarte multe meciuri în deplasare. Din opt meciuri jucate, șapte au fost în deplasare. Și din cele opt meciuri, am pierdut cred că șapte. Credeți-mă că nu a fost o perioadă ușoară de gestionat”, a spus el.

Potrivit lui Silvășan, reacția echipei după acea perioadă a demonstrat caracterul grupului.

„Reziliența pe care am arătat-o și ce au reușit să facă acești băieți imediat după acea perioadă, în meciul cu Aris pe care l-am dominat și am reușit să ne calificăm în play-off-ul EuroCup, precum și câștigarea Cupei României, a fost un motiv de mândrie și cred că ar fi fost pentru orice antrenor”, a declarat tehnicianul.

Acesta a evidențiat și atmosfera din BTarena, despre care spune că reprezintă un avantaj important pentru club.

„Am văzut și în această seară foarte mulți copii în sală, am văzut bucurie în rândul suporterilor, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru avantajul pe care ni l-au creat în acest sezon competițional. E un mare plus să atragi jucători la această echipă. Ei se uită pe internet la atmosferă și văd ce atmosferă se creează aici și ce înseamnă U-Banca Transilvania Cluj-Napoca”, a spus Silvășan.

Întrebat despre speculațiile privind o eventuală plecare către Euroligă, antrenorul campioanei a recunoscut că acesta este un obiectiv personal, însă a precizat că nu există nicio ofertă concretă.

„Am văzut și eu zvonuri că plec în Euroligă. Sincer, mi-ar plăcea să fie adevărat, dar nu este. Nu am absolut nicio ofertă din baschetul acela de Euroligă. Recunosc, e obiectivul meu să ajung cumva acolo. Dar acum vreau să mă relaxez puțin, să sărbătoresc titlul și atât”, a declarat Silvășan.

Daron Russell, desemnat MVP

Desemnat MVP-ul finalei după cele 23 de puncte marcate în meciul decisiv, Russell a recunoscut că seria cu Oradea a fost una extrem de solicitantă.

„A fost dificil, sincer. Felicitări orădenilor, au o echipă bună. În primul meci ne-au lovit tare. Au fost mai fizici decât noi. Antrenorul nostru a încercat să ne avertizeze, dar trebuie să treci pe-acolo ca să înțelegi. Primul meci ne-a arătat că e pe viață și pe moarte pentru ei. Am făcut diferite ajustări în timpul seriei”, a declarat baschetbalistul american.

Vizibil emoționat după câștigarea titlului, Russell a spus că este mândru de întreaga organizație și de parcursul echipei.

„Sunt obosit. Sunt pregătit să celebrez și sunt mândru de echipa mea. Sunt mândru de Silvă și de staff-ul tehnic și sunt recunoscător că am dus la capăt ce aveam de făcut”, a afirmat jucătorul.

Americanul a avut cuvinte speciale pentru suporterii clujeni, pe care i-a descris drept cei mai buni din cariera sa.

„Sunt la al 4-lea sezon ca profesionist și aceștia sunt probabil cei mai buni fani pe care i-am avut. Sunt loiali, ne țin spatele indiferent de ce se întâmplă, vin la meciuri, 5.000-6.000 în medie, și de fiecare dată când mergem și dăm mâna cu ei ne susțin. Nu vezi asta prea des în Europa. Vreau să le mulțumesc și sunt extrem de recunoscător că am fost la Cluj. Va avea mereu un loc în inima mea, cu siguranță”, a spus Russell.

MVP-ul finalei a vorbit și despre impactul pe care Mihai Silvășan l-a avut asupra dezvoltării sale.

„Am început prost relația noastră, dar totul a fost spre bine. M-a motivat, m-a făcut un jucător mai bun. M-a învățat că a avea ego nu e un lucru rău. M-a învățat că pot să îmi păstrez ego-ul, dar să îl folosesc într-un mod mai bun. A avut niște conversații cu mine prin care a încercat să mă facă un jucător mai bun, un lider mai bun și acelea vor rămâne mereu cu mine”, a declarat Russell.

U-BT Cluj a încheiat astfel sezonul 2025-2026 cu toate trofeele interne în palmares și cu al optulea titlu de campioană din istoria clubului, confirmându-și statutul de forță dominantă a baschetului românesc.

O muscă parazit care se hrănește cu animale cu sânge cald a fost descoperită la un vițel din Texas

Un caz a fost confirmat la un vițel din La Pryor, Texas, un oraș situat la aproximativ 48 km nord-est de granița dintre SUA și Mexic. Este o adevărată lovitură pentru crescătorii de vite din SUA care se pregăteau pentru o epidemie de muscă domestică, deoarece dăunătorul a avansat spre nord, prin Mexic, în ultimul an.

Secretarul USDA, Brooke Rollins, a declarat că acest caz, primul din Texas din 1966, este singura infestare confirmată din țară, scrie Reuters.

Prețuri deja record pentru consumatorii de carne de vită

Dăunătorul ar putea reduce și mai mult efectivul de bovine din SUA, care se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 75 de ani. Aprovizionarea limitată a redus deja producția de carne de vită și a dus prețurile la niveluri record pentru consumatori.

Detectarea amenință, de asemenea, industria zootehnică din Texas, care s-ar putea confrunta cu pierderi economice estimate de până la 1,8 miliarde de dolari dacă dăunătorul se răspândește și reprezintă un regres pentru eforturile SUA care costă milioane de dolari pentru a ține dăunătorul la distanță, au spus experții.

Critici pentru USDA: A acționat prea încet

Comisarul pentru agricultură din Texas, Sid Miller, a criticat USDA pentru că a permis ca viermele șerbun să ajungă în SUA.

„În loc să folosească toate instrumentele disponibile, USDA a acționat prea încet și s-a bazat exclusiv pe o soluție parțială a cărei implementare completă durează ani de zile”, a spus el. Rollins a spus că eliberarea muștelor sterile a fost cel mai eficient instrument și că USDA a investit masiv în producție.

Reuters a relatat miercuri dimineață că mostrele unei suspecte infestări cu viermi șerbuni la o fermă din La Pryor au fost trimise pentru testare la laboratorul guvernului federal din Ames, Iowa. Contractele futures pentru bovine de la Chicago Mercantile Exchange și-au extins pierderile, încheind cu o scădere de 1,7%, traderii fiind îngrijorați că confirmarea unui caz în SUA ar putea reduce cererea de carne de vită.

Ce sunt viermii șerbuni și cât de periculoși sunt pentru oameni și animale

Viermii șerbuni sunt muște parazite ale căror femele depun ouă în răni deschise și membranele mucoase ale oricărui animal cu sânge cald. Odată ce ouăle eclozează, sute de larve de viermi șerbuni își folosesc gurile ascuțite pentru a săpa prin carne vie, ucigându-și în cele din urmă gazda dacă nu sunt tratate. Se răspândesc în mare parte prin mișcarea animalelor infestate.

Musca poate infesta și oamenii și animalele de companie, dar riscul pentru oameni este scăzut, iar cazurile umane de oțet șurcuță sunt rare, au declarat experții. Musca nu prezintă probleme de siguranță alimentară.

Primele măsuri

USDA a declarat că a oprit mișcarea oricăror animale într-o zonă de 20 km (12,4 mile) în jurul locului detectării, în încercarea de a limita parazitul, a eliberat muște sterile pentru oțet șurcuță în zonă, a implementat o supraveghere suplimentară a faunei sălbatice și a trimis o echipă de intervenție în zonă. Rollins a mai spus că un avion se îndrepta spre sudul Texasului cu stocuri de tratamente pentru oțet șurcuță.

„Protejarea industriei noastre zootehnice este o problemă de securitate națională de cea mai mare importanță”, a declarat Dudley Hoskins, subsecretar al USDA.