Doi români răniți într-un accident în Bulgaria, aduși cu elicopterul la București

Mediafax

Un elicopter Black Hawk, aparținând IGAv, a fost alertat vineri pentru a prelua și transporta în țară doi cetățeni români, victime ale unui accident rutier produs în zona localității Veliko Târnovo, Bulgaria.

Victimele urmează să fie preluate de la spitalul din Veliko Târnovo și transportate cu ajutorul elicopterului Black Hawk la un spital din municipiul București.

Pe tot parcursul zborului, cele două victime vor fi asistate și monitorizate de o echipă medicală asigurată de UPU SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.

„Transferul victimelor în România, pe calea aerului, cu ajutorul unui elicopter Black Hawk se desfăşoară în baza cadrului de cooperare transfrontralieră în situaţii de urgenţă dintre România şi Bulgaria, fiind justificat de reducerea timpului de intervenție medicală specializată, transportul aerian direct către o unitate medicală din București permiţând inițierea rapidă a tratamentului adecvat, evitând un transfer rutier prelungit către un spital din Bulgaria (ex. Sofia), care ar putea întârzia intervențiile terapeutice. În plus, având în vedere starea de sănătate a victimelor, transportul aerian medicalizat oferă un nivel superior de siguranță și suport medical vital pe durata transferului”, arată DSU.

Articolul Doi români răniți într-un accident în Bulgaria, aduși cu elicopterul la București apare prima dată în Mediafax.

Amenzi de 5,3 milioane lei după controale ANPC la 1.000 de firme din toată țara, în ultimele 5 zile

Mediafax

Au fost oprite definitiv de la vânzare produse neconforme în valoare de aproximativ 185.000 de lei și temporar altele în valoare de 2,6 milioane de lei. De asemenea, 41 de operatori economici au fost obligați să suspende prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor.

„Gravitatea abaterilor constatate confirmă, din păcate, că unii operatori economici continuă să pună în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, ignorând complet obligațiile legale. ANPC nu va tolera astfel de practici și va acționa ferm, cu toate instrumentele legale disponibile, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Protejarea interesului public nu este negociabilă”, a declarat Sebastian Ioan Hotca, președinte interimar al ANPC.

Principalele abateri au fost: comercializarea de jucării periculoase, produse textile cu compoziție diferită față de cea declarată, produse nealimentare fără marcaj CE sau instrucțiuni de siguranță, condiții insalubre în camere de hotel și întreținere precară a piscinelor.

Comisarii au mai găsit ulei alimentar degradat, produse alimentare expirate, băuturi păstrate necorespunzător, lipsa menționării alergenilor, ambalaje deteriorate, ustensile de bucătărie uzate și nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor.

Articolul Amenzi de 5,3 milioane lei după controale ANPC la 1.000 de firme din toată țara, în ultimele 5 zile apare prima dată în Mediafax.

Străzi deschise – București: Weekend de promenadă urbană pe Calea Victoriei

Mediafax

Calea Victoriei redevine pietonală și se transformă într-un spațiu de relaxare, artă și interacțiune pentru toate vârstele. Pe traseul cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, pietonii vor avea parte de activități artistice în aer liber, expoziții culturale și seri cu premii.

Programul artistic al weekendului include, printre altele, demonstrații de pictură în aer liber, în zona Parcului Kretzulescu (12:00–19:00), realizate de Asociația Artiștilor Plastici din București, expoziții permanente la Casa Filipescu-Cesianu, în intervalul 10:00–17:30 – „Muzeul Vârstelor” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, Yellow Quiz Evenings, un concept de concursuri interactive cu premii, desfășurat în fața Teatrului Odeon, în fiecare seară de la 19:00 la 22:00.

Trafic auto închis pe anumite artere

În ambele zile, între orele 10:00 și 22:00, Calea Victoriei va fi închisă traficului auto pe segmentul cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, fără a fi afectate intersecțiile mari. Se va permite traversarea arterei principale pe străzile Știrbei Vodă, C.A. Rosetti, Dem I. Dobrescu, Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.

Pe timpul nopții (sâmbătă spre duminică), traficul rutier pe Calea Victoriei se reia între orele 23:00 și 09:00. De asemenea, Strada Piața Amzei și Strada Christian Tell devin pietonale în același interval orar, între orele 10:00 și 22:00.

Articolul Străzi deschise – București: Weekend de promenadă urbană pe Calea Victoriei apare prima dată în Mediafax.

Miercuri se joacă meciurile din a doua rundă a fazei naționale a Cupei României

Mediafax

FRF a prezentat vineri meciurile din turul 2, cu mențiunea că alte două partide vor fi programate după soluționarea unor spețe aflate pe rolul Comisiei de Disciplină.

Iată partidele programate:

CS Universitar din Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia
CS Gheorgheni–VSK Gyergyó – AFC Odorheiu Secuiesc
ACS Viitorul Livezile – Clubul Sportiv Gloria Bistrița
CSM Avântul Reghin – CS Sănătatea Servicii Publice
ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj – SCM Zalău
CSM Sighetu Marmației – CS Minaur Baia Mare
CS Lotus Băile Felix – CSM Olimpia Satu Mare
ACS Viitorul Arad – ACS Progresul Pecica
CS Sânandrei Timiș – SSU Politehnica Timișoara
CS Timișul Șag – CSC Dumbrăvița
CSM Jiul Petroșani – ACS Minerul Lupeni
ACS Muscelul Aro Câmpulung – ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov
CS Vulturii Fărcășești – FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA
ACS Oltul Curtișoara – ACS Vedița Colonești
ACS Axi Adunații Copăceni – CSM Cetatea Turnu Măgurele
AS FC Pucioasa – AFC Câmpulung-Muscel 2022
CSM Flacăra Moreni – AFC Chindia Târgoviște
CSO Plopeni – CSO Băicoi
CS Blejoi – CS Dinamo București
ACS L.P.S. H.D. Clinceni – AFC Progresul 1944 Spartac
CSL Ștefăneștii de Jos – CS Tunari
AS FC Agricola Borcea – AFC Dunărea 2005 Călărași
ACS Progresul Fundulea – SC Popești-Leordeni
CS Victoria Cumpăna – CS Gloria Băneasa
AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – CSM Râmnicu Sarat
CS Sporting Liești – ACS Unirea Braniștea
AFC Viitorul Onești – CSM Adjud 1946
CSM Vaslui – ACS FC Bacău
CSM Pașcani – CS Știința Miroslava
ACS FC Șoimii Gura Humorului – CSM Bucovina Rădăuți.

Turul 3 al Cupei României este programat în 13 august.

Play-off-ul are loc în 27 august, iar faza grupelor se desfășoară între 1 octombrie și 17 decembrie 2025. Sferturile de finală sunt programate în 4 martie 2026, semifinalele în 22 aprilie 2026, iar finala în 13 mai 2026.

Articolul Miercuri se joacă meciurile din a doua rundă a fazei naționale a Cupei României apare prima dată în Mediafax.

Pompierii români s-au întors din Franţa după o lună de luptă cu incendiile de vegetaţie

Mediafax

În perioada 1–31 iulie 2025, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a participat cu un modul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure la programul european de pre-poziţionare coordonat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).

Pompierii români au acţionat în sprijinul autorităţilor franceze, intervenind la focare active şi monitorizând zonele cu risc ridicat de incendii. Misiunea a avut un dublu rol: operaţional, prin sprijin direct în teren, şi instituţional, prin întărirea relaţiilor bilaterale şi schimbul de bune practici în domeniul managementului riscurilor.
Pe durata misiunii, echipajul român şi-a demonstrat profesionalismul şi capacitatea de intervenţie într-un context internaţional, contribuind la creşterea rezilienţei în faţa incendiilor de vegetaţie.

DSU a transmis mulţumiri autorităţilor franceze pentru sprijinul acordat şi pentru facilitarea unui schimb valoros de experienţă. „Felicitări, dragi colegi, pentru implicarea şi profesionalismul dovedite pe parcursul acestei misiuni!”, a transmis conducerea instituţiei.

Articolul Pompierii români s-au întors din Franţa după o lună de luptă cu incendiile de vegetaţie apare prima dată în Mediafax.

Brandurile apelează la o clauză vamală puțin cunoscută pentru a reduce impactul tarifelor lui Trump

Mediafax

Potrivit Reuters, mai multe branduri de top din Europa, inclusiv gigantul francez L’Oréal și case de modă italiene precum Moncler și Ferragamo, caută soluții pentru a atenua impactul noilor tarife impuse de președintele american Donald Trump.

Printre cele mai populare metode se află o clauză puțin cunoscută, dar legală, din legislația vamală a SUA, denumită „regula First Sale”.

Această regulă, veche de zeci de ani, permite companiilor să aplice tarifele vamale pe valoarea produsului la ieșirea din fabrică, adesea mult mai mică decât prețul de vânzare final, în loc de valoarea totală de import.

„Este una dintre opțiuni,” a declarat Nicolas Hieronimus, CEO al L’Oréal, pentru Reuters. „Vom lua o decizie”, a adăugat el, fără a oferi un calendar clar.

Tariful de 15% convenit recent între administrația Trump și Comisia Europeană rămâne semnificativ mai mare decât media de dinaintea revenirii lui Trump la Casa Albă, când majoritatea produselor UE erau taxate cu aproximativ 1,5%.

Articolul Brandurile apelează la o clauză vamală puțin cunoscută pentru a reduce impactul tarifelor lui Trump apare prima dată în Mediafax.

ANAF a lansat Operațiunea „Cuibul cu Fantome”: Peste 1.500 de firme descoperite la o singură adresă

Mediafax

Potrivit unui comunicat transmis vineri, inspectorii antifraudă au identificat peste 1.500 de societăți înregistrate la aceeași adresă, iar alte 20.000 de firme figurează cu sediul social sau domiciliul fiscal în locații unde sunt înregistrate între 10 și 1.500 de entități.

„Experiența instituțională a relevat faptul că existența unui număr semnificativ de sedii sociale/domicilii fiscale declarate la adrese la care nu pot exista condiții decente pentru desfășurarea unor activității lucrative, în mod real, precum adrese cu destinația exclusivă de locuințe sau chiar adrese la care nu există nicio amenajare a spațiului, respectiv nicio condiție pentru o prezență umană, reprezintă un indiciu redutabil pentru activități ce depășesc sfera unui comportament fiscal normal.”, precizează ANAF.

Oficialii fiscali susțin că unele firme din aceste „cuiburi” au fost implicate în circuite tranzacționale fictive, care au generat prejudicii semnificative bugetului de stat. În unele cazuri, verificările pe teren au descoperit clădiri insalubre, fără uși sau ferestre, aflate în construcție sau complet distruse, în care erau înregistrate sute de firme.

„Contribuabilii grupați la aceste adrese prezintă indiciile unui risc fiscal semnificativ la declararea corectă a obligațiilor fiscale precum și la plata acestora către bugetul general consolidat al statului, risc accentuat și de înregistrarea în scopuri de TVA a acestor entități. Unele dintre aceste entități sunt utilizate inclusiv în circuite tranzacționale fictive generând prejudicii semnificative bugetului general consolidat al statului. Comportamentul fiscal al contribuabililor care se regăsesc în această situație este evaluat pe baza analizei de risc, prin e”, arată ANAF.

Toate cele 20.000 de societăți vizate de analiză vor fi supuse evaluării de risc, iar măsurile legale aplicate vor fi proporționale cu gradul de pericol fiscal identificat. Printre acestea se pot număra declararea în inactivitate fiscală sau sesizarea organelor de urmărire penală, dacă sunt constatate fapte prevăzute de legea penală.

„În analizele și controalele fiscale realizate vom avea în vedere istoricul fiecărei societăți pentru a evalua obiectiv situația fiscală, dar și persoanele fizice care au generat eventualele prejudicii sau care au efectuat operațiuni ilegale pentru a se sustrage de la executarea silită”, se mai arată în comunicat.

ANAF asigură contribuabilii de bună-credință că le vor fi respectate drepturile și îi îndeamnă să colaboreze în cadrul verificărilor. Autoritatea consideră că doar un spațiu fiscal sănătos poate susține o piață concurențială echitabilă și fără distorsiuni generate de evaziune.

Articolul ANAF a lansat Operațiunea „Cuibul cu Fantome”: Peste 1.500 de firme descoperite la o singură adresă apare prima dată în Mediafax.

Vești bune pentru suporterii Universitatea Cluj. Alin Toşca a semnat cu echipa ardeleană

Mediafax

Potrivit unui comunicat al clubului clujean, Alin Toşca are şase trofee cucerite în România şi Grecia: Campionatul României (FCSB, 2015), Cupa României (FCSB, 2015), Cupa Ligii în România (FCSB, 2015, 2016), Campionatul Greciei (PAOK Salonic, 2019) şi Cupa Greciei (PAOK Salonic, 2019).

Originar din Alexandria, el a făcut primii paşi în fotbal în oraşul natal, continuând la juniori Stelei Bucureşti. A debutat în Liga 1 în sezonul 2010-2011, în tricoul Unirii Urziceni, pentru care a evoluat sub formă de împrumut în 18 partide.

A urmat, în 2011, transferul la Săgeata Năvodari, în Liga 2, iar în 2012, întoarcerea în prima ligă, la Viitorul Constanţa. Între 2014 şi 2017 a jucat de 98 de ori în tricoul celor de la FCSB, inclusiv în calificările Champions League şi în Europa League.

Evoluţiile bune îi aduc un transfer în La Liga. În ianuarie 2017, Real Betis Sevilla, antrenată pe atunci de Victor Sanchez, achita un milion de euro pentru serviciile fundaşului central român. A debutat în aceeaşi lună într-un egal cu FC Barcelona (1-1), care îi avea pe atunci în atac pe Messi, Neymar şi Suarez.

La un an distanţă, Alin Toşca accepta oferta venită dn Serie A, de la Benevento, unde evoluează sub formă de împrumut o jumătate de sezon. Se întoarce la Real Betis în vara anului 2018 şi este din nou împrumutat, de această dată în prima ligă din Grecia, la echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Evoluează în 16 partide, iar la finalul sezonlui câştigă atât campionatul, cât şi cupa.

Sezonul următor îl găseşte pe Alin Toşca în prima ligă din Turcia, la Gaziantep, unde rămâne până în ianuarie 2023. Se întoarce la Benevento, de această dată în Serie B, iar vara vine cu un nou transfer sub formă de împrumut, la Al-Riyadh, în prima ligă din Arabia Saudită. Revine după un an la Benevento, care ajunsese între timp în Serie C. În sezonul trecut, fundaşul a evoluat în tricoul italienilor în 25 de partide, în campionat şi cupă, terminând sezonul regular cu locul 6 şi obţinând calificarea în play-off-ul pentru promovare.

Noul fundaş al Universităţii Cluj are 30 de partide şi un gol la Naţionala României, pentru care a debutat în mandatul lui Anghel Iordănescu, în martie 2016, înr-o victorie cu Lituania.

Articolul Vești bune pentru suporterii Universitatea Cluj. Alin Toşca a semnat cu echipa ardeleană apare prima dată în Mediafax.

Elveția, acuzată că găzduiește „criminali de război ruși”, în plin conflict cu Ucraina

Mediafax

Geneva se află în centrul unui val de critici internaționale, după ce o delegație rusă de rang înalt, condusă de Valentina Matvienko, președinta camerei superioare a parlamentului rus, a fost primită miercuri în Elveția pentru o reuniune parlamentară internațională.

Peste 200 de critici ai Kremlinului, printre care foști prizonieri politici precum Vladimir Kara-Murza, Oleg Orlov și Ilya Yashin, au semnat miercuri o scrisoare deschisă în care condamnă gestul Elveției de a găzdui oficiali ruși aflați sub sancțiuni internaționale, potrivit AFP, preluată de Radiodifuziunea Publică din Estonia.

„În timp ce Geneva îi găzduiește pe criminalii de război Matvienko, Tolstoi și Slutsky, trupele ruse continuă să lanseze atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene. Civili, copii și femei mor”, se arată în scrisoare.

„Ar trebui arestați”

Din delegația rusă au mai făcut parte Pyotr Tolstoi, vicepreședintele Dumei de Stat, și Leonid Slutsky, președintele comisiei pentru afaceri internaționale, ambii, ca și Matvienko, vizați de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și alte instituții internaționale.

Vizita a avut loc în cadrul unei sesiuni organizate de Uniunea Interparlamentară la Geneva. Delegația rusă a ajuns duminică, iar reuniunea a început luni, întinzându-se pe parcursul a trei zile.

Italia este, de asemenea, acuzată că a facilitat sosirea delegației, permițând tranzitul aerian prin spațiul său. Echipa fostului lider al opoziției, Alexei Navalnîi, a numit vizita o „ridicare pe furiș a sancțiunilor”, avertizând că astfel de gesturi subminează eforturile de izolare a regimului Putin.

„Participarea lor la evenimente internaționale în Elveția ar fi trebuit interzisă, iar ei arestați”, cer autorii scrisorii.

Elveția spune că pot fi acordate excepții

Prezentă la Geneva, Olena Kondratiuk, vicepreședinta parlamentului Ucrainei, a adresat întrebări dure organizatorilor reuniunii și autorităților elvețiene, criticând în mod direct prezența delegației ruse la evenimentul găzduit de Uniunea Interparlamentară (IPU): „De ce este prezentă aici delegația statului agresor, condamnat de toate marile organizații internaționale, inclusiv ONU și IPU?”

Guvernul elvețian a răspuns, susținând că a acționat conform legii și acordurilor internaționale. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a explicat că excepțiile de la interdicțiile de călătorie pot fi acordate în contextul participării la conferințe internaționale.

Oficial rus primit la NASA

Tensiunile diplomatice care vizează oficiali de rang înalt ai Rusiei, se amplifică. Joi, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitry Bakanov, a efectuat o vizită în SUA, unde s-a întâlnit personal cu Sean Duffy, administratorul interimar al NASA. Întâlnirea este prima la nivel înalt între Roscosmos și NASA din ultimii 8 ani. Discuțiile au vizat cooperarea continuă pe tema Stației Spațiale Internaționale (ISS), inclusiv extinderea misiunii până în 2028 și planuri privind dezafectarea controlată până în 2030.

În Italia, un concert al dirijorului pro-Kremlin Valery Gergiev a fost anulat din cauza presiunii publice.

„Acum nu este momentul să arătăm slăbiciune față de Kremlin și să permitem complicilor la război să fie primiți în țări democratice”, a avertizat Olga Prokopieva, președinta asociației Russie-Libertés din Paris, citată de AFP.

 

Articolul Elveția, acuzată că găzduiește „criminali de război ruși”, în plin conflict cu Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Președintele CJ Suceava, deplasare la alte două localități afectate de inundații: Facem tot ce ține de noi ca oamenii să nu fie lăsați singuri

Mediafax

În comuna Ostra, viitura a distrus complet sistemul de alimentare cu apă. Gheorghe Șoldan a mers alături de primarul Ioan Oros direct în zona stației de apă, pentru a evalua situația și a verifica începerea lucrărilor.

„Lipsa apei este acum cea mai mare problemă a comunității. Din fericire, sprijinul financiar de 500.000 de lei acordat ieri din fondul de rezervă al Consiliului Județean permite repornirea în regim de urgență a stației de pompare. Dacă totul merge conform planului, oamenii din Ostra ar putea avea din nou apă săptămâna viitoare”, a declarat președintele CJ.

Pe lângă problema apei, inundațiile au afectat grav întreaga comună: 31 de case și nouă anexe gospodărești au fost inundate, peste 10 kilometri de drumuri au fost distruși, iar două poduri și opt podețe au fost avariate.

La Stulpicani, unde Gheorghe Șoldan a fost însoțit de primarul Vasile Zamcu, pagubele sunt de asemenea considerabile: zeci de locuințe și anexe gospodărești afectate, aproape 26 km de drumuri distruse, patru poduri, nouă podețe și șapte punți pietonale grav avariate.

Și aici s-a alocat de urgență suma de 500.000 de lei, tot din fondul de rezervă bugetară al județului, pentru intervenții rapide.

„Ne dorim să fim prezenți în toate comunitățile afectate. Nu e suficient să transmitem mesaje de solidaritate – trebuie să fim acolo, pe teren, alături de oameni. Vom continua să oferim sprijin atât cât este nevoie. Cei aproape 2.800 de sinistrați din județ trebuie să știe că nu sunt singuri”, a adăugat Gheorghe Șoldan.

Bilanțul inundațiilor din județ

Bilanțul dezastrului din județul Suceava (noaptea de 27/28 iulie): 3 persoane și-au pierdut viața la Broșteni, 2.797 de persoane sinistrate, 41 de locuințe distruse, 646 de locuințe și 682 de anexe avariate, 282 de km de drumuri afectați (94 km drumuri județene, 1,5 km drumuri naționale), două poduri distruse, 43 de poduri și 242 de podețe avariate, nouă punți pietonale afectate, 4.000 de metri de apărări de mal distruse, precum și nouă kilometri de rețele electrice afectate, cu 31 de stâlpi de curent rupți.

„Vom fi acolo, zi de zi, până când fiecare comunitate își va reveni. În fața unei calamități, trebuie să răspundem cu solidaritate și fapte concrete”, a conchis Șoldan.

Articolul Președintele CJ Suceava, deplasare la alte două localități afectate de inundații: Facem tot ce ține de noi ca oamenii să nu fie lăsați singuri apare prima dată în Mediafax.