Protestatarii simpatizanți ai lui Georgescu, acuzați de ultraj, au fost trimiși în judecată

Mediafax

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus, vineri, trimiterea în judecată a 19 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut că, „în noaptea de 9-10 martie 2025, inculpații au participat la protestul spontan desfășurat în fața sediului Biroului Electoral Central, împrejurare în care au aruncat cu obiecte contondente în direcția forțelor de ordine, unele dintre aceste obiecte lovindu-i pe jandarmii din dispozitiv, au răsturnat și degradat autovehiculul aparținând unui post de televiziune, iar prin aceste violențe au tulburat ordinea și liniștea publică”.

Probele au stabilit că 10 inculpați au comis infracțiuni de ultraj față de jandarmi, din care trei au comis și infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui postul de televiziune; cinci inculpați au comis infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, prin proiectarea de panuri metalice și de obiecte dure în dispozitivul de jandarmi; iar patru inculpați au comis infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui post de televiziune.

În urma violențelor exercitate fată de forțele de ordine desemnate să asigure ordinea și liniștea publică, au fost răniți 10 jandarmi.

„Prin toate acțiunile inculpaților, a fost tulburată ordinea și liniștea publică în zona centrului istoric al municipiului București. Un inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, iar 18 inculpați în stare de control judiciar”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente.

Protestul izbucnit în 9 martie în Capitală, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, s-a transformat rapid într-o confruntare violentă între manifestanți și forțele de ordine.

Articolul Protestatarii simpatizanți ai lui Georgescu, acuzați de ultraj, au fost trimiși în judecată apare prima dată în Mediafax.

Wizz Air anunță noi zboruri către două destinații de pe Aeroportul Otopeni. Când vor fi operate primele curse

Mediafax

Potrivit companiei, cele două rute noi vor fi operate începând din luna octombrie de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București către Paris Orly (Franța) și Maastricht (Țările de Jos).

Aceste adăugiri vin în completarea lansării unei alte rute operate de la București Otopeni către Frankfurt Hahn din această săptămână, cu zboruri în zilele de luni, miercuri și vineri.

În ce zile vor fi operate zborurile

Noua rută către Paris Orly va fi operată în fiecare luni, marți, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, începând cu data de 26 octombrie. Aceasta va înlocui conexiunea existentă între București Otopeni și Paris Beauvais.

Zborurile către Maastricht vor fi operate lunea și vinerea, începând cu 27 octombrie.

Aceste două rute se adaugă celor șapte zboruri anunțate anterior de pe Otopeni, care vor începe tot în perioada 26–28 octombrie: Erevan, Brindisi, Köln, Gdansk, Porto, Pescara și Bratislava.

Articolul Wizz Air anunță noi zboruri către două destinații de pe Aeroportul Otopeni. Când vor fi operate primele curse apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Mediului avertizează: La Neamț e o bombă cu ceas. E nevoie de o mobilizare similară celei din Suceava

Mediafax

„Ne confruntăm cu o situație critică la barajul Bicaz. (…) La Neamț e o bombă cu ceas, nu există nicio scuză pentru care să nu se intervină de urgență”, spune Diana Buzoianu

Ea avertizează că că s-au adunat zeci de mii de metri cubi de masă lemnoasă, deșeuri, animale moarte și electrocasnice în Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz), aduse de viituri.

În ultimele 48 de ore peste 190 de persoane și 40 de mijloace tehnice au fost mobilizate pentru intervenții de urgență în localitățile Borca și Fărcașa. S-au curățat 245 de gospodării, cu sprijinul ocoalelor silvice Poiana Teiului și Borca. Au fost montate baraje provizorii din bușteni, pentru a opri resturile plutitoare.

„Nu există nicio scuză pentru care să nu se intervină de urgență. Este nevoie de o mobilizare similară celei din Suceava”, a insistat ministra Buzoianu.

Ministra Mediului a anunțat că va monitoriza personal desfășurarea lucrărilor de curățare a lacului Bicaz în perioada următoare.

Articolul Ministrul Mediului avertizează: La Neamț e o bombă cu ceas. E nevoie de o mobilizare similară celei din Suceava apare prima dată în Mediafax.

Musk a donat 15 milioane de dolari republicanilor chiar înainte de a-şi anunţa propriul partid

Mediafax

Donațiile (câte 5 milioane de dolari pentru MAGA Inc., Senate Leadership Fund și Congressional Leadership Fund) au fost făcute pe 27 iunie, în plin conflict între Musk și președintele Donald Trump privind legislația federală de cheltuieli, și cu doar câteva zile înainte ca cel mai bogat om din lume să declare că își va forma propriul partid politic.

Noile sume apărute subliniază influența disproporționată a lui Musk în politica americană și ridică noi întrebări despre rolul pe care controversatul om de afaceri l-ar putea juca în alegerile viitoare.

Directorul executiv al Tesla a apărut în documentele depuse joi ca fiind cel mai mare donator individual pentru fiecare dintre aceste super PAC-uri din Congres.

45 de milioane de dolari din banii proprii pentru America PAC

Separat, rapoartele de campanie depuse la Comisia Electorală Federală arată că Musk a investit anul acesta peste 45 de milioane de dolari din banii proprii în America PAC, super PAC-ul pe care îl conduce. Între acest timp, a mai încercat, fără succes, să influențeze rezultatul unei alegeri pentru Curtea Supremă din Wisconsin.

În alegerile din 2024, Musk a cheltuit peste 290 de milioane de dolari pentru a-l sprijini pe Trump și pe candidații preferați de acesta în Congres.

A fost timp de câteva luni principal consilier la Casa Albă și lider al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, axat pe reducerea cheltuielilor, înainte de a se retrage din activitatea guvernamentală pentru a se concentra pe companiile sale.

La acel moment, Musk a dat de înțeles că s-ar putea retrage și din finanțarea politică. Însă, la începutul lunii iulie, Musk se confrunta din nou public cu Trump și cu republicanii din Congres pe tema legislației interne, despre care Musk spunea că va exploda deficitul bugetar.

El a mai promis că va forma Partidul American, deși sunt puține semne că a făcut pași concreți în această direcție. Raportul depus joi la FEC acoperă activitatea super PAC-ului său doar până la sfârșitul lunii iunie.

Articolul Musk a donat 15 milioane de dolari republicanilor chiar înainte de a-şi anunţa propriul partid apare prima dată în Mediafax.

Bosnia: Curtea de Apel confirmă condamnarea fostului președinte sârb, Milorad Dodik

Mediafax

Curtea de Apel din Bosnia a confirmat vineri condamnarea la un an de închisoare și interdicția de a activa politic timp de șase ani pentru fostul președinte al entității sârbe, Milorad Dodik, acuzat de acțiuni separatiste și de nerespectarea autorității internaționale, potrivit AP News.

Condamnarea a fost pronunțată în februarie, după un proces care a durat un an, în care Dodik a fost acuzat că a ignorat și contestat autoritatea Înaltului Reprezentant internațional, Christian Schmidt, responsabil pentru implementarea Acordurilor de pace de la Dayton. Oficialul comunității internaționale are puterea de a impune decizii și de a modifica legi în Bosnia și Herțegovina.

Condamnarea, ignorată de fostul președinte

Dodik, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și pentru susținerea acordată lui Donald Trump, nu a fost prezent în sala de judecată la pronunțarea sentinței. El a respins public hotărârea instanței, spunând în fața a mii de susținători adunați în Banja Luka: „Ei spun că sunt vinovat, dar acum oamenii de aici vor spune de ce nu sunt vinovat. Nu e niciun motiv de îngrijorare. Am învățat să fac față unor situații mai grele”.

Dodik a amenințat cu „măsuri radicale”, inclusiv cu secesiunea Republicii Srpska, entitatea sârbă pe care o conduce, față de restul Bosniei. El a anunțat că parlamentul sârb bosniac va vota respingerea procedurilor legale împotriva sa și adoptarea unor legi care interzic funcționarea instituțiilor judiciare centrale în teritoriul controlat de sârbi.

Susținut de Serbia și Ungaria

Verdictul a stârnit reacții internaționale. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, l-a susținut deschis pe Dodik, scriind pe X: „Vânătoarea politică de vrăjitoare împotriva lui Milorad Dodik este un exemplu trist de instrumentalizare a sistemului de justiție împotriva unui lider ales democratic. Dacă vrem să protejăm stabilitatea în Balcanii de Vest, aceasta nu este calea de urmat”.

Și președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate, apoi a zburat la Banja Luka pentru a-i oferi sprijin politic lui Dodik. El a catalogat verdictul drept „rușinos, ilegal, antidemocratic și menit să distrugă Republica Srpska și poziția poporului sârb”.

„Nimeni nu e deasupra legii”

Pe plan intern, oficiali bosniaci au salutat decizia instanței. Vicepreședintele Republicii Srpska, Camil Duraković, a declarat că „niciun individ nu este deasupra statului și toți vor fi trași la răspundere pentru faptele lor”.

Misiunea Uniunii Europene în Bosnia a făcut apel la responsabilitate, cerând tuturor actorilor politici „să se abțină și să renunțe la retorica și acțiunile provocatoare și divizive”.

 

Articolul Bosnia: Curtea de Apel confirmă condamnarea fostului președinte sârb, Milorad Dodik apare prima dată în Mediafax.

Rusia și SUA au convenit să continue operarea comună a Stației Spațiale Internaționale până în 2028

Mediafax

„Am convenit să operăm împreună ISS până în 2028 și ca deorbitarea acesteia să se desfășoare până în 2030 inclusiv ”, a declarat Bakanov, citat de agenția de știri de stat rusă RIA Novosti. „Duffy le-a dat undă verde subordonaților săi pentru discuții tehnice directe între Roscosmos și NASA privind proiecte comune ”, a adăugat el, scrie Huffpost.

Tensiuni crescânde între cele două țări

În acest sens, el a indicat că speră să aibă o ordine de zi completă pentru următoarea întâlnire, programată pentru noiembrie sau decembrie, deși a avertizat: „Aceste decizii vor depinde și de situația geopolitică și de sentimentele predominante în relațiile bilaterale ”.

Totuși, Bakanov a subliniat importanța menținerii dialogului : „Astăzi a fost important să se obțină aprobarea directorului NASA pentru ca subordonații săi să continue interacțiunea.” Între timp, misiunea Crew-11 , cu participarea cosmonautului rus Oleg Platonov, așteaptă lansarea după o amânare din cauza vremii nefavorabile .

Cooperarea spațială rămâne ultima punte între Washington și Moscova, pe fondul unui climat global din ce în ce mai incert, generat de războiul dintre Rusia și Ucraina. Situația s-a înrăutățit în ultimele săptămâni, odată cu recentele amenințări ale liderului american Donald Trump de a impune sancțiuni Rusiei dacă nu se ajunge la un acord cu Ucraina, precum și cu atacuri directe la adresa omologului său rus, Vladimir Putin.

Cea mai recentă declarație a lui Trump privind conflictul din Ucraina a venit joi, când a spus că i se pare „repugnant” ceea ce face Kremlinul , referindu-se la bombardamentul de aseară asupra Kievului.

 

Articolul Rusia și SUA au convenit să continue operarea comună a Stației Spațiale Internaționale până în 2028 apare prima dată în Mediafax.

Drama din Broșteni: Oameni îngropați în noroaie și disperare

Mediafax

Furia apelor a lăsat la Broșteni doar durere, lacrimi și disperare. Oamenilor le-a rămas doar resemnarea în fața imaginilor dramatice cu agoniseala de-o viață îngropată în noroaie și pusă la pământ în doar câteva minute. Sau, mai rău, șocul de a-i vedea pe cei dragi luați de ape sau găsiți morți departe de case, acolo unde i-a dus puhoiul.

În Broșteni, peisajul pare unul ca după război, iar dramele oamenilor sunt abia la început. Nu mai au case, nu mai au drumuri, fiind îngropați în noroaie. Mașinile sunt acoperite de moloz și copaci, iar multe au fost înghițite, la propriu, de apele neiertătoare.

Imaginea cu pompierul pe al cărui chip se citește bucuria nemarginită, după ce a salvat o găină pe care o duce la adăpost, este emblematică pntru realitatea acestor oameni. A acestor zile, în care fiecare suflet salvat reprezintă o bucurie uriașă. Fiecare victorie, oricât de mică, înseamnă un licăr de speranță. Un vis salvat, dintr-o mare de ape, care au distrus totul în calea lor.

Imaginea credinței. Povestea lui nea Ion

Nea Ion, un localnic din Broșteni, le-a povestit reporterilor Gândul cum trăiește și cum face față aceste zile de coșmar. Cu liniștea omului care a văzut și a trăit multe la viața lui, „tata Onu”, așa cum îi spun apropiații, mărturisește că nepotul său a fost cel care l-a anunțat în momentul în care s-a dezlănțuit apocalipsa.

Adormise puțin, însă s-a trezit repede într-o realitate cumplită. Arată cum mașinile au fost luate de ape, iar acum totul pare un loc în care nu a mai rămas nimic. Povestește că, în tot acest infern, a găsit puterea să aprindă câteva lumânări. Și să scoată cei 120 de lei, ținuți într-o carte de rugăciuni.

„Eu sunt credincios”, mărturisește nea Ion, omul a cărui credință pare să fi învins, cel puțin la nivel de emoție și de tărie sufletească, furia apelor.

Apel la ajutor real, nu promisiuni de campanie

Furtunile puternice au făcut prăpăd în județele Suceava și Neamț, iar echipele de salvare intervin în continuare în zonele calamitate. Se estimează că peste 2.500 de persoane au fost afectate de inundaţii, valoarea pagubelor nefiind încă estimată.

„Cu natura nu te pui”, spun cei care își trăiesc durerea, fără să mai aibă forța de a se răzvrăti.

Tot ce speră este ca vizitele în teritoriu ale mai multor politicieni să nu se încadraze în eternul tipar populist, așa cum s-a întâmplat în multe situații limită pentru oameni.

Își doresc un ajutor concret și real de la cei care, în campaniile electorale, le-au promis o altă Românie.

Articolul Drama din Broșteni: Oameni îngropați în noroaie și disperare apare prima dată în Mediafax.

Polițist din Argeș, reținut pentru trafic de influență: ar fi cerut 100.000 de euro

Mediafax

Ofițerul de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA Pitești pentru trafic de influență.

Bogdan Robert Pascu este prezentat, vineri,Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, conform DNA.

Potrivit anchetatorilor, între ianuarie și mai 2022, polițistul ar fi cerut unei persoane suma de 100.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra unui magistrat. Scopul era ca acea persoană să obțină o soluție favorabilă într-un dosar penal în care primul ofițer făcea acte de cercetare.

Banii au fost primiți în mai multe tranșe și împărțiți în mod egal cu un coleg de la Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, Costinel Iancu, care fusese arestat anterior în același dosar. Cei doi polițiști ar fi pretins și primit ulterior încă 40.000 de lei și două telefoane iPhone 13 pentru presupusa influență.

Articolul Polițist din Argeș, reținut pentru trafic de influență: ar fi cerut 100.000 de euro apare prima dată în Mediafax.

Putin și Lukașenko, întâlnire pe insula Valaam, unul dintre cele mai venerate locuri din Rusia

Mediafax

Președintele Belarusului se află în prezent într-o vizită de lucru în Rusia. În format față-în-față, cei doi șefi de stat vor discuta cele mai importante și presante chestiuni privind dezvoltarea relațiilor Belarus-Rusia și punerea în aplicare a proiectelor statului Uniunii Belarus-Rusia. De asemenea, se vor concentra asupra agendei internaționale și a securității regionale.

Aceasta va fi cea de-a patra vizită comună a celor doi lideri pe insulă. Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin au călătorit pentru prima dată în Valaam în iulie 2019, urmată de întâlniri similare în iulie în 2023 și 2024.

Liderii au combinat vizitele la Mănăstirea Valaam cu discuții informale pentru a discuta chestiuni-cheie legate de cooperare și situația internațională.

Mănăstirea Valaam este unul dintre cele mai venerate locuri spirituale din Rusia, atrăgând anual peste 100.000 de pelerini și turiști.

Articolul Putin și Lukașenko, întâlnire pe insula Valaam, unul dintre cele mai venerate locuri din Rusia apare prima dată în Mediafax.

Volkswagen, trasă la răspundere pentru dispozitivele de manipulare a emisiilor

Mediafax

Volkswagen poate fi trasă la răspundere pentru echiparea vehiculelor diesel cu dispozitive de manipulare a emisiilor, cunoscute drept defeat devices, potrivit unei hotărâri emise vineri de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Conform Reuters, decizia vine în urma a două procese din Germania în care era contestată legalitatea unor actualizări software și echipări inițiale aplicate de constructorul auto german.

CJUE a subliniat că respectarea formală a standardelor UE de emisii nu exclude ilegalitatea tehnologiilor folosite.

Chiar dacă mașinile au trecut testele de conformitate, utilizarea unor dispozitive care modifică emisiile în funcție de temperatură nu este justificată automat.

Despăgubirile pentru clienți pot fi reduse în funcție de gradul de utilizare a vehiculului sau plafonate la 15% din prețul de achiziție, însă trebuie să reflecte în mod adecvat prejudiciul cauzat, a precizat instanța.

Volkswagen nu a comentat imediat decizia, iar impactul financiar exact al hotărârii rămâne neclar.

Producătorul german se confruntă cu urmări legale încă din 2015, când a fost dezvăluit că a ascuns niveluri excesive de emisii toxice ale motoarelor diesel.

Scandalul a dus la anchete de amploare, plecări din conducere și mii de procese în toată lumea.

Articolul Volkswagen, trasă la răspundere pentru dispozitivele de manipulare a emisiilor apare prima dată în Mediafax.