„Vineri plec în Rusia”. Trump pare să uite că Alaska este teritoriu american, în contextul întâlnirii sale cu Putin

Mediafax

Președintele american Donald Trump pare să fi confundat Rusia cu Alaska înaintea întâlnirii sale cu liderul de la Kremlin. Gafa a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă despre criminalitatea din Washington DC.

„Este o situație de urgență tragică (criminalitatea din Washington DC – n.r.) și mi-e rușine să fiu aici. Știți, mă duc să mă întâlnesc cu Putin. Vineri plec în Rusia. Nu-mi place să fiu aici, să vorbesc despre cât de nesigură, murdară și dezgustătoare a devenit această capitală odată frumoasă”, a spus Trump în cadrul conferinței, potrivit The Independent.

Cu toate acestea, Trump nu pleacă în Rusia, ci în Alaska, teritoriu american, pentru a se întâlni cu Putin. El urmează să se întâlnească cu președintele rus pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina.

„Întâlnirea mult așteptată între mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin, al Rusiei, va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în marele stat Alaska”, scria Trump săptămâna trecută pe platforma Truth Social.

Alaska a fost cumpărată de SUA de la Imperiul Rus în anul 1867, pentru suma de 7,2 milioane de dolari. Deși inițial a fost considerată o investiție a unui teren îndepărtat, rece și inutil, ulterior s-a dovedit a fi o investiție extrem de avantajoasă pentru SUA datorită resurselor naturale – aur, petrol și gaze.

Articolul „Vineri plec în Rusia”. Trump pare să uite că Alaska este teritoriu american, în contextul întâlnirii sale cu Putin apare prima dată în Mediafax.

Macron despre planurile Israelului în Gaza: „Un dezastru anunţat” și o cale spre război permanent

Mediafax

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a criticat luni decizia Israelului de a extinde operaţiunile militare în Gaza. El a spus că acest pas reprezintă „un dezastru anunţat de o gravitate fără precedent” şi a cerut înfiinţarea unei „misiuni de stabilizare” sub conducerea ONU, care să asigure securitatea în Fâşia Gaza.

Macron a mai spus că „anunţul făcut de cabinetul israelian cu privire la extinderea operaţiunii sale în oraşul Gaza şi în taberele din Mawasi şi reocuparea acestora de către Israel constituie un dezastru anunţat de o gravitate fără precedent şi o accelerare către un război permanent”.

El a insistat asupra opririi conflictului cât mai curând, mai exact, „printr-un armistiţiu permanent”.

Şeful statului francez a cerut, de asemenea, o „misiune de stabilizare care să permită securizarea Fâşiei Gaza, protejarea populaţiei civile şi sprijinirea guvernării palestiniene”.

Președintele a mai declarat că „aceasta este prioritatea” şi a precizat că nu susţine „o operaţiune militară israeliană”, ci o „coaliţie nternaţională sub mandatul ONU pentru (…) instituirea unei guvernări de pace şi stabilitate”.

Ultimele sale cuvinte s-au referit la faptul că actualul „Consiliu de Securitate trebuie să lucreze acum pentru a pune în aplicare această misiune şi a-i conferi un mandat”, considerând această soluţie „singura cale credibilă” pentru ieşirea din conflict.

Articolul Macron despre planurile Israelului în Gaza: „Un dezastru anunţat” și o cale spre război permanent apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Apărării din Polonia crede că Zelenski ar trebui invitat în Alaska

Mediafax

Oficialul polonez este de părere că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar trebui invitat la summit, dar și că ar fi „cea mai bună decizie” din partea liderilor mondiali, potrivit agenției de presă PAP, citată de Ukrainska Pravda. 

Ministrul Apărării din Polonia precizează că există informații cu privire la posibilitatea ca Zelenski să fie invitat la summitul din Alaska. Acesta a adăugat că ar fi cea mai bună decizie și este încrezător că s-ar putea întâmpla.

Oficialul a mai precizat că scopul țărilor Vestice, în frunte cu SUA, este acela de a „obține o pace corectă și de lungă durată”.

Discuții purtate alături de consilierii lui Trump

Ministrul Apărării din Polonia a precizat că săptămâna trecută a avut posibilitatea de a vorbi alături de cei mai apropiați consilieri ai lui Trump. Aceștia i-au vorbit despre faptul că Donald Trump este foarte determinat să obțină încheierea acordului de pace cu Rusia.

În discuțiile purtate alături de consilierii lui Trump, oficialul polonez a precizat că țara sa va face tot ce este posibil pentru obținerea unui acord de pace corect. Acesta și-a exprimat față de ei dorința de a-l include și pe Zelenski în cadrul summitului.

Potrivit oficialului polonez, consilierii lui Trump sunt încrezători că posibilitatea stabilirii măcar a unui armistițiu temporar este „mai aproape ca niciodată” și că evenimentele din următoarele zile ar putea dovedi această premisă.

 

Articolul Ministrul Apărării din Polonia crede că Zelenski ar trebui invitat în Alaska apare prima dată în Mediafax.

Pompierii români din Grecia, solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație

Mediafax

Pompierii români detașați în Grecia au fost solicitați luni să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație din regiunea Anatoliki Attiki.

Luni seara, pompierii români din Grecia au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu de vegetație, în localitatea Neos Voutzas, regiunea Anatoliki Attiki, anunță IGSU.

Militarii români se deplasează la intervenție cu șapte autospeciale.

Misiunea se desfășoară „sub directa coordonare a omologilor țării gazdă și constau, în principal, în localizarea flăcărilor pentru evitarea extinderii la vecinătăți, protejarea locuințelor, evacuarea peroanele din calea flăcărilor și asigurarea autonomiei autospecialelor pe timpul intervenției, prin alimentarea cu apă”, a precizat IGSU.

Articolul Pompierii români din Grecia, solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație apare prima dată în Mediafax.

Gabriela Firea nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei: „Discutăm”. Punctul de vedere al lui Sorin Grindeanu

Mediafax

Gabriela Firea, președinta PSD București, nu exclude posibilitatea să candideze din nou pentru funcția de primar al Capitalei.

Această decizie ar putea apărea după ce Nicușor Dan, care a învins-o în ultimele două alegeri, a devenit președintele României, la acest moment, postul fiind vacant.

Gabriela Firea a anunțat că acest subiect urmează să fie analizat în cadrul următoarei ședințe a partidului.

Firea a declarat despre această posibilă candidatură a ei la Primăria Capitalei că „Discutăm. Vedem, dacă vor avea loc alegeri.”

Astfel, președinta PSD București spune că decizia încă nu este luată și se află în faza de evaluare.

Când a fost întrebată despre sprijinul lui Nicușor Dan pentru candidatul Cătălin Drulă, Firea a răspuns jurnaliștilor că „Îi urăm mult succes.”

Pe tema susținerii PSD pentru o nouă candidatură a sa, ea a spus că „Discutăm la următoarea ședință, așa am stabilit acum.”

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, nu a confirmat o candidatură a Gabrielei Firea.

El a declarat în fața jurnaliștilor că „Nu știu. Vom face sondaje, așa am hotărât.”

Partidul afirmă că se va baza pe rezultate și opinii locale înainte de a lua o decizie finală. El a mai adăugat că, după sondaje, organizația București va decide în mod concret.

În prezent, Gabriela Firea ocupă un loc de europarlamentar pentru PSD, după ce a pierdut în două rânduri alegerile pentru Primăria Capitalei. Acum, există o posibilitate de revenire, dar totul depinde de analiza și deciziile partidului.

Articolul Gabriela Firea nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei: „Discutăm”. Punctul de vedere al lui Sorin Grindeanu apare prima dată în Mediafax.

Trump anunță că experții de la Casa Albă „analizează” reclasificarea marijuanei

Mediafax

Președintele SUA, Donald Trump, a făcut anunțul luni în timpul unei conferințe de presă. El a fost întrebat de un reporter dacă administrația sa ia în considerare reclasificarea marijuanei ca drog mai puțin periculos, așa cum sugerează un raport al Wall Street Journal de săptămâna trecută.

Marijuana este clasificată în prezent ca drog din Lista I, alături de heroină și LSD.

Trump a confirmat că experții de la Casa Albă „analizează acest lucru”, adăugând că „este devreme” pentru o decizie, potrivit BBC.

„Vom lua o decizie în următoarele săptămâni”, a mai declarat Trump, fără a spune cum ar putea fi reclasificat drogul.

Articolul Trump anunță că experții de la Casa Albă „analizează” reclasificarea marijuanei apare prima dată în Mediafax.

Trump păstrează misterul în legătură cu taxele vamale pentru China: „Vom vedea ce se întâmplă”

Mediafax

Donald Trump a fost întrebat de jurnaliști despre termenul limită privind tarifele vamale pentru China. Întrebarea a fost pusă în condițiile în care părțile trebuie să ajungă la un acord privind taxele până în noaptea de luni spre marți, conform termenului stabilit de președintele american.

„Vom vedea ce se întâmplă”, a răspuns Trump, adăugând că americanii „s-au descurcat foarte bine” cu China în ceea ce privește tarifele vamale, potrivit BBC.

„Relația este foarte bună cu președintele Xi”, a precizat Donald Trump.

Taxele ar trebui să intre în vigoare la miezul nopții.

Articolul Trump păstrează misterul în legătură cu taxele vamale pentru China: „Vom vedea ce se întâmplă” apare prima dată în Mediafax.

Polonia vrea să mute transportul de pe șosele pe calea ferată

Mediafax

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat un plan ambițios prin care guvernul va aloca 180 de miliarde de zloți, aproximativ 42,3 miliarde euro, în următorii șapte ani pentru modernizarea rețelei feroviare.

„Obiectivul este să reînnoim o rețea îmbătrânită, neglijată timp de trei decenii, și să atragem mai mulți pasageri, atât între marile orașe, cât și între localitățile medii”, a declarat liberalul pro-european la finalul săptămânii, potrivit Polskie Radio.

500 de milioane de pasageri în 2026

Căile ferate poloneze ar urma să transporte 500 de milioane de pasageri anul viitor, „mai mult decât întreaga populație a Uniunii Europene”, a precizat premierul, oferind drept exemplu ruta Varșovia – Gdańsk, unde numărul de pasageri a crescut cu circa un milion în ultimii doi ani.

Declarațiile au fost făcute în timpul vizitei la șantierul celui mai lung tunel feroviar din Polonia, de 3.750 metri, construit în regiunea Małopolskie, lângă satul Męcina. Tunelul face parte dintr-un proiect de 14 miliarde de zloți pentru legătura dintre Nowy Sącz și Cracovia, menit să scurteze timpul de călătorie de la aproape 3 ore la doar una.

 47 milioane de euro ajutor de stat european

„Va îmbunătăți considerabil viața a zeci de mii de oameni și va deschide noi oportunități de dezvoltare pentru regiune”, a subliniat premierul de centru-dreapta al Poloniei.

Ministrul Infrastructurii, Dariusz Klimczak, a anunțat și completarea parcului feroviar cu 107 garnituri noi care vor fi contractate în 2025. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat deja plan de ajutor de stat Poloniei în valoare de 47 milioane de euro pentru creșterea eficienței rețelei feroviare și mutarea transportului de pe șosele pe calea ferată.

 

Articolul Polonia vrea să mute transportul de pe șosele pe calea ferată apare prima dată în Mediafax.

Merz, în conflict cu aliații săi după ce a suspendat livrările de arme către Israel

Mediafax

Cancelarul german Friedrich Merz se confruntă cu o furtună politică internă după ce, vineri, a decis suspendarea parțială a livrărilor de arme către Israel, care ar putea fi folosite în Fâșia Gaza.

Într-un interviu acordat duminică televiziunii germane ARD, pentru care și-a întrerupt vacanța de vară, Merz a apărat decizia sa: „Principiile politicii germane față de Israel rămân neschimbate. Dar nu putem furniza arme unui conflict care se încearcă a fi rezolvat exclusiv prin mijloace militare, care ar putea provoca sute de mii de victime civile”. Potrivit Politico, mesajul a fost adresat atât publicului german, cât și propriului bloc conservator.

Este „decizia corectă”, spun social-democrații. CSU: „Nu am fost consultați”

Suspendarea a fost apreciată de Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul junior din coaliție, al cărui copreședinte și vicecancelar, Lars Klingbeil, a numit-o „decizia corectă”. Social-democrații și alte țări europene au cerut de mai mult timp acțiuni concrete, inclusiv renunțarea la blocajul Germaniei privind suspendarea parțială a acordului de asociere UE–Israel.

În schimb, în blocul conservator CDU/CSU, unde Merz este liderul CDU (Uniunea Creștin Democrată), reacțiile au fost mixte. Colegii de partid ai cancelarului au fost luați prin surprindere, iar CSU, partidul-soră bavarez condus de Markus Söder, critică faptul că nu a fost consultat. „CSU nu a fost implicată în această decizie și considerăm acest lucru discutabil”, a spus liderul grupului parlamentar, Alexander Hoffmann.

„Hamas poate fi înfrânt doar pe câmpul de luptă”, spun lideri din partidul lui Merz

„Consensul general este că modul în care a fost comunicată decizia cancelarului putea fi gestionat mai bine. Trebuie să concluzionăm că anumite persoane, despre care te-ai fi așteptat să fie implicate, nu au fost implicate în mod concret”, consideră unul dintre principalii parlamentari CDU pe politică externă, Jürgen Hardt.

O altă parte a criticilor se bazează pe principiul formulat în 2008 de Angela Merkel, potrivit căruia securitatea Israelului este „rațiune de stat” a Germaniei, în virtutea „responsabilității istorice” pe care o poartă pentru Holocaust.

„Hamas poate fi înfrânt doar pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor. Trebuie să continuăm să dotăm Israelul pentru a înfrânge Hamas și a pune capăt terorismului”, a scris luni pe X premierul landului Hessa din partea CDU, Boris Rhein.

Merz: „Nu vom interveni în comerțul israelian”

După ce lăsase deschisă inițial posibilitatea unor măsuri comerciale împotriva Israelului, Merz a părut să se răzgândească după reacțiile critice din propriul bloc conservator, precizând în același interviu că Germania nu va interveni în comerțul cu Israel: „Nu suntem pregătiți să intervenim în comerțul israelian sau în comerțul cu Israelul. Am respins deja multe încercări în acest sens, inclusiv în Europa”.

Articolul Merz, în conflict cu aliații săi după ce a suspendat livrările de arme către Israel apare prima dată în Mediafax.

Radu Drăgușin așteaptă cu nerăbdare să revină pe teren după accidentarea din februarie

Mediafax

Fundașul echipei naționale a României Radu Drăgușin așteaptă cu nerăbdare să revină pe teren după accidentarea suferită în februarie.

Într-un interviu acordat FRF.tv, la Londra, Radu Drăgușin a rememorat momentul accidentării și a vorbit despre greutățile perioadei de recuperare.

„Am știut de la început că e ceva serios, a fost o perioadă foarte grea”, a mărturisit el.

Fotbalistul a dezvăluit și că mesajele de susținere primite de la suporteri, colegi și familie au avut un impact puternic asupra sa.

În privința campaniei de calificare, fundașul rămâne optimist: „Eu nu sunt pesimist, cred că încă ne putem califica. Avem posibilitatea de a recupera punctele pierdute, trebuie să rămânem concentrați și să luptăm până la final.”, transmite frf.ro.

Fundașul echipei naționale se află în ultima etapă a recuperării după accidentarea la genunchi suferită în luna februarie și se pregătește cu nerăbdare să revină pe teren.

Articolul Radu Drăgușin așteaptă cu nerăbdare să revină pe teren după accidentarea din februarie apare prima dată în Mediafax.