Elon Musk acuză Apple de practici anti-concurențiale și anunță acțiuni legale prin xAI

Mediafax

„Este o încălcare clară a legislației anti-monopol. xAI va lua imediat măsuri legale”, a declarat Musk pe platforma X.

Potrivit acestuia, politica Apple ar restrânge concurența în domeniul aplicațiilor de inteligență artificială și ar avantaja în mod nejustificat OpenAI.

Musk, fondatorul xAI și director executiv Tesla, a lansat în ultimele luni mai multe critici la adresa marilor companii tehnologice, acuzându-le că încearcă să monopolizeze accesul utilizatorilor la servicii AI.

Articolul Elon Musk acuză Apple de practici anti-concurențiale și anunță acțiuni legale prin xAI apare prima dată în Mediafax.

S-au stabilit grupele Campionatului Mondial de Cluburi la handbal masculin

Mediafax

Grupele fazei preliminare ale celei de-a 18-a ediții a Campionatului Mondial de Cluburi la handbal masculin IHF au fost stabilite luni, în cadrul unei ceremonii organizate la Stadionul din Cairo, în paralel cu desfășurarea Campionatului Mondial de Tineret IHF 2025.

Competiția se va desfășura în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, în Sala Capitalei Administrative Noi din Egipt, o arenă care a găzduit anterior turnee majore, inclusiv ediția din 2021 a Campionatului Mondial de seniori și competiția similară de cluburi.

Tragerea la sorți a fost condusă de Directorul de Competiții al IHF, Patric Strub, asistat de Yasser El Ramli, Directorul Competiției pentru Cluburi, alături de portarul naționalei Egiptului, Karim Hendawy, și Jordi Rosell, reprezentant al FC Barcelona.

În urma procedurii de tragere, echipele din urnele 2 și 3 au fost distribuite în cele trei grupe. Al-Ahly, echipa gazdă, a beneficiat de dreptul de a-și alege grupa și a optat pentru Grupa B, unde va întâlni campioana en-titre Veszprém HC (Ungaria) și formația Sydney Uni (Australia).

FC Barcelona, cea mai titrată echipă din istoria competiției, a fost repartizată în Grupa C, alături de Zamalek SC (Egipt) și Handebol Taubaté (Brazilia).

Grupa A aduce la start debutanta Sharjah SC (Emiratele Arabe Unite), care va avea parte de o provocare dificilă în fața SC Magdeburg (Germania), campioană în trei ediții consecutive (2021, 2022, 2023), și a formației California Eagles (SUA), aflată la a doua participare.

Meciurile din faza grupelor se vor disputa în format round-robin între 26 și 28 septembrie, cu echipele cap de serie (FC Barcelona, SC Magdeburg, Veszprém HC) programate să joace în zilele de 27 și 28 septembrie. Semifinalele vor avea loc pe 30 septembrie, iar finala este programată pentru 2 octombrie.

Articolul S-au stabilit grupele Campionatului Mondial de Cluburi la handbal masculin apare prima dată în Mediafax.

Ianis Stoica, gol la debutul pentru Estrela Amadora în campionatul Portugaliei

Mediafax

Atacantul român Ianis Stoica (22 de ani) a marcat luni seară, la un minut după ce a intrat pe teren, în meciul Estoril – Estrela Amadora, încheiat la egalitate, scor 1-1, contând pentru prima etapă a campionatului Portugaliei.

Stoica a fost introdus în minutul 74, iar un minut mai târziu a restabilit egalitatea în meci, după ce gazdele deschiseseră scorul prin Parente, în prima parte a jocului, în minutul 36.

Golul atacantului român a venit în urma unei acțiuni pe partea stângă, finalizată din alunecare, din apropierea porții, după o centrare a lui Rodrigo Pinho.

Transferat în urmă cu două săptămâni de Estrela Amadora de la Hermannstadt pentru 1,3 milioane de euro, Stoica a încheiat sezonul trecut cu 13 goluri și 3 pase decisive în Superliga României.

Articolul Ianis Stoica, gol la debutul pentru Estrela Amadora în campionatul Portugaliei apare prima dată în Mediafax.

Superliga de fotbal. Oțelul și Rapid încheie la egalitate, scor 1-1, în etapa a cincea

Mediafax

Oțelul Galați și Rapid București au încheiat la egalitate, scor 1-1, luni seară, în partida disputată pe stadionul „Oțelul”, în cadrul etapei a 5-a din Superliga României la fotbal.

Gazdele au deschis scorul în minutul 33, prin Andrei Ciobanu, care a înscris cu un șut din prima din interiorul careului.

În partea secundă, Rapid a dominat jocul și a ratat mai multe ocazii prin Borza și Christensen, însă a reușit egalarea în minutul 60, când Răzvan Dobre a pătruns în careu, a driblat și a marcat din unghi.

Rapid rămâne neînvinsă, înregistrând a doua remiză a sezonului și, cu 11 puncte, ocupă locul secund în clasament, în urma Universității Craiova, cu 13 puncte.

Pentru Oțelul a fost al treilea meci încheiat la egalitate și, cu 6 puncte acumulate, se află pe locul al nouălea în ierarhie.

Formații:

Oțelul: Dur-Bozoancă – Zhelev, Zivulic, Ne Lopes, Kazu – Lameira, Joao Paolo, Ciobanu (Andrezinho 68’) – Patrick Fernandes (Trif 88’), Paulinho, Bană. Antrenor: Laszlo Balint.

Rapid: Stolz – Braun, Ciobotariu, Kramer, Borza (El Sawy 90’+1) – Keita, Hromada (Gojkovic 39’) – Al. Dobre, Christensen (Blazek 90’+1), Micovschi (Hazrollaj 46’) – Baroan. Antrenor: Costel Gâlcă.

Arbitru: Flueran Viorel Nicusor (Craiova – Dolj). Asistenți: Bîrdeş Romică (Piteşti – Argeş) și Ilinca Cristian Daniel (Craiova – Dolj).

Articolul Superliga de fotbal. Oțelul și Rapid încheie la egalitate, scor 1-1, în etapa a cincea apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Mediului despre chiria de 54.000 de euro plătită lunar de Apele Române: „Această cifră este colosală și nu are nicio justificare”

Mediafax

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că a primit multe mesaje legate de chiria de 54.000 de euro pe lună plătită de Administraţia Apele Române.

Ea a menționat că persoane fizice, dezvoltatori imobiliari și firme care plătesc chirii i-au transmis că „această cifră este colosală pentru orice standard și că nu este justificată niciun fel”.

Diana Buzoianu a cerut urgent ca instituția să identifice un alt sediu, având în vedere că actualul contract expiră în două luni.

„Mi-au scris foarte mulți dezvoltatori imobiliari și persoane care caută astfel de sedii, inclusiv firme private care au astfel de chirii, și mi-au spus că această cifră este colosală pentru orice standard și că nu este justificată niciun fel. Problema este că aceasta reprezintă o imagine a unei risipe mai largi, pentru că atunci când pierzi 350 de milioane de euro pentru că nu ai reușit să accesezi fonduri europene, dar plătești 54.000 de euro lunar pentru un sediu frumos, ultracentral, e o sfidare. E o sfidare”, a declarat Diana Buzoianu, luni seară, la Digi24.

Aceasta a anunțat că a trimis o adresă instituției, prin care a cerut să găsească „cât mai rapid” un alt sediu.

„Dacă nu vor veni cu o propunere în această săptămână, va trebui să-i chem și la Minister pentru o discuție și pentru a-i grăbi să găsească un alt sediu. Este clar că actualul sediu nu poate fi justificat. (…) Când dai 54.000 de euro pe lună pentru sedii, e bizar să spui că nu ai bani pentru lucruri esențiale de care chiar ai nevoie”, a mai spus ministra.

Diana Buzoianu consideră că termenul de două luni până la încheierea contractului actual este „rezonabil” și permite găsirea unui nou sediu la un cost mult mai mic.

Articolul Ministrul Mediului despre chiria de 54.000 de euro plătită lunar de Apele Române: „Această cifră este colosală și nu are nicio justificare” apare prima dată în Mediafax.

Fondul suveran norvegian se retrage din 11 companii israeliene ca urmare a crizei din Gaza

Mediafax

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a anunțat luni că își retrage participațiile la 11 companii israeliene. Decizia a fost anunțată în urma dezvăluirilor despre implicarea fondului într-o companie israeliană care produce motoare pentru avioane de vânătoare, potrivit le Figaro. Acestea ar putea fi folosite în războiul din Gaza.

„Aceste măsuri au fost luate în circumstanțe extraordinare. Situația din Gaza constituie o criză umanitară gravă. Sunt investiți în companii care operează într-o țară aflată în război, iar condițiile din Cisiordania și Gaza s-au deteriorat recent”, a anunțat șeful acesteia, Nicolai Tangen, prin intermediul unui comunicat.

Investițiile în companiile care susțin războiul contravin regulilor după care funcționează fondul norvegian.

Articolul Fondul suveran norvegian se retrage din 11 companii israeliene ca urmare a crizei din Gaza apare prima dată în Mediafax.

Ford va investi aproape 2 miliarde de dolari într-o fabrică de mașini electrice din Kentucky

Mediafax

Directorul executiv al producătorului auto a dezvăluit luni noua strategie pentru vehicule electrice de la unitatea Ford din Louisville. După ce a produs vehicule pe benzină timp de 70 de ani, fabrica va fi modificată pentru a produce mașini electrice.

„Am adoptat o abordare radicală pentru a rezolva o provocare foarte dificilă: crearea de vehicule accesibile, revoluționare în toate aspectele – design, tehnologie, performanță, spațiu și cost de proprietate – și să o facem cu lucrători americani”, a declarat directorul executiv al Ford, Jim Farley, potrivit AP.

Anunțul a fost făcut în ciuda strategiei Administrației Trump privitoare la mașinile electrice. Farley și alți lideri din industria auto susțin că vehiculele electrice reprezintă viitorul și că nu există cale de întoarcere.

Primul vehicul electric care va ieși de pe linia de asamblare modernizată din Louisville va fi o camionetă electrică de dimensiuni medii, cu patru uși, în 2027, destinată piețelor interne și internaționale.

Noile camionete electrice vor fi alimentate de baterii fabricate la o fabrică Ford din Michigan. Producătorul din Detroit a anunțat anterior o investiție de 3 miliarde de dolari pentru construirea fabricii de baterii.

Alte detalii pentru camioneta electrică, inclusiv data lansării, prețul, dotările, autonomia bateriei și timpii de încărcare, vor fi anunțate ulterior. Totuși, cei de la Ford au dezvăluit că mașina va avea un preț de pornire de aproximativ 30.000 de dolari.

Articolul Ford va investi aproape 2 miliarde de dolari într-o fabrică de mașini electrice din Kentucky apare prima dată în Mediafax.

Cristiano Ronaldo a făcut pasul cel mare: A cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodriguez

Mediafax

Cristiano Ronaldo a făcut pasul cel mare: a cerut-o în căsătorie pe partenera sa de viață, Georgina Rodriguez. Aceasta a făcut anunțul pe contul său de Instagram, unde a publicat o fotografie cu inelul.

„Da, accept. În această viață și în toate viețile mele”, este mesajul care însoțește fotografia.

Postarea a strâns rapid aprecieri din partea urmăritorilor, care au transmis felicitări celor doi.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Georgina Rodríguez (@georginagio)

Cuplul și-a confirmat relația la începutul anului 2017 și are cinci copii: gemenii Eva Maria și Mateo, în vârstă de 8 ani, fiica Alana, în vârstă de 7 ani, fiica Bella, în vârstă de 3 ani, și fiul Cristiano Jr., în vârstă de 15 ani, pe care Ronaldo îl are dintr-o relație anterioară.

Nu este prima dată când se vorbește despre o căsătorie între cei doi. Anul trecut, prezentându-și canalul de YouTube, Ronaldo însuși a scăpat un „soția mea”, pentru ca ulterior să nege totul cu o referire directă la căsătorie: „Nu mă gândesc la asta, dar pot să-mi imaginez în viitor. Cred că ea merită asta”, notează Corriere della Sera.

O poveste care a început în 2016, într-un magazin Gucci

Relația dintre cei doi a început într-un mod inedit, când fotbalistul a intrat într-un magazin Gucci din Madrid, unde Georgina lucra ca asistentă. Întâlnirea lor rapidă a dat naștere uneia dintre cele mai urmărite povești de dragoste din lumea celebrităților sportive.

Articolul Cristiano Ronaldo a făcut pasul cel mare: A cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodriguez apare prima dată în Mediafax.

Schimbări legislative pentru Garda de Mediu și Garda Forestieră, anunțate de ministrul Mediului

Mediafax

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat modificări importante privind Garda de Mediu și Garda Forestieră. Printr-o nouă lege, activitatea acestor două instituții va fi „consolidată”.

Aceste schimbări legislative sunt necesare pentru ca România să îndeplinească condițiile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„Sunt ferm convinsă că săptămâna aceasta, de exemplu, trecem două hotărâri de Guvern, condiții de aderare la OCDE. Nu știu dacă lumea știe de faptul că trebuia să fie consolidată activitatea Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, drept condiții de aderare la OCDE, dar iată, vom avea aceste hotărâri care trec. Sunt niște hotărâri bune, de altfel”, a declarat Diana Buzoianu, luni seară, la Digi 24.

Ministrul susține că autoritățile din România nu au comunicat suficient de clar despre deciziile necesare pentru aderarea la OCDE.

„Cu siguranță, întotdeauna se poate comunica mult mai bine și mult mai predictiv. Pe multe dintre condițiile de aderare la OCDE, din păcate, puteam să comunicăm și se putea comunica de-a lungul timpului, în mulți ani de zile, mult mai bine”, a spus ministrul Mediului.

Un exemplu în acest sens este modificarea legilor care reglementează accesul la fondurile private de pensii.

„Trebuie să fie respectat într-adevăr dreptul persoanelor la proprietate privată și evident că trebuie să fie adusă inclusiv legislația care să corespundă cu condițiile de aderare la OCDE, care trebuie să fie îndeplinite. De fapt, acesta este tot subiectul, este una dintre condițiile de aderare la OCDE. Avem nevoie de o legislație. Avem nevoie de o reglementare mult mai strictă a pensiilor, a Pilonului 2. Suntem alături de toți experții care vor să îmbunătățească cadrul legislativ. Propunerea care a venit poate fi cu siguranță îmbunătățită și vom avea inclusiv noi prevederi care să pună în acord și cu condițiile de aderare la OCDE, dar și cu ce putem noi să susținem, ca țară”, a explicat Diana Buzoianu, în contextul schimbărilor legislative privind fondurile private de pensii, anunțate de conducerea Autorității de Supraveghere Financiară.

Articolul Schimbări legislative pentru Garda de Mediu și Garda Forestieră, anunțate de ministrul Mediului apare prima dată în Mediafax.

Tenis. Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de la Cincinnati. Urmează meciul cu Iga Swiatek

Mediafax

Sorana Cîrstea a reușit să treacă de chinezoaica Yue Yuan în runda a doua a turneului WTA 1000 de la Cincinnati. Jucătoarea română s-a impus în meciul disputat luni și a obținut calificarea în optimile competiției.

În vârstă de 35 de ani și poziția 138 în clasamentul WTA, Sorana a câștigat în fața Yue Yuan, în vârstă de 26 de ani și locul 98 WTA. Meciul a durat aproape trei ore și s-a încheiat cu scorul 6(2)-7, 6-4, 6-4, după un meci tensionat și echilibrat.

Deși Yue Yuan a avut unele probleme medicale, aceasta a condus cu 2-0 în setul decisiv, dar Sorana a reușit să ia apoi cinci game-uri consecutive, iar adversara sa a mai câștigat doar două.

Românca a câștigat în cele din urmă setul decisiv și o va întâlni în optimile turneului pe poloneza Iga Swiatek, care este „favorita numărul 3 a turneului și fostă lider al clasamentului feminin.”

Articolul Tenis. Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de la Cincinnati. Urmează meciul cu Iga Swiatek apare prima dată în Mediafax.