Bolojan, despre programul Anghel Saligny: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi

Mediafax

Întrebat, la Digi24, dacă va mai exista programul Anghel Saligny, Bolojan a răspuns: „Deci pe programul Anghel Saligny, imaginați-vă că am avut mii de contracte în fiecare localitate aproape și am avut și avem semnate contracte de aproximativ 52 de miliarde de lei, dintre care s-au dat în plată aproape jumătate, peste 20 de miliarde. Și atunci, practic în fiecare localitate din România, din bani guvernamentali se face câte ceva. (…) Anul acesta nu vom mai semna contracte noi. Nu mai avem această posibilitate. Iar contractele care sunt astăzi în plată, vor fi eșalonate în următorii 3 ani de zile”.

El a adăugat că „anul acesta și anul viitor avem un vârf de plată pe fonduri europene și nu mai avem bani și nici spații fiscale să alocăm atâția bani din bugetele naționale pentru aceste lucrări”.

„Deci vom face o bugetare multianuală, care înseamnă că se va știi exact că anul viitor va fi o sumă apropiată de cea de anul acesta, iar în 2027 și 2028, pentru că nu mai avem presiunea pe fonduri europene, va fi o sumă mai mare. Fiecare constructor, fiecare autoritate, primărie, consiliu județean, va ști câți bani îi revin și va putea să-și dimensioneze lucrarea și ritmul de lucrări în așa fel încât să le închidă. Dacă vor să le facă mai repede, vor putea să ia credite și cu ratele care sunt garantate de guvern cu această eșalonare pe trei ani de zile, vor putea să-și acoperă aceste credite”, a explicat premierul.

Articolul Bolojan, despre programul Anghel Saligny: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi apare prima dată în Mediafax.

Bolojan spune că România are nevoie de stabilitate politică: Orice fel de discuție despre alegeri anticipate nu are niciun fel de realism

Mediafax

„Făcând abstracție de calitatea mea de premier, unde ar putea fi considerat că sunt subiectiv, ceea ce vă pot spune este că România astăzi are nevoie de o stabilitate politică. Nu este problema că e guvernul cu premier Bolojan sau un alt premier, ci e nevoie de o stabilitate și de consecvență în luarea acestor măsuri. Prin urmare, cred că orice fel de discuție legată de alegeri anticipate nu are niciun fel de realism. Și asta o știu toți oamenii care înțeleg despre ce este vorba, pentru că România nu mai suportă alte crize politice artificiale”, a transmis prim-ministrul, la Digi24.

El a adăugat că „am avut un an și jumătate de alegeri în care, în context preelectoral, s-au luat tot felul de decizii pe care le decontăm acum și dacă nu ne trezim și nu mergem într-o direcție normală, așa cum am spus, e doar o problemă de timp până lucrurile se vor complica”.

„Lucrurile care se complică bugetar degenerează în complicații economice, ceea ce va afecta mult mai mult cetățenii țării noastre decât ceea ce se întâmplă astăzi, când știu că nu este o situație bună, dar este una tranzitorie și ne vine nota de plată la toți într-o formă sau alta pentru ceea ce s-a întâmplat anii trecuți. Deci nu cred că o astfel de soluție este realistă și fezabilă și România, cu un premier sau altul, astăzi are nevoie de stabilitate politică”, a subliniat Bolojan.

Articolul Bolojan spune că România are nevoie de stabilitate politică: Orice fel de discuție despre alegeri anticipate nu are niciun fel de realism apare prima dată în Mediafax.

Trump a cerut ca președintele polonez Nawrocki să participe în locul premierului Tusk la videoconferința privind Ucraina

Mediafax

Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, s-a alăturat surprinzător, miercuri, unui summit virtual între liderii europeni și Donald Trump, în locul premierului țării.

Premierul Donald Tusk le-a declarat jurnaliștilor, la Varșovia, că a fost informat de partea americană „puțin înainte de miezul nopții” că Washingtonul „ar prefera” ca președintele să reprezinte Polonia în contactele cu Trump, scriu Reuters și Bloomberg.

Absența lui Tusk a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât premierul participase mai devreme în aceeași zi la o videoconferință a liderilor europeni, menită să pregătească discuția cu Trump.

Scopul întâlnirii era de a prezenta o poziție comună înaintea summitului pe care președintele american urmează să îl aibă vineri cu Vladimir Putin, pentru a discuta despre războiul din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a declarat marți că Tusk, fost președinte al Consiliului European al liderilor, urma să participe la discuția cu Trump.

Însă consilierul pe politică externă al lui Nawrocki, Marcin Przydacz, le-a spus jurnaliștilor că nu are „nicio informație că premierul Donald Tusk ar fi planificat anterior să participe”.

Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din iunie, lovind dur administrația pro-UE condusă de Tusk. În timpul campaniei, secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, i-a îndemnat pe polonezi să voteze pentru Nawrocki. Trump s-a întâlnit de asemenea cu el  în Biroul Oval.

Articolul Trump a cerut ca președintele polonez Nawrocki să participe în locul premierului Tusk la videoconferința privind Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante

Mediafax

„Românii au mai puțin bani în buzunar din cauza acestei situații financiare, care a ajuns să îi urmărească pe mulți dintre români. Când ai mai puțin bani în buzunar, nu eviți să cumperi pâine, să plătești factura la curent, ci eviți să te mai duci la un restaurant sau la mare”, a spus Miruță, la Digi24.

El a adăugat că voucherele de vacanță, care anterior stimulau turismul, au creat o obișnuință nesănătoasă, crescând artificial prețurile la hoteluri: „A doua parte a problemei este obișnuința asta că, indiferent de ce faci tu acolo, cât de performant ești, să vină statul să-ți dea un ajutor, care se numeau voucher de vacanță, și care să plătească incapacitatea de a te ocupa de turism. Am fost pe litoral. Unele hoteluri erau pline, unele erau goale. Pentru că unii s-au obișnuit să primească din partea statului o schemă de ajutor, care creștea prețurile artificial, că venea lumea cu voucher”.

Ministrul a mai criticat lipsa promovării litoralului și implicarea redusă a autorităților locale. „Când te duci la hotel, pe lângă cazarea în sine, plătești o taxă. Banii aceia se duc toți la primărie, care nu prea face promovare cu ei. Dacă încep să le spui că îi redirecționezi către aceste ONG-uri pentru ca ele să-și gestioneze promovarea, primăriile nu sunt de acord. Preocuparea de a promova la o valoare corectă ceea ce avem nu există.”

„Am lucrat, de când am venit la minister, la o chestiune simplă, măruntă, dar care este un semnal. Elimin acele formulare de cazare completate manual. Nu că sunt eu cu digitalizarea, ci pentru că Ministerul Turismului nu știe astăzi câți turiști vin, de unde vin, unde se duc și ce consumă”, a mai spus Miruță.

Articolul Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante apare prima dată în Mediafax.

Radu Miruță, despre salina de la Praid: Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede

Mediafax

„Am avut o salină la Praid, pe care nu o mai avem astăzi. Și despre care nu înseamnă că dacă nu mai e pe burtierele televizoarelor, pe mine nu mă interesează, toată comunitatea acolo trăia pentru și în jurul acestei saline de la Praid, dincolo de sare, turism, în toată activitatea de jur împrejur. Mă ocup de subiectul ăsta, s-a pornit o licitație pentru ca niște specialiști să ne spună de unde se poate începe o exploatare nouă”, a declarat Miruță, la Digi24.

El a subliniat că „cine e de vină va plăti și vă garantez că se va plăti cu vârf și îndesat”.

Întrebat „cine a vrut să nu avem salină”, ministrul a răspuns: „Cei care au avut responsabilitatea de a se ocupa de această salină și nu s-au ocupat”.

„România astăzi nu mai are o salină de valoare estimabilă. Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede, nu doar să arăt cu degetul vinovații. Ei vor plăti scump”, a transmis el.

Articolul Radu Miruță, despre salina de la Praid: Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede apare prima dată în Mediafax.

Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul

Mediafax

Geoffrey Hinton avertiza în trecut că există o probabilitate de 10% până la 20% ca modelele de inteligență artificială să distrugă omenirea. Cu toate acestea, recent, el s-a declarat îngrijorat în privința modului în care companiile de tehnologie încearcă să se asigure că oamenii rămân „dominanți” față de sistemele de inteligență artificială „supuse”.

„Vor fi mult mai inteligenți decât noi. [Modelele de inteligență artificială] vor avea tot felul de modalități de a ocoli acest lucru”, a spus Hinton în cadrul unei conferințe a industriei din Las Vegas, scrie CNN.

„Nașul AI” a avertizat că, în viitor, aceste modele ar putea controla oamenii la fel de ușor cum un adult poate mitui un copil de 3 ani cu bomboane.

Cum poate omenirea să supraviețuiască inteligenței artificiale

Pentru a nu forța sistemele de inteligență artificială să se supună oamenilor, Hinton a prezentat o soluție interesantă: integrarea „instinctelor materne” în aceste modele. Un asemenea pas ar face ca modelele „să țină cu adevărat la oameni” chiar și în situația în care tehnologia ar deveni mai puternică și mai inteligentă decât oamenii.

Sistemele de inteligență artificială „vor dezvolta foarte repede două subobiective, dacă sunt inteligente: unul este să rămână în viață… (și) celălalt este să obțină mai mult control”, a spus Hinton. „Există motive întemeiate să credem că orice tip de inteligență artificială va încerca să rămână în viață. De aceea este important să cultivăm un sentiment de compasiune pentru oameni”, a susținut Hinton.

„Nașul AI” nu știe concret cum poate fi implementat din punct de vedere tehnic acest lucru, dar a subliniat că este esențial ca cercetătorii să lucreze la acest aspect.

Articolul Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul apare prima dată în Mediafax.

Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu

Mediafax

Potrivit unor surse Sky News, apropiate ale Consiliului UE, țările aliate Ucrainei analizează relaxarea progresivă a unor sancțiuni impuse Rusiei, dacă Kremlinul ar fi de acord cu încetarea completă a focului.

Sursele au mai precizat că planul prevede și reintroducerea sancțiunilor în cazul în care vor avea loc încălcări din partea Moscovei.

Potrivit surselor, UE speră să ajungă la un armistițiu de 15 zile, timp în care sancțiunile vor rămâne în vigoare, înainte ca o întrerupere a luptelor din Ucraina să poată fi instaurată.

Articolul Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu apare prima dată în Mediafax.

Ministerul Sănătății și UNSAR lansează prima Strategie Națională de screening și prevenție

Mediafax

„O întâlnire deosebit de importantă între reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în contextul colaborării pentru realizarea primei Strategii Naționale de screening și prevenție pe patologii pentru următorii cinci ani. Este un moment semnificativ pentru sănătatea publică și o dovadă că, atunci când ne unim forțele, putem construi politici care schimbă vieți. Această strategie reunește, pentru prima dată la acest nivel, toți actorii relevanți din domeniul sănătății – instituții publice, sector privat, organizații profesionale și societatea civilă – într-un grup de lucru dedicat. UNSAR s-a alăturat acestui demers, aducând expertiza necesară pentru a contura o abordare integrată și eficientă”, a transmis Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății promovează colaborarea dintre sistemul public și cel privat, testând un program-pilot în patru spitale, prin care asigurările private sprijină serviciile publice pentru a crește accesul la prevenție și diagnostic precoce și a reduce inechitățile în sănătate.

„Acesta este un angajament ferm din partea mea și a întregii echipe a Ministerului Sănătății pentru un sistem medical mai accesibil, mai eficient și mai centrat pe pacient. Pacienții trebuie să știe că nu sunt singuri – suntem aici, zi de zi, pentru ei și vom merge până la capăt cu aceste schimbări”, spune Ministerul Sănătății.

Articolul Ministerul Sănătății și UNSAR lansează prima Strategie Națională de screening și prevenție apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Finanțelor: Programarea bugetară de anul acesta pe ultimul trimestru e complet nerealistă

Mediafax

Întrebat la Antena 3 CNN cât este deficitul bugetar, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a răspuns: „Este 3,6% deficitul bugetar”. Potrivit ministrului, deficitul bugetar pe iunie se ridică la aproximativ 6 miliarde de lei. „Este un deficit mare. Să vă explic de ce. Pentru că în programarea bugetară, ultimul trimestru întotdeauna este trimestru cel mai consistent. Și programarea bugetară de anul acesta a prevăzut pe ultimul trimestru doar 1,2%. Ceea ce e complet nerealist. Pentru că, repet, în lunile noiembrie-decembrie sunt 20% din cheltuielile din totalul anului”.

Alte elemente care nu se văd momentan în deficit

Ministrul a precizat că există și alte elemente care nu se văd încă în deficit: „Se referă, spre exemplu, la stocul de rambursări de TVA în casă, care nu a fost plătit la iunie. Și vorbim de 3,7 miliarde, care era la luna iunie păstrat în casă. Astea sunt banii care trebuie plătiți și banii care s-ar fi văzut, evident, dacă erau plătiți în deficitul respectiv, adică se adaugă”, precizează Nazare.

„Mai vedem o nerealizare la dividende, de aproape 2 miliarde. Mai vorbim și de aproape 1 miliard, suma care era redirecționată prin formularul D177 pentru fundații și asociații. Toate acestea acumulate însumează sume importante. De asemenea, mai sunt multe alte cheltuieli pe care anumiți ordonatori de credit de ministere nu le aveau bugetate. Dar le-au făcut. Nu le au bugetate, nu le aveau bugetate. După caz, sunt varii, varii contexte, dar trebuie să le facă. Mi se pare foarte ciudat, spre exemplu, că ministere mari, care au investiții multe, rămân în toiu verii la anumite capitole fără resurse.”, a mai spus Ministrul Finanțelor.

Articolul Ministrul Finanțelor: Programarea bugetară de anul acesta pe ultimul trimestru e complet nerealistă apare prima dată în Mediafax.

Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2

Mediafax

„Sunt niște realități pe care nu le putem contesta în acest domeniu, și anume vârsta de pensionare prea devreme, cuantumul pensiei la nivelul ultimului salariu, care nu se aplică nicăieri, în nici un alt domeniu și nici într-o altă țară. Ambele prevederi se bat cap în cap cu ceea ce se întâmplă în Europa și în realitate. Și un lucru foarte grav, avem un sistem de salarizare care a permis interpretări și am avut până acum peste 20.000 de procese declanșate de magistrați din România împotriva Ministeriului Justiției și a statului român. Suntem în situația în care până acum am plătit peste 2 miliarde doar diferențe suplimentare de salarii”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Digi24.

El a precizat că „în condițiile în care nu ai o predictibilitate a sistemului de salarizare și poți să declanșezi în orice zi procese împotriva statului cu șanse mari de câștig pe diferite motive, de sporuri, de discriminare sau de alte elemente care țin de lucruri discutabile, dacă aceste lucruri nu le corectăm, gândiți-vă ce sentiment este în societatea românească”.

„Ce spune un om care are o pensie de 500-600 de euro când vede că un magistrat care are o pensie medie de 4.900-5.000 de euro pe actuala lege spune că aceste pensiile sunt cuvenite, că asta ține de independența justiției? Atunci ce spune un om, profesor universitar, un medic, un om din televiziune, un om care lucrează într-o fabrică când își dă seama că trebuie să lucreze până la 65 de ani și termină cu o pensie care este de 7, 8, 9, 10 ori mai mică decât asta. Aici e o problemă pur și simplu de inechitate socială evidentă și trebuie s-o corectăm”, a subliniat Bolojan.

Premierul a declarat că această lege se va regăsi în Pachetul 2, la sfârșitul lunii august.

Articolul Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2 apare prima dată în Mediafax.