Mihai Jurca: Conducerile ASF, ANRE și ANCOM vor avea indemnizațiile reduse cu 30%

Mediafax

„Această propunere de lege vine să contribuie și să reducă din inechități și să contribuie la efortul pe care atât companiile cât și populația îl fac în această perioadă”, a declarat Jurca vineri, după ședința extraordinară a Guvernului.

Prima măsură prevede că până la finalul lunii octombrie, conducerile ASF, ANRE și ANCOM vor trebui să vină în cadrul structurilor parlamentare cu propuneri de reducere a organigramei cu 10% pentru posturile de specialitate și cu 30% pentru posturile suport din cadrul fiecărei structuri.

„Analiza o fac aceste autorități administrative autonome pe baza unor criterii clare care să reducă suprapunerile, să crească eficiența sau să reducă unele elemente de risipă”, a explicat șeful Cancelariei.

A doua măsură se referă la reducerea cu 30% a indemnizațiilor conducerii acestor structuri, precum și a salariilor personalului. „Această propunere va trebui făcută până în data de 30 octombrie”, a precizat Jurca.

Ultima măsură stabilește un plafon pentru bonusurile acordate de conducerile companiilor. „Până acum nu exista un plafon și conducerea acestor companii avea dreptul să propună bonusurile. Noi stabilim astăzi un quantum de maxim în două salarii brute pentru aceste bonusuri”, a spus Jurca.

Referitor la condițiile de acordare, oficialul a menționat că bonusurile „se pot și se vor acorda în situația atingerii unor indicatori de performanță și în situația în care există condiții bugetare corecte la nivel național”.

„Este un pachet de lege simplu, dar care vine cu niște propuneri foarte clare de reducere a unor cheltuieli, de reducerea personalului astfel încât și aceste structuri să contribuie la efortul general de consolidare fiscală și de reechilibrare bugetară”, a conchis Mihai Jurca.

Articolul Mihai Jurca: Conducerile ASF, ANRE și ANCOM vor avea indemnizațiile reduse cu 30% apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Finanțelor a precizat care este impactul bugetar al pachetului fiscal aprobat de Guvern

Mediafax

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, întrebat care este impactul bugetar al măsurilor, ministrul a răspuns: „3,7 miliarde este impactul pachetului fiscal și impactul tuturor celorlalte pachete fiscale prezentate la acest moment este de 6,9 miliarde”.

Nazare a explicat că pachetul fiscal a fost ajustat în urma propunerilor primite și a subliniat că România face astfel „un pas decisiv pentru a parcurge următoarele examene din septembrie și octombrie cu bine”.

„E un pas extrem de important pentru a depăși această perioadă economică dificilă prin care trecem”, a declarat ministrul, precizând că multe din prevederile pachetului erau angajamente asumate în PNRR acum patru ani, dar care nu au fost duse la bun sfârșit.

Ministrul a justificat intensitatea măsurilor prin faptul că acestea „au fost amânate de ani și ani de zile”, iar în contextul evaluării Comisiei Europene din octombrie, „suntem nevoiți să luăm aceste măsuri în acest moment pentru a proteja românii de o situație mult mai dificilă”.

O măsură importantă din pachet este eliminarea impozitului pe cifra de afaceri pentru companiile de peste 50 de milioane de euro, înlocuit cu un sistem de impozitare care vizează punctual cheltuielile sensibile ale companiilor multinaționale – management, consultanță și proprietate intelectuală.

„Din momentul implementării acestui impozit pe cifră de afaceri, investițiile private au scăzut. Și suntem perfect conștienți că investițiile private sunt cheia succesului, sunt de trei ori mai mari decât investițiile publice”, a explicat Nazare.

Articolul Ministrul Finanțelor a precizat care este impactul bugetar al pachetului fiscal aprobat de Guvern apare prima dată în Mediafax.

Ilie Bolojan: Pensia magistraților va fi limitată la 70% din ultimul salariu

Mediafax

„Astăzi, valoarea unei pensii medii în magistratură este între 4.800 și 5.000 de euro, deci 24.000-25.000 de lei. O pensie care este de multe ori mai mare decât pensia medie de 550-600 de euro care este în România”, a declarat premierul.

Bolojan a explicat că în formula propusă de lege, pensia în magistratură nu va putea depăși 70% din valoarea ultimului salariu, ceea ce oricum rămâne cea mai mare pensie dintre categoriile profesionale din România, dar este una „mult mai echitabilă și mai apropiată de realitate”.

Premierul a subliniat necesitatea unui sistem de salarizare clar pentru magistrați, având în vedere că actualul sistem interpretabil a generat peste 23.000 de procese. „S-a ajuns în situația ca statul român să plătească peste 2 miliarde de euro diferențe salariale suplimentare și mai sunt încă cam pe atâtea sume care trebuie achitate în perioada următoare”, a precizat Bolojan.

„Este nevoie de un sistem de salarizare predictibil, care să nu afecteze salariile magistraților, dar care să nu mai permită o atare situație în care ai procese în cascadă care fac impredictibilă partea de bugetare pe componenta de magistrătură”, a adăugat premierul.

Bolojan a anunțat că pachetul a fost adoptat și că Guvernul își propune să trimită Parlamentului cele 5 proiecte până la finalul zilei, cu agenda pentru amendamente stabilită până la începutul săptămânii viitoare.

Proiectul pentru administrația publică a fost scos de pe ordinea de zi, dar premierul nu a explicat de ce.

Răspunsul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost: „Am să vă răspund eu. Mai sunt câteva chestiuni în discuție. În discuția partidelor se va relua discuția cu coaliția duminică, după care va urma probabil o ședință de guvern”.

Articolul Ilie Bolojan: Pensia magistraților va fi limitată la 70% din ultimul salariu apare prima dată în Mediafax.

Peste 83.000 de românii au întrebat la ce fond de Pilon 2 sunt înscriși, după ce interesul le-a fost stârnit de proiectul de lege privind plata pensiilor private

Mediafax

Oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au confirmat pentru Mediafax că dezbaterile recente din spațiul public pe baza proiectului de legea privind plata pensiilor private au generat un interes semnificativ din partea participanților la sistem.

În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării. Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%. Conform prevederilor inițiale, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.

„Creșterea interesului reprezintă un semnal pozitiv în contextul în care, la momentul intrării în sistem, aproximativ 99% dintre noii participanți sunt repartizați aleatoriu la un fond de pensii. Această creștere a gradului de conștientizare și a dorinței de informare confirmă faptul că tema pensiilor private a intrat mai puternic în atenția consumatorilor”, au transmis reprezentanții ASF, autoritatea de reglementare a pieței pensiilor private, pe lângă piața de capital și ce a asigurărilor.

Proiectul a ajuns în primă lectură pe masa Executivului pe 8 august, iar, după aproape două săptămâni de ședințe, dezbateri, controverse pe canalele media și rețelele de socializare, a fost adoptat pe de Guvern pe 21 august. În forma adoptată la Palatul Victoria și care va intra în dezbaterea Parlamentului la revenirea din vacanță, față de varianta inițială, a fost mărit procentul maxim al unei retrageri, la 30% de la 25%, și a fost micșorată perioada minimă în care se poate eșalona pensia privată, de la 10 la 8 ani.

Creștere de peste două ori a interesului

Curiozitatea contribuabililor a putut fi „contorizată”, la solicitarea Mediafax, prin accesarea aplicației dedicate de pe site-ul ASF.

„În perioada 8 – 26 august 2025, aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”, disponibilă pe site-ul ASF (www.asfromania.ro), a fost accesată de 83.204 consumatori unici interesați să își verifice apartenența la sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II). Comparativ cu perioada 8 – 26 iulie 2025, când au fost înregistrate 31.742 accesări, se observă o creștere de aproximativ 2,6 ori. Din totalul utilizatorilor care au accesat aplicația în perioada 8 – 26 august 2025, aproape o treime (30,99%, adică 25.781 persoane) nu și-au putut identifica apartenența la un fond de pensii PII”, au transmis reprezentații ASF.

Aceste persoane nu au putut afla la ce fond de pensii sunt înscriși din simplu motiv că nu au fost niciodată parte din sistem și poate nu aflau până la ieșirea din activitate, dacă nu apărea proiectul de lege.

„Principala cauză o reprezintă neîndeplinirea condițiilor legale de eligibilitate stabilite la momentul lansării sistemului, în anul 2007, când participarea era obligatorie pentru persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, angajate cu contract individual de muncă, și voluntară pentru cei între 35 și 45 de ani”, amintesc oficialii ASF.

Astfel, la momentul lansării, erau eligibile pentru includerea în PII:

  • persoanele care, în anul 2007, aveau vârsta de până la 35 de ani și desfășurau activitate pe baza unui contract individual de muncă;
  • persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, care puteau adera în mod voluntar prin semnarea unui act individual de aderare, nefiind obligate prin lege să participe la sistem. În cazul în care nu au semnat acest act, contribuțiile lor s-au direcționat în totalitate către sistemul public de pensii (PI).

„Aceste evoluții confirmă interesul în creștere și constant al consumatorilor pentru verificarea apartenenței la un fond de pensii Pilon II, un fapt vizibil și la nivel semestrial: în prima jumătate a anului 2025 au fost înregistrate 440.626 cereri unice, cu aproape 40% mai multe față de aceeași perioadă din 2024 (315.016 cereri)”, potrivit oficialilor.

În prezent, românii care se angajează și devin asigurați virează contribuția la un fond de pensii pe care îl aleg sau la care sunt arondați automat, pe baza unor algoritmi stabiliți la nivelul industriei. Unii contribuabili nu mai sunt înscriși la fondul de la startul sistemului din simplu motiv că acel fond poate a ieșit de pe piață, iar contribuabilii au fost preluați de un altul.

În prezent sunt active șapte fonduri de administrare a pensiilor private obligatorii, iar după identificarea acestora, orice contribuabil poate solicita o informare anuală sau lunară privind suma strânsă în contul său.

Articolul Peste 83.000 de românii au întrebat la ce fond de Pilon 2 sunt înscriși, după ce interesul le-a fost stârnit de proiectul de lege privind plata pensiilor private apare prima dată în Mediafax.

Grindeanu: PSD şi-a făcut treaba la reforme, dar nu acceptă taxarea mamelor şi pensionarilor

Mediafax

„Am promis românilor şi am livrat! Miniştrii PSD şi-au făcut pe deplin treaba în ceea ce priveşte reformele din Pachetul 2 de măsuri pe care le-au avut de gestionat: reforma companiilor de stat şi a ASF, ANRE şi ANCOM– Secretariatul General al Guvernului (PSD), reforma pensiilor speciale ale magistraţilor – Ministerul Muncii (PSD) şi reforma în sănătate – Ministerul Sănătăţii (PSD)”, a postat Sorin Grindeanu.

„Sunt reforme grele aşteptate de foarte mult timp de români care vizează mai multă echitate şi justiţie socială prin tăierea privilegiilor, acces mai mare la sănătate sau adaptarea nivelurilor salariale la realitatea economică a României. În paralel, consider că prin eliminarea CASS la veteranii de război şi deţinuţii politici, dar şi prin impozitarea câştigurilor din criptomonede – două măsuri propuse de PSD, transmitem un semnal că social-democraţii nu pot susţine un stat român cinic care nu recunoaşte meritele celor care şi-au pus viaţa în slujba ţării, dar îi scuteşte de taxe pe cei mai bogaţi dintre români”, adaugă acesta.

După ce Guvernul va trimite legile la Parlament, grupul parlamentarilor social-democraţi va formula amendamente pentru a corecta şi alte puncte: „Nu suntem de acord cu faptul ca mamele şi pensionarii să plătească CASS, în timp ce multinaţionalele câştigă peste 1.2 miliarde de lei prin scutirea de impozitul de 1% pe cifra de afaceri. Acest lucru este imoral şi PSD nu poate susţine astfel de lucruri! PSD este parte activă şi susţine pe deplin reformele necesare şi nevoia de a elimina privilegiile şi sinecurile, dar nu putem susţine măsurile luate împotriva celor mai vulnerabili, fără o justificare economică reală. La fel cum consider că pentru unitatea Coaliţiei, trebuie să se promoveze doar acele măsuri care sunt agreate la nivelul tuturor partenerilor”.

Articolul Grindeanu: PSD şi-a făcut treaba la reforme, dar nu acceptă taxarea mamelor şi pensionarilor apare prima dată în Mediafax.

Cercetătorii au descoperit cum corpul încearcă să se apere natural de cancer

Mediafax

Echipa condusă de profesorul Danzhou Yang a studiat cum funcţionează acest „sistem de frânare” natural care limitează diviziunea celulară rapidă specifică cancerului.

Cercetătorii au aflat că o proteină numită nucleolină se poate lipi de o secţiune specială din ADN, blocând astfel activitatea genei c-MYC. Această genă este responsabilă pentru majoritatea cancerelor de sânge şi 80% din tumorile solide, conform medicalxpress.com.

Când nucleolina se leagă de structura specială din ADN (numită G-quadruplex), gena c-MYC nu mai poate fi copiată, oprind astfel diviziunea celulară necontrolată specifică cancerului.

Yang explică că acest mecanism „a evoluat natural în contextul cancerului” şi funcţionează ca un sistem de frânare. Problema este că această frânare durează prea puţin timp pentru a fi eficientă.

Descoperirea structurii legată de modul în care se leagă proteina de ADN – „ca două piese Lego asamblate” – oferă cercetătorilor informaţiile necesare pentru a dezvolta medicamente care să prelungească această frânare naturală.

Cercetarea, publicată în revista Science, arată imagini la nivel de atomi individuali despre cum funcţionează exact acest mecanism natural de apărare.

Următorul pas al echipei este să dezvolte „inhibitori” care să se lege de această structură şi să menţină frâna activă mai mult timp, transformând astfel un mecanism natural de apărare într-un tratament eficient împotriva cancerului.

Articolul Cercetătorii au descoperit cum corpul încearcă să se apere natural de cancer apare prima dată în Mediafax.

Crater de 25 de metri apărut în Ialomița după spargerea unei pungi de gaz subterane

Mediafax

Lt. Georgeta Popescu, purtător de cuvânt ISU Ialomița, declară că în ajutorul pompierilor a venit și un echipaj din Călărași. În zonă s-au înregistrat degajări de hidrogen sulfurat, perimetrul fiind securizat de autorități.

Primăria Amara din județul Ialomița a emis un avertisment către locuitorii orașului, în urma unui incident produs în zona Stației de Tratare a Apei. Oamenilor li se cere să nu consume apă din rețeaua publică, fără să ofere informații cu privire la natura incidentului.

„Stimați cetățeni, vă informăm că, în urma unui incident produs în apropierea Stației de Tratare a Apei, vă rugăm să NU folosiți apa din rețeaua publică până la noi clarificări. Echipele noastre, ISU, Enel si Distrigaz intervin de urgență pentru investigarea situației și remedierea acesteia. Vă vom ține la curent cu evoluția intervenției și vă vom anunța imediat ce apa va putea fi utilizată în condiții de siguranță. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Vă rugăm să distribuiți acest mesaj pentru a ajunge la cât mai multe persoane!”.

Articolul Crater de 25 de metri apărut în Ialomița după spargerea unei pungi de gaz subterane apare prima dată în Mediafax.

Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE după atacurile masive asupra Ucrainei

Mediafax

„Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale”, transmite MAE într-un comunicat de presă.

MAE subliniază că aceste atacuri constituie crime de război și demonstrează „desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale”.

În cadrul întrevederii, partea română a condamnat și lovirea sediului misiunii diplomatice a Uniunii Europene la Kiev, precum și a Institutului Cultural Britanic (British Council).

De asemenea, Ministerul a atras atenția asupra atacurilor repetate ale Rusiei asupra infrastructurii civile din apropierea graniței cu România, pe care le consideră iresponsabile și cu implicații grave pentru securitatea națională.

Articolul Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE după atacurile masive asupra Ucrainei apare prima dată în Mediafax.

CNAS respinge informațiile privind scumpiri masive la medicamentele compensate

Mediafax

După apariția unor informații potrivit cărora pacienții ar urma să suporte creșteri semnificative ale contribuției personale pentru medicamentele compensate, de ordinul a 500–600 lei/lună/medicament, Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că ANMDMR1 a evaluat în anul 2024 18 medicamente (substanțe active – DCI2) care au îndeplinit criteriile, potrivit legii, pentru modificarea nivelului de compensare al acestora.

Scopul acestei evaluări a fost de a eficientiza utilizarea bugetului FNUASS3 și a permite accesul unui număr mai mare de pacienți la medicamentele de care aceștia au nevoie, la momentul optim, în cadrul aceluiași buget alocat.

CNAS a propus Ministerului Sănătății o serie de criterii suplimentare pentru modificarea nivelului de compensare al medicamentelor evaluate, astfel încât impactul real asupra contribuției personale datorate de asigurați să fie cât mai moderat.

13 medicamente vizate de schimbarea nivelului de compensare

Ca urmare, la ora actuală doar în cazul a 13 medicamente se preconizează schimbarea nivelului de compensare, astfel:

– Trecerea la nivel de compensare de 20% (mutarea din sublistele A și B în sublista D) pentru medicamentele (DCI): Indapamidum, Metoprololum, Bisoprololum, Combinații (Perindoprilum + Indapamidum), Candesartanum Cilexetil, Rosuvastatinum, Nebivololum, Rilmenidinum și Atorvastatinum

– Trecerea la nivel de compensare de 50% (mutarea din sublista A în sublista B) pentru medicamentele (DCI): Fenofibratum, Omeprazolum, Combinații (Spironolactonum + Furosemidum) și Amoxicillinum + Acidum Clavulanicum.

„Astfel, în situația în care s-ar pune în aplicare deciziile ANMDMR, contribuția personală ar crește în medie față de cea din prezent cu aproximativ 9 lei/cutie pentru un medicament prescris din cele 13 menționate. Categoriile vulnerabile de populație nu ar fi afectate, menținându-se nivelul actual de compensare de 100% din prețul de referință al medicamentelor pentru copii, tineri (18 – 26 ani) care studiază și nu obțin venituri, gravide, lăuze și beneficiari de legi speciale, și de 90% pentru pensionarii beneficiari ai programului de compensare a prețului medicamentelor din sublista B. CNAS reafirmă că pacienții din România nu vor fi împovărați cu contribuții personale excesive, iar afirmațiile vehiculate în spațiul public privind costuri suplimentare de sute de lei pe lună pentru aceste medicamente compensate sunt false și creează panică inutilă”, transmite CNAS.

Articolul CNAS respinge informațiile privind scumpiri masive la medicamentele compensate apare prima dată în Mediafax.

Cât ar costa un produs de pe Temu dacă ar respecta toate normele UE. Cristian Pelivan (ARMO): „Prețurile de pe aceste platforme nu sunt reale din punct de vedere economic”

Mediafax

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța, în prima jumătate a lunii august, intenția de a introduce o taxă de 25 de lei pe fiecare colet extracomunitar de sub 150 de euro. Propunerea a fost atunci văzută, pe de o parte, ca o gură de aer de operatorii români, ale căror vânzări au fost afectate de asaltul giganților asiatici din comerțul electronic, precum Temu, Shein sau AliExpress, și care atrag atenția și asupra pierderilor de încasări la buget. Pe de altă parte, propunerea i-a nemulțumit pe unii clienți ai acestor platforme, care deja își vedeau pachete scumpite și au plasat rapid noi comenzi.

Deocamdată, de la momentul anunțului, nu sunt modificări semnificative în ceea ce privește numărul coletelor extracomunitare, venite prin alte țări UE, cel puțin la nivelul biroului din Capitală, potrivit informațiilor de la nivelul Autorității Vamale Române, dar o imagine mai bună asupra fluxului de colete ar putea fi obținută luna viitoare.

Contactat de Mediafax, Cristian Pelivan, directorul executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), a detaliat motivele pentru care industria pe care o reprezintă acuză o concurență neloială din partea platformelor non-UE și pentru care solicită aplicarea unitară a legii.

Potrivit oficialului ARMO, produsele vândute de europeni sunt automat mai scumpe prin simpla respectare a normelor UE.

„Dacă un comerciant român ar alege să vândă aceleași produse ca unul de pe una dintre platformele non-UE, presupunând că ar fi vorba despre produse conforme cu standardele europene, i-ar fi imposibil să ofere aceleași prețuri. Un studiu realizat în Suedia arată că simpla respectare a legislației europene privind protecția consumatorilor, și nu numai, face ca prețurile să crească cu 120%. Apoi, mai adăugăm taxele vamale, taxele pentru ambalaje, cele pentru deșeurile electrice și multe alte taxe și impozite pe care companiile asiatice nu le plătesc”, a explicat Cristian Pelivan, pentru Mediafax.

În plus, prețurile venite din China sunt scăzute forțat, spune oficialul.

„Mai mult, trebuie să luăm în calcul faptul că dezvoltarea comerțului electronic, în special a vânzărilor direct către consumatorii străini, reprezintă o politică de stat a Chinei, inclusă în planul cincinal 2021-2025. Acest lucru se traduce în foarte multe facilități, subvenții sau scutiri de taxe pe care companiile din China le primesc dacă au asemenea activitate comercială. Dacă ar respecta aceleași reguli ca și noi, prețurile ar crește simțitor”, a detaliat directorul executiv al ARMO.

Acesta acuză concurența neloială din partea platformelor din Asia.

„Prețurile de pe aceste platforme nu sunt reale din punct de vedere economic. Ele sunt ținute la acel nivel în mod artificial, obiectivul fiind câștigarea unei cote de piață cât mai mare. De aceea noi acuzăm o concurență neloială din partea platformelor non-UE și solicităm aplicarea unitară a legii asupra tuturor comercianților care se adresează consumatorilor europeni, indiferent de țara lor de origine”, a detaliat Cristian Pelivan.

În plus, pe lângă preț, consumatorii români sunt sfătuiți să fie atenți și la diferențele de calitate dintre produse, dar și la posibilitatea de a reclama o încălcare a drepturilor lor.

„De multe ori, produsele pot arăta similar, dar compoziția lor să difere și să fie utilizate la fabricarea lor materiale de calitate inferioară sau care sunt chiar toxice, așa cum au fost descoperite în jucării sau încălțăminte pentru copii. Faptul că arată la fel într-o poză, nu înseamnă întotdeauna că este același produs. Și ar mai fi un lucru: dacă un comerciant român vinde un produs neconform, el poate fi reclamat la ANPC și tras la răspundere. Nu același lucru vedem să se întâmple și în cazul comercianților non-UE”, explică oficialul ARMO.

Care este pierderea estimată pentru buget

Din informațiile furnizate anterior, actuala situație determină pierderi care se văd nu numai în vânzările operatorilor economici români, ci, implicit în nivelurile taxelor virate de aceștia la buget, așa cum arată o analiză făcută de Iancu Guda, la comanda ARMO. Aceasta a luat în calcul un volum de 78 de milioane de colete, un volum realist, pe baza datelor de la Autoritatea Vamală și de la curieri. Este vorba în mare de 3 milioane de colete care vor sosi direct în România, 5 milioane au venit deja până la 30 iunie, 78 de milioane din alte state europene, preponderent din Ungaria, marea lor majoritate, peste 90%, aterizează mai întâi în Ungaria și de acolo sunt trimise în România.

„Din analiza aceasta a rezultat că, anul acesta, la un astfel de volum de colete, România pierde, impactul fiscal este de un miliard de euro. Dacă acele produse ar fi fost vândute de companii românești, s-ar fi plătit, ar fi generat în economie taxe în valoare de un miliarde de euro”, a subliniat directorul executiv al ARMO.

Articolul Cât ar costa un produs de pe Temu dacă ar respecta toate normele UE. Cristian Pelivan (ARMO): „Prețurile de pe aceste platforme nu sunt reale din punct de vedere economic” apare prima dată în Mediafax.