Explozia din blocul din Rahova: Încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei

Potrivit comunicatului, organele de urmărire penală continuă cercetarea la fața locului, începută în data de 17 octombrie.

La Institutul Național de Medicină Legală au fost realizate activitățile de examinare și identificare a celor trei persoane decedate, fiind obținute concluziile expertizei genetice judiciare dispuse în cauză.

În acest moment al cercetărilor nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei, aceasta urmând a fi stabilite prin expertize tehnice de specialitate. La finalizarea acestora, informațiile de interes public vor fi comunicate, precizează Parchetul.

Marți, continuă activitățile de cercetare la fața locului în prezența specialiștilor, în paralel fiind efectuate audieri ale persoanelor care au cunoștință de împrejurările și modul în care a avut loc evenimentul.

Parchetul face precizarea că nu au rezultat date ori indicii în sensul că evenimentul investigat a fost generat de prepararea sau folosirea de materiale explozive. Cercetările se fac in rem.

S-au deschis înscrierile pentru stagiile Schuman la Parlamentul European. Anunțul Gabrielei Firea

Perioada de stagiu este martie – iulie 2026, pe o durată de 5 luni, fiind vorba despre un stagiu plătit cu indemnizație lunară. Locațiile disponibile sunt Bruxelles, Luxemburg sau birourile Parlamentului European din statele membre.

Pot aplica persoanele cu vârsta de peste 18 ani, absolvenții unei diplome universitare de licență (minimum 3 ani de studii) și candidații care au cunoștințe bune de engleză sau franceză.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 31 octombrie 2025.

„Pentru tinerii din România, un stagiu la Parlamentul European este o lecție despre democrație, responsabilitate și munca în echipă la nivel european”, a declarat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul subliniază că pentru mulți români, un stagiu Schuman a reprezentat primul pas spre o carieră europeană, o experiență care le-a schimbat perspectiva și le-a oferit încredere în propriile forțe.

„Vorbesc mereu despre aceste programe pentru că sunt șanse reale, nu privilegii, care pot deschide drumuri și pot schimba destine. Mulți foști stagiari români au devenit jurnaliști, funcționari, experți sau profesori care inspiră azi o nouă generație”, a adăugat Firea.

„Avem planuri”. Serviciile secrete ucrainene explică tactica din spatele atacurilor profunde asupra Rusiei

Potrivit acestuia, principalele ținte vizate sunt sistemul de comandă, complexul industrial de apărare și infrastructura energetică a Federației Ruse.

Skibitskyi a precizat, într-un interviu acordat publicației RBC Ukraine, că HUR colaborează strâns cu unitățile care operează drone cu rază lungă de acțiune, pentru a selecta cele mai importante obiective.

„Avem planuri clare. Țintim elementele critice care asigură continuarea războiului. Rezultatele asupra rafinăriilor de petrol și bazelor de stocare a combustibilului sunt deja vizibile”, a explicat oficialul ucrainean.

Atacurile Ucrainei asupra infrastructurii din Rusia afectează sectorul energetic

Conform datelor prezentate de Skibitskyi, Rusia a pierdut între 27% și 30% din capacitatea sa de rafinare a petrolului, în urma atacurilor ucrainene. Aceste pierderi sunt considerate semnificative și afectează atât frontul, cât și economia internă rusă. „Impactul este real. Se resimte în industrie, în aprovizionarea cu combustibil și în prețurile interne. Populația rusă începe să înțeleagă amploarea fenomenului”, a spus adjunctul șefului HUR.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) confirmă aceste informații, precizând că atacurile Ucrainei asupra infrastructurii din Rusia au dus la creșterea prețurilor la combustibili. Sondajele arată că peste 70% dintre cetățenii ruși resimt deja scumpirile la benzină și motorină.

Ucraina își îmbunătățește dronele pentru atacurile asupra infrastructurii din Rusia

Skibitskyi a mai afirmat că Ucraina își perfecționează constant dronele și tacticile de utilizare a acestora. Noile modele pot lovi ținte aflate la distanțe de până la 1.500 de kilometri, permițând atacarea celor mai importante instalații din adâncul teritoriului rus.

„Cele mai critice întreprinderi și fabrici ale Federației Ruse se află la peste 500 de kilometri de graniță. Pentru a le lovi, avem nevoie de mijloace foarte puternice. De aceea aceste acțiuni se numesc lovituri profunde”, a explicat el.

Explozia de la Lukoil Ploieşti: Muncitorul rănit este în afara oricărui pericol

Luni, la ora 11.30, la rafinăria Petrotel – Lukoil S.A., aflată în revizie capitală, a avut loc un incident în timpul lucrărilor efectuate de angajaţii societăţii contractante Felbermayer S.R.L.

Evenimentul a constat într-o explozie locală în sistemul industrial de canalizare, care a dus la aruncarea capacului unui canal.

În urma incidentului, un angajat al firmei contractante a fost rănit. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova, fiind conştient şi în stare stabilă, pentru examinare şi asistenţă medicală de specialitate.

Echipele de intervenţie şi responsabilii de siguranţă din cadrul rafinăriei au acţionat imediat, fiind luate măsuri pentru prevenirea oricărei situaţii similare şi pentru investigarea cauzelor incidentului.

Conform datelor preliminare, nu s-au înregistrat daune asupra mediului şi nici impact asupra instalaţiilor tehnologice sau activităţii rafinăriei.

Compania anunţă că starea persoanei rănite este stabilă, aceasta fiind în afara oricărui pericol.

Superliga: FC Botoșani se menține pe locul 1, Rapid și Craiova completează podiumul, după 13 etape

După finalul meciurilor din etapa a 13-a, luni noapte, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți cei mai buni jucători din fiecare partidă a rundei:

Farul Constanța – FC Argeș Pitești 0 – 0, Ionuț Vînă (Farul)

FC Universitatea Cluj – FC Botoșani 0 – 2, Alexandru Cîmpanu (FC Botoșani)

Universitatea Craiova – AFC Unirea Slobozia 3 – 1, Ștefan Baiaram (Universitatea)

FC Metaloglobus București – FCSB 2 – 1, Cornelis Ubbink (Metaloglobus)

UTA Arad – SC Oțelul Galați 0 – 4, Andrezinho (Oțelul)

Dinamo – FC Rapid 0 – 2, Cristian Manea (Rapid – FOTO)

FC Hermannstadt – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 0 – 2, Soufiane Jebari (FK Csikszereda)

FC Petrolul Ploiești – CFR 1907 Cluj 1 – 0, Denis Radu (Petrolul)

La nivelul golgheterilor, Tănase (FCSB) conduce cu 8 goluri înscrise și o pasă de gol, urmat de Dobre (Rapid) cu 7 goluri și de Mailat (FC Botoșani), cu 6 reușite și 3 pase decisive.

Clasamentul Superligii, după 13 etape

1. FC Botoșani – 28 puncte (golaveraj 26-11)

2. Rapid București – 28 puncte (21-9)

3. Univ. Craiova – 27 puncte (24-14)

4. Dinamo București – 23 puncte (19-13)

5. FC Argeș – 23 puncte (18-14)

6. Oțelul Galați – 19 puncte (19-11)

7. Unirea Slobozia – 18 puncte (16-15)

8. Farul Constanța – 16 puncte (14-17)

9. UTA Arad – 16 puncte (16-20)

10. ‘U’ Cluj – 14 puncte (14-15)

11. CFR Cluj – 13 puncte (19-24)

12. FCSB – 13 puncte (15-20)

13. Petrolul Ploiești – 12 puncte (9-14)

14. Csikszereda M. Ciuc – 12 puncte (16-25)

15. FC Hermannstadt – 10 puncte (10-18)

16. Metaloglobus București – 6 puncte (12-28)

UE ia în considerare interzicerea etanolului în dezinfectanții de mâini pentru că ar crește riscul de cancer / Industria medicală: „Impactul asupra spitalelor ar fi uriaș”

Produsele de curățare pe bază de alcool sunt în prezent autorizate ca sigure în interiorul blocului comunitar și figurează pe lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății încă din anii ’90.

Totuși, o recomandare internă emisă pe 10 octombrie de unul dintre grupurile de lucru din cadrul Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) a semnalat etanolul ca substanță toxică, ce ar crește riscul de cancer și de complicații în timpul sarcinii, sugerând că ar trebui înlocuit în produsele de curățare și alte articole similare, scrie Financial Times.

Comitetul agenției care analizează substanțele biocide active se va reuni între 24 și 27 noiembrie pentru a decide dacă etanolul trebuie clasificat drept nociv pentru oameni.

Ulterior, va transmite o recomandare Comisiei Europene, care va lua decizia finală.

Avertismente din partea industriei medicale

Industria medicală a tras un semnal de alarmă cu privire la posibilele consecințe ale unei astfel de decizii.

„Impactul asupra spitalelor ar fi uriaș”, a declarat Alexandra Peters, de la Universitatea din Geneva și rețeaua Clean Hospitals.

„Igiena mâinilor, în special cu soluții dezinfectante pe bază de alcool, previne 16 milioane de infecții pe an la nivel mondial”, a declarat Peters pentru Financial Times.

Aceasta a adăugat că alternativele la etanol, precum izopropanolul, sunt chiar mai toxice.

Folosirea repetată a săpunului durează mai mult și afectează pielea, un studiu arătând că, în lipsa dezinfectantului, asistentele ar petrece 30 de minute din fiecare oră a unei intervenții chirurgicale spălându-și mâinile, a spus ea.

ECHA nu a luată încă nicio decizie

ECHA a precizat că, „dacă experții vor concluziona că etanolul este cancerigen”, va recomanda înlocuirea acestuia.

Agenția a adăugat că etanolul „ar putea fi totuși aprobat pentru utilizările biocide prevăzute, dacă acestea sunt considerate sigure în raport cu nivelurile așteptate de expunere sau dacă nu se găsesc alternative”.

Agenția a subliniat că nu a fost luată nicio decizie până în prezent.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică atât etanolul, cât și izopropanolul drept sigure pentru igiena mâinilor.

În luna mai, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a cerut autorităților naționale de sănătate să „stabilească dezinfectarea mâinilor pe bază de alcool drept metoda principală de igienă a mâinilor”.

Ce produse ar puea fi afectate în România?

Produsele de tip “alcool sanitar” (spirt medicinal 70°–90°) folosite în gospodării și farmacii, dar și soluțiile și gelurile dezinfectante vândute sub mărci precum Sterillium, Sanytol, Cutasept, Septol, Dermosept.

Trimiți prea multe mesaje necunoscuților? WhatsApp te poate bloca

Schimbarea a fost concepută în contextul în care mesajele spam au început să compromită din ce în ce mai mult utilizarea aplicaţiei de mesagerie. Mulţi utilizatori au observat recent o creştere semnificativă a mesajelor primite de la conturi de afaceri sau contacte necunoscute, adesea în scopul unor scheme frauduloase.

WhatsApp nu a clarificat deocamdată care va fi limita numerică exactă a mesajelor înainte de declanşarea blocării. Cu toate acestea, conform informaţiilor apărute până în prezent, înainte ca un utilizator să atingă limita, WhatsApp va trimite un avertisment care va afişa numărul mesajelor. Dacă utilizatorul depăşeşte pragul stabilit, acesta va fi blocat şi nu va mai putea trimite mesaje.

Nu toate mesajele trimise vor fi luate în calcul, ci doar cele trimise către persoane necunoscute care nu răspund. De exemplu, dacă întâlniţi pe cineva la o conferinţă şi îi trimiteţi trei mesaje, aceste mesaje vor fi luate în calcul pentru limită doar dacă persoana nu răspunde.

Conform raportului Meta către TechCrunch, diverse teste vor fi făcute în „mai multe ţări” începând cu „săptămânile următoare”. Meta a specificat că „utilizatorii obişnuiţi nu ating de obicei limita şi experienţa lor de mesagerie nu este afectată”.

Controalele sunt concepute pentru a fi eficiente împotriva persoanelor şi companiilor care trimit mesaje spam.

În ultimul an, WhatsApp a încercat să limiteze comportamentele de spam prin diverse instrumente şi măsuri de securitate. În iulie 2024, compania a început să testeze limitele privind numărul de mesaje de marketing pe care o companie le poate trimite persoanelor într-o lună şi a oferit utilizatorilor opţiunea de a se dezabona de la astfel de mesaje.

La începutul acestui an, WhatsApp a experimentat impunerea unei limite asupra numărului de mesaje difuzate pe care utilizatorii şi companiile le pot trimite altora, lansând experimentul în mai mult de o duzină de ţări, inclusiv India, una dintre cele mai mari pieţe ale companiei, cu peste 500 de milioane de utilizatori.

WhatsApp recomandă utilizatorilor să activeze setările avansate de confidenţialitate oferite de aplicaţie, unde pot stabili cine poate vedea ultima accesare şi starea online, îi poate adăuga la grupuri sau poate confirma că au citit mesajele.

Dacă bănuiţi că un mesaj este spam, aplicaţia recomandă să nu răspundeţi, să blocaţi numărul şi să îl raportaţi ca spam. WhatsApp avertizează utilizatorii să fie atenţi la semne precum greşeli ortografice, solicitări de a accesa link-uri sau de a furniza informaţii personale sau financiare.

Nicolas Sarkozy intră în închisoare. Primul fost preşedinte francez modern încarcerat

Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, contestă atât condamnarea, cât şi decizia neobişnuită a judecătorului de a-l încarcera în aşteptarea apelului. Călătoria sa de la Palatul Elysée prezidenţial la celebra închisoare La Santé din Paris a captivat Franţa.

Unul dintre fiii fostului preşedinte, Louis Sarkozy, a organizat marţi dimineaţă un miting în sprijinul tatălui său în cartierul de lux din Paris unde Sarkozy locuieşte împreună cu soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy. Supermodelul devenit cântăreaţă a distribuit pe reţelele de socializare fotografii cu copiii lui Sarkozy şi cântece în onoarea lui de la condamnare.

Preşedintele Emmanuel Macron, aflat în dificultate politică, l-a primit pe conservatorul Sarkozy la palatul prezidenţial săptămâna trecută.

„Am fost întotdeauna foarte clar în declaraţiile mele publice cu privire la independenţa justiţiei în rolul meu, dar era normal din punct de vedere uman să-l primesc pe unul dintre predecesorii mei în acest context”, a declarat Macron luni.

Sarkozy a declarat pentru Le Figaro că se aşteaptă să fie ţinut în izolare, unde va fi separat de ceilalţi deţinuţi din motive de securitate. O altă posibilitate este plasarea sa în secţiunea închisorii destinată deţinuţilor „vulnerabili”, cunoscută în limbajul colocvial drept secţiunea VIP.

Nu mi-e frică de închisoare. Voi ţine capul sus, inclusiv în faţa porţilor La Santé”, a declarat Sarkozy pentru ziarul La Tribune Dimanche. „Voi lupta până la capăt”.

Conform relatărilor presei, fostul preşedinte şi-a pregătit bagajul pentru închisoare, cu haine şi cele 10 fotografii de familie pe care are voie să le aducă. De asemenea, va aduce trei cărţi – numărul maxim permis –, printre care „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas, al cărui erou evadează dintr-o închisoare insulară înainte de a căuta răzbunare.

Judecătorul din Paris a decis că Sarkozy va începe să ispăşească pedeapsa fără a aştepta audierea apelului său, din cauza „gravităţii perturbării ordinii publice cauzate de infracţiune”.

Conform hotărârii, fostul preşedinte va putea depune o cerere de eliberare la curtea de apel numai după ce va fi în spatele gratiilor, iar judecătorii vor avea la dispoziţie până la două luni pentru a procesa cererea.

Spionii ruși ar colabora cu traficanți de migranți pentru a destabiliza Europa, afirmă ministrul bulgar de Interne

Ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, a declarat pentru The Times că spionii ruși colaborează cu traficanți de migranți pentru a identifica punctele slabe de la frontierele externe ale UE, inclusiv granița Bulgariei cu Turcia.

Mitov afirmă că aceste grupuri ajută migranții ilegali să exploateze sistemele de azil din Europa și Marea Britanie și să evite expulzarea. El susține că scopul acestor acțiuni este destabilizarea Uniunii Europene și subminarea securității interne a statelor membre.

La rândul ei, ministrul britanic de externe Yvette Cooper a confirmat că dezvăluirile Bulgariei scot la iveală o amenințare reală și în creștere din partea statelor ostile, menționând Rusia ca principal actor implicat.

„Migrația ilegală este alimentată nu doar de rețele criminale, ci și de actori statali care urmăresc să destabilizeze Europa”, a declarat Cooper.

Mitov a mai precizat că unele organizații neguvernamentale colaborează cu traficanții „sub pretexte ideologice”, menționând grupurile „No Name Kitchen” și „Mission Wings”. Acestea au negat ferm acuzațiile, subliniind că desfășoară activități umanitare legale și cooperează cu autoritățile bulgare.

Bulgaria, care a aderat la spațiul Schengen în ianuarie, consideră frontiera sa cu Turcia drept una dintre cele mai vulnerabile porți de acces în Europa. Oficialul bulgar a declarat că țara sa va continua să consolideze securitatea frontierelor cu sprijinul partenerilor NATO și al Uniunii Europene.

Summitul de la Londra, găzduit de premierul britanic Keir Starmer, va aborda miercuri noi măsuri pentru combaterea imigrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest și întărirea cooperării regionale în domeniul securității frontierelor.

Jaqueline Cristian debutează cu victorie la Tokyo. În turul doi o va înfrunta pe a treia favorită

După un început de meci echilibrat, sportiva din România a reușit două break-uri decisive și a câștigat primul set cu 6-2. În manșa secundă, Cristian s-a desprins rapid la 5-1, însă nu a putut închide partida pe propriul serviciu. La 5-3, românca și-a fructificat a doua oportunitate și a încheiat meciul după o oră și 35 de minute de joc.

Jaqueline Cristian conduce acum cu 2-0 în duelurile directe cu Charaeva, după ce s-a impus și în prima întâlnire, în 2021, la St. Petersburg.

În turul al doilea al competiției de la Tokyo, jucătoarea din România o va înfrunta pe a treia favorită a turneului, Ekaterina Alexandrova, locul 10 WTA.

Pentru prezența în turul secund, Cristian și-a asigurat 60 de puncte în clasamentul mondial și un premiu în valoare totală de 15.700 dolari.