Tentativă de phishing în numele site-urilor de recrutare / Ce trebuie să știi ca să nu cazi în plasa atacatorilor cibernetici

Platforma de recrutare eJobs aduce clarificări cu privire la sesizările provenite din partea mai multor persoane care au spus că au fost sunate de voci robotice care pretindeau că reprezintă compania.

EJobs se delimitează de toate apelurile care provin de la persoane ce pretind că o reprezintă și specifică faptul că niciodată, niciun reprezentant eJobs nu va suna personal un candidat pentru a-i cere datele sale personale.

Compania eJobs specifică faptul că acestea sunt parte dintr-o tentativă de fraudă internațională, de care se delimitează.

Compania eJobs are câteva recomandări pentru cei care primesc astfel de mesaje:

  • „Datele furnizate în CV le împărtășim numai cu angajatorii pentru care ai aplicat sau, dacă ai CV-ul public, cu recrutorii care caută angajați în baza noastră de date
  • Organizațiile la care aplici sau care îți pot vedea CV-ul sunt verificate manual de către echipa noastră, special ca să știi că informațiile tale sunt în siguranță și că aplici la angajatori reali

În cazul în care ai primit sau vei primi un astfel de apel, urmat de un mesaj pe WhatsApp, te îndemnăm:

  • să nu dai click pe linkurile din acel mesaj
  • să nu oferi date personale sau bancare acestor persoane
  • să blochezi numărul de telefon de la care ai primit mesajul
  • să îl raportezi direct în WhatsApp

De asemenea, trebuie să știi că astfel de mesaje vin întotdeauna după un apel telefonic prealabil, făcut de o persoană reală, de la un număr de telefon din România”, se specifică într-un comunicat al companiei.

Trebuie să știi că apelurile sunt reale atunci când:

  • sunt în limba română, cu excepția situațiilor în care tu, candidatul, nu vorbești fluent limba română (lucru vizibil în CV-ul tău)
  • conțin o formă de salut cu numele tău
  • conțin numele întreg al recrutorului
  • menționează rolul pentru care ai fost contactat și care se potrivește cu abilitățile și experiența ta de muncă

Platforma de recrutare eJobs recomandă consultarea ghidului Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, pentru mai multe informații.

Numele mai multor companii de recrutare sunt folosite de atacatorii cibernetici.

Nicolas Sarkozy intră în închisoare. Primul fost preşedinte francez modern încarcerat

Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, contestă atât condamnarea, cât şi decizia neobişnuită a judecătorului de a-l încarcera în aşteptarea apelului. Călătoria sa de la Palatul Elysée prezidenţial la celebra închisoare La Santé din Paris a captivat Franţa.

Unul dintre fiii fostului preşedinte, Louis Sarkozy, a organizat marţi dimineaţă un miting în sprijinul tatălui său în cartierul de lux din Paris unde Sarkozy locuieşte împreună cu soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy. Supermodelul devenit cântăreaţă a distribuit pe reţelele de socializare fotografii cu copiii lui Sarkozy şi cântece în onoarea lui de la condamnare.

Preşedintele Emmanuel Macron, aflat în dificultate politică, l-a primit pe conservatorul Sarkozy la palatul prezidenţial săptămâna trecută.

„Am fost întotdeauna foarte clar în declaraţiile mele publice cu privire la independenţa justiţiei în rolul meu, dar era normal din punct de vedere uman să-l primesc pe unul dintre predecesorii mei în acest context”, a declarat Macron luni.

Sarkozy a declarat pentru Le Figaro că se aşteaptă să fie ţinut în izolare, unde va fi separat de ceilalţi deţinuţi din motive de securitate. O altă posibilitate este plasarea sa în secţiunea închisorii destinată deţinuţilor „vulnerabili”, cunoscută în limbajul colocvial drept secţiunea VIP.

Nu mi-e frică de închisoare. Voi ţine capul sus, inclusiv în faţa porţilor La Santé”, a declarat Sarkozy pentru ziarul La Tribune Dimanche. „Voi lupta până la capăt”.

Conform relatărilor presei, fostul preşedinte şi-a pregătit bagajul pentru închisoare, cu haine şi cele 10 fotografii de familie pe care are voie să le aducă. De asemenea, va aduce trei cărţi – numărul maxim permis –, printre care „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas, al cărui erou evadează dintr-o închisoare insulară înainte de a căuta răzbunare.

Judecătorul din Paris a decis că Sarkozy va începe să ispăşească pedeapsa fără a aştepta audierea apelului său, din cauza „gravităţii perturbării ordinii publice cauzate de infracţiune”.

Conform hotărârii, fostul preşedinte va putea depune o cerere de eliberare la curtea de apel numai după ce va fi în spatele gratiilor, iar judecătorii vor avea la dispoziţie până la două luni pentru a procesa cererea.

Accident în lanţ în Capitală: Şoferiţă cercetată după ce a fugit de la locul accidentului

Incidentul s-a produs marţi, în jurul orei 01:50, la intersecţia dintre Calea Rahovei cu Strada Mihail Sebastian, unde au fost implicate trei autovehicule. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112.

Din primele informaţii, şoferiţa se deplasa pe Calea Rahovei, dinspre Şoseaua Progresului, când, la intersecţia cu Strada Mihail Sebastian, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu două autovehicule care se aflau oprite la semafor, în benzile 1 şi 2 de circulaţie.

După producerea accidentului, femeia a părăsit locul accidentului pietonal, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. În urma impactului, două persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La scurt timp după incident, în urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, conducătoarea auto a fost identificată de poliţiştii din cadrul Secţiei 19 Poliţie.

Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero”. Femeia în vârstă de 45 de ani a fost testată preliminar şi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Aceasta a fost transportată la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde a refuzat recoltarea unei probe biologice.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere fac în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice şi vătămare corporală din culpă.

Campanie pentru salvarea ursului Baloo de la Straja. În ce condiții precare trăiește cunoscutul animal

Organizația cere relocarea de urgență a ursului într-un sanctuar specializat, unde să beneficieze de condiții care respectă nevoile biologice ale speciei, în conformitate cu legislația privind protecția animalelor.

Peste 180.000 de persoane din întreaga lume au semnat o petiție pentru eliberarea ursului, iar un sondaj independent realizat în România în decembrie 2024 arată că 85% dintre respondenți consideră relocarea lui Baloo într-un sanctuar ca fiind cea mai etică și responsabilă soluție.

World Animal Protection îndeamnă cetățenii români să trimită un e-mail oficial ministrului Mediului, Diana Buzoianu, solicitând ferm relocarea lui Baloo într-un sanctuar adecvat.

Evaluările făcute de experți internaționali în domeniul bunăstării animalelor arată că Baloo trăiește în condiții precare, are probleme evidente de mobilitate care necesită diagnostic și tratament urgent, și este ținut într-un țarc care nu îndeplinește cerințele minime pentru un urs brun.

Țarcul este amplasat în apropierea pârtiei de schi, lângă restaurante și piste pentru biciclete. Expunerea zilnică la turiști care îl mângâie și îl fotografiază, lipsa stimulării comportamentale, dieta inadecvată și izolarea socială justifică urgența relocării, susțin reprezentanții organizației.

„Aceste condiții încalcă standardele de bunăstare a animalelor și, în loc să fie aplicată legea care interzice persoanelor fizice să dețină urși, Baloo continuă să trăiască în condiții incompatibile cu statutul său de animal sălbatic protejat”, declară Sanne Kuijpers, activistă pentru fauna sălbatică în cadrul World Animal Protection.

Organizația cere Ministerului Mediului să dispună relocarea lui Baloo într-un sanctuar unde poate trăi în condiții naturale, sub supraveghere veterinară specializată, departe de exploatarea turistică.

Sanae Takaichi este prima femeie prim-ministru al Japoniei | Bursele interne sunt la un nou maxim

Agențiile internaționale de știri titrează marți că Sanae Takaichi este prima femeie prim-ministru al Japoniei, „scriind istorie” (Reuters).

Takaichi a câștigat marți votul parlamentar din Japonia și a devenit prima femeie prim-ministru a țării, lucru aplaudat și de piețele bursiere interne.

Takaichi a primit 237 de voturi în primul tur de scrutin, eliminând necesitatea unui tur secund în Camera Inferioară, alcătuită din 465 de locuri, după cum relatează postul public de televiziune, NHK.

Reformele lui Takaichi

Victoria ei vine după ce Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, s-a aliat cu Partidul Inovației Japoneze și a semnat un acord, în timpul weekendului, pentru a forma un guvern de coaliție.

Takaichi a fost de acord să susțină politicile Partidului Inovației, cum ar fi reducerea numărului de locuri parlamentare, gratuitatea învățământului liceal și o suspendare de doi ani a taxei pe consumul de alimente (Reuters).

Fondatorul companiei de consultanță în domeniul riscurilor, Japan Foresight, Tobias Harris, a declarat pentru o emisiune de televiziune că Partidul Inovației ar putea să nu dorească să ocupe un post în noul cabinet, spunând că „există un risc real de a se alătura unei coaliții cu un Partid Liberal care încă înregistrează rate extrem de scăzute de încredere și nu se bucură de aprobarea publicului.

Piețele bursiere interne jubilează

Presa niponă relatează că Partidul Inovației nu are în vedere poziții în cabinet în noua administrație și că va sprijini guvernul din exterior.

Harris a comentat că, dacă Partidul Inovației nu va fi de acord cu abordarea Partidului Liberal, le va fi mai ușor să părăsească coaliția.

De altfel, Partidul Liberal a suferit pierdere după pierdere și nu mai are majoritate în niciuna dintre Camere.

Piața bursieră niponă a aplaudat venirea ui Takaichi.

Indicele Nikkei 225 e acum în creștere și a atins un nou maixim marți, după sesiunea-record de luni, când s-a anunțat probabilitatea extrem de mare ca Takaichi să devină primul premier femeie al Japoniei. Se întrevăd politici monetare mai relaxate și un stimulent fiscal mai mare.

Gimnastele României concurează în calificări la Campionatele Mondiale de la Jakarta

Lotul tricolor este format din Sabrina Maneca-Voinea (18 ani), Denisa Golgotă (23 de ani), Ella Oprea (18 ani) și Anamaria Mihăescu (16 ani). Ediția din acest an a competiției este una exclusiv individuală, fiind programate doar întreceri la individual compus și pe aparate.

În competiție participă 427 de sportivi din 75 de țări. România este reprezentată doar la feminin, la această ediție.

Gimnastele din România vor evolua marți în subdiviziunea a șasea, alături de echipele Australiei, Belgiei, Egiptului și Suediei.

România va începe concursul la bârnă, urmând apoi la sol, sărituri și paralelele. Denisa Golgotă și Anamaria Mihăescu vor concura la toate cele patru aparate, Sabrina Maneca-Voinea va intra la bârnă, sol și sărituri, iar Ella Oprea doar la paralele.

Sabrina Maneca-Voinea participă la a doua ediție mondială, după cea din 2023, unde a fost a patra la sol. Ea vine după succesul obținut luna trecută la Cupa Mondială de la Paris, unde a câștigat aurul la sol. Denisa Golgotă revine la Campionatele Mondiale după o pauză de cinci ani, în timp ce Ella Oprea și Anamaria Mihăescu se află la debutul lor la o competiție de acest nivel.

Primele 24 de gimnaste din calificări (maximum două per țară) vor accede în finala de la individual compus, programată joi, iar cele mai bune opt de la fiecare aparat vor concura în finalele de vineri și sâmbătă.

România nu a mai urcat pe podiumul mondial din 2015, când Larisa Iordache a cucerit argintul la individual compus, iar ultimul titlu mondial a fost obținut de Ana Porgras, în 2010, la bârnă, la Rotterdam.

Un cuplu și-a părăsit locul de muncă pentru a călători 160.000 km în jurul lumii cu Land Rover-ul

Chazee, care lucra la o companie start-up din domeniul tehnologiei, și Vougny, angajată la Națiunile Unite, călătoreau frecvent în interes de serviciu, dar asta nu le-a diminuat dorința de a explora lumea pe cont propriu.

„Ori de câte ori aveam timp liber, plecam în călătorii, chiar dacă era la cinci ore distanță de casă”, a declarat Vougny. Pasiunea lor i-a determinat să-și pună întrebarea: „Nu ar fi grozav dacă am putea continua să conducem și să mergem în Turcia, apoi în Asia Centrală, apoi până în Singapore… și să facem înconjurul lumii?”.

Un vis construit în doi ani

Cuplului i-a luat aproape doi ani să strângă banii necesari pentru a-și realiza visul. Inițial, călătoria a fost finanțată în totalitate din fonduri proprii. Abia după ce cei doi au început să-și documenteze călătoriile pe rețelele sociale au putut transforma această activitate într-o sursă de venit.

„Această viață este un vis. Este foarte distractivă și ne oferă libertate în fiecare zi”, a declarat Chazee pentru CNBC Travel.

Cheltuielile lor acoperă motorina și întreținerea mașinii, Wi-Fi, abonamente Netflix și muzică, vize și containere de transport pentru vehicul, totalizând aproximativ 41.000 de dolari pe an. Cuplul economisește la utilități, chirie și evită hotelurile, ceea ce duce la un stil de viață mult mai ieftin decât înainte.

Land Rover-ul lor este echipat cu un rezervor de apă de 65 de litri, un cap de duș de dimensiuni normale, un sistem de aragaz cu combustibil dual și un frigider de 45 de litri. Vehiculul a fost proiectat pentru a susține viața de zi cu zi pe drum, deși temperaturile extreme rămân o provocare.

Trei ani în aventură

În cei trei ani de călătorie, cuplul a parcurs 45.000 de kilometri pe an și a întâmpinat diverse obstacole, inclusiv o defecțiune completă a motorului în Australia, la doar cinci zile după un transport costisitor de 7.000 de dolari.

„La cinci zile după ce am început să conducem în Australia, motorul s-a stricat complet”, a povestit Vougny. Cu toate acestea, un localnic i-a ajutat, iar cuplul a petrecut 21 de zile la el acasă pentru repararea mașinii.

Cuplul are o tradiție specială: „De fiecare dată când intrăm într-o țară, încercăm să găsim un localnic care să lipească steagul țării pe mașina noastră”, a explicat Vougny.

De-a lungul călătoriei de 160.000 de kilometri, peste 300 de persoane din întreaga lume i-au invitat pe cei doi la ei acasă. „Salvez toate numele și locațiile lor, astfel încât, când ajungem în aceste țări, le scriem din nou”, a spus Chazee.

Deși sunt hotărâți să încheie călătoria în doi ani, există planuri pentru „un vehicul nou, mai mare, și călătorii pe continentele pe care vrem să le vizităm din nou”, a declarat Chazee. Un alt plan posibil este înființarea unei baze de acasă pentru a primi alți călători în viitor.

Olanda: Aproximativ 180 de suporteri ai echipei Napoli, reținuți în Eindhoven înainte de meciul cu PSV

Patru suporteri ai echipei PSV au fost, de asemenea, reținuți din același motiv în diferite zone ale orașului, unde echipa napolitană urma să înfrunte formația locală în al treilea meci din faza grupelor Ligii Campionilor.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției locale, nu au avut loc revolte sau bătăi, iar autoritățile au dorit să prevină eventualele incidente prin arestări preventive.

De asemenea, nu au fost semnalate ciocniri între suporterii celor două echipe.

Poliția olandeză a descris fanii Napoli ca fiind un „grup numeros” cu o „atmosferă specială”.

Ofițerii le-au cerut suporterilor să părăsească centrul orașului, însă cererile lor au fost ignorate. Fanii au fost apoi arestați pentru încălcarea regulamentelor municipale privind adunările publice și au fost transportați cu autobuzul la secția de poliție Mathildelaan, unde urmau să fie interogați.

Potrivit sursei citate, unii dintre cei arestați nu dețineau bilete pentru meciul din Liga Campionilor programat marți seară.

Primarul orașului Eindhoven, Jeroen Dijsselbloem, stabilise anterior o zonă de securitate cu risc ridicat în anticiparea partidei. Această măsură a permis poliției să efectueze percheziții preventive în centrul orașului și în alte locații considerate sensibile.

Ora de iarnă 2025: Când se schimbă ora în România și ce efecte are asupra organismului

Trecerea la ora de iarnă nu are legătură directă cu condițiile meteorologice, ci cu lumina naturală.

Pe măsură ce zilele devin mai scurte, ora oficială este ajustată astfel încât răsăritul să aibă loc mai devreme, pentru ca oamenii să beneficieze de mai multă lumină dimineața.

România va trece oficial la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 octombrie 2025, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00, iar ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, va avea 25 de ore.

De ce schimbăm ora?

Ora de iarnă, denumită și „ora standard”, marchează revenirea la ritmul natural al luminii solare. Aceasta este opusul orei de vară, introdusă pentru a profita mai mult de lumina naturală pe timpul serii.

Trecerea la ora de iarnă înseamnă dimineți mai luminoase și seri întunecate mai devreme, odată cu scurtarea zilelor din sezonul rece.

Cum ne influențează trecerea la ora de iarnă

Medicii și specialiștii în somnologie atrag atenția că schimbarea orei poate influența ritmul biologic, în special în primele zile, când pot apărea stări de oboseală, dificultăți de concentrare și somn mai puțin odihnitor.

Pentru o adaptare mai ușoară, specialiștii recomandă ajustarea treptată a programului de somn cu câteva zile înainte, prin culcarea cu 15–20 de minute mai devreme. Expunerea la lumină naturală dimineața ajută organismul să se sincronizeze mai repede cu noul ritm, iar mesele ușoare și evitarea cafelei seara contribuie la un somn mai bun.

Se recomandă, de asemenea, menținerea unui program constant pentru orele de masă și odihnă, efectuarea de mișcare în aer liber și evitarea expunerii la ecrane seara.

În primele zile după trecerea la ora de iarnă, atenția în trafic trebuie sporită, deoarece oboseala și vizibilitatea redusă pot influența reflexele.

Cei mai afectați sunt copiii și vârstnicii, al căror organism are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta.

Dezbaterea europeană

În Uniunea Europeană, schimbarea orei este tot mai contestată. Parlamentul European a propus în ultimii ani renunțarea la sistemul de trecere între ora de vară și cea de iarnă, considerându-l depășit și dăunător sănătății. Până la o decizie finală comună, statele membre continuă să aplice actualul sistem.

Pe lângă Parlamentul European, care a votat pentru eliminarea schimbării orei în 2019, Comisia Europeană propusese aceeași măsură după o consultare publică în 2018, la care au participat 4,6 milioane de persoane, 84% fiind favorabile.

În acel moment, decizia a rămas blocată din lipsă de consens între statele membre, fiind necesară o majoritate calificată în Consiliu.

România va reveni la ora de vară în primăvara anului viitor, în noaptea de 29 martie 2026, când ceasurile se vor da înainte cu o oră, de la 3:00 la 4:00.

Accident în lanț în Craiova: Trei persoane rănite după ce o șoferiță nu a acordat prioritate

Șoferița din Caracal, județul Olt, circula pe Bulevardul Decebal către Calea București, iar când a virat la stânga, nu ar fi dat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Craiova, care circula pe Bulevardul Decebal, dinspre Calea București, pe banda 1.

În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a fost proiectat într-o altă mașină condusă de un bărbat de 23 de ani din Craiova, care circula pe banda 2.

Din cauza forței impactului, acest ultim autoturism a lovit mai multe mașini parcate regulamentar și un stâlp de iluminat public.

Șoferița de 18 ani și doi pasageri din celelalte două autoturisme implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital, conștienți și cooperanți.

Toți trei șoferi au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.