Israelul a lansat mai multe atacuri aeriene asupra oraşului Gaza

Avioanele israeliene au lovit marţi mai multe ţinte din oraşul Gaza, printre care un imobil rezidenţial din cartierul Sabra şi o zonă aflată în apropierea spitalului Shifa.

În urma atacurilor, cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite.

Biroul premierului Netanyahu a anunţat că decizia a fost luată după o presupusă încălcare a încetării focului de către Hamas care a livrat luni seară Israelului un sicriu care conţinea rămăşiţele unui ostatic decedat ce fusese deja returnat familiei.

Acordul de încetare a focului, susţinut de Statele Unite, a intrat în vigoare la 10 octombrie, punând capăt a doi ani de război declanşaţi de atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

Atât Israelul, cât şi Hamas s-au acuzat reciproc de încălcarea termenilor armistiţiului.

Kelemen Hunor, despre reforma administrației publice: A rămas 10% din posturile efectiv ocupate

„Nu s-au înțeles cele două partide mari. Ăsta este adevărul. Eu nu pot să mă ascund după degete și să spun că de fapt s-au înțeles, dar nu s-a putut. Nu s-au înțeles. Unii au vrut să taie din posturile ocupate și vacante, alții au vrut doar din cheltuieli, din anvelopa salarială și nu s-au întâlnit cele două viziuni. Astăzi (marți), am discutat și Cseke a prezentat ultima variantă, inclusiv pe administrația centrală”, spune la Antena 1 Kelemen Hunor.

El precizează că miercuri sau joi „va fi pus în text de lege și trimis către toți liderii coaliției”.

„Săptămâna viitoare discutăm și trebuie să intre în prima lectură în ședința de guvern. Nu are de ales guvernul, să vină în fața Parlamentului, asumând răspunderea sau venind cu un proiect de lege, chiar nu contează, altfel nu poți să faci legea bugetului, asta este discuția. A rămas 10%, așa va fi propunerea lui Cseke, 10% din posturile efectiv ocupate, atât din administrația centrală cât și din administrația locală. Altfel n-ai cum să construiești bugetul anul viitor. A fost un blocaj și este un blocaj de două luni și jumătate. Nu putem să ne ascundem după degete”, încheie președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Ministrul Energiei: Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă

„Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă! După ce am obţinut, prin negociere cu Comisia Europeană, modificarea calendarului de închidere a capacităţilor energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întânire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi conducerea companiei”, scrie pe Facebook Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei precizează că au fost analizaţi paşii următori pentru funcţionarea în siguranţă a sistemului energetic naţional şi protejarea locurilor de muncă.

Potrivit lui Ivan, până în 2030, trei dintre aceste grupuri vor continua să funcţioneze: respectiv Rovinari 4 – 310 MW, Rovinari 5 – 310 MW şi Turceni 5 – 310 MW.

„Pentru celelalte două – Rovinari 6 şi Turceni 4, fiecare cu o capacitate de 310 MW – analizăm scenariile tehnice de menţinere după 31 august 2026: fie în rezervă strategică, fie în conservare. De asemenea, vom păstra active grupurile Craiova 1 şi 2, precum şi Govora 3. Am spus mereu şi o repet: colaborarea este esenţială, deciziile se iau împreună cu oamenii care ţin în funcţiune, zi de zi, sistemul energetic al României. Tranziţia energetică trebuie să fie eficientă şi echitabilă. Doar aşa protejăm locurile de muncă, oferim stabilitate comunităţilor şi garantăm securitatea energetică a ţării”, încheie Ivan.

Turist găsit mort în Creasta Pietrei Craiului. Este al cincilea caz tragic în Meridionali în ultimele 10 zile

Marţi, în jurul orei 14:15, salvamontiştii din Zărneşti au primit un apel prin 112, care semnala că un turist ar fi alunecat în mijlocul Crestei Pietrei Craiului şi nu mai poate fi văzut de colegii săi de tură. Echipele au reuşit ulterior să-l localizeze şi au solicitat sprijin aerian pentru identificare şi, dacă era posibil, evacuare rapidă.

În urma zborului de recunoaştere, persoana a fost găsită în Valea Podurilor. Din păcate, la sosirea salvatorilor, aceasta era decedată. Cu ajutorul POA Braşov, victima a fost extrasă prin troliere.

Salvamont Zărneşti a precizat că, în ultimele zece zile, în Carpaţii Meridionali au avut loc cinci accidente cu acelaşi deznodământ: două în Parcul Naţional Piatra Craiului şi trei în Făgăraş.

Echipa de salvatori a transmis din nou recomandarea pentru turişti: „Atenţie – Prudenţă – Renunţare!”

Oana Gheorghiu, propusă vicepremier de Ilie Bolojan, l-a criticat dur pe Donald Trump în trecut: „un caracter mizerabil”

Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, pentru funcţia de viceprim-ministru al Guvernului României.

Cea care urmează să ocupe una dintre cele mai importante funcţii din Executiv îl numea, în februarie, „golan” pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om”, scria Oana Gheorghiu, în februarie 2025, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Postarea a venit în contextul întâlnirii tensionate din februarie dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski, desfăşurată în Biroul Oval, care s-a încheiat fără semnarea unui acord privind resursele minerale ale Ucrainei.

Oana Gheorghiu, cofondatoarea „Dăruieşte Viaţă”, propusă viceprim-ministru al Guvernului

În vârstă de 56 de ani, Oana Gheorghiu este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializată în management economic. Cofondatoare şi co-preşedintă a Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, Gheorghiu este una dintre cele mai cunoscute figuri din societatea civilă românească, implicată de peste un deceniu în dezvoltarea de proiecte majore din domeniul sănătăţii.

Oana Gheorghiu îl înlocuieşte în funcţie pe Dragoş Anastasiu, care a demisionat în iulie, după scandalul mitei pe care ar fi dat-o reprezentanţilor ANAF timp de opt ani.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că i-a mulţumit Oanei Gheorghiu „pentru disponibilitatea de a participa la reformele absolut necesare de care România are nevoie în această perioadă”.

Kelemen Hunor face clarificări: Eu nu am vorbit de Curtea Constituţională

Luni, la Digi24, Kelemen Hunor ar fi vorbit despre un demers fără precedent de consultare prealabilă a Curţii Constituţionale, de către factorul politic, cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, însă acesta a explicat că explicat că a folosit termenul „Curte” într-un mod mai general.

„Nu, eu nu am vorbit de Curtea Constituţională, eu am spus curte, că nu m-am exprimat foarte corect. Da, asta e greşeala mea. Dar eu am spus curte şi m-am gândit la Înalta Curte (nr. de Casaţie şi Justiţie). Cu ei trebuie să faci o consultare înainte, cum e absolut normal. Şi guvernul a făcut aceste consultări. N-a fost trimis. Deci nimeni nu a zis aşa ceva nici ieri, când am vorbit de Curte. Eu la Înalta Curte m-am referit şi la acea consultare”, a spus Kelemen Hunor, marţi, la Antena 1.

„Consiliul Superior al Magistraturii consideră că este necesar a fi asumate consecinţele inerente unui astfel de demers deosebit de grav, care afectează independenţa Curţii Constituţionale, element fundamental al statului de drept, şi transformă jurisdicţia constituţională într-un consultant la dispoziţia Guvernului, contrar ordinii constituţionale, plasând totodată puterea judecătorească pe o poziţie de inegalitate şi inferioritate inadmisibilă într-o societate democratică. De altfel, dispoziţiile imperative ale art. 64 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prevăd în mod clar că judecătorii acesteia au obligaţia să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate, să nu dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei funcţiei lor”, a reacţionat CSM în comunicatul de presă transmis marţi.

Rețea de companii baltice, acuzată că a alimentat „flota fantomă” a Rusiei pentru a eluda sancțiunile internaționale

Informațiile au fost publicate și de The Moscow Times, care citează analiza LRT.

Rețea baltică implicată în alimentarea „flotei fantomă a Rusiei”

Potrivit raportului, operațiunile de alimentare erau efectuate de un grup de firme cunoscut sub numele de Fast Bunkering, folosind tancurile Rina și Zircone.

Între iunie 2024 și martie 2025, aceste nave au realimentat 177 de petroliere și tancuri pentru produse petroliere în diferite puncte din Marea Baltică, dintre care cel puțin 159 au făcut escală în porturi rusești înainte sau după alimentare.

Semne clare că navele aparțin flotei fantomă a Rusiei

Analistul Anatolii Kravtsev, de la Școala de Economie din Kiev, a declarat pentru LRT că cel puțin 20 de nave prezentau semne clare că aparțin „flotei fantomă” a Rusiei.

Acestea nu aveau asigurare de la niciun membru al International Group of P&I Clubs, iar proprietarii lor erau înregistrați în afara jurisdicțiilor din Oil Price Cap Coalition. Mai multe nave au fost ulterior adăugate pe listele de sancțiuni ale UE, SUA și Regatului Unit.

Companie din Noua Zeelandă, implicată în asigurarea flotei fantomă

O investigație separată realizată de Reuters a identificat o mică companie de asigurări din Noua Zeelandă, Maritime Mutual, care ar fi avut un rol cheie în facilitarea transportului maritim de petrol din Rusia și Iran către piețele asiatice. Conform datelor, Maritime Mutual, condusă de cetățeanul britanic Paul Rankin, a asigurat aproape unul din șase petroliere legate de flota fantomă a Rusiei.

Potrivit Centrului pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat (CREA), aceste nave au transportat produse petroliere în valoare de peste 34 miliarde de dolari din 2018 până în prezent. Autoritățile din Noua Zeelandă investighează compania în colaborare cu oficialii din SUA, Marea Britanie și Australia.

Compania Maritime Mutual a negat orice implicare în activități ilegale, susținând că respectă o „politică de toleranță zero” privind încălcarea sancțiunilor internaționale.

Sorin Grindeanu: Nimeni nu se așteaptă ca PSD să aplaude și să aprobe politicile proaste ale Guvernului

Grindeanu: „Nu facem moțiuni. Noi n-am intrat la guvernare ca să ieșim”

”Ne și îndeamnă unii colegi de guvernare să facem moțiuni. Nu facem moțiuni. Noi n-am intrat la guvernare ca să ieșim. Noi am luat această decizie, cred că am fost 4.700-4.800 de pesediști care am votat online atunci, în urmă de câteva luni și am votat într-un procent covârșitor să intrăm la guvernare, dar să intrăm pentru a fi parteneri serioși, pentru a veni cu know-how-ul nostru, pentru a face politici publice pentru români, pentru a oferi ceea ce știe PSD-ul, cu cunoștințele sale, acea plus valoare în această coaliție. Faptul că nu suntem, așa, într-o poziție din asta în care zice cineva ceva în coaliție și toți ceilalți trebuie să luăm poziție de drepți și să spunem și noi, câteodată, prea rar din punctul meu de vedere, și o să spunem mai des, că unele lucruri nu merg bine, că trebuie făcute altcumva, asta nu înseamnă că e lipsă de loialitate”, spune Sorin Grindeanu.

El afirmă că dacă „a fost proastă ordonanța 52” nu poate spune „că n-a fost proastă”.

„Există o preocupare pentru o guvernare coerentă și eficientă”

„Că am pus CASS pentru deținuții politici și pentru veteranii de război, așa refacem noi deficitul în România? Că am pus CASS pentru tinere mame, așa refacem deficitul? Nu o să tăcem din gură. Asta nu înseamnă că sunt lucruri care duc…astăzi nu pot să ducă la ruperea coaliției, dar da, la un moment dat va exista o evaluare. Și o vom face și noi, în interior, o vom face în același for, cu toți cei aproape 5.000 de colegi, nu vom decide singuri cei din conducere, pentru că așa e corect. Eu cred că nimeni nu se așteaptă din partea PSD-ului să fie în cadrul acestei coaliții un partener care nu spune nimic, doar aplaudă și aprobă politicile, fie ele câteodată și proaste ale guvernului”, adaugă liderul interimar al PSD.

De asemenea, Sorin Grindeanu afirmă că, în fiecare zi, mergând în multe județe „în ultimele săptămâni, în ultimele zile această întrebare e peste tot și se repetă”.

„În fiecare zi spun că nu, nu facem nicio moțiune, nu e cazul de noi majorități, dar există o preocupare pentru o guvernare coerentă, o guvernare eficientă, dar o guvernare care să se adreseze și oamenilor”, încheie Sorin Grindeanu.

Premierul Netanyahu a ordonat mai multe „atacuri puternice” asupra Fâşiei Gaza. Hamas anunţă că va amâna returnarea rămăşiţelor în urma anunţului

Gruparea Hamas a livrat luni seară Israelului un sicriu care conţinea rămăşiţele unui ostatic decedat ce fusese deja returnat familiei pentru înmormântare, au anunţat autorităţile israeliene după verificările de la institutul medico-legal din Tel Aviv.

Miniştrii israelieni Bezalel Smotrich şi Itamar Ben-Gvir au cerut premierului să riposteze dur faţă de Hamas.

Marţi, biroul prim-ministrului a notat: „La încheierea consultărilor privind securitatea, prim-ministrul Netanyahu a instruit eşalonul militar să efectueze atacuri imediate şi puternice în Fâşia Gaza”.

Aripa militară a grupării Hamas, Brigăzile Qassam au anunţat că marţi că va amâna predarea corpului unui ostatic israelian decedat invocând escaladarea tensiunilor de către Israel, potrivit Associated Press.

Brigăzile au transmis că acţiunile israeliene „vor împiedica operaţiunile de căutare, săpare şi recuperare a cadavrelor, ceea ce va duce la o întârziere în recuperarea acestora”.

Luni seară, gruparea Hamas a predat Israelului un sicriu conţinând rămăşiţele unui ostatic decedat, care fusese deja returnat familiei pentru înmormântare, a confirmat institutul medico-legal din Tel Aviv. Incidentul a fost calificat de politicienii israelieni drept o încălcare a armistiţiului.

În urma incidentului, marţi, biroul prim-ministrului a notat: „La încheierea consultărilor privind securitatea, prim-ministrul Netanyahu a instruit eşalonul militar să efectueze atacuri imediate şi puternice în Fâşia Gaza”.

În prezent, 13 corpuri ale ostaticilor israelieni sunt încă în Gaza, iar căutările continuă, sub presiunea escaladării conflictului.

Alt moment penibil în armata rusă: și-a doborât propriul elicopter

Forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât din greșeală propriul elicopter de luptă Ka-52, în timpul ultimului atac cu drone ucrainene desfășurat pe teritoriul Rusiei, anunță mai multe canale de Telegram pro-ruse, printre care Aviahub și Voevoda Veshchaiet.

Este cel puțin al 17-lea caz de acest gen, calculează publicația The Insider, care adaugă și că, odată cu elicopterele, forțele ruse își ucid propriii oameni.

Pierderile Rusiei

Până acum, 12 avioane și cinci elicoptere a pierdut Rusia în astfel de atacuri, potrivit publicației The New Voice of Ukraine.

Pe 29 septembrie, forțele ucrainene au distrus un elicopter rusesc Mi-8, cu ajutorul unei drone FPV.

Pe 28 octombrie, Rusia a pierdut aproximativ 1.060 de soldați, șase tancuri, opt sisteme de artilerie și două sisteme de lansare multiplă de rachete, după informațiile furnizate de Statul Major General al Ucrainei, preluat de sursa citată.