Sindicatele îndeamnă profesorii să nu semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale

Încă din luna februarie, federațiile „Spiru Haret” și FSLI au început un referendum printre membrii privind neparticiparea la simularea examenelor naționale și/sau declanșarea grevei în perioada acestora.

„În mod regretabil – dar previzibil – Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări. Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:
• solicită propuneri de cadre didactice pentru comisiile de organizare;
• somează școlile să trimită macheta cu comisia centrului de examen de la nivelul unității de învățământ
• semnarea de declarații pe proprie răspundere în care își asumă îndeplinirea sarcinilor asumate, respectarea termenelor stabilite, păstrarea confidențialității privind activitatea în cadrul procesului de scanare/încărcare/transfer/evaluare a lucrărilor scrise”, transmite miercuri FSLI România.

Conform reprezentanților federației, se cere nominalizarea unui număr de asistenți mai mare cu 10% față de necesar.

„Nu semnați niciun document prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie. Nu cedați presiunilor de a fi incluși în organizarea simulărilor”, le transmit liderii sindicali profesorilor.

Aceștia susțin că profesorii trebuie să fie uniți „pentru a face față oricăror încercări de intimidare venite din partea decidenților: „Dacă nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu dăm dovadă de unitate și nu blocăm organizarea simulărilor examenelor naționale, riscăm ca veniturile să ne fie afectate și mai mult, în urma măsurilor de austeritate ale Guvernului”.

Nemulțumiți de deciziile Guvernului, studenții cer o întâlnire cu noul ministru al Educației

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a cerut miercuri, printr-o adresă, o întâlnire cu noul ministru, pentru a discuta despre principalele probleme din învățământul superior.

Studenții vor să discute cu ministrul Educației despre finanțarea învățământului superior, fondul de burse și protecție socială, facilitățile pentru studenți la transportul feroviar și local și situația implementării mai multor acte normative, inclusiv la nivel universitar.

„Totodată, având în vedere discuțiile publice referitoare la diminuarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării, reamintim faptul că impactul măsurilor de austeritate asupra drepturilor studenților a avut loc încă de la 1 ianuarie 2025, odată cu punerea în aplicare a O.U.G. nr. 156/2024, moment în care transportul studenților a fost limitat”, se arată într-un comunicat al ANOSR.

Impact social grav

Studenții arată că limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar intern a generat o economie nesemnificativă, de mai puțin de 0,0021% din buget, dar un impact social grav în rândul studenților, fiindu-le împiedicată mobilitatea și accesul la oportunități educaționale esențiale.

De asemenea, studenții arată că, prin modificarea bazei de calcul a costului standard alocat universităților per student bugetat pentru fondul de burse și protecție socială de la salariul minim brut pe economie la cel net, precum și restrângerea perioadei de acordare a burselor exclusiv pe durata activității didactice, fondul de burse fiind diminuat cu aproximativ 52%, echivalentul a aproximativ 44.000 de burse sociale.

ANOSR a lansat în 12 ianuarie 2026 studiul „Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?” care relevă că minimul lunar necesar pentru cheltuielile esențiale ale unui student ajunge la 2.027,99 lei, mult peste bursa socială minimă oferită de stat, de doar 925 lei.
ANOSR cere Guvernului și Parlamentului alocarea unui buget adecvat Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2026.

Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, a depus marți jurământul la Palatul Cotroceni.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez îi răspunde lui Trump: Spunem „nu” încălcării dreptului internațional

„Poziția guvernului spaniol în această situație este clară și consecventă. Este aceeași pe care am menținut-o în Ucraina, precum și în Gaza. În primul rând, spunem nu la încălcarea dreptului internațional, care ne protejează pe toți, în special pe cei mai vulnerabili, populația civilă. În al doilea rând, spunem nu la presupunerea că lumea își poate rezolva problemele doar prin conflicte, prin bombe”, a declarat marți șeful guvernului de la Madrid. 

În discursul său, Sanchez a mai precizat: „Așa încep marile dezastre ale umanității… Nu poți juca ruleta rusească cu destinul a milioane de oameni”.

Tensiunile dintre Spania și SUA au crescut după ce premierul spaniol Pedro Sánchez a denunțat bombardamentele americane și Israeliene asupra Iranului, acuzând că sunt imprudente și ilegale. Ulterior, Spania a interzis avioanelor americane să utilize bazele navale și aeriene din sudul Spaniei în ofensiva împotriva Teheranului.

Paralele cu Războiul din Irak

„În final, spunem nu la repetarea greșelilor din trecut”, a mai spus Sanchez, făcând o paralele cu invazia Irakului din 2003. Despre invavazia Irakului sub coordonoarea administrației Bush, Sanchez a spus: „În urmă cu douăzeci și trei de ani, o altă administrație americană ne-a târât într-un război în Orientul Mijlociu. Un război care, teoretic, după cum s-a spus la momentul respectiv, avea ca scop eliminarea armelor de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, instaurarea democrației și asigurarea securității globale. Dar care, în realitate, privit retrospectiv, a avut un efect opus”.

Premierul spaniol a declarat că iontervenția conudsă de SUA în Irak a dus la „ o creștere drastică a terorismului jihadist, o criză gravă a migrației în estul Mediteranei și o creștere generalizată a prețurilor la energie”.

În plus, premierul a avertizat că escaladarea conflictului va provoca perturbări economice majore, inclusiv creșterea prețurilor la energie, într-un context deja fragil pentru economia globală, potrivit The Guardian

Critici la adresa președintelui Trump

De asemenea, șeful guvernului de la Madrid a lansat critici la adresa președintelui Trump: „ Guvernele sunt aici pentru a îmbunătăți viețile oamenilor, pentru a oferi soluții la probleme, nu pentru a înrăutăți viața oamenilor. este absolut inacceptabil ca acei lideri care nu pot îndeplini această misiune să folosească fumul războiului pentru a-și ascunde eșecul și, în acest proces, să umple buzunarele unor puțini”.

Declarațiile sale vin ca răspuns la afirmațiile făcute de Donald Trump. Liderul de la Washington a anunțat marți că întrerupe relațiile comerciale cu Spania după ce premierul Pedro Sanchez a refuzat să ajute SUA în atacul asupra Iranului: „. Au fost neprietenoși. Spania nu are nimic din ce avem noi nevoie”.

România rămâne campioana inflației în UE. Creșterile de prețuri sunt de câteva ori peste media zonei euro

În timp ce inflația anuală în zona euro este estimată la 1,9% în februarie 2026, creșterile de prețuri din România rămân mult peste acest nivel.

Cele mai recente date publicate de Eurostat privind indicele armonizat al prețurilor de consum – indicatorul folosit în Uniunea Europeană pentru a compara evoluția prețurilor între state – arată că indicele a ajuns în România la 104,61 puncte în ianuarie 2026, față de 100 în 2025.

Altfel spus, prețurile sunt în medie cu peste 4% mai mari decât cele din anul 2025. În majoritatea statelor europene, indicele se situează aproape de 100-101 puncte, ceea ce arată o creștere mult mai moderată a prețurilor decât în România.

Lider la inflație în UE

Diferențele se văd clar în comparație cu alte economii europene. În timp ce inflația anuală în zona euro este estimată la aproximativ 1,9%, în unele state mari din vestul Europei creșterea prețurilor este și mai redusă. De exemplu, Franța are o rată a inflației de aproximativ 1,1%, Italia de circa 1,6%, iar Germania în jur de 2%.

În Europa Centrală și de Est, inflația este în general mai ridicată, dar rămâne sub nivelul din România. Slovacia are aproximativ 4%, iar Croația aproape 3,9%.

Diferențe față de vecini

Comparativ cu statele din apropiere, diferențele rămân vizibile. În Bulgaria inflația este estimată la aproximativ 2%, în Ungaria în jur de 3-4%, iar în Polonia aproximativ 2%, niveluri sub cele înregistrate în România.

Serviciile cresc prețurile, energia le temperează

La nivelul zonei euro, structura inflației arată o situație diferită. Serviciile au cea mai mare rată anuală de creștere, de aproximativ 3,4%, contribuind semnificativ la creșterea inflației. În schimb, prețurile la energie continuă să scadă, cu aproximativ -3,2% față de anul anterior, ceea ce temperează creșterea generală a prețurilor.

Alimentele, alcoolul și tutunul au înregistrat o creștere anuală de aproximativ 2,6%, iar bunurile industriale non-energetice de aproximativ 0,7%. În aceste condiții, inflația în zona euro rămâne relativ moderată, în jurul pragului de 2%, nivel considerat de economiști drept unul stabil pentru economie.

În timp ce multe economii europene se apropie treptat de acest nivel de stabilitate a prețurilor, România rămâne printre statele în care presiunile inflaționiste sunt încă puternice, iar ritmul de creștere a costului vieții continuă să fie peste media europeană.

Cum arată harta riscului seismic a României la aproape 50 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977

Platforma digitală le permite atât cetățenilor, cât și autorităților locale să identifice rapid gradul de vulnerabilitate al zonei în care se află și să consulte informații despre accesarea fondurilor pentru consolidarea clădirilor, arată cancan.ro.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că, în prezent, sunt deja în derulare 98 de proiecte dedicate creșterii siguranței seismice. Acestea vizează consolidarea școlilor, spitalelor, blocurilor de locuințe și a altor clădiri publice care prezintă vulnerabilități structurale. Oficialul a lansat un apel către autoritățile administrației publice locale să colaboreze pentru realizarea expertizelor tehnice necesare. El a mai precizat că acestea sunt finanțate integral de minister.

Aproape 100 de proiecte care vizează siguranța seismică

„Prin aceste programe, avem deja în derulare 98 de proiecte. Acestea vizează siguranţa seismică a şcolilor, spitalelor, a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice. Fac un apel ferm către autorităţile locale. Trebuie să conlucreze pentru a expertiza clădirile, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, care prezintă vulnerabilităţi. Astfel, în cel mai scurt timp posibil, să poată fi accesate fondurile puse la dispoziţie”, a transmis ministrul.

Harta publicată pe site-ul ministerului este interactivă și oferă informații detaliate despre unitățile administrativ-teritoriale incluse în zonele de risc seismic. Conform datelor oficiale, aproape 80% din totalul localităților din România au fost deja incluse în această cartografiere. Platforma are rolul de a facilita atât procesul de informare a populației, cât și demersurile administrative pentru obținerea fondurilor necesare consolidării.

În perioada 2022–2023, Guvernul a aprobat mai multe programe de investiții dedicate reducerii riscului seismic, atât pentru clădirile publice, cât și pentru blocurile de locuințe. Un aspect important al acestor programe este faptul că finanțarea este asigurată în proporție de 100% de la bugetul de stat. Totodată, include costurile pentru expertizele tehnice de risc seismic, etapă obligatorie pentru depunerea cererii de finanțare.

Autoritățile centrale estimează că implementarea acestor măsuri va contribui semnificativ la creșterea siguranței populației. În același timp,ar putea reduce impactul pe care un eventual cutremur major l-ar putea avea asupra infrastructurii și comunităților din întreaga țară.

Israelul avertizează: orice nou lider al Iranului va fi o țintă militară

Potrivit ministrului israelian al Apărării, orice lider desemnat de clericii iranieni va fi considerat o țintă legitimă pentru armata israeliană, informează CNN.

„Nu contează cum îl cheamă sau unde se ascunde”, a spus Katz, adăugând că el și premierul israelian au ordonat armatei să fie pregătită să acționeze „prin orice mijloace necesare”.

Declarațiile fac parte din strategia militară a operațiunii Operation Lion’s Roar, lansată împotriva infrastructurii militare și a conducerii politice a Iranului.

Clericii de rang înalt din Iran s-au reunit pentru a decide cine va deveni următorul lider suprem al țării. Procesul de succesiune a fost declanșat după ce Ali Khamenei a fost ucis în timpul atacurilor aeriene lansate la sfârșitul lunii februarie împotriva unor obiective strategice din Iran. Moartea sa a provocat o criză politică majoră în Iran, în timp ce conflictul regional continuă să escaladeze.

În urma votului Adunării Experților, Mojtaba Khamenei, al doilea fiu al fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost desemnat marți în funcția de lider suprem al Republicii Islamice.

Autoritățile israeliene și americane au afirmat că loviturile militare au avut scopul de a reduce capacitățile militare ale Iranului. Totodată se urmărește crearea condițiior pentru o schimbare politică în țară. În același timp, liderii israelieni susțin că operațiunile militare vor continua până când amenințarea reprezentată de conducerea iraniană va fi eliminată.

Video cu momentul accidentului produs de Kader Keita. Vedeta Rapidului ar fi lovit o femeie de 68 de ani și ar fi părăsit locul faptei

Kader Keita a fost implicat în jurul orei 05:50 într-un accident rutier produs pe strada Gherghiței, în zona Colentina, București. Fotbalistul ar fi lovit o femeie în vârstă de 68 de ani chiar pe trecerea de pietoni, după care ar fi părăsit locul accidentului fără să se prezinte imediat la Poliție.

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul de Urgență Floreasca, cu multiple leziuni, starea sa fiind gravă. La câteva ore după incident, Keita a fost identificat de polițiști și reținut.

Momentul impactului, surprins de camerele de supraveghere

Imaginile preluate de la ProSport, obținute dintr-o cameră de supraveghere din zonă, arată cum autoturismul condus de fotbalist se apropie de trecerea de pietoni cu viteză. Potrivit informațiilor apărute în presă, limita legală în zonă este de 50 km/h, iar mașina nu pare să reducă viteza în apropierea marcajului pietonal.

Femeia traversa regulamentar, însă, cu doar câteva secunde înainte, un alt autovehicul care circula din sens opus nu i-ar fi acordat prioritate. În momentul în care autoturismul ajunge în dreptul trecerii, impactul este extrem de violent, iar victima este proiectată la distanță.

Pe imagini se observă și un martor aflat în apropiere, cel mai probabil persoana care a apelat 112 imediat după producerea accidentului.

Reținut pentru 24 de ore

Kader Keita a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat la Judecătoria Sectorului 2, unde magistrații vor decide dacă se impune arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului. Starea femeii rămâne gravă, medicii urmând să decidă conduita medicală în funcție de evoluția acesteia.

Kader Keita evoluează pe postul de mijlocaș și este considerat unul dintre oamenii de bază ai formației giuleștene, pentru care a bifat peste 30 de meciuri în actualul sezon.

Reacția oficială a Rapidului

În cursul serii de marți, Rapid București a transmis un comunicat oficial prin care confirmă că a luat act de informațiile apărute și că așteaptă finalizarea anchetei.

„Clubul a luat la cunoștință informațiile apărute în spațiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităților.

Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigație în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autoritățile competente.  Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă și nu se vor decide măsuri disciplinare.

Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autoritățile și să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situației, iar clubul va monitoriza evoluția cazului și vom comunica public orice informație oficială relevantă”, au transmis oficialii giuleșteni.

Parcursul lui Keita în România

Ivorianul a ajuns în România în 2024, când a semnat cu CFR Cluj, iar ulterior a fost transferat definitiv de Rapid, după o perioadă de împrumut. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru formații precum Ajaccio B, Lille B, KVC Westerlo, FC Sion și Sivasspor.

În 2021, Keita a făcut parte din lotul Coastei de Fildeș la Jocurile Olimpice, unde africanii au ajuns până în sferturile de finală.

Cauza oficială a morții actorului Eric Dane a fost confirmată

Revista People a obținut certificatul de deces al actorului.

Documentul confirmă că Eric Dane a murit din cauza insuficienței respiratorii. Scleroza laterală amiotrofică – SLA – este menționată drept cauză asociată a decesului. Actorul murise la aproape un an după anunțarea diagnosticului.

SLA este o boală degenerativă progresivă care afectează celulele nervoase. Evoluția bolii duce, în cele din urmă, la paralizie musculară completă. Nu există leac pentru SLA. Există medicamente și terapii fizice care pot încetini progresia, dar nu o pot opri.

„Mă simt norocos că pot continua să lucrez”

În aprilie 2025, Eric Dane și-a anunțat public diagnosticul. A ales să rămână optimist și activ profesional. Declara atunci că așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă pe platoul serialului Euphoria.

În ianuarie 2026, actorul urma să participe la gala Champions for Cures and Care a ALS Network. Trebuia să primească un premiu la eveniment.

Participarea a fost anulată cu câteva ore înainte, din cauza deteriorării stării de sănătate. După moartea sa, a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru soția și fiicele sale.

Actorul a lăsat în urmă două fiice adolescente, Billie Beatrice, de 15 ani, și Georgia Geraldine, de 13 ani, pe care le avea împreună cu fosta sa soție, Rebecca Gayheart.

Familia a transmis că ultimele zile ale actorului au fost petrecute alături de cei apropiați.

Cele mai sigure locuri din lume. Trei orașe din Emiratele Arabe Unite se află în top 10

Operațiunile militare ale SUA și ale Israelului au lovit obiective strategice din Iran. Ca răspuns, Iranul a lansat rachete și drone în întreaga regiune.

Atacurile au vizat state din Golf și baze ale forțelor americane. Atacurile au ajuns până în Dubai și Abu Dhabi – orașe considerate până acum imune la conflicte, scrie Hindustan Times.

Cele mai sigure 10 orașe din lume, după Numbeo

Clasamentul este realizat de Numbeo, pe baza sondajelor completate de utilizatori, structurate similar cu cercetările guvernamentale.

  1. Qingdao, China
  2. Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite
  3. Doha, Qatar
  4. Sharjah, Emiratele Arabe Unite
  5. Dubai, Emiratele Arabe Unite
  6. Taipei, Taiwan
  7. Manama, Bahrain
  8. Muscat, Oman
  9. Haga, Olanda
  10. Eindhoven, Olanda

Trei dintre primele cinci orașe sunt în Emiratele Arabe Unite – țara care a fost lovită de drone iraniene.

Cele mai sigure 10 țări din lume, după Indicele Global al Păcii

Clasamentul este realizat de Institutul pentru Economie și Pace (IEP), pe baza a 23 de indicatori.

Cu cât scorul este mai mic, cu atât țara este mai pașnică. Emiratele Arabe Unite nu figurează în acest top.

  1. Islanda — scor 1,095
  2. Irlanda — scor 1,26
  3. Noua Zeelandă — scor 1,282
  4. Austria și Elveția — scor 1,294
  5. Singapore — scor 1,357
  6. Portugalia — scor 1,371
  7. Danemarca — scor 1,393
  8. Slovenia — scor 1,409
  9. Finlanda — scor 1,42

Indicele acoperă 99,7% din populația mondială și este calculat din surse considerate foarte credibile.

Studiu privind obezitatea la copiii din România. Cât de gravă e situația

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității este o inițiativă a Federației Mondiale a Obezității, lansată în anul 2015, și este marcată în 4 martie.

Tema ediției din anul 2026 – „8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității” – reflectă atât numărul persoanelor la nivel mondial, cât și responsabilitatea comună de a aborda această problemă de sănătate publică.

Estimările internaționale arată că, până în anul 2035, 4 miliarde de oameni, adică jumătate din populația globului, vor fi afectați de supraponderalitate sau obezitate, dacă nu se iau măsuri pentru a preveni și controla acest fenomen.

Potrivit INSP, obezitatea afectează întreaga societate, contribuind semnificativ la apariția bolilor netransmisibile și reflectând disfuncționalități ale sistemelor sociale, economice și alimentare.

Ce este obezitatea

Obezitatea este boală cronică, la apariția căreia contribuie interacțiunile complexe dintre factorii comportamentali, sociali, genetici, biologici și de mediu.

„Obezitatea nu înseamnă o lipsă de voință a persoanelor afectate. Schimbările în alimentație, accesul facil la alimente ultra-procesate, stilul de viață și contextul economic au generat condiții care favorizează apariția obezității, contribuind astfel la creșterea accelerată a numărului de persoane afectate”, arată INSP.

Persoanele care trăiesc cu obezitate prezintă un risc crescut de a dezvolta alte boli cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare și anumite forme de cancer.
Impactul obezității

În prezent, pe plan mondial, se estimează că peste 1 miliard de oameni trăiesc cu obezitate și 1,7 milioane de persoane mor prematur prin boli netransmisibile asociate supraponderalității și obezității.

Fenomenul este îngrijorător în rândul copiilor. Studiul de evaluare a stării de nutriție a copiilor – European Childhood Obesity Surveillance Initiative – desfășurat în rândul copiilor de 6, 7, 8 și 9 ani, evidenția că unul din patru copii trăia cu exces de greutate (inclusiv obezitate), iar unul din zece copii (11%) trăia cu obezitate (în cele 37 de țări participante, pentru perioada 2022-2024).

În cadrul Programului Național de Evaluare și Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate, INSP, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, realizează evaluarea stării de nutriție a copiilor din ciclul primar (6-10 ani).

În România prevalența supraponderalității (incluzând și obezitatea) la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani este de 32%, conform acestui studiu.

Combaterea obezității

Specailiștii transmit că obezitatea poate fi combătută prin implicarea tuturor pentru a promova un stil de viață sănătos.

„Fiecare persoană poate să participe și să susțină activitățile care încurajează mișcarea – de la evenimente sportive locale și plimbări organizate, până la activități în aer liber pentru copii și adulți. În același timp, adoptarea și promovarea unei alimentații echilibrate, atât în familie, cât și în comunitate, prin alegerea unor opțiuni nutritive și prin încurajarea consumului de fructe și legume în școli, grădinițe și la locul de muncă, reprezintă pași esențiali pentru prevenirea obezității”, arată INSP.

Specialiștii mai spun că un rol important în combaterea obezității îl are implicarea activă în inițiativele de la nivel local care sprijină amenajarea de parcuri, piste de biciclete și spații de joacă sigure, facilitând astfel activitatea fizică pentru toate vârstele. Totodată, este esențială susținerea programelor educaționale derulate în școli și comunități, pentru a îmbunătăți nivelul de informare privind nutriția și prevenirea obezității.