„Curajul care vine din discuții cu tine însuți mută munții”. Profesor român din SUA: De ce încrederea în sine poate face diferența între succes și eșec

Frica care blochează orice progres

Matematicianul consideră că lipsa încrederii în propriile forțe reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole în fața succesului.

„Am observat că dacă un student abordează o problemă, și de fapt e valabil pentru oricine în viață, o problemă cu frică, cu situații, cu mental nepregătit, dacă abordează o problemă în contextul în care se simte neajutorat, «nu îmi iese, n-am șanse să o fac, s-au ocupat alții mai mari decât mine, cine sunt eu, să-mi pun problema asta?», în momentul ăla îngheață, nu mai are nicio idee, nu mai poate face nimic”, a spus profesorul, în cadrul podcastului „Altceva” cu Adrian Artene.

Pe baza experienței sale la catedră, Onofrei spune că această stare de blocaj apare frecvent atunci când oamenii pornesc la drum convinși că vor eșua.

„Curajul ăsta mută munții”

În opoziție cu această atitudine, profesorul susține că simpla disponibilitate de a încerca poate schimba complet modul în care este abordată o problemă.

„În momentul în care abordează problema cu curaj, chiar câteodată naiv, «încerc și eu», «cum să nu?», «hai să mă uit, să văd» (…). Curajul ăsta, care vine doar din discuții cu tine însuți și din credința că tu poți, că și tu poți, mută munții”.

În opinia sa, încrederea în sine nu trebuie confundată cu aroganța, ci reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea caracterului și pentru depășirea dificultăților.

„Cred foarte mult în puterea încrederii în sine. Fără aroganță, încrederea în sine devine un motor pentru a deveni un caracter mai bun”.

Condiția numărul unu pentru reușită

„Din experiența mea, condiția numărul unu ca să reușești în fața unei probleme, în fața unui examen, în fața unei provocări. Este să crezi în tine, că poți reuși”.

Profesorul atrage atenția că există și situații în care oamenii depun toate eforturile și totuși nu obțin rezultatul dorit.

„Se întâmplă să crezi în tine și să nu reușești. (…) Ai dat tot ce ai putut, ai făcut cât de bine ai putut, n-ai reușit. Înseamnă că așa e bine să fie. Atunci trebuie să fii înțelept să te repoziționezi.”

Un matematician român în mediul academic american

Stabilit de peste două decenii în Statele Unite, Daniel Onofrei este profesor la Universitatea din Houston, unde predă atât în cadrul Departamentului de Matematică, cât și al Departamentului de Inginerie Electrică.

De-a lungul carierei sale a desfășurat activități de cercetare în matematică aplicată și inginerie. A colaborat inclusiv la proiecte finanțate de Departamentul Apărării al SUA. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste științifice internaționale și prezentate în cadrul unor conferințe de specialitate.

Campioana României Universitatea Craiova a dat startul noului sezon. Zece jucători din lot, absenți la reunire

La prima sesiune de pregătire a echipei Universitatea Craiova au fost prezenți 22 de jucători. Programul zilei a început cu o ședință de reactivare și exerciții în sala de forță, urmând ca echipa să efectueze și primul antrenament cu mingea.

De la reunire au lipsit zece fotbaliști care au fost implicați în luna iunie în acțiunile echipelor naționale și care au primit o săptămână suplimentară de vacanță.

Aceștia sunt Nicușor Bancu, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Adrian Rus, Ștefan Baiaram, Vladimir Screciu și David Matei, convocați la naționala României, precum și de Oleksandr Romanchuk (Ucraina), Carlos Mora (Costa Rica), Anzor Mekvabishvili (Georgia).

Printre noutățile lotului se numără revenirea fundașului dreapta Florin Gașpăr, în vârstă de 18 ani, după împrumutul la CSM Reșița. Totodată, la reunire a fost prezent și primul jucător transferat de Craiova în această vară, portarul Alexandru Maxim.

Universitatea Craiova s-a despărțit deja de portarii Silviu Lung Jr. și João Gonçalves, precum și de fundașul Vasile Mogoș.

Campioana României va continua pregătirea în Bănie până pe 20 iunie, dată la care va pleca în cantonamentul din Austria. Stagiul de pregătire se va desfășura la Neustift im Stubaital, în Tirol, unde echipa va rămâne până pe 30 iunie.

Universitatea Craiova își va începe aventura europeană în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, tragerea la sorți fiind programată pe 16 iunie. Meciurile din primul tur se vor disputa pe 7-8 și 14-15 iulie, iar între cele două manșe oltenii vor juca Supercupa României, pe teren propriu, împotriva formației U Cluj.

Surse: Tabăra Veștea mizează pe aproximativ 25 de parlamentari PNL. Cum arată calculele pentru votul de învestire

Numirea a provocat deja tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a transmis că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informați înaintea desemnării și a acuzat o „încercare de rupere a PNL”.

Potrivit surselor MeDIAFAX, tabăra Veștea se bazează pe votul a aproximativ 25 de parlamentari PNL. Aceste voturi ar fi esențiale în ecuația unei majorități, în condițiile în care pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.

Pragul necesar în Parlament este de 233 de voturi. Într-un scenariu în care PSD, UDMR și grupul minorităților naționale ar susține formula Veștea, calculul pornește de la aproximativ 176 de voturi: PSD – 128, UDMR – 31, minorități – 17. Dacă la acestea se adaugă cei circa 25 de parlamentari pe care mizează tabăra Veștea, totalul ar ajunge la aproximativ 201 voturi.

Asta înseamnă că, și în acest scenariu, ar mai fi nevoie de încă aproximativ 32 de voturi pentru atingerea pragului de 233 necesar învestirii Guvernului.

Surse politice susțin că negocierile vizează atragerea unor parlamentari din zona neafiliaților sau din alte grupuri, dar și a altor parlamentari PNL ce în acest moment așteptă să vadă cum evoluează situația.

Cum arată calculele

Pentru ca un nou Guvern să fie învestit, sunt necesare minimum 233 de voturi în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. În total, Parlamentul are 464 de aleși.

Configurația parlamentară arată astfel: PSD are 127 de parlamentari, după plecarea deputatului Victor Ponta la grupul Uniți pentru România, AUR are 90, PNL are 76, USR are 59, UDMR are 31, grupul minorităților naționale are 17, SOS România are 15, Uniți pentru România are 15, PACE – Întâi România are 11, iar 23 de parlamentari sunt neafiliați.

Veștea, mesaj pentru liberali: Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate

În urma desemnării sale drept premier de către Nicușor Dan, Adrian Veștea a declarat că „ este o onoare, dar mai ales o responsabilitate uriașă, într-o perioadă în care România nu-și mai permite blocaje, ezitări și drumuri începute, dar abandonate la jumătate”.

„Este un moment de responsabilitate”

Veștea a transmis un mesaj colegilor săi liberali, anume că „ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate”.

„Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan. Responsabilitatea de a confirma că PNL își asumă guvernarea atunci când România are nevoie de stabilitate. Responsabilitatea de a demonstra că suntem partidul care își asumă deciziile importante pentru România”, a precizat acesta.

Premierul desemnat va „respecta toate angajamentele internaționale”

El a asigurat că „l-am sprijinit pe Ilie Bolojan în proiectele sale și voi continua acele proiecte despre care am convingerea că sunt necesare și benefice pentru România și pentru români. Asta nu se schimbă”, și că va „respecta toate angajamentele internaționale ale țării și voi promova, în continuare, valorile liberale – așa cum am făcut-o timp de 30 de ani, de la simplu consilier local până la Ministerul Dezvoltării”.

De asemenea, premierul desemnat susține că a învățat un lucru. „A face parte dintr-o coaliție pro-occidentală nu înseamnă să-ți trădezi valorile. Înseamnă să lupți pentru ca valorile tale să fie cât mai relevante acolo unde se iau, de fapt, deciziile”.

PNL „trebuie să se reașeze la masa negocierilor”

„Cred că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele pro-europene. Trebuie să identifice soluțiile pentru continuarea guvernării. Nu pentru funcții. Nu pentru calcule mărunte. Ci pentru România și pentru oamenii care au nevoie de stabilitate, dezvoltare și proiecte duse până la capăt”, a precizat Veștea.

„Țara aceasta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate, din proiecte finanțate și din promisiuni respectate”, a specificat premierul desemnat.

PNL este „partidul care livrează rezultate”

Mai mult, el a transmis că „PNL este, astăzi mai mult ca oricând, partidul care livrează rezultate”.

„PNL nu se retrage atunci când este greu. Datoria noastră este să fim acolo unde se decide viitorul României și să ne facem treaba cu seriozitate, curaj și respect față de oameni”, potrivit premierului desemnat.

„România are nevoie de stabilitate. România are nevoie de dezvoltare. România are nevoie ca PNL să rămână un partid responsabil, pro-occidental și puternic”, a concluzionat Adrian Veștea.

Carol al II-lea l-a ales pe Tătărescu peste capul liberalilor. Nicușor Dan mizează acum pe Veștea într-un PNL tensionat

În astfel de momente, istoria politică oferă repere interesante. Unul dintre cele mai discutate precedente este cel din perioada interbelică, atunci când Carol al II-lea l-a adus pe Gheorghe Tătărescu în fruntea guvernului, trecând peste centrul de greutate al PNL de la acea vreme.

Cazul interbelic: Carol al II-lea și numirea lui Gheorghe Tătărescu

După moartea lui Duca, era nevoie rapid de un nou guvern. PNL era partidul aflat la putere, iar conducerea sa tradițională era reprezentată de Dinu Brătianu, una dintre figurile grele ale liberalismului românesc. În logica internă a partidului, Brătianu era omul care ar fi trebuit să preia controlul politic al situației sau, cel puțin, să aibă un cuvânt decisiv în formarea noului cabinet.

Carol al II-lea a ales însă altă variantă. În loc să meargă pe mâna liderului consacrat al partidului, regele l-a preferat pe Gheorghe Tătărescu, secretar general al PNL și reprezentant al unei generații mai tinere de liberali. Tătărescu nu era un necunoscut și nu era o figură lipsită de greutate. Fusese apropiat de guvernarea liberală și avea experiență politică, dar nu reprezenta centrul tradițional de putere din partid.

Tocmai aici a fost miza numirii. Prin alegerea lui Tătărescu, Carol al II-lea nu a schimbat doar un premier cu altul. A intervenit în echilibrul intern al PNL și a mutat centrul de greutate dinspre vechea conducere liberală spre o zonă mai dispusă să colaboreze cu Palatul.

Dinu Brătianu a fost pus într-o poziție dificilă. Partidul pe care îl conducea ajungea să dea guvernul, dar fără ca liderul său să controleze cu adevărat guvernarea. Practic, Carol al II-lea a creat o relație directă cu o parte a liberalilor, ocolind autoritatea formală a conducerii PNL.

Numirea lui Tătărescu a produs tensiuni serioase în partid. O parte dintre liberali au rămas atașați de linia Brătianu, în timp ce alții s-au apropiat de noul premier și de formula politică susținută de rege. Astfel, PNL a început să funcționeze tot mai vizibil cu două centre de influență: unul tradițional, legat de familia Brătianu, și unul guvernamental, apropiat de Carol al II-lea.

Pentru rege, această situație era convenabilă. Un partid mare, dar divizat, era mai ușor de controlat decât un partid unit în jurul unei conduceri puternice. Tătărescu a devenit astefel instrumentul prin care Carol al II-lea putea reduce influența liberalilor independenți față de Palat. În anii următori, puterea personală a lui Carol al II-lea a crescut, iar partidele au devenit tot mai vulnerabile în fața manevrelor de la Palat.

Prezentul: Nicușor Dan, Adrian Veștea și tensiunile din PNL

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, duminică, pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat.

Șeful statului a declarat că, în actualul context politic, o soluție politică este cea mai potrivită pentru formarea unui nou guvern. Adrian Veștea urmează să poarte negocieri cu partidele parlamentare pentru susținerea viitorului Executiv.

Veștea este membru PNL, fost primar al orașului Râșnov, fost președinte al Consiliului Județean Brașov și fost ministru al Dezvoltării. Acesta a transmis că își asumă mandatul într-un moment de criză politică și că își dorește formarea unui guvern politic, orientat spre reforme și menținerea direcției prooccidentale a României.

Desemnarea sa a provocat reacții dure în interiorul PNL. Președintele partidului, Ilie Bolojan, a afirmat că nici el, nici conducerea formațiunii nu au fost informați anterior de președinte în legătură cu această decizie.

Bolojan a calificat desemnarea lui Adrian Veștea drept „un act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”. Liderul liberal a susținut că impunerea unui premier din interiorul partidului, fără consultarea conducerii, încalcă principiile unei colaborări politice loiale.

Potrivit lui Bolojan, PNL urmează să convoace Biroul Politic Național pentru a stabili poziția oficială a partidului față de desemnarea lui Adrian Veștea.

Universitatea Cluj anunță transferul lui Friday Adams, fost jucător al FC Botoșani

Potrivit clubului Universitatea Cluj, care a obținut medaliile de argint în sezonul trecut, Friday Adams a ajuns la un acord cu formația ardeleană încă din luna ianuarie și s-a alăturat lotului din postura de jucător liber de contract.

Adams este un fotbalist polivalent, capabil să evolueze atât ca fundaș dreapta, cât și în banda dreaptă a liniei de mijloc. Oficialii Universității Cluj mizează pe experiența acumulată de acesta în Superliga României, unde a devenit unul dintre oamenii de bază ai formației moldovene.

Noul jucător al „studenților” și-a început cariera la academia Ikon Allah Kaduna din Nigeria, înainte de a trece la FDC Vista, în Rusia. În vara anului 2022 a semnat primul contract la nivel de seniori cu FC Noah, din Armenia.

Pentru formația armeană a adunat 35 de apariții în sezonul 2022-2023, reușind două goluri și o pasă decisivă. Evoluțiile sale i-au adus transferul la FC Botoșani, unde a bifat 81 de meciuri în toate competițiile, marcând un gol și oferind trei pase decisive.

În sezonul recent încheiat, Adams a disputat 27 de partide pentru echipa din nordul Moldovei, după ce în stagiunea precedentă devenise una dintre piesele importante ale formației, cu 31 de apariții.

Pisicile care ies afară transmit boli. Studiu: Riscul de infecții pentru oameni este de până la cinci ori mai mare

Potrivit cercetării publicate recent și citate de Science Alert, pisicile care ies afară au de trei până la cinci ori mai multe șanse să fie purtătoare de agenți patogeni zoonotici comparativ cu cele care trăiesc exclusiv în interior. Agenții patogeni zoonotici sunt microorganisme care pot infecta atât animalele, cât și oamenii.

Pisicile care ies afară transmit boli prin contactul cu fauna sălbatică

Autorii studiului au analizat date din peste 400 de cercetări și au identificat aproape 100 de agenți patogeni zoonotici care pot fi întâlniți la pisici. Printre aceștia se numără rabia, Salmonella, viermii intestinali și parazitul Toxoplasma gondii.

Specialiștii susțin că pisicile care se plimbă liber intră frecvent în contact cu rozătoare, păsări, lilieci și alte animale sălbatice care pot transporta boli. În multe cazuri, proprietarii nu sunt conștienți de numărul real de animale vânate de pisicile lor.

Cercetătorii estimează că stăpânii subestimează activitatea de vânătoare a felinelor cu aproximativ 80%, ceea ce înseamnă că numeroase interacțiuni cu potențiali purtători de boli rămân neobservate.

Pisicile care ies afară transmit boli și prin contaminarea mediului

Un alt risc evidențiat de studiu este reprezentat de excrementele lăsate de pisici în grădini, parcuri și locuri de joacă. Acestea pot conține ouă de paraziți care rezistă în sol și apă luni sau chiar ani.

Potrivit unei estimări citate de cercetători, pisicile cu acces liber în exterior pot produce peste 60 de tone de fecale anual la fiecare 10.000 de gospodării. În funcție de parazit, acestea pot conține sute de mii de ouă capabile să infecteze oameni și alte animale.

Cum pot fi reduse riscurile

Experții recomandă limitarea accesului nesupravegheat în exterior ca măsură principală de prevenție. Soluțiile includ spații special amenajate pentru pisici, plimbările în lesă sau supravegherea directă în timpul activităților desfășurate afară.

Medicii veterinari subliniază că vaccinarea și deparazitarea rămân esențiale, însă acestea nu oferă protecție împotriva tuturor agenților patogeni întâlniți în mediul exterior.

Autorii studiului concluzionează că protejarea sănătății publice, a biodiversității și a bunăstării animalelor poate fi realizată printr-o gestionare mai atentă a modului în care pisicile domestice au acces la exterior. Potrivit cercetătorilor, pisicile crescute exclusiv în interior sau cele care beneficiază de acces controlat la exterior pot avea o viață mai lungă, mai sigură și la fel de sănătoasă.

Norocul bate la ușă pentru trei semne zodiacale

Săgetătorul, Fecioara și Scorpionul sunt cele trei semne zodiacale cărora le surâde norocul în săptămâna 15-21 iunie 2026.

Trigonul Venus-Neptun, intrarea lui Chiron în Taur și începutul sezonului Racului creează o energie favorabilă pentru aceste trei semne.

Săgetător: norocul se găsește aproape de casă

Trigonul Venus-Neptun din 17 iunie intensifică relațiile personale ale Săgetătorului și dorința de a găsi un sens în viața de zi cu zi. Astrologia sugerează că aventura cea mai valoroasă nu este neapărat cea mai îndepărtată. Această săptămână poate marca începutul unui capitol bogat – cu condiția să-i implici pe cei apropiați.

Fecioară: vindecare și dezvoltare personală accelerată

Intrarea lui Chiron în Taur pe 19 iunie este considerată un moment de cotitură pentru Fecioară. Astrologia asociază acest tranzit cu o perioadă de dezvoltare personală profundă și cu dobândirea unui simț mai puternic al puterii interioare. Opiniile celorlalți capătă mai puțină greutate, iar oportunitățile noi devin mai ușor de îmbrățișat.

Scorpion: emoțiile devin busola săptămânii

Sezonul Racului, care începe pe 21 iunie, aduce Scorpionului o invitație spre introspecție. Potrivit astrologei, norocul acestei perioade vine din onestitatea față de propriile sentimente, nu din dorințe sau planuri exterioare. Deschiderea față de emoții și față de oportunități sau persoane din trecut poate deschide, în viziunea ei, căi neașteptate.

Primul deces pe litoral din acest sezon: un bărbat s-a înecat în mare, la Mamaia

Potrivit IPJ Constanța, un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat duminică în mare, în stațiunea Mamaia.

Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 10:50, fiind informați că o persoană s-a înecat în stațiunea Mamaia.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 56 de ani”.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.

Ulterior, trupul acestuia va fi dus la morgă, pentru realizarea unei autopsii. Aceasta va stabili cu exactitate cauzele morții bărbatului.

De asemenea, polițiștii au transmis că „a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

UDMR a aflat de la televizor decizia lui N. Dan. Liderul deputaților: Am crezut că vom fi consultați

Csoma Botond a spus, duminică, la Digi 24, că reprezentanții UDMR au crezut că vor fi consultări după depunerea mandatului de către Eugen Tomac.

„Și vă spun de ce am crezut (că vor fi consultări – n.r.)… Pentru că am avut această speranță și această determinare de partea noastră. Credeam că trebuie să mergem cu o propunere, nu neapărat UDMR-ul, dar partidele politice care au format, de exemplu, fosta coaliție. Ne-am gândit că poate se vor flexibiliza puțin pozițiile politice după ce Tomac nu strânge majoritatea sau renunță la mandat. Am crezut că va exista această situație când pozițiile politice se vor flexibiliza și vom fi în această situație când putem merge la Cotroceni cu o propunere de premier”, a spus Csoma Botond.

Liderul deputaților UDMR precizează că acum, după ce Nicușor Dan a făcut această dsemnare „trebuie să vedem ce decizie putem lua în atare condiții”.

Întrebat dacă ar fi avut UDMR o propunere în minte pentru această nouă rundă de consultări cu președintele, Botond a spus că nu exista o posibilă propunere.

„L-am înțeles pe domnul Nicușor Dan că a făcut această desemnare în persoana domnului Tomac pentru că partidele politice au mers la consultările de la Cotroceni care au urmat după deminterea guvernului Bolojan în Parlamentul României nu s-au dus cu o propunere de premier. Și atunci, sigur, Nicușor Dan s-a aflat în această situație să desemneze – în ghilimele – de capul lui pe domnul Tomac”, a mai spus liderul deputaților UDMR.

Întrebat dacă el crede că fără o nouă rundă de consultări este încălcată Constituția cu această desemnare, Botond a răspuns: „Eu nu aș dori să fac asemenea apreciere în acest moment. Nu cred că ne ajută dacă acum facem analize de natură constituțională. Trebuie cumva să avem un guvern în România, pentru că nu putem sta la nesfârșit cu un guvern interimar. Deci, din acest punct de vedere, din acest motiv, eu nu aș intra acum în analize constituționale”.