Ei se consideră copiii elefanților și astăzi se consideră păzitorii animalului sacru. Dar, de zeci de ani, Nkangala protejează fantome, relatează CNN.
Un război civil de 27 de ani, început în 1975, a făcut imposibilă explorarea zonelor muntoase îndepărtate din Angola – un peisaj deja aproape impenetrabil, în mare parte nelocuit, de dimensiunea Angliei. De asemenea, a făcut din această zonă locul perfect pentru ascunderea celui mai mare animal terestru din lume.
Începutul „obsesiei”
Exploratorul sud-african Steve Boyes a visat mult timp la această turmă. Începând cu aproximativ un deceniu în urmă, el a început să se aventureze în această zonă, instalând 180 de camere cu senzori de mișcare, senzori acustici și senzori de căldură, și survolând-o cu elicopterul. Niciun elefant nu a apărut. Ele au devenit obsesia lui Boyes, un mister captivant care l-a atras în sălbăticie, chiar dacă o parte din el se întreba dacă nu era mai bine ca acest mister să rămână nerezolvat.
După ani de vânătoare de fantome, Boyes a dat de elefanți. Acum misiunea lui este să îi protejeze.
Dovada unui gigant
Povestea începe la Muzeul Național de Istorie Naturală Smithsonian din Washington, DC. Acolo, Boyes îl întâlnește pe „Henry”, rămășițele unui elefant mascul înalt de 4 metri și cântărind 11 tone, cel mai mare înregistrat vreodată. Animalul a fost împușcat mortal de un vânător de origine maghiară în Angola în 1955, iar Boyes presupune că este un strămoș al populației „fantomă” de astăzi.
Până în acest moment, exploratorul petrecuse multe luni cercetând zonele muntoase din Angola și vastul platou care cuprindea zone umede, turbării și păduri.
Platoul este cunoscut în limba locală Luchazi sub numele de „Lisima lya Mwono”, Sursa Vieții, și de acolo râul Okavango curge spre sud. Elicopterele nu pot ateriza pe acest teren, iar mașinile pot circula doar până la o anumită distanță, a declarat Boyes pentru CNN. Chiar și motocicletele au limitările lor și trebuie transportate peste râuri. De-a lungul unor porțiuni din margini se află câmpuri minate active.
Atmosferă înfiorătoare
„Locul avea o atmosferă înfiorătoare. Nu era nimic, niciun om”, a spus Boyes. „Găseam urme (de elefanți) și alergam după ele cât puteam de departe și apoi… nimic.”
El și echipa sa au documentat 275 de specii noi și populații noi de ghepardi, leoparzi și lei, dar nu au găsit elefanți. Apoi, după șapte ani de studiu al zonei, o cameră cu senzor de mișcare a capturat imagini nocturne cu o femelă de elefant. Dovada. Eforturile au fost dublate.
Expediția din 2024 a încercat să vadă elefanții cu ochii liberi și să preleveze probe, pentru a afla mai multe despre genetica populației izolate și dacă Henry era înrudit.
Boyes și etnobiologul angolez Kerllen Costa au recrutat trei urmăritori care locuiau în Namibia: Xui, Xui Dawid și Kobus. Herzog s-a alăturat inițial taberei ca consilier al echipei de filmare, „dar în prima (sau) a doua zi de filmare a fost evident că trebuia să intervin”, a spus el.
Vise, fantome și spirite
„Am conturat povestea paralelă, mai profundă, separată, despre vise, fantome și spiritele elefanților”.
Odată ajunși în Angola, grupul a adăugat mai mulți urmăritori angolași și a luat legătura cu liderii regatelor Luchazi de la marginea zonelor muntoase, inclusiv cu Nkangala, care le-a acordat permisiunea de a intra pe teritoriul lor, cu condiția să ia cu ei o echipă de vânători ai regelui.
După luni de zile petrecute în zonele muntoase, expediția se îndrepta spre eșec. „Renunțasem complet”, a recunoscut Boyes.
Auzul ascuțit al elefanților a obligat echipa să lucreze în tăcere, ceea ce a îngreunat planificarea. Boyes a povestit că, odată, a dat cu voce tare o instrucțiune cuiva, iar ceilalți membri ai echipei i-au interzis să mai participe la urmărire timp de două zile. „M-am dus și am campat singur, departe de tabără (și) am fost supărat”, a spus el.
Elefant înregistrat pe cameră
În schimb, camera telefonului lui Boyes a înregistrat un elefant de aproximativ 3,6 metri înălțime, estimează el, „probabil cu 60 de centimetri mai înalt decât orice alt elefant pe care l-am văzut (și) cu trei tone mai greu”. Era masiv, dar și vizibil diferit de elefantul african obișnuit, cu colți scurți și picioare mai lungi. Pe baza urmelor lăsate pe copaci de frecarea lui și a propriilor observații, Boyes crede că acest mascul ar putea fi cel mai mare mamifer terestru în viață.
Masculul a fugit când a fost tras spre el un săgeată special concepută pentru a colecta material genetic. Echipa lui Boyes a urmărit animalul pe jos timp de cinci ore, până când au rămas fără apă și au fost nevoiți să se întoarcă, a spus el.
Exploratorul s-a întors în tabără și din Angola cu probe care ar putea ajuta la dezvăluirea secretelor masculului, ale lui Henry și ale elefanților fantomă din Angola. Acestea ar putea fi, de asemenea, un instrument vital pentru supraviețuirea turmei.
De la descoperire la protecție
Exploratorul își continuă căutarea
Descoperirea emoționantă și epuizantă a visului său poate că a rămas în urmă, dar Boyes își continuă căutarea, întorcându-se de două ori în zonele muntoase accidentate din Angola de la prima sa întâlnire cu taurul în 2024.
În urma acestor expediții ulterioare, echipa a colectat mai mult ADN de la alte turme de elefanți fantomă: „Am descoperit că o turmă reproducătoare avea cinci pui și am prelevat probe din excrementele fiecăruia dintre ei pentru a afla cine sunt tații”, a spus Boyes.
Analizele ADN-ului prelevat în timpul expediției filmate din 2024 au arătat până acum că elefanții fantomă sunt diferiți de toate celelalte populații secvențiate.
Dar a fost dificil să se obțină o imagine completă a lui Henry. Primele probe de ADN prelevate din craniul lui Henry nu au furnizat date suficiente pentru a obține răspunsuri definitive cu privire la ascendența sa, a declarat Boyes pentru CNN. El speră că noile probe vor rezolva în cele din urmă misterul.
Deși mai sunt multe de descoperit despre elefanții fantomă prin intermediul geneticii, locul exact în care se află aceștia va rămâne secret
