Atacuri în lanț în Cisiordania: coloniștii israelieni incendiază sate palestiniene

Potrivit autorităților locale și organizațiilor internaționale, violențele a început după moartea unui colonist israelian de 18 ani, ucis sâmbătă după ce ar fi fost lovit de un vehicul condus de un palestinian, în timp ce se afla pe un ATV. Poliția israeliană investighează dacă incidentul a fost intenționat sau doar un accident.

În orele care au urmat, pe grupurile de WhatsApp folosite de coloniștii israelieni au circulat apeluri la o „campanie de răzbunare”. Potrivit unui oficial din domeniul apărării, citat luni de Le Figaro, „peste 20 de atacuri au avut loc doar în noaptea de sâmbătă spre duminică”.

Sate atacate, oameni răniți

Printre localitățile vizate se numără mai multe sate palestiniene din nordul Cisiordaniei, în apropiere de orașul Nablus, unul dintre cele mai mari centre urbane din zonă. Imagini distribuite online arată zeci de persoane mascate care intră în sate, incendiază vehicule și vandalizează clădiri.

Societatea Semilunii Roșii Palestiniene, organizația umanitară echivalentă Crucii Roșii în teritoriile palestiniene, a anunțat că cel puțin trei persoane au fost rănite la cap în urma confruntărilor și transportate la spital.

Armata israeliană a transmis că a trimis trupe și unități de poliție de frontieră în zonă, după ce a primit sesizări privind incendierile și tulburările provocate de civilii israelieni.

Atacuri în timpul unei mari sărbători

Poliția israeliană a anunțat duminică reținerea a cinci persoane, fără să le precizeze identitatea. Un ofițer al poliției de frontieră israeliene a fost rănit după ce coloniștii au atacat forțele de ordine.

Organizația israeliană pentru drepturile omului Yesh Din a descris incidentele drept „o noapte de pogromuri”, termen folosit pentru a descrie atacuri violente împotriva civililor, și a acuzat autoritățile că nu au intervenit preventiv, deși existau informații despre posibile atacuri.

Ministerul palestinian de Externe a condamnat violențele, acuzând „incendierea locuințelor și terorizarea civililor” în timpul sărbătorii Eid al-Fitr, care marchează încheierea Ramadanului.

Oficiali israelieni condamnă violențele coloniștilor

Potrivit datelor ONU, șase palestinieni au fost uciși de coloniști de la începutul lunii martie, iar violențele s-au intensificat după declanșarea conflictului dintre Israel și Iran. Recent, Uniunea Europeană și Regatul Unit au cerut Israelului să oprească valul de atacuri ale coloniștilor.

Liderul opoziției de centru-stânga din Israel, Yair Golan, a acuzat guvernul că permite aceste acțiuni, afirmând că „terorismul evreiesc se extinde” odată cu războiul împotriva Iranului. După un atac care a avut loc săptămâna trecută, chiar și șeful Statului Major al armatei israeliene, Eyal Zamir, a calificat violențele coloniștilor drept „inacceptabile din punct de vedere moral și etic”.

Coloniile israeliene, ilegale

Israelul a construit aproximativ 160 de colonii în Cisiordania și Ierusalimul de Est, după ce a ocupat aceste teritorii în urma războiului din 1967. În prezent, în aceste colonii trăiesc circa 700.000 de israelieni.

Aproximativ 3,3 milioane de palestinieni locuiesc în aceleași teritorii, multe dintre comunități fiind separate de drumuri și zone controlate de armata israeliană.

Potrivit dreptului internațional, coloniile sunt considerate ilegale de majoritatea comunității internaționale deoarece sunt construite pe teritorii ocupate, însă Israelul contestă această interpretare.

Criză de forță de muncă în Germania: soluția vine din India

Inițiativa a pornit în 2021, când Camera Meșteșugarilor din Freiburg – organizație care reprezintă meseriile tradiționale și companiile din acest sector – a fost contactată de o agenție de recrutare din India. Mesajul propunea trimiterea de tineri pentru programe de formare profesională în Germania.

„Aveam mulți angajatori disperați, care nu găseau oameni să lucreze pentru ei”, a explicat reprezentantul de atunci al organizației, citat de BBC.

Meserii în declin, salvate de muncitori străini

Unul dintre cele mai afectate sectoare este cel al măcelăriilor. Numărul afacerilor de familie a scăzut puternic în ultimele două decenii, iar interesul tinerilor germani pentru aceste meserii este tot mai redus. „Meseria este grea, iar de aproximativ 25 de ani tinerii aleg cu totul alte direcții”, a declarat șeful unei bresle locale a măcelarilor, Joachim Lederer.

Primii 13 tineri indieni au ajuns în Germania în 2022, pentru ucenicie în mici orașe din sud-vestul țării. Astăzi, numărul lor a crescut la aproximativ 200 doar în acest sector. „Nu aș mai fi fost în afaceri astăzi fără India”, a spus un angajator din domeniu, care are acum mai mulți lucrători recrutați prin acest program.

Salarii mai mari

Pentru mulți dintre cei care pleacă, decizia este una pragmatică: oportunitățile limitate din India și salariile mai mari din Europa. „Nu voiam să investesc într-o facultate și apoi să ajung să lucrez pe un salariu mic în India. În Germania avem salarii mai mari și pot să-mi și ajut familia”, a declarat unul dintre tinerii aflați în program.

Alții invocă dificultatea de a găsi un loc de muncă în domeniul lor, chiar și cu studii superioare. Combinând munca și educația, sistemul german de formare profesională – cunoscut ca „Ausbildung” – oferă o alternativă practică la studiile universitare clasice.

Necesarul anual: 288.000 de muncitori străini

Germania are nevoie de aproximativ 288.000 de muncitori străini în fiecare an, potrivit unui studiu realizat de Fundația Bertelsmann, un institut german de analiză economică și socială. În lipsa acestora, forța de muncă ar putea scădea cu 10% până în 2040.

Problema este una structurală: generațiile născute după al doilea război mondial ies la pensie, iar numărul tinerilor este insuficient pentru a le lua locul.

Se caută educatori

Deficitul nu afectează doar mediul privat. Și administrațiile locale întâmpină dificultăți în recrutare, inclusiv pentru posturi din educație. Diana Stöcker, primarul orașului Weil am Rhein și membră a Uniunii Creștin-Democrate din Germania (CDU), partid conservator aflat printre principalele formațiuni politice germane, a confirmat că autoritățile locale caută soluții inclusiv în afara țării.

„Am căutat personal în toată Germania, dar este foarte greu de găsit”, a spus ea, referindu-se la lipsa educatorilor. „Trebuie să ne uităm peste hotare. Este singura posibilitate”.

În același timp, India dispune de un surplus semnificativ de tineri. „India are aproximativ 600 de milioane de persoane sub 25 de ani și un excedent de forță de muncă”, a explicat unul dintre reprezentanții agenției de recrutare Magic Billion, implicată în program.

90.000 de muncitori din India, anual

Accesul lucrătorilor indieni pe piața muncii din Germania a fost înlesnit de acordul de mobilitate semnat între cele două țări în 2022. Ulterior, autoritățile germane au majorat semnificativ cota de vize pentru muncitorii calificați din India, de la 20.000 la 90.000 de persoane pe an.

Datele oficiale arată o creștere rapidă a numărului de angajați indieni: peste 136.000 în 2024, față de aproximativ 23.000 în 2015.

AIE: Criza energetică, cea mai gravă din ultimele decenii. „Nicio țară nu va fi imună”

Oficialul a declarat că, în prezent, piața mondială pierde aproximativ 11 milioane de barili de petrol pe zi, un nivel care depășește impactul combinat al celor două mari crize petroliere din anii ”70. „Această criză echivalează, în acest moment, cu două crize petroliere și un colaps al pieței gazelor la un loc”, a spus Birol, citat de Le Figaro.

Pierderi istorice de producție

Birol a explicat că, în anii ”70, fiecare dintre marile crize petroliere a dus la pierderi de aproximativ cinci milioane de barili pe zi. În prezent, impactul este deja mai mare decât cele două episoade combinate, ceea ce amplifică presiunea asupra economiei globale.

În plus, cel puțin 40 de infrastructuri energetice au fost „grav sau foarte grav avariate” în nouă țări din regiune, în urma atacurilor și represaliilor militare. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei, situația riscă să se deterioreze rapid în continuare dacă conflictul continuă.

Blocajul din Strâmtoarea Ormuz

Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, este de facto blocată. Aproximativ 20% din fluxurile globale de hidrocarburi tranzitează acest punct strategic, iar întreruperea traficului afectează direct aprovizionarea globală.

Președintele american Donald Trump a avertizat că, în lipsa redeschiderii rapide a rutei maritime, Statele Unite ar putea lovi centralele electrice iraniene, „începând cu cea mai mare”.

În încercarea de a tempera creșterea prețurilor la petrol, Washingtonul a autorizat temporar vânzarea țițeiului iranian aflat pe nave. Autoritățile de la Teheran au transmis însă că nu dispun de surplusuri semnificative.

Avertisment mondial

„Nicio țară nu va fi imună la efectele acestei crize dacă ea continuă în această direcție”, a avertizat Birol, subliniind că economia mondială se confruntă cu o amenințare majoră și că este nevoie de un răspuns coordonat la nivel internațional.

Cum pot guvernele reduce consumul de petrol și gaze într-o criză energetică globală: recomandările Agenției Internaționale a Energiei

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a provocat îngrijorări tot mai mari privind securitatea energetică globală. În ultimele săptămâni, Agenția Internațională a Energiei (IEA) a avertizat în repetate rânduri asupra unei posibile crize energetice de amploare, în contextul blocării Strâmtorii Ormuz și al atacurilor asupra infrastructurii energetice din statele din Golful Persic, unele dintre cele mai importante zone producătoare de petrol și gaze din lume, scrie Il Post.

Potrivit agenției, întreruperea transporturilor prin această rută strategică a afectat fluxurile de petrol și gaze către piețele internaționale. Totodată, deteriorarea unor instalații energetice a redus puternic capacitatea de producție. Chiar dacă conflictul s-ar încheia rapid, efectele asupra piețelor energetice ar putea continua o perioadă îndelungată.

Raționalizarea, o primă alternativă într-o criză energetică

Până în prezent, impactul asupra populației și companiilor s-a manifestat în principal prin creșterea prețurilor la carburanți. În scenariul în care conflictul se prelungește însă, problema ar putea deveni una de disponibilitate a resurselor, nu doar de cost. Într-o astfel de situație, statele ar putea ajunge să raționalizeze consumul de petrol și gaze.

În acest context, IEA a elaborat un set de recomandări destinate guvernelor, companiilor și cetățenilor pentru reducerea consumului de energie. Agenția avertizează că liderii politici subestimează riscurile economice ale actualei crize energetice. Agenția o consideră cea mai gravă perturbare a aprovizionării cu energie din ultimele decenii. Există indicii că ar fi chiar mai severă decât criza petrolului din anii ’70.

Pentru statele europene, riscul de a rămâne complet fără petrol sau gaze este în prezent relativ redus, însă există vulnerabilități. În cazul Italiei, de exemplu, aproximativ 10% din gazul importat provine din Qatar. Lipsa unor surse alternative ar putea crea probleme în sezonul rece viitor. Cele mai expuse la eventuale penurii rămân însă economiile asiatice, către care se îndreaptă aproximativ 80% din petrolul și gazele transportate prin Strâmtoarea Ormuz.

Măsurile individuale și deciziile guvernamentale

Analiza agenției arată că măsurile individuale pot avea un impact limitat asupra consumului de gaze, dar pot contribui semnificativ la reducerea cererii de electricitate, în condițiile în care o parte importantă din energia electrică este produsă din gaz. Printre recomandări se numără reducerea consumului de electricitate în locuințe, utilizarea aparatelor electrice eficiente sau scăderea temperaturii pentru încălzire.

IEA subliniază însă că politicile publice rămân mult mai eficiente decât deciziile individuale. Un exemplu este perioada iernii 2022-2023, când, în urma reducerii livrărilor de gaze din Rusia, mai multe state europene au introdus restricții privind perioada de utilizare a încălzirii. În Italia, autoritățile au scurtat cu aproximativ o lună intervalul în care sistemele de încălzire puteau fi utilizate.

Revine telemunca? Măsurile deja adoptate de statele afectate

În ceea ce privește consumul de petrol, agenția consideră că schimbarea comportamentului individual poate avea un impact semnificativ. Una dintre cele mai eficiente măsuri este reducerea deplasărilor cu mașina personală sau optimizarea acestora.

Munca de acasă este una dintre soluțiile recomandate. Unele state asiatice au introdus deja măsuri în acest sens: Filipine și Pakistan au adoptat săptămâna de lucru de patru zile pentru angajații din sectorul public, iar Sri Lanka a decis închiderea instituțiilor publice în zilele de miercuri. Alte state din regiune, precum Laos, Thailanda și Vietnam, promovează activ telemunca.

Măsuri similare au fost aplicate și în Europa în timpul crizei energetice generate de invazia Rusiei în Ucraina. În acea perioadă, autoritățile din Milano au decis ca în fiecare vineri să oprească iluminatul și încălzirea în clădirile administrative, iar angajații să lucreze de acasă. De data aceasta, scopul ar fi reducerea utilizării autoturismelor pentru naveta zilnică.

Mașina personală și drumul spre locul de muncă

În economiile dezvoltate, autoturismele private reprezintă aproximativ 60% din consumul total de combustibil din transportul rutier. Deplasările către locul de muncă contribuie semnificativ la acest nivel de consum. Conform estimărilor IEA, trei zile de telemuncă pe săptămână ar putea reduce cererea națională de petrol și produse petroliere cu 2% până la 6%, în funcție de structura pieței muncii și de obiceiurile de mobilitate ale populației.

Pentru un angajat care se deplasează zilnic cu mașina, această măsură ar putea însemna o reducere de până la 20% a consumului de benzină. Pe lângă reducerea deplasărilor, agenția recomandă și adoptarea unui stil de condus mai eficient. Accelerațiile graduale, verificarea regulată a presiunii în anvelope și utilizarea moderată a aerului condiționat pot contribui la scăderea consumului de carburant.

IEA sugerează și relansarea conceptului de carpooling, utilizarea în comun a autoturismelor pentru deplasări. Această procedură permite împărțirea costurilor de combustibil și contribuie la reducerea numărului de vehicule pe drum.

Transportul public și cel aerian: restricții și temeri într-o criză energetică

În plan guvernamental, agenția propune măsuri precum reducerea limitelor de viteză pe autostrăzi sau stimularea utilizării transportului public. De asemenea, ar putea fi introduse restricții parțiale de circulație pentru autoturisme, după modelul sistemului de circulație alternativă în funcție de numărul de înmatriculare.

Un alt sector vizat este cel al transportului aerian, unul dintre cei mai mari consumatori de combustibil. În opinia agenției, călătoriile de afaceri ar putea fi reduse cu aproximativ 40% pe termen scurt. Acest lucru ar duce la o scădere a cererii de combustibil pentru aviație cu 7% până la 15%. Companiile aeriene sunt deja îngrijorate de posibilitatea epuizării stocurilor de combustibil în doar câteva săptămâni, ceea ce ar putea forța reducerea numărului de zboruri chiar și în absența unor măsuri oficiale.

Hawaii, sub ape: cele mai grave inundații din ultimele 20 de ani lasă mii de oameni fără curent

Peste 2.000 de persoane erau în continuare fără electricitate duminică după-amiază, după ce statul american Hawaii a fost lovit de cele mai severe inundații din ultimele două decenii.

Autoritățile au emis vineri ordine de evacuare pentru 5.500 de persoane în nordul insulei Oahu, în apropiere de orașul Honolulu, care au fost ridicate ulterior, potrivit Associated Press. Peste 200 de oameni au fost salvați din calea apelor.

Curentul, restabilit treptat

Compania Hawaiian Electric a anunțat că a restabilit electricitatea pentru aproximativ 1.200 de persoane care locuiesc pe coasta de nord a insulei Oʻahu. Curentul fusese oprit preventiv vineri din cauza inundațiilor.

Echipele au continuat intervențiile, iar compania estima că încă 2.000 de consumatori urmau să fie reconectați până la finalul zilei de duminică. În comitatul Maui, care include mai multe insule din statul Hawaii, aproximativ 100 de persoane erau încă fără electricitate. Pe insula Hawaii, toate întreruperile majore fuseseră remediate în cursul zilei de duminică.

Furtunile se retrag, dar riscul de inundații rămâne

Un meteorolog din Hawaii, Matthew Foster, a declarat că partea cea mai severă a furtunilor a trecut, iar ploile s-au redus la averse izolate în Oahu, Maui și insula Hawaii. În continuare, sunt așteptate cantități reduse de precipitații pe insula Hawaii și ploi slabe în restul regiunilor.

Vânturile vor sufla dinspre nord-est, adică dinspre ocean, aducând ploi în special în zonele mai verzi ale insulelor, unde terenul poate absorbi mai ușor apa. Cu toate acestea, inundații suplimentare pot apărea punctual în următoarele zile, spun meteorologii.

Apa nu este potabilă

Autoritățile mențin o alertă de fierbere a apei pentru zonele de pe coasta de nord, înseamnând că apa de la robinet nu este sigură pentru consum. Locuitorii sunt încurajați să raporteze pagubele.

Guvernatorul statului Hawaii, Josh Green, a declarat că valoarea totală a distrugerilor ar putea depăși 1 miliard de dolari, incluzând daune la aeroporturi, școli, drumuri, locuințe și un spital din Kula, pe insula Maui.

Fenomenul din spatele ploilor extreme

Furtunile au fost provocate de un fenomen meteo numit „Kona lows”, specific sezonului rece, care aduce aer cald și foarte umed dinspre ocean și generează ploi abundente pe insule.

Experții spun că astfel de episoade de ploi puternice apar tot mai des și sunt mai intense decât în trecut, pe măsură ce temperaturile globale cresc din cauza schimbărilor climatice provocate de activitatea umană.

Mark Rutte: Europa se va alinia Statelor Unite în conflictul cu Iranul

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat duminică, într-un interviu acordat emisiunii Face the Nation de la postul american de televiziune CBS, citat de Politico, că se așteaptă ca statele europene să ajungă curând la un consens în sprijinul Statelor Unite în conflictul cu Iranul.

„Din experiența mea, noi ajungem întotdeauna la un acord”, a spus Rutte, întrebat despre poziția aliaților NATO în raport cu operațiunile militare conduse de Donald Trump.

Rezerve în Europa privind implicarea NATO

Tot mai multe state europene și-au exprimat rezervele față de implicarea directă a NATO în conflict, subliniind caracterul defensiv al alianței. Divergențele vizează inclusiv participarea la operațiunile americane pentru securizarea Strâmtorii Hormuz, un coridor esențial pentru transportul global de petrol.

Rutte a evitat să critice direct liderii europeni, dar a transmis un mesaj de susținere pentru acțiunile Washingtonului.„El face acest lucru pentru a face întreaga lume mai sigură”, a spus șeful NATO despre Trump.

Planificarea în secret și reacția întârziată a aliaților

Fost prim-ministru al Olandei, Rutte a explicat că reacția mai lentă a Europei este legată de faptul că statele nu au fost implicate în faza inițială a planificării operațiunilor, pentru a se păstra elementul de surpriză al atacurilor americane și israeliene.

„Înțeleg frustrarea președintelui că lucrurile durează, dar cer și înțelegere, deoarece statele au trebuit să se pregătească fără să știe dinainte”, a declarat acesta.

O paralelă cu Coreea de Nord

În susținerea campaniei militare inițiată de SUA și Israel, Rutte a invocat precedentul Coreei de Nord, avertizând că negocierile prelungite pot duce la pierderea momentului de acțiune.

„Am văzut în cazul Coreei de Nord că, dacă negociezi prea mult, poți pierde momentul în care mai poți acționa, iar acum această țară are deja capacitate nucleară”, a spus el.

Negocierile Statele Unite și aliaților cu Coreea de Nord privind renunțarea la programul nuclear au durat mai multe decenii, dar nu au reușit să oprească dezvoltarea armelor. Mai multe acorduri internaționale, inclusiv cele din anii ’90 și din cadrul negocierilor multilaterale ulterioare, au eșuat pe fondul neîncrederii reciproce și al încălcării angajamentelor de ambele părți. În paralel, Phenianul a continuat dezvoltarea programelor sale nucleare și balistice.

În prezent, Coreea de Nord deține deja capacități nucleare, iar negocierile și sancțiunile internaționale nu au reușit să oprească acest proces.

Potrivit lui Rutte, un Iran dotat cu arme nucleare ar reprezenta „o amenințare clară” pentru Israel, Europa și stabilitatea globală.

Statuia lui Columb, instalată lângă Casa Albă. Trump: „Readuc Ziua lui Columb din cenușă”

O statuie a lui Cristofor Columb a fost amplasată duminică pe terenul clădirii Eisenhower, un imobil administrativ de lângă Casa Albă, unde se află birourile personalului.

Anunțul a fost făcut de administrația Donald Trump, care a precizat că statuia este o replică a celei doborâte de protestatatari în portul din Baltimore, în timpul protestelor declanșate după moartea lui George Floyd, bărbatul afro-american ucis de poliție în mai 2020. Atunci, mai multe monumente dedicate lui Columb au fost vandalizate sau înlăturate, ca urmare a criticilor privind rolul său în cucerirea și exploatarea populațiilor indigene.

„Și-a găsit un loc unde poate străluci în pace”

Replica statuii lui Cristofor Columb, realizată în principal din marmură de sculptorul american Will Hemsley, a fost împrumutată guvernului federal de Organizațiile Unite Italo-Americane, un grup de organizații care reprezintă comunitatea italo-americană din SUA. Potrivit Associated Press, reprezentanții acesteia au transmis că statuia „și-a găsit un loc unde poate străluci în pace și poate fi protejată”.

Disputa asupra moștenirii lui Columb

Administrația Donald Trump consideră expediția din 1492 ca un moment istoric pozitiv, începutul colonizării europene în Americi și al dezvoltării lumii moderne. În schimb, în ultimii ani, multe instituții și comunități americane au început să vadă această moștenire și ca pe o perioadă de violențe, exploatare și distrugere a culturilor indigene. Ca urmare, mai multe state și orașe au înlocuit Ziua lui Columb cu Ziua Popoarelor Indigene. În 2021, democratul Joe Biden a devenit primul președinte al SUA care a marcat oficial această zi.

Columb, între Trump și democrați

Donald Trump a criticat în repetate rânduri înlocuirea sărbătorii, spunând că aceasta ar distorsiona istoria.

„În această Casă Albă, Cristofor Columb este un erou”, au transmis reprezentanții actualei administrații americane.

„Readuc Ziua lui Columb din cenușă”, a declarat Donald Trump în campania sa electorală , reluând o temă centrală din discursul său politic, în care acuză opoziția democrată că încearcă să rescrie trecutul și să afecteze simbolurile asociate comunității italo-americane.

Ajutor de stat pentru apicultori: 12 euro pentru fiecare familie de albine

Un grup de parlamentari UDMR a inițiat un proiect de lege care propune acordarea unui ajutor de stat pentru apicultori, sub forma unei plăți de 12 euro pentru fiecare familie de albine.

Inițiatorii spun că apicultorii se confruntă cu dificultăți tot mai mari, în special din cauza pierderilor de efective albinelor și a importurilor de miere mai ieftină: „Sectorul se confruntă cu provocări majore: mortalitate ridicată a albinelor, importurile de miere extracomunitară cu prețuri reduse, ce generează o concurență neloială produsului românesc și împiedică valorificarea producțiilor autohtone”.

Hrana albinelor nu e acoperită de sprijinul actual

Aceștia au explicat că mecanismele actuale de sprijin nu acoperă toate costurile esențiale din activitatea apicolă, în special hrana necesară familiilor de albine în perioadele fără cules. „Prin intervențiile specifice sectorului apicol din Planul Național Strategic (programul prin care sunt acordate subvenții în agricultură n.r) nu sunt acoperite cheltuielile privind hrana familiilor de albine. Iar aceste cheltuieli reprezintă o componentă esențială a activității apicole”, au precizat autorii proiectului.

Menținerea stupinelor, tot mai scumpă

Costurile pentru hrana familiilor de albine au crescut constant în ultimii ani, iar apicultorii trebuie să cumpere tot mai multă hrană suplimentară pentru a-și menține stupinele. „În ultimii ani, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, a secetei prelungite, a variațiilor bruște de temperatură și a reducerii resurselor melifere naturale, necesarul de hrană suplimentară a crescut semnificativ, generând costuri tot mai mari”, spun inițiatorii.

Producția de miere românească, în pericol

Potrivit acestora, „lipsa unui sprijin pentru acoperirea acestor cheltuieli afectează sustenabilitatea stupinelor, crește riscul depopulării și conduce la pierderi economice importante, cu impact direct asupra producției apicole”. Practic, apicultorii riscă să piardă familii de albine și să înregistreze pierderi financiare semnificative, ceea ce ar reduce producția de miere și alte produse apicole românești.

Ajutorul, timp de trei ani

Proiectul prevede ca ajutorul să fie acordat anual, timp de trei ani, pentru producția autohtonă. Valoarea sprijinului este de 12 euro pentru fiecare familie de albine. Fondurile ar urma să fie asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii, iar schema de ajutor va putea fi aplicată după autorizarea de către Comisia Europeană.

Pentru a primi ajutorul de stat, apicultorii trebuie să fie înregistrați oficial și să aibă stupine autorizate, iar activitatea lor să fie legală și funcțională, fără probleme de insolvență sau faliment.

Tragedie în SUA: o jurnalistă și cei trei copii ai săi au murit într-un incendiu

Jessi Pierce, o jurnalistă americană în vârstă de 37 de ani care relata despre hocheiul pe gheață, a murit alături de cei trei copii ai săi într-un incendiu izbucnit sâmbătă dimineață. Jurnalista relata despre activitatea echipei Minnesota Wild, o formație profesionistă de hochei din orașul Saint Paul, care evoluează în National Hockey League (NHL), principala ligă de hochei din America de Nord.

Incendiul, observat de vecini

Potrivit autorităților, citate de Associated Press, incendiul a avut loc în localitatea White Bear Lake, o suburbie a orașului Saint Paul, în statul american Minnesota.

Vecinii au fost cei care au sunat la serviciul de urgență 911, după ce au văzut flăcări ieșind prin acoperișul casei. La sosirea pompierilor, locuința era deja cuprinsă de foc.

În interiorul locuinței, echipele de intrevenție au găsit un adult, trei copii și un câine, toți fără viață. Cauza incendiului este în continuare investigată.

„Inimile noastre sunt alături de toți cei afectați de această tragedie. Cerem comunității să se sprijine reciproc în aceste momente dificile”, a transmis șeful pompierilor din White Bear Lake, Greg Peterson.

NHL: Ne va lipsi enorm

Deși autoritățile nu au făcut publice imediat identitățile victimelor, moartea jurnalistei a fost confirmată de reprezentanții NHL.

„Întreaga echipă editorială a Ligii Naționale de Hochei este devastată și profund îndurerată de pierderea lui Jessi și a copiilor ei”, a transmis Bill Price, vicepreședinte și redactor-șef al site-ului oficial al ligii. „Dragostea ei pentru familie și pentru hochei era evidentă în energia și pasiunea pe care le aducea în munca sa. Era o adevărată bucurie să lucrezi cu ea. Ne va lipsi enorm”.

Minnesota Wild, în doliu

Și clubul Minnesota Wild, echipa despre care scria frecvent, a transmis un mesaj public. „Jessi a fost o persoană caldă și empatică, care ținea enorm la familia sa și la cei din jur. A fost un ambasador al hocheiului în perioada în care a relatat despre Wild și NHL”, au transmis reprezentanții echipei.

Statul Minnesota este considerat unul dintre centrele tradiționale ale hocheiului din Statele Unite, sport extrem de popular în regiune, iar Minnesota Wild are o bază importantă de fani încă de la înființarea sa, în anul 2000.

Kim Jong-un, reales în funcția supremă a statului nord-coreean. Participare de 99,9% la vot

Parlamentul Coreei de Nord l-a reales pe Kim Jong-un în funcția de președinte al Comisiei pentru Afaceri de Stat, cel mai înalt organism de decizie și guvernare al țării, a anunțat luni agenția oficială de presă KCNA, citată de Le Figaro.

„Voința unanimă a poporului”

Decizia a fost luată duminică, la Phenian, în prima ședință a noului Parlament, iar autoritățile au anununțat o prezență la vot de 99,9%. Cei 687 de deputați ai noii adunări legislative au fost aleși pe 15 martie.

Presa de stat susține că realegerea reflectă „voința unanimă a poporului”.

Oficial, organul legislativ al statului este Adunarea Populară Supremă, însă în practică deciziile importante sunt concentrate în jurul conducerii executive, dominată de Kim Jong-un.

Puterea rămâne în dinastia Kim

Coreea de Nord a fost fondată în 1948 de Kim Il-sung, bunicul actualului lider, care a instaurat un regim comunist, transmis ulterior în interiorul familiei. După moartea sa, puterea a fost preluată de fiul său, Kim Jong-il, iar din 2011 conducerea a trecut la Kim Jong-un. Sistemul politic rămâne unul autoritar, în care puterea este concentrată în jurul liderului și al aparatului de partid, fără o competiție politică reală.

Posibile schimbări constituționale

Analiștii internaționali estimează că actuala sesiune a Parlamentului nord-coreean ar putea include și dezbateri privind modificări constituționale. Printre acestea s-ar putea regăsi definirea oficială a relațiilor dintre cele două Corei ca fiind relații între „două state ostile”, o schimbare cu implicații majore pentru stabilitatea regională.