Bitcoin scade sub 80.000 de dolari, continuând declinul

În tranzacțiile de după-amiază din New York, Bitcoin a scăzut cu 7% până la aproximativ 78.159 de dolari, cel mai redus nivel din aprilie 2025, informează Bloomberg.

Mișcarea a fost amplificată de lichiditatea redusă și de interesul limitat la cumpărare, iar scăderile s-au văzut și la alte monede importante: Ether a pierdut peste 10%, iar Solana peste 11%.

Vânzarea a redus cu aproximativ 111 miliarde de dolari valoarea totală a pieței cripto în ultimele 24 de ore.

Căderea vine după maximele din toamna lui 2025: în octombrie, Bitcoin a urcat în jurul a 125.000 de dolari, însă de atunci declinul cumulat a depășit 30%, pe fondul unui sentiment mai precaut în piețe și al incertitudinilor legate de reguli noi și de tensiuni geopolitice.

Proteste la Milano față de prezența agenților ICE la Jocurile Olimpice de Iarnă

Manifestația a avut loc în Piața 25 aprilie, piață care poartă numele datei eliberării Italiei de sub regimul fascist în 1945. În cadrul manifestației s-au reunit membri ai Partidului Democrat, ai confederației sindicale CGIL (Confederația Generală Italiană a Muncii), ai organizației ANPI (Asociația Națională a Partizanilor din Italia) care apără memoria rezistenței împotriva fascismului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Nemulțumirile au vizat atât anunțul potrivit căruia agenți ai unei divizii ICE vor contribui la securitatea delegației americane, cât și politicile administrației Trump. 

Organizatorii au distribuit fluiere din plastic, iar protestatarii au scandat lozinci precum „Gheață (ICE) doar în Spritz”. 

Prezența agenților ICE a generat reacții și din partea autorităților italiene. Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a declarat că aceștia „nu sunt bineveniți”, iar ministrul de interne Matteo Piantedosi a fost chemat în Parlament pentru a aduce clarificări privind desfășurarea agenților americani. 

Agenții ICE care vor fi trimiși la Milano fac parte din divizia Investigații de Securitate Internă, o divizie specializată în infracțiuni transfrontaliere și care participă frecvent la diverse evenimente internaționale. Agenții ICE care implementează politica de deportare a administrației de la Washington fac parte din divizia  de Operațiuni de Aplicare a Legii și Îndepărtare. 

Cu toate acestea, protestatarii au declarat: „Chiar dacă nu sunt aceleași, nu îi vrem aici”, citați de Associated Press

Jocurile Olimpice de Iarnă vor debuta pe 6 februarie, iar la ceremonia de deschidere vor participa vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și secretarul de stat Marco Rubio.

 

Schimbări la PSD București: conducere nouă în trei organizații de sector

„În cadrul ședinței de astăzi, președintele PSD București, Daniel Băluță, a formulat următoarele nominalizări, susținute în unanimitate: Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a fost nominalizat pentru funcția de președinte al Organizației PSD Sector 2; Alexandru Hazem Kansou, secretar executiv al PSD București, a fost propus pentru preluarea conducerii Organizației PSD Sector 4; Adrian Vigheciu, viceprimar al Municipiului București, a fost desemnat pentru preluarea președinției Organizației PSD Sector 6”, a transmis PSD București într-un comunicat.

Conform sursei citate, propunerile vizează asigurarea conducerii interimare a celor trei filiale până la organizarea de noi alegeri și vor fi prezentate duminică în Consiliul Politic Național, pentru a fi supuse procedurilor statutare de validare.

„Organizația PSD București are nevoie de o nouă abordare, care să ne permită să punem în practică măsurile pe care ni le dorim și pe care trebuie să le implementăm în folosul oamenilor. Trebuie să redresăm Bucureștiul, să identificăm resursele necesare pentru a dezvolta orașul, dar, în același timp, să nu uităm niciodată că, dincolo de eficientizare, de reducerea cheltuielilor sau de proiecte de infrastructură, orașul nostru este despre oameni.Mulți dintre ei, astăzi, o duc foarte greu, din cauza costului ridicat al traiului de zi cu zi, iar față de acești oameni avem, în primul rând, o responsabilitate. Suntem aici pentru a face dreptate, pentru a corecta inechități și pentru a transforma în realitate lucruri despre care, prea mult timp, s-a vorbit fără rezultate concrete”, a declarat Daniel Băluță, președintele PSD București.

Iran: Cel puțin cinci persoane au murit în urma a două explozii separate

Prima explozie s-a produs în portul Bandar Abbas, unde cel puțin o persoană a murit și alte 14 au fost rănite. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului. 

Presa locală, citată de Reuters a respins informațiile apărute în spațiul public care vehiculau că  un comandant al forțelor navale ale Gărzii Revoluționare ar fi fost ținta unui atentat. 

Portul Bandar Abbas este cel mai important port de containere al Iranului. Situat la Strâmtoarea Hormuz, postul este tranzitat de aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol. 

Zona a mai fost afectată de o explozie majoră în aprilie anul trecut, soldată cu zeci de morți și peste 1.000 de răniți.

Într-un incident separat în orașul Ahvaz, patru persoane au murit într-o explozie de gaz. 

În contextul speculațiilor privind o posibilă implicare externă, doi oficiali israelieni au declarat pentru agenția Reuters că Israelul nu a fost implicat în exploziile de sâmbătă.

Incidentele au loc pe fondul unor tensiuni regionale cauzate de reprimare brutală a protestelor din Iran, dar și de amenințările formulate de Washington cu privire la programul  nuclear iranian. 

„O Armadă masivă se îndreaptă spre Iran. Se mișcă rapid, cu mare putere, entuziasm și scop. Este o flotă mai mare, condusă de marele portavion Abraham Lincoln. Sperăm că Iranul va „veni rapid la masa negocierilor” și va negocia un acord corect și echitabil – fără arme nucleare – unul care să fie bun pentru toate părțile”, nota miercuri președintele Trump pe Truth Social. 

 

Bărbat plasat sub arest la domiciliu după un conflict la o sală de jocuri de noroc din Chiajna

„La data de 28 ianuarie (n.r. – miercuri) a.c., în jurul orei 15:05, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un incident petrecut într-o sală de jocuri de noroc din comuna Chiajna”, transmite IPJ Ilfov. 

Din primele informații, un bărbat de 27 de ani a agresat cu un obiect tăietor înțepător pe fondul unui conflict pre-existent. În urma altercației, victima a suferit mai multe leziuni traumatice. 

„Evenimentul a avut loc într-un spațiu public, faptele fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică”, informează polițiștii. 

Bărbatul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat procurorilor. La 29 ianuarie (n.r. – joi), instanța a decis măsura preventivă de plasare a acestuia sub arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerii măsurilor legale care se impun”, conchide IPJ Ilfov. 

 

Arafat avertizează asupra impactului rețelelor sociale: Dacă nu se iau măsuri riscăm că generațiile viitoare să aibă probleme foarte mari de integrare

Privind mesajul publicat pe Facebook prin care cere reglementarea accesului copiilor la rețele de socializare, Raed Arafat a spus: „eu am scris postarea respectivă mai mult că persoană fizică, adică chiar la ceva care îl cred personal, nu neapărat având poziția de șef al DSU-ului”. 

Potrivit acestuia, există o legătură tot mai evidentă între comportamentul copiilor și accesul la rețele de socializare. „Ne confruntăm cu situații care pot fi corelate clar cu rețelele de socializare și cu accesul excesiv și manipulat a copiilor și a adolescenților pe aceste rețele”, a spus Arafat, sâmbătă, la Digi24.

Riscuri de integrare

Acesta a subliniat riscurile la care se supune societate dacă nu sunt luate măsuri. „Dacă nu se iau măsuri de limitare, de, hai să zicem, reglementare a accesului la aceste rețele de socializare, noi riscăm că generațiile viitoare să aibă probleme foarte mari de integrare în societate și să aibă probleme foarte mari de comportament în societate, mai ales după ce devin adulți. Dacă noi nu suntem atenți că suntem deja la ceasul al 12-lea, clar că ne vom confrunta cu probleme foarte grave în viitor și care vor avea un impact social care cred că nici nu putem să ne închipuim la acest moment care va fi nivelul nu”, a declarat oficialul. 

Despre cazurile recente de agresiuni în care au fost implicați minori, Raed Arafat a afirmat: „Nu că mă speria, este de îngrijorat, adică mă îngrijorează, pentru că, într-adevăr, vârstele respective sunt vârste în care copiii, în mod normal, îi găsești la joacă, nu la agresiuni”. 

Nevoia de reglemetare și aflabetizare media

Acesta a precizat că pe lângă reglementarea accesului la rețelele de socializare, trebuie să fie și o componentă de educație: „Una este reglementarea accesului la rețelele de socializare, dar după care vine partea de educație, partea de educare la școli, partea de educație, despre cum să evalueze știrile, cum să se uite la rețelele de socializare, cum să se uite critic la aceste rețele și să nu devine orice se întâmplă acolo”. 

Despre reacțiile la mesajul publicat, acesta a spus: „reacțiile în marea majoritate sunt pentru, nu împotrivă. Există și oameni care vin cu argumente împotrivă, este normal, există și oameni care nu cred că asta va rezolva problema, dar marea majoritate și sunt părinți care au scris că trebuie deja luată o măsură”. 

 

 

 

Un înger care seamănă izbitor cu Giorgia Meloni, restaurat într-o biserică din Roma, stârnește discuții aprinse în Italia / Meloni se autoironizează pe social media

O melodie mai veche avea un vers care a devenit celebru: „fericirea are chipul tău”.

Spre parafrazare, „un înger are chipul lui Meloni”, iar lucrul acesta a fost constatat după ce pictura murală a bisericii San Lorenzo din Roma a fost restaurată.

Asemănarea este atât de mare, încât ministrul Culturii din Italia, Alessandro Giuli, a simțit nevoia să intervină, scrie publicația italiană Repubblica.

Îngerul Meloni, luat la inspectat de Superintendență

Unul dintre cei doi îngeri care flanchează bustul de marmură al lui Umberto al II-lea de Savoia are un chip ce seamănă izbitor cu cel al premierului italian, Giorgia Meloni.

Un comunicat emis sâmbătă dimineața precizează: „superintendentul special al Romei, Daniela Porro, a intruit oficiali tehnici din cadrul MIC să efectueze astăzi o inspecție pentru a determina natura lucrărilor efectuate asupra picturii contemporane dintr-una dintre capelele San Lorenzo in Lucina și pentru a decide ce urmează”.

A intervenit și vicariatul, care a spus că „modificarea feței este o inițiativă a restauratorului”.

Restauratorul Bruno Valentinetti: „Cine spune că seamănă cu Meloni?”

Bruno Valentinetti este restauratorul voluntar care a reacționat: „Cine spune că seamănă cu Meloni? Am restaurat ce era acolo acum 25 de ani”.

Asemănarea este, totuși, izbitoare. Meloni însăși a reacționat pe conturile sale de socializare: „Nu, cu siguranță că nu arăt ca un înger!”, a scris aceasta.

Între timp, tehnicienii Superintendenței Patrimoniului Cultural și al Peisajului, care monitorizează acest locaș de cult de mare valoare istorică au fost instruiți să efectueze o inspecție pentru a determina natura lucrării.

„După inspecție, o vom compara cu materialele de arhivă”, precizează Superintendența, care dorește să constate nu atât cu cine seamănă imaginea restaurată cât dacă se conformează liniilor originale, lucru care va fi făcut luni, pentru că în weekend arhivele sunt închise.

„Îngerul era acolo”

Ce se va întâmpla dacă tehnicienii vor constata că restaurarea nu este în acord cu originalul?

Se poate solicita o nouă restaurare.

Lucrurile sunt și mai complicate de atât, pentru că lucrarea a fost creată după ce biserica a fost plasată sub un ordin de conservare și nu este inspectată în mod regulat”, iar pentru orice intervenție este nevoie de o autorizație.

Monseniorul Daniele Micheletti, rectorul Panteonului și al Bazilicii San Lorenzo in Lucina din Roma, a specificat că a cerut restaurarea „așa cum era”.

„Există, într-adevăr, o anumită asemănare, dar ar trebui să-l întrebăm pe restaurator de ce a făcut-o așa, nu știu. Acum, nu știu dacă trăsăturile faciale sunt exact acelea. Îngerul era acolo și așa era”.

Meloni – figură înaripată care ține în mână un sul cu harta Italiei

Monumentul funerar al suvernalui, însoțit de o inscripție care amintește cum Umberto al II-lea, „resemnat creștinește voinței divine”, a preferat exilul războiului civil, este păzit de doi heruvimi, dintre care unul – cu o figură extrem de cunoscută: o figură feminină, înaripată, care ține un sul cu harta Italiei și care are fața îndreptată spre celălalt heruvim, care oferă coroana regelui căzut în dizgrație.

Asemănarea cu premierul italian este atât de mare, încât face dificilă orice negare.

În altă ordine de idei, restaurarea nu a fost efectuată de restauratori profesioniști, care lucrează la alte părți ale bisericii. Acest lucru este indicat de o semnătură clară, vizibilă pe un sul: „Instauratum et exornatum, Bruno Valentinetti AD MMXXV.

Valentinetti se prezintă ca un paracliser și un decorator.

În parohie, el este descris ca un voluntar prezent zilnic dimineața.

Valentinetti are și alte lucrări decorative, iar colaborările lui ies din sfera ecleziastică.

Ba chiar, în trecut, a candidat pentru funcții politice cu La Destra – Fiamma Tricolore (Flacăra tricoloră), dar dacă-l întrebi, o să-ți răspundă că nu-și amintește acest lucru.

Posibile rămășițe umane descoperite în Slobozia. Poliția a început operațiunile de căutare

„Astăzi, 31 ianuarie (n.r. – sâmbătă), în jurul orelor 09:00 am fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană cu privire la faptul că în timp ce își plimba câinele de companie a observat rămășițe, posibil umane, lângă o locuință din municipiul Slobozia, în cartierul Tineretului”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița. 

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, pentru cercetări. De asemenea au fost începute operațiunile de căutare în zonă, la care au participat aproximativ 40 de polițiști, jandarmi și polițiști locali. 

Aceștia au fost sprijiniți de o dronă și de două echipe canine, una specializată în prelucrarea urmei de miros și cealaltă în detectarea cadavrelor.

Autoritățile au verificat o suprafață de aproximativ 122 de hectare, fără a fi identificate probe care să conducă la soluționare.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia”, mai transmit autoritățile. 

 

Peste 2.000 de persoane au protestat la Miercurea Ciuc față de majorarea taxelor și impozitelor

Peste 2.000 de oameni s-au adunat în Piața Libertății din centrul orașului și au criticat atât măsurile fiscale al Guvernului Bolojan, cât și implicarea UDMR în coaliția de guvernare, despre care au spus că nu a reacționat la aceste decizii.

János Menyhárt, organizatorul protestului, a citit un mesaj în maghiară și română și a spus că manifestația nu are caracter politic, ci este una civică. Acesta a declarat că „s-a umplut paharul”, adăugând că „oamenii nu vor să facă politică, ci să trăiască în siguranță”.

O femeie prezentă la protest a spus că politicienii locali nu mai apără interesele oamenilor și că i-au „trădat pe secui, pe unguri și pe români”.

La protest au participat și reprezentanți ai asociațiilor pentru persoane cu dizabilități. Ei au spus că Guvernul a eliminat facilități fiscale pentru o categorie care oricum trăiește cu venituri foarte mici. Participanții au afișat pancarte cu mesaje precum: „Nu noi am distrus economia țării”, „Dizabilitatea nu este un privilegiu”, „Și noi am fi vrut să ne naștem sănătoși” și „Ne-ați luat dreptul la viață”.

Primarul Korodi Attila a spus că nemulțumirile oamenilor sunt „justificate” și că administrația locală va interveni când va exista o soluție legală. El a precizat că, pentru persoanele cu dizabilități, pierderea unor facilități ar urma să fie compensată prin ajutoare sociale.

Viktor Orban respinge ideea unor măsuri de austeritate în Ungaria dacă va câștiga alegerile

Pe 12 aprilie au loc alegeri parlamentare în Ungaria, iar sondajele indică o luptă strânsă între Fidesz, formațiunea lui Orban, și partidul de opoziție Tisza.

Economiștii spun că oricine va câștiga alegerile va avea puține alternative și va trebui să reducă cheltuielile, relatează Reuters.

„Este o minciună sfruntată. Starea economiei ungare nu impune niciun fel de austeritate”, a spus Orbán la un miting de campanie.

La finalul anului trecut, guvernul lui Orbán a majorat țintele de deficit la 5% pentru 2025 și pentru 2026, an electoral, pentru a permite creșterea cheltuielilor. Ulterior, Fitch Ratings a revizuit perspectiva datoriei Ungariei la „negativă”.

Orbán a spus că deficitul trebuie redus „calm, încet și treptat”, pe măsură ce se îmbunătățesc perspectivele economice.

„Nu avem nevoie de austeritate și nu trebuie luat nimic de la oameni”, a adăugat el.

El a spus că o dobândă subvenționată de 3% la creditele ipotecare sau un plan de scutire de impozit pe venit a mamelor cu doi copii până la finalul următorului ciclu guvernamental vor rămâne în vigoare dacă va câștiga alegerile.

În încercarea de a opri creșterea partidului Tisza în sondaje, guvernul Orbán a lansat o schemă de 100 de miliarde de forinți (310 milioane de dolari) pentru a sprijini industria restaurantelor și o măsură de 50 de miliarde de forinți (160 de milioane de dolari) pentru reducerea facturilor la încălzire.