Cum ne afectează psihic videoclipurile cu violența ICE care circulă online

În era telefoanelor mobile, distanța dintre eveniment și spectator a dispărut. Imaginile cu moartea sau rănirea unor persoane nu mai sunt relatări indirecte, ci experiențe vizuale trăite în timp real. Cercetătorii numesc acest fenomen “affective witnessing”: emoțiile celui care filmează se transmit privitorului. Astfel, tristețea, furia și neputința resimțite de protagoniști ajung să fie împărtășite fizic și emoțional de milioane de oameni, arată The Conversation.

 “Political grief”, o stare colectivă

Teoreticienii observă că, atunci când violența este mediatizată masiv, suferința nu mai este doar personală. Ea capătă chiar o dimensiune socială și politică. Anumite vieți devin mai vizibile decât altele, iar aceste ierarhii amplifică sentimentul de nedreptate. În contextul violenței ICE, imaginile alimentează așa-numitul “political grief”, o stare colectivă de suferință legată de politici percepute ca opresive. Aceasta naște o întrebare tulburătoare: „Încotro se îndreaptă lumea dacă aceste lucruri se întâmplă acum?”

Dacă inițial telefonia mobilă a fost un instrument de mobilizare civică (de la SMS-uri la clipurile care au declanșat mișcări globale), aceasta poate deveni și o sursă de epuizare emoțională. Vizionarea repetată a scenelor violente poate provoca anxietate, insomnie, furie cronică sau sentiment de neputință, determinând uneori oamenii să se retragă din spațiul digital pentru a se proteja.

Videoclipurile dure: cum gestionăm „anestezia emoțională”

Psihologii subliniază necesitatea unei „alfabetizări a doliului digital”, adică învățarea unor metode de a gestiona conținutul dur fără a ne anestezia emoțional. Printre recomandări se numără pauza înainte de a redistribui materiale grafice, căutarea unor spații sigure pentru procesarea emoțiilor și transformarea suferinței în acțiuni concrete, precum sprijinirea comunităților afectate.

Specialiștii subliniază că responsabilitatea nu aparține doar utilizatorului individual. Este necesară o discuție publică mai matură despre modul în care sunt difuzate imaginile violente și despre impactul lor psihologic. Într-o lume în care martorii sunt globali, gestionarea traumei nu mai este o problemă personală, ci una colectivă.

Cluj: Pompieri și scafandri caută un bărbat dispărut în apă, în zona barajului din Gilău

ISU Cluj anunță că echipajele intervin luni dimineața într-o misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi dispărut în apă, în apropierea barajului din localitatea Gilău.

La fața locului acționează o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, barca de salvare din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca.

De asemenea, au fost alertați și scafandrii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.

Misiunea este în desfășurare.

HUAWEI FreeClip 2, căștile-bijuterie cu care îți poți surprinde persoana iubită de Valentine’s Day – Advertorial

Dacă îți dorești altceva decât clasicele surprize de Ziua îndrăgostiților, îți propunem o variantă cu care, cu siguranță, nu vei da greș – noile căști HUAWEI FreeClip 2. De ce sunt un cadou inspirat? Pentru că dincolo de a fi niște căști open-ear de ultimă generație, sunt și un accesoriu la fel de prețios ca o bijuterie. În perioada 3 februarie – 2 martie 2026, FreeClip 2 sunt parte dintr-o serie de pachete promoționale dedicate cuplurilor, disponibile în HUAWEI Store.

Accesorii la modă pentru ritmul alert al vieții urbane

Ideale pentru un stil de viață modern și dinamic, aceste căști sunt rezultatul unei combinații armonioase dintre inovațiile tehnologice și design-ul inspirat din eleganța bijuteriilor. FreeClip 2 vin în patru variante de culoare, fiind potrivite atât pentru bărbați, cât și pentru femei – Blue, Black, White și Rose Gold. Noile căști HUAWEI devin astfel un accesoriu simplu de integrat în orice tip de ținută, fie că te afli la birou sau în timpul liber.

Căștile FreeClip 2 au o greutate de doar 5,1 g fiecare, iar forma de clips permite prinderea sigură de ureche, fără a crea vreun disconfort, astfel că le poți purta cu ușurință întreaga zi. Confortul și stabilitatea sunt asigurate și de materialele prietenoase cu pielea din care este fabricat conectorul C-bridge și de îmbunătățirile aduse piesei de susținere Comfort Bean.

În ceea ce privește calitatea audio, sfera acustică redă sunete puternice, în timp ce procesorul și tehnologia AI, cu care sunt echipate căștile, susțin transmiterea unor sunete clare, chiar și în medii zgomotoase, dar fără a te izola complet de ceea ce se întâmplă în jurul tău. În acest fel, cu FreeClip 2 vei avea o comunicare eficientă cu jumătatea ta, oriunde și oricând. În plus, datorită autonomiei ridicate a bateriei, de 38 de ore cu carcasa de încărcare și de 9 ore cu o încărcare completă, FreeClip 2 sunt accesorii pe care te poți baza, fără probleme, chiar și în zilele cele mai pline.

Campania HUAWEI de Valentine’s Day: Alege FreeClip 2 pentru tine și jumătatea ta

 

Dacă vrei ca și tu, și persoana iubită să vă bucurați de inovațiile FreeClip 2, soluția este simplă. De Valentine’s Day, HUAWEI a pregătit pachete în ediție limitată pentru îndrăgostiți, în care noile căști sunt produsul vedetă.

Îți recomandăm, pachetul care include două perechi de FreeClip 2, în culori la alegere – în această perioadă este disponibil și modelul FreeClip 2 roz. Aceastea vin însoțite de o pereche de bijuterii accesoriu Les Néréides, cu ajutorul cărora căștile vor deveni piese ce nu pot trece neobservate. Poți alege dintre variantele de accesorii Cherries, Cherry Blossom și Iris. Setul cuprinde și o cutie specială pentru accesorii și o alta pentru căști.

Întregul pachet promoțional este disponibil în magazinul online HUAWEI Store, la prețul de 1.799 lei. Practic, în timpul campaniei de Valentine’s Day, poți achiziționa cele două perechi de căști la prețuri reduse – 900 lei pentru prima pereche și 899 lei pentru a doua, față de prețul de 999 lei din afara campaniei. Bijuteriile accesoriu și cele două cutii sunt produse oferite cadou.

Tot în această perioadă, alături de FreeClip 2 poți cumpăra din HUAWEI Store un smartwatch GT 6 la preț special – un pachet gândit anume pentru tine și partenerul sau partenera ta.

Intră pe HUAWEI Store până la 2 martie 2026 și descoperă toate pachetele de cadouri pe care le poți alege în acest an, de Valentine’s Day.

Un aliat apropiat liderei opoziției din Venezuela, răpit la scurt timp după eliberarea din arest

Duminică, Guvernul venezuelean a eliberat din închisoare mai mulți membri ai opoziției, după o lungă perioadă de detenție motivată politic. Printre aceștia s-a aflat și Juan Pablo Guanipa, avocat, dar și fost Vicepreședinte al Adunării Naționale din Venezuela, notează Associated Press. 

Cu toate acestea, Machado a declarat, pe social media, că aliatul său, Juan Pablo Guanipa, a fost răpit, la miezul nopții, dintr-un cartier rezidențial din Caracas.

„Bărbați înarmați până în dinți, îmbrăcați în civili, au sosit în patru vehicule și l-au luat cu forța. Cerem eliberarea lui imediată”, a scris Machado pe X.

Opozanții politici au fost eliberați în contextul în care guvernul președintei interimare, Delcy Rodríguez s-a confruntat cu presiuni tot mai mari pentru eliberarea a sute de persoane ale căror condamnări, de luni sau ani de zile, au fost legate de activitățile politice ale acestora.

Aceștia au fost eliberați după vizita în Venezuela a reprezentanților Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU.

Biroul de presă al Guvernului nu a răspuns imediat la solicitarea pentru comentarii adresată de Associated Press, luni dimineață.

„Sunt convins că țara noastră s-a schimbat complet”

Unii dintre opozanții eliberați duminică s-au alăturat familiilor care așteptau eliberarea celor dragi în fața închisorilor. Aceștia au făcut un miting, pe o distanță scurtă, mărșăluind și strigând: „Nu ne este frică! Nu ne este frică!” .

La eliberarea sa din închisoare, Guanipa, aliatul Maríei Corina Machado a declarat: „Sunt convins că țara noastră s-a schimbat complet. Sunt convins că acum depinde de noi toți să ne concentrăm pe construirea unei țări libere și democratice”, a declarat Guanipa, fost guvernator, reporterilor la câteva ore după eliberarea sa.

Acesta a petrecut mai mult de opt luni în arest.


Reamintim că, după capturarea lui Maduro, Delcy Rodríguez, care era, la acea vreme, vicepreședintă, a depus jurământul pentru interimatul Venezuelei. Ea a fost vicepreședintă încă din 2018, a supravegheat serviciul de informații al țării, dar și o mare parte din economie. Ea a fost învestită de Curtea Supremă și sprijinită de Armata Venezueleană.

 

Autorul atacului din moscheea din Noua Zeelandă spune că a fost influențat de problemele de sănătate mintală să pledeze vinovat

Brenton Tarrant, în vârstă de 35 de ani, care a comparut în fața unui tribunal din Wellington prin intermediul unei legături video, încearcă să facă apel împotriva pledoariei sale de vinovăție, scrie Reuters.

Tarrant, cetățean australian, a deschis focul asupra a două moschei din Christchurch în martie 2019, în timpul rugăciunilor de vineri, în cel mai mortal atac armat din istoria Noii Zeelande. El a publicat un manifest rasist cu puțin timp înainte de atac, în care a folosit arme semiautomate de tip militar și a transmis în direct pe Facebook uciderile cu o cameră montată pe cap.

Tarrant a negat inițial toate acuzațiile și se pregătea să fie judecat după atac, dar un an mai târziu a pledat vinovat pentru 51 de acuzații de omor, 40 de tentative de omor și o acuzație de comitere a unui act terorist.

Atacatorul dă vina pe condițiile din închisoare

Atacatorul a declarat în fața instanței că condițiile dure din închisoare i-au deteriorat sănătatea mintală în timpul așteptării procesului și că, în esență, nu era apt să pledeze vinovat, potrivit unui articol publicat în New Zealand Herald.

„Nu aveam starea de spirit sau sănătatea mentală necesare pentru a lua decizii în cunoștință de cauză în acel moment”, a spus Tarrant.

„Cred că problema este: știam cu adevărat ce voiam să fac sau ce ar fi o idee bună? Nu, de fapt nu știam… Luam decizii, dar nu erau decizii luate în mod voluntar și nu erau decizii luate în mod rațional din cauza condițiilor (din închisoare)”.

Un document al instanței arată că Curtea de Apel va verifica dacă Tarrant era incapabil să ia decizii raționale atunci când și-a recunoscut vinovăția „ca urmare a condițiilor de detenție, pe care le consideră tortură și inumane”.

El ispășește o pedeapsă cu închisoarea pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată – este prima dată când o instanță din Noua Zeelandă impune o pedeapsă care obligă o persoană să-și petreacă restul vieții în închisoare.

Audierea apelului este programată pentru cinci zile și se preconizează că se va încheia vineri.

Dacă curtea de apel respinge cererea de anulare a pledoariilor de vinovăție, o audiere care va avea loc mai târziu în cursul anului va examina apelul împotriva sentinței sale. Dacă apelul este acceptat, cazul va fi trimis înapoi la Înalta Curte pentru ca Tarrant să fie judecat pentru acuzațiile aduse.

Atac rusesc asupra unei clădiri rezidențiale și a unei conducte de gaz în Odesa. Explozii auzite în Kiev

Forțele aeriene ucrainene au raportat că drone rusești s-au apropiat de Odesa în jur de miezul nopții. Postul public de televiziune Suspilne a raportat că s-au auzit mai multe explozii în Odesa pe fondul amenințării cu drone, scrie The Kyiv Independent.

Șeful administrației militare a orașului Odesa, Serhii Lisak, a declarat că a izbucnit un incendiu pe acoperișul unei clădiri cu mai multe etaje, adăugând că o conductă de gaz a fost avariată în urma atacului. De asemenea, au fost raportate incendii de mașini în oraș.

Cel puțin o persoană a fost ucisă în urma atacului cu drone rusești asupra Odesei, a adăugat Lisak.

De asemenea, forțele ruse au atacat și Kievul într-un aparent atac cu rachete balistice.

Jurnaliștii Kyiv Independent aflați la fața locului au raportat că au auzit explozii în capitală în jurul orei 21:00, ora locală.

Explozia a fost semnalată pentru prima dată în jurul orei 17:30, pe fondul unei amenințări cu rachete balistice.

Primarul Kievului, Vitalii Klitschko, a confirmat atacul, spunând că apărarea aeriană a Ucrainei lucra pentru a intercepta rachetele, iar oficialii au îndemnat locuitorii să rămână în adăposturi.

Imediat după atac, curentul electric a fost întrerupt înainte de termen în cel puțin un district din Kiev.

Rezultatul aparentului atac cu rachete asupra Kievului nu a fost imediat clar și nu au fost disponibile informații cu privire la țintele lovite în capitală. Forțele aeriene ucrainene au renunțat la avertismentele privind rachetele balistice chiar înainte de ora 21:30.

Elon Musk vrea să construiască un oraș pe Lună: „Poate fi realizat în mai puțin de 10 ani”

„Cu toate acestea, SpaceX va depune eforturi și pentru construirea unui oraș pe Marte, începând cu aproximativ 5-7 ani, dar prioritatea principală este asigurarea viitorului civilizației, iar Luna este o opțiune mai rapidă”, a adăugat Musk într-o postare pe X, potrivit Reuters.

Comentariile lui Musk fac ecou unui raport publicat vineri de Wall Street Journal, în care se afirmă că SpaceX a comunicat investitorilor că va acorda prioritate călătoriei pe Lună și va încerca o călătorie pe Marte la o dată ulterioară, având ca obiectiv luna martie 2027 pentru o aterizare lunară fără echipaj.

El a declarat anul trecut că își propune să trimită o misiune fără echipaj pe Marte până la sfârșitul anului 2026.

În acest deceniu, SUA se confruntă cu o concurență intensă din partea Chinei în efortul său de a trimite astronauți pe Lună, unde nu a mai fost niciun om de la ultima misiune Apollo a SUA din 1972.

Comentariile lui Musk vin după ce SpaceX a acceptat să achiziționeze xAI într-o tranzacție care evaluează compania de rachete și sateliți la 1 trilion de dolari și compania de inteligență artificială la 250 de miliarde de dolari.

Copiii au votat la alegerile prezidențiale din Portugalia, dar pentru personaje fictive

Pe buletinele de vot figurau personaje fictive populare în rândul copiilor, precum Super Mario și Roblox, și nu cei doi politicieni care participau la turul doi oficial, potrivit AP.

Părinții au declarat că speră ca acest exercițiu să îi învețe pe copii despre democrație.

O secție de votare din capitala Lisabona le-a oferit copiilor posibilitatea de a-și exprima părerea cu privire la cel mai bun personaj, în ceea ce se crede a fi prima dată când s-a încercat ceva de acest fel și nu este o practică obișnuită în alte părți.

„Votați personajul vostru preferat”, se scria pe buletinul de vot pentru copii.

Catarina Barbosa, mama lui Artur, în vârstă de 8 ani, a declarat că a considerat această experiență ca fiind una educativă pentru fiul ei.

„Întotdeauna îmi place să-l aduc cu mine pentru a-l încuraja, astfel încât, când va împlini 18 ani, să nu rămână pe canapea, ci să vină și el să voteze. Este distractiv, pentru că astfel simte că și el votează și își îndeplinește îndatoririle civice”, a spus mama copilului.

Artur a spus că a recunoscut toate personajele care candidează la alegerile fictive.

João Dias, tatăl lui João, în vârstă de 9 ani, și al Carolinei, în vârstă de 11 ani, și-a încurajat și el copiii să voteze.

„Este important ca copiii să înceapă să înțeleagă, de mici, responsabilitatea, astfel încât, când vor ajunge la maturitate, să înțeleagă nu numai drepturile, ci și îndatoririle lor”, a spus el.

Donald Trump a anunțat o vizită a lui Xi Jinping la Casa Albă „spre sfârșitul anului”

„Va veni la Casa Albă spre sfârșitul anului. (…) Sunt cele două țări cele mai puternice din lume și avem o relație foarte bună”, a declarat Trump într-un interviu acordat canalului american NBC, înregistrat miercuri și difuzat integral duminică, în care reafirmă că va călători în China în aprilie, potrivit Le Figaro.

Pe fondul unui impas între Washington și Beijing în ceea ce privește tarifele, care au marcat relația dintre cele două superputeri de când Donald Trump a revenit la putere anul trecut, președintele american a dat asigurări că cei doi lideri fac schimburi regulate de opinii pe teme economice și comerciale.

„Știți, este important să am o relație bună cu el (și) ca el să aibă o relație bună cu mine”, a continuat el.

China „plătește multe tarife”, a spus Trump. „Nu au făcut asta în trecut. Eu sunt cel care a impus tarife Chinei. (…) Țara noastră a recuperat sute de miliarde de dolari din tarife”.

Triplu asasinat într-un refugiu montan din Bulgaria. Suspecții crimelor, descoperiți morți

Cadavrele celor trei persoane, doi bărbați și un adolescent de 15 ani, au fost descoperite într-un autorulotă, la o zi după ce a fost dezvăluit un triplu asasinat care a șocat Bulgaria, pe fondul suspiciunilor de aderare la o sectă și pedofilie.

„Ne confruntăm cu o anchetă privind o crimă fără precedent, cel puțin pentru Bulgaria”, a declarat Zahawi Vaskov în cadrul unei conferințe de presă, scrie Le Figaro.

El a făcut declarațiile la locul unde a fost descoperită autorulota, în apropiere de muntele Okolchitsa, în lanțul Balcanilor, la aproximativ 80 de kilometri de refugiul montan unde au avut loc primele crime.

Plângeri pentru „abuzuri sexuale asupra copiilor”

Vehiculul aparține unei ONG – Agenția Națională pentru Controlul Teritoriilor Protejate – care primește tineri în tabere de vacanță și împotriva căreia fusese depusă, în urmă cu doi ani, o plângere pentru „abuzuri sexuale asupra copiilor” și existența unor „structuri paramilitare”, a declarat miercuri șeful interimar al Agenției de Stat pentru Securitate Națională (SANS), Denyo Denev.

Potrivit acestuia, între timp au fost descoperite noi elemente, care au fost transmise Parchetului. Zahawi Vaskov a afirmat că s-a stabilit că focurile de armă au fost „cel mai probabil trase din interiorul” autorulotei. El a adăugat că anchetatorii analizează „absolut toate ipotezele posibile” și că „pista unei comunități închise cu tendințe sectare” nu este „exclusă”.

Cazul a început luni, când Ministerul bulgar de Interne a anunțat descoperirea a trei cadavre în apropierea unui refugiu montan din zona pasului Petrohan. Procurorul regional din Sofia, Hristina Lulcheva, a precizat jurnaliștilor că refugiul fusese incendiat. Cele trei victime, bărbați identificați ulterior ca făcând parte din ONG, prezentau răni provocate de gloanțe.

Miercuri, procurorul general interimar, Borislav Sarafov, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că ONG-ul desfășura activități care nu pot fi considerate „conforme cu voia lui Dumnezeu, cu interesele societății, ale statului și ale copiilor”, evocând un „Twin Peaks” bulgăresc, aluzie la celebrul serial american.