O femeie de 75 de ani din Capitală, tâlhărită de doi tineri care se dădeau vânzători de parfumuri

Pe imagini se vede cum cei doi indivizi au intrat în scara blocului.

Potrivit polițiștilor, cei doi s-au dat drept vânzători de parfumuri și ulterior, și-au cerut voie să meargă la toaletă și apoi au cotrobăit prin casă.

Într-un dulap, aceștia i-au găsit femeii pensia, și i-au fi furat banii amenințând-o cu un cuțit.

„Sub pretextul vânzării de parfumuri și invocând ulterior necesitatea folosirii toaletei, autorii au pătruns în locuința unei persoane vătămate în vârstă de 75 de ani, aflată într-o stare evidentă de vulnerabilitate.

Odată intrați în locuință, aceștia au început să cotrobăie, iar într-un buzunar al unei geci (dintr-un dulap) au descoperit suma de 2.200 de lei, reprezentând pensia bătrânei. Banii au fost sustrași, iar pentru a-și asigura scăparea, autorii au amenințat victima cu un cuțit”, se arată în conicatul transmis de Poliția Capitalei.

Cei doi tineri, cu vârsta de 18 și 28 de ani au fost identificați de criminaliști, iar cursul zilei de ieri anchetatorii au percheziționat locuința acestora. Cei doi tineri au fost depistați și reținuți.

Marți, aceștia vor fi prezentați în fața instanței în vederea impunerii măsurilor legale, potrivit Poliției Sector 3. Jaful s-a petrecut în19 ianuarie.

Tzancos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații

Evenimentul a fost marcat de nemulțumiri ale primarilor, care au atras atenția asupra unor probleme precum transferurile bugetare și gestionarea resurselor pentru persoanele cu handicap.

„Am făcut-o, am făcut-o și în coaliție. Pe noi nu ne vedeți niciodată ieșiți din formație. Pe noi, cei din UDMR nu ne vedeți nici în fața camerelor spunând altceva decât ceea ce s-a discutat în coaliție și dacă la o masă s-a luat o decizie, noi nu criticăm în exterior. Nu participăm la acest ping-pong care se desfășoară și acum și eu cred sincer că este extrem de nociv”, a declarat Tzancos Barna, referindu-se la șicanele continue dintre PSD și PNL în declarațiile publice.

Viceprim-ministrul a explicat și impactul incertitudinii politice asupra finanțelor publice:

„Mai fac o paranteză, din acea dobândă pe care o plătim lună de lună pentru creditele pe care le contractează statul român pentru a plăti diverse lucruri din buget, cel puțin 1% este din cauza incertitudinii politice. Piața financiară, piața internațională ne taxează pentru faptul că nu suntem pe un făgaș foarte clar și foarte strict”, a adăugat Barna.

Primarii au intervenit, exprimând frustrarea privind lipsa deciziilor concrete, afirmând că dacă PSD-ul cu UDMR-ul nu poate trece peste cealaltă parte din coaliție, chiar că matematica nu mai are rost să o învățăm.

Tzancos Barna a răspuns că „matematica politică din guvern tot timpul este diferită de, cum spunea cineva, aritmetica, de matematica matematică. Aici deciziile se iau altfel. Noi suntem solidari cu deciziile luate în coaliție. În anumite situații este pe influență și forță politică, în alte situații, când nu ne înțelegem, este o decizie finală al căpitanului de echipă, al premierului.”

Mai mult, Viceprim-ministrul a reiterat și susținerea pentru transferul competențelor legate de persoanele cu handicap către Ministerul Muncii, subliniind că implementarea depinde de acordul celorlalți membri ai coaliției.

„Noi în continuare susținem că aceste lucruri trebuie mutate la Ministerul Muncii, în momentul în care o să fie de acord și ceilalți”, a conchis Barna.

 

 

Momentul când primarii râd de premier. Bolojan: Lăsați-mă să răspund!

Încercările repetate ale premierului Bolojan de a lua cuvântul la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România s-au soldat cu întreruperi venite din public.

Bolojan a încercat de multe ori să le explice primarilor că situația financiară a țării impune limite fiscale administrațiilor locale, lucru care s-a lovit de comentarii malițioase.

„Salariile nu sunt cu mult mai mici decât cele din UE”

Unul dintre multele momente tensionate a fost o reacție la replica premierului, conform căreia salariile edililor din România „sunt puțin mai mici decât media din UE, dar nu mult”:

„Ca procent din salarizare, din cheltuieli, suntem ușor mai reduși față de cheltuielile de salarizare din media Uniunii Europene, dar nu mult”, a spus Bolojan, stârnind ilaritate între edili.

„Lăsați-mă să răspund!”,a spus acesta, înainte de a-și relua argumentele privind tăierile bugetare.

Informații de context

Premierul Bolojan s-a întâlnit cu primarii de comune din țară, în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, pentru a discuta despre limitările bugetelor dirijate către consiliile locale, măsură cu care edilii nu sunt de acord.

Întâlnirea a fost punctată de discursuri extrem de vehemente referitoare la măsurile fiscale considerate nejustificate de către edili.

Așa se face că eceastă întâlnire s-a transformat într-o tribună de contestare a reformei administrative, în care primarii au cerut guvernului să păstreze finanțările pentru investiții și să nu transfere noi poveri către administrațiile locale, în timp ce, la nivel central și județean, ar exista, spun ei, spațiu de reducere a costurilor.

Bolojan a mai spus, printre altele, că transferurile de fodnuri de la Guvern înspre administrațiile locale nu mai pot fi realizate, „indiferent de cine va fi premier”.

Bolojan a mai spus punctat că, în România, aproximativ 80% din banii folosiți de administrațiile locale provin din transferuri, în timp ce media în Uniunea Europeană este de circa 50%.

CFR Cluj, cu trei reprezentanți în echipa etapei a 26-a din Superliga de fotbal. Charalambous (FCSB), antrenorul rundei

CFR Cluj, învingătoare în derbiul orașului cu Universitatea, scor 3-2, meci încheiat cu „scântei”, are trei fotbaliști în echipa etapei.

Grație succesului, vicecampioana s-a apropiat la un singur punct de play-off.

FCSB are doi jucători incluși pe listă și antrenorul Elias Charalambous.

Campioana a bifat a treia victorie la rând, câștigând cu Oțelul Galați categoric, scor 4-1. FCSB a ajuns la două puncte de play-off.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 26-a, potrivit LPF:

Portar

Eduard Pap (FK Csikszereda Miercurea Ciuc) – A avut șase intervenții prin care a ținut neatinsă plasa porții ciucanilor.

Fundași

Carlos Mora (Universitatea Craiova) – Introdus pe teren pentru ultima jumătate de oră, s-a dovedit a fi o mutare inspirată, asta deoarece a contribuit decisiv la faza golului egalizator reușit de olteni.

Sheriff Sinyan (CFR 1907 Cluj) – A fost ca o stâncă în duelurile cu adversarii. Este un pilon fix în sistemul gândit de Daniel Pancu.

Paul Papp (Petrolul Ploiești) – Veteranul prahovenilor a fost la înălțime! Pe lângă evoluția din defensivă, a marcat un gol.

Mario Camora (CFR 1907 Cluj) – Căpitanul echipei a înscris în derby, golul său făcând diferența la final. Este cel mai în vârstă marcator din acest sezon.

Mijlocași

Anderson Ceara (FK Csikszereda Miercurea Ciuc) – Două execuții magice! A ajuns la cinci goluri, toate din afara careului mare.

Damjan Ðokovic (CFR 1907 Cluj) – Aflat la meciul cu numărul 200 în principala competiție internă din România, a deschis scorul în derby-ul Clujului.

Florin Tănase (FCSB) – A făcut un meci perfect: a înscris un gol și a oferit trei pase decisive!

Atacanți

Adel Bettaieb (FC Argeș) – Grație dublei lui, piteștenii au mai făcut un pas mare spre calificarea în play-off.

Daniel Bîrligea (FCSB) – A fost în zi mare! A punctat de două ori și a pus multă presiune pe adversari.

Jayson Papeau (Unirea Slobozia) – A înscris de două ori și a adus Unirii prima victorie în Superligă pe arena din Slobozia.

Antrenorul etapei

Elias Charalambous (FCSB) – Roș-albaștrii s-au impus categoric la Galați, unde au practicat unul dintre cele mai bune jocuri din ediția actuală de campionat.

64% dintre tinerii europeni au folosit IA în 2025. Românii, la coada clasamentului

Potrivit datelor prezentate marți de Eurostat, în 2025, 63,8% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani din UE au utilizat instrumente de inteligență artificială generativă (IA).

Procentul este de două ori mai mare decât cel înregistrat în populația generală (32,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani).

Tinerii folosesc Inteligența Artificială în diferite domenii ale vieții. Utilizarea în scopuri private a fost mai frecventă în rândul tinerilor (44,2%) decât în rândul populației generale (25,1%). Așa cum era de așteptat, persoanele din grupa de vârstă mai tânără sunt mai predispuse să utilizeze instrumente de IA pentru educația formală (39,3%), comparativ cu 9,4% din populația generală. În schimb, utilizarea în scopuri profesionale este relativ similară între aceste grupe de vârstă (15,8% față de 15,1%).

Dintre țările UE, cele mai mari procente de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani care utilizează instrumente de IA generativă au fost înregistrate în Grecia (83,5%), Estonia (82,8%) și Cehia (78,5%).

La polul opus, cele mai mici procente au fost înregistrate în România (44,1%), Italia (47,2%) și Polonia (49,3%).

Comisarul european pentru Apărare: Europa are nevoie de o uniune europeană a apărării

Responsabilitatea europeană pentru apărare cere un cadru instituțional pentru cooperarea noastră. O uniune europeană a apărării”, a spus Kubilius într-un discurs susținut în Parlamentul European, potrivit Reuters.

El a spus că UE ar trebui să prioritizeze înlocuirea capabilităților strategice de sprijin ale SUA, precum informațiile spațiale și realimentarea în zbor, cu capacități europene.

Tot marți, comisarul a anunțat că intenționează să înceapă „în curând” o serie de vizite și consultări cu guvernele și industria europeană de apărare, pentru a accelera producția și livrările de rachete către Ucraina și pentru refacerea stocurilor statelor europene.

La începutul anului, Andrius Kubilius a menționat crearea unei „forțe militare europene permanente de 100.000 de oameni” ca o opțiune posibilă pentru a proteja mai bine continentul.

Rogobete: Primul buncăr oncologic din România unde se va realiza radioterapie stereotactică

„La 9 metri sub nivelul solului, la Spitalul Universitar de Urgență București, va funcționa primul buncăr oncologic de acest tip realizat într-un spital public din România, dedicat radioterapiei moderne – precise, sigure și integrate”, a scris, Rogobete, pe Facebook.

Potrivit ministrului, acesta este centru public din țară care va realiza radioterapie stereotactică.

Ministrul a precizat că radioterapia de ultimă generație presupune protecție radiologică riguroasă, stabilitate structurală și integrarea investigațiilor cu planificarea tratamentului, menționând că buncărul a fost construit special cu pereți și planșee de până la 2 metri grosime, ecranare completă, funcționare în pânza freatică și circuite separate pentru pacienți, personal și echipamente.

Potrivit ministrului, Centrul este complet echipat pentru radioterapie și brahiterapie, cu simulator CT și RMN dedicate exclusiv oncologiei, spații de spitalizare de zi și circuite medicale construite în jurul pacientului.

RMN-ul și CT-ul sunt deja integrate în actul medical, iar acceleratoarele se află în etapa finală de calibrare și certificare CNCAN. 

„Construcția centrului a costat 77 de milioane de lei, este realizată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și se leagă direct de ceea ce am făcut în mai puțin de un an în oncologie: extinderea rețelei de radioterapie, introducerea de terapii oncologice noi pe lista de compensate și gratuite, susținerea decontării serviciilor moderne și construirea unui parcurs medical coerent, nu fragmentat”, a declarat Rogobete. 

Gorj: Un bărbat care lucra la negru a ajuns la spital în urma unui accident în timp ce deszăpezea

„La data de 10 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu a fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că în comuna Mușetești, pe DC Stăncești, a avut loc un accident rutier cu victime”, notează IPJ Gorj. 

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 56 de ani, din comuna Mușetești, conducea un utilaj agricol folosit pentru deszăpezire. În timpul operațiunii, osia din spate s-ar fi rupt, lovindu-l pe un bărbat de 54 de ani, aflat pe utilaj, care împrăștia materialul antiderapant.

Bărbatul de 54 de ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru  îngrijiri medicale.

Pe lângă accident, autoritățile au constat că victima nu nu era angajată cu forme legale la societatea comercială administrată de șofer.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, mai transmit polițiștii. 

 

Google: angajații din sectorul apărării, ținte ale atacurilor cibernetice de stat

Analiza Google descrie o „succesiune neîntreruptă de operațiuni cibernetice”. Acestea sunt preponderent atribuite unor grupări susținute de guverne, care au în vizor lanțurile industriale din Statele Unite și Uniunea Europeană. Ceea ce este notabil este că țintele nu se mai limitează la marii contractori din domeniul apărării. Ele au ajuns să vizeze întregul ecosistem industrial, de la firme aerospațiale germane la producători auto britanici, arată The Guardian.

Chiar dacă industria de apărare a fost mult timp un punct de interes pentru spionajul digital, analiștii Google remarcă o reorientare strategică majoră. Acum atacurile sunt din ce în ce mai specifice și direcționate direct către indivizi.

Angajații: noua vulnerabilitate

Luke McNamara, analist în cadrul grupului de informații privind amenințările cibernetice de la Google, a subliniat că atacatorii își concentrează eforturile pe angajați. Astfel sunt utilizate adesea dispozitivele și conturile lor personale. Această tactică face ca astfel de atacuri să fie mai greu de identificat, deoarece ele ocolesc infrastructura IT a companiilor.

Raportul detaliază cum hackerii exploatează chiar și procesele de angajare. Ei contactează candidați sau angajați prin oferte de muncă false, invitații la evenimente trucate sau mesaje aparent legitime. Toate acestea sunt adaptate cu precizie profilului personal și profesional al victimelor.

Google a înregistrat, de asemenea, o creștere a atacurilor de extorcare care vizează firme mai mici, aparent fără legături directe cu industria apărării. Producătorii de componente industriale sau companiile din sectorul auto sunt unele exemple date. Aceste incidente semnalează o lărgire considerabilă a spectrului de ținte, pe fondul tensiunilor geopolitice.

Un caz recent menționat în raport implică o entitate asociată serviciilor de informații ruse. Aceasta  a încercat să obțină date sensibile prin crearea de replici ale site-urilor a sute de contractori din domeniul apărării din Europa, SUA și Asia.

Rusia, Ucraina și atacurile hiper-personalizate

Raportul evidențiază și tacticile dezvoltate de actori afiliați Rusiei pentru a compromite conturile Signal și Telegram ale militarilor ucraineni, jurnaliștilor și oficialilor publici. Google avertizează că aceste metode ar putea fi imitate și de alte grupări.

Au fost documentate inclusiv atacuri extrem de precise asupra unităților ucrainene de drone de pe linia frontului. Procedura a fost posibilă prin uzurparea identității producătorilor de drone sau a programelor de instruire.

Dr. Ilona Khmeleva, secretar al Consiliului pentru Securitate Economică al Ucrainei, a menționat că multe atacuri sunt individualizate. Ea a arătat că unele persoane au fost monitorizate timp de săptămâni înainte de lansarea unei acțiuni. Autoritățile ucrainene au înregistrat o creștere de 37% a incidentelor cibernetice între 2024 și 2025.

Coreea de Nord, Iran și China: recrutarea ca armă cibernetică

Dincolo de Europa, raportul arată că alte state utilizează strategii similare. Hackeri asociați Coreei de Nord s-au prezentat drept recrutori de corporații. Ei au folosit inteligența artificială pentru a analiza detaliat profilurile angajaților din industria apărării. Au fost vizate inclusiv rolurile și salariile potențiale, în scopul identificării țintelor vulnerabile.

În unele situații, autoritățile americane au descoperit că cetățeni nord-coreeni au obținut posturi de specialiști IT la distanță în peste 100 de companii din SUA. Fondurile astfel obținute au fost folosite pentru finanțarea regimului de la Phenian.

Între timp, grupări susținute de Iran au creat portaluri false de angajare și au trimis oferte fictive pentru a sustrage credențialele de acces. Iar un grup legat de China, cunoscut sub numele APT5, a expediat mesaje minuțios personalizate către angajații din domeniul aerospațial și al apărării. La fel, mesajele erau adaptate și personalizate vieții lor private și locației geografice.

O amenințare transnațională în continuă creștere

Conform autorităților ucrainene, integrarea tehnologiilor și investițiilor occidentale în Ucraina, prin ajutor militar și proiecte industriale comune, extinde semnificativ baza potențială de ținte. Astfel, angajați ai companiilor străine, consultanți și ingineri implicați în proiecte legate de Ucraina pot deveni, la rândul lor, obiective ale spionajului cibernetic.

Raportul Google subliniază că această evoluție transformă securitatea cibernetică a industriei apărării într-o provocare transnațională, care depășește rapid granițele statelor individuale.

Care este țara europeană care a depășit Germania, Italia și Spania la capitolul turism sigur în 2025

Franța s-a impus în 2025 drept principala destinație europeană pentru turism sigur și securizat, depășind competitori majori de pe continent.

Combinația dintre investiții în infrastructură, experiențe diverse și sustenabilitate a crescut semnificativ încrederea turiștilor din întreaga lume, scrie TravelandTourWorld.

Pe măsură ce călătoriile internaționale își continuă revenirea post-pandemie, Franța și-a consolidat poziția de cea mai vizitată țară din lume.

Autoritățile din turism atribuie această reziliență standardelor ridicate de securitate, diversificării regionale și planificării pe termen lung.

Efectul post-olimpic consolidează încrederea globală

Pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au adus beneficii durabile turismului francez.

Rețelele de transport modernizate, sistemele de securitate și infrastructura urbană susțin acum un volum mai mare de vizitatori la nivel național.

Vizibilitatea globală generată de Olimpiadă s-a menținut și în 2025.

Agențiile de turism au folosit acest impuls pentru a promova regiuni mai puțin cunoscute, alături de marile centre urbane.

Ca rezultat, fluxurile de turiști sunt mai echilibrat distribuite în întreaga țară.

Această strategie a redus aglomerația și a îmbunătățit siguranța și satisfacția vizitatorilor.

Experiențele diverse stimulează creșterea regională

Capacitatea Franței de a oferi experiențe turistice variate rămâne un avantaj competitiv esențial.

Marile orașe continuă să atragă turiști culturali, în timp ce zonele rurale și de coastă beneficiază de noile tendințe din turism.

Turismul viticol, traseele de patrimoniu, sporturile alpine și activitățile în aer liber atrag un public internațional tot mai larg.

Turismul de lux coexistă cu opțiuni accesibile, extinzând atractivitatea Franței pentru diferite categorii de venit.

Destinații regionale precum Provence, Valea Loarei și Alpii înregistrează o cerere constantă.

Această diversificare întărește reziliența sectorului și sprijină economiile locale.

Infrastructura și accesibilitatea diferențiază Franța

Rețeaua de transport a Franței stă la baza dominației sale turistice.

Căile ferate de mare viteză, aeroporturile moderne și conexiunile regionale integrate permit deplasări eficiente la nivel național.

Parisul rămâne un nod central pentru sosirile pe distanțe lungi din America de Nord și Asia.

Totuși, accesibilitatea regională îmbunătățită le permite turiștilor să exploreze ușor dincolo de capitală.

Platformele digitale de rezervare și serviciile de tip smart tourism îmbunătățesc experiența vizitatorilor.

Ușurința deplasării este tot mai des percepută ca un indicator de siguranță și calitate.

Sustenabilitatea modelează viitorul turismului

Responsabilitatea față de mediu a devenit un pilon definitoriu al strategiei turistice a Franței.

Politicile guvernamentale promovează unități de cazare eco-certificate, transport cu emisii reduse și gestionarea responsabilă a destinațiilor.

Aceste măsuri sunt apreciate de turiștii tineri, preocupați de impactul ecologic al călătoriilor.

Zonele rurale și destinațiile bazate pe natură beneficiază în mod special de această orientare.

Analiștii din industrie anticipează că sustenabilitatea va rămâne un factor decisiv în competitivitatea destinațiilor.

Investițiile timpurii ale Franței o poziționează favorabil pentru creșterea pe termen lung.

Perspective pentru 2026 și anii următori

Prognozele indică o continuare a creșterii și în 2026.

Abordarea echilibrată a Franței privind siguranța, accesibilitatea și sustenabilitatea oferă o bază solidă pentru cererea viitoare.

Deși competiția din partea altor destinații europene se intensifică, amploarea și diversitatea Franței rămân greu de egalat.

Astfel, modelul său turistic devine tot mai des un reper la nivel european.