Vești rele pentru turiștii obezi! Aceștia nu mai au voie pe măgăruși în Santorini

Autoritățile din Santorini au introdus reguli mai stricte pentru plimbările cu măgari, una dintre atracțiile turistice emblematice ale insulei grecești, în contextul în care organizațiile pentru drepturile animalelor au apăsat insistent pe ideea că trebuie să existe o limită de greutate pentru măgărușii care transportă turiști.

Conform noilor reglementări, turiștii care aleg să meargă cu măgărușii între portul vechi și orașul Fira trebuie să cântărească sub 100 de kilograme.

Animalele sunt nevoite să facă de mai multe ori pe zi drumuri dificile la temperaturi ridicate

Măsura face parte dintr-un set mai amplu de reguli naționale care limitează sarcina pe care o pot transporta animalele de lucru, stabilind că aceasta nu trebuie să depășească o cincime din greutatea corporală a animalului.

Decizia vine după ani de semnale de alarmă trase de organizații pentru protecția animalelor, care au documentat cazuri de epuizare, leziuni și suprasolicitare.

Traseul parcurs de măgari este unul dificil, cu sute de trepte săpate în stânca vulcanică și o diferență de nivel de aproximativ 400 de metri.

În sezonul turistic de vârf, animalele sunt nevoite să facă mai multe drumuri zilnic, adesea în condiții de temperaturi ridicate.

Măgărușii sunt o parte importantă din istoria insulei

Noile reguli nu se limitează la greutatea turiștilor.

Proprietarii trebuie să asigure acces constant la apă, perioade de odihnă și mișcare zilnică pentru animale, pentru a preveni deshidratarea și problemele de sănătate pe termen lung.

Măgărușii au jucat un rol esențial în viața insulei timp de generații, fiind folosiți pentru transportul de persoane și bunuri pe terenul abrupt, acolo unde vehiculele nu pot ajunge.

Chiar și în prezent, aceștia rămân o opțiune pentru turiștii care urcă din port spre Fira, alături de mersul pe jos sau utilizarea telecabinei.

Măsurile luate de autoritățile din Santorini sunt menite să protejeze identitatea locală

Creșterea accelerată a turismului, care a adus milioane de vizitatori anual în Santorini, a intensificat presiunea asupra infrastructurii locale și a readus în discuție condițiile în care sunt folosite animalele.

În acest context, autoritățile au început să adopte măsuri menite să echilibreze activitatea turistică și protecția mediului și a animalelor.

Plimbările cu măgarii rămân disponibile, însă în condiții mai stricte, care vizează reducerea riscurilor și îmbunătățirea standardelor de îngrijire pe termen lung.

UPDATE Accident grav pe un drum județean din Sibiu. Planul roșu de intervenție, activat

UPDATE

Două persoane care au rămas încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

IPJ Sibiu anunță că accidentul a avut loc pe DJ 141, la ieșirea din municipiul Mediaș spre localitatea Moșna.

În zonă, traficul rutier este blocat total.

ISU Sibiu a transmis că două mașini au fost implicate în accident și șapte persoane.

La nivelul județului a fost activat Planul roșu de intervenție.

La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe SAJ. De asemenea, intervine și un elicopter SMURD.

CSM Oradea și-a asigurat locul 1 la finalul sezonului regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins CSM Galați, scor 99-70, în etapa a 30-a din sezonul regulat al Ligii Naționale. Partida s-a desfășurat în devans, joi, în Oradea Arena.

Orădenii ajung astfel la 22 de victorii și au asigurat locul 1 la încheierea sezonului regulat din LNBM.

Este pentru a treia oară când echipa din Oradea câștiga această parte a campionatului, după reușitele din 2023 și 2025.

În urma acestor rezultate, CSM Oradea va beneficia de avantajul terenului propriu pe tot parcursul play-off-ului indiferent cine le va fi adversar.

„Aveam nevoie de victorie să ne securizăm primul loc la încheierea sezonului regulat. Am obținut-o. Prea multe nu sunt de spus. Era important să câștigăm acest meci. Urmează deplasarea la București, pentru ultimul joc din sezonul regulat. Întâlnim Dinamo, ocupanta locului 2. Vom încerca să câștigăm”, a declarat Cristian Achim, antrenorul lui CSM Oradea, citat de site-ul oficial al echipei.

Ultimul meci pentru Oradea în sezonul regulat are loc marți, 14 aprilie, de ora 19, cu Dinamo București.

Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au înregistrat un total de 3,1 miliarde de nopți de cazare în 2025, un nou record istoric, condus de Spania cu 366,7 milioane. Mulți dintre acești turiști au optat pentru cazarea în hoteluri, mai degrabă decât în ​​alte tipuri de cazare turistică, deși toți vor trebui să se adapteze la o nouă realitate în curând, notează 20minutos.

Până în 2030, un an marcat cu roșu în viitorul organizației supranaționale, cei cazați în hotelurile din Uniunea Europeană vor vedea schimbări notabile în camere în urma aprobării noilor reglementări privind sustenabilitatea, care vor afecta unul dintre cele mai comune elemente ale sejururilor hoteliere; în acest fel, se pune capăt unei practici foarte frecvente în rândul turiștilor: luarea șampoanelor și gelurilor de la hotel.

UE reduce ambalajele de unică folosință

Uniunea Europeană a aprobat Regulamentul (UE) 2025/40, al cărui obiectiv principal este reducerea ambalajelor de unică folosință în statele membre și promovarea unei politici mult mai sustenabile. Trebuie menționat că acesta a intrat în vigoare anul trecut, deși implementarea sa va avea loc treptat începând cu 2026. În urma acestui regulament, hotelurile nu vor mai putea oferi recipientele individuale tipice pentru produse de igienă pe care le lăsau în camerele oaspeților.

Sticluțele mici de șampon, gel de duș și alte articole de toaletă erau folosite pe scară largă de oaspeții hotelurilor, care chiar le împachetau în valize pentru a le lua acasă. Dar de acum înainte, vor trebui să-și ia rămas bun de la aceste recipiente și nu le vor mai putea lua ca suveniruri, deoarece vor fi complet interzise de la 1 ianuarie 2030.

Prin urmare, ambalajele de unică folosință vor dispărea pentru totdeauna din hotelurile din România și din toate țările europene.

Odată cu eliminarea treptată a ambalajelor de unică folosință, hotelurile vor fi obligate să ofere oaspeților articole de toaletă sub formă de dozatoare reîncărcabile, ceea ce înseamnă că oaspeții nu vor mai putea lua acasă aceste recipiente igienice.

Șamponul, gelul de duș, loțiunile și alte articole de toaletă vor fi disponibile în acest format începând cu 2030, toate făcând parte din legislația care vizează reducerea cantității de plastic în Uniunea Europeană.

 

Canada vrea să se alăture programului comun al Marii Britanii, Italiei și Japoniei pentru un avion de luptă

Canada dorește să participe în cadrul Global Combat Air Programme (GCAP) cu statut de „observator”, în cel mai recent demers de a se distanța de Statele Unite și de a-și consolida relațiile cu alți parteneri strategici și comerciali, potrivit surselor citate de Financial Times.

Un oficial guvernamental canadian a declarat pentru FT că demersurile fac parte din eforturile țării de a-și „diversifica achizițiile din domeniul apărării și de a dezvolta parteneriate cu aliați care împărtășesc aceleași valori”. Potrivit acestuia, o solicitare oficială a fost deja transmisă Marii Britanii, iar scrisori similare urmează să fie trimise în scurt timp Japoniei și Italiei.

Statutul de observator i-ar oferi Canadei acces la anumite informații confidențiale despre proiect, în timp ce analizează dacă va participa ulterior în calitate de cumpărător sau de partener în dezvoltare, au precizat sursele.

O decizie privind intrarea Canadei în program ar putea fi luată la o reuniune programată în luna iulie. Oficiali implicați în proiect au declarat că admiterea este „foarte probabil” să fie aprobată, deși în trecut au existat divergențe între cele trei state fondatoare privind extinderea grupului.

GCAP a fost inițiat în 2022 de cele trei țări, în încercarea de a-și reduce dependența față de SUA în ceea ce privește avioanele de vânătoare F-35 și de a-și consolida controlul suveran asupra tehnologiilor utilizate în sistemele avansate de război aerian. Programul vizează primele livrări în 2035.

Zelenski: Pentru ocuparea completă a Donbasului, Putin trebuie să sacrifice până la 1 milion de vieți

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că Rusia ar plăti un preț extrem de mare pentru a controla complet regiunea Donbas.

Zelenski a declarat că pentru ocuparea completă a Donbasului, Vladimir Putin ar trebui să sacrifice între 300.000 și 1 milion de oameni și a dat asigurări că Ucraina nu își va retrage trupele din regiune.

Într-un interviu acordat podcastului „The Rest Is Politics”, președintele ucrainean a explicat că armata rusească se confruntă deja cu probleme pe front, inclusiv lipsa militarilor bine pregătiți.

Președintele rus Vladimir Putin caută o soluție care să poată fi prezentată ca o victorie, inclusiv prin presiuni diplomatice, a declarat Volodimir Zelenski, conform Ukrinform.

„Suferă pierderi enorme și nu are suficienți oameni bine pregătiți pe câmpul de luptă. Încearcă să găsească o rampă de ieșire care să arate ca o victorie. De aceea încearcă să ne alunge din Donbas prin diplomație, prin dialog cu Statele Unite. Pentru că, pentru a ocupa complet Donbasul, ar trebui să sacrifice între 300.000 și 1 milion de oameni, în funcție de câți ani ar planifica operațiunea. Acesta este un preț uriaș de plătit chiar și pentru Putin”, a spus Zelenski.

El a menționat, de asemenea, că rușii încearcă să forțeze Ucraina să retragă trupele din Donbas, deoarece știu că „acest lucru va diviza națiunea noastră”.

Potrivit președintelui de la Kiev, dacă unitatea Ucrainei este subminată, Putin va veni cu un nou „blitzkrieg” pentru a ocupa Ucraina foarte rapid.

Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, va folosi orice pauză pentru a recruta mai mult personal, a-l instrui, a extinde baza militar-industrială și a solicita ridicarea sancțiunilor.

„Așadar, un armistițiu în formatul «rămânem unde rămânem» nu este doar dorința noastră, ci este și în interesul partenerilor noștri”, a adăugat Zelenski.

În același timp, el a adăugat că Vladimir Putin înțelege că nu poate ocupa complet Ucraina, „doar că uneori transmite partenerilor noștri mesaje care nu sunt ceea ce crede cu adevărat”, a spus președintele.

Într-un interviu acordat postului de radio Rai, Volodimir Zelenski a declarat că retragerea trupelor ucrainene din regiunea Donețk nu poate fi considerată un compromis, deoarece ar permite Rusiei să ocupe ulterior Harkov și Dnipro.

Documentarul „Jockey Club Român. Tradiția continuă” a fost lansat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Filmat în trei țări, documentarul urmărește reluarea activității și renașterea Clubului în România postcomunistă, odată cu revenirea curselor de galop și continuarea tradiției cailor Pur Sânge Englez.

„Filmul a luat naștere cu o ocazie foarte importantă – 150 de ani de la înființarea Jockey Club. Filmul prezintă clubul. Din păcate, majoritatea surselor care ar fi putut să ne redea istoria clubului au dispărut. A fost greu, dar am reușit.

Clubul a reînceput traseul. Avem două evenimente paralele care ne fac să ne reamintim de momente importante ale existenței lui. Unul este acest film, o dovadă vie prin forța imaginii. Urmează să avem și un album care nu dublează deloc filmul”, a precizat, pentru Mediafax, Răsvan Cernat, Vicepreședinte Jockey Club Român.

150 de ani de istorie, tradiție și identitate românească

Jockey Club Român este al treilea Jockey Club din lume, după cele din Londra și Paris. Filmul era strict necesar pentru a marca împlinirea celor 150 de ani de existență, spune Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club Român.

„Filmul a fost un lucru strict necesar pentru a marca împlinirea celor 150 de ani de existență a Jockey Club pentru că e o adaptare la modul în care se consumă și se absoarbe informația în zilele noastre. Din păcate, puțini oameni mai citesc și trebuie să găsim o modalitate prin care să comunicăm și cu generațiile actuale. Poate chiar bucăți din film vor fi pe TikTok sau alte platforme care sunt acum la modă.

Documentarul „Jockey Club Român. Tradiția continuă” a fost lansat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

E o poveste foarte complicată despre lucruri extrem de tehnice, într-o perioadă când România trecea de la influența otomană către idealurile occidentale. Și e foarte complicat să explici cum s-a născut o idee din a reglementa niște curse și să faci ceva atractiv sau interesant”, a explicat Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club Român.

Documentarul a fost realizat pe parcursul unui an sub coordonarea producătorului executiv John FLORESCU, împreuna cu echipa editorială a companiei Chainsaw Films.

„Ideea a venit din Jockey Club. M-au sunat și m-au întrebat dacă sunt de acord să fac un film despre Jockey Club. Este ceva nou pentru mine pentru că am făcut, în România, filme despre oameni, despre personalități din istorie. Mi-am dat seama că istoria Jockey Club este, de fapt, istoria României. Este o poveste interesantă. A fost greu de făcut pentru că multe documente au dispărut, arhiva. Am avut dificultăți în a pune totul împreună”, a spus, pentru Mediafax, John Florescu, producător executiv.

„Dacă stai pe margine, pierzi”- avertisment pentru tineri și lista politicienilor pe care Radu Miruță nu i-ar vota niciodată

Reporter: Numele complet:

Radu Miruță: Miruță Radu Dinel.

Reporter: Studii și funcția actuală.
Radu Miruță: Sunt absolvent de Electronică și Telecomunicații, specializarea Rețele și Software de Telecomunicații. În prezent, sunt ministru al Apărării.

Reporter: Numiți trei politicieni pe care îi admirați.
Radu Miruță: Corneliu Coposu, Donald Tusk și Margaret Thatcher.

Reporter: Un mit despre politicieni care vă deranjează.
Radu Miruță: Că toți vor binele oamenilor.

Reporter: Ce vă enervează cel mai tare în Parlament?
Radu Miruță: Faptul că nu se mai parlamentează. Nu mai e despre argumente, ci despre interese.

Despre implicarea tinerilor în politică

Reporter: De ce ar trebui un tânăr să nu dea scroll când aude de politică?
Radu Miruță: Pentru că, vrei nu vrei, ceea ce se întâmplă în viața fiecăruia, fie că ești tânăr sau bătrân, este o consecință a unor decizii politice. Dacă nu ești parte din proces sau nu urmărești cum se iau deciziile, riști să ajungi într-o situație care nu îți este favorabilă.

Reporter: Numiți trei politicieni români pe care nu i-ați vota niciodată.
Radu Miruță: Marcel Ciolacu, George Simion și Liviu Dragnea.

Reporter: Dacă Guvernul României ar fi un personaj de serial, ce personaj ar fi și de ce?
Radu Miruță: Nu mă uit la seriale, așa că prefer să nu răspund la această întrebare.

Reporter: Ce carte ar trebui să fie lectura obligatorie pentru orice politician?
Radu Miruță: Nu ne-am da greu, măcar cele 10 porunci să le știm.

Reporter: Cum i-ați schimba părerea unui tânăr care crede că toți politicienii sunt la fel, în 20 de secunde?
Radu Miruță: Lucrurile nu se schimbă dacă stăm pe margine și ne plângem, așteptând să se întâmple ceva care să ne influențeze viața în bine. Nu există două flori la fel, nu există doi oameni la fel și nici doi politicieni la fel. Trebuie să ne uităm la fiecare în parte și să-i analizăm prin prisma propriilor așteptări.

Reporter: Dacă ați explica o lege complicată folosind doar emoji-uri, ce emoji-uri ați folosi?
Radu Miruță: Dacă e complicat, având în vedere cum sunt împărțite forțele politice în Parlament, probabil emoji-ul acela în care îți pui mâinile în cap.

Rolul criticilor

Reporter: Cum separați critica onestă de atacul gratuit?
Radu Miruță: Pe bază de argumente. Critica este foarte bună, dar dacă nu este argumentată, nu este onestă.

Reporter: Ce lucru sau gest mic spune cel mai mult despre un lider?
Radu Miruță: Capacitatea de a lua decizii care generează consecințe în viața de zi cu zi a oamenilor.

Reporter: Alături de ce politician din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul?
Radu Miruță: Tot la Corneliu Coposu m-aș întoarce, pentru verticalitatea de care a dat dovadă și pentru presiunile la care a rezistat.

Reporter: Care e diferența dintre putere și responsabilitate?
Radu Miruță: Responsabilitatea presupune utilizarea puterii cu consecințe pozitive pentru oameni. Puterea fără responsabilitate, de multe ori, înseamnă abuz.

Reporter: Dacă politica României ar fi un reality-show, ce episod ar ține oamenii cu sufletul la gură?
Radu Miruță: Nu sunt cu filmele, dar dacă e vorba de reality-show, probabil episoadele din aceste zile, dacă PSD iese sau nu de la guvernare.

Reporter: Ce sfat i-ați da unui tânăr care vrea să intre în politică?
Radu Miruță: Să își termine mai întâi școala și să își construiască un drum profesional.

Reporter: Ce vreți ca oamenii să spună despre dumneavoastră atunci când nu sunteți în cameră?
Radu Miruță: Mi-aș dori să spună că deciziile pe care le iau nu au legătură cu CNP-urile, ci cu principiile.

Minister of Justice denies backroom deals over prosecutors’ appointments

Justice Minister Radu Marinescu has stated that there was no political deal regarding the appointments of the heads of the prosecution offices, emphasizing that the process was conducted in accordance with the law. He firmly rejected accusations of „backroom deals.”

On Thursday, Minister Marinescu addressed criticism related to the leadership appointments at the General Prosecutor’s Office, the National Anti-Corruption Directorate (DNA), and the Directorate for Investigating Organized Crime and Terrorism (DIICOT). He responded to speculation about a political agreement between President Nicușor Dan and the Social Democratic Party (PSD).

During an appearance on Antena 3, Marinescu dismissed any notions of a secret deal. “This is a conspiracy theory being propagated by those seeking political leverage from this situation. In reality, this procedure was carried out in accordance with the law and the Constitution, transparently, allowing anyone interested to watch the proceedings live. It underwent multiple institutional filters, culminating in an appointment made by the president based on factual and legal grounds that can be reviewed by anyone wishing to engage in a debate,” stated Radu Marinescu.

The minister clarified that the relationship between the Ministry of Justice and the Presidency is strictly governed by the institutional framework provided by law. He reiterated his denial of any political agreements influencing these decisions. “I am not aware of any backroom deal or political agreement,” he asserted.

Moreover, Radu Marinescu rejected claims linking judicial appointments to key positions within intelligence services, such as the SRI and SIE. “There is no such agreement,” the Social Democratic Minister of Justice stated.

In the meantime, the USR (Save Romania Union) issued a statement following President Nicușor Dan’s announcement regarding the new leadership in the prosecutor’s offices. The party welcomed the intention to improve the system but questioned the manner in which the appointments were made.

“We share the president’s desire to enhance the work of the prosecutor’s offices, especially concerning major corruption and tax evasion cases. People need to regain trust in the justice system, and that trust begins with its leadership. This is why we believe these appointments should have been accompanied by a process that unequivocally inspires confidence and transparency. We disagree with the president’s assertion that these appointments do not reflect the PSD’s influence. A process is only as trustworthy as the individuals leading it. Mr. Marinescu, a PSD minister, oversaw a flawed process that failed to inspire trust among many honest prosecutors within the system,” read a press release issued by the USR on Wednesday evening.

On the other hand, President Nicușor Dan announced on Wednesday the signing of decrees for the leadership of the General Prosecutor’s Office, the DNA, and the DIICOT, noting that this process followed lengthy consultations. He dismissed interpretations suggesting that the decisions were solely the PSD’s, insisting that his assessments were independent and based on discussions with magistrates.

PUBLICITATE: Mihaela Neagu sustine organizarea AgriXpo Brasov 2026

În ultimii ani, și mai ales după achiziționarea Fabricii de Zahăr de la Luduș, Mihaela Neagu a demonstrat un angajament constant în sprijinirea fermierilor români, susținând inițiative menite să dezvolte și să promoveze acest sector esențial.

„Am pus la dispoziție, cu titlu gratuit, locația – Fabrica de Zahăr de la Bod – pentru a oferi oportunitatea desfășurării unui eveniment care să reunească producători agricoli, procesatori, fermieri, furnizori de tehnologii și toți cei implicați în agricultura românească. Acest sprijin vine într-un context dificil, în care fermierii au avut de suferit în urma măsurilor economice adoptate, dar și din cauza contextului geopolitic actual, care a generat creșteri semnificative ale prețurilor la materiile prime și nu numai. Ne dorim să creăm un spațiu în care aceștia să poată interacționa direct, să își prezinte produsele și serviciile și să identifice noi oportunități de colaborare”, a declarat Mihaela Neagu

AgriXpo Brașov 2026 reprezintă o platformă importantă de conectare între actorii din domeniul agricol, facilitând schimbul de idei, tehnologii și bune practici. Prin rolul său, evenimentul contribuie la dezvoltarea durabilă a agriculturii românești și la consolidarea relațiilor dintre producători, autorități și consumatori.

Pentru înscrieri, detalii privind participarea și informații suplimentare referitoare la AgriXpo Brașov 2026, persoanele interesate pot contacta organizatorii la următoarele coordonate: telefon: 0268470264; mobil: 0733833461, e-mail:agrixpo@madr.ro