Patru buzoieni au ajuns la Dializă cu șenilata din cauza ninsorii viscolite

În urma ninsorii puternice din județul Buzău, miercuri dimineață echipajele ISU au fost solicitate să intervină cu UTV Argo (șenilată) pentru transportul a patru persoane care necesită dializă, de la domiciliu până la ambulanțele SAJ / ambulanță privată.

Dintre acestea, trei persoane locuiesc pe raza localității Vâlcelele, iar cea de-a patra pe raza localității Rușețu.

De asemenea, pompierii au intervenit pentru deblocarea mai multor mașini rămase înzăpezite pe raza localităților Costești, Scutelnici, Băile și Boldu, precum și pe DJ 103R și DJ 204D.

La nivelul județului Buzău, Centrul de conducere și coordonare a intervenției rămâne activat, cu participarea reprezentanților tuturor instituțiilor abilitate, până la încetarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.

 

MAI prezintă harta viscolului: drumuri închise, zboruri anulate, trenuri cu întârzieri și cursuri în sistem online

Polițiștii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, acționează în sistem integrat, pentru verificarea stării de viabilitate a drumurilor publice și dispun măsuri de închidere/restricționare a circulației, acolo unde se impune, pentru prevenirea unor blocaje de trafic, transmite, miercuri dimineața, MAI.

Se colaborează permanent cu administratorii drumurilor publice, pentru stabilirea priorităților de deszăpezire și asigurarea sprijinului necesar pentru a acționa.

IGPR, prin Direcția Rutieră, a asigurat începând de marți seara, de la ora 20.00, un ofițer la Comandamentul Central de iarnă organizat la sediul CNAIR, pentru colaborarea eficientă cu administratorii drumurilor naționale și dispunerea de măsuri privind restricții/închideri ale drumurilor naționale, în dinamică, urmând a asigura efectivele necesare în continuare la comandament.

Trafic rutier se desfășoară cu restricții sau este închis astfel:

Autostrăzi:

– A0 – loc. Cornetu (Ilfov) – trafic oprit pe un sens;
– A1 – sens Pitești–București – trafic oprit temporar;
– A7 – trafic oprit (integral);
– A2 – restricționată (MTMA > 7,5 t);
– A3 – restricționată (MTMA > 7,5 t) integral.

Drumuri naționale – trafic oprit:
– DN 23B – Măicănești – Ciorăști (Vrancea);
– DNCB – Bragadiru (Ilfov);
– DN 22 – Râmnicu Sărat – Brăila;
– DN 2B – Buzău – Brăila.

Drumuri județene – trafic oprit:
– DJ 740 (Argeș);
– DJ 204E (Vrancea).

Restricții suplimentare de tonaj au fost instituite pe mai multe drumuri naționale din județele Prahova, Ialomița și Buzău.

În ceea ce privește traficul aerian, naval și feroviar:

– 13 curse aeriene afectate (8 anulate, 5 redirecționate);
– 2 piste închise temporar pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”;
– manevre suspendate în porturile din Constanța și în Bara Sulina;
– trafic feroviar desfășurat în condiții de iarnă, cu întârzieri medii de aproximativ 60 de minute.

Au fost înregistrate avarii în alimentarea cu energie electrică în 21 localități din 5 județe (Brăila, Buzău, Constanța, Prahova și Vrancea), fiind afectați aproximativ 18.437 consumatori.

Echipele specializate intervin pentru remedierea defecțiunilor.

Din cauza zăpezii și a viscolului, în județul Giurgiu, copiii nu merg la cursuri cu prezență, în județul Vrancea cursurile se desfășoară în sistem online, iar în județul Brăila se fac cursuri online în 7 localități.

 

Incendiu devastator la Teatrul Sannazaro din Napoli: cupola a ars complet, clădirea grav afectată

Un violent incendiu a izbucnit marți la Teatrul Sannazaro, poziționat în cartierul Chiaia, în vestul capitalei campane. Flăcările s-au propagat cu repeziciune, arzând integral și prăbușind domul edificiului, arată Il Post.

Incendiul s-a extins și la un apartament, precum și la o altă clădire din proximitate. Potrivit oficialilor locali, aproximativ 60 de persoane din 25 de apartamente au fost relocate, dintre care 12 locuințe au suferit avarii semnificative. Mai mulți rezidenți au fost transportați la spital pentru controale medicale preventive, după ce au inhalat fum.

Deși pompierii au reușit să stingă focul în câteva ore, comandantul pompierilor, Giuseppe Paduano, a declarat că „prejudiciile sunt considerabile” și că teatrul „a fost, din păcate, complet compromis”.

Ancheta vizează o posibilă incendiere din culpă

Cauza exactă a incendiului rămâne, momentan, necunoscută. Parchetul din Napoli a inițiat o anchetă in rem pentru incendiere din culpă, împotriva unor persoane necunoscute, sugerând o posibilă origine accidentală a evenimentului.

Experții vor analiza dacă focul a pornit din interiorul teatrului sau dintr-un spațiu adiacent, precum și dacă au fost respectate normele de siguranță la incendiu.

Un reper al scenei napolitane

Construit în 1847, lângă biserica Sant’Orsola din Chiaia, Teatrul Sannazaro este recunoscut drept unul dintre cele mai importante teatre istorice ale orașului.

Scena sa a găzduit primele mari succese ale dramaturgului Eduardo Scarpetta și a fost martora întâlnirii istorice dintre Eduardo De Filippo și Luigi Pirandello. Datorită ornamentelor sale bogate în stucaturi aurite, teatrul era cunoscut printre napolitani sub denumirea afecțioasă de „Bomboniera din via Chiaia”.

După o perioadă de declin la începutul secolului XX, edificiul a fost restaurat în anii ’70 și redeschis sub îndrumarea Luisei Conte și a lui Nino Veglia.

Acest eveniment reprezintă o pierdere semnificativă pentru patrimoniul cultural al orașului Napoli. Autoritățile urmează să evalueze în ce măsură și sub ce condiții clădirea ar mai putea fi salvată sau reconstruită.

Vreme severă în 21 de județe și București: drumuri închise, curse anulate și peste 18.000 de consumatori fără curent

Fenomenele meteorologice prognozate în intervalul 17 februarie, ora 08:00 – 18 februarie, ora 06:30, au produs efecte în 67 de localități din 21 de județe ((AG, BV, BR, BZ, CT, CL, DB, GL, GR, HD, IL, IF, MH, OT, PH, SB, TR, TL, VS, VN, VL) și în municipiul București, potrivit datelor oficiale.

La nivel național au fost mobilizați 18.089 lucrători și 8.112 mijloace tehnice.

În sprijinul populației au acționat: 965 echipaje medicale SAJ (zi), 885 echipaje SAJ (noapte) și 520 salvatori montani.

A fost realizată manevra de forțe și mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență către județele aflate sub Cod Portocaliu, pentru creșterea capacității de răspuns.

Intervenții în teren și pagube înregistrate

Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei dintr-un beci și de pe o stradă, precum și pentru degajarea a 176 de copaci și 6 stâlpi de electricitate prăbușiți.

În urma incidentelor au fost avariate 67 de autoturisme, iar echipajele au îndepărtat elemente de construcție desprinse de la 10 imobile afectate de vânt și ninsoare.

De asemenea, 29 de autovehicule au fost deblocate după ce au rămas înzăpezite pe carosabil, fără ca pasagerii să necesite îngrijiri medicale.

Drumuri închise, curse aeriene afectate și întârzieri feroviare

Traficul rutier a fost oprit sau restricționat pe mai multe autostrăzi și drumuri naționale din cauza zăpezii și viscolului puternic.

OPRIT pe un sens de mers pe autostrada A0 (loc. Cornetu/IF) din cauza unui autovehicul derapat, pe autostrada A1 (sensul Pitești-București) pe autostrada A7 (integral), pe 4 drumuri naționale (DN 23B/loc. Măicănești/VN – Ciorăști/VN,
DNCB/loc. Bragadiru, DN 22/loc. Râmnicu Sărat – Brăila, DN2B/între loc. Buzău și loc. Brăila) și pe 2 drumuri județene (DJ 740/AG și DJ 204E/AG) din cauza zăpezii depuse pe carosabil și a viscolului puternic;

RESTRICȚONAT (MTMA>7,5 tone) pe 2 autostrăzi (A2/km 10-105 sensul B- CT și km 144-10 sensul CT-Buc, A3/integral), 3 drumuri naționale (DN 1/loc. Nistorești/PH – Dârste/BV, DN 1D/loc. Urziceni/IL – loc. Albești-Paleologu/IL, DN 2C/loc. Buzău și loc. Slobozia) și din cauza stratului de zăpadă depus pe carosabil;

RESTRICȚONAT (MTMA>3,5 tone) pe 2 drumuri naționale (DN 22/loc. Râmnicu Sărat/BZ – limită cu jud. BR și DN 2/între A7 – loc. Buzău).

Pe aeroportul „Henri Coandă” București au fost afectate 13 curse aeriene, dintre care 8 au fost anulate și 5 redirecționate, iar două piste au fost temporar închise.

Circulația feroviară s-a desfășurat în condiții de iarnă, cu întârzieri de aproximativ 60 de minute în zona Bucureștiului.

În județele Constanța și Tulcea au fost suspendate manevrele portuare, iar pe podul Ruse–Giurgiu a fost oprit tranzitul autocamioanelor.

Probleme în alimentarea cu energie și cursuri suspendate

Avarii la rețeaua electrică au fost înregistrate în 21 de localități din cinci județe (BR, BZ, CT, PH și VN), afectând aproximativ 18.437 de consumatori.

În județul Giurgiu cursurile cu prezență fizică au fost suspendate, iar în Vrancea și în șapte localități din Brăila orele s-au desfășurat online.

Totodată, în județul Giurgiu, pe DN 6, între loc. Valea Plopilor și Ghimpați, o ambulanță SABIF (C2) ce se deplasa în mun. Turnu Măgurele/TR pentru efectuarea unui transfer interclinic, a fost blocată temporar de 2 autotrenuri care au derapat. După deblocarea drumului, ambulanța și-a continuat deplasarea.

Autoritățile anunță că structurile operative rămân mobilizate, iar situația este monitorizată permanent, prioritatea fiind protejarea vieții și reducerea riscurilor pentru populație.

Recomandările specialiștilor

Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să evite deplasările care nu sunt absolut necesare în perioadele cu viscol și ninsoare abundentă.

Cei care trebuie să plece la drum sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile carosabilului și să acorde prioritate utilajelor de deszăpezire, fără a le bloca intervenția.

Specialiștii recomandă, de asemenea, informarea din surse oficiale înainte de plecare, pentru a verifica starea drumurilor și eventualele restricții de trafic.

În situația în care un autoturism rămâne blocat în trafic, conducătorii auto trebuie să rămână în vehicul, să semnalizeze vizibil prezența și să apeleze 112 în caz de urgență.

Pentru informații actualizate despre evoluția vremii, cetățenii pot consulta site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (meteoromania.ro), iar pentru recomandări privind comportamentul în situații de urgență pot accesa platforma Fiipregatit.ro și aplicația DSU.

Trafic blocat pe Centura București. Circulația ar putea fi reluată după ora 06:00

Potrivit autorităților, circulația este blocată pe ambele sensuri de mers pe DNCB, în zona localității Bragadiru, ca urmare a depunerii unui strat consistent de zăpadă. 

La fața locului se intervine cu utilaje de deszăpezire pentru degajarea carosabilului. 

Se estimează că circulația ar putea fi reluată după ora 06:00.

Miercuri dimineața, ANM a emis un Cod roșu de ninsoare pentru județul Ilfov. Potrivit avertizării, stratul de zăpadă a atins 30-35 de centimetri și se așteaptă să depășească 50 de centimetri. 

Prefectul Capitalei, pe fondul Codului roșu: Toate instituțiile sunt mobilizate și își fac treaba

„Utilajele au fost în teren și cei de la ISU verifică absolut tot orașul. Sunt mobilizați. Evident că lucrurile nu sunt roz, cum ne-am așteptat să fie, dar ninge destul de tare”, a anunțat Nistor, miercuri, la Digi24. 

În același timp, Andrei Nistor a atras atenția asupra faptului că planurile de deszăpezire ar trebui reevaluate, deoarece multe dintre ele au fost concepute în urmă cu 10–15 ani și nu mai corespund realităților actuale.

„Toate aceste planuri de deszăpezire ar trebui reverificate ulterior, pentru că ele sunt gândite acum 10-15 ani și nu mai sunt de actualitate, dar toate forțele, toate instituțiile sunt mobilizate și își fac treaba”, a spus prefectul. 

„Există suficiente stocuri și utilaje, însă este Cod Roșu și a nins foarte mult. În câteva ore, acest cod roșu se va opri și sperăm ca situația să se îmbunătățească”, a mai adăugat oficialul. 

Prefectul a făcut un apel către cetățeni să evite deplasările neesențiale, să își lase autoturismele acasă: „Pe cât posibil să-și lase mașinile acasă, să folosească transportul în comun. Iar pentru cei care merg pe jos, evident să fie extraordinar de atenți, pentru că poate fi foarte alunecos pe jos, pot cădea și pot apărea tot felul de probleme, care evident generează în lanț alte probleme, pentru că se intervine mai greu decât în mod normal. Atenție maximă!”. 

Până la ora 08:20, capitala se afla sub incidența unui Cod roșu de ninsoare. Stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri. 

 

Ninsoare abundentă și viscol la București: zboruri anulate și aeronave deviate pe alte aeroporturi

Update

Cursa Turkish Airlines 1043/1044 Istanbul -Bucuresti – Istanbul a fost anulată.

Stire inițială

Consecința directă a acestor condiții meteorologice nefavorabile a fost anularea mai multor zboruri și devierea a trei aeronave către aeroporturi alternative.

Eforturi continue de deszăpezire, zboruri anulate și rute modificate

Potrivit oficialilor aeroporturilor din Capitală, o echipă de 58 de utilaje specializate acționează fără încetare pentru a curăța pistele, platformele și căile de rulare. În ciuda acestor eforturi, rafalelor intense de vânt readuc zăpada pe sol, îngreunând considerabil atât activitățile aeroportuare, cât și operațiunile la sol.

Din cauza condițiilor meteorologice severe, următoarele zboruri au fost anulate:

  • LOT 643/644 pe ruta Varșovia – București – Varșovia
  • Tarom RO 210 de la Chișinău către București
  • Tarom 810 de la Suceava către București

De asemenea, trei zboruri programate să aterizeze la București au fost redirecționate:

  • Zborul Ryanair 5262, cu plecare din Dublin, a aterizat la Varna.
  • Zborul WizzAir 3290, venind din Porto, a fost direcționat către Sofia.
  • Zborul Hisky 236, de la Tel Aviv, a aterizat la Cluj.
  • DanAir 508 Dublin – Bucuresti va ateriza la Craiova

Anticiparea întârzierilor

Călătorii trebuie să se aștepte la posibile întârzieri ale zborurilor. Acestea sunt cauzate de operațiunile necesare de degivrare, care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor, precum și de dificultățile întâmpinate în desfășurarea activităților la sol.

Reprezentanții aeroporturilor din capitală îi sfătuiesc pe pasageri să ajungă la aeroport cu o marjă de timp suficientă și să contacteze operatorii aerieni respectivi pentru a obține cele mai recente informații despre zborurile lor.

CCR este așteptată astăzi să ia o decizie pe reforma pensiilor speciale ale magistraților

Ședința Curții Constituționale începe astăzi, la ora 11.00.

În ultima ședință pe acest controversat subiect, 8 din cei 9 judecători au decis să amâne luarea unei decizii pentru a analiza dacă proiectul Guvernului Bolojan poate fi trimis spre analiza Curții Europene de Justiție (CJUE), așa cum a cerut Curtea Supremă de Justiție, sub forma unei întrebări preliminare.


Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), la finalul sedintei publice/ ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Curtea Supremă de Justiție a cerut CCR să sesizeze CJUE cu privire la statutul magistraților din România

ÎCCJ a sesizat CCR cu solicitarea ca aceasta să trimită întrebări preliminare la CJUE, pentru a clarifica dacă noile reglementări privind pensiile speciale ale magistraților respectă dreptul Uniunii Europene.

„Prin această cerere se solicită verificarea compatibilității măsurilor naționale analizate cu exigențele stabilite de dreptul Uniunii Europene și de jurisprudența Curții de Justiție.

În cadrul demersului formulat, este exprimată opinia potrivit căreia dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților”, arată ÎCCJ.

De-a lungul timpului, CJUE s-a pronunțat pe situații similare și în cazurile Poloniei, Ungariei și chiar și în cazuri punctuale ridicate de magistrați români.


Magistrații români cred că sunt discriminați de Ilie Bolojan

Ilustratie foto, cartea Constitutia Romaniei, in sala in care au loc sedintele de plen ale Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), miercuri, 24 septembrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Pe 5 decembrie 2025, Curtea Supremă de Justiție a sesizat la CCR neconstituționalitatea legii privind pensiile speciale pe care insistă Ilie Bolojan.

Potrivit ÎCCJ, legea lui Bolojan „discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu, încalcă brutal independența justițieielimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați, încalcă standardele internaționale statuate prin jurisprudența CJUE și CEDO, încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționaleutilizează termeni ambigui și neclari și prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate și previzibilitate într-un stat de drept (…).

Contrar celor susținute de inițiatorul proiectului de lege, Comisia Europeană nu a criticat dispozițiile ce vizează condițiile de pensionare, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin actul normativ anterior precizat, confirmând, practic, reglementarea adoptată.

În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi, etc.), iar peste 10.000 aparțin celorlalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României, personal aeronautic civil navigant și personalul Curții de Conturi).

Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraților, dar altele decât cele ale sistemului de apărare și ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei.

Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depășit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI, cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive este mai degrabă destinată comunicării publice a unui narativ neadevărat decât a fundamentării oficiale și riguroase a necesității modificării cadrului legal doar în ce privește pe magistrați”, spune Curtea.


Ce prevede reforma pensiilor magistraților pe care insistă Guvernul Bolojan

Ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functie a unor membri ai Curtii Constitutionale, la Palatul Cotroceni, duminica, 13 iulie 2025. In imagine: Elena Simina Tanasescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochina, Laura Iulia Scantei si Dimitrie Bogdan Licu. ALEXANDRA PANDREA/GMN/MEDIAFAXFOTO

În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, iar magistrații se pot pensiona și la 48-49 de ani, dacă au vechimea de 25 de ani de magistratură. O parte dintre ei stau ani buni cu deciziile de pensionare în buzunar, pentru orice eventualitate, chiar dacă continuă să activeze în instanțe sau parchete.

În noua variantă a legii pe care Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea pe 2 decembrie, Bolojan a modificat următoarele:

  • cuantumul viitoarelor pensii ale magistraților – de la 80% la 70% din ultimul salariu net
  • cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate
  • perioada de tranziție a crescut însă de la 10 la 15 ani. Ceea ce înseamnă că că peste 15 ani, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani
  • în fiecare an, vârsta de pensionare va crește cu un an, până când, în 2042, procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani
  • magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani, dar dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”

Nicușor Dan: „Este o problemă care trenează în societate de foarte multă vreme”

Președintele României, Nicușor Dan, a fost rugat să comenteze decizia judecătorilor CCR în timpul unei conferințe de presă care a avut loc în Belgia la finalul întâlnirii de la Consiliul European de săptămânile trecute. Șeful statului s-a arătat deranjat de tergiversări.

„Nu vreau să comentez foarte mult pentru că este o autoritate care are libertatea de apreciere”, a spus Nicușor Dan.

El a insistat asupra problemei spunând că societatea vrea o soluție și a recunoscut că judecătorii CCR au tergiversat cazul.

„Totuși este o problemă pe care societatea o vrea rezolvată, o problemă care trenează în societate de foarte multă vreme (…) evident ca este o tergiversare, o vedem cu toții”, a precizat Nicușor Dan.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat ieri RRA, Nicușor Dan a spus că „orice fel de opinie juridică în contradicție este legitimă” pe acest subiect, pentru că dreptul nu este 100% o știință exactă. 

„Este neplăcut că a existat această tergiversare. Mai ales că este un proiect de lege cu o modificare relativ minoră  care vine din vara acestui an. Deci nu erau așa de multe lucruri de cercetat la ea. Faptul că au fost toate aceste amânări succesive, nu cred că a făcut bine nici Curții, nici imaginii pe care românii și-o fac despre statul român în general.

Dincolo de această întârziere, evident că mi-aș dori ca proiectul să treacă și lucrurile să fie puse în practică”, a spus șeful statului.

Președintele Dan a evitat să se antepronunțe pe subiect având în vedere că mâine este așteptată decizia CCR, dar susține că opiniile juridice contrare Guvernului Bolojan sunt legitime:

Dincolo de asta, orice fel de opinie juridică care să fie în contradicție cu alte opinii juridice, în cazul acesta a Guvernului, a coaliției, este legitim să existe. Nu trebuie să ne mire, să ne surprindă. Numai că momentul în care decizia aceasta a fost luată, trebuia să fie mult, mult mai devreme.

Dreptul nu este o știință 100% exactă. Există chestiuni din viața reală, există interpretări care pot să fie diferite. A existat bună credință din partea Guvernului, dacă se va întâmpla să se constate că o anumită parte din textul propus de guvern să nu fie constituțional, asta nu înseamnă nici reaua credință a Guvernului, nici a Curții Constituționale.

Numai că tot procesul acesta trebuia finalizat de multă vreme, ca să știm unde suntem”.

Mâine, CCR este așteptată să ia o decizie pe reforma pensiilor magistraților, după 5 amânări succesive. Judecătorii constituționali vor decide dacă sesizează CJUE pe temă cu o întrebare preliminară, așa cum a cerut Curtea Supremă, sau dacă votează asupra constituționalității proiectului propus de Guvernul Ilie Bolojan.


Bolojan despre votul CCR în privința pensiilor: „Este foarte probabil ca România să piardă bani”

Amânările și dezbaterile prelungite de la CCR în privința pensiilor de serviciu ale magistraților duc la riscul ca România să piardă bani importanți. Deși nu poate să anticipeze ce se va întâmpla mâine (18 februarie) la CCR în privința pensiilor magistraților, Bolojan crede că România riscă să piardp o sumă uriașă de bani. Este declarația premierului făcută, aseară, la TVR.

Ilie Bolojan a declarat la TVR că decizia pe care Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să o pronunțe asupra pensiilor magistraților este crucială atât pentru încrederea publică în instituții, cât și pentru stabilitatea financiară a țării.

Premierul a criticat întârzierile repetate și a avertizat că România riscă să piardă fonduri europene importante dacă situația nu este clarificată rapid.

Bolojan a subliniat că amânările și dezbaterile prelungite din spațiul public afectează credibilitatea instituțiilor:

„Amânările care au fost până acum și toate dezbaterile din spațiu public pe această temă, cu siguranță nu sunt de natură să crească nici încrederea în Curtea Constituțională, nici în sistemul de justiție și nici în sistemul politic”, a spus premierul.

„Niciun român nu va accepta ca o pensie să fie cât ultimul salariu”

El a criticat nivelul pensiilor speciale și vârsta de pensionare, afirmând că acestea nu sunt acceptabile de societate: „Niciun român nu va accepta că o pensie trebuie să fie cât ultimul salariu și că cineva care este în deplinătatea forțelor fizice și intelectuale poate să plece la pensie la 48, 50 de ani. Este o situație anormală, plus la o diferență de pensie față de medie care este insuportabilă.”

În opinia sa, reforma este esențială pentru recâștigarea încrederii cetățenilor și pentru stabilitatea politică:

„Dacă partidele care suntem astăzi în guvernare nu vom dovedi în acești ani că suntem în stare să oferim cetățenilor livrabile, că lucrăm în interesul lor (…) cu siguranță în 2028 vom avea un vot de care vom putea discuta atunci dacă vom ajunge să mai dialogăm”, a spus acesta.

Riscul major: pierderea a 231 milioane euro

Bolojan a avertizat că o nouă amânare ar putea avea consecințe financiare serioase:

„În condițiile în care se amână o astfel de decizie, este foarte probabil ca România să piardă cei 231 de milioane de euro care sunt reținuți din cererea de plată anterioară.”

Potrivit acestuia, Comisia Europeană consideră jalonul neîndeplinit: „Ne-au comunicat (…) că, din punctul lor de vedere, jalonul este neîndeplinit, dar vor face o comunicare oficială spre sfârșitul lunii februarie.”

Restricții de trafic pe autostrăzile A7 și A0 din cauza condițiilor meteo

Din cauza viscolului și a ninsorii abundente, se instituie restricții de circulație pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone, pe autostrada A7, pe sectorul cuprins între km 0+000 -km 52+850, Spătaru (Buzău)- Dumbrava (Prahova), Calea 2”, transmite CNAIR pe Facebook.

În zonă se acționează cu 16 utilaje, dintre care 13 autoutilaje de tip ATB și 3 utilaje UNIMOG. 

Restricții similare sunt în vigoare și pe Autostrada A0, unde circulația autovehiculelor cu MTMA mai mare de 7,5 tone este interzisă pe sectorul cuprins între km 52+000 și km 75+000, din cauza acelorași condiții meteo. 

Restricții de trafic pe autostrăzile A1, A2, A3 și A7 din cauza ninsorii. Traficul este blocat pe A1

Update

Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert: Alertă extremă pentru Autostrada A1 București-Pitești. Se recomandă ocolirea zonei sau găsirea unei rute alternative.

Știre inițială

„Pe Autostrada A3 București – Ploiești, se circulă în condiții de iarnă, ca urmare a vremii nefavorabile. În zonă se acționează pentru menținerea drumului practicabil, însă condițiile meteo pot afecta siguranța deplasării. În acest context, a fost stabilită măsura restricționării traficului autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, pe întreg tronsonul autostrăzii A3”, informează autoritățile. 

Într-o nouă informare, autoritățile anunță că traficul pe A7 a fostr restricționat în totalitate. „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe întreg tronsonul autostrăzii A7 Ploiești – Adjud- Adjud, ca urmare a vremii nefavorabile.În zonă se acționează pentru deblocarea drumului.În acest context, a fost stabilită măsura restricționării traficului pentru toate autovehiculele pe întreg tronsonul autostrăzii A7”, anunță Centrul INFOTRAFIC

De asemenea, traficul se desfășoară îngreunat și pe Autostrada A2 București – Constanța, în condiții de iarnă.  

„În acest context, a fost stabilită măsura restricționării traficului autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, între km. 10 – 105 pe sensul dinspre București spre Constanța, respectiv între km. 144 – 10 pe celălalt sens de mers”, se arată în informare. 

Autoritățile recomandă șoferilor să evite deplasările în zonele afectate, să se informeze înainte de plecare cu privire la starea drumurilor și să utilizeze doar autovehicule echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă.