Dominic Fritz, după consultările cu președintele: L-am asigurat că îl susținem pe premierul Ilie Bolojan

„Am avut o discuție lungă și extrem de sinceră, deschisă cu domnul președinte. I-am explicat viziunea noastră, principiile noastre, pe baza cărora luăm decizii în aceste zile. L-am asigurat că îl susținem pe premierul Ilie Bolojan. Și am spus că o să continuăm prezența noastră în acest guvern, tocmai pentru că suntem îngrijorați de pierderea celor 10 miliarde de euro din PNRR, de pierderea celor 16 miliarde de euro din programul SAFE”, a declarat Dominic Fritz.

El a spus că a fost o discuție „cu destul de multe îngrijorări”.

„Este evident că nu există o cale ușoară din criza în care ne-a aruncat PSD. I-am exprimat președintului așteptarea noastră ca PSD, chiar în această criză, să arate un minim de responsabilitate față de această țară, să nu blocheze programele SAFE, să nu blocheze PNRR și, la fel, să facă posibil să tragem o linie clară între momentul în care PSD a făcut parte din acest guvern și în care nu va mai face parte din acest guvern. Și am înțeles că acest moment va fi mâine și ne așteptăm ca PSD să-și retragă rapid oamenii care au fost puși în funcție pe cale politică”, a mai spus liderul USR.

Discuții între președinții de partide

El a spus că dacă PSD va vota o moțiune de cenzură „nu va mai putea să fie un partener pentru noi”.

„Noi stăm la dispoziție inclusiv pentru o variantă de guvern minoritar, dar răspunderea pentru ce se va întâmpla cu guvernarea acestei țări după o posibilă cădere a Guvernului, această răspundere este 100% la PSD și ei trebuie să ne spună cine cred ei ar trebui să asigure guvernarea României după o posibilă moțiune de șenzură”, a mai spus Dominic Fritz.

Despre portofoliile din Guvern, liderul USR a spus: „Există mai multe variante pe care le vom discuta între președinți de partide și mă aștept ca destul de curând să putem comunica și un rezultat”.

Întrebat dacă va negocia cu parlamentari ai AUR, Fritz a spus: „Eu nu exclud că există parlamentari care momentan se regăsesc la AUR, care sunt și ei îngrijorați de situația actuală și bineînțeles că suntem oricând deschiși pentru o discuție. Ce excludem este o negociere formală cu partidul AUR”.

Ciobănița Maria Hoadrea, bunica turiștilor din Țara Colibelor, îi întâmpină pe drumeți cu bucurie și mâncare bună

„Bunica Maria” este cea care le pune bucate pe masă drumeților care poposesc în coliba sa din  Râul Sadului, aflată la Stână din Secături, în Munții Cindrel.

„Le fac tocană cu cartofi, afumătură și cârnați de casă. Mai fac supă cu tăiței, tot de casă, balmoș, iar la desert gogoși simple, cu dulceață sau brânză. Pun pe masă și sticle cu rachiu și vișinată, să se omenească bine”, povestește Maria Hoadrea, care va împlini luna viitoare 75 de ani.

Femeia povestește că turistele care îi trec pragul o admiră pentru viața sa simplă. „Vin multe doamne de la birou și-mi spun că-s norocoasă, că aici nu am stres. Păi eu nu-mi bat capul cu calcule, dragele mele! Noi, țăranii, ne îmbolnăvim doar de răceală, n-avem altele.”

Opt luni din an, la stână, alături de soțul ei

Maria Hoadrea, alături de soțul ei, cu nouă ani mai în vârstă, trăiește 8 luni pe an la stâna din secături, acolo unde îngrijește animalele. „Avem vaci, oi, cai și măgari, plus o grădină de zarzavat. Îi de lucru cât îi ziua de lungă. Da’-s iute, zici că-s curentul de la priză. Minteni mă aprind, că așa am fost de mică”, povestește femeia.

În tinerețe, dar acum, Maria își câștigă traiul din vânzarea bucatelor. În comunism, femeia își amintește că nu avea un trai ușor:

„Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Am plecat cu mașină de ocazie de aici, din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză, făceam bani să merg mai departe. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut. La colibă dormeau pe jos, în fân, ca sarmalele. Îi coboram de la munte în desagi, pe măgar. Toate fetele mele au crescut precum ciobanii, în cizme”, povestește femeia.

Ocazional mai coboară în sat, cu ajutorul măgarilor

Acum ea își vinde bucatele în piețe din orașele apropiate. Uneori, Bunica Maria mai coboară la casa de la sat pentru cele trebuincioase. „Niște sămânță de salată verde, arpagic și musai mălai din cucuruz nestropit cu chimicale. În rest, avem tot ce ne trebuie”, spune femeia.

Lumea a început să-i spună „Bunica Maria” de când munții din jurul celei mai mici comune din județul Sibiu au fost împânziți cu poteci pe care orășenii le bătătoresc în căutare de aer curat și verde crud. Este multă liniște în această parte de lume. „Înainte vreme nu vedeai oameni cu săptămânile. Nici lupi, nici urși. Stam doar cu Dumnezeu, acolo, în munte.”

Bunica cu 5 copii, 10 nepoți și 6 strănepoți

Maria Hoadrea are cinci copii, zece nepoți și șase strănepoți, neamul fiindu-i numeros întrucât, la rândul ei, provine dintr-o familie cu cinci copii.

„«Pătrule, lasă-mă jos, măi copile!» Așa îi zic când vine de mă ia în brațe și mă ridică. Strigă din poartă «mamă mare», apoi mă cuprinde de mă saltă”, spune femeia, cu gândul la cel mai năzdrăvan dintre nepoți.

Când vorbește despre copiii săi, acum adulți, le spune „flori”. Când ajunge la nepoți, inevitabil apare și Dumnezeu: „Toți au mașini, umblă de colo-colo. Doamne, ține-i! Toți care aveți copii să vă rugați lui Dumnezeu să-i păzească.”

În Râu Sadului, „să nu mă descoperi” este sinonim cu „să nu mă provoci”, așa că cea cunoscută drept „Bunica Maria” s-a lăsat „descoperită” la o vorbă despre lume, ziua de ieri și cea care va să vină.

„Îmi spun vecinele că o să fac suta, că-s de neam care trăiește mult. Le-o fi ciudă”, spune femeia al cărei tată a fost Ilie Răduț, ultimul veteran de război din Râu Sadului. A supraviețuit gloanțelor, însă a fost secerat de pandemia de Covid. „Avea 99 de ani și cinci luni, săracul. Era ca mine, tare-i mai plăcea viața!”

Școala a făcut-o la sat

Școala a făcut-o în sat și nu a cunoscut altă viață decât cea trăită alături de oi, vaci și capre. „Și cele patru fete și băiatul nostru au crescut ca noi, tot cu animalele. Și zestrea le-a fost câteva zeci de oi.”

În sat, Maria, a coborât la pas mărunt cu Bobiță, un măgăruș blând. I-a pus în față boabe aurii de porumb, întremându-l pentru drumul înapoi spre colibă. „La deal mă sui pe măgar, nu mai pot urca pe jos atâta drum.”

Întrebată dacă vreodată i-a fost greu, dacă a simțit că nu mai poate, Maria a răspuns iute și senin „Niciodată nu mi-a fost, că nu am știut alt trai. De unde să știu eu când îmi este ușor?”

Acasă la sat, pe masa din bucătărie, Maria are o „chindeauă de icoane”, o țesătură care se așterne de obicei în jurul sfinților de pe pereții casei.

Pe ea se odihnesc acum câteva perechi de șosete din lână. „Le-am lucrat astă iarnă, la piață, când am fost cu brânză. Mă întrebau cucoanele dacă nu-mi îngheață degetele când lucrez. Păi ce, lor le îngheață când stau cu telefonul în mână și degetele pe ecran?”, își amintește femeia.

Maria a vizitat Orientul Mijlociu, pentru că acolo au umblat „sfinții și Iisus”

Dacă turiștii care poposesc la Maria la „colibă” sunt obișnuiți cu vacanțele periodice la mare și la munte, în străinătate, Maria își amintește că, pe vremea comunismului, când era tânără, ea a decis să viziteze locurile în care au umblat sfinții lui Iisus.

Plimbările au fost puține, însă cu banii de pe două vaci și o jumătate de porc a trecut granița cu avionul: „Am fost în Israel, Palestina, Egipt și Iordania, pe unde au umblat sfinții și Iisus. Mi-am zis: «Mărie, îi fain la Râu Sadului, dar mai trebuie să vezi și lumea asta mare!»”, își amintește Maria.

La casa sa Mariei din Râu Sadului, măgărușul Bobiță și-a terminat porția de porumb. Este trecut de miezul zilei. Animalul are șaua pregătită și traseul în minte. Credinciosul animal își și va duce stăpâna înapoi în munte, în Țara Colibelor, de unde va coborî cu roți de caș și burduf, toate urmând să ia mai apoi calea piețelor din Sibiu sau Cisnădie.

Dincolo de gustul intens dat de iarba grasă și aerul curat, brânza din Țara Colibelor poartă și truda ultimilor proprietari de stâni de pe Secături, mândru crâmpei al județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Povestea Mariei Hoadrea face parte din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, inițiativă a Consiliul Județean Sibiu. 

Bolojan le mulțumește românilor pentru sacrificiu și spune că datele arată că suntem pe drumul corect: „De mulți ani, România a cheltuit mai mult decât își permitea”

În esență, premierul a afirmat că România a început să corecteze un dezechilibru major al finanțelor publice, reducând deficitul prin măsuri concrete, dar situația rămâne încă fragilă. Ilie Bolojan transmite că ani la rând statul a cheltuit peste posibilități, acumulând datorii costisitoare, iar acum este necesară o ajustare pentru a evita dependența de împrumuturi scumpe.

De asemenea, el a adăugat că scopul nu este doar scăderea deficitului în sine, ci stabilizarea economiei și redirecționarea banilor către dezvoltare. În același timp, avertizează că procesul este dificil și cere efort din partea întregii societăți, dar subliniază că direcția actuală este corectă și nu trebuie abandonată.

„Deficitul total al României, calculat după metodologia europeană și care include toate cheltuielile și obligațiile statului, a scăzut de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Această scădere importantă a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, dar și din folosirea fondurilor europene și ajustarea investițiilor din PNRR. România are în continuare cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, dar a avut și cea mai mare corecție. Reducerea deficitului nu este un scop în sine, ci un pas necesar pentru a pune finanțele țării pe baze sănătoase.

De mulți ani, România a cheltuit mai mult decât își permitea, iar datoria a crescut constant. Anul acesta, doar dobânzile pentru împrumuturile din trecut ajung la aproximativ 60 de miliarde de lei, echivalentul costului unei autostrăzi precum Autostrada Moldovei. Nu mai putea continua acest model. Acum începem să schimbăm această direcție și să recâștigăm controlul asupra economiei. Avem nevoie de această ajustare pentru ca economia să nu mai depindă de datorie scumpă, ci de investiții, muncă și competitivitate.

Fiecare punct procentual redus din deficit, adică aproximativ 20 de miliarde de lei, înseamnă mai puțini bani plătiți pe dobânzi și mai mulți bani pentru dezvoltare, infrastructură și servicii publice. Cu cât corecția este mai rapidă, cu atât mai repede poate începe o creștere economică sănătoasă, iar acest lucru se va vedea în nivelul de trai. În același timp, costurile de împrumut pentru România pot scădea.

Este o perioadă dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți. Mulțumesc tuturor pentru răbdare și sacrificiu. Datele Eurostat arată că direcția este una corectă. Economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare.

Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”, a scris premierul pe pagina oficială de Facebook.

Ciprian Ciucu acuză PSD că încearcă să rupă PNL: „Știm cu toții că au existat discuții între PSD și membri PNL. Toată lumea îi știe. Și presa îi știe”

Într-un interviu acordat la Digi24, moderat de Cosmin Prelipceanu, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a declarat că actualul guvern va continua să administreze țara până în momentul în care va fi demis printr-o moțiune parlamentară.

Ciucu a subliniat că Executivul, format din miniștri ai PNL, USR și UDMR, își va menține atribuțiile chiar și în scenariul retragerii PSD din guvern.

Prioritatea, a spus el, este menținerea stabilității și continuarea proiectelor majore precum PNRR și programul SAFE.

„Vom administra țara până când acest guvern va fi picat printr-o moțiune. Până atunci ne asumăm guvernarea”, a afirmat Ciucu.

Relația PNL–PSD, în punct critic

Liderul liberal a indicat că o eventuală moțiune inițiată de PSD ar rupe definitiv încrederea dintre cele două partide.

„Încrederea se câștigă greu și se pierde foarte ușor, iar PSD a afectat-o de mult timp”, a spus acesta.

Ciucu a avertizat că presiunile PSD asupra PNL, inclusiv în privința renunțării la propunerea de premier, ar afecta grav identitatea partidului:

„Dacă cedăm, ne pierdem credibilitatea, demnitatea și sufletul”.

El a adăugat că PNL trebuie să rămână relevant politic chiar și din opoziție, dacă va fi cazul, pentru a reprezenta o alternativă viabilă.

Respinge varianta unui premier tehnocrat

Întrebat despre posibilitatea instalării unui premier tehnocrat, Ciucu a exclus această variantă, menționând că nu a existat o discuție reală în acest sens nici în partid, nici cu președintele Nicușor Dan.

În opinia sa, un astfel de premier ar fi vulnerabil în fața presiunilor politice: „Dacă va lua decizii corecte pentru România, va fi atacat, așa cum s-a întâmplat cu Dacian Cioloș”.

Acuzații privind negocieri între PSD și membri PNL

Un punct sensibil al discuției a fost declarația lui Dan Motreanu, potrivit căreia PSD ar fi purtat discuții cu membri din interiorul PNL: „Crizele politice nu apar din senin. PSD a avut discuții în interiorul Partidului Național Liberal, altfel nu mergeau atât de departe”.

Ciucu a confirmat existența acestor contacte, dar a refuzat să ofere nume.

„Știm cu toții despre cine este vorba. Scopul era dărâmarea guvernului condus de Ilie Bolojan”, a spus acesta.

Întrebat dacă liderii PNL, inclusiv premierul, cunosc identitatea celor implicați, Ciucu a răspuns: „Toată lumea îi știe. Și presa îi știe”.

Context

Declarațiile vin pe fondul unor tensiuni crescânde în coaliția de guvernare și al speculațiilor privind o posibilă moțiune de cenzură.

În acest context, PNL transmite că își va continua mandatul până la o decizie formală a Parlamentului, dar nu exclude trecerea în opoziție dacă raporturile politice devin ireconciliabile.

Nicușor Dan, după consultări cu partidele: În orice formulă, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale

Șeful statului a spus că a avut consultări „informale” cu partidele.

„Suntem evident într-o criză politică. Criza asta n-a început azi. De luni de zile, neînțelegerile, diferențele de opinie între partidele din coaliție s-au amplificat. Ce am cerut eu partidelor la discuțiile pe care le-am avut, și o fac și public acum, este să dezescaladeze retorica publică. Pe de o parte. Apoi să se uite la viitor și ce vom face mai mult decât la trecut”, a declarat Nicușor Dan.

El spune că această dezescaladare este necesară pentru viitor: „Și în orice formulă politică majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale Dezescaladare în acest moment pentru a putea avea un dialog în viitor”.

El i-a asigurat pe români că instituțiile statului funcționează și că nu se pune în discuție direcția pro-occidentală a României.

„Fiecare din partidele care au venit azi și minoritățile naționale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forțe anti-occidentale, recte AUR. Și fiecare dintre ele și-a exprimat disponibilitatea de cooperare în mod special, particular, pe proiectele esențiale pe care România le are în perioada imediat următoare, OECD, SAFE, PNRR. Deci, calm și vom trece prin asta”, a mai spus Dan.

Ciucu, despre Nicușor Dan: „Nu poți fi permanent echidistant”

Asta este ceea ce am spus. (…) În fața Domnului Președinte Nicușor Dan, am reiterat același lucru. Deci dacă PSD va pica acest guvern, noi nu vom mai face parte dintr-o nouă coaliție cu PSD”, adăugând că „cei care fac majoritatea să dărâme un guvern sunt responsabili să-și asume majoritatea guvernamentală”. 

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan l-a provocat cu varianta unei guvernări fără Ilie Bolojan, Ciucu a precizat, la fel ca Dominic Fritz, că nu a fost cazul. Legat de consultări, liberalul spune

Eu i-am subliniat domnului Nicușor Dan că… Eu înțeleg cartea echidistanței constituționale, dar între agresor și agresat – între cel care a respectat protocolul de guvernare și cel care l-a încălcat; între cel care a stat să încaseze și cel care a dat – sunt totuși diferențe din punct de vedere moral. Și această echidistanță poate fi înțeleasă până la un punct, o înțeleg foarte bine, dar la un moment dat nu poți fi permanent echidistant”, a spune Ciucu. 

Reamintim că președintele Nicușor Dan a desfășurat consultări, miercuri, la Cotroceni, cu liderii partidelor din fosta coaliție, PSD, PNL, UDMR și USR, în încercarea de a media criza politică surverită după de social-democrații au decis, luni, retragerea sprijinului față de premierul Ilie Bolojan.

Declarațiile oferite de Ciucu s-au desfășurat cu puțin timp înainte de declarațiile Președintelui Nicușor Dan, cu privire la consultări, în care acesta a îndemnat partidele să dezescaladeze tensiunile politice.

Ciucu, întrebat dacă PSD a vorbit cu oameni din PNL: Da. Știm cu toții cine sunt

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a fost întrebat miercuri seara la Digi 24 dacă știa că PSD a vorbit cu oameni din PNL înainte de retragerea sprijinului pentru premierul Bolojan.

„Da”, a fost răspunsul liberalului, care a adăugat „știm cu toții” despre cine este vorba, inclusiv liderul partidului Ilie Bolojan.

Ciprian Ciucu nu a vrut să dea nume, dar a spus că aceștia „vreau ca să dărâme Guvernul Bolojan”.

Întrebat dacă lucrează în continuare cu ei, Ciucu a spus: „Momentan ne concentrăm pe guvernare.
Unii poate sunt recuperabili, dar ce nu s-a înțeles este că noi trebuie să ne regăsim sufletul, să ne schimbăm. Dacă vom continua să facem politica la fel ca PSD și cum am făcut o perioadă bună de timp, lumea nu ne va mai vota”.

Liderul liberal a fost întrebat dacă a început „vânătoarea de voturi” în Parlament, iar răspunsul a fost Nu și a infirmat informațiile privind discuții cu AUR.

„Din punctul meu de vedere, AUR o să voteze conform propriei conștiințe. N-avem ce să le oferim. Ce să le dăm? Ca să ce?”.

„Cine dărâmă guvernul, dacă se consideră un om serios, sau dacă se consideră oameni serioși, sunt datori să pună un alt guvern. Îți face o majoritate să pici un guvern? Fă majoritatea să-ți asumi guvernarea”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Ciucu avertizează că PNL riscă „să se ducă după PNȚCD” dacă îl schimbă pe Bolojan

Primarul general al Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a declarat, miercuri, la Digi24, că liberalii își asumă guvernarea până în momentul în care actualul Executiv va cădea în Parlament.

„Noi vom administra țara până în momentul în care acest guvern va fi picat printr-o moțiune în Parlament. Deci până atunci ne asumăm”, a spus Ciucu.

Acesta a avertizat că, în cazul în care PSD va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, PNL nu va mai putea avea încredere în social-democrați.

„Dar când va veni moțiunea, dacă PSD va pica acest guvern, noi nu mai avem cum să avem încredere în PSD. Încrederea se câștigă greu, se pierde foarte ușor. Iar PSD ne-a pierdut încrederea de foarte mult timp”, a afirmat Ciucu.

Ciucu a avertizat că „șantajul PSD” pentru înlocuirea lui Ilie Bolojan ar afecta identitatea PNL.

„În momentul în care vom ceda șantajului PSD de a renunța la propriul nostru președinte ales pentru poziția de prim-ministru, noi vom deveni brelocul PSD. Și acest partid își va pierde credibilitatea, identitatea și sufletul. Și se va duce după PNȚCD. Pentru mine este important ca Partidul Național Liberal, care are oameni competenți și are și mulți oameni integri, să știți, să meargă mai departe chiar și din opoziție. Pentru a fi o alternativă la ceea ce se conturează astăzi în spațiul politic”, a mai spus Ciucu.

Muntenegru va adera la Uniunea Europeană. Oficialii se pregătesc redactarea unui acord

Miercuri, Muntenegru a făcut un pas spre aderarea la UE, după ce statele membra au convenit să înceapă munca pentru un tratat de aderare pentru Muntenegru la UE, potrivit oficialilor europeni, informează AFP, citată de Euractiv.

Ambasadorii din cele 27 de state membre ale UE au decis să înființeze „grup de lucru ad-hoc” pentru redactarea unui tratat de aderare. Acesta este un pas tehnic, însă esențial, pentru aderare, a precizat un oficial.

„Suntem încrezători că acest lucru va transmite un semnal puternic că aderarea este la îndemâna partenerilor de extindere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ciprului, care deține președinția rotativă a UE, referindu-se la decizia luată în cadrul unei reuniuni de la Bruxelles.

Muntenegru, alături de Albania, este favorită să devină prima țară care aderă la Uniunea Europeană de la admiterea Croației în club în 2013.

Podgorica a încheiat negocierile privind 14 din cele 35 de așa-numite „clustere” – runde de discuții grupate în jurul diferitelor subiecte, de la fiscalitate la politica de mediu — alimentând speranțele că ar putea deveni membru al UE în următorii ani.

Ministra Afacerilor Europene din Muntenegru, Maida Gorčević, a declarat: „Vești excelente vin de la Bruxelles”.

Înființarea grupului de lucru a fost „încă o confirmare a faptului că suntem pe calea cea bună pentru ca Muntenegru să devină cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene până în 2028”, a adăugat oficiala.

Hidroelectrica a obținut bani pentru stocarea cu baterii de la Porțile de Fier II. Bogdan Badea: „Finanțarea ne permite un pas firesc către un sistem energetic mai flexibil și mai corect balansat”

Proiectul care o valoare totală estimată de aproximativ 310 milioane lei prevede instalarea unei capacități de 64 MW și 256 MWh la Porție de Fier II, acesta fiind cel mai amplu proiect de stocare cu baterii dezvoltat până în prezent de companie.

Aproape jumătate (45,47%) din producția națională de energie electrică de la ora 19:15 era produsă de hidrocentrale – respectiv 2.250 MW din totalul de 4.952 MW – iar cea mai mare parte din această cantitate provine de la Porțile de Fier I și II. La nivel multianual, cele două mari hidrocentrale de pe Dunăre produc între 10-15% din energia națională, în funcție de hidraulicitate, și peste 40% din energia hidro intră în sistemul energetic național de aici, conform oficialilor companiei.

Importanța investiției

Potrivit oficialilor companiei, investiția va contribui la creșterea flexibilității sistemului energetic și la integrarea eficientă a surselor regenerabile, prin furnizarea de servicii de echilibrare și reglaj.

„Finanțarea pentru proiectul de la Porțile de Fier II ne permite să facem un pas firesc către un sistem energetic mai flexibil și mai corect balansat. Stocarea energiei nu mai este o opțiune, ci o necesitate, mai ales într-un context în care producția din surse regenerabile este tot mai mare, crescând totodată necesarul de servicii de echilibrare. Ne concentrăm pe soluții care folosesc inteligent ceea ce avem deja – infrastructura hidro – și o completăm cu tehnologii moderne, astfel încât să putem livra energie atunci când este cu adevărat nevoie. În același timp, aceste investiții ne ajută să creștem eficiența și să valorificăm mai bine fiecare MWh produs”, a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica.

Contractul semnat miercuri de Hidroelectrica prevede o finanțare nerambursabilă în valoare de 43,3 milioane de lei, obținută prin Fondul pentru Modernizare.

Hidroelectrica susține dezvoltarea proiectelor de hibridizare a activelor existente, prin integrarea capacităților hidroenergetice cu soluții complementare de producție din surse regenerabile și sisteme de stocare, într-o arhitectură operațională unitară. Această abordare permite creșterea flexibilității și a eficienței portofoliului, optimizarea utilizării infrastructurii existente și maximizarea valorii energiei produse, consolidând totodată rolul companiei în asigurarea echilibrului și adecvanței Sistemului Electroenergetic Național.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile din România și unul dintre cei mai importanți actori din sectorul energetic al Europei de Sud-Est. Compania are un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, cumulat cu parcul eolian de la Crucea. Recent, societatea a depășit valoarea de piață de 70 de miliarde, sumă record pentru Bursa de Valori București.