Gimnasta Sabrina Voinea, operată de apendicită. Gimnasta este acum bine

Potrivit ProSport, ea a ajuns la Spitalul de Urgență Ilfov cu dureri cu dureri mari în zona burții, iar după primul set de analize, medicii au luat decizia de a o opera. Sportiva suferea de o apendicită acută.

Astăzi, mama sportivei de doar 18 ani a publicat, pe Facebook, o postare în care spune că fiica ei este acum bine.

„Sabrina, azi-noapte, a fost operată de apendicită acută, acum este bine. Suntem lângă tine, iubita noastră”, a scris Camelia Voinea, în postarea sa, însoțită de o fotografie cu tânăra Sabrina pe patul de spital.

Mama sportivei le-a mulțumit medicilor de la „Floreasca” pentru intervenție.

 

 

Reacția DSU după ce doi medici de la urgențe au fost agresați: Nu mai pot fi tratate ca simple incidente izolate

„Lovirea unui medic în timpul resuscitării unui pacient sau în timpul intervenției într-o situație critică reprezintă un act de o gravitate extremă. În sala de resuscitare nu există conflicte, nu există dispute, nu există orgolii – există doar lupta contra timpului pentru salvarea unei vieți. Orice gest violent într-un astfel de moment nu lovește doar într-un profesionist, ci afectează direct actul medical și șansa la supraviețuire a pacientului, ducând la întârzieri, de cele mai multe ori mortale, asupra intervenției”, arată duminică DSU.

Reprezentanții instituției susțin că personalul medical din structurile de urgență își desfășoară activitatea sub presiune constantă, în situații-limită, în condiții de stres maxim, pentru oameni pe care nu îi cunosc, dar pentru care fac tot ceea ce este omenește posibil.

Faptă gravă

„Din punct de vedere legal, agresarea personalului medical aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu atrage răspunderea penală, iar în anumite condiții poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 din Codul penal, infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii. În funcție de circumstanțe, pot fi incidente și alte infracțiuni, precum lovirea sau alte violențe, distrugerea ori tulburarea ordinii și liniștii publice. Legea nu lasă loc de interpretări: exercitarea violenței împotriva personalului aflat în misiune este o faptă gravă, iar consecințele sunt penale”, transmite DSU.

Departamentul anunță că susține aplicarea strictă și consecventă a cadrului legal în toate situațiile și că va coopera instituțional pentru ca fiecare astfel de faptă să fie tratată cu maximă seriozitate.

DSU se referă la cazul unui medic care a fost agresat în timpul unei intervenții de resuscitare în cadrul CPU Borșa, vineri, și la situația înregistrată în UPU Târgu Jiu, în 16 februarie.

„Aceste fapte nu mai pot fi tratate ca simple incidente izolate. Ele reprezintă un semnal de alarmă care impune fermitate, responsabilitate și aplicarea neîntârziată a legii. Respectul față de actul medical nu este opțional. Siguranța celor care salvează vieți nu este negociabilă”, mai transmite DSU.

Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci

Politicianul a vorbit atât despre tensiunile create de deciziile guvernamentale, cât și despre scăderea nivelului de trai, spunând că românii resimt tot mai puternic efectele inflației și ale contextului economic european.

Kelemen Hunor a explicat că a avertizat încă de anul trecut asupra riscului de a fi deschise prea multe conflicte politice și reforme simultan, fără capacitatea de a le gestiona.

„Eu am spus și anul trecut, imediat după formarea coaliției, să nu deschidem mai multe fronturi decât putem gestiona. Mai trebuie să și închizi din când în când. Este o logică elementară, nu numai în politică, în orice domeniu, dar în politică și mai mult, pentru că lucrezi cu toată societatea. Când deschizi foarte multe fronturi, la un moment dat te trezești că nu mai stă nimeni în spatele tău.”

Liderul UDMR a arătat că înțelege dorința Guvernului de a rezolva rapid problemele legate de buget și finanțe, însă a avertizat că ritmul reformelor poate depăși capacitatea societății de a le suporta.

„Poți să treci peste suportabilitatea societății, adică poți să treci cu riscul de a pierde tot.”

Avertisment privind sărăcia și scăderea nivelului de trai

Întrebat unde se află România în prezent din punct de vedere social, Kelemen Hunor a spus că situația este critică și că diferențele sociale se adâncesc.

„Suntem la limită. La limită și în anumite zone sociale, nu vorbesc geografic, fiindcă în toate zonele geografice din România există o discrepanță, există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci.”

Potrivit acestuia, datele economice arată o scădere accentuată a speranței de trai pentru o parte importantă a populației, în special pentru segmentul inferior al clasei medii.

„Pe cifre, ce se vede este că, în 2026, la început, clasa medie de jos a pierdut foarte mult din speranța de a trăi mai bine. Oamenii nu mai au posibilitatea de economisire și nici posibilitatea de a consuma așa cum erau obișnuiți.”

Liquid Money deschide un nou magazin în centrul Sibiului – locul unde obiectele prind viață și poveștile tale chiar contează!

Ce face Liquid Money atât de special?

La Liquid Money, lucrurile nu sunt doar simple tranzacții – sunt povești! Aici poți:

  •  să vinzi sau să cumperi obiecte de valoare;
  •  să lași în consignație bunuri rare pentru ca altcineva să le descopere;
  •  să schimbi obiecte valoroase pentru altele pe gustul tău;
  •  să amanetezi ce ai și ai nevoie de lichidități rapide.

Totul se întâmplă într-un cadru profesionist, dar relaxat – ca o piață a comorilor unde fiecare obiect are o poveste și fiecare client este tratat ca un prieten. „Pasiunea noastră cea mai mare este să negociem și să facem cele mai bune deal-uri posibile!” – spun chiar cei din echipă.

Două magazine, o singură misiune: să te ajute pe tine

  • București – Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 31, Sector 2 – locul unde orașul mare lovește cu oferte pe măsură.
  • Sibiu – magazinul actual de pe Șoseaua Alba Iulia nr. 67 și un nou spațiu în centrul orașului, care se deschide oficial pe 1 martie – perfect pentru sibienii pasionați de obiecte rare sau pentru cei care vor să își vândă comorile pentru a face loc altora cu povești la fel de interesante.

Echipa este mereu gata să îți ofere o evaluare corectă, rapidă și profesionistă, chiar pe loc – fie că vrei să vinzi, să cumperi sau să schimbi ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna.

Vânătorii de comori – și în magazin, și la TV

Experiența echipei nu se oprește la tejghea. Membrii Liquid Money fac parte și din universul emisiunii „Vânătorii de comori: România” difuzată pe History Channel, unde pasiunea pentru obiecte rare și talentul de negociatori sunt puse la încercare în fața camerelor. Practic, ceea ce vezi la televizor se întâmplă zilnic și în magazinele lor: evaluări, negocieri, descoperiri surprinzătoare și povești fascinante din spatele fiecărui obiect.

Nu doar un magazin – ci o comunitate adevărată

Liquid Money nu este doar despre tranzacții și prețuri – este despre oameni, povești și oportunități. E locul unde colecționarii se întâlnesc, unde pasionații găsesc ceea ce caută și unde fiecare obiect spune o poveste unică.

Așadar, dacă ai un obiect valoros sau pur și simplu vrei să descoperi comori ascunse, Liquid Money te așteaptă cu ușile deschise în București și Sibiu – și nu uita, noul magazin din Sibiu va fi gata să-ți schimbe perspectiva din 1 martie!

Ciprian Ciucu: Avem mai multe gratuități decât locuri de parcare

„O să-mi iau înjurături, pentru că, probabil că… anumite gratuități pe parcări nu mai sunt sustenabile, da? Oamenii vor ca totul să fie gratis. Dom’le, nu merge într-un oraș civilizat ca totul să fie gratis. În momentul de față, de exemplu, avem mai multe gratuități decât locuri de parcare. Dacă luăm cele 5.000 de gratuități pentru ziariști, dacă luăm cele nu mai știu câte zeci de mii de gratuități pentru hibride și electrice, sunt de două ori mai mai multe decât locuri de parcare”, a spus Ciprian Ciucu, duminică, la Digi24.

El a spus că toate aceste gratuități trebuie reevaluate.

Ciucu susține că sunt necesare măsuri de echilibrare, pentru că se pot face banii în parcare.

El arată că extinderea parcărilor cu plată în București va fi întâmpinată cu rezistență la nivelului populației.

„Trebuie să iau și astfel de măsuri. Da? Pentru că trebuie să fructificăm activele primăriei, așa cum am făcut cu acele locuințe, care nu au mai fost indexate părțile de 20 de ani. Evident, o să fie populism, o să fie dezbatere la televizor, să vezi cât de rău e Ciucu, face ca Bolojan”, a mai spus primarul general.

Ciprian Ciucu: „PSD și PPUSL, care este partidul lui Piedone jr., controlează efectiv companii municipale în acest moment”

„Din păcate, am pierdut un consilier general chiar acum, de sărbători, Dumnezeu să-l ierte, un om foarte, foarte fain, Cezar Cobișeanu, de la REPER. În urma decesului său ne lipsește acest vot, adică nu îl avem. Urmează să fie validată de Consiliul General o nouă consilieră generală din partea REPER și să încercăm să avem această majoritate. Dar vă dați seama, dacă cineva nu poate să vină, nu știu, îl doare măseaua sau se întâmplă orice altceva, majoritatea ar fi foarte, foarte fragilă. De aceea sunt foarte îngrijorat și o să mă dedic mult timp muncii politice pentru a forma o majoritate din 5 partide care să fie cât de cât unită”, a declarat Ciucu în emisiunea Digi24.

Primarul a explicat că, încă din decembrie, a propus reforme considerate de „bun-simț”, precum desființarea instituțiilor municipale cu mai puțin de 50 de angajați, care consumau milioane fără rezultate concrete. Însă PSD și PPUSL nu au susținut inițiativele, iar proiectele au fost blocate.

„Răspunsul, în special din partea PSD, a fost extrem de agresiv, chiar m-au uimit. Și au început să pice proiectele pe care le-am propus. Bine, am vrut să testez majoritatea acelor proiecte. N-am venit cu proiecte de reformă semnificative, erau proiecte de bun-simț. De exemplu, avem obligația de a închide acele instituții care au sub 50 de angajați. Aveam instituții cu 3 angajați, cu 1 angajat, cu 5 angajați, care nu făceau nimic, vă dați seama. În afară de faptul că consumau bani pe chirii și pe niște salarii, undeva la 7 milioane, împreună, pentru aceste instituții.

Și atunci noi voiam să le desființăm, mai ales că aveam și o măsură lăsată de Curtea de Conturi. Și nu, n-au vrut să voteze cei de la PSD, iar atunci mi-am dat seama că a fost o încordare a mușchilor. (…) Avem și o problemă, pentru că eu am presupus, nu știu dacă mai presupun acest lucru acum, că vom avea majoritate cu PSD și cu PPUSL, așa cum era. Pentru că și PSD, și PPUSL, care este partidul lui Piedone jr., controlează efectiv companii municipale în acest moment. Adică doar ei sunt în AGA, doar ei și-au pus consiliile de administrație și așa mai departe”, a adăugat Ciucu.

El a mai menționat că negocierile cu partidele din Consiliul General sunt esențiale pentru stabilitatea administrației și că fiecare vot devine decisiv.

 

Ciprian Ciucu, despre locuințele convenabile: Cine a avut pile, relații, a primit cu prioritate aceste locuințe

„Aceste locuințe au fost date de-a lungul timpului, numai cu 15, 20, chiar 30 de ani. Sunt oameni care stau acolo de 30 de ani și nu i-a întrebat nimeni nimic. Poate la un moment dat erau, niște criterii, nici acest lucru nu este foarte, foarte clar, cum putea să ocupe o astfel de locuință, dar de fapt sunt convins că vorbind acum 20-30 de ani, vorbim despre arbitrar. Cine a avut pile, relații și așa mai departe, cunoștințe, probabil că a primit cu prioritate astfel de locuințe”, a declarat Ciprian Ciucu. 

Primarul general a declarat că „nu se mai justifică acea politică”.

„Să presupunem că ar fi fost socială, dacă nu ți-ai revenit în 20 de ani, deși nu prin locuințe convenabile. Dacă ai probleme sociale, altul este mijlocul, altele sunt pârghiile administrative prin care trebuie să fii protejat”, a declarat Ciucu.

Acesta a precizat că Primăria le-a ridicat prețul spre nivelul pieței, decizie care speră să fie votată în Consiliul General, și care ar putea duce aproximativ 500 de milioane la bugetul Capitalei.

 

Aproape 12.000 de intervenții ale polițiștilor pentru violență domestică într-o singură lună

Potrivit comunicatului transmis, sâmbătă, de Poliția Română, numărul faptelor în contextul violenței domestice a scăzut cu 11,5% față de anul trecut. Au fost înregistrate 530 de cazuri mai puțin decât aceeași perioadă a anului trecut, de la 4.600 la 4.070 de cazuri.

În ceea ce privește tipurile de infracțiuni, au fost înregistrate mai puține fapte de lovire sau alte violențe (de la 2.771 la 2.155 de fapte), amenințare (de la 574 la 505 fapte) și abandonul de familie (de la 314 la 297 de infracțiuni), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025.

Cele mai dese infracțiuni sunt pentru săvârșirea faptei de „lovirea sau alte violențe”, încadrare pentru care au fost înregistrate 2.155 de cazuri.

Cei care săvârșesc astfel de fapte se pot alege cu ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști la fața locului, atunci când există un risc iminent asupra vieții, integrității fizice sau psihice a persoanei.

Polițiștii au emis peste 1.500 de ordine de protecție provizorii

În ceea ce privește ordinele de protecție provizorii, peste 1.539 de ordine au fost emise, între care 585 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată.

În ceea ce privește nerespectarea ordinul de protecție provizoriu, au fost sesizate 144 de cazuri în care agresorul a încălcat ordinul de protecție. Dintre cazuri, 73 în orașe și 71 au fost înregistrate la sat.

Tot în luna ianuarie, tribunalele din toată țara au emis  1.355 de ordine de protecție, dintre care 585 au provenit din ordinele de protecție provizorii ale polițiștilor. În ceea ce privește nerespectarea ordinului de protecție, 543 de agresori au încălcat măsura dispusă de tribunale.

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică are scopul de a preveni, limita și descuraja producerea unor situații tragice și contribuie la la creșterea gradului de protecție și la prevenirea încălcării măsurilor dispuse de instanță sau de polițiști.

Astfel, polițiștii pot monitoriza dacă agresorul se apropie de victimă iar, în urma alertelor primite prin acest sistem, polițiștii intervin pentru protecția victimelor și imobilizarea agresorilor.

540 de agresori, monitorizați electronic

Potrivit Poliției Române, în luna ianuarie, peste 540 de agresori din toată țara au fost obligați să poarte brățări electronice de monitorizare.

Dintre aceștia, 308 brățări s-au dat pentru ordine de protecție provizorii, din totalul de 1.539 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști.

La nivel național, instanțele au hotărât măsura monitorizării electronice în cazul a 232 de ordine de protecție, reprezentând 17% dintre cele 1.355 de ordine de protecție emise de instanțele de judecată.

Potrivit polițiștilor, nicio persoană care a solicitat montarea unei brățări de monitorizare electronică a agresorului și a respectat condițiile de utilizare nu a fost victima unei infracțiuni de omor.

Mașină mistuită de flăcări pe o șosea din Giurgiu

La caz au intervenit pompierii Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere. Când au sosit pompierii, mașina ardea complet.

Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit.

Pentru prevenirea incendiilor auto, pompierii le recomandă cetățenilor:

  • verificaţi instalaţia electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • -verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Cetățenii aflați în dificultate pot citi mai multe informații despre ce să facă în cazuri urgente pe platforma https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care se poate descărca gratuit.

„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, au transmis pompierii ISU Giurgiu.

 

Mircea Lucescu rămâne pa banca Naționalei la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Mondial

Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente și a discuțiilor purtate între conducerea FRF și selecționer.

În urma acestor consultări, Mircea Lucescu a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel și să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară, transmite FRF. Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a își continua activitatea pe banca echipei naționale.

„Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experiența domniei sale reprezintă un atu esențial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Lucescu: Împreună putem să obținem calificarea

„De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu.
România joacă pentru în play-off pentru calificarea la Campionatul Mondial.

Naționala trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, și de câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare. Dacă vor obține biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni SUA, Paraguay și Australia.