Secretarul General al ONU: Drepturile omului sunt atacate la nivel global / Gaza, Ucraina și Sudan, printre zonele critice

Drepturile omului se află sub atac în întreaga lume, a avertizat luni Antonio Guterres, făcând referire la încălcările sistematice ale dreptului internațional și suferințele civile în conflictele din Sudan, Gaza și Ucraina, scrie Reuters.

„Statul de drept este depășit de statul forței. În întreaga lume, drepturile omului sunt respinse în mod deliberat, strategic și uneori cu mândrie.”, a spus Guterres la deschiderea Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva.

Șeful ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a spus că lumea se confruntă cu cea mai grea luptă pentru putere și resurse de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, când au loc încălcări masive ale drepturilor fundamentale.

Volker Turk a cerut și el oprirea abuzurilor din Sudan, Gaza, Myanmar și Ucraina.

„Nevoile umanitare explodează, în timp ce finanțarea se prăbușește”, a afirmat Guterres.

Statele Unite, cel mai mare contribuitor al organizației, au plătit doar 160 de milioane de dolari din cele peste 4 miliarde de dolari datorate. Deficitul a împiedicat desfășurarea unor anchete din 2025, inclusiv investigarea presupuselor crime de război din Republica Democrată Congo și abuzurile din Afganistan.

Despre teritoriile palestiniene, Antonio Guterres a spus că „soluția cu două state este eliminată în plină zi. Comunitatea internațională nu poate permite ca acest lucru să se întâmple”.

Secretarul general al ONU a menționat măsurile recente ale cabinetului israelian pentru consolidarea controlului asupra Cisiordaniei și facilitarea achizițiilor de terenuri de către coloniști.

Majoritatea statelor susțin crearea unui stat palestinian alături de Israel, dar premierul Benjamin Netanyahu consideră că un stat palestinian ar reprezenta o amenințare la securitatea Israelului.

Un diplomat anonim a precizat că, deși unele state membre sprijină consolidarea sistemului drepturilor omului, finanțarea insuficientă este în continuare o problemă pentru funcționarea instituțiilor ONU.

Liderii ONU cer comunității internaționale să ia măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale și prevenirea abuzurilor ce afectează milioane de oameni din întreaga lume.

MAE: atenționare de călătorie în Mexic, pe fondul protestelor violente

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statele Unite Mexicane asupra faptului că, actualmente, sunt în desfășurare acțiuni violente grave și operațiuni de securitate complexe în statele Jalisco, Zacatecas, Tamaulipas, Michoacán, Guerrero, Colima, Aguascalientes și Nayarit, existând riscul unor blocaje de circulație cu imposibilitatea deplasărilor sau a utilizării infrastructurii de transport sau comerciale”, informează MAE.

Ministerul le recomandă să evite deplasările neesențiale în zonele aglomerate, dar și cele unde sunt proteste, să se informeze din surse oficiale și să respecte instrucțiunile autorităților locale.

În mai multe state din Mexic autoritățile au declarat stare de urgență, după izbucnirea unor proteste violente ale membrilor cartelului Jalisco Nueva Generación, al cărui lider a fost ucis într-un schimb de focuri cu armata mexicană.

Românii din Mexic se pot adresa ambasadei pentru asistență

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: +52 55 5280 0447 și +52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al Ambasadei României la Ciudad de Mexico: +52 55 38 833 072 și adresa de e-mail a misiunii diplomatice: mexico.consul@mae.ro.

Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor web: http://mexico.mae.ro/, https://www.mae.ro/ și reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Prim-ministrul Canadei va vizita India, Australia și Japonia

Carney se va întâlni cu prim-ministrul indian Narendra Modi, prim-ministrul australian Anthony Albanese și prim-ministrul japonez Sanae Takaichi în timpul vizitelor sale în cele trei țări, se arată în comunicatul guvernului, scrie Reuters.

Vizitele au ca scop extinderea parteneriatelor în domenii precum energia, tehnologia, inteligența artificială și mineralele critice, printre altele, a declarat guvernul.

Europarlamentarii se pregătesc să suspende acordul comercial UE-SUA

Pentru mulți europarlamentari, decizia Curții Supreme a SUA de a invalida tarifele lui Donald Trump transformă acordul comercial încheiat în vara anului trecut într-un act nul și neavenit, potrivit Le Figaro. De aceea, Parlamentul European va suspenda luni procesul de implementare a acordului comercial, au indicat mai mulți europarlamentari înaintea unei reuniuni extraordinare pe această temă.

Președintele Comisiei pentru Comerț Internațional a Parlamentului, social-democratul german Bernd Lange, a anunțat duminică că va propune suspendarea procedurilor privind acordul cu SUA. Luni, reprezentanții principalelor grupuri parlamentare au confirmat pentru AFP sprijinul lor pentru această abordare.

Europarlamentara Zeljana Zovko (PPE) a explicat că susține suspendarea procedurii „până când Comisia va clarifica cu Statele Unite condițiile noilor tarife” anunțate de președintele american. Din partea Verzilor, europarlamentara germană Anna Cavazzini s-a declarat și ea în favoarea suspendării. Același lucru este valabil și pentru grupul Renew. Karin Karlsbro a scris pe X că „nu vom putea vota acordul până când impactul deciziei Curții Supreme nu va fi clarificat”.

Comisia pentru Comerț Internațional a Parlamentului urma să voteze marți cu privire la implementarea acestui acord. Votul în plen a fost programat pentru luna viitoare. Această procedură a fost suspendată și în ianuarie de Parlament din cauza amenințărilor lui Donald Trump de a anexa Groenlanda. Ulterior, s-a revenit la procedura stabilită deoarece Trump și-a abandonat pretențiile asupra teritoriului danez.

Europenii așteaptă explicații de la americani

La rândul său, Comisia Europeană a transmis duminică că se așteaptă ca Statele Unite să respecte acest acord comercial.

„Un acord este un acord. În calitate de cel mai mare partener comercial al Statelor Unite, UE se așteaptă ca SUA să respecte angajamentele asumate în declarația comună, la fel cum UE le respectă pe ale sale”, a declarat Comisia Europeană într-un comunicat.

Comisia a cerut, de asemenea, „clarificări complete cu privire la măsurile pe care Statele Unite intenționează să le ia” în urma deciziei Curții Supreme.

Acordul, încheiat vara trecută după negocieri intense între Bruxelles și Washington, a limitat tarifele americane pentru majoritatea produselor europene la 15%. În schimb, UE s-a angajat să elimine propriile tarife vamale la importurile americane, ceea ce necesită aprobarea Parlamentului European.

 

Protest general al sindicatelor din Educație miercuri la Cotroceni / „Ne dorim un ministru care să empatizeze cu studenții și cu profesorii”

Toate federațiile sindicale din Educație, din învățământul preuniversitar și universitar, vor protesta miercuri, 25 februarie 2026, în fața Palatului Cotroceni, acuzând lipsa medierii promise de președinte între Guvern și sindicate și nemulțumiri legate de politicile bugetare și măsurile de austeritate din sistem.

Anunțul a fost făcut de președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru publicația EduPedu. Acesta susține că șeful statului nu și-a respectat angajamentul de a convoca o nouă întâlnire și de a media conflictul.

Sindicatele cer medierea președintelui

„Președintele a stabilit la prima întâlnire că o să ne revedem la două luni, cu datele pe masă, și că își va exercita rolul de mediere între Guvern și sindicate. Au trecut aproape patru luni și nu a mediat nimic”, a declarat Nistor pentru Edupedu.ro.

La protest vor participa toate cele trei federații sindicale reprezentative din educație — Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicală „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater”, care reprezintă cadrele didactice din universitar.

Acțiunii li se vor alătura și organizații studențești.

Sindicaliștii reclamă neabrogarea măsurilor din „Legea Bolojan”, incertitudinile privind proiecția bugetară pentru 2026, măsurile recente de austeritate, reducerea sumelor acordate cadrelor didactice cu titlu de doctor de la 950 de lei la 500.

„Ne dorim un ministru care să empatizeze cu elevii, cu studenții și cu profesorii”

Liderul sindical a criticat și lipsa unei conduceri ferme la nivel ministerial.

„În momentul de față nu avem un ministru care să se bată pentru învățământ și pentru alocările bugetare pentru educație în 2026.

Ne interesează un ministru care să fie o autoritate profesională și morală, care să empatizeze cu elevii, studenții și cadrele didactice, nu unul definit de apartenența politică”, a declarat Nistor.

Nicușor Dan nu și-a respectat promisiunea de a organiza o întâlnire cu sindicatele, după cum a promis

Sindicatele reclamă că președintele Nicușor Dan nu și-a respectat promisiunea de a organiza o nouă întâlnire în noiembrie 2025, la cel mult două luni după debutul anului școlar marcat de măsurile de austeritate introduse de Guvernul Bolojan.

Pe 8 septembrie 2025, în prima zi de școală, peste 20.000 de profesori au mărșăluit de la Guvern la Palatul Cotroceni.

După discuția cu reprezentanții cadrelor didactice, președintele a propus o nouă întâlnire „în cel mult două luni”, care ar fi trebuit să aibă loc până pe 8 noiembrie.

Pe 12 noiembrie 2025, într-o conferință de presă la Cotroceni, șeful statului a recunoscut întârzierea:

„Aveți dreptate, am zis două luni, au trecut două luni, n-am făcut ce am zis că voi face”.

El anunța atunci numirea unui consilier prezidențial pentru Educație, care urma să colecteze date de la sindicate și minister pentru o discuție „cu datele pe masă” privind situația sistemului.

Protestul e un semnal public pentru președinte

Protestul de miercuri este văzut de liderii sindicali drept un semnal public adresat președintelui pentru a-și respecta rolul constituțional de mediator și pentru a facilita dialogul între Guvern și reprezentanții angajaților din educație, într-un context tensionat marcat de restricții bugetare și nemulțumiri profesionale.

Acțiunea vine pe fondul unei mobilizări tot mai mari în sistemul educațional, unde sindicatele avertizează că lipsa dialogului real și a soluțiilor financiare sustenabile riscă să agraveze criza din învățământ.

Orașele cu cea mai bună mâncare și cele mai bune școli de gătit din întreaga lume se află într-o singură țară

Cele mai bune orașe din lume pentru mâncare sunt toate în Italia, potrivit Express. Țara se mândrește cu unele dintre cele mai bune experiențe culinare din lume, fapt confirmat de un studiu realizat de Titan Travel.

Clasamentul arată că Italia este cea mai bună țară din lume pentru gurmanzi, șapte dintre orașele sale fiind desemnate drept cele mai bune pentru o experiență culinară de calitate. Clasamentul nu a ținut cont doar de calitatea produselor ci și de gradul de dezvoltare a școlilor de gătit.

„Astăzi, călătorii vor să facă mai mult decât să vadă obiectivele turistice. Vor să experimenteze cu adevărat o destinație. Mâncarea este o modalitate fantastică de a face acest lucru, deoarece te conectează direct la viața și tradițiile locale. Participarea la un curs de gătit în străinătate îți permite să faci ceva, să înveți ceva și să te întorci cu o abilitate valoroasă. Cele mai satisfăcătoare experiențe tind să vină de la bucătari locali și bucătării de familie, unde nu numai că vei învăța rețete, dar vei auzi și poveștile din spatele lor”, a declarat Cassie Strickland, de la Titan Travel.

Cei care vor să învețe cum să gătească cea mai bună mâncare din lume, trebuie să meargă la Florența. Orașul cunoscut pentru arta și istoria fascinante are și numeroase cursuri culinare. În oraș se organizează 231 de cursuri de gătit, dintre care trei sferturi sunt clasificate la patru stele sau mai mult. În top mai apar orașe din toate regiunile Italiei.

Orașe de top cu cea mai bună mâncare

Florența, Italia
Palermo, Italia
Bologna, Italia
Roma, Italia
Veneția, Italia
Napoli, Italia
Milano, Italia

Horațiu Potra ar fi leșinat în sala de judecată

Potrivit Gândul, Horațiu Potra s-a prezentat luni la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În aceeași cauză, mai figurează ca inculpați, fostul prezidențiabil Călin Georgescu, precum și fiul și nepotul mercenarului.

Conform România TV, Horațiu Potra ar fi leșinat în sala de tribunal.

Instanţa urmează să decidă dacă poate începe procesul pe fond, după analizarea unor probe şi înscrisuri depuse la dosar.

La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviinţat cererea formulată de Horaţiu Potra privind depunerea la dosar a unui stick de memorie care conţine două înregistrări video şi a dispus citarea unui martor-asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 de la locuinţa din Mediaş a lui Potra.

La termenul din 11 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a amânat cauza pentru luni, 23 februarie.

 

 

Guvernul Danemarcei alocă încă 3,8 miliarde de coroane pentru Ucraina în 2026

Executivul de la Copenhaga a anunțat că va aloca suplimentar 3,8 miliarde de coroane daneze (aproximativ 510 milioane de euro) către Fondul pentru Ucraina în 2026, în cadrul noului plan economic. Măsura ridică sprijinul total estimat pentru Ucraina la 14 miliarde de coroane anul viitor.

Danemarca a decis deja alocarea a 9,6 miliarde de coroane pentru 2026, iar alte aproximativ 600 de milioane de coroane sunt așteptate din veniturile obținute din vânzarea avioanelor F-16. Cu noua suplimentare, contribuția totală pentru 2026 va ajunge la 14 miliarde de coroane.

„Sprijinul pentru lupta de apărare a Ucrainei contribuie și la apărarea Europei și a Danemarcei. Lupta Ucrainei privește și securitatea noastră”, a declarat ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen. El a subliniat că nivelul de 3,5% din PIB pentru apărare este cel mai ridicat din ultimele decenii.

În total, Danemarca a decis până acum sprijin militar pentru Ucraina de peste 70 de miliarde de coroane în perioada 2022 -2028. Asistența include avioane F-16, sisteme de apărare antiaeriană, tancuri, artilerie și drone.

Fondul pentru Ucraina a fost înființat în martie 2023, cu sprijin larg în Parlamentul danez, pentru a asigura continuitatea ajutorului acordat Kievului. În paralel, Uniunea Europeană lucrează la un pachet comun de împrumuturi care să sprijine Ucraina în perioada următoare.

Mihai Fifor, atac la adresa premierului în timpul ședinței de Guvern: „Reforma lui Ilie Sărăcie s-a transformat într-o povară zilnică” / „Bugetul să includă măsurile de solidaritate ale PSD”

Deputatul PSD, Mihai Fifor, a afirmat luni că proiectul bugetului de stat pe 2026 „nu trece” fără măsurile de solidaritate propuse de social-democrați, spunând că acestea reprezintă „oxigen” pentru zeci de mii de români afectați de reformele aplicate „cu barda, fără discernământ şi fără vreo finalitate”.

În timp ce acesta posta declarațiile sale pe pagina de Facebook, la Palatul Victoria se desfășura ședința Coaliției de guvernare pe tema bugetului din 2026.

„Eu nu înţeleg ce nu este clar pentru Ilie Bolojan: fără măsurile de solidaritate propuse de Partidul Social Democrat, bugetul nu trece. Solidaritatea nu este un moft al PSD. Este oxigen pentru zeci de mii de români care sunt cu apa la gură după luni întregi de «reforme» aplicate cu barda, fără discernământ şi fără vreo finalitate, alta decât satisfacţia premierului. Românii, domnule Bolojan, nu sunt în stradă de drag. Sunt în stradă pentru că le-a ajuns cuţitul la os. Pentru că presiunea acumulată a devenit insuportabilă. Pentru că «reforma, fără excepţii», amar numită de români a lui «Ilie Sărăcie», s-a transformat într-o povară zilnică. Iar singurul care pare să nu priceapă acest lucru este Ilie Bolojan. Pentru că România lui este total diferită de România reală. România lui este cea a austerităţii oarbe, de dragul austerităţii”, a scris Fifor pe Facebook.

Deputatul PSD a descris România actuală ca fiind cea în care oamenii sunt „îngroziţi” de ziua de mâine, din cauză că facturile cresc, veniturile scad și incertitudinea devine o normalitate.

„Politica tăierilor otova, cu barda, fără analiza necesară, a adus întreaga ţară într-o stare de nemulţumire generală. Se pot reduce costuri. Se pot reface echilibrele economice. Dar nu prin concedieri în lanţ şi tăieri brute de venituri. Nu prin aroganţă şi umilinţă. Nu prin sacrificarea păcii sociale. Economia nu este contabilitate. Este un organism viu, care are nevoie de stabilitate, încredere şi măsuri echilibrate. În cele şapte luni de când ţara a intrat în zodia Bolojan, aproape că nu există categorie socială care să nu fi fost afectată. Ţara merge rău. O spun toate sondajele. Şi se vede în buzunarele oamenilor şi în datele oficiale care confirmă recesiunea. O problemă bugetară a fost transformată într-o criză economică şi socială. Iar când coeziunea socială începe să se fractureze, statul devine vulnerabil. Nemulţumirea generalizată nu întăreşte disciplina bugetară – o subminează. Lipsa de încredere în decidenţi slăbeşte instituţiile şi expune România la riscuri economice şi politice majore”, a adăugat deputatul.

Mihai Fifor a avertizat, de altfel, că tensiunile sociale ar putea declanșa „o explozie socială” care „să măture tot, inclusiv fragilul progres în reducerea deficitului, şi să arunce societatea într-o spirală de instabilitate”.

„Bugetul trebuie să includă măsurile de solidaritate propuse de PSD. Sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici, protejarea persoanelor vulnerabile, eliminarea poverilor absurde precum CASS pentru mame şi veterani, menţinerea finanţării Educaţiei – toate acestea trebuie prevăzute explicit în construcţia bugetară. Fără solidaritate nu există stabilitate, iar fără stabilitate nu există reformă sustenabilă. Fără coeziune socială, statul devine vulnerabil. E greu de priceput, domnule Bolojan? E nevoie de o schiţă?”, a completat el.

Între timp, liderii Coaliției de guvernare s-au reunit luni, din nou, la ora 13:00, pentru a discuta împărțirea banilor în acest an. Sorin Grindeanu, liderul PSD, a spus că formațiunea sa nu va vota bugetul dacă Guvernul nu adoptă și pachetul de relansare economică.

Tensiuni în UE: Ungaria criticată dur pentru blocarea sancțiunilor împotriva Rusiei și a împrumutului pentru Ucraina

Liderii diplomatici europeni, reuniți la Bruxelles, au depus eforturi pentru a asigura ratificarea pachetului 20 de sancțiuni împotriva Moscovei. Acesta a fost programat simbolic înaintea celei de-a patra aniversări a invaziei rusești în Ucraina, arată Politico.

Cu toate acestea, Ungaria a declarat că va împiedica implementarea acestor măsuri dacă Kievul nu permite reluarea transporturilor de petrol rusesc prin conducta Druzhba către teritoriul ungar și slovac. Autoritățile ucrainene au clarificat anterior că această infrastructură a fost compromisă de un atac rusesc la finele lunii ianuarie.

De asemenea, Budapesta amenință să blocheze împrumutul de 90 de miliarde de euro. Acesta a fost aprobat de liderii UE în luna decembrie, fiind o resursă financiară vitală pentru Ucraina în contextul războiului.

Ungaria a determinat reacții dure din partea aliaților Kievului

Poziția Ungariei a stârnit critici aspre din partea mai multor state membre.

Importanți oficiali europeni și-au exprimat dezaprobarea. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat: „Sunt uluit de poziția Budapestei. Nu cred că este corect ca Ungaria să își folosească propria luptă pentru libertate pentru a trăda suveranitatea europeană.”

Șeful diplomației lituaniene, Kęstutis Budrys, a afirmat că este „cu adevărat supărat și frustrat”. El a susținut că justificările Budapestei „nu se bazează pe nevoile și interesele de securitate ale Europei.”

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a făcut trimitere la invazia sovietică din 1956, sugerând că Ungaria ar trebui să arate o solidaritate crescută față de Ucraina.

Aprobarea sancțiunilor, fără progrese majore

O personalitate diplomatică europeană proeminentă, Kaja Kallas, a avertizat că un progres imediat este improbabil, dar a promis că presiunile vor continua.

Ministrul român de Externe, Oana-Silvia Țoiu, a menționat că nu este garantat ca sancțiunile să fie aprobate „mâine sau săptămâna aceasta”. Ea a reamintit că UE a depășit cu succes situații similare în trecut. „De aceea se numește al 20-lea pachet de sancțiuni,” a mai adăugat Țoiu.

În trecut, Ungaria a opus rezistență sancțiunilor și ajutoarelor destinate Ucrainei, însă a cedat ulterior în urma negocierilor și a concesiilor.

În lumina viitoarelor alegeri din Ungaria, criticii consideră că premierul Viktor Orbán încearcă să obțină capital politic din poziția sa privind Ucraina. Rămâne de văzut dacă unitatea Uniunii Europene va persista și de această dată în fața obiecțiilor Budapestei.