Libanul sesizează ONU după atacurile israeliene soldate cu sute de victime

Libanul a îndemnat reprezentantul permanent la Organizației Națiunilor Unite să depună o „plângere urgentă” cu privire la atacurile israeliene efectuate pe 8 aprilie, care au ucis peste 300 de persoane în întreaga țară, a anunțat Ministerul de Externe libanez într-un comunicat.

În acea zi, Israelul a efectuat ceea ce a numit a fi cel mai mare atac coordonat din Liban de când a început să atace țara în martie, scrie CNN.

„Aceste atacuri au vizat zone rezidențiale dens populate în timpul orelor de vârf și fără avertisment prealabil, rezultând distrugeri pe scară largă și sute de victime, majoritatea fiind civili neînarmați”, a declarat astăzi Ministerul de Externe al Libanului.

Cel puțin 303 persoane au murit în urma atacurilor din acea zi, dintre care 30 erau copii. Ministerul de Externe libanez a numit atacurile o „încălcare flagrantă” a dreptului internațional.

Armata israeliană a declarat săptămâna trecută că „cea mai mare parte a infrastructurii care a fost lovită se afla în inima populației civile, ca parte a exploatării cinice de către Hezbollah a civililor libanezi drept scuturi umane pentru a-și proteja operațiunile”.

Nu a furnizat dovezi pentru această afirmație. Atacurile israeliene asupra Libanului au ucis cel puțin 2.124 de persoane din 2 martie, a declarat marți Ministerul Sănătății din Liban.

Cel puțin 168 de copii se numără printre cei uciși, a spus acesta, precum și cel puțin 88 de lucrători din domeniul sănătății.

Transelectrica accelerează tranziția verde, cu finanțare din PNRR. Stadiul principalelor proiecte de investiții ale operatorului național de sistem și transport al energiei electrice

  • Transelectrica gestionează o finanțare totală de 51,7 milioane de euro din PNRR – componenta REPowerEU, pentru implementarea a trei investiții esențiale pentru modernizarea, eficientizarea și digitalizarea Rețelei Electrice de Transport;
  • Prima investiție vizează scăderea și eficientizarea consumului intern de energie electrică în 29 de stații electrice de transformare, prin instalarea centralelor fotovoltaice și a sistemelor de stocare, iar în prezent, se află în stadiu de implementare accelerată;
  • A doua investiție vizează retehnologizarea și dotarea cu echipamente cu tehnologie curată a filialei SMART SA, care asigură mentenanța RET, în vederea scăderii timpilor de intervenție în rețea; în prezent se află în etapa finală de monitorizarea și centralizare a datelor, toate echipamentele achiziționate fiind în utilizare;
  • A treia investiție vizează creșterea rezilienței SEN și RET la atacurile cibernetice prin optimizarea rețelei de telecomunicații și creare unui centru de date. Investiția este finalizată și operaționalizată.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare de centrale fotovoltaice (CEF) și sisteme de stocare a energiei electrice destinate alimentării serviciilor interne din 29 de stații electrice de transformare, proiect care beneficiază de o finanțare de 29,557 milioane de euro prin componenta REPowerEU din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au transmis, miercuri, oficialii companiei controlată de stat, care deține, prin Secretariatul General al Guvernului, 58,68%

Proiectul implementat de Transelectrica vizează montarea instalațiilor fotovoltaice și de stocare în 35% din totalul stațiilor electrice de transformare gestionate de Companie, cu o putere instalată totală de 11,25 MW pentru centralele fotovoltaice și o capacitate de stocare de 19,10 MWh (la o putere de 5 MW). În plus, aceste instalații au și rolul de a asigura funcționarea continuă și autonomă a celor 29 de stații în cazul unor situații neprevăzute de avarie sau de restaurare a sistemului, arată compania.

Potrivit oficililor, în prezent se desfășoară lucrări în 13 stații, iar restul de 16 stații se află în procesul de proiectare, iar în următoarea perioadă vor fi inițiate lucrările de execuție. S-au finalizat lucrările de montare a panourilor fotovoltaice în șase stații aparținând Sucursalei Teritoriale de Transport Craiova (cinci stații) și Sucursala Teritorială Bacău (1 stație), respectiv: Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Târgu Jiu Nord, Stația Electrică de Transformare 220/110 kV Craiova Nord, Stația Electrică de Transformare 220/110 kV Ișalnița, Stația Electrică de Transformare 220/110/10/6 kV Turnu Severin Est, Stația Electrică de Transformare 220/110 kV Calafat, Stația Electrică de Transformare 220/110/20/6 kV FAI.

„Prin utilizarea energiei solare și a soluțiilor de stocare, Transelectrica reduce dependența de energie achiziționată de pe piață și optimizează costurile operaționale. Centralele fotovoltaice și instalațiile de stocare din cele 29 de stații electrice de transformare vor duce la scăderea cu 50% a consumului acestora de energie electrică din rețea. Proiectul are un caracter inovator prin natura sa off-grid, sistemele fiind concepute exclusiv pentru autoconsum, fără injectare în rețeaua de energie electrică, cu respectarea regulilor de unbundling (conform Directivei 2019/944)”, se arată în comunicatul transmis.

Care sunt beneficiile operaționale

Instalarea centralelor fotovoltaice și a sistemelor de stocare aduce beneficii semnificative pentru siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național: asigură alimentarea serviciilor interne ale stațiilor (răcirea transformatoarelor, iluminat, sisteme HVAC); crește autonomia infrastructurii energetice; îmbunătățește siguranța în funcționare a SEN și RET, prin asigurarea condițiilor de funcționare autonomă în caz de avarii și în cazul eventualelor procese de restaurare, alimentarea fără întrerupere a serviciilor interne fiind vitală pentru reușita soluționării acestora.

Centralele fotovoltaice și instalațiile de stocare a energiei electrice se vor instala exclusiv pe teritoriul următoarelor stații electrice CNTEE Transelectrica SA: FAI, Gutinaş, Roman Nord, Bucureşti Sud, Domneşti, Fundeni, Ghizdaru, Gura Ialomiţei, Pelicanu, Stâlpu, Târgovişte, Teleajen, Brazi Vest, Turnu Măgurele, Gădălin, Lacu Sărat, Constanţa Nord, Tulcea Vest, Medgidia Sud, Isaccea, Craiova Nord, Târgu Jiu Nord, Işalniţa, Calafat, Turnu Severin Est, Bradu, Iernut, Paroşeni şi Peştiş.

Potrivit companiei, energia produsă prin sistemele fotovoltaice va fi utilizată direct pentru consumul intern, iar surplusul va stocat în baterii și utilizat ulterior în același scop.

Prin această investiție, Transelectrica își consolidează rolul în modernizarea infrastructurii energetice naționale și în integrarea soluțiilor sustenabile, contribuind activ la obiectivele României privind decarbonizarea și securitatea energetică.

Implementarea proiectului continuă în ritm accelerat, cu rezultate vizibile deja în teren, unde infrastructura fotovoltaică este deja instalată, sau se află în diferite etape de execuție sau de proiectare.

Peste 300 de echipamente moderne achiziționate

Cel de-al doilea proiect al finanțării obținute de Transelectrica este „Retehnologizarea SMART SA – filiala CNTEE Transelectrica SA”, cu finanțare de 13,79 milioane de euro, urmărește retehnologizarea filialei SMART, prin dotarea cu echipamente și utilaje de ultimă generație cu tehnologie curată, pentru asigurarea unor servicii de mentenanță la cele mai înalte standarde, pretabile pentru un operator de transport și sistem.

Cu finanțarea din PNRR filiala SMART SA a achiziționat 46 de tipuri de echipamente moderne, de la platforme pentru lucru la înălțime, până la truse de scule pentru intervenții, în total 355 de utilaje și echipamente. Acestea au fost deja achiziționate și recepționate, iar în prezent sunt utilizate la intervenții. Astfel, investiția se află în etapa de monitorizare și centralizare a datelor, în vederea îndeplinirii țintei de reducere cu 50% a duratei medii a intervențiilor în rețea.

Retehnologizarea SMART SA consolidează siguranța și stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național și a Rețelei Electrice de Transport, ceea ce contribuie la asigurarea securității energetice de către Transelectrica, în calitate de operator național de transport și sistem.

Un centru modern de date

Cu o finanțare de 8,44 milioane de euro, filiala TELETRANS a finalizat și operaționalizat la sfârșitul lunii martie un centru de date modern, acesta fiind utilizat în prezent pentru consolidarea securității cibernetice a Rețelei Electrice de Transport.

Investiția implementată de filiala de telecomunicații TELETRANS SA vizează creșterea rezilienței rețelei electrice de transport și a Sistemului Electroenergetic Național la atacurile cibernetice, prin modernizarea rețelei de comunicații (echipamente și software) și crearea unui centru de date. Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului vor duce la creșterea nivelului de disponibilitate tehnică a infrastructurii de fibră optică până la 99,5%, contribuind în mod direct la asigurarea stabilității și siguranței în funcționare a sistemului energetic național (SEN), arată oficialii companiei.

O femeie s-a dus la medic susținând că aude voci care îi spun că are o tumoare cerebrală. Chiar avea

O femeie de 40 de ani din Marea Britanie a început să audă voci care îi spuneau să nu se sperie, dar că trebuie să primească tratament pentru a elimina o tumoare cerebrală, potrivit Live Science.

Cazul este cu atât mai ciudat cu cât vocile au încercat să o convingă pe femeie cu argumente. Înainte de a face scanări, pacienta a mers la un psihiatru care a diagnosticat-o cu o formă de psihoză. În ciuda tratamentului prescris, vocile au revenit și au îndrumat-o pe femeie la o unitate cu scanare CT.

Pacienta a acceptat sfatul, dar inițial cererea i-a fost respinsă având în vedere costul ridicat al procedurii, dar și opinia medicului potrivit căreia femeia exagerează sau minte. În final, procedura a fost aprobată și a arătat că femeia chiar avea o tumoare.

Vocile nu au părăsit-o și i-au transmis femeii că aprobă recomandarea medicilor privitoare la o intervenție chirurgicală. Chirurgii au îndepărtat excrescența, care măsura 6,4 centimetri lungime și 3,8 centimetri lățime, iar femeia a povestit că atunci a auzit vocile pentru ultima dată: „Ne bucurăm că v-am ajutat, la revedere.”

Cazul incredibil a fost prezentat la un congres medical. Cazul este unic deoarece femeia nu doar că a aflat un diagnostic precis, dar a primit și îndrumări precise privind pașii de urmat. Specialiștii cred că femeia a acționat în mod subconștient simțind că are o problemă medicală gravă.

Un chinez a fost condamnat la un an de închisoare de către o instanță kenyană pentru contrabandă cu furnici

Insectele sunt destinate în mare parte Chinei, SUA și Europei, unde devin animale de companie și pot valora aproximativ 100 de dolari fiecare, potrivit The Guardian.

Contrabanda cu furnici a făcut furori anul trecut, când doi adolescenți belgieni au fost arestați în posesia a aproape 5.000 de furnici, majoritatea depozitate în eprubete mici. Aceștia au fost amendați cu aproximativ 7.700 de dolari.

Zhang Kequn, care a evitat capturarea până la arestarea sa pe 10 martie, fusese asociat cu un alt caz care implica două persoane, o vietnameză și o kenyană.

Peste 2.200 de furnici – inclusiv 1.948 de cefalote Messor – au fost găsite în eprubete din bagajele lui Zhang pe aeroportul internațional din Nairobi, cu destinația China.

Inițial, a fost acuzat de trafic de animale sălbatice fără permis și conspirație, pedeapsă cu șapte ani, a declarat avocatul său. El a pledat vinovat după ce ultima acuzație a fost respinsă.

La tribunalul din Nairobi, judecătoarea Irene Gichobi l-a descris pe Zhang ca fiind lipsit de remușcări și „nu o persoană complet onestă”.

Judecătoarea a spus că va fi amendat cu 1 milion de șilingi kenyeni (7.700 de dolari) și condamnat la un an de închisoare, după un apel de 14 zile. Ea a spus că va fi apoi „trimis în țara sa natală”.

Șeful ITM București, Costel Grojdea, schimbat din funcție după scandalul Lamborghini

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole (PSD), a dispus încetarea detașării lui Costel Grojdea din funcția de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă București. Măsura intră în vigoare începând cu 16 aprilie 2026, iar Grojdea revine pe postul de inspector-șef la ITM Iași.

Conform documentului, prezentat prima data de G4media, încetează detașarea lui Costel Grojdea de la ITM Iași la conducerea temporară a ITM București. Ordinul prevede și obligația acestuia de a preda, în termen de trei zile, lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în perioada exercitării atribuțiilor la București.

Decizia vine în contextul controverselor apărute după publicația Mediaflux a arătat că șeful ITM București venea zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus, estimat la aproximativ 300.000 de euro. Potrivit Mediaflux, mașina ar fi fost achiziționată prin leasing de firma SC Nemo Wash SRL din Iași.

Într-o reacție pentru postul de televiziune Antena 3, miercuri, 15 aprilie, Costel Grojdea a susținut că automobilul nu îi aparține. „E a unui prieten din Iași. M-a rugat să-i fac revizia la București”, a declarat acesta.

Potrivit informațiilor publicate de presă, mașina figurează în actele firmei SC Nemo Wash SRL din Iași, companie asociată omului de afaceri Ovidiu Constantin Stan, patronul unui restaurant de lux. De asemenea, au apărut informații, neconfirmate încă, potrivit cărora leasingul ar fi fost achitat de o firmă care ar fi fost verificată în trecut de Grojdea, în perioada în care acesta conducea ITM Iași, fără ca inspectorii să constate nereguli.

Costel Grojdea ocupa anterior funcția de șef al ITM Iași, iar din aprilie 2026 fusese detașat la conducerea ITM București. În ultimele șase luni, el a coordonat în Capitală controalele privind respectarea legislației muncii, precum și normele de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit ordinului de ministru, după încetarea detașării, Grojdea își reia activitatea în cadrul ITM Iași, unde beneficiază de un salariu de bază brut lunar de 14.722 de lei.

Delegația Comisiei Europene ajunge vineri la Budapesta ca să negocieze deblocarea fondurilor UE. Primul Consiliu fără Viktor Orbán

Prim-ministrul ales al Ungariei, Péter Magyar, este dornic să deblocheze peste 30 de miliarde de euro pe care Bruxelles-ul le-a înghețat din cauza preocupărilor legate de statul de drept, anunță Politico.

Comisia Europeană trimite oficiali la Budapesta pentru a începe negocierile cu prim-ministrul ales al Ungariei, Péter Magyar, privind deblocarea a miliarde de fonduri UE pentru Ungaria.

Delegația Comisiei se va întâlni vineri cu oficialii partidului Tisza, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Paula Pinho, pentru POLITICO.

Întâlnirea este programată să aibă loc la cinci zile după ce Péter Magyar a pus capăt mandatului de 16 ani al lui Viktor Orbán prin alegerile de duminică din Ungaria și cu câteva săptămâni înainte de preluarea mandatului de către noul său guvern. Orbán și miniștrii săi urmează să rămână la putere cu titlu interimar până cel puțin pe 5 mai.

Victoria covârșitoare i-a oferit lui Tisza o supermajoritate în parlament, cu care poate adopta reforme ample care vizează restabilirea independenței judiciare, a libertății academice și a pluralismului mass-media, inversând ani de regres democratic.

Ținta lui Magyar: deblocarea a 30 de miliarde de euro pentru Budapesta

Scopul final al prim-ministrului ales este de a debloca peste 30 de miliarde de euro din fondurile UE pe care Bruxelles-ul le-a înghețat din cauza preocupărilor legate de statul de drept. El este supus unei presiuni deosebite pentru a elibera aproximativ 10 miliarde de euro din fondurile de redresare pentru Covid-19, care expiră la sfârșitul lunii august a acestui an.

Întâlnirea de la Budapesta vine în urma unei convorbiri telefonice dintre președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și Magyar, care a avut loc marți, în cadrul căreia cei doi au discutat despre „prioritățile imediate”, a declarat șefa Comisiei pe X.

„Trebuie depusă o muncă rapidă pentru a restabili, realinia și reforma”, a scris ea. „Restaurați statul de drept. Realiniați-vă cu valorile noastre europene comune. Și reformați, pentru a debloca oportunitățile oferite de investițiile europene.”

După apel, Magyar a declarat că ambele părți „au convenit asupra deblocării fondurilor UE destinate poporului maghiar” și că „Comisia va colabora îndeaproape cu noi pentru a respecta termenul limită extrem de strâns și a obține rezultate”.

„Noul guvern va lua deciziile politice cheie privind modul de deblocare și investire a acestor fonduri, în conformitate cu mandatul clar dat de poporul maghiar duminica trecută”, a adăugat el.

Primul Consiliu European fără Viktor Orbán

Orbán a suferit o înfrângere zdrobitoare în alegerile generale de duminică, care au pus capăt mandatului său de premier timp de 16 ani. El urma să participe la reuniunea de două zile din 23-24 aprilie, în cadrul căreia liderii naționali urmează să discute despre criza din Orientul Mijlociu și despre următorul buget pe șapte ani al blocului comunitar.
Liderul naționalist-populist rămâne prim-ministrul interimar al Ungariei până când rivalul său, Péter Magyar, va prelua puterea în mai.
În conformitate cu regulamentul Consiliului, Orbán va fi reprezentat la reuniune de un alt lider național. Aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, va prelua probabil acest rol.
Orbán a avut mult timp o influență perturbatoare în cadrul Consiliului, folosindu-și adesea vetoul pentru a bloca sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul UE acordat Ucrainei . În timpul summitului liderilor UE de luna trecută, președintele Consiliului, António Costa, a declarat că comportamentul său a fost echivalent cu „șantaj” și „ complet inacceptabil ”.

Aeronave F-16 românești au interceptat un avion al Rusiei care zbura în spaţiul aerian internaţional al Ţărilor Baltice

MApN anunță miercuri faptul că „aeronavele F-16 din detaşamentul Carpathian Vipers au interceptat o aeronavă IL-20 COOT A aparţinând Federaţiei Ruse care zbura în spaţiul aerian internaţional al Ţărilor Baltice fără contact radio cu organele de trafic aerian”.

Avioanele F-16 românești „au identificat şi escortat aeronava până la părăsirea zonei”, a mai transmis ministerul.

Această a fost prima misiune a detașamentului dislocat în Lituania, după ce Forțele Aeriene Române au început, de la 1 aprilie, o nouă misiune de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO.

Detașamentul „Carpathian Vipers” este alcătuit din aproximativ 100 de militari cu şase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon și este dislocat în baza aeriană Šiauliai. Detașamentul va asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în perioada aprilie – iulie 2026, potrivit MApN.

„Avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Țărilor Baltice”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin 2025-2026 se va desfășura la Baia Mare

Organizarea turneului final a fost disputată la nivel de candidatură între Minaur Baia Mare și SCM Râmnicu Vâlcea, însă oferta clubului din Maramureș a fost considerată câștigătoare.

Potrivit Federației Române de Handbal, clubul organizator va achita o taxă de 17.000 de euro pentru dreptul de organizare și va asigura o serie de condiții logistice și tehnice pentru desfășurarea turneului, inclusiv plata baremurilor de arbitraj și a serviciilor de pază.

De asemenea, Minaur Baia Mare va pune la dispoziție infrastructura necesară în cadrul Complexului Sportiv „Lascăr Pană”. Organizatorul va asigura și cazarea și masa pentru oficialii turneului – arbitri, observatori și reprezentanți FRH – precum și transportul acestora, conform reglementărilor în vigoare.

În urma tragerii la sorți desfășurate în urmă pe 31 martie, la Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București, s-a stabilit una dintre semifinalele competiției: Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea.

Cealaltă semifinală urmează să fie stabilită după disputarea sferturilor de finală rămase, programate pentru 22 aprilie: Rapid – SCM Craiova și Gloria Bistrița – Corona Brașov.

Turneul Final 4 este programat în zilele de 9 și 10 mai. Deținătoarea trofeului este CSM București, eliminată în sferturi de Râmnicu Vâlcea.

Câștigătoarea Cupei României va obține calificarea în EHF European League pentru sezonul 2026-2027.

Trump se distanțează de Orban și spune că noul premier al Ungariei va face treabă bună

Donald Trump i-a declarat reporterului ABC News Jonathan Karl : „Cred că noul premier va face o treabă bună – este un om bun”, relatează The Guardian.

Trump i-a spus reporterului că nu știe dacă ar fi contat dacă ar fi mers în Ungaria în locul vicepreședintelui J.D. Vance pentru a face campanie pentru Orban.

„Era considerabil în urmă”, a spus Trump. „Nu am fost atât de implicat în asta. Viktor e un om bun, totuși.”

Afirmația lui Trump că „nu a fost implicat în asta” va fi, evident, oarecum o surpriză, având în vedere implicarea sa puternică în campania electorală, inclusiv mai multe susțineri ale lui Orbán pe rețelele de socializare și decizia sa de a-l trimite pe JD Vance la Budapesta în ultimele zile dinaintea votului.

Mulți comentatori s-au întrebat cât de repede va renunța președintele SUA la Orban, având în vedere înfrângerea electorală, pentru a evita să fie perceput ca susținând – în limbajul său – „învinșii”, dar puțini s-ar fi așteptat să se întâmple atât de repede.

Pas decisiv către asocierea la Erasmus+ în 2027 între UE și UK

Asocierea Regatului Unit la Erasmus+ va pune cursanții, personalul, instituțiile de învățământ și organizațiile din Regatul Unit pe picior de egalitate cu cele din statele membre ale UE și din alte țări terțe asociate la program. Aceasta plasează schimburile interpersonale în centrul agendei reînnoite UE-Regatul Unit și consolidează cooperarea dintre cele două părți.

Acord asumat din mai 2025

Acest pas este unul important și îndeplinește angajamentul asumat în cadrul primului summit UE-Regatul Unit din mai 2025, prin adoptarea unei modificări a Protocolului I la Acordul comercial și de cooperare UE-Regatul Unit.

„Europa și Regatul Unit s-au bucurat de legături educaționale reciproc avantajoase timp de secole. Consolidarea în continuare a acestor legături are sens de ambele părți – pentru studenții, profesorii, sistemele educaționale, economiile și societățile noastre în ansamblu. Aștept cu interes ca imensul potențial al acestei evoluții să fie realizat cât mai curând posibil”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Această dezvoltare interesantă va crea oportunități pentru mii de studenți, personal educațional și tineri și le va oferi abilități și competențe de viitor căutate de angajatori. Aceasta va asigura faptul că un număr mai mare de persoane din medii diverse pot studia, preda sau se pot forma în străinătate”, transmite Comisia.

Acordul va contribui, de asemenea, la crearea și aprofundarea parteneriatelor dintre instituțiile academice din UE și din Regatul Unit. Aceasta va încuraja cooperarea și schimbul de practici, permițând actorilor să utilizeze mai bine noile tehnologii, să dezvolte metode inovatoare de predare, formare și învățare, să promoveze învățarea non-formală și să dezvolte instrumente și activități comune. Acest lucru va contribui, totodată, la consolidarea poziției Europei ca centru educațional global.

Care sunt țările terțe participante la Erasmus+

Comisia Europeană va colabora îndeaproape cu partenerii din Regatul Unit pentru a se asigura că Erasmus+ oferă beneficii maxime studenților și instituțiilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Regatul Unit va desemna o agenție națională care să supravegheze participarea sa la program începând din 2027.

Pe lângă cele 27 de state membre ale UE, următoarele țări terțe participă în prezent la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Atât Regatul Unit, cât și Elveția participă la Erasmus+ începând cu 1 ianuarie 2027.