Trecerea cu bacul la Isaccea-Orlivka, suspendată vineri pentru lucrări

Măsura este necesară „ca urmare a lucrărilor de înlocuire a pontonului de la Isaccea”, urmând ca traversarea Dunării să fie suspendată în intervalul orar 08:00 – 14:00, anunță Garda de Coastă.

„Măsurile au fost adoptate pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru prevenirea unor situații de risc”.

Autoritățile recomandă participanților la trafic să se informeze din surse oficiale înainte de a-și planifica deplasările în zonă.

Garda de Coastă anunță că va reveni cu informații imediat ce traficul cu bacul va fi reluat în condiții normale.

„Miliardele sunt cheltuite pentru crime”. Papa continuă să îl înfrunte pe Trump

Papa i-a criticat puternic liderii care cheltuiesc miliarde pe războaie și a spus că lumea este „devastată de o mână de tirani”.

Pontiful a făcut aceste remarci neobișnuit de dure în Camerun, după ce Donald Trump l-a atacat continuu atât în public, cât și pe rețelele de socializare.

Papa Leon al XIV-lea, care este primul papă american, a criticat, de asemenea, liderii care au folosit limbaj religios pentru a justifica războaiele și a cerut o „schimbare decisivă de curs”.

El a spus: „Maeștrii războiului se prefac că nu știu că este nevoie doar de o clipă pentru a distruge, totuși, adesea, o viață întreagă nu este suficientă pentru a reconstrui.”

„Închid ochii la faptul că miliarde de dolari sunt cheltuiți pe crime și devastări, însă resursele necesare pentru vindecare, educație și restaurare nu se găsesc nicăieri.”

Papa și Trump au fost implicați într-o ceartă după ce președintele american a spus că „ar trebui să se adune” și că este „foarte slab”. În ultimele sale declarații de astăzi, pontiful nu a numit niciun lider anume.

Pe 12 aprilie, Donald Trump a publicat o postare acidă pe rețeaua sa de socializare Truth Social, adresându-se Papei Leon al XIV-lea. El a spus că pontiful este „slab în ceea ce privește criminalitatea” și „groaznic în ceea ce privește politica externă”.

Însuși Papa Leon al XIV-lea a reacționat cu reținere . Pontiful a declarat că nu se teme de presiunile Casei Albe și că va continua să se pronunțe împotriva războiului.

Propunere POT: Românii vaccinați cu Pfizer, care nu mai pot munci, să primească despăgubiri de 1200 euro pe lună până la pensie

Partidul Oamenilor Tineri (POT) cere Guvernului să dea în judecată compania Pfizer pentru recuperarea banilor plătiți pe vaccinurile anti-COVID și să o oblige pe aceasta să plătească 1.200 de euro lunar pentru fiecare român care nu mai poate munci din cauza „efectelor adverse”, până la vârsta pensionării.

„Partidul Oamenilor Tineri (POT) lansează un apel ferm către Ministerul Sănătății: este momentul ca statul român să ia măsuri urgente și decisive pentru apărarea interesului national, în contextul controverselor privind contractele și efectele vaccinurilor anti-COVID furnizate de compania Pfizer”, se arată în comunicatul de presă emis de formațiunea politică.

Potrivit POT, autoritățile ar trebui să inițieze de urgență o acțiune în instanță împotriva Pfizer, pentru a recupera integral sumele achitate pentru vaccinuri, dar și să oblige compania la plata de despăgubiri directe către cetățenii afectați.

În plus, POT propune ca fiecare român care nu mai poate munci din cauza „efectelor adverse” să beneficieze de o indemnizație lunară de 1.200 de euro net, acordată până la vârsta pensionării, indemnizație care ar trebui să fie acoperită de compania farmaceutică.

„Un prim-ministru adevărat ar da Pfizer în judecată pentru și mai mulți bani. Nu vorbim doar despre recuperarea costurilor, ci despre demnitatea unui stat care își apără cetățenii până la capăt. (…) Este timpul să ne luăm banii înapoi. Pe toți. Mai mult decât atât, această abordare trebuie aplicată oricărei companii cu care statul român a avut contracte pentru vaccinuri: acolo unde există prejudicii, trebuie să existe și răspundere directă și despăgubiri plătite către cetățeni”, a spus Anamaria Gavrilă, președinta POT.

Aceasta a subliniat că responsabilitatea financiară nu ar trebui să revină contribuabililor, ci producătorului, în acest caz Pfizer.

Ce companii sunt considerate eligibile pentru listarea la BVB și ce noi pachete al actualilor participanți sunt recomandate de Oana Gheorghiu pentru tranzacționare? Pașii și durata demersurilor

La capitalizările bursiere din martie 2026, primele trei tranzacții prioritare, cu noi pachete de acțiuni ale companiilor cu vechime pe bursa Hidroelectrica și Romgaz pot genera venituri orientative la bugetul de stat cuprinse între 3 și 8 miliarde, se arată în raportul prezentat joi.

Acesta identifică ce poate fi valorificat prin mecanisme de piață, respectiv companiile cu capital de stat pentru care listarea parțială la Bursa de Valori București reprezintă o opțiune strategică viabilă.

Mai concret, este vorba de un pachet (ABB) de 5-10% din Hidroelectrica, estimat la 3,1 – 6,2 miliarde lei, un ABB de 5-7% din Romgaz ( de 2,2 – 3,1 mld. lei) și o listare (un IPO) a CEC Bank cu componentă de vânzare pachet stat (volum de stabilit prin studiu de fezabilitate) – estimării calculate la prețurile curente de piață.

Pe acest segment, la fel ca și cel privitor la cel 22 de companii, se solicită Guvernului adoptarea unui memorandum care să mandateze deciziile din lista pilot, cu termen recomandare pe 30 aprilie.

Raportul privind companiile eligibile pentru listare la Bursa de Valori București este o analiză exploratorie bazată pe date publice AMEPIP, și BVB, neverificate independent., care propune Guvernului demararea unor studii de fezabilitate profesioniste, nu conține evaluări d epiață independente și nu substituie studiile pe care le recomandă, iar verdictele sunt orientative se precizează în amplul document.

„Există un argument structural care justifică urgența demersului dincolo de PNRR: pentru ca Bursa de Valori București să își consolideze poziția în ecosistemul piețelor de capital din Europa Centrală și de Sud-Est, este necesară creșterea ofertei de emitenți relevanți și a ponderii acțiunilor disponibile efectiv la tranzacționare. Fondurile de pensii private și investitorii instituționali locali au nevoie de instrumente solide, lichide și de dimensiune suficientă. Fără emitente noi de calitate, lichiditatea rămâne limitată și piața riscă să rămână periferică față de Polonia, Cehia sau Austria”, se precizează în document.

Etapele propuse

„Am prezentat, este adevărat, și o listă exploratorie pentru companii care sunt eligibile pentru listare, dar este doar în explorare. Este o listă care urmează să fie supusă unei analize de specialitate; urmează, de asemenea, să fie discutată în cadrul guvernului. Cred foarte tare că această listare este un instrument extrem de eficient pentru a introduce buna guvernanță și pentru a face transparentizarea cheltuielilor într-o companie de stat. După cum știm, o listare durează între 12 și 24 de luni cel puțin, deci nu este un proces care să înceapă imediat. Urmează o prospectare, urmează o analiză din partea ministerelor. După ce vom avea aliniere pe această listă, vom reveni cu informațiile necesare”, a declarat Oana Gheorghiu.

Structura de decizie propusă este ca Guvernul să mandateze ministerele tutelare și AMEPIP să comisioneze studii de fezabilitate pentru companiile identificate ca prioritare în prezentul raport,  studiile revin în Guvern în trei – șase luni de la mandat, cu recomandare de decizie per companie.

Raportul analizează două categorii: IPO-uri posibile pentru companii nelistate; Pachete – ABB-uri posibile pentru companii deja listate la BVB.”

Pentru listarea CEC Bank, „cel mai solid candidat de IPO din portofoliul public”, care apare cu o evaluare a AMEPIP de 4,5 miliarde de lei, termenul recomandat este trimestul 4 2026.

Printre companiile cu capital de stat incluse pe lista posibilelor listări sau pachete cu verdictul „condiționat” sunt CN APM Constanța, ,Salrom (condiționat), Romarm/ Cugir (condiționat), Poșta Română (condiționat) și Transgaz (condiționat), iar „amînat”, CNAB București și Nuclearelectrica. La Transelectrica nu se recomandă, prentru că statul alre 58,69%, iar orice ABB semnificativ coboar sub pachetul de control.

Raportul realizat de Cabinetul vice-premierului Oana Gheorghiu, AICI

Fermierii români cresc productivitatea culturilor de cereale prin protecția timpurie

Strategiile moderne de control al bolilor pun accent pe protejarea aparatului foliar al plantei încă din primele stadii de dezvoltare, deoarece frunzele sănătoase sunt esențiale pentru susținerea fotosintezei și pentru asigurarea unei performanțe optime a culturii pe tot parcursul sezonului de vegetație. Pentru a obține acest rezultat, fermierii se bazează din ce în ce mai mult pe soluții avansate precum molecula proquinazid, dezvoltată de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, cunoscută pentru capacitatea sa de a inhiba germinarea sporilor și de a opri dezvoltarea fungilor într-un stadiu incipient, în special în cazul făinării.

Atunci când este combinat cu prothioconazol, un fungicid triazolic sistemic cu proprietăți atât preventive, cât și curative, proquinazidul formează un mod de acțiune complementar care combate un spectru larg de boli foliare. Această combinație este integrată în Verben™, un fungicid conceput pentru a asigura o protecție timpurie puternică la culturile de cereale. Pentru Cosmin Iancu, agronom și proprietar al fermei PICMAR, care gestionează 1.100 de hectare de teren agricol în zona Grădiștea, județul Ilfov, această abordare a devenit un pilon esențial al programului său de protecție a culturilor.

Citeşte comunicatul integral AICI

Două mari companii aeriene majorează prețurile biletelor de avion din cauza crizei combustibililor

Air France și KLM sunt ultimele companii aeriene care au anunțat modificarea tarifelor din cauza creșterii costurilor combustibilului pentru avioane, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, potrivit Express.

Ambele companii sunt membre a aceluiași grup și au introdus o suprataxă încă de luna trecută. Atunci, biletele dus-întors la clasa economică au fost majorate cu 50 euro pentru o călătorie dus-întors. Noua majorare va fi de zeci de euro.

Un zbor din Europa către America de Nord ar putea fi mai scump cu 70 euro în timp ce pentru un bilet dus-întors la clasa economică s-ar percepe o taxă suplimentară de 10 euro.

Air France și KLM nu sunt primele companii aeriene care majorează prețurile ca urmare a crizei combustibilului. Săptămâna aceasta, Virgin Atlantic a impus o suprataxă de combustibil de 50 de lire sterline la biletele de clasa economică. Tarifele la clasa premium cresc cu 180 de lire sterline, iar la clasa business cu 360 de lire sterline. Un șef al companiei a avertizat că prețurile ar putea crește și mai mult în următoarele săptămâni.

Alte companii vor să lupte cu criza fie prin renunțarea la unele zboruri, fie prin creșterea taxelor pentru bagaje.

Forul mondial de atletism blochează transferul a 11 atleți în Turcia, inclusiv medaliați olimpici

Printre sportivii vizați se află nume importante din atletismul mondial, precum Rojé Stona, campion olimpic la aruncarea discului, Rajindra Campbell, medaliat olimpic la aruncarea greutății, Jaydon Hibbert și Brigid Kosgei.

„Aprobarea acestor cereri ar aduce atingere și ar compromite principiile care stau la baza regulilor de eligibilitate și a regulamentelor privind transferul de loialitate”, a explicat forul mondial decizia într-un comunicat oficial.

Potrivit analizei comisiei a World Athletics, toate dosarele au avut elemente comune și au fost tratate împreună.

„Aceste candidaturi au făcut parte dintr-o strategie de recrutare coordonată, condusă de guvernul turc prin intermediul unui club de stat, pentru a atrage atleți străini prin contracte lucrative”, mai precizează forul mondial.

Scopul ar fi fost reprezentarea Turciei la competiții majore, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028.

World Athletics a subliniat că o astfel de abordare contravine principiilor competiției.

„Regulile sunt concepute pentru a proteja credibilitatea competițiilor internaționale, pentru a încuraja federațiile să investească în dezvoltarea talentului intern și pentru a menține încrederea sportivilor”, se mai arată în comunicat.

În urma deciziei, cei 11 atleți nu vor putea reprezenta Turcia în competiții oficiale. Totuși, aceștia pot continua să concureze individual sau pentru cluburi în reuniuni de o zi sau curse pe șosea și pot locui și se pot antrena în Turcia.

Regulamentele World Athletics privind transferul de loialitate prevăd că, pe lângă cetățenie, sportivii trebuie să demonstreze o legătură reală cu țara pe care o reprezintă, pentru a proteja integritatea sportului la nivel global.

Lista completă a celor 11 atleți:

Catherine Relin (Selin Can) Amanang’ole (Kenya)
Rajindra Campbell (Jamaica)
Jaydon Hibbert (Jamaica)
Brian Kibor (Kenya)
Brigid Kosgei (Kenya)
Ronald Kwemoi (Kenya)
Nelvin (Can) Jepkemboi (Kenya)
Favour Ofili (Nigeria)
Wayne Pinnock (Jamaica)
Rojé Stona (Jamaica)
Sophia Yakushina (Rusia)

UPDATE. Trump către președinte Libanului: „Un armistițiu va fi anunțat în câteva ore”. Presa vehiculează ora 19.00

UPDATE. Președintele Libanului i-a mulțumit lui Trump pentru eforturile de a obține un armistițiu.

Președintele Libanului, Joseph Aoun, i-a mulțumit președintelui SUA pentru eforturile sale de a „asigura o pace și o stabilitate durabile”, a anunțat biroul său pe X, după o convorbire telefonică între cei doi lideri.

„El și-a exprimat dorința de a continua aceste eforturi pentru a opri incendiul cât mai curând posibil”, se arată în comunicat.

„Trump a răspuns cu sprijinul său pentru președintele Aoun și Liban și subliniind angajamentul său de a îndeplini cererea libaneză de încetare a focului cât mai curând posibil.”

Astăzi după-amiază a avut loc un apel telefonic între președintele SUA, Donald Trump, și președintele Libanului, Joseph Aoun, în cadrul căruia președintele Aoun și-a reînnoit recunoștința pentru eforturile lui Trump de a obține un armistițiu în Liban și de a asigura pacea și stabilitatea durabilă ca pregătire pentru realizarea unui proces de pace în regiune. El a sperat că aceste eforturi vor continua pentru a opri focul cât mai curând posibil. Trump a răspuns exprimându-și sprijinul pentru președintele Aoun și pentru Liban și a subliniat angajamentul său de a îndeplini cererea libanezilor pentru un armistițiu cât mai curând posibil”.


Știrea inițială: Toată presa arabă anunță, după convorbirea dintre Trump și președintele Libanului, că o decizie despre încetarea focului este așteptată să fie anunțată în câteva ore. Presa vehiculează ora 19.00.

Și Haaretz transmite că armistițiul dintre Israel și Hezbollah va începe în câteva ore.

Armata israeliană se pregătește pentru un armistițiu în Liban, care urmează să înceapă la ora 19:00, ora locală, potrivit oficialilor IDF, în contextul în care o convorbire telefonică între Israel și liderii libanezi urma să aibă loc joi seara, după peste șase săptămâni de război între Israel și gruparea armată libaneză Hezbollah.

Președintele american Donald Trump a vorbit telefonic cu președintele libanez Joseph Aoun, a anunțat biroul de presă al președinției libaneze într-un comunicat.

„Președintele Aoun și-a reînnoit mulțumirile pentru eforturile depuse de Trump pentru a ajunge la un armistițiu în Liban și a asigura o pace și o stabilitate durabile, deschizând calea pentru realizarea procesului de pace în regiune”, se arată în declarație.

„El și-a dorit continuarea acestor eforturi pentru a opri focul cât mai curând posibil. Trump a răspuns cu sprijinul său pentru președintele Aoun și Liban și subliniind angajamentul său de a îndeplini cererea libaneză de încetare a focului cât mai curând posibil.”

Joi, Al Araby a relatat că Trump l-a informat pe Aoun că un armistițiu va intra în vigoare în câteva ore.

Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că atacurile israeliene au ucis 29 de persoane în ultimele 24 de ore și au rănit alte 124. Potrivit ministerului, numărul morților în atacurile israeliene asupra Libanului de la 2 martie a ajuns la 2.196, iar alte 7.185 au fost rănite.

Atacurile israeliene au ucis un paramedic și au rănit alți doi joi, a anunțat ministerul, în total 93 de medici uciși de la 2 martie.

PSD, atac la adresa lui Bolojan și Oanei Gheorghiu, privind vânzarea companiilor strategice: „Nu a existat nicio discuție în Coaliție pe acest subiect. Este un atentat la siguranța națională”

Partidul Social Democrat a transmis, printr-un comunicat de presă, că se opune „demersurilor asumate de prim-ministrul Bolojan și de vicepremierul Oana Gheorghiu privind vânzarea unor companii de stat profitabile, care au rol major în ansamblul de securitate al țării”.

„PSD respinge categoric vânzarea companiilor strategice ale statului român. PSD se opune demersurilor asumate de prim-ministrul Bolojan și de vicepremierul Oana Gheorghiu privind vânzarea unor companii de stat profitabile, care au rol major în ansamblul de securitate al țării”, se arată în comunicat.

Formațiunea critică și lipsa de consultare a partidelor și reprezentanților pe acest subiect, adăugând că nu a existat un acord în interiorul coaliției de guvernare.

„PSD nu a fost consultat pe tema vânzării unor pachete de acțiuni din companiile strategice. Nu a existat nicio discuție în Coaliție pe acest subiect, iar reprezentanții PSD din Guvern s-au opus explicit inițiativei”, transmit social-democrații.

În opinia PSD, o astfel de decizie ar avea consecințe grave pentru stat.

„Scoaterea la vânzare a celor mai profitabile companii de stat, în plină criză energetică și financiară, reprezintă un atentat la siguranța națională a statului român”, se mai arată în document.

„Este cu atât mai grav cu cât tendința generală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este de naționalizare sau de răscumpărare a activelor unor companii de stat, pentru a-și consolida securitatea energetică și economică”, precizează partidul.

Social-democrații au respins, de asemenea, și argumentul că astfel de măsuri ar fi impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Invocarea PNRR pentru justificarea acestei inițiative reprezintă un act de dezinformare publică. Nu există vreo obligație a României de a vinde, în plină criză energetică și financiară, companii precum Romgaz, Salrom, Romarm, CEC Bank, Portul Constanța sau Compania de Aeroporturi București”, se mai arată în comunicat.

Totodată, PSD a admis că unele companii de stat au nevoie de reforme, dar nu de vânzare.

„PSD susține nevoia de restructurare a unor companii de stat, dar se opune categoric vânzării lor, mai ales în situația în care acestea realizează profituri consistente și au un rol strategic pentru economia națională”, a transmis PSD.

Zonă de agrement unică în România. Are piste de bob printre copaci, trasee de biciclete și un turn de cățărare

Zona de agrement inaugurată joi se numește Bob & Bike Adrenalina Gârboavele. Este o zonă de agrement unică în România, anunță reprezentanții Consiliului Județean Galați, instituția care a realizat investiția. Extinderea Parcului de Aventură EscapeLand a costat 15,4 milioane de lei, fiind prima investiție de acest fel din țară realizată de o autoritate publică locală. Organizatorii s-au inspirat din zone de agrement din Austria și Germania.

În interior sunt două piste de bob cu o lungime totală de peste 1,5 km, două trasee de biciclete, unul pentru familie (2,6 km) și altul competițional (4,3 km), un turn de escaladă de 10 metri, locuri de joacă pentru copii, foișoare și un amfiteatru pentru evenimente în aer liber.

„Am promis că vom face în Pădurea Gârboavele cea mai atractivă zonă de agrement din Regiunea Sud-Est și iată că ne ținem de cuvânt! După deschiderea Parcului de Aventură EscapeLand, lansăm acum Bob & Bike Adrenalina Gârboavele – o zonă de agrement și mai spectaculoasă, dotată cu instalații moderne de bob, la standarde similare celor din Germania și Austria, și cu numeroase facilități dedicate petrecerii active a timpului liber, în condiții de maximă siguranță”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Sute de persoane la bob, într-o oră

Pistele de bob amenajate pe trasee în mijlocul naturii, trec printre copaci și prin tuneluri, la viteze mari. Capacitatea acestora este de aproape 300 de persoane pe oră.

„Prima pistă, de aproximativ 700 de metri, este un speed-bob (tobogan) cu sănii pe role magnetice – o instalație unică în România – care oferă o experiență intensă, asemănătoare bobului olimpic de iarnă. Aici, săniile sunt individuale și ating viteze de până la 40 km/h. A doua pistă, de aproape 900 de metri, este de tip Alpine Coaster, unde viteza este controlată de utilizator, transformând fiecare coborâre într-o experiență personalizată. Săniile pot fi utilizate de una sau două persoane, fiind ideale pentru copiii însoțiți de părinți”, au transmis reprezentanții CJ Galați.

În paralel, traseele de mountain-bike, cu o lungime totală de 7 km, străbat pădurea și sunt concepute atât pentru începători, cât și pentru avansați. De asemenea, pot fi utilizate pentru competiții naționale și internaționale. Turnul de escaladă de 10 metri reprezintă și el o premieră pentru Galați.