Restructurări în industria tutunului. British American Tobacco dă afară 20% din angajați

Compania anunțat că va elimina 5.500 de locuri de muncă și va externaliza alte 3.500 de posturi către firme terțe, ceea ce va afecta un total de 9.000 de angajați, scrie independent.co.uk.

Restructurarea nu va afecta Statele Unite, cea mai mare piață a companiei.

Se preconizează că programul de reducere a costurilor va genera economii de 793 de milioane de dolari până în 2028.

„Aceste schimbări îi afectează pe mulți dintre colegii noștri și ne concentrăm pe sprijinirea lor în această tranziție cu grijă și respect”, a declarat directorul general Tadeu Marroco într-un comunicat.

Jurnaliștii britanici notează că creșterea vânzărilor și a profitului producătorului de țigări a fost lentă în ultimii ani, rămânând sub propriile ținte sau atingându-le la limită, ceea ce a dezamăgit unii investitori.

Principalul motor al profitului companiei – tutunul tradițional – se află într-un declin ireversibil, BAT prevăzând o scădere globală la nivel de industrie de 2,5% în acest an.

BAT își reorientează atenția către alternative la fumat pentru a-și stimula creșterea.

În Franța, vara va fi ca în Spania. Autoritățile studiază modelul spaniol de gestionare a căldurii extreme

Cel puțin 130 de milioane de oameni din Europa, concentrați în partea centrală și estică a continentului, se așteaptă se lupte cu  temperaturi de peste 35°C  în timpul zilei de luni, conform calculelor AFP. Cifra este în scădere. 190 de milioane de oameni erau afectați duminică.

În total, se așteaptă ca temperaturile maxime să depășească 30°C pentru peste 269 de milioane de locuitori din Europa (cu excepția Turciei), comparativ cu peste 380 de milioane în ziua precedentă. Această analiză se bazează pe previziunile Serviciului Meteorologic German și pe proiecțiile demografice pentru 2025 ale Centrului Comun de Cercetare.

În Franța, vara devine ca în Spania”, susține ministrul francez al Muncii. El propune o „călătorie de studiu” partenerilor sociali pentru a înțelege „cum s-a adaptat societatea spaniolă” la  căldura extremă  și, eventual, pentru a se inspira din aceasta, a indicat el luni. 

„Mergem împreună în Spania. La Madrid, la 40 de grade Celsius, [societatea] funcționează”, a declarat  Jean-Pierre Farandou pentru Franceinfo

„Vom face o călătorie de studiu și îi voi invita pe partenerii sociali să vină. Vom sta acolo două sau trei zile” și „vom încerca să înțelegem cum s-a adaptat societatea spaniolă ” . „Trebuie să luăm în considerare faptul că Franța, vara, devine ca Spania. […] Așa este și ne adaptăm ca ei ”, a concluzionat el.

În Spania, de exemplu, programul de lucru prelungit permite companiilor și birourilor guvernamentale să își schimbe programul de la 8:00 la 15:00 între iunie și septembrie. 

„Trebuie să înțelegem cum funcționează, cum au luat aceste decizii, care sunt rezultatele și dacă sunt mulțumiți”, a continuat ministrul.

Spaniolii au inclus, de asemenea, prevederi pentru suspendarea lucrului în timpul celor mai caniculare ore ale zilei, în special în timpul valurilor de căldură, „în contractele colective de muncă” din diferite sectoare, în special în construcții, a subliniat el.

Dacă acest lucru ar fi scris în contractele colective de muncă, „toată lumea ar ști despre asta” – angajați, companii și clienți. „Ar fi în contractele semnate ”, a argumentat el.

De la facultate la carieră: programul dual USAMV, cu practică la Apa Nova București și burse pentru studenți

Pentru absolvenții de liceu, alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii după Bacalaureat. Dincolo de numele programului sau de prestigiul universității, contează tot mai mult ce oferă concret o facultate: câtă practică include, ce sprijin primesc studenții și ce șanse reale de angajare au după absolvire.

Programul de licență în sistem dual „Inginerie circulară și tranziție verde”, organizat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, în parteneriat cu Apa Nova București, este adaptat nevoile studenților și propune, între altele: 50% practică în companie și pregătire într-un domeniu esențial pentru orașele moderne – managementul sustenabil al apei și al resurselor.

Programul „Inginerie circulară și tranziție verde” are o durată de patru ani și se adresează tinerilor interesați de protecția mediului, infrastructură și tehnologii sustenabile, economie circulară și soluții pentru orașele viitorului.

Ce înseamnă o facultate în sistem dual

În sistemul dual, studenții nu așteaptă finalul facultății pentru a înțelege cum arată profesia. Experiența practică începe încă din timpul studiilor, iar studenții au posibilitatea de a se angaja imediat după terminarea facultății sau chiar în timpul acesteia.

Prin parteneriatul cu Apa Nova București, compania care asigură furnizarea apei potabile și serviciile de canalizare pentru peste 2 milioane de locuitori ai Capitalei, studenții au acces la specialiști, tehnologii, procese operaționale și proiecte relevante pentru infrastructura urbană. Astfel, studenții pot aplica concret teoria și pot vedea, cu ochii lor, cum funcționează, zi de zi, serviciile esențiale de care depinde o capitală europeană.

Burse și sprijin pentru studenți, pe tot parcursul facultății

Studenții înscriși pot beneficia de mai multe tipuri de burse: lunară, în valoare de 1200 lei, acordată de Apa Nova București și de Ministerul Educației și Cercetării. În plus, programul include și alte forme de sprijin: bursă socială pentru categoriile vulnerabile, începând de la 1.050 lei, dar și burse de performanță – 1.500 lei pentru bursa de performanță I, pentru studenții care au cea mai mare medie din anul și programul lor de studiu și 1.110 lei pentru bursa de performanță II, pentru studenții care au minimum media 8, în limita fondului disponibil.

Studenții au acces și la cazare în campusul USAMV București, cantină, facilități sportive și reduceri la transportul public din București și la călătoriile cu trenul, în baza legitimației de student.

Oportunități după absolvire

La finalul studiilor, absolvenții au posibilitatea de a se angaja în cadrul Apa Nova București, o companie Veolia. Astfel, programul oferă un parcurs clar: admitere, formare practică și apoi șansa unei cariere într-un domeniu de viitor.

De ce contează această specializare

Gestionarea eficientă a resurselor, reducerea risipei și aplicarea principiilor economiei circulare sunt direcții tot mai importante pentru companii, administrații și comunități. Este o specializare legată de felul în care vor funcționa orașele în anii următori: cum folosesc mai bine resursele, cum reduc pierderile, cum gestionează eficient și inteligent infrastructura și cum răspund la presiunile legate de mediu și sustenabilitate.

Cum se face înscrierea

Înscrierea se face conform calendarului admiterii în învățământul dual pentru învățământ superior, sesiunea de vară 2026. Perioada de înscriere este 8 iulie 2026 – 23 iulie 2026.

Admiterea la programul „Inginerie circulară și tranziție verde”, din cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, este simplă și se face online, prin depunerea dosarului.

Mai multe informații despre etapele de înscriere și documentele necesare sunt disponibile aici: https://fifim.ro/admitere/#etape

Președintele Israelului, Isaac Herzog, declarații la Palatul Cotroceni. A cerut dezarmarea Hamas

Cei doi au discutat despre cooperare în domenii de interes comun, precum tehnologie, inteligență artificială, securitate, cultură, dar și turism.

Domnule președinte, Israel și România se întâlnesc astăzi ca două democrații puternice, vibrante, legate între ele de valori împărtășite, profund, de 70 de ani de legături diplomatice. Așa cum bine ați menționat, mii de israelieni de origine română servesc drept o punte vie între popoarele noastre. Am discutat cum să aprofundăm cooperarea noastră în multe domenii de interes comun, inclusiv tehnologie, inovație, inteligență artificială, securitate, agricultură, cultură, turism și mult mai multe”, a declarat Isaac Herzog, președintele Israelului la București. 

În aceste zile, președintele Israelului, Isaac Herzog s-a aflat în vizită oficială în România. Acesta a asistat și la comemorarea Pogromului de la Iași, eveniment de o importanță însemnată pentru comunitatea evreiască din România.

Acesta a vorbit și despre situația din Orientul Mijlociu, salutând memorandumul de încredere semnat cu Libanul.

Căutăm pacea cu Libanul, liberi de șantajul lui iranian și mă bucur foarte mult de existența memorandumului de înțelegere semnat de Israel și cu Libanul, care pune bazele unei asemenea păci. Comunitatea internațională trebuie să sprijine acest lucru și să ajute Libanul să își revină economic și să își revină ca stabilitate și să sprijine astfel și securitatea Israelului”, a declarat Herzog. 

Președintele Israelului cere dezarmarea Hamas

Acesta a vorbit și despre conflictele cu rebelii Houthi, gruparea Hamas, dar și Hezbollah. Aflat la București, Herzog a susținut că Israelul caută pacea cu Siria, dar și în Gaza, afirmând că își dorește ceea ce el a numit „un nou capitol” și spunând că poporul din Gaza, „merită un viitor mai bun”.

Herzog susține că pacea nu se poate îndeplini „decât cu aplicarea de plină a rezoluțiilor de 2008-2003 a Consiliului de Securitate și trebuie să înceapă cu dezarmarea imediată Hamasului în conformitate cu acea rezoluție”.

Reamintim că în cadrul războiului din Gaza și Cisiordania, acolo unde, în ciuda acordului de Pace, presiunile Israelului asupra populației continuă, prin controale militare, dar și atacuri asupra populației.

Herzog a transmis și un mesaj pentru cei care critică acțiunile Israelului din Gaza.

Pentru cei din Europa care cer boicoturi și sancțiuni împotriva Israelului, vă îndemn să faceți un pas înapoi. Discutați cu Israelul, angajați-vă în dialogul din Israelul și haideți să ne îndreptăm către pace împreună”, a declarat Herzog. 

Potrivit ultimelor date publicate de Agenția ONU de Ajutoare de Ajutoare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), din 7 octombrie 2023 și până în 21 iunie 2026 peste 73,035 de palestinieni din Gaza au fost uciși, iar alți 173,368 au fost răniți.

 

Dinamo și-a adus atacant din Norvegia

Clubul Dinamo a anunțat luni că a ajuns la un acord cu formația norvegiană Sogndal pentru transferul atacantului Oliver Hintsa.

Oliver Hintsa s-a format în fotbalul suedez la Halmstads BK, dar a evoluat de-a lungul carierei la formațiile Tvååkers IF, Falkenbergs FF și Sogndal.

În cele 75 de meciuri jucate pentru formația norvegiană a marcat 26 de goluri și a dat 14 pase decisive.

Atacantul a semnat un contract cu Dinamo pentru două sezoane, până în 30 iunie 2028, cu opțiune de prelungire din partea clubului pe încă un sezon.

Vreme schimbătoare în România. Vin ploile și furtunile. ANM emite avertizări pentru mare parte din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni mai multe avertizări de tip COD GALBEN și COD PORTOCALIU, care vizează instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, averse însemnate cantitativ, dar și un val de căldură persistent, în mai multe regiuni ale țării.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Potrivit ANM, pentru intervalul 30 iunie, ora 12 – 30 iunie, ora 23, ANM anunță „instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, averse însemnate cantitativ”.

În cursul zilei de marți, 30 iunie, la început în zonele montane și submontane, apoi și în Crișana, Maramureș și Transilvania, vor fi perioade de instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse chiar peste 80 km/h.

Vor mai fi frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, între 1 și 4 cm. Cantitățile de apă vor fi, în intervale scurte de timp de 1-3 ore sau prin acumulare, de 15–25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 30-40 l/mp.

ANM mai precizează că fenomene similare pot apărea, pe arii mai mici, și în restul țării.

Sursa foto: ANM

Avertizare de caniculă și disconfort termic

Potrivit ANM, pentru ziua de 1 iulie, sunt emise mai multe avertizări privind temperaturi ridicate și instabilitate atmosferică.

Între ora 10 și ora 21, în nordul Banatului, sudul Crișanei, sud-estul Munteniei și Dobrogea, valul de căldură va persista în continuare. Vor fi temperaturi ridicate pentru această perioadă, iar disconfortul termic va fi mare, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi între 31 și 34 de grade, iar pe litoral și în Delta Dunării între 27 și 29 de grade.

În același interval, între ora 12 și ora 21, în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și nord-estul Munteniei, valul de căldură devine mai tot mai intens.

Se vor înregistra temperaturi de caniculă și disconfort termic accentuat, cu ITU peste 80 de unități. Maximele vor fi de 32-33 de grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, iar în nordul Crișanei și Maramureș pot ajunge la aproximativ 37 de grade.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Pentru ziua de 1 iulie, între ora 12 și ora 23, ANM mai anunță și instabilitate atmosferică în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și local în zonele de munte.

Aici vor fi averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii și grindină de 1-4 cm.

De asemenea, cantitățile de apă vor fi, în general, de 15-25 l/mp, iar local pot depăși 30-40 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare.

Sursa foto: ANM

Trump propune ca Siria să lupte împotriva Hezbollah. Ideea stârnește îngrijorare în Liban și Israel

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat că Siria ar putea prelua lupta împotriva grupării șiite Hezbollah, afirmând că noua conducere de la Damasc ar face „o treabă mai bună” decât armata israeliană în combaterea organizației susținute de Iran. Propunerea a fost făcută în contextul în care administrația americană și-a exprimat nemulțumirea față de prelungirea războiului dintre Israel și Hezbollah din Liban, scrie AP.

Atac aerian israelian asupra satului Arnoun din sudul Libanului. Sursa foto: Stringer/dpa

Trump: Siria ar putea gestiona mai bine situația

La summitul G7 din această lună, Trump a declarat că războiul dintre Israel și Hezbollah durează prea mult și că numărul victimelor este prea mare. „Nu trebuie să dărâmi un bloc de locuințe de fiecare dată când urmărești pe cineva”, a afirmat liderul american, adăugând că i-a sugerat Israelului să lase Siria să se ocupe de Hezbollah, deoarece consideră că autoritățile siriene ar acționa mai precis. Ulterior, într-un interviu acordat Fox News, Trump a reiterat ideea, afirmând că este dezamăgit de incapacitatea Israelului de a elimina Hezbollah și că ia în calcul un rol mai important al Siriei. Casa Albă a refuzat să ofere comentarii suplimentare, făcând trimitere la declarațiile anterioare ale președintelui.

Damasc respinge scenariul unei intervenții în Liban

Președintele sirian Ahmad al-Sharaa a negat că Siria ar intenționa să intervină militar în Liban. Într-un discurs susținut la Damasc pe 13 iunie, acesta a afirmat că informațiile privind o posibilă intervenție sunt false și că obiectivul Siriei este încetarea războiului, consolidarea instituțiilor libaneze și dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state. Într-un interviu acordat ulterior postului Al Mashhad, al-Sharaa a susținut că declarațiile lui Trump au fost interpretate greșit și că discuțiile cu partea americană au vizat găsirea unei soluții pașnice pentru conflict și reducerea efectelor acestuia asupra Libanului și Siriei.

Susținătorii Hezbollah protestează la Beirut. Sursa foto: Marwan Naamani/ZUMA Press Wire/dpa

Relațiile dintre Siria și Hezbollah rămân complicate

Hezbollah și Iranul au sprijinit regimul lui Bashar al-Assad în timpul războiului civil sirian, în timp ce Ahmad al-Sharaa conducea una dintre grupările insurgente care luptau împotriva fostului președinte. După preluarea puterii în decembrie 2024, noua conducere siriană a declarat însă că este concentrată pe reconstrucția țării și că nu dorește să deschidă noi conflicte regionale sau să se răzbune pe Hezbollah. În timpul războiului dintre Israel și Iran, Siria a rămas în afara confruntărilor, limitându-se la întărirea securității de la granița cu Libanul pentru a preveni traficul de arme și extinderea conflictului. În luna martie, autoritățile siriene au acuzat Hezbollah că a lansat obuze asupra pozițiilor armatei siriene, acuzație respinsă de organizația șiită.

Propunerea lui Trump provoacă îngrijorare în regiune

Ideea unei implicări militare siriene în Liban a stârnit preocupări atât la Beirut, cât și la Ierusalim. Mulți libanezi păstrează amintirea ocupației siriene, care a început în timpul războiului civil și s-a încheiat în 2005. În același timp, Israelul privește cu suspiciune noul guvern islamist de la Damasc și urmărește cu atenție evoluția relațiilor dintre Siria și Liban. Experți citați de Associated Press consideră că propunerea administrației Trump ignoră dificultățile cu care se confruntă Siria, de la reconstrucția unei țări devastate de război și repatrierea refugiaților până la reorganizarea unei armate încă neomogene. Între timp, tensiunile regionale sunt amplificate și de rivalitatea dintre Israel și Turcia pentru influență în Siria, în timp ce principalul obiectiv de securitate al Israelului rămâne limitarea capacităților Hezbollah.

O tânără de 17 ani s-a înecat într-o baltă din Timiș

„La data de 28 iunie 2026, în jurul orei 18:57, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 17 ani, s-ar fi înecat într-o baltă situată în apropierea FNC, pe strada Drumul Morii, din orașul Sânnicolau Mare”, transmite IPJ Timiș.

Alături de polițiști, la fața locului au intervenit echipaje medicale, pompieri și scafandri. Aceștia au scos-o pe fată din apă.

Medicii au încercat s-o resusciteze pe fată, însă ea nu a răspuns manevrelor. Medicii nu au putut decât să declare decesul fetei.

Potrivit surselor, fata se afla la scăldat alături de prietenul ei. Ea a intrat în apă, apoi acesta nu a mai văzut-o. Tânăra ar fi stat sub apă 20 de minute până la intervenția autorităților.

Pe rețelele sociale, localnicii spun că balta reprezintă un pericol pentru cetățeni. Aceștia s-au declarat îndurerați de decesul tinerei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continua sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, potrivit polițiștilor.

Daron Russell a ajuns la Oradea, în lotul naționalei de baschet a României pentru meciul cu Grecia

Partida contează pentru etapa a 5-a, penultima din această fază a campanieiîn cadrul Grupei B din FIBA Basketball World Cup 2027, European Qualifiers.

Meciul România-Grecia se joacă joi, de la ora 19.00, în Oradea Arena.

Naționala antrenată de Mihai Silvășan vine după prima victorie obținută în actuala campanie, scor 101-96, împotriva Portugaliei.

La lot au fost convocați Emanuel Cățe, Bobe Nicolescu, Nandor Kuti, Lucas Tohătan, Dragoș Diculescu, Ștefan Grasu și cel mai bun marcator român în recent încheiata ediție de Liga Națională, Mihai Măciucă. În lot au fost cooptați doi jucători care nu au evoluat anterior în niciunul din cele patru partide disputate până acum în campania FIBA Basketball World Cup 2027. Este vorba despre  Tudor Șomăcescu (21 ani), respectiv Vlad Nistor (22 ani). În efectiv se regăsește pentru a doua oară consecutiv o altă tânără speranță, în persoana lui Albert Stan (22 ani). În echipă se regăsește și Cătălin Baciu, acesta fiind decanul de vârstă al tricolorilor.

Meci cu miză

Lotul României a fost completat de Daron Russell, care s-a alăturat ulterior reunirii echipei naționale. Conducătorul de joc al campioanei U-BT Cluj-Napoca este liderul tricolorilor în actuala campanie atât la puncte marcate, cât și la pase decisive și reprezintă o piesă importantă în jocul ofensiv al României.

Meciul prezintă miză pentru ambele protagoniste. România ar primi o infuzie masivă de încredere și ar prelungi lupta pentru calificarea în faza următoare până în ultima rundă a Grupei B fără să depindă de rezultatul celuilalt meci din etapa a 5-a. Acolo unde Portugalia primește vizita Muntenegrului, tot joi, la Matosinhos. De cealaltă parte, Grecia și-ar asigura calificarea din punct de vedere matematic în faza următoare a calificărilor cu un succes la Oradea Arena.

Efectivul complet al României:

Jucători – Daron Russell, Lucas Tohătan, Tudor Șomăcescu, Vlad Nistor, Dragoș Diculescu, Nandor Kuti, Albert Stan, Mihai Măciucă, Bobe Nicolescu, Ștefan Grasu, Bogdan Popa, Emanuel Cățe, Rareș Uță, Cătălin Baciu.

Situația în Grupa B după primele două ferestre:

1. Grecia – 3/1
2. Portugalia – 2/2
3. Muntenegru – 2/2
4. România – 1/3.

Primele trei clasate, după disputarea ultimei etape, ce va avea loc duminică, 5 iulie, avansează în faza a 2-a din calificările FIBA Basketball World Cup 2027. Ultima clasată încheie această campanie, urmând să se alăture fazei a 2-a din FIBA EuroBasket 2029 PreQualifiers.

Noul Porsche Cayenne Electric a fost prezentat în România / SUV-ul electric promite până la 644 km autonomie și încărcare în mai puțin de 16 minute

Noul Porsche Cayenne Electric, primul SUV complet electric din istoria modelului, a fost prezentat publicului din România în cadrul unui eveniment organizat la galeria Art Safari din București, unde vizitatorii au putut descoperi atât automobilul, cât și o instalație de artă dedicată acestuia.

Evenimentul face parte din campania de promovare derulată de importatorul Porsche în România, după ce modelul a fost testat recent de reprezentanții presei pe circuitul Titi Aur.

„There is no substitute”, expoziția inspirată de Cayenne Electric

În cadrul expoziției a fost prezentată și instalația interactivă „There is no substitute”, realizată de artista Diana Nicolaie, inspirată de noul Cayenne Electric și de cele mai importante momente din istoria Porsche în România.

Vizitatorii au fost invitați să interacționeze cu lucrarea și să devină parte a experienței.

Până la 644 km autonomie și încărcare ultra-rapidă

Noul Cayenne Electric este construit pe o arhitectură electrică de 800 de volți și beneficiază de o putere de încărcare de până la 390 kW la stațiile rapide compatibile. În condiții optime, bateria poate fi încărcată de la 10% la 80% în mai puțin de 16 minute.

Versiunea de bază dezvoltă până la 325 kW (442 CP) cu Launch Control și un cuplu maxim de 835 Nm, accelerând de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde.

Autonomia declarată în ciclul WLTP este cuprinsă între 576 și 644 de kilometri, în funcție de configurația aleasă.

Modelul poate tracta remorci de până la 3,5 tone și dispune de tracțiune integrală, suspensie pneumatică adaptivă și tehnologii noi dedicate confortului și dinamicii de rulare.

Preț de pornire de peste 108.000 de euro în România

Pe piața din România, noul Porsche Cayenne Electric este disponibil la un preț de pornire de 108.039 de euro, TVA inclus.

Clienții pot opta și pentru versiunea Cayenne Electric Coupé, cu o linie a plafonului mai sportivă.

Lansarea marchează un nou pas în strategia de electrificare a constructorului german, după succesul modelelor Taycan și Macan Electric.

Porsche a anunțat că noul Cayenne Electric va fi comercializat în paralel cu versiunile echipate cu motoare termice și hibride, oferind clienților mai multe opțiuni de motorizare în perioada de tranziție către mobilitatea electrică