Criminalitatea motivată politic în Germania a atins un nou record

Autoritățile au înregistrat un total de 85.837 de infracțiuni motivate politic în 2025, în creștere cu 2% față de 2024 – aceasta fiind cea mai mare cifră de la începutul sondajului comun federal-landic în 2001, potrivit Anadolu.

Numai din 2015, numărul infracțiunilor înregistrate a fost mai mult decât dublu, a relatat cotidianul Suddeutsche Zeitung, citând documente de la Oficiul Federal de Poliție Criminală (BKA).

Conform cifrelor, infracțiunile comise de extrema dreaptă reprezintă de departe cea mai mare problemă din Germania, cu 42.544 de infracțiuni comise în 2025.

Al doilea cel mai mare număr de cazuri, cu 13.490 de infracțiuni, a fost înregistrat în tabăra politică de extremă stânga.

Ancheta au atribuit numărul mare de infracțiuni motivate politic, printre altele, alegerilor federale anticipate din februarie 2025 și numeroaselor infracțiuni conexe împotriva oponenților politici.

Cu toate acestea, aceștia au remarcat și faptul că numeroase crize internaționale, cum ar fi conflictul din Orientul Mijlociu, au avut un impact asupra Germaniei.

În aproximativ 6.886 de cazuri, poliția a presupus un motiv ideologic străin, iar în 1.983 de cazuri, un motiv religios.

În aproximativ 20.934 de cazuri, însă, cazurile nu au putut fi legate cu precizie de un motiv anume.

Lege controversată în El Salvador: copii de 12 ani pot primi închisoare pe viață

Președintele Nayib Bukele a promulgat o serie de amendamente constituționale care permit condamnarea la închisoare pe viață a copiilor începând de la vârsta de 12 ani, în cazuri de crimă, viol sau complicitate la aceste infracțiuni.

Măsura, adoptată anterior de parlamentul dominat de partidul de guvernământ Nuevas Ideas, marchează o nouă etapă în politica de securitate dură promovată de liderul țării.

Potrivit noilor prevederi, pedeapsa maximă — care până recent era de 60 de ani pentru adulți — poate fi aplicată inclusiv minorilor de peste 12 ani, dar și persoanelor acuzate de „terorism”, categorie în care sunt incluși membri ai organizațiilor criminale.

Reformă într-un context politic tensionat

Modificările vin pe fondul unei serii mai ample de reforme constituționale inițiate de Bukele în ultimii ani.

În 2021, președintele a înlocuit judecătorii Curții Constituționale cu magistrați considerați loiali, iar ulterior a eliminat limitele de realegere, deschizând calea pentru menținerea sa la putere pe termen nelimitat.

Mandatul prezidențial a fost, de asemenea, extins de la cinci la șase ani.

Stare de urgență prelungită și arestări în masă

Noua lege se înscrie în strategia de combatere a criminalității lansată în 2022, când autoritățile au instituit starea de urgență pentru a lupta împotriva bandelor.

Aceasta a fost prelungită de zeci de ori și rămâne în vigoare.

De atunci, peste 90.000 de persoane au fost arestate, iar mai mult de 1% din populația țării se află în detenție.

În multe cazuri, susțin organizațiile pentru drepturile omului, arestații sunt plasați în arest preventiv fără acces real la avocați, iar procesele sunt amânate ani de zile sau se desfășoară în regim de „procese de masă”.

Popularitate ridicată, dar controverse majore

Guvernul susține că măsurile au dus la o scădere drastică a criminalității și la dispariția bandelor de pe străzi.

Popularitatea lui Bukele rămâne extrem de ridicată, sondajele indicând un nivel de susținere de peste 90%.

Totuși, investigații recente ridică semne de întrebare privind amploarea abuzurilor.

O analiză publicată de cotidianul El País sugerează că cel puțin 33.000 dintre cei arestați nu erau înregistrați ca membri ai unor bande la momentul reținerii, iar motivele arestării rămân neclare.

Decese în detenție și acuzații de abuzuri

Organizațiile pentru drepturile omului atrag atenția asupra condițiilor din închisori.

Potrivit ONG-ului Socorro Jurídico Humanitario, peste 500 de persoane au murit în detenție de la introducerea stării de urgență, majoritatea fără a fi fost judecate.

Datele indică faptul că:

  • aproximativ 94% dintre cei decedați nu erau membri dovediți ai unor bande
  • o parte dintre decese ar fi fost cauzate de violență fizică
  • altele sunt puse pe seama lipsei de îngrijire medicală

Organizațiile susțin că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare, invocând lipsa de transparență și existența unor presupuse gropi comune.

Un lider între eficiență și autoritarism

În fața criticilor, președintele salvadorean și-a apărat deschis politica.

„Nu-mi pasă dacă mă numiți dictator. E mai bine decât să vezi salvadorieni uciși pe străzi”, declara acesta într-un discurs din 2025.

Noua lege privind condamnarea pe viață a minorilor adâncește dezbaterea internațională privind echilibrul dintre securitate și respectarea drepturilor fundamentale, într-un stat care a devenit, în același timp, un model de reducere a criminalității și un exemplu controversat de concentrare a puterii.

UE pregătește relansarea relațiilor cu Siria și consolidarea cooperării economice și de securitate

Blocul comunitar va relua integral acordul de cooperare din 1978 cu Siria și va lansa un dialog politic la nivel înalt cu autoritățile de tranziție începând cu 11 mai, se arată într-un document intern văzut de Reuters

Deși majoritatea sancțiunilor occidentale au fost ridicate în decursul anului trecut după înlăturarea de la putere a fostului președintele Bashar al-Assad și preluarea puterii de către Ahmed al Sharaa, Bruxelles-ul își va adapta regimul de sancțiuni pentru a mențiunea presiunea asupra actorilor care ar putea destabiliza tranziția. 

Un alt aspect vizat este colaborarea dintre UE și autoritățile de tranziție de la Damas în vederea facilitării unui proces „sigur, voluntar și demn” de reîntoarcere a refugiaților sirieni din Europa. 

Peste un milion de refugiați sirieni se află în statele europene, cei mai mulți fiind găzduiți de Germania. 

UE urmărește și intensificarea cooperării economice prin crearea unui cadru pentru comerț și investiții, mobilizarea sectorului privat și sprijinirea reformelor economice, întrucât Damascul este perceput ca un potențial nod strategic regional. 

Uniune Europeană ar putea integra Siria și în coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa. În plus, Turcia și Iordania s-au angajat în susținerea dezvoltării infrastructurii feroviare din Siria  pentru a crea un coridor între sudul Europei și Golful Persic. 

În plan de securitate, blocul comunitar ar putea susține procesul Damascului de a reformarea  autorităților din domeniul afacerilor interne și ar lua în calcul instruirea forțelor siriene de poliție. 

Documentul urmărește și susținerea europeană față de acordul din luna ianuarie dintre autoritățile siriene centrale și populația kurdă privind integrarea acestor sub autoritatea autorităților de tranziție. 

Arne Slot, antrenorul echipei Liverpool, consideră că Hugo Ekitike va reveni „mai puternic” după accidentarea care îl face să rateze Cupa Mondială

Fotbalistul francez a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în prima jumătate a partidei disputate pe Anfield și va rata restul sezonului, dar și Cupa Mondială, urmând să stea o perioadă îndelungată în afara terenului.

Tehnicianul Arne Slot a descris momentul drept unul „devastator” pentru jucător, precizând că încă nu a fost operat.

„Este devastator pentru el. Să vii la un club nou, să ai un impact atât de rapid, să joci împotriva fostei tale echipe în sferturile Ligii Campionilor și să pierzi totul atât de repede… Primele gânduri sunt mereu către el, pentru că va lipsi mult timp și va rata multe momente speciale”, a declarat Arne Slot, vineri, într-o conferință.

Cu toate acestea, antrenorul este convins că Ekitike poate reveni la un nivel chiar mai ridicat.

„Nu este primul și nu va fi ultimul jucător care trece prin așa ceva la începutul carierei. Există multe exemple de fotbaliști care au revenit mai puternici. Aceasta este provocarea lui acum”, a spus Slot.

Oficialul lui Liverpool consideră că, pe termen lung, această perioadă dificilă ar putea avea un impact pozitiv asupra evoluției jucătorului.

„Sunt 100% sigur că, peste 10, 15 ani, va spune: «Poate că această accidentare m-a ajutat să devin mai puternic și mai pregătit pentru a evolua la un nivel chiar mai înalt decât înainte»”, a conchis antrenorul.

Hugo Ekitike este unul dintre liderii echipei Liverpool FC în acest sezon. A marcat 11 goluri și a oferit 5 pase decisive în 28 de meciuri în Premier League. De asemenea, în Liga Campionilor, a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă, în 12 partide.

OFF The Record. Mădălina Afrăsinie, judecător Tribunalul București: Nicușor Dan a respectat legea

Mădălina Afrăsinie: Nicușor Dan a respectat legea

„Că ne place sau nu ne place, Nicușor Dan a respectat legea. Avizul secției de procurori este un aviz consultativ (…). Înseamnă că se poate ține cont de el sau nu se poate ține cont de el. S-a luat act că avizul a fost negativ, a mers mai departe cu procedura. Pentru că, repet, așa scrie în lege. Dacă voiau ca avizul secțiilor, că se numește secția de judecători, secția de procurori să devină unul obligatoriu, trebuiau să modifice legea”, a declarat Afrăsinie.

„Cred că ar fi extraordinar de bine să începem să ne hotărâm o dată: când respectăm legea și când nu. Când nu ne convine, atunci ne amintim de toate necazurile”, a mai declarat Mădălina Afrăsinie.

Știrea inițială: Discuția va aborda numirile făcute de președintele Nicușor Dan la conducerea marilor parchete, subiect care a generat reacții critice din partea unor susținători.

Cum poate fi dinamizată lupta anticorupție în România? Ce nu funcționează în parchete dar și în instanțele de judecată? Cât îngreunează supra-aglomerarea calitatea actului de Justiție? Există corupție în magistratură? Cine trebuie să o investigheze? Trebuie modificate, din nou, legile Justiției? De ce premierul Bolojan se luptă cu magistrații? De ce judecătorii vor să își separe carierele de procurori? Cât de atractivă mai este magistratura? Despre toate acestea și multe altele discutăm cu judecătorul Tribunalului București – Mădălina Afrăsinie.

Vineri, de la ora 13.00, în exclusivitate, pe Mediafax.

Coreea de Nord își revine economic: rolul-cheie al Chinei și Rusiei

Autoritățile sud-coreene apreciază că Phenianul a „depășit o perioadă de contracție” și a intrat într-o fază de „redresare treptată”. Ani la rând, economia nord-coreeană a fost afectată de planificarea rigidă, cheltuielile militare ridicate și sancțiunile internaționale impuse din cauza programului nuclear. În acest scenariu complicat, sprijinul extern a devenit esențial, scrie Euronews.

China și Rusia, pilonii redresării

China rămâne principalul partener economic al Coreei de Nord, însă în ultimii ani relația cu Rusia s-a consolidat semnificativ. Apropierea de Moscova s-a accentuat după invazia Rusiei în Ucraina, iar analiștii susțin că Phenianul oferă sprijin militar în schimbul unor beneficii economice și tehnologice. Raportul indică faptul că extinderea cooperării cu Rusia și îmbunătățirea schimburilor comerciale cu China sunt factorii principali ai revenirii economice. Semnele concrete ale relansării includ reluarea zborurilor directe între Beijing și Phenian, suspendate timp de șase ani, precum și repornirea trenurilor zilnice de pasageri între cele două capitale.

Economia rămâne fragilă

Deși există indicii de îmbunătățire, economia nord-coreeană rămâne extrem de mică în comparație cu cea a Coreei de Sud. Estimările oficiale de la Seul arată că produsul intern brut al Coreei de Nord era de aproximativ 30 de miliarde de dolari în 2024. În paralel, problemele structurale persistă. Țara s-a confruntat în trecut cu foamete severă, iar pandemia de COVID-19 a agravat lipsurile alimentare. Redresarea economică are loc în ciuda faptului că Phenianul nu a renunțat la programul nuclear și balistic, în pofida presiunilor internaționale. Liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat recent că țara a depășit „cele mai dificile momente” din ultimii ani și intră într-o etapă de „optimism și încredere”. Raportul sud-coreean sugerează însă că această evoluție este strâns legată de contextul geopolitic și de sprijinul primit din partea aliaților săi.

Miniștri de finanțe și bancheri își exprimă îngrijorarea cu privire la modelul de IA Mythos

Dezvoltarea modelului Claude Mythos de către Anthropic a dus la organizarea unor reuniuni de urgență, după ce acesta a identificat vulnerabilități în toate sistemele de operare și browserele importante.

Experții au avertizat că modelul are potențialul de a identifica și exploata punctele slabe ale securității cibernetice într-un mod fără precedent.

Ministrul canadian al finanțelor, François-Philippe Champagne, a declarat pentru BBC că Mythos a fost discutat pe larg de colegii săi la reuniunea cheie a Fondului Monetar Internațional (FMI) de la Washington DC din această săptămână.

„Cu siguranță, este suficient de grav pentru a justifica atenția tuturor miniștrilor de finanțe. Diferența este că, în cazul Strâmtorii Ormuz, știm unde se află și cât de mare este… problema cu care ne confruntăm în cazul Anthropic este că este ceva necunoscut, necunoscut. Acest lucru necesită multă atenție, astfel încât să avem măsuri de protecție și procese în vigoare pentru a ne asigura că garantăm reziliența sistemelor noastre financiare”, a spus el.

Bancherii vor avea acces la model în avans pentru a-și testa sistemele

Directorul executiv al Barclays, CS Venkatakrishnan, a declarat pentru BBC: „Situația este suficient de gravă încât oamenii să aibă motive de îngrijorare. Trebuie să o înțelegem mai bine și trebuie să înțelegem vulnerabilitățile care sunt expuse și să le remediem rapid”.

El a adăugat că „așa va arăta noua lume” – referindu-se la un sistem financiar mult mai conectat, cu oportunități, dar și vulnerabilități.

Deși dezvoltatorul Anthropic a afirmat că modelul a expus deja multiple vulnerabilități de securitate în unele sisteme de operare critice, sisteme financiare și browsere web, guvernelor și băncilor li se oferă acces înainte de lansarea publică a acestuia, pentru a le ajuta să-și protejeze propriile sisteme.

Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat pentru BBC că această evoluție trebuie luată foarte în serios: „Trebuie să analizăm foarte atent acum ce ar putea însemna această ultimă evoluție a IA pentru riscul de criminalitate cibernetică. Consecința ar putea fi dezvoltarea IA și a modelării, ceea ce ar facilita detectarea vulnerabilităților existente în sistemele IT de bază, iar apoi, evident, infractorii cibernetici – actorii rău intenționați – ar putea încerca să le exploateze”.

O altă companie planifică o lansare similară

Trezoreria SUA a confirmat că a ridicat această problemă în discuție cu marile bănci, încurajându-le să-și testeze sistemele înainte de lansarea publică a Mythos de către Anthropic.

Surse din industria financiară au indicat că o altă companie americană de renume din domeniul IA ar putea lansa în curând un model la fel de puternic, dar fără aceleași măsuri de protecție.

James Wise, partener la Balderton Capital, este președintele unității Sovereign AI, un fond de capital de risc care va investi în companii britanice de IA, susținut de o finanțare guvernamentală de 500 de milioane de lire sterline.

El a spus că Mythos este „primul dintr-o serie de modele mult mai puternice” care pot expune vulnerabilitățile sistemelor.

Unitatea sa „investeste in companii britanice de IA care se ocupa de acest aspect – companii care activeaza in domeniul securitatii si sigurantei IA”, a declarat el in cadrul emisiunii Today a BBC.

„Speram ca modelele care expun vulnerabilitatile sa fie, de asemenea, modelele care le vor remedia”.

România va pierde milioane de locuitori până în 2100. Datele oficiale care arată un declin accelerat al populației

Fenomenul nu este singular în Europa, însă România se numără printre țările cele mai afectate. Potrivit estimărilor Eurostat, populația României ar urma să scadă de la aproximativ 19 milioane de locuitori în 2025 la circa 14,4 milioane în 2100. Asta înseamnă o pierdere de peste 4,6 milioane de persoane.

Sursa foto: Eurostat

Datele indică o scădere treptată de la un an la altul, fără perioade de revenire semnificativă. Practic, România intră într-un proces demografic de lungă durată, dificil de inversat. Astfel, între 2025 și 2026 populația se reduce de la 19.043.151 la 19.000.103, iar între 2030 și 2100 analiza arată un declin care pornește de la o populație de circa 18 milioane de cetățeni la circa 14 milioane.

Acest tip de evoluție este specific țărilor care se confruntă simultan cu natalitate scăzută și emigrație ridicată. Pe termen lung, efectele devin vizibile nu doar în statistici, ci și în economie, piața muncii și sistemele sociale.

Scăderea populației nu înseamnă doar mai puțini locuitori, ci și o schimbare profundă a structurii demografice. Numărul persoanelor active va scădea, în timp ce populația vârstnică va crește. Acest lucru pune presiune pe sistemul de pensii, pe piața muncii și pe serviciile publice.

În lipsa unor măsuri eficiente, dezechilibrul poate deveni tot mai greu de gestionat.

Un alt efect important este reducerea bazei economice. Mai puțini angajați înseamnă o productivitate mai mică și, implicit, o creștere economică mai lentă.

Toată Europa pierde populație, dar nu uniform

La nivelul Uniunii Europene, tendința este similară, însă mai moderată. Populația totală a UE ar urma să scadă de la peste 451 de milioane la aproximativ 398 de milioane până în 2100.

Diferența majoră este că unele state reușesc să compenseze declinul prin migrație sau politici demografice, în timp ce altele, inclusiv România, pierd populație într-un ritm mai accelerat.

Această diferență creează dezechilibre tot mai mari între statele membre.

În 2025, populația UE a fost estimată la 451,8 milioane de persoane. Tendința de creștere a fost reluată din 2022, după perturbările cauzate de pandemia de COVID-19 în 2021.

Cu toate acestea, specialiștii preconizează că populația va continua să crească în următorii trei ani, atingând un nivel maxim de 453,3 milioane în 2029. Apoi, scăderea va fi treptată până la 398,8 milioane în 2100.

Estimările se bazează pe ipoteze privind convergența parțială a modelelor de fertilitate, mortalitate și migrație ale țărilor UE.

Un trend greu de inversat

Proiecțiile Eurostat nu sunt predicții fixe, dar arată direcția în care se îndreaptă România dacă tendințele actuale continuă.

Scăderea natalității, migrația și îmbătrânirea populației sunt factori care acționează simultan și care, în lipsa unor schimbări majore, vor continua să reducă populația. Pe termen scurt, efectele pot părea limitate. Pe termen lung însă, impactul devine structural și afectează întreaga societate.

Între 2025 și 2100, se preconizează că ponderea copiilor, a tinerilor și a persoanelor în vârstă de muncă în populația totală a UE va scădea.

Ponderea copiilor și a tinerilor, cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, va scădea de la 20 % la 17 %, în timp ce cea persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani se estimează că se va reduce de la 58 % la 50 % până în 2100.

Speranță de viață ridicată

În schimb, va crește proporția grupurilor de vârstă de 65 de ani și peste. Astfel, ponderea persoanelor cu vârste între între 65 și 79 de ani va crește de la 16 % în 2025 la 17 % în 2100, în timp ce ponderea persoanelor cu vârsta de 80 de ani și peste se preconizează că va crește de la 6% la 16%.

Datele Eurostat arată că în 2025 societatea este caracterizată de o speranță de viață ridicată, o mortalitate scăzută și rate scăzute ale natalității. Populația este alcătuită în principal din persoane active cu vârsta peste 50 de ani, în timp ce ponderea tinerilor sub 20 de ani este considerabil mai mică.

 

Tururi ghidate gratuite în weekend la Primăria Capitalei

Porțile Primăriei Capitalei se deschid, în weekenduri, pentru toți cei care vor să o viziteze. Primarul Ciprian Ciucu a luat decizia în contextul în care clădirea este monument istoric și merită ca oamenii să-i cunoască povestea, să-i descopere farmecul.

Tururile ghidate sunt organizate gratuit, pentru grupuri de câte 20 de persoane, cu programare prealabilă.

Primele grupuri sosesc chiar vineri, de la ora 15.00, și, până la 20.00. În total, circa 140 de persoane vor trece pragul clădirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Luna aceasta, tururile vor fi susținute de ghizii de la Bucureștiul Povestit, care s-au ocupat de înscrieri. Din 25 aprilie, se alătură proiectului ghizi voluntari, studenți la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București. Pe viitor, tot pe bază de voluntariat, se vor alătura și alți ghizi profesioniști.

Înscrieri

Programul de vizitare este în luna aprilie vinerea de la 15.00 la 20.00, iar sâmbăta de la 10.00 la 18.00. Din luna mai, Primăria Capitalei va fi deschisă sâmbăta între orele 12.00 și 20.00 și duminică între 10.00 și 16.00.

Doritorii trebuie să se înscrie, în prealabil, pe platforma primariadeschisa.pmb.ro, unde vor selecta ziua și intervalul orar disponibil. Înscrierile pentru fiecare weekend se fac până joia, la ora 14.00.

Accesul vizitatorilor se face prin intrarea principală a instituției – Bd. Regina Elisabeta nr. 47.

Tururile vor fi formate din 10-20 de participanți și se vor succeda la interval de 40 de minute.

Fiecare grup va fi însoțit în permanență de un ghid și de un reprezentant al PMB, iar traseul va fi similar unui circuit muzeal, exclusiv în spații destinate circuitului public.

Monument istoric

Clădirea PMB a fost construită între anii 1906 -1910 pe un teren numit „Maidanul lui Duca”. A fost proiectată de Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat și Arcul de Triumf, Facultatea de Drept sau Așezămintele Ion I.C. Brătianu.

Inițial a fost Palatul Ministerului Lucrărilor Publice. Ocupată de armata germană în Primul Război Mondial, avariată de bombardamente în cel de-al doilea război, restaurată, extinsă, clădirea este un monument istoric pe care merită vizitat, cu mic, cu mare!

Brașov: Palatul Administrativ, clădire cu risc seismic, va fi reabilitat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

„În urma demersurilor realizate de Consiliul Judeţean la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ministrul Cseke Attila a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026, care prevede includerea proiectelor «Reabilitare Palat Administrativ B-dul Eroilor nr. 5 Braşov» şi «Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă» în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS)”, a transmis vineri Consiliul Judeţean Braşov.

Potrivit Consiliului Judeţean Braşov, în prezent sunt în curs de elaborare caietele de sarcini necesare lansării procedurilor de achiziţie pentru realizarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor la ambele obiective.

Investiții de aproape 260 de milioane de lei

Valoarea estimată a reabilitării Palatului Administrativ se ridică la 198,6 milioane de lei (cu TVA), în timp ce modernizarea Corpului B Mârzescu este evaluată la aproximativ 60,1 milioane de lei (cu TVA).

Durata de realizare este de 24 de luni pentru fiecare proiect.

Palatul Administrativ găzduiește Consiliul Județean și Instituția Prefectului, în timp ce Corpul B Mârzescu adăpostește secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase.

„Modernizarea infrastructurii imobiliare din patrimoniul judeţului Braşov este prioritară. Cele două imobile sunt extrem de importante (…) Marea provocare privind aceste proiecte a fost găsirea finanţării. În urma expertizelor exectuate, cele două imobile se încadrează în gradul seismic II, astfel că au putut fi incluse în Programul naţional gestionat de Ministerul Dezvoltării, ceea ce ne asigură fondurile necesare implementării lucrărilor. Sunt bucuros pentru acest succes de etapă şi vreau le mulţumesc tuturor specialiştilor, atât din cadrul executivului judeţean, cât şi de la MDLPA, pentru sprijinul acordat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Din punct de vedere procedural, autoritatea judeţeană este obligată ca într-un interval de maximum doi ani să obţină autorizaţia de construire pentru ambele obiective, cu toate acordurile şi avizele prevăzute, după care se vor semna contractele de finanţare a execuţiei lucrărilor, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.