SUA salută victoria „semnificativă” a lui Keiko Fujimori, noua președintă a Peruului

„Administrația Trump așteaptă cu interes aprofundarea colaborării cu guvernul Fujimori pentru a consolida cooperarea în domeniul securității și a întări cooperarea bilaterală în materie de investiții și comerț în regiunea noastră”, a declarat Rubio, potrivit Le Figaro.

Candidata de dreapta Keiko Fujimori a fost declarată oficial luni câștigătoare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Peru, la trei săptămâni de la desfășurarea scrutinului.

Keiko Fujimori, în vârstă de 51 de ani, a obținut 50,13% din voturi, față de 49,86% pentru rivalul său de stânga, Roberto Sanchez, potrivit rezultatelor finale, ceea ce face ca aceste alegeri să fie printre cele mai strânse din istoria recentă a Americii Latine.

Victoria sa a marcat revenirea fujimorismului la putere, la mai bine de două decenii de la sfârșitul domniei tatălui său, Alberto Fujimori (1990-2000), care a condus țara cu mână de fier înainte de a cădea în dizgrație, fiind condamnat pentru corupție și crime împotriva umanității.

Trump a câștigat peste 1,4 miliarde de dolari din afaceri cu criptomonede

Documentele, care reprezintă declarația sa anuală pentru anul 2025 depusă la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, au arătat că a încasat peste 500 de milioane de dolari de la World Liberty Financial, o afacere în domeniul criptomonedelor pe care a cofondat-o împreună cu fiii săi, potrivit Reuters.

Trump a declarat încă 635 de milioane de dolari proveniți din vânzarea monedelor sale meme $TRUMP.

Președintele a declarat, de asemenea, venituri de peste 80 de milioane de dolari din acorduri cu diverse companii media și venituri de milioane de dolari provenite din acordarea de către compania sa a licenței de utilizare a numelui său către dezvoltatori imobiliari din străinătate.

Aceste dezvăluiri oferă noi perspective asupra amplorii profiturilor președintelui obținute din incursiunea familiei sale în domeniul criptomonedelor.

Reuters a estimat anterior că familia Trump a generat cel puțin 2,3 miliarde de dolari profit de la investitori de când Trump a preluat din nou președinția.

Casa Albă nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la aceste declarații.

Meta pierde o primă bătălie în instanță. Procesul privind dependența copiilor de Facebook și Instagram merge mai departe

Un judecător federal din Statele Unite a respins solicitarea companiei Meta Platforms de a închide procesul intentat de procurorii generali din 29 de state americane, relatează Reuters. Autoritățile acuză compania că a proiectat Facebook și Instagram pentru a crea dependență în rândul copiilor și adolescenților și că ar fi ascuns public efectele negative ale platformelor.

Decizia a fost pronunțată de judecătoarea Yvonne Gonzalez Rogers, de la Tribunalul Districtual din Oakland, California. Instanța a apreciat că procesul poate continua în ceea ce privește acuzațiile de practici comerciale înșelătoare și neloiale, precum și presupusele încălcări ale legislației federale privind protecția vieții private a copiilor în mediul online.

Instanța invocă posibile încălcări ale legislației privind protecția copiilor

Judecătoarea a concluzionat că Meta nu a respectat obligațiile prevăzute de Children’s Online Privacy Protection Act (COPPA) referitoare la informarea părinților și obținerea consimțământului acestora în anumite situații.

Totodată, instanța a constatat că există suficiente elemente pentru ca litigiul să continue și să fie analizat pe fond.

Meta respinge acuzațiile

Compania a transmis că nu este de acord cu acuzațiile formulate de procurorii americani.

„Nu suntem deloc de acord cu aceste acuzații și suntem încrezători că probele vor demonstra angajamentul nostru de lungă durată pentru sprijinirea tinerilor”, a transmis Meta într-un comunicat.

Compania susține că termenul „dependență de rețelele sociale” nu este recunoscut ca diagnostic psihiatric și afirmă că Facebook și Instagram sunt destinate publicului larg, nu exclusiv copiilor sub 13 ani.

Procurorii acuză Meta că a ascuns efectele asupra sănătății mintale

Potrivit acțiunii în instanță, cercetările arată că utilizarea Facebook și Instagram de către copii și adolescenți poate fi asociată cu depresie, anxietate, tulburări de somn, dificultăți școlare și, în unele cazuri, comportamente de autovătămare sau suicid.

Judecătoarea a apreciat că există dispute de fapt care trebuie soluționate în proces. Acestea vizează atât caracterul adictiv al platformelor, cât și afirmațiile publice ale Meta privind modul în care acestea au fost concepute.

În motivarea deciziei, magistratul arată că un juriu ar putea concluziona că declarațiile companiei au fost neadevărate, dacă probele vor demonstra că platformele au fost proiectate pentru a încuraja utilizarea compulsivă de către adolescenți.

Primul proces este programat în luna august

Potrivit documentelor depuse la dosar, primul proces este programat să înceapă la 18 august și vizează acțiunile formulate de statele California, Colorado, Kentucky și New Jersey.

Judecătoarea Yvonne Gonzalez Rogers coordonează și un litigiu separat, în care peste 2.600 de persoane, districte școlare și autorități locale acuză Meta și alte companii din domeniul tehnologiei că platformele lor creează dependență în rândul copiilor. Printre companiile vizate se numără Google, YouTube, Snapchat și TikTok.

Franța: Moțiune de cenzură împotriva guvernului din cauza gestionării caniculei

Moțiunea de cenzură a fost anunțată marți și reprezintă o reacție la criticile tot mai puternice privind răspunsul autorităților franceze la valul de căldură fără precedent din ultimele zile. Potrivit Politico, guvernul minoritar al lui Sébastien Lecornu este acuzat că nu a fost suficient de pregătit pentru temperaturile extreme.

Sondaj: Guvernul, criticat de francezi

Franța continentală a înregistrat timp de trei zile consecutive cea mai ridicată temperatură medie zilnică din istoria măsurătorilor, în mai multe orașe termometrele depășind 40 de grade Celsius. Țara dispune de puține sisteme de răcire și aer condiționat comparativ cu alte state afectate frecvent de temperaturi extreme.

Nemulțumirea publică este reflectată și într-un sondaj realizat de institutul Elabe, potrivit căruia două treimi dintre francezi consideră că guvernul a gestionat greșit criza provocată de caniculă. Totodată, 53% dintre respondenți cred că Franța „nu este deloc pregătită” pentru astfel de fenomene meteo.

Bilanț preliminar al deceselor

Agenția națională de sănătate a publicat duminică date preliminare care indică aproximativ 1.000 de decese suplimentare în perioada caniculei, comparativ cu luna precedentă. Ministrul Sănătății, Stéphanie Rist, a menționat că bilanțul final va putea fi stabilit doar după procesarea tuturor certificatelor de deces.

Schimb de acuzații în Parlament

În Parlament, lidera Verzilor din Adunarea Națională, Cyrielle Chatelain, a acuzat direct guvernul că poartă o parte din responsabilitate pentru victime. „Aceste morți sunt pe conștiința dumneavoastră”, i-a transmis ea premierului Sébastien Lecornu.

Premierul a respins acuzațiile și spune că „verzii își fac singuri rău încercând să fabrice o controversă pur politică”. Ulterior, cabinetul său a acuzat-o pe lidera acestora că se folosește de victimele caniculei pentru a obține capital politic.

Sprijin insuficient

Moțiunea de cenzură are însă puține șanse să fie adoptată. Pentru a trece, verzii ar avea nevoie de sprijinul altor partide de opoziție, inclusiv al formațiunii de extremă dreapta Reuniunea Națională sau al Partidului Socialist, una dintre principalele formațiuni de centru-stânga din Franța. Socialiștii nu au susținut niciuna dintre cele șase moțiuni de cenzură depuse împotriva guvernului Lecornu de la instalarea acestuia, în septembrie 2025.

A fost stabilit programul din La Liga. Când se joacă El Clásico și cu cine debutează echipele românilor Rațiu și Radu

Capul de afiș din La Liga rămâne „El Clásico”, disputa tradițională dintre Real Madrid CF și FC Barcelona. Prima confruntare este programată în etapa a 10-a, în weekendul 25 octombrie, iar returul în etapa a 35-a, în weekendul 9 mai 2027, pe stadionul Santiago Bernabéu.

Și derby-ul Madridului are deja datele stabilite. Real Madrid CF și Atlético Madrid se vor întâlni în etapele a 7-a și a 30-a, în weekendurile 20 septembrie și 4 aprilie 2027, returul urmând să se dispute pe Santiago Bernabéu.

Derby-ul catalan dintre RCD Espanyol și FC Barcelona este programat în etapa a 18-a, în weekendul 3 ianuarie 2027, la Cornellà, în timp ce returul va avea loc în etapa a 32-a, în weekendul 18 aprilie 2027, pe Camp Nou.

Sezonul prezintă interes și pentru fotbalul românesc, prin prezența a doi internaționali în La Liga.

Andrei Rațiu va începe campionatul alături de Rayo Vallecano pe terenul celor de la Sevilla FC. Rațiu, însă, ar putea părăsi campionatul Spaniei în această vară, fiind dorit de Napoli și Bayer Leverkusen, potrivit informațiilor publicate luni de Marca.

Portarul Ionuț Radu va debuta pentru RC Celta de Vigo pe teren propriu împotriva formației CA Osasuna.

Bolojan: Scenariul anticipatelor nu există acum. Ce spune de suspendarea președintelui

Întrebat, marți seara, la TVR 1, cât de aproape sau de departe este scenariul anticipatelor, Ilie Bolojan a spus: „În momentul de față nu există o astfel de ipoteză. Ar trebui să fie două guverne care să cadă. Deci, ca să se poată face o analiză cât se poate de serioasă, vizavi de faptul că președintele României poate convoca legile anticipate. Dar n-am mai avut astfel de situații în România”.

Bolojan spune, ca și Kelemen Hunor, că România are „niște complicații parlamentare” legate de legislația pentru a organiza astfel de alegeri anticipate.

„Personal sunt rezervat că vom ajunge acolo. Dar dacă s-ar ajunge acolo, PNL nu va bloca organizarea legilor parlamentare anticipate. Dacă nu se găsește o soluție rezonabilă pentru a debloca lucrurile”, a spus Bolojan.

Va susține PNL suspendarea lui Nicușor Dan?

Întrebat despre anunțul președintelui AUR; George Simion, de a începe procedurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, Ilie Bolojan a spus că PNL nu va susține acest demers.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care, și așa, încrederea în instituțiile din România este destul de scăzută. Noi nu vom susține o astfel de inițiativă. Avem nevoie cât de cât de instituții care au anumită stabilitate. Și, sigur, putem să criticăm ocupantul unui funcții, indiferent ce funcție este. Dar, dacă ne gândim la țara asta, avem nevoie de niște cadre stabile. Și e o decizie pe care o poate susține, sigur, partidul respectiv”, a mai spus Ilie Bolojan.

UPTADE: Cod Portocaliu de vreme rea în Capitală. A fost emis un nou mesaj RO-ALERT / Peste 500 de solicitări primite de serviciile de intervenție

UPTADE

Pâna la ora 23.30, la nivelul București-Ilfov au fost preluate 500 de solictări, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase.

În acest moment, alte 400 de solicitari primite prin numarul de urgenta 112 sunt preluate de echipajele din teren, fara a mai reveni la subunitățile din care fac parte, pana la soluționarea tuturor cazurilor.

Cele mai multe situații pentru care se intervine sunt cele generate de copacii căzuți pe carosabil sau autoturisme, care blochează și traficul rutier.

ȘTIREA INIȚIALĂ

O avertizare meteorologică de Cod Portocaliu vizează Capitala în intervalul orar 23:20 – 00:30.

Meteorologii anunță că în perioada menționată se vor semnala o vijelie cu rafale de vânt de 60-80 km/h, averse torențiale ce vor acumula 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii.

Autoritățile fac un apel ferm către populație să ia măsuri imediate de adăpostire.

 

Trucul cu sarea care promite un somn mai odihnitor. Ce spun specialiștii

Un nou trend devenit popular pe rețelele sociale susține că statul în picioare pe sare Epsom, înainte de culcare, poate contribui la un somn mai odihnitor. Specialiștii atrag însă atenția că nu există dovezi științifice care să confirme această afirmație, potrivit publicației Vogue.

Metoda, cunoscută în mediul online drept „salt stomping”, presupune turnarea sării Epsom într-o tavă, după care persoana stă sau calcă ușor pe cristale timp de aproximativ zece minute.

Cei care promovează acest obicei susțin că acesta ar reduce nivelul cortizolului, ar crește nivelul serotoninei și ar pregăti organismul pentru un somn profund.

Specialiștii spun că efectul ar putea fi unul psihologic

Medicii consultați de publicația Vogue afirmă că beneficiile raportate de unele persoane nu sunt generate de sare, ci de efectul relaxant al ritualului de dinaintea somnului.

Jacqueline Geer, profesor asistent de pneumologie, terapie intensivă și medicină a somnului la Yale School of Medicine, spune că concentrarea asupra senzației create de cristalele de sare poate distrage atenția de la gândurile care provoacă stres.

„Beneficiile acestui trend țin de faptul că necesită un anumit nivel de concentrare și de deconectare de la mediul agitat din jurul nostru”, explică specialistul.

Aceasta adaugă că activitățile liniștitoare, desfășurate înainte de culcare, pot ajuta unele persoane să adoarmă mai ușor.

„Știm că activitățile calme, care nu stimulează organismul înainte de culcare, pot fi asociate cu o capacitate mai bună de a adormi”, afirmă Jacqueline Geer.

Potrivit acesteia, persoanele care spun că metoda funcționează ar putea beneficia, de fapt, de exercițiul de mindfulness și de experiența senzorială asociată ritualului.

Nu există dovezi că sarea îmbunătățește somnul

Experții subliniază că, până în prezent, nu există studii care să demonstreze că statul pe sare Epsom are un efect direct asupra calității somnului.

Ei consideră că eventualele beneficii sunt mai degrabă rezultatul relaxării și al reducerii stresului înainte de culcare.

Există și riscuri

Neurologul Chris Winter avertizează că această practică poate provoca iritații ale pielii, poate agrava fisurile existente la nivelul tălpilor și poate favoriza apariția unor mici răni prin care pot pătrunde bacterii.

Specialistul recomandă prudență, în special persoanelor care au afecțiuni dermatologice sau leziuni la nivelul picioarelor.

Ce recomandă medicii pentru un somn mai bun

Experții spun că o rutină relaxantă înainte de culcare este mai importantă decât folosirea sării.

Chris Winter recomandă, în schimb, o baie caldă înainte de somn. Potrivit acestuia, există dovezi că modificarea temperaturii corpului după o baie poate favoriza instalarea somnului.

„Elementul comun este că încetinești ritmul, te concentrezi asupra unui ritual relaxant și îi transmiți organismului că este timpul pentru somn”, explică medicul.

Specialiștii recomandă, de asemenea, limitarea utilizării dispozitivelor electronice înainte de culcare, menținerea unui program regulat de somn și evitarea stimulentelor în orele de seară.

Japonia plătește medicii ca să nu prescrie inutil antibiotice. Rezultatele sunt spectaculoase

Potrivit unei analize publicate în revista științifică JAMA Network Open și prezentată de Live Science, programul introdus în Japonia în 2018 oferă medicilor aproximativ 800 de yeni (aproximativ 5 dolari) pentru consultațiile în care le explică părinților de ce antibioticele nu sunt indicate și recomandă monitorizarea evoluției copilului.

Este vorba despre afecțiuni frecvent cauzate de virusuri, precum răcelile și gastroenteritele, pentru care antibioticele nu au efect.

Măsura și-a dovedit eficiența

Cercetătorii au analizat milioane de consultații medicale și au constatat că, în primul an de la introducerea programului, clinicile eligibile au redus utilizarea totală a antibioticelor cu 17,8%.

Pe parcursul a patru ani, consumul total de antibiotice a fost cu aproximativ 20% mai mic decât în unitățile medicale care nu participau la program, iar utilizarea antibioticelor cu spectru larg a scăzut cu aproape 24%.

Reducerea prescrierii antibioticelor nu a fost însoțită de o creștere a spitalizărilor sau de alte efecte adverse asupra pacienților.

Rezistența la antibiotice, o problemă globală

Una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică la nivel mondial este apariția bacteriilor rezistente la tratament, favorizată de utilizarea excesivă și nejustificată a antibioticelor.

Comunitatea medicală explică de mult timp că antibioticele sunt ineficiente împotriva infecțiilor virale, însă utilizarea lor nejustificată rămâne o problemă.

Experiența Japoniei arată că stimulentele financiare bine concepute pot schimba comportamentul medicilor și pot reduce prescrierea inutilă a antibioticelor fără să compromită îngrijirea pacienților.

Modelul japonez, analizat și în SUA

Rezultatele au stârnit interes și în Statele Unite, unde specialiștii analizează dacă un model similar ar putea contribui la combaterea rezistenței la antibiotice și la reducerea utilizării excesive a acestor medicamente.

Directorul CIA compară modele de inteligență artificială cu „armele nucleare digitale”

Marți, directorul CIA Jim Ratcliffe a susținut un discurs public rar la Washington, potrivit AFP.

Analogia directorului CIA

În discursul său, acesta a comparat capacitățile celor mai avansate modele de inteligență artificială cu „armele nucleare digitale”.

„Nu ar fi nepotrivit, așa cum am discutat, să comparăm capacitățile lor cu armele nucleare digitale”, a transmis acesta. Ratcliffe a făcut referire la discuțiile sale pe această temă cu consilierii  președintelui Donald Trump, potrivit sursei citate.

Administrația Trump, control fără precedent asupra IA

Înaltul oficial american din domeniul serviciilor secrete externe a susținut public această analogie cu arma nucleară. Analogia vine într-un moment în care administrația Trump tocmai preluase controlul fără precedent asupra acestei tehnologii. Administrația a invocat securitatea națională.

Pe 12 iunie, Washingtonul a obligat Anthropic să întrerupă accesul la cele două modele ale sale cele mai puternice, Mythos 5 și Fable 5. Companiei i-au fost impuse „controale la export”, conform aceleiași surse.

Această retragere forțată a unui model de ultimă generație de către un guvern a însemnat o premieră. Retragerea a fost realizată doar parțial, vineri, pentru Mythos, acum accesibil unui cerc limitat de parteneri americani.

Fable 5, versiunea sa restricționată pentru consumatori, rămâne offline. OpenAI, rivalul american al Anthropic, și-a lansat modelul GPT-5.6 în aceeași zi cu acces foarte limitat. Compania acceptă pentru prima dată ca guvernul SUA să valideze partenerii autorizați de la un client la altul, mai arată sursa.

Tehnologiile emergente, „cea mai mare prioritate”

Ratcliffe a reiterat opinia guvernului, aceea că „tehnologiile emergente” au fost „cea mai mare prioritate a sa”. Prioritatea este „la egalitate cu China”, de când a preluat funcția în urmă cu optsprezece luni.

Vorbind la o conferință găzduită de AWS, divizia de cloud computing a Amazon, directorul CIA i-a acuzat pe adversarii Americii că vor să „fure și să manipuleze progresele Americii”. Analogia dintre inteligența artificială avansată și armele nucleare circulă de luni de zile în cercurile de securitate națională americane. Mai multe grupuri de experți descriu o adevărată „cursă a înarmării” tehnologice între Statele Unite, China și Rusia, potrivit aceleiași surse.

Reorganizarea CIA, axată pe securitatea cibernetică

Directorul a detaliat o reorganizare a CIA axată pe securitatea cibernetică. Acesta a descris-o ca pe o „sabie” și un „scut” pentru a apăra infrastructura critică.

El a mai declarat că s-a întâlnit cu Elon Musk, CEO-ul SpaceX, precum și cu directori de la Amazon, Google și Dell, mai specifică sursa.