Xi Jinping prezintă „modelul chinez” ca alternativă pentru țările în curs de dezvoltare: „Oferim soluții pentru marile provocări ale lumii”

Aflat în al 14-lea an la conducerea Chinei, Xi a subliniat că țara sa a reușit în doar câteva decenii să atingă un nivel de industrializare pentru care marile economii occidentale au avut nevoie de secole. „Susținem construirea unei comunități cu un viitor comun pentru omenire, oferind înțelepciune chineză, soluții chineze și forță chineză pentru abordarea marilor probleme cu care se confruntă umanitatea”, a declarat liderul de la Beijing, citat de AP.

Beijingul își promovează propria viziune asupra ordinii mondiale

Discursul lui Xi Jinping reflectă eforturile Chinei de a-și consolida influența internațională și de a promova un model alternativ de dezvoltare pentru statele din Asia, Africa și America Latină. Autoritățile chineze susțin de mai mulți ani că nu urmăresc înlocuirea actualei ordini internaționale, însă consideră că aceasta trebuie reformată pentru a reprezenta mai bine interesele țărilor în curs de dezvoltare.

China: O femeie merge sub steagurile naționale chineze și steagurile regionale din Hong Kong

Mesajul vine după o perioadă de tensiuni comerciale cu Statele Unite, în care Beijingul și Washingtonul s-au confruntat pe tema tarifelor vamale. Potrivit AP, China a susținut că a reușit anul trecut să determine administrația președintelui Donald Trump să reducă o parte dintre taxele impuse importurilor chineze.

„Lumea se află într-o perioadă de transformări”

În discursul rostit la Marea Sală a Poporului din Beijing, Xi Jinping a afirmat că lumea traversează o etapă de „turbulențe și transformări”, iar omenirea se află într-un moment de răscruce. Liderul chinez și-a reafirmat obiectivul de a promova un nou tip de relații internaționale, despre care spune că ar trebui să contribuie la pace și dezvoltare globală. Multe dintre temele abordate au fost similare celor prezentate în 2021, la aniversarea centenarului Partidului Comunist Chinez, inclusiv accentul pus pe consolidarea capacităților militare și pe obiectivul reunificării cu Taiwanul.

Accent pe modernizarea armatei și controlul Partidului Comunist

Xi Jinping a insistat asupra necesității accelerării modernizării armatei chineze până la standarde considerate de nivel mondial, subliniind în același timp că forțele armate trebuie să rămână sub conducerea absolută a Partidului Comunist. În ultimii ani, mai mulți generali de rang înalt au fost înlăturați în cadrul campaniilor anticorupție desfășurate de autoritățile chineze, acțiuni interpretate de analiști și ca o modalitate de consolidare a controlului politic asupra armatei.

Trei angajați ai unui bar, condamnați în Rusia pentru activități LGBT

Rusia a vizat organizațiile LGBT+ timp de ani de zile, dar ostilitatea sa a crescut de la începutul ofensivei sale la scară largă împotriva Ucrainei în 2022, care a accelerat semnificativ schimbarea sa radicală către conservatoare, potrivit Le Figaro.

În 2023, Curtea Supremă a Rusiei a interzis ceea ce a numit „mișcarea internațională LGBT”, desemnând-  o drept „organizație extremistă”. O instanță din Orenburg, un oraș cu aproximativ 500.000 de locuitori situat la granița cu Kazahstanul, a anunțat că a pronunțat un verdict în ceea ce a descris ca fiind „primul dosar penal” pentru „participare la activitățile unei organizații extremiste: mișcarea internațională LGBT”.

Instanța a precizat că proprietarul, administratorul și directorul artistic al barului „Pose” din Orenburg au fost găsiți vinovați de organizarea de „evenimente sub steagul solidarității cu persoanele cu o orientare sexuală netradițională” – termenul legal rusesc pentru persoanele LGBT+.

Condamnați la pedepse între 2 și 7 ani

Cele trei persoane vor executa pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și șapte ani, iar proprietarul va fi amendat cu un milion de ruble (13.000 de dolari), a adăugat instanța. Presa rusă l-a identificat pe proprietar ca fiind Veaceslav Khassanov, în vârstă de 37 de ani, care a fost condamnat la șapte ani de închisoare.

Conform acelorași surse, directorul artistic este Alexander Klimov, în vârstă de 23 de ani, condamnat la doi ani și trei luni, iar administratorul este Diana Kamilyanova, în vârstă de 30 de ani, condamnată la șase ani și trei luni. Niciunul dintre ei nu a pledat vinovat, a menționat instanța. În ultimii ani, Rusia a vizat cluburi și baruri LGBT+, efectuând raiduri și arestându-i pe proprietarii acestora.

În trecut, instanțele au aplicat amenzi și pedepse scurte cu închisoarea persoanelor care afișau simboluri LGBT+, cum ar fi haine, bijuterii și postere cu steagul curcubeu.

IGSU suplimentează forțele de intervenție după furtuna puternică

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus suplimentarea forțelor de intervenție în București și Ilfov, după fenomenele meteorologice severe din ultimele 24 de ore și numărul ridicat de solicitări, trimițând în sprijin pompieri și tehnică din nouă județe.

Potrivit unui comunicat al IGSU, măsura a fost luată pentru consolidarea capacității operaționale de răspuns a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Suplimentarea materialelor de intervenție

Zeci de pompieri militari, împreună cu tehnică și echipamente specifice intervențiilor, au fost mobilizați pentru a sprijini misiunile desfășurate în municipiul București și în județul Ilfov.

Forțele suplimentare includ 13 autospeciale de primă intervenție și comandă, 10 autocamioane de intervenție, 20 de motopompe remorcabile, cu o capacitate de 1.000-2.000 de litri pe minut, 10 motopompe transportabile și 10 drujbe.

Resursele au fost trimise de inspectoratele pentru situații de urgență din județele Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman și Vrancea.

Potrivit IGSU, suplimentarea forțelor are ca scop asigurarea continuității misiunilor operative și intervenția rapidă pentru evacuarea apei, îndepărtarea arborilor căzuți și eliminarea altor situații de risc generate de vremea severă.

Cum evoluează infrastructura turistică outdoor la Castelul Bethlen-Haller? O extindere cu 2.600 metri pătrați de terase modernizate pentru ospitalitate Premium (P)

Sun Leader continuă dezvoltarea infrastructurii outdoor de la Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, județul Alba, printr-un proiect care schimbă semnificativ modul în care domeniul poate fi utilizat pentru turism, evenimente și experiențe culturale. Noua etapă de extindere va duce suprafața totală amenajată la peste 2.600 de metri pătrați și consolidează poziționarea locației ca destinație Premium pentru evenimente desfășurate în aer liber. Cum evoluează infrastructura turistică outdoor la Castelul Bethlen-Haller? Urmărește detalii despre această extindere cu terase modernizate.

O investiție care aduce beneficii utilizării spațiilor outdoor

Proiectul răspunde unei nevoi tot mai clare din piața de turism și ospitalitate: aceea de a transforma spațiile exterioare în zone funcționale, flexibile și pregătite să susțină activități indiferent de sezon. Într-un context în care vremea, sezonalitatea și capacitatea limitată a spațiilor clasice pot influența direct desfășurarea evenimentelor, infrastructura turistică outdoor devine un avantaj competitiv real. La Castelul Bethlen-Haller, această transformare nu înseamnă doar mai mult spațiu, ci și mai multă predictibilitate, confort și continuitate operațională.

(Evenimente desfășurate la Castelul Bethlen-Haller)

Derulare în etape și un parteneriat existent în continuă dezvoltare

Extinderea este realizată etapizat, ca parte a unui parteneriat mai amplu între Sun Leader și Domeniile Jidvei ce administrează Castelul Bethlen-Haller. După amenajarea primei terase destinate degustărilor și instalarea primelor module retractabile independente, fiecare de 20 x 13 metri, proiectul intră acum într-o nouă fază.

Sunt adăugate șapte structuri suplimentare, identice ca dimensiune și concepție, pentru a valorifica la maximum suprafața disponibilă. Rezultatul este un ansamblu complet de terase modernizate, gândite pentru activități culturale, gastronomice și de evenimente.

Din punct de vedere tehnic, soluțiile implementate de Sun Leader folosesc structuri din aluminiu și sisteme automatizate de acoperire retractabilă, concepute pentru a permite deschiderea completă a spațiului sau închiderea sa etanșă, în funcție de condițiile meteo. Acest tip de infrastructură este tot mai prezent în proiectele HoReCa și în locațiile Premium care urmăresc să îmbine estetica, funcționalitatea și adaptarea la utilizarea pe termen lung. În cazul Castelului Bethlen-Haller, soluțiile au fost integrate astfel încât să respecte arhitectura istorică a castelului și să nu îi altereze identitatea vizuală.

(Instalarea construcțiilor de pergole retractabile în anul 2025 – Sun Leader)

 

Turism, evenimente și experiențe unice pentru public – un pas strategic pentru ospitalitate Premium

Într-o perioadă în care tot mai multe destinații turistice caută formule prin care să își extindă perioada de funcționare și să își diversifice oferta, proiectul de la Cetatea de Baltă oferă un exemplu relevant de investiție în turism cu impact direct asupra experienței vizitatorului. Noul spațiu poate susține concerte, evenimente culturale, activități recreative și experiențe gastronomice, într-un cadru care combină patrimoniul, natura și ospitalitatea modernă.

Castelul Bethlen-Haller este deja asociat cu turismul cultural și oenologic din Transilvania, iar această etapă de extindere întărește rolul său în ecosistemul Domeniilor Jidvei. Prin infrastructura nou creată, domeniul își crește capacitatea de a atrage evenimente de amploare și își consolidează profilul de destinație Premium, capabilă să ofere mai departe experiențe memorabile.

(Construcția existentă alături de spațiul ce va fi reamenajat prin proiectul actual în desfășurare)

„Acest proiect reflectă clar direcția în care se îndreaptă segmentul de ospitalitate Premium: investiții care oferă flexibilitate, continuitate și un nivel ridicat de confort. Extinderea la peste 2.600 de metri pătrați nu înseamnă doar mai mult spațiu, ci o infrastructură mai eficientă, mai bine adaptată și mai valoroasă pe termen lung pentru întreaga destinație”, a declarat Eugeniu Lisnic, CEO și fondator Sun Leader.

Prin această dezvoltare, Sun Leader își consolidează poziția ca partener în amenajări cu pergole retractabile pentru proiecte complexe de amenajare outdoor, în special în zona HoReCa și a destinațiilor turistice Premium. Compania mizează pe soluții tehnice care permit utilizarea spațiilor exterioare în condiții de siguranță, cu un nivel ridicat de confort și cu o integrare atentă în contextul arhitectural existent.

Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, județul Alba, este un monument istoric cu arhitectură renascentistă și un reper important al turismului cultural din România. Domeniul este asociat astăzi cu experiențe care îmbină patrimoniul, gastronomia, vinul și evenimentele în aer liber, într-un cadru atent planificat și memorabil.

(Construcția existentă alături de spațiul ce va fi reamenajat prin proiectul actual în desfășurare)

 

Date de contact pentru informații suplimentare

Andreea Vintilă, Specialist Marketing & PR
Telefon: 0774 444 888
E-mail: marketing@sunleader.ro
Website: www.pergole-retractabile.ro

 

Reuters: Armata chineză ar fi pregătit în secret ofițeri ruși de rang înalt în domeniul războiului radiologic, biologic și chimic

Antrenamentul militar secret al forțelor ruse, care a fost organizat de China anul trecut, a fost aprobat personal de ministrul rus al Apărării și a implicat în mod direct cel puțin patru generali ruși și chinezi, potrivit a doi oficiali europeni și documentelor consultate de agenția Reuters.

Potrivit sursei citate, un document rus clasificat făcea referire directă la un decret intern emis de ministrul apărării Andrei Belousov în august 2025.

Documentul precizează că în conformitate cu o decizie a lui Belousov, o delegație a forțelor armate ruse s-a deplasat în China pentru a lua parte la exerciții de instruire în cadrul instalațiilor Armatei Populare de Eliberare.

Instruire în domeniul războiului biologic și chimic

Documentele consultate de Reuters mai include și detalii despre unul dintre cursurile de instruire, care consta într-o sesiune de trei săptămâni cu accent pe protecția radiologică, chimică și biologică.

Două rapoarte includeau imagini cu soldați ruși care urmau cursuri susținute de un instructor chinez, examinau un model de reactor nuclear și erau instruiți în legătură cu „recunoașterea chimică”, „recunoașterea radiațiilor”.

Unul dintre documentele militare consultate de Reuters enumera numele tuturor participanților la toate cursurile, precizând pentru fiecare caz gradul, data nașterii, afilierea și nivelul de autorizare de securitate.

Reacție din China

Ministerul Apărării din China nu a răspuns solicitărilor Reuters în legătură cu acest subiect. Pe de altă parte însă, Ministerul de Externe al Chinei a respins acuzațiile, calificându-le „complet nefondate”.

De asemenea, Beijingul susține că este neutru în războiul dintre Rusia și Ucraina și se prezintă ca un mediator de pace.

Rareș Bogdan, unul dintre constestatarii lui Bolojan în PNL, înlocuit la șefia delegației României în PPE

„Începând de astăzi, europarlamentarul Daniel Buda este noul șef al Delegației României din cadrul Grupului PPE”, a anunțat miercuri Siegfried Mureșan.

El arată că, până acum, Daniel Buda a fost foarte activ în apărarea fermierilor români și a fondurilor de coeziune pentru România.

„Vom lucra în continuare foarte strâns pentru a ne asigura că și în următorii ani vom reuși să obținem cât mai multe fonduri din bugetul Uniunii Europene pentru autoritățile locale, pentru fermierii români și pentru dezvoltarea României. Vom lucra cu celelalte delegații din Partidul Popular European pentru a genera majorități pentru decizii favorabile României”, a adăugat Mureșan.

El spune că delegația europarlamentarilor PNL din Grupul PPE a decis să îl înlocuiască, la șefia delegației române, pe Rareș Bogdan cu Daniel Buda și că miercuri a fost notificat Grupului PPE: „Daniel Buda a fost primit în această dimineață în cadrul Grupului în calitate de nou șef al Delegației României”.

Din Delegația României la Grupul PPE fac parte toți europarlamentarii PNL și UDMR. Co-președinte al delegației, din partea UDMR, este Iuliu Winkler.

Rareș Bogdan este unul dintre liberalii constestatari ai lui Ilie Bolojan. În urmă cu câteva zile, Bogdan l-a acuzat pe Bolojan că a scăzut artificial deficitul.

CMSR și Ministerul Finanțelor au semnat un protocol privind publicitatea serviciilor stomatologice

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Ministerul Finanțelor au semnat un protocol de colaborare pentru promovarea unei comunicări etice și responsabile în domeniul serviciilor medicale stomatologice, care prevede schimburi de informații, consultări și acțiuni comune de informare pentru prevenirea practicilor publicitare neconforme.

Potrivit unui comunicat al CMSR, protocolul, semnat marți, creează un cadru de cooperare interinstituțională prin care cele două instituții vor putea realiza schimburi de informații, consultări reciproce, întâlniri de lucru și acțiuni comune de informare dedicate medicilor stomatologi, în vederea respectării legislației privind publicitatea serviciilor medicale stomatologice.

Țintele protocolului

Conform sursei citate, CMSR va analiza aspectele care țin de exercitarea profesiei, deontologia profesională și respectarea Codului deontologic, în timp ce Ministerul Finanțelor, prin structurile competente, va putea analiza cazurile care intră sub incidența legislației privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă.

„Prin acest protocol, CMSR consolidează dialogul instituțional cu Ministerul Finanțelor și vine în sprijinul comunității profesionale, asigurând expertiza necesară pentru ca situațiile care privesc publicitatea serviciilor stomatologice să fie analizate ținând cont de specificul medicinei dentare”, a declarat președintele CMSR, Florin Lăzărescu.

Publicitate cu reguli clare

Acesta a adăugat că obiectivul este promovarea informării corecte și a conformării voluntare, în beneficiul pacienților și al profesiei.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Mihai Diaconu, a afirmat că publicitatea în domeniul serviciilor medicale trebuie să respecte reguli clare, astfel încât informațiile transmise publicului să fie corecte și să nu creeze așteptări nerealiste.

Va contribui la o mai bună înțelegere a specificului profesiei de medic stomatolog

El a spus că protocolul va contribui la o mai bună înțelegere a specificului profesiei de medic stomatolog în analiza situațiilor care pot intra sub incidența legislației privind publicitatea înșelătoare sau comparativă.

CMSR precizează că protocolul face parte din demersurile de consolidare a cadrului profesional privind publicitatea în stomatologie, după adoptarea noului Cod deontologic și publicarea Ghidului de bune practici privind publicitatea medicilor stomatologi.

Record la Cupa Mondială 2026: A fost atins pragul de 5 milioane de spectatori pe stadioane

FIFA a anunțat că pragul de cinci milioane de spectatori pe stadioanele Cupei Mondiale din 2026 a fost atins marți, odată cu  meciul din optimile de finală dintre Franța și Suedia, desfășurat la East Rutherford (New Jersey), potrivit Le Figaro.

„Cupa Mondială din 2026 va intra în istorie în timpul meciului din optimile de finală dintre Franța și Suedia, când numărul total de spectatori la turneu va depăși 5.000.000, stabilind un nou record absolut de prezență”, a transmis FIFA într-un comunicat.

Recordul este acum de 5.048.079 de spectatori, inclusiv cei 80.663 de oameni de pe stadionul East Rutherford. Recordul anterior a fost stabilit în 1994, cu 3.587.538 de oameni pe stadioanele din SUA.

Stadioanele, ocupate în proporție de 99,7%

Pentru această ediție, organizată în comun de Statele Unite, Mexic și Canada, meciurile au atras o medie de 64.511 spectatori, fără a include meciul de marți. Stadioanele au avut o rată de ocupare de 99,7%, în ciuda controverselor legate de prețurile exorbitante ale biletelor înainte de începerea turneului, care mai are 27 de meciuri de jucat, a declarat forul de conducere mondial.

Cele mai mari spectatori au fost la meciurile Uzbekistan vs. Columbia, Mexic vs. Africa de Sud și Republica Cehă vs. Mexic (80.824 de persoane) de pe stadionul Azteca din Mexico City. Înainte de începerea turneului, președintele FIFA, Gianni Infantino, declarase că se așteaptă la aproximativ șapte milioane de spectatori în total.

Studiu pe miliarde de doze confirmă eficiența vaccinurilor ARNm. Cercetătorii spun că beneficiile depășesc clar riscurile

Revizuirea sintetizează rezultatele studiilor și ale monitorizării efectuate după administrarea vaccinurilor ARNm, utilizate pe scară largă în timpul pandemiei de COVID-19. Potrivit cercetătorilor, dovezile acumulate confirmă că această tehnologie oferă o protecție semnificativă împotriva formelor grave de boală și a deceselor, în timp ce reacțiile adverse severe rămân foarte rare, scrie Euronews.

Eficiență ridicată împotriva infectării, spitalizării și decesului

Analiza arată că vaccinurile ARNm au avut o eficiență de aproximativ 87% împotriva infectării cu SARS-CoV-2, de 93% în prevenirea spitalizării și de 94% în prevenirea decesului în intervalul de 14 până la 42 de zile după vaccinare. Cercetătorii precizează că protecția scade în timp, însă administrarea dozelor de rapel reface în mare măsură nivelul de imunitate.

Vaccin ARNm. Sursa foto: X

Tehnologia ARNm funcționează diferit față de vaccinurile clasice. Ea transmite organismului instrucțiuni genetice temporare pentru producerea unei proteine virale inofensive, care antrenează sistemul imunitar să recunoască și să combată virusul, fără a modifica ADN-ul persoanei vaccinate.

Reacțiile adverse grave rămân rare

Autorii studiului subliniază că efectele adverse severe, precum miocardita, pericardita sau anafilaxia, au fost identificate ca fiind foarte rare în raport cu numărul uriaș de doze administrate. Cele mai frecvente reacții au fost durerea la locul injectării, oboseala și febra ușoară sau moderată, simptome care, în majoritatea cazurilor, au dispărut în câteva zile. Potrivit cercetătorilor, beneficiile vaccinării în reducerea riscului de forme grave de boală, spitalizare și deces depășesc în mod constant riscurile asociate reacțiilor adverse. Analiza mai arată că eficiența vaccinurilor a fost demonstrată în diferite categorii de populație, inclusiv la femeile însărcinate, la persoanele imunocompromise și în toate grupele de vârstă evaluate.

Tehnologia ARNm ar putea schimba și tratamentul cancerului

Autorii consideră că potențialul tehnologiei depășește bolile infecțioase. Vaccinurile personalizate pe bază de ARNm sunt deja studiate pentru tratamentul unor forme de cancer, unde pot fi adaptate profilului genetic al fiecărui pacient și caracteristicilor tumorii. În paralel, noile metode de depozitare, inclusiv păstrarea la temperaturi mai ridicate sau liofilizarea, ar putea facilita distribuția vaccinurilor în zone izolate și ar reduce pierderile logistice.

Accesul global rămâne principala provocare

Cercetătorii avertizează că progresele științifice nu sunt suficiente dacă vaccinurile nu ajung și în țările cu venituri mici și medii. Ei solicită investiții în extinderea capacităților de producție, transferul de tehnologie și consolidarea sistemelor de reglementare, pentru ca statele să poată răspunde mai rapid viitoarelor urgențe sanitare și să reducă dependența de lanțurile globale de aprovizionare.

Viorel Pașca, adus la DIICOT, după ancheta din dosarul azilului din Bihor

Viorel Pașca și alte persoane vizate în ancheta DIICOT privind constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane au ajuns miercuri la București pentru audieri, după perchezițiile desfășurate în mai multe locații din județul Bihor. Ancheta vizează activitatea unor centre în care erau găzduite sute de persoane aflate în situații de vulnerabilitate. Potrivit procurorilor, gruparea ar fi funcționat începând din anul 2020 și ar fi obținut diberite beneficii financiare prin donații, sponsorizări și venituri ale beneficiarilor aflați în îngrijire

Marti, procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat 27 de percheziții în județul Bihor, fiind verificate mai multe imobile în care stăteau persoane cu dizabilități și alte categorii vulnerabile.

La sosirea sediului DIICOT, Viorel Pașca nu a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști.

Întrebat despre acuzațiile din dosar, acesta a afirmat că „voi știți mai multe decât mine”, fără a oferi alte explicații.