Sorana Cîrstea o va întâlni pe germanca Tatjana Maria în turul secund al turneului WTA 1000 de la Roma

Sorana Cîrstea, locul 27 WTA și cap de serie 26 la Roma, este direct acceptată în turul secund.

Miercuri, Tatjana Maria a învins-o pe poloneza Magda Linette, scor 6-0, 6-3, și s-a calificat în turul al doilea, unde o va întâlni pe Cîrstea.

Germanca în vârstă de 38 de ani ocupă locul 54 în clasamentul mondial.

Va fi un meci între două sportive cu experiență, având în vedere că Sorana Cîrstea are 36 de ani.

Cele două s-au mai întâlnit de șase ori în circuitul profesionst WTA, Cîrstea câștigând de 5 ori.

Singurul succes al sportivei din Germania s-a înregistrat la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, din 2022.

Dintre cele șase partide directe, patru s-au încheiat în set decisiv. Cîrstea a câștigat ambele partide anterioare disputate pe zgură.

Ultima confruntare directă dintre cele două jucătoare a avut loc chiar anul acesta. Jucătoarea română s-a impus în martie, în primul tur de la Indian Wells (SUA), cu 6-4, 4-6, 6-3.

Meciul dintre Cîrstea și Maria este programat joi, de la ora 12:00.

Copacii combat jumătate din încălzirea urbană a lumii, dar nu și în locurile care au cea mai mare nevoie de ea

Un nou studiu arată că aproape jumătate din încălzirea urbană provenită de la pavaje și clădiri în orașele lumii este combătută de copaci. Însă, nu răcesc suficient orașele mai calde și mai sărace, unde este cea mai mare nevoie de acest lucru pe măsură ce lumea se încălzește, potrivit AP News.

Copacii scad temperatura

Când este calculată media pentru toate orașele lumii, acoperirea arborilor scade temperatura, în medie, cu 0,15 grade Celsius, prin oferirea de umbră și eliberarea de vapori de apă, arată studiul, publicat miercuri.

Fără acești copaci, orașele lumii s-ar încălzi în medie cu 0,31 grade Celsius, din cauza efectului de insulă termică urbană, unde acoperișurile și pavajele întunecate absorb căldura. Mecanismul de încălzire cauzat de om este distinct de schimbările climatice cauzate de arderea combustibililor fosili.

Cercetătorii au analizat aproape 9.000 de orașe mari ale Pământului, măsurând temperaturile pentru segmente de aproximativ 150 de blocuri fiecare. Acest lucru le-a permis să surprindă efectele de răcire pentru orașe și cartiere, astfel încât copacii din Central Park din New York, de exemplu, să nu fie considerați responsabili pentru răcirea mai multor zone construite aflate la kilometri distanță, în Bronx, potrivit aceleiași surse.

Milioane de oameni simt efectele răcirii, datorate copacilor

Aproximativ 185 de milioane de oameni care locuiesc în 31 dintre orașele mari resimt deja o răcire medie, cauzată de acoperirea cu copaci de cel puțin 0,3 grade Celsius. Însă, autorul principal al studiului, Rob McDonald, a declarat că centrele urbane mari, mai sărace și mai calde, care au cea mai mare nevoie de acest lucru, nu beneficiază la fel de mult de ameliorarea temperaturii mai ridicate, care poate fi ucigătoare prin confuzia creierului , oprirea organelor și suprasolicitarea inimii.

În patru orașe, Dakar, Senegal; Jeddah, Arabia Saudită; Kuweit City și Amman, Iordania, există o acoperire a copacilor atât de limitată, încât cei peste 15 milioane de oameni care locuiesc acolo nu beneficiază de răcire de la copaci. La celălalt capăt al spectrului, lista orașelor cele mai reci este condusă de Berlin și include Atlanta, Moscova, Washington, Seattle și Sydney, care au mai mulți copaci.

Autorii studiului au afirmat că orașele, în special cele mai sărace și mai calde, pot și ar trebui să facă mai mult pentru a crește acoperirea cu copaci. Însă, din cauza limitărilor în disponibilitatea apei, a terenurilor și a speciilor adecvate, combinate cu agravarea schimbărilor climatice, cel mult acestea ar reduce încălzirea urbană viitoare cu 20%.

Plantarea copacilor nu ne va salva de schimbările climatice

„Copacii nu ne vor salva de schimbările climatice”, a spus McDonald. „Scenariile climatice arată o lume mult mai caldă, iar acoperirea arborilor poate ajuta doar în anumite privințe”.

„Numai prin renunțarea la combustibilii fosili în favoarea energiei regenerabile și a stocării în baterii putem spera să oprim schimbările climatice care fac ravagii pe planetă”, a declarat Jonathan Overpeck, decanul departamentului de mediu al Universității din Michigan.

 

 

Hantavirus: Un pasager de pe vasul de croazieră, confirmat cu o tulpină a virusului transmisibilă între oameni

Tulpina de hantavirus, detectată la unul dintre pasagerii vasului de croazieră evacuați în Africa de Sud, este tulpina andină transmisibilă între oameni, a declarat miercuri ministrul sud-african al sănătății în fața unei comisii parlamentare, potrivit AFP.

„Testele inițiale arată că este într-adevăr vorba de tulpina andină. Aceasta este singura tulpină, dintre cele 38 cunoscute, care poate fi transmisă de la o persoană la alta”, a explicat ministrul sud-african al Sănătății, Aaron Motsoaledi.

OMS declară un risc scăzut de infectare pentru populația globală

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tulpina provine de la virusul Andes, o specie anume de hantavirus. Deși mai puțin frecventă, transmiterea limitată de la om la om a fost raportată în focarele anterioare de virus Andes. OMS declară că riscul de infectare pentru populația globală, în urma acestui eveniment, este scăzut.

Hantavirusul este raportat anual în România, potrivit Autorității Naționale pentru Cercetare, însă infecțiile cu acest virus rămân insuficient documentate.

Ce este și cum se transmite Hantavirusul?

Hantavirusul se referă la o tulpină de virusuri purtate de rozătoare, transmise în principal la oameni prin inhalarea particulelor din aer provenite din excrementele uscate ale rozătoarelor.

Infecțiile cu hantavirus sunt de obicei asociate cu expunerea la fecalele sau urina rozătoarelor infectate, a precizat OMS pentru Associated Press.

Virusul poate provoca două boli grave. Prima, sindromul pulmonar hantavirus (HPS), începe adesea cu oboseală, febră și dureri musculare, urmate de dureri de cap, amețeli, frisoane și probleme abdominale. Dacă apar simptome respiratorii, rata mortalității este de aproximativ 38%, potrivit CDC.

A doua boală, febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS), este mai gravă și afectează în principal rinichii. Simptomele ulterioare pot include tensiune arterială scăzută, hemoragii interne și insuficiență renală acută.

Cum se tratează infecțiile cu Hantavirus?

Nu există un tratament specific pentru infecțiile cu hantavirus, însă CDC recomandă îngrijiri de susținere pentru tratarea simptomelor, care pot include oxigenoterapie, ventilație mecanică, medicamente antivirale și chiar dializă.

Pacienții cu simptome severe pot necesita internarea în unitățile de terapie intensivă ale spitalelor. În cazurile severe, unii pot necesita intubare.

Zboruri deviate aproape zilnic din cauza pasagerilor beți. Soluția radicală a uneia dintre cele mai mari companii aeriene

O’Leary conduce Ryanair de peste 30 de ani. El spune că pasagerii agresivi beau ore întregi în aeroport înainte de îmbarcare. Barurile din aeroporturi nu au aceleași restricții ca cele obișnuite. Iar el vrea să schimbe asta, notează Express.

„Nu înțeleg de ce cineva servește clienți la ora cinci dimineața. Cine are nevoie de bere la ora aceea? Nu ar trebui să se servească alcool în afara orelor autorizate”, a declarat el.

Limită de două băuturi și acuzații la adresa aeroporturilor

O’Leary cere de ani de zile o limită de două băuturi per pasager. El acuză aeroporturile că „profită” de situație. Spune că acestea „exportă problema către companiile aeriene”. La bordul Ryanair, pasagerilor li se servesc rareori mai mult de două băuturi.

Situația s-a agravat și din cauza drogurilor. Combinate cu alcoolul, acestea îi fac pe pasageri violenți. „Vor să se bată”, spune O’Leary.

Bătăi, agresiuni și zboruri deviate

Un pasager a fost recent încarcerat după un scandal pe un zbor Ryanair din Polonia spre Bristol. Cazul Stephen Blofield este unul dintre numeroasele incidente recente legate de alcool.

Pe un zbor Jet2 din Antalya spre Manchester, imagini „șocante și înfricoșătoare” au surprins o bătaie în cabină. Doi pasageri au smuls un telefon și au zgâriat fața altui călător. Ambii au fost interziși pe viitor de la zbor.

Anul trecut, un fost soldat a agresat sexual patru însoțitoare de zbor pe un Jet2 spre Tenerife. A fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare și înscris în registrul infractorilor sexuali.

Infracțiune penală cu până la doi ani de închisoare

A fi beat în avion este infracțiune penală. Pedeapsa poate ajunge la doi ani de închisoare și amendă substanțială. Pasagerii agresivi riscă urmărire penală în orice țară unde avionul aterizează forțat. Costurile de despăgubire pot fi semnificative.

Cele mai problematice rute sunt cele din Marea Britanie spre Ibiza, Alicante și Tenerife.

Cum influențează stilul de viață masculin schimbările climatice

Analiza, publicată în revista științifică Norma: International Journal for Masculinity Studies, reunește concluziile a peste 20 de cercetători din 13 țări și examinează relația dintre comportamentele masculine și impactul asupra mediului, mai arată Euronews. Autorii studiului afirmă că, în medie, bărbații consumă mai mult combustibil, călătoresc mai des cu mijloace poluante și consumă mai multă carne, toate acestea contribuind la o amprentă de carbon mai ridicată.

Diferențe între femei și bărbați în privința emisiilor

Cercetătorii citează mai multe studii recente privind „diferența de emisii” dintre sexe. Un studiu realizat în 2025 pe 15.000 de persoane din Franța a arătat că bărbații generează cu 26% mai multe emisii decât femeile prin alimentație și transport. Potrivit cercetării, bărbații sunt, în general, mai puțin preocupați de schimbările climatice și mai puțin implicați în politicile de mediu.

Autorii susțin că mulți bărbați evită inclusiv produse sau comportamente ecologice pentru a nu părea „prea feminini”. Un studiu publicat anul trecut în Journal of Environmental Psychology a arătat că persoanele cu nivel ridicat de „stres legat de masculinitate” tind să respingă produsele eco și să manifeste mai puțină îngrijorare față de schimbările climatice.

Industriile poluante și rolul bărbaților

Lucrarea subliniază și faptul că bărbații domină în continuare industriile cu impact mare asupra mediului, precum agricultura intensivă, industria grea, sectorul extractiv sau domeniul militar. „Există deja suficiente cercetări care arată efectele negative clare ale unor comportamente masculine asupra mediului și climei”, a declarat Jeff Hearn, coordonatorul studiului. Acesta consideră surprinzător faptul că subiectul apare rar în politicile publice sau în dezbaterile despre sustenabilitate. Cercetătorii precizează însă că aceste tipare se regăsesc în special în cazul bărbaților bogați din statele occidentale și nu se aplică în aceeași măsură bărbaților cu venituri reduse din țările în curs de dezvoltare.

Există și exemple pozitive

Studiul menționează și exemple de activiști și organizații conduse de bărbați care promovează politici ecologice și schimbări de comportament în Africa, America Latină și Marea Britanie. Autorii spun că scopul cercetării nu este stigmatizarea bărbaților, ci înțelegerea modului în care normele sociale și culturale influențează comportamentele cu impact asupra mediului.

Scut antiaerian în jurul Moscovei înainte de parada din 9 mai

În jurul Moscovei au fost instalate aproximativ 43 de turnuri de apărare antiaeriană, care formează un nou inel de protecție, menit să contracareze atacurile cu drone cu rază lungă de acțiune, potrivit unei relatări Kyiv Post, bazată pe imagini din satelit și informații din presa internațională.

Luni dimineață, o dronă ucraineană a lovit un bloc rezidențial de lux din vestul Moscovei, aflat la doar câțiva kilometri de centrul capitalei ruse. Primarul Serghei Sobianin a confirmat incidentul, iar imaginile distribuite online au arătat fațade distruse și resturi împrăștiate pe stradă.

Paradă fără tancuri

Temerile privind securitatea cresc odată cu apropierea paradei militare din 9 mai, care are loc în Piața Roșie cu ocazia Zilei Victoriei, sărbătoarea anuală prin care Rusia comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial. Evenimentul este unul dintre cele mai importante momente politice și simbolice pentru Kremlin.

Pentru prima dată în aproape două decenii, parada nu va include coloane de tehnică militară grea, precum tancuri sau lansatoare de rachete. Ministerul rus al Apărării a invocat „situația operațională actuală”.

Piața Roșie, sub protecție sporită

Volodimir Zelenski a ironizat decizia Moscovei și a declarat că Rusia „nu își mai poate permite prezența armelor” la paradă, sugerând că dronele Kievului ar putea viza inclusiv evenimentul din Piața Roșie.

„Nu va exista tehnică militară la această paradă”, a spus Zelenski, adăugând că Rusia „nu mai este la fel de puternică precum înainte”.

Adjunctul șefului Comisiei de Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Alexei Juravliov, a descris parada drept un „eveniment periculos”, avertizând asupra posibilității unor atacuri cu „roiuri de drone” ucrainene.

Internet restricționat

Autoritățile ruse au introdus măsuri fără precedent înaintea paradei. Internetul mobil a fost restricționat sau chiar întrerupt temporar în Moscova și Sankt Petersburg, din cauza temerilor că dronele ar putea utiliza rețelele celulare pentru navigație. Interdicțiile au afectat aplicațiile de taxi, mesagerie și banking.

Rețea antiaeriană extinsă în jurul capitalei

În paralel, mai multe relatări arată că sute de sisteme antiaeriene au fost relocate spre capitală. Unele poziții defensive noi au fost construite pe foste amplasamente sovietice ale sistemului S-25 Berkut, un sistem de rachete antiaeriene creat în perioada sovietică pentru apărarea Moscovei în timpul Războiului Rece.

Investigații bazate pe imagini satelitare și date din surse deschise analizate online arată că Rusia a construit peste 50 de noi poziții pentru sisteme de rachete sol-aer după ce dronele ucrainene au ajuns pentru prima dată la Moscova, în 2023. Noile amplasamente includ sisteme Pantsir-S1, S-300 și S-400, sisteme rusești de apărare antiaeriană folosite pentru interceptarea dronelor, avioanelor și rachetelor, instalate inclusiv pe acoperișuri și în apropierea infrastructurii critice.

Putin permite firmelor private să folosească arme militare

Vladimir Putin a semnat la finalul lunii martie amendamente care permit companiilor private de securitate să utilizeze arme militare pentru combaterea dronelor. Potrivit sursei citate, măsura marchează o schimbare importantă în politica Rusiei, unde astfel de atribuții erau rezervate până acum exclusiv armatei.

Analiștii avertizează însă că amplasarea masivă a sistemelor antiaeriene în jurul Moscovei și al altor mari orașe ar putea reduce protecția regiunilor de frontieră precum Kursk, Briansk sau Belgorod, frecvent vizate de atacuri ucrainene.

O navă franceză a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz

Nava „San Antonio”, sub pavilion maltez și deținută de grupul francez CMA CGM, a fost atacată marți seară, în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, a anunțat compania, citată de AFP.

Compania a precizat că mai mulți membri ai echipajului au fost răniți. „Membrii echipajului răniți au fost evacuați și li s-au acordat îngrijirile medicale necesare. CMA CGM monitorizează îndeaproape situația și rămâne complet mobilizată alături de echipaj”, se mai arată în informare. 

Incidentul a fost confirmat și de  Autoritatea britanică pentru siguranță maritimă, care nu a identificat atacatorul. 

Atacul s-a produs după ce președintele Trump a oprit temporar ințiativa de asistare a navelor care vor să traverseze Strâmtoarea Ormuz, la o zi după lansarea operațiunii. 

Liderul de la Casa Albă a suspendat inițiativa invocând posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Iranul. 

Proiectul Libertate (circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz) va fi suspendat pentru o scurtă perioadă, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, transmite președintele Trump. 

Imagini incredibile pe Transalpina. Mașinile de intervenție abia se văd din stratul de zăpadă

„Nu, nu este AI! Este realitatea de pe Transalpina, zona pieței din vârful Cărbunele”, a postat DRDP Craiova, miercuri, pe Facebook, unde au fost încărcate și imagini cu intervențiile de la deszăpezire.

Stratul de zăpadă aproape că acoperă mașinile drumarilor.

Intervențiile au loc pe Transalpina (DN67C), în zona de altitudine, între Rânca și Obârșia Lotrului.

„Stratul de zăpadă rămâne consistent”, spun drumarii.

DRDP Craiova informează că în zonă circulația va fi reluată doar după finalizarea lucrărilor și verificarea condițiilor de siguranță.

Numărul cetățenilor români cu drept de vot a scăzut în ultima lună

Potrivit AEP, la data de 31 martie 2026 cand înscriși în Registrul electoral 19.028.813 alegători români. La 30 aprilie, sunt 19.026.518, cu 2295 mai puțini.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia, transmite AEP.

Peste 20.000 de români au ieșit din Registrul electoral din cauza decesului

AEP precizează că, în perioada 1 aprilie 2026 – 30 aprilie 2026, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 20.390 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, iar 165 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Un număr de 80 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Aproape 18.000 de români au împlinit 18 ani în aprilie

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 1 aprilie 2026 – 30 aprilie 2026 este de 17.713, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP). Datele importate de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) relevă că au intrat în evidențe 467 de alegători noi.

Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 17.974.239 au domiciliul sau reședința în țară, iar 1.052.279 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Un expert explică de ce navele de croazieră sunt atât de predispuse la focare de boli

Gândește-te la o navă de croazieră ca la un oraș temporar pe mare, scrie ScienceAlert.

Are restaurante, teatre, lifturi, cabine, bucătării, sisteme de alimentare cu apă și spații de adunare interioare. Acest lucru este excelent din punct de vedere al confortului, dar înseamnă, de asemenea, că odată ce o infecție ajunge la bord, se poate răspândi pe navă într-un mod greu de oprit.

Focarul de pe Diamond Princess este probabil cel mai cunoscut exemplu. În timpul epidemiei de COVID din 2020, 619 pasageri și membri ai echipajului au fost testați pozitiv pentru această boală.

Cercetătorii au descoperit că condițiile de pe navă au facilitat răspândirea noului coronavirus.

Norovirusul, cel mai răspândit pe navele de croazieră

Modelarea lor a sugerat că măsurile de sănătate publică, precum izolarea și carantina, au prevenit mult mai multe cazuri, dar a arătat, de asemenea, că o reacție mai rapidă ar fi limitat și mai mult epidemia.

Norovirusul (așa-numitul virus al vărsăturilor) este infecția cea mai strâns legată de navele de croazieră.

Într-o analiză a studiilor publicate anterior, cercetătorii au identificat 127 de rapoarte privind focare de norovirus pe nave de croazieră.

Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care nave precum Celebrity Mercury, Explorer of the Seas și Carnival Triumph au devenit nume familiare în rapoartele privind focarele.

Proiectarea navei agravează problema. Îți petreci timpul împreună cu alți oameni în sălile de mese, baruri, lifturi, coridoare, teatre și zone de spa.

Membrii echipajului trăiesc și lucrează, de asemenea, în același mediu, adesea în spații de cazare comune, astfel încât boala se poate răspândi pe navă de la un pasager la altul sau între pasageri și echipaj.

Ventilația joacă, de asemenea, un rol crucial. Navele de croazieră nu sunt spații complet închise, dar se bazează în mare măsură pe spații interioare în care petreci perioade lungi de timp alături de alți oameni.

Factori precum circulația adecvată a aerului proaspăt, filtrele specializate și tehnologia de purificare a aerului joacă un rol important în asigurarea siguranței pasagerilor.

Vârsta contează, de asemenea

Vacanțele pe nave de croazieră sunt deosebit de populare în rândul persoanelor în vârstă, iar mulți pasageri suferă de afecțiuni cronice care agravează infecțiile.

Navele de croazieră dispun de facilități medicale, dar acestea sunt limitate în comparație cu spitalele de pe uscat.

Alte infecții, cum ar fi virusurile respiratorii, inclusiv gripa, se pot răspândi în aceleași spații interioare aglomerate, iar infecțiile stomacale se pot transmite prin alimente, mâini și suprafețe comune.

Cu toate acestea, așa cum demonstrează știrile recente despre decesele de pe MV Hondius, germenii se răspândesc mult mai ușor în spații închise.

Cum să îți limitezi riscul

Pentru tine, cea mai bună protecție începe înainte de îmbarcare.

Este recomandabil să verifici dacă compania de croazieră are politici clare privind raportarea bolilor, curățenia și izolarea.

Asigură-te că ai vaccinurile de rutină la zi. Iar dacă ești în vârstă, însărcinată sau ai probleme de sănătate, ar trebui să consulți medicul de familie înainte de a pleca în călătorie.

De asemenea, asigură-te că asigurarea de călătorie acoperă situațiile neprevăzute cauzate de îmbolnăvire.

Odată ajuns la bord, spălarea mâinilor cu apă și săpun este cea mai eficientă măsură de prevenire a infecțiilor gastrointestinale, precum norovirusul. Dezinfectantul pentru mâini poate fi de ajutor, dar nu înlocuiește apa și săpunul.

Dacă începi să te simți rău, cea mai sigură măsură este să eviți bufetele și spațiile comune aglomerate și să raportezi simptomele din timp, în loc să încerci să îți continui activitatea ca de obicei.