România primește peste 500 de milioane de euro prin noile granturi SEE și norvegiene. Dragoș Pîslaru: „Este cea mai mare alocare primită vreodată”

Oficialul român a descris momentul drept „un nou și semnificativ capitol” în relația dintre România și partenerii europeni implicați în program, subliniind că acordurile depășesc dimensiunea administrativă și reprezintă „un parteneriat construit pe încredere și pe o viziune comună pentru o Europă mai coezivă, mai prosperă și mai echitabilă”.

Peste un miliard de euro primit de România în perioadele anterioare

În discursul său, ministrul a amintit că România a beneficiat deja de aproape un miliard de euro finanțare nerambursabilă prin granturile SEE și norvegiene în perioadele precedente de programare. Potrivit lui Pîslaru, fondurile au fost direcționate către proiecte din domenii precum energia regenerabilă, protecția mediului, cercetarea și inovarea, educația, cultura, incluziunea socială, reforma judiciară și consolidarea societății civile. „Banii nu au rămas pe hârtie, ci au ajuns acolo unde contează cu adevărat: în viața oamenilor, în comunități, în școli, în instituții și în proiecte antreprenoriale de succes”, a afirmat ministrul. Acesta a insistat asupra faptului că fiecare proiect finanțat a reprezentat „o poveste de transformare și de succes” pentru comunitățile implicate.

„Un vot de încredere pentru România”

Noua alocare financiară, estimată la peste 500 de milioane de euro, este cea mai mare primită până acum de România în cadrul acestor mecanisme. Dragoș Pîslaru a calificat această sumă drept „un vot de încredere” acordat României și instituțiilor sale. „O consider un gest de încredere în instituțiile noastre, în sistemele de management și control și în autenticitatea parteneriatului nostru cu statele donatoare”, a spus ministrul. La ceremonie au participat reprezentanți ai Guvernului României, ai Regatului Norvegia, ai Islanda și ai Principatului Liechtenstein, state care finanțează mecanismele SEE și norvegian.

Granturile SEE și norvegiene, considerate „un brand” în România

Ministrul a declarat că granturile SEE și norvegiene au devenit în timp „un brand cunoscut și apreciat” în societatea românească. El a elogiat angajamentul statelor donatoare pentru reducerea disparităților economice și sociale din Europa, afirmând că prosperitatea europeană poate fi durabilă doar „atunci când este împărtășită”. „O Europă mai puternică nu se construiește prin ziduri, ci prin punți”, a afirmat Pîslaru.

Ce sunt granturile SEE și norvegiene

Mecanismele Financiare SEE și norvegian reprezintă instrumente prin care Norvegia, Islanda și Liechtenstein contribuie la reducerea diferențelor economice și sociale din Europa și la consolidarea cooperării cu statele beneficiare din Uniunea Europeană. România este unul dintre principalii beneficiari ai acestor fonduri, care au finanțat în ultimii ani sute de proiecte în administrație, educație, sănătate, energie verde, cultură și societate civilă.

PIB-ul României a scăzut în trimestrul I din 2026 față de trimestrul IV din 2025

Seria ajustată sezonier: Produsul intern brut a scăzut în trimestrul I 2026 cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, Produsul intern brut s-a redus cu 1,5%.

Serie brută: Produsul intern brut, în trimestrul I 2026, a înregistrat o scădere cu 1,7% comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2025.

Seria ajustată sezonier a fost recalculată prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2026, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2025, publicată în 9 aprilie 2026. Astfel :
• rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 99,5% la 99,8% ;
• rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,0% la 100,7% ;
• rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, au fost revizuite de la 99,9% la 100,0%;
• rezultatele trimestrului IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, au fost revizuite de la 98,2% la 98,0%;

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.

O buzoiancă a murit în urma unei explozii urmate de incendiu produse în casă

Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Căldărăști, oraș Pogoanele. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 03:55, de către un vecin care a auzit o explozie provenind din gospodărie.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței și anexelor gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 180 mp. În interiorul imobilului a fost identificată o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, surprinsă de incendiu și găsită carbonizată.

Pe timpul intervenției, pompierii au găsit trei butelii aflate în interiorul locuinței. Una dintre acestea a explodat înainte de sosirea forțelor de intervenție, iar celelalte două au fost extrase în siguranță de către pompieri, fiind eliminat astfel riscul producerii altor explozii.

Incendiul a fost localizat și ulterior lichidat în jurul orei 07:00.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la un conductor defect.

„Bolojan a acționat ca un asasin economic”. Atacuri dure ale PSD după datele INS

Datele publicate miercuri de INS arată o contracție de 0,2% față de trimestrul anterior. Față de primul trimestru din 2025, scăderea este de 1,7%. Trei trimestre consecutive pe minus înseamnă, tehnic, recesiune.

Reacția PSD

Deputatul PSD Mihai Fifor a fost primul care a reacționat public. El a invocat cifrele INS într-o postare pe rețelele sociale. „Cifrele nu mint. Și sunt mai crude decât orice discurs politic”, a scris Fifor. El a acuzat guvernul că a confundat România cu o contabilitate rece de avarie.

Fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu a folosit un limbaj și mai dur. El l-a numit pe Bolojan „asasin economic” și a cerut demisia premierului. Câciu a indicat că inflația a ajuns aproape de 11%, consumul a scăzut opt luni consecutiv, iar producția industrială este în cădere.

Ce arată cifrele

Datele INS confirmă o tendință îngrijorătoare. Consumul este în scădere. Industria pierde teren. Investițiile încetinesc. Inflația rămâne ridicată. Toate aceste evoluții se suprapun peste trei trimestre consecutive de contracție economică.

Poziția opoziției

PSD consideră că actualul parcurs economic este rezultatul direct al politicilor de austeritate aplicate de guvern. Liderii partidului susțin că măsurile de reducere a cheltuielilor au blocat consumul și au speriat investitorii. Ei cer o schimbare de direcție și o revenire la politici de stimulare economică.

Guvernul nu a răspuns public atacurilor PSD până la momentul publicării acestui articol. Premierul Bolojan a susținut în repetate rânduri că măsurile de austeritate sunt necesare. El a argumentat că reducerea deficitului bugetar este prioritară pe termen lung.

Inflația a urcat la 10,7% în aprilie. Electricitatea, motorina și cafeaua, între cele mai mari scumpiri

Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,84%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,1%.

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost 10,7%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2025 – aprilie 2026) faţă de precedentele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) a fost 9,0%.

Cea mai mare scumpiri este la motorină, aproape 33%. Benzina este mai scumpă cu 22%, la fel ca și cafeaua.

Fructele proaspete sunt mai scumpe cu aproape 12%, iar lapte,e cu aproape 11%, la fel ca și zahărul.

Și ouăle s-au scumpit cu aproape 15% în aprilie.

Detergenții, aparatele audio-video sau ceasurile au înregistrat și ele prețuri mai mari cu aproape 10%, la fel ca și cărțile și ziarele.

Medicamentele sunt și ele mai scumpe cu aproape 16%.

Nimic nu bate scumpirea la energia electrică: peste 54%.

Chiriile sunt mai scumpe cu aproape 44%, apa, canalul și salubritatea cu peste 15%, iar reparațiile auto cu aproape 10%.

Rusia testează o nouă rachetă nucleară. Putin: Cea mai puternică din lume

Racheta Sarmat a fost dezvoltată pentru a înlocui vechile rachete sovietice Voievoda – cunoscute în Occident sub numele de Satan – și face parte din noua generație de arme strategice prezentate de Moscova în ultimii ani, potrivit NBC News.

„Aceasta este cea mai puternică rachetă din lume”, a declarat Putin, susținând că puterea focoaselor sale nucleare este de peste patru ori mai mare decât cea a sistemelor similare din Occident.

Putin: Poate depăși orice scut antirachetă

Liderul de la Kremlin susține că Sarmat are o rază de acțiune de peste 35.000 de kilometri și poate efectua zboruri suborbitale – traiectorii care ies parțial din atmosfera Pământului fără a intra pe orbită completă – pentru a evita interceptarea. Putin a mai spus că noua rachetă este mai precisă decât modelul sovietic pe care îl înlocuiește și că este capabilă să penetreze „orice sistem de apărare antirachetă existent sau viitor”.

Liderul rus a anunțat că noua armă va intra în serviciu de luptă până la sfârșitul anului 2026.

„Războiul din Ucraina, aproape de final”

Moscova continuă să transmită mesaje privind capacitățile sale nucleare, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor cu Occidentul. După invadarea Ucrainei, în februarie 2022, Putin a recurs în mod repetat la amenințări nucleare încercând să descurajeze statele occidentale să își intensifice sprijinul militar pentru Kiev.

După parada militară organizată sâmbătă în Piața Roșie, cu ocazia comemorării victoriei împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, Putin a afirmat că războiul din Ucraina „se apropie de final”. Pentru prima dată în aproape două decenii, evenimentul nu a inclus armament greu.

Fără limite pentru arsenalele nucleare

De la venirea sa la putere în anul 2000, Putin a coordonat modernizarea triadei nucleare rusești, prin introducerea unor noi rachete balistice intercontinentale, submarine nucleare și bombardiere strategice modernizate.

Ultimul tratat de control al armelor nucleare dintre Rusia și Statele Unite a expirat în februarie – notează sursa citată – ceea ce înseamnă că, pentru prima dată în mai bine de 50 de ani, cele mai mari două arsenale nucleare din lume nu mai sunt limitate prin niciun acord internațional.

Prințesa Kate revine în vizite externe după tratamentul împotriva cancerului. Prima deplasare oficială are loc în Italia

Vizita are loc în orașul Reggio Emilia, din nordul Italiei, unde Prințesa de Wales urmează să promoveze unul dintre cele mai cunoscute modele educaționale dedicate copiilor mici – „Reggio Emilia Approach”, mai scrie CNN.

Prima vizită externă după diagnosticul de cancer

Potrivit apropiaților familiei regale britanice, deplasarea are o puternică încărcătură simbolică pentru Catherine, care și-a redus semnificativ aparițiile publice după diagnosticul de cancer anunțat în 2024. Un consilier regal citat de CNN a descris momentul drept „un eveniment major” în procesul său de recuperare. „Este primul ei turneu internațional după tratament și un moment foarte important pentru prințesă”, a declarat acesta. Palatul Kensington a transmis că soția prințului William, Prinț de Wales dorește să își intensifice implicarea în proiectele dedicate dezvoltării timpurii a copiilor, domeniu pe care l-a susținut constant în ultimii ani prin intermediul Royal Foundation Centre for Early Childhood.

De ce a ales Reggio Emilia

Orașul italian este cunoscut la nivel internațional pentru modelul educațional „Reggio Emilia Approach”, dezvoltat după Al Doilea Război Mondial și bazat pe creativitate, colaborare și învățare prin experiențe directe. Metoda este folosită astăzi în numeroase grădinițe și centre educaționale din întreaga lume. Autoritățile locale au descris vizita drept o „mare onoare” pentru oraș. Primarul din Reggio Emilia, Marco Massari, a afirmat că prințesa va descoperi „un model educațional considerat o piatră de temelie a comunității”. În timpul vizitei, Catherine urmează să participe la activități educaționale, ateliere creative și întâlniri cu profesori, copii și reprezentanți ai comunității locale.

Catherine încearcă să își reia treptat rolul public

Potrivit echipei sale, Prințesa de Wales încearcă să găsească „un echilibru” între recuperarea personală și revenirea la îndatoririle oficiale. Surse apropiate familiei regale spun că aceasta a discutat despre vizită atât cu soțul său, cât și cu cei trei copii ai cuplului regal, care așteaptă să afle impresiile după întoarcerea în Regatul Unit. Catherine are și o legătură personală cu Italia. Înainte de a începe studiile universitare, ea a petrecut o perioadă în Florența, experiență pe care, potrivit apropiaților, și-o amintește „cu mare bucurie”.

Tot mai mult accent pe sănătatea mintală și copilărie

În ultimii ani, Prințesa de Wales a făcut din dezvoltarea copiilor mici una dintre principalele sale teme publice. Palatul Kensington a transmis că aceasta vrea să promoveze soluții „pozitive și concrete” pentru probleme sociale majore, prin investiții în educația și dezvoltarea timpurie a copiilor. Reprezentanții săi spun că subiectul trebuie tratat cu aceeași urgență cu care sunt abordate teme globale precum schimbările climatice.

Emmanuel Macron spune că situația hantavirusului este „sub control” în Franța și cere coordonare europeană

Declarațiile au fost făcute marți, la Nairobi, la finalul summitului Africa Forward, în contextul în care mai multe state europene monitorizează evoluția cazurilor legate de nava de croazieră MV Hondius. Macron a susținut că autoritățile franceze au adoptat „unele dintre cele mai stricte protocoale” sanitare din Europa și a lăudat reacția sistemului medical, mai scrie Euronews.

Franța cere standarde comune în Uniunea Europeană

Liderul francez a spus că este nevoie de o coordonare europeană reală și de aplicarea unor protocoale sanitare comune la nivelul Uniunea Europeană. „Este important ca protocoalele să meargă către cele mai exigente standarde definite într-un timp foarte scurt”, a afirmat Emmanuel Macron. Acesta a adăugat că Organizația Mondială a Sănătății ar trebui să coordoneze următoarele etape ale răspunsului internațional. Ministrul francez al Sănătății, Stéphanie Rist, a declarat în Parlament că nu există indicii privind o răspândire extinsă a tulpinii Andes a hantavirusului pe teritoriul francez. Oficialul a precizat că autoritățile sunt relativ sigure că virusul nu a suferit mutații importante. Potrivit guvernului francez, toate cazurile confirmate identificate până acum sunt legate exclusiv de pasagerii navei de croazieră. În Franța, cele 22 de persoane considerate contacte apropiate au fost deja testate, internate sau sunt în curs de internare preventivă.

O pacientă franceză rămâne în stare critică

O femeie infectată în timpul focarului de pe MV Hondius se află în continuare în stare critică într-un spital din Paris. Potrivit medicului infecționist Xavier Lescure, pacienta suferă de o formă severă a bolii, care a provocat complicații pulmonare și cardiace grave. Aceasta este menținută în viață cu ajutorul unui sistem de oxigenare extracorporală, care funcționează ca un plămân artificial. Epidemiologul Antoine Flahault a descris situația drept „neobișnuită și fără precedent”, explicând că autoritățile sanitare reacționează dur din cauza incertitudinilor legate de virus. Specialistul a remarcat că, spre deosebire de alte epidemii apărute în zone izolate și greu monitorizate, acest focar este legat de o navă cu aproximativ 147 de persoane, ceea ce permite identificarea rapidă a contactelor și supravegherea epidemiologică. OMS a anunțat anterior că, până în prezent, au fost confirmate mai multe cazuri de hantavirus asociate focarului de pe MV Hondius, iar trei persoane au murit.

De ce somnul în întuneric total este mult mai benefic pentru sănătate – și cum să te obișnuiești treptat cu el

Somnul în întuneric total este recomandat de specialiști ca parte esențială a igienei somnului. O cameră răcoroasă, liniștită și întunecată creează condițiile optime pentru odihnă. Problema este că mulți oameni se simt neliniștiți în întuneric – și există o explicație biologică pentru asta.

De ce întunericul provoacă anxietate

„Întunericul creează o reacție reală în creier, care eliberează substanțe chimice ce intensifică anxietatea”, explică Keisha Sullivan, DO, medic specialist în medicina somnului. Când vederea este blocată, celelalte simțuri devin mai ascuțite. Creierul completează golurile – un zgomot banal pare mai amenințător noaptea decât ziua, conform realsimple.com.

Joseph Dzierzewski, PhD, psiholog clinic și vicepreședinte la Fundația Națională pentru Somn, nuanțează problema. „În multe cazuri, nu întunericul în sine este problema. Este sentimentul de vulnerabilitate pe care am învățat să-l asociem cu el.”

De ce merită să faci schimbarea

Ceasul biologic se reglează în funcție de lumină și întuneric. Lumina, inclusiv cea slabă, reduce producția de melatonină. Melatonina este hormonul care facilitează adormirea și menținerea somnului. Expunerea constantă la lumină nocturnă a fost asociată cu hipertensiune arterială, diabet de tip 2 și creștere în greutate, potrivit lui Sullivan.

Cum te obișnuiești treptat cu întunericul

Specialiștii recomandă câteva strategii practice:

  • Reducerea treptată a luminii – nu stinge brusc lumina. Diminuează-i intensitatea progresiv înainte de culcare. Becurile inteligente sau becurile calde, de intensitate redusă, fac tranziția mai naturală.
  • Lumină de veghe chihlimbarie sau roșie – dacă întunericul total te dezorientează, o lumină slabă pe hol poate ajuta. Oferă orientarea necesară fără să deranjeze somnul.
  • Rutină constantă de culcare – repetată zilnic, antrenează creierul să producă melatonină pe măsură ce camera se întunecă. Include ritualuri relaxante: un duș cald, ceai de mușețel sau stretching. Evită ecranele cu cel puțin o oră înainte de somn.
  • Confort senzorial – lenjeria familiară și temperatura răcoroasă a camerei compensează absența vizibilității. Dopurile pentru urechi sau aparatele de zgomot alb blochează zgomotele perturbatoare.
  • Tehnici de relaxare – respirația 4-7-8, imagistica ghidată sau relaxarea musculară progresivă sunt utile. Ajută creierul să iasă din modul de alertă și să intre în cel de relaxare.

Universitatea Cluj și Universitatea Craiova își dispută trofeul în Cupa României, în finala de la Sibiu

Numit la conducerea tehnică a Universității Craiova în noiembrie 2025, portughezul Filipe Coelho se află în fața oportunității de a cuceri primul trofeu major din cariera sa de antrenor principal. În vârstă de 45 de ani, Coelho a activat anterior doar în fotbalul portughez, fără experiențe la nivelul unei finale de cupă națională.

„În primul rând trebuie să vă spun că e o plăcere să fiu aici. Cred că merităm să fim aici. Drumul până în acest punct a fost extrem de dificil. Am jucat împotriva unor adversare extrem de puternice. Acum vrem să mai facem și ultimul pas pentru a câștiga acest trofeu minunat”, a declarat Coelho la conferința oficială de presă de marți.

De partea cealaltă, italianul Cristiano Bergodi aduce un avantaj clar la capitolul experiență. Actualul tehnician al clujenilor are în palmares două Cupe ale României, cucerite cu Sepsi OSK în 2022 și 2023, precum și două Supercupe ale României, câștigate în 2007 cu Rapid și în 2022 cu formația covăsneană. Bergodi a mai disputat o finală de Cupă și în 2006, pe banca lui FC Național.

Înaintea finalei de la Sibiu, antrenorul lui U Cluj a evidențiat parcursul neașteptat al echipei sale.

„Cine ar fi pariat un leu pe U Cluj că ar ajunge în finala de Cupă și de campionat? Eu am venit pe parcursul campionatului. Ceea ce am făcut cred că e ceva extraordinar de frumos, vreau să-i felicit pe jucătorii mei”. a spus el.

Universitatea Craiova, una dintre cele mai titrate echipei din Cupa României

Dacă experiența tehnicienilor înclină balanța spre ardeleni, palmaresul cluburilor schimbă datele problemei.

U Cluj a câștigat Cupa României o singură dată, în 1965, și a mai pierdut alte cinci finale, disputate în 1934, 1942, 1949, 2015 și 2023.

În schimb, Universitatea Craiova este una dintre cele mai titrate echipe din istoria competiției, cu șapte trofee cucerite în 1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 2018 și 2021. Oltenii au mai jucat alte două finale, în 1975 și 1985, ocupând locul al patrulea în clasamentul all-time al câștigătoarelor Cupei României.

Finala propune și o serie de statistici aparte

Patru jucători din lotul clujenilor au evoluat de-a lungul carierei pentru Universitatea Craiova: Ovidiu Bic, Dan Nistor, Atanas Trică și Jovo Lukic.

La nivelul experienței în competiție, fotbaliștii celor două loturi au adunat împreună 18 trofee ale Cupei României. Câte șapte jucători de fiecare parte au ridicat trofeul deasupra capului de-a lungul carierei.

În ultimii cinci ani, cele două formații s-au întâlnit de 12 ori. Universitatea Craiova a obținut cinci victorii, U Cluj s-a impus de două ori, iar alte cinci partide s-au încheiat la egalitate. În acest interval s-au marcat 27 de goluri, o medie de peste două reușite pe meci.

Partida reprezintă primul duel între cele două echipe programat la un interval de patru zile. Duminică, echipele se vor confrunta în penultima etapă a campionatului, meci în care Universitatea Craiova, care joacă pe teren propriu, are șansa să-și adjudece titlul.