Crin Antonescu: Să nu-l subestimăm pe Nicușor Dan

Fostul lider liberal și contracandidat al lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a afirmat că președintele are nevoie de sprijin. Crin Antonescu a observat o tendință generală de a-l subestima pe Nicușor Dan, imediat după câștigarea alegerilor.

„Foarte repede după alegere, Nicușor Dan a început să fie subestimat. Încă o chestiune foarte simpatică la noi. Bă, nu-l alegi președinte pe unul ca să-l subestimezi. În general, l-ai ales, poate n-a fost alesul tău, dar îți totuși reprezintă țara. Hai să încercăm toți. O spun ca unul care a fost contracandidat. Hai să încercăm să-l sprijinim acum, atâta vreme cât face ceva nou pentru această țară. Să-l subestimăm. Sigur, domnul Nicușor Dan este cel care este. Cu personalitatea, cu atitudinea, cu comportamentul, cu caracteristicile domniei sale. Dacă noi am fost, o parte dintre noi, mă rog, o majoritate, așa de inspirați, să votăm pe domnul Nicușor Dan, președinte, acum să nu-l mai subestimăm”, a declarat Crin Antonescu. 

Fostul președinte PNL a explicat de ce Nicușor Dan merită aprecierea sa.

„Faptul că Nicușor Dan a avut curaj să piuie, ca să zic așa ceva, a spus foarte răspicat despre păcatele Europei, sau despre exagerările legii Vexler. Asta e un lucru foarte bun pe care iar l-am salutat public și îl încurajez, că se vorbească mai tare, mai hotărât. Curaj Nicușor în aceste privințe!”, a mai spus Antonescu.

Crin Antonescu: O să începeți să-l regretați pe Iohannis / Acum greu mai deosebești pesediștii de peneliști

Se vor împlini trei săptămâni de când Guvernul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură cu un număr record de voturi, iar scena politică nu reușește să contureze o formulă stabilă de viitor executiv. În acest context, fostul lider liberal Crin Antonescu a făcut o serie de afirmații dure despre evoluția clasei politice din România, dar și despre mandatul fostului președinte Klaus Iohannis.

„O să începeți să-l regretați pe Iohannis”

Antonescu susține că, în timp, percepția publică asupra fostului președinte se va schimba.

„Cu trecerea timpului o să începeți să îl regretați pe Iohannis. Dar cred că cel mai mare păcat este faptul că, sub mandatele sale, nu neapărat la inițiativa lui, a avut, pur și simplu, o decapitare, o emasculare, nu știu cum să-i spun, a clasei politice.”

El compară actuala situație politică cu perioadele anterioare, susținând că diferențele dintre marile partide au devenit greu de observat.

„Greu deosebești pe pesediști de peneliști”

„Deci noi am ajuns, totuși, de la personaje, nu vreau să dau nume, dar, în orice caz, în epoca Băsescu, bătălie politică totuși și adevărată, cu niște lideri, cu o dramă, noi am ajuns la niște situații în care greu deosebești, în tot acest timp, greu deosebești pe pesediști de peneliști, sincer. Dincolo de momentele de scandal și de simulările astea de război, greu îi deosebești.

Și, apropo de faptul că s-a ajuns în Partidul Național Liberal, unde, o mai spun încă o dată, Tăriceanu era ministru și, la masa Biroului Politic, era un scandal care mai de care sărea în capul lui Tăriceanu”, a declarat fostul candidat la prezidențiale.

Despre PNL și actuala conducere

De asemenea, Antonescu a comentat și tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal, susținând că formațiunea s-a schimbat profund.

„Repet, astăzi, în Partidul Național Liberal, sub conducerea hashtag-ului Bolojan, eu cred că deja oamenii ăștia, câți mai sunt? Doi, trei din vechiul PNL? Curaj să vorbească? N-au. Stau pe acolo, poate, poate intră în grații sau capătă ceva.”

El a adăugat că partidul a ajuns să existe mai mult formal: „Nu mai cred că mai putem vorbi de Partidul Național Liberal decât cu numele și cu firma. Se întâmplă în istorie. Asta este situația.”

Critici privind calitatea clasei politice

Fostul lider liberal extinde critica asupra întregii clase politice, pe care o descrie într-un proces de degradare a discursului și leadershipului.

„Dar, apropo de toate partidele, dincolo de discuții interne, de democrație internă de partid, care oricum la alții, chiar la PSD, este mai văzută sau nevăzută, este mai intensă decât la PNL, noi am ajuns de fapt la o cădere dramatică a calității dialogului politic, discursului politic, leadershipului politic și personalului politic în general. Uitați-vă totuși că e suficient să privim, să deschidem puțin ușa, să ne uităm pe la Parlament. Cu rare excepții, e jale.”

Despre mandatul lui Klaus Iohannis

Antonescu pune această evoluție pe seama perioadei politice recente, pe care o leagă de mandatul lui Klaus Iohannis.

„Asta nu avem cum decât istoric să o punem pe numele epocii Iohannis, chiar dacă, repet, nu neapărat Iohannis s-a ocupat de asta. Dar atunci când vrei să ai o conducere comodă la PNL, când vrei să ai o conducere comodă la PSD, când cochetezi cu tot felul de alte forme, să ai un candidat comod la președinție în 2019, candidat comod la președinție și nici atunci măcar nu faci o dezbatere.”

El a criticat și modul în care a fost gestionată campania prezidențială din 2019.

Totuși, gândiți-vă, îmi pare rău să vă spun, puteți vorbi despre niște merite pe care Iohannis le are, dar să n-ai curaj să faci o dezbatere cu doamna Viorica Dăncilă, tu fiind președinte în exercițiu, e totuși un moment jenant care arată unde s-a ajuns. Dar la chestiunea asta au concurat foarte mulți. Inclusiv în PNL, cei care supraviețuiau, să zic așa, epurării treptate, au mulțumit că a rămas mai mult loc pentru ei”, a conchis fostul lider PNL.

Incident șocant într-un lift. O baterie externă a explodat în mâinile unei femei și a provocat un incendiu

Incidentul s-a produs într-un imobil din orașul rusesc Surgut, potrivit imaginilor și informațiilor publicate de NEXTA.

O femeie a urcat în lift și la puțin timp după ce acesta a pornit bateria externă pe care o transporta a explodat.

Geanta femeii a luat foc. Ulterior, femeia a aruncat geanta și a încercat să stingă focul. În scurt timp liftul s-a umplut de fum.

Femeia speriată a apăsat în mod repetat butonul de urgență și în final ușile s-au deschis, permițându-i să iasă din capcană.

Bolojan: Guvernul interimar nu poate modifica sistemul antigrindină. „Problemele vor trebui rezolvate în anii următori”

Șeful Executivului a precizat că acest sector se află în subordinea Ministerului Agriculturii și că dificultățile nu sunt noi. Adăugând că că actualul context politic limitează capacitatea Guvernului de a interveni.

„Zona de anti-grindină a fost și este în subordine a Ministerului Agriculturii. Știu din discuțiile pe care fostul ministru Barbu mi le-a prezentat că erau probleme legate de această zonă, de societățile care aveau dreptul să lanseze, de exemplu, rachete anti-grindină, de sistemul de plăți pentru acest tip de servicii. Dar este evident că modificări substanțiale în această zonă sau în alte zone care țin de politici publice, actualul guvern nu le mai poate face, dat fiind situația de interimat”, a declarat Bolojan.

În aceste condiții, Executivul se concentrează pe gestionarea problemelor urgente și pe proiectele aflate deja în derulare. Acesta a menționat și existența unor tensiuni între diferite categorii de agricultori în ceea ce privește sistemul antigrindină, în funcție de tipul exploatațiilor.

„Astăzi putem să administrăm ceea ce avem, să încercăm să rezolvăm aceste urgențe care țin de fondurile europene, de celelalte proiecte foarte importante pentru România, dar probleme care necesită competențe de guvern cu depline puteri nu le putem rezolva în această zonă. Știu de speța în general, de abordările diferite dintre cei care au plantații irigate și cei care fac agricultură, să spunem, fără irigații pe aceste teme. Și sigur, va trebui găsită o soluție în anii următori”, a conchis premierul.

Studenții din Serbia intensifică presiunea asupra lui Vučić printr-un mare protest organizat în weekend

Mii se oameni din toată Serbia sunt așteptați să ajungă, sâmbătă, la protestul din Belgrad. Protestul se va desfășura în piața Slavija din Belgrad, acolo unde au fost susținute și protestele din martie anul trecut, potrivit Associated Press. 

Atunci, protestele au fost întrerupte brusc. Ulterior, experții au afirmat că autoritățile ar fi folosit o armă sonică împotriva demostranților pașnici, însă Guvernul sârb a negat.

Valul de proteste de stradă împotriva corupției, care l-au zguduit pe președintele Vučić anul trecut a fost organiazat de Mișcarea de Tineret din Serbia.  Acum, studenții spun că își îndreaptă atenția către alegerile care vor avea loc la sfârșitul acestui an sau anul viitor, sperând că acestea vor duce la înlăturarea guvernului populist de dreapta al președintelui sârb.

„Sperăm că vor veni mulți oameni să petreacă ziua alături de noi și să continue să susțină studenții, pentru că ne pregătim pentru alegeri. Serbia are nevoie de o schimbare, iar studenții vor aduce această schimbare, a declarat Isidora Jovanovic, reprezentanta tinerilor, pentru Associated Press.

Reamintim că marți, la Belgrad, poliția a separat susținătorii lui Vucic de studenții care afișau sloganuri precum „Studenții câștigă”. Cu câteva zile înainte, un bărbat în vârstă a fost rănit după ce un șofer a spart un blocaj rutier în centrul Belgradului.

În lunile precedente au avut loc o serie de alte incidente, inclusiv violențe care au marcat alegerile locale din martie.

Organizatorii fac tot ce le stă în putință pentru siguranța cetățenilor

Jovanovic a precizat că organizatorii vor face tot ce le stă în putință pentru a se asigura că nu vor avea loc incidente, mai ales că vor veni mulți oameni din toată Serbia. Studenții „nu vor ca niciunul dintre ei (n.r. –cetățenii) să plece cu un sentiment neplăcut sau cu răni”, a declarat reprezentanta studenților pentru Associated Press.

Reamintim că actualul președinte Aleksandar Vučić are o atitudine dură față de protestatari. Presa pro-guvernamentală i-a etichetat pe criticii președintelui drept „teroriști și agenți străini care doresc să distrugă țara”, retorică care a accentuat diviziunile politice.

La sfârșitul lunii aprilie, rectorul Universității din Belgrad, Vladan Djokic și decan al facultății de filosofie a fost acuzat de autorități că ar fi fost vinovat în cazul morții unei tinere de 25 de ani, context în care guvernul ar fi desfășurat o campanie de denigrare la adresa sa, dar și ai altor membri ai conducerii Universității, care s-au poziționat public, susținând protestele studenților.

Serbia protestează încă din 2024

Cu toate acestea, reamintim că aceste proteste au culminat încă din noiembrie 2024, după ce o parte din acoperișul gării din Novi Sad s-a prăbușit, ucigând 16 oameni.

Vučić a clarificat protestele drept „adunări „neînregistrate și ilegale”. Acesta a precizat pentru televiziunea RTS că protestatarii „preiau controlul asupra drumurilor și străzilor noastre… au fost implicați în acte de violență tot acest timp”.

Susținătorii președintelui vor umple probabil, sâmbătă o tabără amenajată într-un parc din fața clădirii președinției, pe care acesta a înființat-o în martie anul trecut, aparent ca un scut împotriva protestatarilor. În trecut au fost semnalate mai multe atacuri asupra protestatarilor și jurnaliștilor în jurul taberei.

Farruko si DJ Snake se alătură lineup-ului GALAXIA – Trei zile de ritm latin, pop global și energie de festival, la NIBIRU (P)

GALAXIA reunește artiști din zone muzicale diferite, dar uniți de același nivel de profesionalism, de hituri globale, refrene recognoscibile instant și show-uri construite amplu . În lineup se regăsesc deja nume precum Ozuna, Nicky Jam, HUGEL, INNA și Clean Bandit, iar festivalul îi anunță acum și pe Farruko și DJ Snake, două prezențe care reconfirmă dimensiunea internațională a evenimentului.

DJ Snake, unul dintre cele mai mari nume din muzica electronică și festival culture la nivel global, se alătură lineup-ului GALAXIA. Artistul francez este creatorul unora dintre cele mai mari hituri ale ultimului deceniu, precum „Lean On”, „Taki Taki”, „Turn Down for What” sau „Let Me Love You”, iar show-urile sale sunt printre cele mai spectaculoase și energice din circuitul internațional de festivaluri.

Farruko intră în lineup-ul GALAXIA cu un stil care se așază în zona de sound latin și urban care definește direcția festivalului. Acesta este unul dintre artiștii care au dus muzica urbană portoricană din zona de reggaeton către mainstreamul global, printr-un stil eclectic care combină reggaeton, Latin trap, dancehall și pop tropical.

Abonamentele pentru festival sunt disponibile la prețul de 349 RON, iar biletele de o zi pornesc de la 130 RON. De la 1 iunie, prețul abonamentului va crește la 399 RON.

Un format construit pentru vară

GALAXIA este gândit ca unul dintre festivalurile care dau tonul verii NIBIRU și care pornesc sezonul de 46 de zile de distracție: diversitate muzicală, entertainment la scară mare și accesibilitate pentru un public extins. Festivalul face parte dintr-o serie de evenimente care vor avea loc pe tot parcursul verii, în care fiecare concept este construit în detaliu pentru a oferi o nouă dimensiune experienței de pe litoral.

NIBIRU aduce litoralului românesc un loc care să dea sens verii, să aducă oamenii împreună și să transforme serile în amintiri. Astfel, Costineștiul recapătă energia unui loc viu, în care distracția, muzica și experiențele de vară se întâlnesc pentru publicul care vrea să trăiască vara din plin. GALAXIA este o invitație la o vară intensă, plină de ritm, emoție și momente care rămân și după ce se termină perioada estivală.

Prin GALAXIA, NIBIRU consolidează componenta de festival internațional din cadrul proiectului și deschide sezonul cu un concept orientat spre entertainment la cel mai înalt nivel, ritm susținut și relevanță globală. Festivalul vine să completeze un calendar plin pe tot parcursul verii, de la evenimente tematice și seri-concept până la experiențe recurente pe scenele permanente din cadrul stațiunii.

Proiectul pune accent pe accesibilitate, varietate și capacitatea de a aduce în același spațiu publicuri diferite, cu gusturi diferite. Astfel, GALAXIA este construit ca o experiență care poate atrage atât publicul tânăr conectat la scena globală, cât și oameni care caută pur și simplu trei zile de muzică recognoscibilă și atmosferă de vacanță.

“GALAXIA e genul de festival în care auzi într-un singur weekend piese pe care le știi de ani întregi, artiști pe care îi vezi de obicei doar pe marile scene internaționale și energia aceea care transformă complet începutul verii. “ – Selly

Despre NIBIRU

NIBIRU este un proiect de entertainment dezvoltat pe litoralul românesc, în zona Costinești, construit ca o locație integrată care reunește festivaluri, concerte și experiențe tematice într-un calendar extins de vară. Sezonul 2026 include evenimente precum GALAXIA, NEBULA X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust și RETROGRADE, alături de scene și formate recurente care mențin experiența activă pe toată durata verii.

 

Bulgaria, invitat de onoare la Bookfest 2026 / Cel mai important scriitor bulgar al momentului vine la București

Cea de-a XIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo între 3 și 7 iunie, aduce o delegație de peste 20 de autori, editori și traducători bulgari, în frunte cu Georgi Gospodinov, câștigătorul Premiului Booker Internațional 2023.

Literatura bulgară, în centrul atenției la București

Bulgaria este invitatul de onoare al Bookfest 2026, iar cu acest prilej o delegație de peste 20 de personalități culturale bulgare va sosi în capitală pentru dezbateri, lansări de carte și sesiuni de autografe.

Cel mai așteptat dintre ei este Georgi Gospodinov, considerat cel mai important scriitor bulgar al momentului și cunoscut publicului internațional după ce a câștigat Premiului Booker Internațional în 2023.

Alături de el vor fi prezenți Ioanna Elmy, Elena Alexieva, Nadejda Radulova, Kostadin Kostadinov, Emil Andreev, Ivan Stankov și Petya Kokudeva, una dintre cele mai apreciate scriitoare bulgare pentru copii.

„A venit timpul să ne spunem poveștile unii altora”

Gospodinov a transmis un mesaj care surprinde tocmai miza acestei prezențe: „Cea mai dificilă formă de curiozitate este cea față de vecinul tău, cel cu care împărtășești o apropiere geografică și istorică. Literatura poate face lucruri simple, dar esențiale: să ofere sens, să construiască memorie și empatie, să devină un antidot împotriva propagandei.”

Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, a subliniat că, deși Bulgaria ne este apropiată geografic și istoric, literatura sa rămâne insuficient cunoscută la noi: „Speranța mea este ca această ediție a Bookfest să ne ajute să o descoperim mai bine.”

Literatura bulgară, tot mai vizibilă internațional

Prezența Bulgariei la Bookfest vine pe fondul unui deceniu în care literatura bulgară a câștigat tot mai mult teren pe scena internațională, prin traduceri în numeroase limbi, nominalizări la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și PEN, dar și prin festivaluri precum cel Internațional de Literatură de la Sofia sau „Plovdiv Reads”.

Unde și când

Standul bulgar va fi amplasat în Pavilionul B2 de la Romexpo, cu o selecție de cărți în limba bulgară și ediții în română ale unor titluri bulgare.

Bookfest 2026 poate fi vizitat între 3 și 7 iunie, zilnic între orele 10:00 și 20:00, respectiv până la 21:00 vinerea și sâmbăta.

FK Miercurea Ciuc se plânge de tratamentul primit în România. Ce scrie presa maghiară

Publicația Mandiner notează că președintele clubului, Zoltán Szondy, a făcut declarații dure despre primul sezon al echipei în Superligă și despre dificultățile întâmpinate de formația harghiteană.

Potrivit sursei citate, oficialul susține că gruparea din Miercurea Ciuc a fost privită cu ostilitate deoarece este „o echipă maghiară”, nou-promovată și provenită din „cel mai mic municipiu reședință de județ din România”.

„Am primit doar dispreț, ironii și atacuri permanente din partea mediului românesc”, a declarat Szondy pentru presa maghiară.

Acesta a afirmat că inclusiv organizatorii competiției și o parte a presei ar fi încercat „să aducă echipa la pământ”, în timp ce clubul a fost sancționat pentru afișarea steagurilor maghiare și secuiești pe stadion.

Presa maghiară mai scrie că FK Miercurea Ciuc nu intenționează să renunțe la identitatea sa și că noul antrenor ar putea fi István Szabó, fost tehnician la Kecskemét și Nyíregyháza. Potrivit lui Szondy, numirea acestuia este „foarte probabilă”, chiar dacă încă nu există un contract semnat.

În sezonul recent încheiat, FK Miercurea Ciuc a terminat pe locul 13 sezonul regulat și a reușit să se salveze de la retrogradare în play-out.

Sindicatul Angajaților din Guvern acuză un posibil dublu standard și cere explicații de la Bolojan: „Pentru membrii de partid există excepții de la reforma domnului Bolojan?”

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține, într-un comunicat, că la nivelul Secretariatului General al Guvernului s-ar pregăti aducerea Sorinei Oancea pentru ocuparea unei funcții de conducere în cadrul Serviciului monitorizare întreprinderi și instituții publice.

Sindicatul afirmă că situația ar ridica semne de întrebare în contextul în care premierul interimar Ilie Bolojan a vorbit public despre reducerea cheltuielilor, eficientizarea administrației și blocarea mobilității lucrătorilor din sectorul public.

Sindicatul acuză un posibil dublu standard în administrație

„Așadar, întrebarea este simplă: pentru membrii de partid există excepții de la reforma domnului Bolojan?”, transmite SAALG.

„Este de neînțeles cum, într-o instituție precum Secretariatul General al Guvernului, cu experți, consilieri, funcționari publici și personal cu experiență și expertiză în monitorizarea întreprinderilor și instituțiilor publice, nu s-ar putea identifica nicio persoană capabilă să asigure, în continuare, exercitarea unei funcții de conducere. SGG nu este o agenție de plasare pentru oameni politici rămași fără scaun”, a subliniat Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului.

SAALG amintește și de o postare publicată de PNL Sector 1 la 31 mai 2024, referitoare la Sorina Oancea, fostă directoare a ADP Sector 1. Potrivit sindicatului, în acea postare se afirma că Oancea participa la un concurs pentru funcția de șef serviciu în aparatul de specialitate al Primăriei Sectorului 1, iar liberalii din Sectorul 1 susțineau atunci, în termeni duri, că ar fi vorba despre un concurs aranjat.

Sindicatul precizează că nu se pronunță asupra acelor acuzații și că nu se substituie instituțiilor competente, dar susține că Guvernul are obligația să explice ce criterii profesionale ar justifica eventuala aducere a aceleiași persoane într-o funcție de conducere la Secretariatul General al Guvernului.

SAALG cere explicații privind forma juridică a unei eventuale numiri

„Nu se poate ca, atunci când este vorba despre salariații obișnuiți, Guvernul să predice austeritate, blocaje, interdicții, reorganizări și disciplină bugetară, iar când este vorba despre oameni cu susținere politică, administrația să devină brusc flexibilă, generoasă și creativă”, a declarat Noni-Emil Iordache, președintele SAALG.

Sindicatul solicită clarificarea imediată a informațiilor privind eventuala aducere a Sorinei Oancea la SGG și cere să fie indicată forma juridică avută în vedere: transfer, detașare, concurs, numire temporară, exercitare cu caracter temporar sau alt mecanism administrativ.

De asemenea, SAALG cere publicarea criteriilor profesionale care ar justifica ocuparea funcției de conducere în cadrul Serviciului monitorizare întreprinderi și instituții publice și explicarea motivului pentru care funcția nu poate fi asigurată prin resursa umană existentă în Secretariatul General al Guvernului.

Marele Zid african. 11 țări construiesc o barieră de 8.000 de km pentru a salva terenurile fertile

Marele Zid Verde are ca scop restaurarea a 100 de milioane de hectare de teren degradat, captarea a aproximativ 250 de milioane de tone de CO₂ și crearea a 10 milioane de locuri de muncă verzi până în 2030, potrivit La Nacion.

În viziunea inițiatorilor, această „barieră de copaci” ar trebui să stabilizeze solul, să reducă efectele secetei și să sprijine comunitățile agricole din regiunea Sahel. Practic este vorba despre realizarea unei „centuri verzi” împotriva deșertificării.

Marele zid, blocat de marile probleme

Proiectul a fost lansat în urmă cu 19 ani cu obiectivul de a crea o barieră naturală de vegetație de aproximativ 8.000 de kilometri, din Djibouti până în Senegal, pentru a opri extinderea deșertului Sahara către sudul Africii. Inițiativa reunește 11 state africane, sprijinite de organizații internaționale.

Deși ar trebui să fie gata în 2030, proiectul este realizat în proporție de 18%. În unele zone din Etiopia, Senegal și Nigeria a avut succes, dar în cea mai mare parte a teritoriului vizat implementarea este lentă.

De vină sunt managementul deficitar al fondurilor, instabilitatea politică, loviturile de stat, corupția și lipsa infrastructurii. Proiectul are un buget estimat la 31 de miliarde de dolari.

Marele zid va proteja sute de milioane de oameni

Proiectul este foarte important. Zona de tranziție dintre Sahara și savană se usucă într-un ritm de 45–60 cm pe an, iar temperaturile au crescut cu aproximativ 1,5°C peste media globală pe parcursul unui secol, potrivit datelor ONU. Experții avertizează că, dacă degradarea continuă, până în 2050 aproximativ 250 de milioane de oameni ar putea să migreze din cauza pierderii terenurilor agricole.