Pîslaru, despre reforma salarizării: „Sunt pe post de țap ispășitor”, în timp ce legea stârnește proteste în sistemul public

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că este asaltat cu critici pentru proiectul legii salarizării unitare, pe care spune că nu el l-a elaborat, ci l-a preluat în forma existentă.

Aceste fapte, spune ministrul, au generat tensiuni și proteste în mai multe domenii din sectorul public.

Întrebat de ce nu au fost consultate sindicatele înainte de publicarea proiectului, ministrul a spus că documentul a fost preluat din mandatul anterior și a fost pus în dezbatere în forma existentă, urmând să fie corectat ulterior.

„Sunt într-adevăr pe post de țap ispășitor pentru toate lucrurile care n-au fost făcute fie la timp, fie au fost făcute fără să existe niște consultări robuste cu toate familiile ocupaționale”, a spus Dragoș Pîslaru.

Proteste în mai multe sectoare după publicarea proiectului

Proiectul de lege al salarizării unitare, prezentat luni de Ministerul Muncii, a declanșat reacții puternice în sistemul public.

Asistenții medicali au protestat, au existat mișcări de nemulțumire la ANAF și Trezorerie, profesorii au amenințat cu boicotarea examenelor naționale, angajații din vămi au anunțat greve, în timp ce grefierii au spus că ar putea bloca activitatea în instanțe și parchete.

În paralel, Ministerul Muncii a început discuții cu sindicatele și reprezentanții diferitelor categorii profesionale pentru a ajusta forma proiectului. După întâlniri cu reprezentanți din educație și Apărare, ministrul a admis că există probleme în document.

El a precizat că proiectul nu este final și că au fost identificate „mai multe lacune”.

„Este foarte simplu. Eu legea am preluat-o ca atare. Deci am avut trei săptămâni la dispoziție cu o lege pregătită în trecut și trebuie să îi întrebați pe cei care au pregătit-o de ce are lacunele respective. E un lucru foarte simplu”, a explicat ministrul.

„Ofer o șansă acestei legi”

Dragoș Pîslaru a declarat că rolul său este să corecteze proiectul și să îl aducă într-o formă funcțională, în limita bugetului.

„În acest moment pe mine nu mă mai interesează atât de mult trecutul. Sunt într-adevăr pe post de țap ispășitor pentru toate lucrurile care n-au fost făcute fie la timp, fie au fost făcute fără să existe niște consultări robuste cu toate familiile ocupaționale. Asta fac eu acum. Ofer o șansă acestei legi, acestei reforme, ca să poată deveni o reformă bună și în care să putem atinge cât mai multe dintre lucrurile care sunt importante pentru sectorul public fără să afectăm restul societății, adică să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem”, a spus acesta.

Ministrul a mai precizat că în educație este prevăzută cea mai mare alocare din fondul de salarii, de 1,75 miliarde de lei, și că modificările vor fi făcute în urma dialogului cu sindicatele.

„Discuțiile sunt în direcția bună. Nu e un proiect de lege care să fi fost perfect, am constatat mai multe lacune, sper cu Ministerul Educației și sindicatele să le putem corecta. Sunt lucruri care țin de elemente specifice și lucruri care țin de grilă, reașezarea grilei, de echivalența între gradația de merit și prima de performanță, de sporurile rămase, cum se aplică și în ce fel putem să le luăm în calcul. Cred că a fost o direcție bună, nimic nu e agreat până când totul este agreat, așa este un principiu de negociere. Nimeni nu e bucuros pe nicio parte, dar acesta e un semn bun”, a adăugat Pîslaru.

Critici și calendarul reformei

Proiectul de lege, aflat în transparență decizională, prevede intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sectorul bugetar ar urma să fie de 1 la 8, iar valoarea de referință pentru 2027 este stabilită la 4.100 de lei.

Actul normativ trebuie adoptat până la finalul sesiunii parlamentare pentru a respecta termenul din Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede 1 iulie 2026.

Economiștii critică însă forma actuală, susținând că aceasta ar favoriza în continuare categoriile deja avantajate din sistemul public.

În prezent, grila de salarizare prezentată include următoarele valori brute: președintele României – 32.800 lei, prim-ministrul – 30.750 lei, ministru – 26.650 lei, parlamentar – 24.600 lei, șeful Armatei – 20.500 lei, soldat – 4.674 lei și sergent – 5.860 lei.

De asemenea, liderii fostei coaliții de guvernare, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, s-au angajat ca în noua lege cheltuielile totale cu salariile din sectorul public să nu depășească nivelul din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei.

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin.

Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene.

Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială împotriva practicilor considerate neloiale din partea Chinei.

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei înaintea unei dezbateri decisive la Bruxelles

Retragerea sprijinului survine într-un moment sensibil pentru Uniunea Europeană, chiar înaintea unei dezbateri importante între comisarii europeni privind relația economică dintre UE și China.

Bruxelles-ul analizează noi măsuri pentru protejarea industriilor europene afectate de valul de produse chinezești competitive, în special în domeniul auto și al tehnologiilor verzi.

Carlos Cuerpo a subliniat că Spania preferă dialogul și cooperarea economică în locul unei abordări conflictuale. „Trebuie să colaborăm cu autoritățile chineze și să reducem dezechilibrele comerciale prin dialog”, a declarat oficialul spaniol.

Spania este considerată una dintre cele mai deschise economii europene față de investițiile chineze. În ultimii ani, premierul Pedro Sanchez a efectuat mai multe vizite oficiale la Beijing, iar companiile chineze au investit masiv în sectoare strategice precum energia solară și industria auto.

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei, iar Europa rămâne divizată

Schimbarea rapidă de poziție a Madridului scoate la iveală dificultățile Uniunii Europene de a adopta o strategie comună în raport cu Beijingul. În timp ce Franța, Belgia, Țările de Jos și Lituania susțin o linie mai dură împotriva Chinei, alte state precum Germania, Slovacia sau Republica Cehă preferă menținerea relațiilor economice și evitarea unor tensiuni comerciale majore.

Experții consideră că această lipsă de unitate ar putea afecta capacitatea UE de a răspunde eficient provocărilor economice globale și concurenței tot mai agresive venite din partea Chinei.

În perioada următoare, liderii europeni vor încerca să găsească un echilibru între protejarea pieței interne și menținerea unor relații comerciale stabile cu Beijingul, într-un context economic și geopolitic tot mai complicat.

Japonia respinge criticile „ridicole” ale Rusiei privind consolidarea militară

Ambasadorul Japoniei la ONU, Kazuyuki Yamazaki, a respins joi criticile venite din partea Rusiei referitor la consolidarea forțelor armate japoneze, pe fondul războiului în Ucraina, scrie Reuters.

Reacția oficialului japonez a venit după ce ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat marți, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind respectarea Cartei ONU și cooperarea multilaterală, că „remilitarizarea” Japoniei și Germaniei este „o amenințare periculoasă la adresa securității globale”.

În replică, reprezentantul Japoniei a spus că țara sa respectă în permanență dreptul internațional și prevederile Cartei ONU, în timp ce Rusia continuă ofensiva militară împotriva Ucrainei.

„Eforturile Japoniei de a-și consolida capacitățile de apărare sunt un răspuns la un mediu de securitate din ce în ce mai sever și nu sunt îndreptate împotriva unei țări specifice. Japonia a menținut în mod constant o politică exclusiv orientată spre apărare în cadrul constituției sale”, a declarat Kazuyuki Yamazaki.

Acesta a avut și un mesaj la adresa Moscovei.

„Este ridicol să critici postura de apărare a Japoniei ca fiind militaristă. Este cu atât mai ridicol (venind de la) un stat care își continuă propria agresiune militară, încălcând în mod clar Carta ONU.”, a precizat el.

În cadrul aceleiași reuniuni, ministrul de stat german pentru Europa, Gunther Krichbaum, a catalogat afirmațiile reprezentantului rus drept „acuzații nejustificate”.

„Am fost și continuăm să fim extrem de clari în ceea ce privește scopul nostru, care este de a trăi în pace cu vecinii noștri și de a preveni conflictele în Europa și dincolo de aceasta, precum și în întreaga lume”, a spus oficialul german.

Germania și Japonia au accelerat în ultimii ani măsurile de consolidare militară.

Berlinul a anunțat planuri pentru modernizarea armatei după invazia Rusiei în Ucraina. Japonia a început să renunțe treptat la unele dintre restricțiile pacifiste care i-au definit politica de securitate după Al Doilea Război Mondial.

Intervenție dificilă cu salvamontiști și elicopterul SMURD pentru salvarea unui biciclist

Un biciclist în vârstă de 41 de ani, din Sibiu, a suferit un accident în zona Cabanei Suru, în urma căruia a prezentat multiple traumatisme, a anunțat Salvamont Sibiu.

Victima a fost evacuată cu ajutorul elicopterului.

„Echipele Salvamont Sibiu au intervenit prompt cu două echipe pedestre de prim răspuns, iar un salvator montan a fost inserat prin troliere împreună cu medicul de urgență, pentru acordarea asistenței medicale cât mai rapid la locul accidentului.

După stabilizarea victimei și acordarea primului ajutor, aceasta a fost extrasă prin troliere și transportată cu elicopterul către Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Salvamont Sibiu.

Alertă de urs în Vulcan! Locuitorii au primit mesaj RO-ALERT

Autoritățile au intervenit rapid și au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația cu privire la pericolul existent.

Locuitorii au fost sfătuiți să evite zona în care a fost observat animalul și să nu încerce sub nicio formă să se apropie de acesta. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să își supravegheze copiii și animalele de companie și să sune imediat la 112 dacă observă ursul.

Mesajul lui Călin Georgescu înainte de Rusalii. El a anunțat la ce biserică va merge în Duminica Rusaliilor

Călin Georgescu a trimis mesajul pe Facebook.

„În zilele acestea, simt mai mult ca oricând că România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici, care să nu se prăbușească lăuntric când trec prin nedreptate, presiune sau încercări. Cine poate, să meargă duminica aceasta, de Rusalii, la Sfânta Liturghie. Să-L bucurăm pe Dumnezeu, văzându-Și copiii în Biserica Sa. Este ziua Pogorârii Sfântului Duh, ziua în care ne plecăm genunchii în rugăciune – din smerenia care ridică un neam”, a scris Călin Georgescu pe rețeaua de socializare.

Călin Georgescu s-a referit și la problemele prin care trece România.

„Știu cât de greu este să rămâi drept când dreptatea întârzie. Știu că e nevoie de curaj și de credință. Tocmai de aceea simt că reconstrucția începe cu suflete întărite. Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune: părinții, copiii, familiile, oamenii care duc poveri sau dureri pe care nu le spun… Și România, cu toate rănile și speranțele ei”, a mai scris Călin Georgescu.

La final, fostul candida a anunțat că duminică, 31 mai, va fi „la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica Sfânta Mare Muceniță Varvara din Buftea – un loc care ne-a adunat de atâtea ori și în care am simțit rodul rugăciunii, unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”.

Cel mai tensionat moment de la finalul Războiului Rece. Japonia trimite trupe în apropiere de Rusia

Japonia a mutat în regim de urgență trupe în apropiere de frontiera cu Rusia, potrivit NEXTA. Se pare că oficialii japonezi se tem că rușii ar putea porni un conflict în Extremul Orient.

Autoritățile de la Tokyo au trimis trupe pe insula Hokkaido, aflată foarte aproape de granița cu Rusia. Decizia a fost luată că răspuns la mișcările din Rusia. Recent, Moscova a amplasat avioane de vânătoare Su-35 și rachete antinavă pe insulele Kurile, un teritoriu disputat de ambele țări.

Tensiune mare între cele două țări

Experții spun că este cel mai tensionat moment de la finalul Războiului Rece care ar putea duce la o escaladare periculoasă a situației din regiune. În paralel, cele două țări se confruntă la nivel diplomatic.

Ambasadorul Japoniei la ONU, Kazuyuki Yamazaki, a respins joi criticile venite din partea Rusiei referitor la consolidarea forțelor armate japoneze, ca urmare a războiului din Ucraina.

Reacția oficialului japonez a venit după ce ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat marți, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU că „remilitarizarea” Japoniei și Germaniei este „o amenințare periculoasă la adresa securității globale”.

Analiză Storia: Cât au ajuns să coste apartamentele în luna mai în București și în alte orașe din țară

În luna mai 2026, diferențele dintre apartamentele vechi și cele noi variază semnificativ de la un oraș la altul, de la -9% în Oradea, până la +26% în București. În Capitală, locuințele vechi sunt cu 520 euro/mp mai scumpe decât cele noi (2.535 euro/mp vs. 2.015 euro/mp), iar diferențe similare, de 149 euro/mp, se regăsesc și în Iași (2.034 euro/mp vs. 1.885 euro/mp). În același timp, în orașe precum Oradea și Timișoara, apartamentele noi depășesc prețurile celor vechi, cu diferențe de 183 euro/mp, respectiv 105 euro/mp, conform prețurilor medii solicitate pentru apartamentele cu 1-3 camere, în anunțurile publicate pe Storia – cea mai vizitată platformă imobiliară din România.

Pe segmentul apartamentelor noi, cele mai mari creșteri procentuale ale prețurilor, de la un an la altul, s-au înregistrat în Constanța, Timișoara și Craiova (12%). Pentru apartamentele vechi, creșterile anuale cele mai ridicate au fost de 15% în Craiova, 14% în București și 12% în Timișoara. Față de luna precedentă, prețurile au rămas în mare parte stabile, atât la locuințele noi, cât și la cele vechi.

Citeşte comunicatul integral AICI

Dronă fără încărcătură explozivă, găsită în Maramureș. Ancheta, preluată de Parchetul Curții de Apel Cluj

Drona a fost descoperită pe raza localității Băsești, județul Maramureș, fără încărcătură explozivă, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Zona a fost securizată, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care continuă cercetările pentru stabilirea provenienței aparatului de zbor și a circumstanțelor în care acesta a ajuns în zonă.

Guvernul a analizat stadiul proiectelor nucleare de la Cernavodă împreună cu AtkinsRealis Canada

Guvernul României a avut joi o întrevedere la Palatul Victoria cu reprezentanții companiei AtkinsRealis Canada, în cadrul căreia au fost discutate proiectele majore de la Centrala Nucleară Cernavodă, respectiv retehnologizarea Unității 1 și pregătirea reactoarelor 3 și 4.

Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea a vizat stadiul investițiilor și pașii pentru implementarea acestora. Guvernul a transmis că proiectul Unității 1 se desfășoară conform calendarului stabilit, iar partea canadiană a confirmat acest aspect.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții companiei au vorbit despre cât contează investiția pentru România. Ei au spus că aceasta va contribui la securitatea energetică și la reducerea emisiilor de carbon.

În comunicat se arată că proiectul este considerat unul strategic, cu un mare impact pe termen lung asupra producției de energie curată.

În același timp, a fost analizat și stadiul pregătirii pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Ministerul Energiei a transmis deja prenotificarea către Comisia Europeană pentru accesarea ajutorului de stat, urmând ca notificarea oficială să fie depusă în perioada următoare.

Premierul interimar Ilie Bolojan a dat asigurări că toate instituțiile implicate vor colabora în folosul acestei investiții.

Acesta a declarat: „De multă vreme vorbim despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă la viitor. Vrem ca acest proiect să fie un succes și să vorbim despre el la timpul prezent”.

Guvernul a spus că proiectele de la Cernavodă sunt importante pentru securitatea energetică a țării și producția de energie în bandă.

Totodată, se menționează că România are o experiență de peste 40 de ani în domeniul energiei nucleare și ocupă poziții importante la nivel internațional în acest sector.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de premierul Ilie Bolojan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Mihai Jurca, secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Bușoi, consilierul de stat Raul Gutin și secretarul general al Ministerului Energiei Sorin Elisei.