Francezii s-au bătut și au distrus mai multe magazine care au lansat oferte pentru ventilatoare și aparate de aer condiționat

Mai multe magazine Lidl din Franța, care au lansat oferte pentru ventilatoare și aparate mobile de aer condiționat, au fost vandalizate de clienți. Incidentele s-au produs pe 2 iulie în timp ce Franța se confruntă cu un val de caniculă.

Oferta pentru ventilatoare și unități de aer condiționat portabile a declanșat scene haotice, sute de francezi fiind implicați în conflicte.

Bătăi, rafturi rupte și înjurături

Într-un magazin din arondismentul 14 din Paris, oamenii s-au așezat la coadă încă de miezul nopții. Până la ora deschiderii, la coadă se aflau 300-400 de persoane.

Stocul de aparate a fost epuizat în zeci de minute. Oamenii s-au la bătaie pentru a obține ultimele aparate. Un client a folosit spray cu piper, afectând opt persoane, inclusiv un copil de 12 ani.

Polițiștii și pompierii au fost chemați la fața locului. Incidente similare au fost raportate în Nanterre, Aubervilliers, Paris 19e, Levallois-Perret, Sevran, L’Haÿ-les-Roses și Valenton. Acolo au fost uși forțate, încăierări, aglomerări și închideri temporare ale magazinelor.

O capitală europeană nu a înregistrat niciun deces în urma accidentelor rutiere timp de un an

Cu aproximativ 1,4 milioane de locuitori, zona metropolitană a unei capitale din Europa a atins o performanță incontestabilă în domeniul siguranței rutiere, relatează Euronews.

Timp de aproximativ 40 de ani, capitala Finlandei a început să conceapă noi soluții pentru a reduce accidentele rutiere mortale. În cele din urmă, a reușit să înregistreze 0 decese pe șoselele sale.

12 luni consecutive fără niciun deces rutier

Între 2024 și 2025, au fost înregistrate 12 luni consecutive fără niciun deces rutier. Prin comparație, într-o perioadă similară, 31 de persoane au murit pe străzile Parisului. Printre persoanele decedate, se numără inclusiv șoferi, pietoni, bicicliști sau cicliști. Până la momentul reportajului realizar de sursa citată, trecuseră alte nouă luni consecutive fără niciun deces rutier la Helsinki.

Planificarea urbană cuprinzătoare a fost un aspect cheie, printre multe altele.

„Desigur, îmbunătățirea siguranței mediului nostru rutier este importantă. La fel de importante sunt și un comportament mai sigur al participanților la trafic, vehicule mai sigure, iar legislația sau aplicarea regulilor de circulație”, explică Roni Utriainen, inginer de trafic la Divizia de Mediu Urban a orașului Helsinki.

„Orașul a redus limitele de viteză, a îmbunătățit facilitățile pentru pietoni și biciclete, a îngustat drumurile și a construit amplasamente pentru camere de supraveghere a vitezei. Transportul public este foarte bun. Lucrul acesta contribuie, de asemenea, la reducerea numărului de călătorii cu mașina și a coliziunilor”, a transmis inginerul.

Investiții masive pentru îmbunătățirea siguranței rutiere

În ultimii 20 de ani, capitala Finlandei a investit masiv în infrastructură menită să îmbunătățească siguranța rutieră. A investit inclusiv în tuneluri în centrele aglomerate și poduri care leagă districtele învecinate. Acestea sunt construite exclusiv pentru pietoni și bicicliști.

„Sentimentul general de siguranță s-a îmbunătățit destul de semnificativ în ultimul deceniu”, transmite Martti Tulenheimo, specialist șef la Federația Cicliștilor Finlandezi.

„Anul trecut, Helsinki a investit aproximativ 35 de milioane de euro în infrastructura pentru biciclete și pietoni. Poate părea o sumă mare, dar reprezintă totuși doar 13% din bugetul total de investiții în trafic”, confirmă Matti Hirvonen, un alt specialist din cadrul Rețelei Municipalităților Finlandeze pentru Ciclism, potrivit sursei citate.

Orașul își propune acum să își îmbunătățească și mai mult performanța în materie de siguranță.  Mașinile personale vor fi interzise începând cu 2030 pe străzile aglomerate din apropierea Gării Centrale, explică Pasi Anteroinen, director general la Consiliul Finlandez pentru Siguranța Rutieră.

„Locuitorii din Helsinki își doresc străzi mai sigure”

„Problema mai mare este acceptarea publicului. Ce este acceptabil într-o țară sau într-un oraș? Care sunt așteptările noastre? Locuitorii din Helsinki au decis că își doresc străzi mai sigure”, a transmis acesta.

În urmă cu aproximativ 20 de ani, orașul a adoptat viteza maximă de 30 km/h pe străzile sale. Aici există o cultură durabilă și răspândită de toleranță zero față de excesul de viteză sau conducerea sub influența drogurilor sau a alcoolului.

„Orașul a sporit supravegherea automată. Avem 70 de camere de supraveghere automată a vitezei. Pe lângă acestea, avem controale de trafic. Limitele de viteză și nivelurile de alcool sunt supuse verificării. Desigur, toate modurile de transport sunt controlate”, explică Dennis Pasterstein, șeful operațiunilor de control al traficului din cadrul Departamentului de Poliție din Helsinki.

„O altă acțiune importantă sunt campaniile de comunicare. Comunicăm cu diligență pe rețelele de socializare. Anul trecut, de exemplu, au existat 30 de milioane de vizualizări numai de pe conturile noastre de socializare. Aceste campanii multiplică de sute sau mii de ori vizibilitatea unei simple amenzi de circulație. Impactul asupra comportamentului la volan al oamenilor este uriaș”, a mai explicat acesta, potrivit sursei.

UE vrea să se apropie de zero decese cauzate de accidentele rutiere până în 2050

Strategia „Viziunea Zero” a Uniunii Europene își propune să se apropie cât mai mult posibil de zero decese în transportul rutier până în 2050. Ideea fundamentală este că decesele și rănile grave în accidente rutiere pot fi prevenite.

Platformele de turism se fac că uită recenziile negative / Ce ai de făcut înainte să-ți rezervi vacanța

Ne interesează unde plecăm în vacanță, ne interesează unde ajungem, ne interesează să nu aducem insecte cu noi înapoi acasă, ne interesează să nu ne îmbolnăvim pe unde plecăm.

De asta sunt bune recenziile de pe platformele de turism, pentru că oferă un rezumat al experienței de ședere al altora, după care ne putem inspira și noi.

Dar ce te faci atunci când aceste recenzii sunt scrise de IA? Sau când rezumatele a sute de recenzii sunt sintetizate cu ajutorul AI, astfel încât tu să economisești cât mai mult timp?

Răspuns: te poți păcăli, pentru că aceste rezumate prezintă un semn de întrebare mare cât hotelul despre care vorbesc.

O investigație realizată de organizația britanică pentru protecția consumatorilor, „Which?”, arată că rezumatele generate de inteligența artificială pe platforma Tripadvisor au omis sau au estompat, în unele cazuri, tocmai informațiile pe care un turist ar vrea să le afle înainte să-și rezerve vacanța: probleme de igienă, intoxicații alimentare, lipsa apei sau chiar acuzații de hărțuire sexuală.

AI spune „hotel impecabil”, iar turiștii povestesc cu totul altceva

Potrivit investigației, un hotel din Capul Verde era prezentat în rezumatul AI drept un loc cu „camere spațioase”, „restaurante diverse” și „igienă impecabilă”.

În recenziile lăsate de turiști apăreau însă descrieri complet diferite: alimente insuficient preparate, insecte și păsări în zona bufetului sau probleme grave de igienă. Hotelul este implicat în prezent într-un proces intentat de sute de turiști care susțin că s-au îmbolnăvit în timpul sejurului.

„Facilități abundente” vs. lipsa apei curente

Într-un alt caz analizat de Which?, un hotel din Republica Dominicană era descris de inteligența artificială ca având „facilități abundente”, în timp ce recenziile reale vorbeau despre lipsa apei curente și despre numeroși invitați la o nuntă care s-au îmbolnăvit.

Investigația menționează și un hotel din Turcia, unde turiștii au reclamat hărțuire sexuală din partea unor membri ai personalului. În rezumatul AI, aceste probleme apăreau doar sub forma unor formulări generale despre „servicii prietenoase” și mici neajunsuri.

Problema nu este doar Tripadvisor

De fapt, aproape toate marile platforme de turism folosesc astăzi inteligența artificială pentru a-i ajuta pe utilizatori să ia mai repede o decizie.

Tripadvisor generează rezumate automate ale recenziilor și dezvoltă instrumente AI pentru planificarea călătoriilor.

Google folosește inteligența artificială pentru organizarea informațiilor din Google Maps și din căutările online, iar platforme precum Expedia sau Booking introduc tot mai multe funcții bazate pe AI pentru recomandări și asistență personalizată.

Scopul este simplu: în loc să citești sute de comentarii, primești un rezumat în câteva secunde.

De ce poate greși inteligența artificială?

Problema este că inteligența artificială caută, în general, tendința dominantă dintr-un volum mare de informații.

Dacă sute de turiști laudă camerele și piscina, iar câteva zeci reclamă probleme grave de igienă, există riscul ca rezumatul să pună accentul pe experiența majoritară și să reducă la câteva cuvinte tocmai aspectele care ar putea influența decisiv alegerea unui turist.

Cu alte cuvinte, AI-ul nu minte neapărat, dar poate simplifica excesiv realitatea.

Ce spune Tripadvisor

Reprezentanții Tripadvisor au declarat că rezumatele generate de inteligența artificială nu sunt concepute pentru a înlocui recenziile integrale ale utilizatorilor și că sistemul este îmbunătățit permanent.

Compania susține, de asemenea, că anumite categorii de incidente grave sunt tratate separat și recomandă utilizatorilor să consulte întotdeauna și recenziile originale înainte de a lua o decizie.

Cum verifici un hotel în doar câteva minute

Specialiștii organizației Which? recomandă ca rezumatul AI să fie doar primul pas, nu singura sursă de informare.

Ce să faci înainte de rezervare:

  • Citește și recenziile de o stea
  • Verifică dacă aceleași probleme sunt reclamate de mai mulți turiști
  • Compară părerile de pe două sau trei platforme diferite
  • Acordă atenție comentariilor recente, nu doar celor vechi

AI economisește timp, dar nu poate înlocui spiritul critic

Inteligența artificială schimbă deja felul în care căutăm hoteluri, restaurante sau destinații de vacanță și, cel mai probabil, va deveni tot mai prezentă în astfel de decizii.

Însă investigația „Which?” arată că, atunci când este vorba despre siguranță, igienă sau alte probleme importante, câteva minute petrecute citind recenziile reale pot face diferența dintre o vacanță reușită și una de coșmar.

Cupa Mondială 2026. Incident între oficialii Egiptului și poliția din Dallas înaintea meciului cu Australia

În înregistrările video distribuite pe rețelele de socializare apare Ibrahim Hassan, directorul echipei și fratele selecționerului Hossam Hassan, într-o altercație verbală și fizică cu un polițist. Situația a fost aplanată rapid de ceilalți membri ai delegației. Incidentul nu s-a soldat cu persoane rănite sau arestări.

Potrivit publicației Egypt Independent, conflictul a izbucnit după ce numeroși suporteri egipteni s-au adunat la hotel pentru a-i fotografia și a obține autografe de la jucători. Intervenția agenților de securitate și a poliției pentru a-i îndepărta pe fani a generat tensiuni, iar Ibrahim Hassan a protestat față de modul în care aceștia au fost tratați.

O sursă citată de publicația egipteană a declarat că incidentul a fost provocat de „gestionarea defectuoasă” a interacțiunii dintre echipă și suporteri.

Aceeași sursă a subliniat că incidentul nu va afecta pregătirea echipei pentru partida cu Australia.

Egiptul va înfrunta Australia în 16-imile de finală ale Cupei Mondiale, vineri, de la ora 21:00, după ce a încheiat faza grupelor cu o victorie și două rezultate de egalitate.

Selecționerul Hossam Hassan a confirmat că atacantul Mohamed Salah este apt de joc după problemele musculare suferite în ultimul meci din grupă, fără a preciza însă dacă acesta va fi titular.

10 greșeli pe care le faci la duș, potrivit experților. Cum îți pot afecta somnul și pielea

Dușul este un ritual zilnic la care puțini oameni acordă atenție reală. Experții spun că momentul și modul în care faci duș pot influența somnul, sănătatea pielii și energia ta de peste zi.

Dacă faci duș la ore aleatorii, poți pierde ocazia de a te odihni mai bine. Un duș cald, cu una-două ore înainte de culcare, ajută corpul să se răcorească natural. Acest lucru favorizează adormirea mai rapidă și un somn mai profund, conform mediafeed.co.

Dușul de seară îndepărtează polenul, praful și alergenii acumulați pe piele și păr. Astfel, poți reduce congestia nocturnă și poți respira mai bine în timpul nopții. Rezultatul este un somn mai odihnitor.

Ce legătură are dușul cu sănătatea pielii

Un duș seara curăță pielea de murdărie și transpirație. Astfel previi înfundarea porilor și apariția erupțiilor cutanate. Aplicarea produselor de îngrijire pe pielea umedă crește eficiența ingredientelor active.

Când ar trebui, de fapt, să-ți speli părul

Momentul dușului nu afectează drastic sănătatea scalpului. Contează mai mult să speli părul atunci când e gras sau murdar. Ține cont de tipul tău de păr și de stilul tău de viață.

Dacă ai dificultăți la trezire, un duș dimineața poate ajuta enorm. Apa și aburul te trec din modul de somn în modul activ. Astfel începi ziua cu mai multă energie.

De ce contează o rutină constantă de duș

Făcut la aceeași oră în fiecare zi, dușul îți reglează ceasul biologic. Acest obicei simplu îți poate îmbunătăți starea generală de bine. Un program constant transformă dușul într-un ritual liniștitor.

Dacă ești activ ziua, un duș seara îndepărtează transpirația acumulată. Dacă te trezești amețit, dușul de dimineață te poate ajuta mai mult. Adaptează rutina la programul și activitățile tale zilnice.

Ce trebuie să știi dacă ai pielea sensibilă

Dacă ai eczemă sau pielea sensibilă, dușul de seară poate reduce iritațiile. Îndepărtarea alergenilor înainte de culcare previne agravarea problemelor pe timpul nopții. Un dermatolog te poate ajuta să-ți adaptezi rutina corect.

Un duș cald deschide căile nazale și facilitează respirația, mai ales dacă ești congestionat. Acest beneficiu contează mai ales noaptea, pentru un somn mai bun. Apa trebuie să fie caldă, dar nu atât de fierbinte încât să irite pielea.

Cum alegi cel mai bun moment pentru tine

Cel mai bun moment pentru duș depinde de obiectivele tale personale. Poate vrei un somn mai bun, o piele mai curată sau un început de zi mai energic. Alege rutina care se potrivește cu ce îți dorești, de fapt, să obții.

Cele 10 greșeli:

  • Nu ții cont de programul de somn.
  • Nu faci duș seara dacă ai alergii.
  • Nu îți adaptezi dușul la nevoile pielii.
  • Îți neglijezi sănătatea scalpului.
  • Nu ai o rutină constantă.
  • Ratezi efectul energizant al dușului de dimineață.
  • Nu îți adaptezi dușul la stilul de viață.
  • Ignori sensibilitatea pielii.
  • Nu profiți de beneficiile aburului.
  • Nu alegi momentul dușului în funcție de obiectivele tale (somn, energie sau îngrijirea pielii).

Trei reprezentante ale României, pe lista arbitrilor pentru Campionatul European feminin de handbal

Cele trei reprezentante ale României care figurează pe lista EHF sunt Simona Stancu, Georgiana Murariu și Mihaela Chiruță.

Simona Raluca Stancu va face echipă cu italianca Andrea Alejandra Pepe. Georgiana Murariu și Mihaela Chiruță formează un cuplu integral românesc.

Campionatul European feminin din 2026 va fi găzduit, în perioada 3-20 decembrie, de Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia.

România găzduiește meciuri ale turneului final la Cluj-Napoca și Oradea.

Înaintea turneului final, arbitrii nominalizați vor participa la un seminar de pregătire organizat la Viena, în perioada 11-13 septembrie.

EHF a precizat că lista este provizorie și cuprinde în prezent 16 cupluri de arbitri, deși pentru Campionatul European sunt prevăzute 18 perechi. Celelalte două cupluri vor fi desemnate ulterior.

Invazie de țânțari într-un avion Ryanair. Pasagerii au fost evacuați înainte de decolare

Invazia de țânțari din cabina avionului a fost relatată de un pasager aflat la bord, citat Il Messaggero.

Potrivit acestuia, imediat după urcarea pasagerilor, cabina a fost invadată de un număr impresionant de țânțari. Cu ușile avionului încă deschise, insectele au continuat să pătrundă timp de câteva minute, făcând șederea la bord extrem de dificilă.

Echipajul a stins luminile din aeronavă, în încercarea de a calma situația și de a reduce activitatea insectelor. Măsura nu a fost suficientă, iar după aproximativ o jumătate de oră s-a luat decizia de a debarca toți pasagerii, din motive de igienă și sănătate.

Imaginile publicate de Open surprind momentul în care cabina avionului era plină de țânțari.

Decizia a fost luată după ce o tânără aflată la bord a declarat că este alergică la înțepăturile de țânțar. Potrivit pasagerului care a relatat incidentul, situația ar fi putut degenera într-o tragedie dacă avionul ar fi decolat în aceste condiții.

Ce s-a întâmplat după debarcare

Toți pasagerii au fost conduși înapoi în terminal și transferați la o altă poartă de îmbarcare. Ulterior, aceștia au fost îmbarcați pe o altă aeronavă. Întreg incidentul a dus la o întârziere de aproape trei ore, lăsând sute de pasageri surprinși de situație.

6 oameni de știință ruși implicați în asasinarea lui Alexei Navalnîi, pe lista neagră a UE

Cele 6 persoane vizate sunt oameni de știință și cercetători implicați în programul militar rus de arme chimice, în special în dezvoltarea epibatidinei, substanță care a fost găsită pe corpul lui Navalnîi, după moartea sa, în februarie 2024, potrivit Euronews. 

Pe lista persoanelor sancționate se află directorul Centrului Științific „Signal”, Igor Babkin. Laboratorul ar fi responsabil de sintetizarea epibatidinei.

Un alt nume de pe listă este Irina Derevyagina, analist de cercetare chimică la Institutul de Stat de Cercetare în Chimie Organică și Tehnologie din Rusia. Ea este considerată o persoană importantă în programul rus de arme chimice.

Pe listă figurează și Mikhail Gutsalyuk, șeful departamentului științific al Academiei Militare de Apărare Radiologică, Chimică și Biologică.

Sancțiunile prevăd înghețarea tuturor activelor deținute în UE, inclusiv a conturilor bancare. De asemenea, cei șase savanți au și interdicție de călătorie în toate țările din UE.

Alexei Navalnîi a fost cel mai proeminent lider al opoziției de la Kremlin, dar și activist anticorupție din Rusia.

În 2020, el a fost otrăvit cu Noviciok, iar acesta a fost transferat la un spital din Germania. În 2021, Navanîi s-a întors în Rusia, acolo unde a fost arestat sub acuzația de fraudă. Ulterior i-au fost adăugate și acuzații de extremism.

Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, a fost condamnat la la 19 ani de închisoare și trimis într-o închisoare de maximă siguranță din Siberia, unde a fost declarat mort în 16 februarie 2024. Anchete europene au concluzionat ulterior că moartea sa a fost cauzată de o otrăvire chimică.

BAC 2026: Participare de 99,4% la ultima probă scrisă. Niciun candidat nu a fost eliminat

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la proba scrisă de limba și literatura maternă a examenului de bacalaureat de vineri s-au prezentat 99,4% din candidați.

La această ultimă probă a examenului, „s-au prezentat 6.487 de candidați din totalul de 6.523 de candidați înscriși (promoție curentă & promoții anterioare)”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării.

De asemenea, „s-au înregistrat 36 de candidați absenți”. Însă, nu a fost înregistrată „nicio eliminare”, a mai precizat instituția.

Când se vor afișa primele rezultate

Primele rezultate vor fi afișate conform calendarului. Acestea se vor afișa la data de 7 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele vor fi disponibile pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen.

Subiectele ar fi fost divulgate înainte de susținerea unei probe

Surse MEDIAFAX susțin că s-ar fi divulgat subiecte înainte de susținerea uneia dintre probele examenului de bacalaureat. Subiectele ar fi trebuit să se afle doar în momentul începerii efective a examenului.

În acest context, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, alături de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, vineri, cercetări. Acestea vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.

De asemenea, sunt efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu. Acestea sunt realizate la domiciliile unor persoane fizice.

Lotul României pentru debutul în World Rugby Nations Cup. „Stejarii” se confruntă cu Chile, duminică

Partida se va disputa duminică, 5 iulie, pe Estadio Nacional Julio Martínez Prádanos din Santiago, cu începere de la ora 01:00. Selecționata pregătită de David Gérard ocupă locul 22 în clasamentul mondial World Rugby, în timp ce Chile se află pe poziția a 18-a.

Lotul stabilit de stafful tehnic include doi debutanți la prima reprezentativă. Jean-Pierre Smith va începe partida ca titular, în timp ce Keanan Murray se va afla pe banca de rezerve. De asemenea, căpitanul Cristi Boboc va bifa cu această ocazie cea de-a 30-a selecție în tricoul naționalei.

Revenit în lot după aproape șase luni de absență din cauza unei accidentări, mijlocașul la grămadă Gabriel Rupanu a afirmat că obiectivul României este victoria în partida de debut.

„Sunt foarte fericit că pot fi din nou alături de echipă. Au fost aproape șase luni dificile, în care am muncit zi de zi pentru a reveni cât mai repede și mai puternic după accidentare. (…) Obiectivul nostru este victoria și o prestație care să ne dea încredere pentru ceea ce urmează. Chile este o echipă pe care o respectăm. Au un joc dinamic, sunt agresivi în contact și nu renunță ușor la luptă. Tocmai de aceea trebuie să fim concentrați din primul până în ultimul minut și să rămânem uniți în orice moment al jocului”, a declarat Rupanu.

Echipa de start a reprezentativei de rugby este alcătuită din următorii jucători: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Marko Buruiană (RC Narbonne), 3. Jean-Pierre Smith (CS Dinamo), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 7. Cristi Boboc C (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux -Angouleme), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 10. Daniel Plai (SCM USV Timișoara), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Dylan Schwartz (CS Dinamo), 14. Nicolas Onuțu (RC Aubenas Vals), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara).

Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Logan Weidner (CS Rapid), 20. Keanan Murray (CS Dinamo), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Mihai Graure (CS Dinamo), 23. Damian Bonaparte (CSA Steaua).