Instrumentul AI de la Microsoft pune diagnostice de patru ori mai precis decât medicii

Mediafax

Microsoft a prezentat luni un nou instrument de diagnosticare medicală bazat pe inteligență artificială, care, potrivit companiei, a obținut o rată de succes de patru ori mai mare decât cea a medicilor umani în identificarea afecțiunilor complexe. Sistemul, numit MAI-DxO (Microsoft AI Diagnostic Orchestrator), este prima realizare a noii divizii de sănătate bazată pe inteligența artificială, lansată de Microsoft, condusă de Mustafa Suleyman, fost cofondator al DeepMind, potrivit Financial Times.

Noua tehnologie funcționează printr-un „orchestrator” care reunește cinci agenți AI, fiecare cu un rol distinct – de la formularea ipotezelor până la alegerea testelor, interacționează și dezbat împreună pentru a stabili un plan de acțiune. Pentru testare, cercetătorii au utilizat 304 studii publicate în New England Journal of Medicine, analizând capacitatea AI-ului de a oferi diagnostice corecte și de a explica procesul decizional printr-o metodă numită „chain of debate”, proces de raționament printr-o dezbatere între agenți AI.

Modele AI „dramatic mai bune decât performanța umană”

„Ne apropiem de modele de inteligență artificială care nu sunt doar puțin mai bune, ci dramatic mai bune decât performanța umană: mai rapide, mai ieftine și de patru ori mai precise. Iar acest lucru va fi cu adevărat transformator”, a declarat Suleyman, actual director general al Microsoft AI.

Rezultatele au arătat că sistemul Microsoft, în combinație cu modelul „o3” de la OpenAI, o versiune avansată a modelului de limbaj din seria GPT, a reușit să ofere diagnostice corecte în 85,5% dintre cazuri, comparativ cu doar 20% în cazul medicilor umani, care nu au avut, însă, acces la resurse externe în timpul testelor. Modelul „o3” a fost proiectat pentru a îmbunătăți capacitatea AI de a gândi pas cu pas, a explica deciziile și a genera soluții coerente și corecte, în special în domenii sensibile precum medicina, matematica sau dreptul.

Prima dovadă că AI generativă va crește eficiența în medicină”

„Programul a avut performanțe mai bune decât orice am văzut până acum”, potrivit fostului lider al diviziei de sănătate de la DeepMind, Dominic King, recrutat recent de Microsoft. King a precizat și că există „o oportunitate reală ca această tehnologie să devină noua poartă de intrare în sistemul de sănătate”, menționând că AI-ul a fost instruit să fie conștient de costuri și că a reușit să reducă numărul de teste necesare diagnosticării, ceea ce a dus la economii de sute de mii de dolari în unele cazuri.

Sistemul se află încă într-un stadiu incipient, nu a fost evaluat de experți independenți și nu este pregătit pentru utilizare clinică. Studiul prezentat de Microsoft este „de referință,” a precizat Eric Topol, cardiolog și profesor de medicină moleculară, fondator al Scripps Research Translational Institute, institut unde cercetătorii și clinicienii desfășoară studii menite să transforme descoperirile științifice în soluții medicale concrete.

Specialistul american în boli cardiovasculare a descris inițiativa Microsoft ca un moment definitoriu în domeniul medicinei asistate de AI: „Deși testele nu au avut loc în condiții reale de practică medicală, este prima dovadă convingătoare privind potențialul inteligenței artificiale generative de a crește eficiența în medicină, atât în ceea ce privește acuratețea diagnosticelor, cât și reducerea costurilor.”

Articolul Instrumentul AI de la Microsoft pune diagnostice de patru ori mai precis decât medicii apare prima dată în Mediafax.

Comunicat. ONJN lansează o linie de contact prin intermediul aplicației WhatsApp pentru sesizări privind piața neagră a jocurilor de noroc din România

Mediafax

Astfel, persoanele care au informații legate de existența unor activități de jocuri de noroc nelicențiate pot sesiza în mod direct ONJN, la numărul de WhatsApp: 0761 890 899.

În cadrul sesizării, cetățenii sunt rugați să ofere cât mai multe detalii, inclusiv fotografii și adresa exactă, pentru ca echipele de control să poată acționa rapid și eficient.

Totodată, dacă se dețin informații despre website-uri nelicențiate pe care se desfășoară jocuri de noroc, publicul este rugat să transmită, la numărul de contact oferit, linkul către site și o captură de ecran.

Această măsură a fost inițiată în urma mai multor sesizări primite din partea publicului privind activități desfășurate la negru, în locații nelicențiate, din domeniul jocurilor de noroc.

Cea mai recentă sesizare a fost chiar în cursul zilei de astăzi, când, în jurul orei 10:00, ONJN a primit o sesizare pe un număr de WhatsApp al instituției, referitoare la existența unor mijloace de joc neautorizate. În intervalul imediat următor s-a dispus trimiterea unei echipe de control la fața locului. Informația a fost confirmată la ora 14:52, au fost dispuse indisponibilizarea mijloacelor de joc și sesizarea organelor de urmărire penală (foto).

De la schimbarea conducerii ONJN (25 aprilie 2025) și până în prezent, s-au efectuat 2181 de acte de control, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale însumând 1.785.000 lei, au fost depuse 10 plângeri penale și au fost confiscate aprox. 50 de mijloace de joc.

Veniturile obținute din jocurile de noroc ilegale sunt una dintre principalele surse de finanțare a altor activități criminale, inclusiv terorism, spălarea banilor, și reprezintă totodată un spațiu necontrolat, lipsit de orice formă de protecție pentru jucători. Deși în spațiul public din România se vorbește prea puțin sau deloc despre piața neagră, aceasta are, la nivel mondial, o dimensiune nebănuită. Se estimează că, la nivelul UE, din totalul veniturilor din jocurile de noroc, peste 70 % merg în piața neagră, iar sub 30 % în piața reglementată (taxată).

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc va continua acțiunile de combatere a pieței negre pentru a descuraja astfel de practici și încurajează cetățenii să sesizeze orice neregularitate privind desfășurarea jocurilor de noroc la negru.

Articolul Comunicat. ONJN lansează o linie de contact prin intermediul aplicației WhatsApp pentru sesizări privind piața neagră a jocurilor de noroc din România apare prima dată în Mediafax.

Reţinerea jurnaliştilor: Rusia convoacă ambasadorul Azerbaidjanului

Mediafax

Tensiunile dintre Rusia şi Azerbaidjan au crescut luni, după ce Kremlinul a declarat că nu este de acord cu decizia Azerbaidjanului de a anula evenimentele culturale ruseşti.

Decizia azeră a venit ca răspuns la arestarea în Rusia a unui grup de etnici azeri suspectaţi de crime grave.

Articolul Reţinerea jurnaliştilor: Rusia convoacă ambasadorul Azerbaidjanului apare prima dată în Mediafax.

Noul șef al Senatului justifică biletul de 7.000 de euro pentru deplasarea în Japonia în plină redresare bugetară

Mediafax

„Din cauza situaţiei politice din România, noi nu am ştiut până în ultimul moment cine va reprezenta România la această expoziţie mondială. Dacă nu eram reprezentaţi acolo, cred că acest lucru se aduna pe lista restanţelor pe care le avem faţă în Japonia. Nu ne permitem acest lucru”, a declarat Abrudean, citat de News.ro.

Oficialul a susținut că deplasarea a fost justificată prin importanța participării României la Expo Osaka 2025, un eveniment de amploare mondială, unde sunt prezente aproximativ 160 de țări. Potrivit acestuia, fiecare stat este reprezentat la nivel înalt, de lideri precum președinți, regi sau prim-miniștri.

„Vizita de lucru era necesară din două puncte de vedere. În primul rând, vorbim de reprezentarea României la Expo Osaka 2025, un eveniment mondial la care participă 160 de state. Statele sunt reprezentate la zilele naţionale, aşa cum a fost cazul României, a fost ziua naţională a României la Expo 2025. Sunt reprezentate, în general, la nivel de conducere supremă a statului, preşedinţi, regi, prim-miniştri. România a fost reprezentată de al doilea om în stat, respectiv, de către mine”, a spus Mircea Abrudean.

Abrudean: România avea de recuperat restanțe cu Japonia

În plus, el a menționat că România avea de recuperat o serie de „restanțe” în relația diplomatică cu Japonia, legate de o vizită nereușită a fostului premier japonez în urmă cu șapte ani.

„Relaţia României cu Japonia este o relaţie de parteneriat strategic, vorbind de una din cele mai puternice economii ale lumii şi cred că, da, România trebuia să fie reprezentată la acest nivel, la EXPO Osaka 2025. Aceasta a fost prima parte a vizitei. A doua parte, adică a doua zi, au fost la Tokyo întâlniri cu reprezentanţi de cel mai înalt nivel al statului japonez. Vorbim de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, vorbim de ministerul de externe, ministerul economiei, plus întâlniri de afaceri cu companii japoneze, care şi-au anunţat intenţia de a-şi mări investiţiile din România. (…) Vorbim de Hitachi, vorbim de Mitsubishi, vorbim de cea mai mare asociaţie de investitori din Japonia. Eu cred că a fost o vizită reuşită”, a mai afirmat șeful Senatului.

Tot el a subliniat că nivelul reprezentării nu putea fi lăsat la voia întâmplării, în contextul în care alte state trimit delegați de rang înalt și că absența României ar fi fost un nou semnal negativ pentru partenerii japonezi.

„În relaţia cu Japonia, avem nişte restanţe pe care trebuie să ni le achităm, pentru că am avut acum şapte ani o vizită nereuşită a prim-ministrului Japoniei, unul dintre cei mai importanţi oameni pe glob”, a punctat Abrudean.

Articolul Noul șef al Senatului justifică biletul de 7.000 de euro pentru deplasarea în Japonia în plină redresare bugetară apare prima dată în Mediafax.

Ilie Bolojan a fost reclamat pentru misoginism politic la Comisia Europeană

Mediafax

Singura femeie deputat din partea AUR în Parlamentul European, Maria-Georgiana Teodorescu, a anunțat luni că a sesizat oficial Comisia Europeană „cu privire la declarațiile discriminatorii ale premierului Ilie Bolojan”, făcând referire la spusele premierului în care acesta ar fi justificat absența femeilor din Guvernul României prin „criteriul competenței” și „oameni performanți”.

Teodorescu consideră că afirmațiile prim-ministrului sugerează că femeile nu ar fi considerate la fel de competente sau capabile de performanță ca bărbații pentru a ocupa funcții de conducere și reprezintă o discriminare pe baza genului. Deputata vede aceste declarații ca fiind un semn al unei mentalități retrograde și exclusiviste față de femei în politică: „Astfel de decizii și declarații nu sunt simple gafe, ci sunt simptomele unei culturi politice profund retrograde, în care femeile sunt tolerate decorativ, dar excluse din decizie.”

Deputata acuză tot PNL-ul de discriminare față de femei

Teodorescu își începe pledoaria cu „O întrebare legitimă: urăsc liberalii femeile?”, menționând că o astfel de atitudine contravine principiilor de egalitate de gen și respect în politică: „Mesajul transmis este clar și revoltător: în viziunea liderului liberal, femeile din PNL nu sunt nici competente, nici performante. Cu alte cuvinte, incompetența ar fi legată de gen, iar femeile nu au ce căuta în structura de putere executivă”, scrie deputata AUR în postarea de pe pagina sa de Facebook.

În contrast cu pozițiile PNL, care „a confirmat această mentalitate misogină și exclusivistă, luând decizia ca Organizația Femeilor Liberale să nu mai aibă drept de vot în Biroul de conducere al partidului”, deputata face apel la schimbare, indicând pentru aceasta partidul său, care „a promovat în funcții de conducere parlamentară două femei (…), Gianina Șerban, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și Nina Stelea, secretar al Biroului Permanent al Senatului”. „Româncele capabile ar putea forma zece guverne mai bune decât cel actual, dar nu li se dă voie nici măcar să participe la discuție”, susține ea.

„Competența nu are gen”

Potrivit deputatei AUR, sesizarea a fost trimisă  comisarului european pentru egalitate Hadja Lahbib, din calitatea de membru pe care Maria-Georgiana Teodorescu o are în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, solicitând „o reacție instituțională clară din partea Comisiei Europene față de această atitudine jignitoare la adresa femeilor din România”.

„Competența nu are gen”, își încheie pledoaria deputata AUR, avocat penalist și lector universitar, însoțindu-și mesajul de o invitație în partidul său, transmisă femeilor.

În Parlamentul European, deputata aleasă europarlamentar pe lista AUR, în anul 2024, face parte și din comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din comisia pentru criza locuințelor în Uniunea Europeană și din Delegația pentru relațiile cu Republica Populară Chineză.

Articolul Ilie Bolojan a fost reclamat pentru misoginism politic la Comisia Europeană apare prima dată în Mediafax.

Un lider german propune o umbrelă nucleară europeană „independentă” de SUA: „Dacă nu poți asigura o descurajare nucleară, devii un pion în politica mondială”

Mediafax

„Ar trebui să avem o dezbatere despre o umbrelă nucleară europeană independentă, iar acest lucru va funcționa doar cu Germania în rol de lider”, a declarat Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al CDU, pentru ziarul german Welt.

„Dacă nu poți asigura o descurajare nucleară, devii un pion în politica mondială”, a avertizat Jens Spahn.

Declarațiile lui Spahn arată că, în ciuda asigurărilor recente ale cancelarului Friedrich Merz privind stabilitatea NATO și rolul SUA în alianță, conservatorii iau în calcul planuri alternative pentru protejarea Germaniei și a Europei.

„Europa trebuie să devină o forță de descurajare”, a spus Spahn în interviul acordat publicației Welt.

„Bombe nucleare americane sunt deja staționate în Germania în acest scop. Însă, pe termen lung, acest lucru nu este suficient. Trebuie să discutăm despre participarea Germaniei sau a Europei la arsenalul nuclear al Franței și Marii Britanii – poate chiar despre o contribuție proprie, împreună cu alte state europene. Asta va costa mult. Dar dacă vrei protecție, trebuie să o și finanțezi”, a adăugat Spahn.

În interviul său, Spahn a sugerat și ideea unei „rotații aleatorii a responsabilității” pentru descurajarea nucleară între statele membre.

Declarațiile lui Spahn au fost dur criticate de experți, mai ales în contextul în care Germania nu deține arme nucleare și este departe de a le dobândi, iar o astfel de inițiativă are un caracter nepopular.

„Această propunere ignoră realitatea”, a declarat Stefanie Babst, fost secretar general adjunct al NATO, într-un interviu acordat postului de radio public german. „Franța și Marea Britanie nu stau cu siguranță să aștepte ca Germania, în cele din urmă, să le învârtă armele nucleare de colo-colo”.

Articolul Un lider german propune o umbrelă nucleară europeană „independentă” de SUA: „Dacă nu poți asigura o descurajare nucleară, devii un pion în politica mondială” apare prima dată în Mediafax.

Inovație în lumea medicală: Au fost creați roboți minusculi care ar putea trata în curând infecțiile sinusale fără medicamente

Mediafax

Un studiu publicat recent în Science Robotics explică modul în care acești micro-roboți, care sunt mai mici decât un fir de păr uman, pot fi ghidați cu ajutorul magneților și al luminii.

Ce pot face aceștia? – acționează prin descompunerea straturilor bacteriene dure și crearea de substanțe care ucid bacteriile, scrie DPA.

În cadrul testelor pe animale, cercetătorii au injectat acești micro-roboți prin nas în cavitatea sinusurilor. Odată ajunși în interior, roboții minusculi au fost capabili să elimine în siguranță infecțiile la iepuri, bacteriile moarte fiind eliminate în mod natural, relevă studiul.

Cercetătorii care au elaborat acest studiu sunt de părere că, în termen de 5-10 ani, micro-roboții ar putea fi utilizați și în tratarea altor infecții, printre cele cele din vezică, intestine și alte zone greu accesibile.

Infecțiile sinusale sunt niște spații pline cu aer din oasele din jurul nasului și ochilor. Simptomele includ nas înfundat sau care curge, dureri sau presiune facială, dureri de cap și, uneori, un simț redus al mirosului sau gustului.

Articolul Inovație în lumea medicală: Au fost creați roboți minusculi care ar putea trata în curând infecțiile sinusale fără medicamente apare prima dată în Mediafax.

Zăpușeală la Wimbledon – cea mai caldă zi de deschidere a campionatului. Sportivii pot să ia 10 minute de pauză

Mediafax

În vestul Londrei, luni după-amiază, temperaturile au atins valoarea de 29,7 grade Celsius, depășind recordul anterior de 29,3 grade Celsius, atins în iunie 2001, scrie The Guardian. 

Spectatorii turneului de tenis de la Wimbledon s-au strâns în fața locației unde se desfășoară turneul, încă de la primele ore ale dimineții, înarmați cu ventilatoare, umbrele și creme protecție solară, pentru a face față valului de căldură. Spectatorii sunt nevoiți să se adăpostească la umbră, dar și să bea multă apă.

Turneul de la Wimbledon a adunat iubitori ai tenisului din toate colțurile lumii. Unii rezistă mai mult să stea în caniculă, decât alții: „E foarte amuzant să vedem să-i vedem pe britanici cum transpiră – este mult mai ușor pentru noi”, a declarat Maria Iniesta, o fiziologă din Spania. 

Potrivit Reuters, sportivii care concurează în tunerul de tenis de la Wimbledon au posibilitatea de a lua o pauză de zece minute între meciurile. Opțiunea este valabilă în cazul în care valorile înregistrate de monitorul de temperatură depășesc 30,1 grade Celsius.

„Avem regula privind căldura, care este folosită în timpul turneelor. Monitorizăm nivelurile de temperatură cu jumătate de oră înainte de joc, la ora 14:00 și la ora 17:00”, a precizat Sally Bolton, șeful executiv al All England Club.

„Toți sportivii joacă la asemenea temperaturi pe tot parcursul anului în turnee. Totuși, pentru noi, britanicii, în timpul captionatelor este căldură mare”, a declarat Bolton.

În Londra, temperatura ar putea crește chiar și la 34 de grade Celsius. Luni, a fost înregistrată ca fiind una dintre cele mai calde zile de iunie, înregistrate în marea Britanie din 1960 și până în prezent.

Cea mai ridicată temperatură a fost întregistrată în 28 iunie 1976, iar atunci termometrele britanicilor au indicat o temperatură de 35,6 grade celsius, potrivit The Guardian.

Articolul Zăpușeală la Wimbledon – cea mai caldă zi de deschidere a campionatului. Sportivii pot să ia 10 minute de pauză apare prima dată în Mediafax.

Blestemul din mormântul lui Tutankhamon, transformat în tratament promițător pentru leucemie

Mediafax

O ciupercă asociată odinioară cu moartea misterioasă a arheologilor care au lucrat în mormântul lui Tutankhamon capătă acum o reputație complet nouă: aliat promițător în tratamentul leucemiei, scrie New Atlas.

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania (UPenn) au descoperit că Aspergillus flavus produce molecule puternice ce pot sta la baza unei terapii oncologice țintite.

Ciuperca letală transformată în medicament

Aspergillus flavus este o ciupercă toxică, des întâlnită, cunoscută pentru reacțiile alergice și problemele respiratorii pe care le poate provoca.

Însă cercetătorii de la UPenn au descoperit că aceasta conține o nouă clasă de compuși bioactivi: RiPPs (peptide sintetizate ribozomal și modificate post-translațional).

Două dintre aceste peptide, numite asperigimicine, au oprit diviziunea celulelor leucemice, având o eficiență comparabilă cu tratamentele aprobate de FDA ().

Compușii interferează cu formarea microtubulilor, esențiali în procesul de diviziune celulară.

Tratamentul vizează exclusiv celulele leucemice, fără să afecteze alte forme de cancer precum cele de sân sau ficat.

În plus, gena SLC46A3 acționează ca o „poartă” celulară, permițând pătrunderea eficientă a asperigimicinelor.

Un nou orizont în cercetare

Dacă în bacterii RiPP-urile apar frecvent, în ciuperci aceste molecule sunt o raritate, ceea ce sporește semnificativ importanța acestei descoperiri.

Următorul pas este testarea pe modele animale, cu potențial de a ajunge la studii clinice și dezvoltarea unei noi clase de terapii naturale, țintite și eficiente împotriva cancerului.

Rezultatele au fost publicate recent în revista Nature Chemical Biology.

Articolul Blestemul din mormântul lui Tutankhamon, transformat în tratament promițător pentru leucemie apare prima dată în Mediafax.

Google pariază pe energia viitorului. A semnat azi un acord istoric cu o centrală de fuziune nucleară, considerată „Sfântul Graal” al energiei verzi

Mediafax

Google a încheiat astăzi un acord istoric cu o viitoare centrală de fuziune nucleară, considerată „Sfântul Graal” al energiei curate, pe care oamenii de știință îl urmăresc de mai bine de 50 de ani, scrie theverge.com, care comentează că acest acord încheiat azi e „prea puțin, prea târziu”.

Chiar dacă industria fuziunii e destul de dezvoltată, tehnologia nu s-a dovedit, încă, o opțiune fezabilă sau viabilă, din punct de vedere comercial.

Cu toate acestea, anunțul de astăzi demonstrează încredere în posibilitatea de a folosi fuziunea nucleară pentru a alimenta centrele sale de date.

„Este ceva în care vrem să investim de acum, pentru a realiza acel viitor”

Anunțul de la Google vine după publicarea, vineri, a unui raport de sustenabilitate, care arată că emisiile sale de gaze cu efect de seră continuă să crească, în ciuda tuturor angajamentelor asumate privind energia curată.

Dar, chiar și în cel mai optimist scenariu, reactoarele de fuziune nu ar fi operaționale la timp, pentru a ajuta Google să-și atingă obiectivul de reducere drastică a emisiilor până în 2030.

Directorul diviziei de energie avansată a Google, Michael Terrell crede că o centrală de fuziune nucleară „este o tehnologie care poate schimba lumea.

Da, există provocări serioase de ordin fizic și ingineresc, cu care trebuie să ne cofruntăm pentru a o face viabilă comercial și scalabilă, dar este ceva în care vrem să investim de acum, pentru a realiza acel viitor”.

Ce este o centrală de fuziune nucleară și de ce este considerată cea mai curată energie posibilă?

O centrală de fuziune nucleară încearcă să copieze ce face soarele: să ia doi atomi foarte mici (de obicei de hidrogen) și să-i unească într-unul nou (heliu).

În acest proces, se eliberează o cantitate uriașă de energie.

Desi poate părea simplu, acest lucru este foarte greu de realizat, pentru că este nevoie de o temperatură de peste 100 de milioane de grade Celsius, ca în interiorul Soarelui nostru.

Până acum, nu s-a reușit să se producă mai multă energie decât se consumă pentru a porni reacția, dar cercetătorii spun că se apropie.

Până acum, doar Laboratorul National Lawrence Livermore, din Virginia, a reușit acest lucru.

Avantajele centralei de fuziune nucleară: 1) nu lasă în urmă deșeuri radioactive periculoase, cum o fac centralele obișnuite, care folosesc fisiunea – adică desfac atomi mari, 2) folosește combustibil foarte ușor de găsit (izotopi de hydrogen, din apa de mare, de exemplu), 3) nu există riscul unui dezastru nuclear de tipul celui de la Cernobîl, pentru că reacția e greu de menținut – dacă ceva nu merge bine, pur și simplu se oprește).

O centrală de fuziune ar putea oferi în viitor energie aproape nelimitată, ieftină și curată.

Ce înseamnă acordul semnat azi de Google?

Google a fost de acord să cumpere 200 de megawați de „energie viitoare fără carbon” de la Commonwealth Fusion Systems – o companie privată, care construiește respectiva centrală de fuziune și în care Google este, de asemenea, investitor.

Acest tip de acord, „offtake”, sunt obișnuite în cazul altor surse de energie, ca metodă de finanțare a proiectelor noi.

Google nu este singura companie cu astfel de ambiții.

În 2023, Microsoft a semnat un acord pentru a cumpăra energie d ela un generator de fuziune nucleară dezvoltat de Helion Energy, care ar trebui să fie gata până în 2028.

Aproximativ 8 miliarde de dolari, în mare parte din surse private, au fost investiți în startupuri din domeniul fuziunii în ultimii ani, potrivit unui raport publicat săptămâna trecută de The Washington Post.

Articolul Google pariază pe energia viitorului. A semnat azi un acord istoric cu o centrală de fuziune nucleară, considerată „Sfântul Graal” al energiei verzi apare prima dată în Mediafax.