Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş

Mediafax

Potrivit ministrului, Romgaz a publicat deja în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) un anunţ pentru servicii de consultanţă privind evaluarea, negocierea şi achiziţia activelor combinatului.

Mişcarea face parte dintr-o strategie de diversificare a portofoliului companiei şi de creştere a valorii adăugate a gazului românesc, inclusiv a resurselor extrase din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

„Romgaz va duce la bun sfârşit acest demers şi, în baza evaluării de specialitate, va putea face o nouă mişcare strategică. Susţin acest demers şi încurajez conducerea Romgaz să meargă înainte cu aceeaşi hotărâre”, a transmis Burduja pe pagina sa de Facebook.

Articolul Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş apare prima dată în Mediafax.

Madison Keys continuă seria victoriilor la Indian Wells şi o va înfrunta în semifinale pe Aryna Saba

Mediafax

Campioana de la Australian Open a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a-şi asigura un nou duel cu liderul mondial Aryna Sabalenka, care a trecut, joi, de Liudmila Samsonova cu 6-2, 6-3.

În cea de-a doua semifinală pe tabloul feminin, Iga Swiatek o va întâlni pe tânăra rusoaică de doar 17 ani, Mirra Andreeva care a reuşit să le învingă în tururile anterioare pe pe Svitolina şi Rybakina.

Iga Swiatek s-a calificat pentru a patra oară consecutiv în semifinalele BNP Paribas Open şi continuă cursa pentru al treilea titlu la acest turneu după ce a învins-o pe Qinwen Zheng cu 6-3, 6-3.

Semifinalele masculine îi au ca protagonişti pe Carlos Alcaraz şi Jack Draper, respectiv Daniil Medvedev şi Holger Rune.

Articolul Madison Keys continuă seria victoriilor la Indian Wells şi o va înfrunta în semifinale pe Aryna Saba apare prima dată în Mediafax.

Amenzi de peste 65.000 de lei în urma unei razii la agenții economici din Sectorul 1 al Capitalei

Mediafax

Autoritățile au verificat legalitatea funcționării unor firme și respectarea normelor din domeniul alimentației publice și al muncii.

În trei ore, echipele de control au dat 18 amenzi, în valoare totală de 65.500 de lei. Printre neregulile descoperite se numără produse expirate, lipsa autorizațiilor, probleme privind securitatea la incendiu și încălcarea drepturilor angajaților.

Astfel, Direcția de Sănătate Publică a dat amenzi de 45.000 de lei și a retras de la vânzare peste 2.500 kg de produse alimentare și mai multe substanțe biocide expirate. Inspectoratul Teritorial de Muncă a sancționat firmele cu 13.000 de lei pentru lipsa contractelor de muncă și a evidenței timpului de lucru.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a aplicat șapte amenzi, în valoare de 3.500 de lei, pentru nerespectarea normelor privind prevenirea incendiilor iar Poliția Locală Sector 1 a emis sancțiuni de 4.000 de lei pentru lipsa autorizațiilor de funcționare.

Articolul Amenzi de peste 65.000 de lei în urma unei razii la agenții economici din Sectorul 1 al Capitalei apare prima dată în Mediafax.

Scădere a câştigului salarial mediu în ianuarie 2025 faţă de luna precedentă

Mediafax

Conform INS, câştigul salarial mediu brut în România a fost de 8.910 lei în luna ianuarie 2025, înregistrând o scădere de 3,7% (-341 lei) faţă de luna decembrie 2024, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.328 lei, în scădere cu 5,6% (-317 lei) comparativ cu luna anterioară.

În ianuarie 2025, cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în industria textilă (confecţii) – 3.292 lei şi în hoteluri şi restaurante – 3.321 lei. La polul opus, cele mai ridicate câştiguri salariale medii nete s-au înregistrat în IT şi servicii informatice – 11.437 lei şi în industria prelucrării ţiţeiului – 10.877 lei.

Potrivit INS, scăderea salariilor în ianuarie a fost influenţată de eliminarea unor facilităţi fiscale, acordarea de prime ocazionale în decembrie, dar şi de angajări pe posturi cu salarii mai mici.
Cele mai mari reduceri salariale, de până la 21,5% s-au înregistrat în: intermedieri financiare, extracţia petrolului şi gazelor naturale, tranzacţii imobiliare, industria farmaceutică, producţia de energie electrică şi gaze, precum şi în construcţii, comerţ, cercetare-dezvoltare, transport şi asigurări.

Pe de altă parte, au fost înregistrate creşteri salariale de până la 15% în domenii precum asigurări şi fonduri de pensii, transport aerian, industria mobilei şi extracţia cărbunelui.

În sectorul bugetar, salariile au crescut uşor în sănătate (+1,5%) şi învăţământ (+0,6%), însă au scăzut în administraţia publică (-0,8%).

Următorul raport privind câştigul salarial va fi publicat pe 11 aprilie 2025.

Articolul Scădere a câştigului salarial mediu în ianuarie 2025 faţă de luna precedentă apare prima dată în Mediafax.

Muncă la negru într-o firmă din Suceava

Mediafax

În perioada octombrie 2024 – februarie 2025, inspectorii DGAF au descoperit că o firmă din județul Suceava, care desfășura activități prin intermediul platformelor digitale Tazz și Glovo, practica munca la negru.

Inspectorii antifraudă au găsit venituri nedeclarate în valoare totală de 1.197.942 lei, anunță ANAF.

Mai mult, se suspectează că, în perioada mai – iunie 2024, firma nu a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile salariale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 104.984 lei.

„Inspectorii DGAF vor continua acțiunile de monitorizare și control pentru combaterea fenomenului de muncă nedeclarată și pentru asigurarea respectării obligațiilor fiscale de către operatorii economici care desfășoară activități prin intermediul platformelor digitale”, anunță, de asemenea, sursa citată.

Articolul Muncă la negru într-o firmă din Suceava apare prima dată în Mediafax.

Impactul alimentelor procesate asupra creierului și obezității

Mediafax

Consumul de alimente procesate afectează creierul chiar și pe termen scurt

Un nou studiu arată că alimentele ultra-procesate pot reduce sensibilitatea la insulină în creier, chiar și după un consum de scurtă durată. Efectele negative persistă chiar și după revenirea la o dietă normală, influențând dezvoltarea obezității.

Alimentele procesate și impactul asupra creierului

După o zi stresantă, tentația de a consuma gustări rapide, precum chipsuri sau ciocolată, este mare. Deși se știe că aceste alimente bogate în calorii contribuie la obezitate, un nou studiu dezvăluie un efect mai profund: reducerea sensibilității la insulină în creierul persoanelor sănătoase.

Scăderea sensibilității la insulină și riscul de obezitate

Insulina joacă un rol esențial în controlul apetitului. Într-un creier sănătos, aceasta reglează senzația de foame, dar în cazul persoanelor obeze, insulina își pierde această funcție, determinând o creștere a poftei de mâncare și acumularea de grăsime abdominală.

Cercetătorii au descoperit că, după doar cinci zile de consum excesiv de alimente bogate în calorii (aproximativ 1.500 de calorii suplimentare pe zi din dulciuri și chipsuri), sensibilitatea la insulină a scăzut semnificativ. Chiar și după o săptămână de dietă normală, analizele prin RMN au indicat că această scădere a sensibilității a persistat.

Legătura dintre insulină și acumularea de grăsime

Persoanele cu rezistență la insulină în creier au tendința de a acumula mai multă grăsime, în special în zona abdominală. Aceasta, la rândul său, contribuie la agravarea rezistenței la insulină. Interesant este că aceste efecte pot apărea înainte ca o persoană să devină obeză, ceea ce sugerează că sensibilitatea la insulină trebuie monitorizată din timp.

Obezitatea și rolul creierului

Creșterea ratei obezității la nivel mondial este alarmantă, iar studiul subliniază că problema nu se rezumă doar la alimentația nesănătoasă și lipsa exercițiilor fizice. Adaptarea creierului la schimbările bruște ale dietei joacă un rol crucial în procesul de îngrășare.

Studiile anterioare au arătat că exercițiile fizice regulate pot restabili sensibilitatea la insulină a creierului la persoanele supraponderale și obeze. Prin urmare, este posibil ca acest efect să se aplice și persoanelor cu greutate normală. Astfel, prevenirea obezității ar trebui să includă nu doar schimbări în dietă și activitate fizică, ci și o mai bună înțelegere a modului în care creierul reacționează la alimentație.

Articolul Impactul alimentelor procesate asupra creierului și obezității apare prima dată în Mediafax.

Picturile lui Caravaggio, expuse la Timișoara, au ajuns în siguranță acasă, la Florența

Mediafax

Expoziția „Luminile lui Caravaggio” a bucurat mai bine de 30.000 de vizitatori care au mers la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Cele 43 de lucrări de artă, cu o valoare de asigurare de 84 milioane de euro, au ajuns în siguranță acasă, la Florența.

Transportul a fost însoțit până la frontiera de stat de Plutonul Intervenție Antitero și Acțiuni Speciale, anunță IJJ Timiș.

„Lucrările din această expoziție extraordinară au ajuns cu bine la destinație, cu sprijinul Jandarmeriei Române. Mulțumim pentru profesionalism și dedicare!
Arta trebuie protejată, iar datorită celor care veghează asupra ei, capodoperele ajung în siguranță acolo unde le este locul!”, a transmis Muzeul Național de Artă Timișoara.

Articolul Picturile lui Caravaggio, expuse la Timișoara, au ajuns în siguranță acasă, la Florența apare prima dată în Mediafax.

Trafic îngreunat pe A1 și A2. Se repară asfaltul

Mediafax

Concret, vineri, între orele 08:00 – 12:00, este restricționată ciculația pe prima bandă a autostrăzii A1, pe sensul dinspre București către Pitești, între kilometrii 30+543 metri – 32, pentru repararea asfaltului.

Mai mult, între orele 08:30 – 17:00, pe autostrada A2, pe sensul dinspre Constanța spre București, între kilometrii 187-186, se restricționează, de asemenea, circulația pe banda a doua, pentru lucrări de reparații.

Articolul Trafic îngreunat pe A1 și A2. Se repară asfaltul apare prima dată în Mediafax.

SUA şi Israelul se gândesc la Africa pentru relocarea palestinienilor dezrădăcinaţi din Gaza

Mediafax

Contactele cu Sudanul, Somalia şi regiunea separatistă din Somalia, cunoscută sub numele de Somaliland, demonstrează hotărârea SUA şi a Israelului de a continua cu un plan care a fost condamnat pe scară largă şi a ridicat probleme juridice şi morale grave.

Deoarece toate cele trei locuri sunt sărace şi, în unele cazuri, afectate de violenţă, propunerea pune la îndoială inclusiv obiectivul declarat al lui Trump de a reloca palestinienii din Gaza într-o „zonă frumoasă”.

Oficialii din Sudan au declarat că au respins propunerile SUA, în timp ce oficialii din Somalia şi Somaliland au declarat că nu au fost contactaţi.

Conform planului lui Trump, cele peste două milioane de persoane din Gaza ar ar trebui să fie trimise permanent în altă parte. El a propus ca SUA să preia controlul asupra teritoriului, să supravegheze un proces îndelungat de curăţare şi să îl dezvolte ca proiect imobiliar.

Ideea unui transfer în masă al palestinienilor a fost considerată cândva o fantezie a extremei ultranaţionaliste din Israel, dar de când Trump a prezentat ideea în cadrul unei reuniuni la Casa Albă, luna trecută, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a salutat-o ca fiind o „viziune îndrăzneaţă”.

Palestinienii din Gaza au respins propunerea şi resping afirmaţiile israeliene conform cărora plecările ar fi voluntare. Naţiunile arabe şi-au exprimat opoziţia vehement şi au oferit un plan alternativ de reconstrucţie care ar lăsa palestinienii pe loc. Grupurile pentru drepturile omului au declarat că forţarea sau presarea palestinienilor să plece ar putea fi o potenţială crimă de război.

Cu toate acestea, Casa Albă spune că Trump „îşi susţine viziunea”.

Vorbind sub rezerva anonimatului pentru a discuta despre o iniţiativă diplomatică secretă, oficialii americani şi israelieni au confirmat contactele cu Somalia şi Somaliland, în timp ce americanii au confirmat şi Sudanul. Aceştia au declarat că nu este clar cât de mult au progresat eforturile sau la ce nivel au avut loc discuţiile.

Relaţiile separate ale SUA şi Israelului cu cele trei destinaţii potenţiale au început luna trecută, la câteva zile după ce Trump a prezentat planul pentru Gaza alături de Netanyahu, potrivit oficialilor americani, care au afirmat că Israelul a preluat conducerea discuţiilor.

Israelul şi SUA au o varietate de stimulente – financiare, diplomatice şi de securitate – de oferit acestor potenţiali parteneri. Este o formulă pe care Trump a folosit-o acum cinci ani, când a intermediat Acordurile Abraham – o serie de acorduri diplomatice reciproc avantajoase între Israel şi patru ţări arabe. Casa Albă a refuzat să comenteze demersurile făcute.

Birourile lui Netanyahu şi Ron Dermer, ministrul israelian şi confidentul lui Netanyahu care a condus planificarea postbelică a Israelului, de asemenea, nu au comentat, dar ministrul de finanţe Bezalel Smotrich, un susţinător de multă vreme a ceea ce el numeşte emigrarea „voluntară” a palestinienilor, a declarat săptămâna aceasta că Israelul lucrează pentru a identifica ţările care să primească palestinieni. El a mai spus că Israelul pregăteşte un „departament de emigrare foarte mare” în cadrul Ministerului Apărării.

Articolul SUA şi Israelul se gândesc la Africa pentru relocarea palestinienilor dezrădăcinaţi din Gaza apare prima dată în Mediafax.

Percheziţii la mai mulţi mercenari din gruparea coordonată de Horaţiu Potra

Mediafax

„Este vorba despre persoane care ar fi trebuit să vină la Bucureşti, în data de 8 decembrie 2024, şi să meargă la Palatul Parlamentului. Totuşi, nu au mai venit în Capitală în acea zi. Au apărut, însă, la alte proteste desfăşurate şi au postat mesaje de susţinere şi incitare la revoltă”, au precizat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

Percheziţiile sunt coordonate de Parchetul General, potrivit sursei citate.

În urma unei percheziţii care a vizat locuinţa cunoscutului mercenar Horaţiu Potra, anchetatorii au descoperit 40 de încărcătoare de la arme letale, de diferite calibre, 51 de grenade militare, ofensive şi defensive, 44 de bucăţi de lovituri de lansator de grenadă, 21 de pistoale letale, majoritatea calibrul 9X19mm, şapte pistoale mitralieră de calibru 7,62 mm, inclusiv Kalaşnikov, peste 20 de cutii cu muniţie letală, şase piese de arme, patru materiale explozive, două aruncătoare/lansatoare de grenade, precum şi veste antiglonţ.

Mai mult decât atât, au fost găsite sume mari de bani, dar şi lingouri de aur.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că fiecare armă de foc va fi supusă expertizelor criminalistice.

Poliţiştii încearcă să afle ale cui sunt armele şi dacă au fost folosite la comiterea de infracţiuni, atât pe teritoriul României, cât şi dincolo de graniţe.

Articolul Percheziţii la mai mulţi mercenari din gruparea coordonată de Horaţiu Potra apare prima dată în Mediafax.