Intervenție grea a pompierilor în Iași, pe Dealul Copou, la cea mai mare grădină botanică din țară – Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași

Mediafax

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, luni, în interiorul Grădinii Botanice din Iași. Focul a fost stins de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență fără să se extindă la zonele protejate ale grădinii.

Incendiul a fost localizat cu greu

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Iași au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, mobilizând un efectiv de 10 militari pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată și lăstăriș care a izbucnit în interiorul Grădinii Botanice din municipiul Iași.

Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați, cu flăcări ce afectau atât vegetația uscată, cât și zonele cu mărăciniș.

Intervenția a fost una complexă și în dinamică, pompierii acționând rapid pentru localizarea și stingerea focului, prevenind extinderea acestuia către zonele protejate ale grădinii.

Grădina Botanică din Iași, una dintre cele mai vechi din Europa

Grădina Botanică din Iași a fost fondată în 1856 de naturalistul și medicul Anastasie Fătu. Este prima grădină botanică universitară din România și una dintre cele mai vechi din Europa.

Are o suprafață de 82 – 105 ha și este cea mai extinsă din țară, amenajată pe Dealul Copou.

Grădina se află sub administrarea Universității Alexandru Ioan Cuza.

Este împărțită în 12 sectoare tematice: flora României, sistematică, dendrologie, experimentală, ornamentale, și altele.

Are și o secție pentru nevăzători, cu etichete în Braille, accesibile tactil și olfactiv.

Articolul Intervenție grea a pompierilor în Iași, pe Dealul Copou, la cea mai mare grădină botanică din țară – Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași apare prima dată în Mediafax.

Dinamo a prezentat oficial transferul atacantului francez Mamoudou Karamoko

Mediafax

Născut la Paris, Karamoko a debutat la FC Paris, apoi a evoluat la Strasbourg, Wolfsburg, după care s-a transferat în Austria la LASK Linz, unde a marcat inclusiv în grupele Europa League contra lui Tottenham.

Din 2021 a evoluat la FC Copenhaga, dar a fost împrumutat în Ungaria, la Fehervar şi Ujpest, revenind vara aceasta în Danemarca.

În Ungaria a jucat 42 de meciuri, cu 7 goluri şi 6 pase decisive, iar în sezonul 2022-2023 a evoluat şi în grupele Champions League. În sezonul trecut, la Ujpest, Karamoko a jucat 23 de partide, marcând două goluri şi oferind trei pase decisive.

Dinamo a rămas în acest sezon fără Josue Homawoo, plecat la Standard Liege, Răzvan Patriche, cel care și-a încheiat cariera, și Răzvan Pașcalău, împrumutat la nou-promovata Metaloglobus.

Articolul Dinamo a prezentat oficial transferul atacantului francez Mamoudou Karamoko apare prima dată în Mediafax.

Comisia Europeană: Ursula von der Leyen a avut o discuție telefonică constructivă cu Donald Trump

Mediafax

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american Donald Trump au avut duminică un „schimb de opinii bun”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei.

El a adăugat că obiectivul UE rămâne încheierea unui acord comercial cu Washingtonul până la 9 iulie.

„Vrem să ajungem la un acord cu SUA. Vrem să evităm tarifele. Credem că acestea provoacă durere. Dorim să obținem rezultate avantajoase pentru ambele părți, nu rezultate dezavantajoase”, a declarat purtătorul de cuvânt în cadrul conferinței de presă zilnice, potrivit Reuters.

Administrația Trump a declarat că vor fi trimise scrisori prin care partenerii comerciali care nu au ajuns la un acord vor fi notificați până la 9 iulie cu privire la taxele mai mari care vor intra în vigoare la 1 august.

Articolul Comisia Europeană: Ursula von der Leyen a avut o discuție telefonică constructivă cu Donald Trump apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Slavă Domnului! Nicușor Dan și-a revenit! Ca și pe vremea cînd era primar, nu mai semnează nimic!

Mediafax

Consiliul Superior al Magistraturii a trimis o scrisoare în chip oficial președintelui României, Nicușor Dan, în care îi semnalează, dar îl și roagă, că în sertarele sau în izmenele prezidențiale sunt peste 50 de decrete, unele de pensionare a unor judecători, altele de numire. Sunt la el, da? Și CSM-ul, o instituție serioasă îi cere domnului președinte, semnați-le! Trebuia să scrie CSM să le semneze? Nu, intră în meseria lui. Păi, uite că nu le semnează.

De ce? Pentru că Nicușor Dan și-a revenit. Cum adică și-a revenit? Păi așa era la Primăria Capitalei. Să nu uităm că ăla, cu spitalul, cu Sanador, l-a semnat, cum să spun, în timpul campaniei. Cu planșeul de la Unirii l-a semnat înainte de a pleca. Deci, tipic, și toată lumea știa asta, Nicușor Dan este în felul următor. Are două, printre altele, două mari slăbiciuni.

Unu, vrea să semneze el tot, tot, tot când era la primărie. Și dacă aia care dă cu mopul, dă în dreapta și în stânga sau numai în dreapta. Nu se face, trebuia să semneze el. Dar, în același timp, zicea trebuie să semnez eu, dar nu semna. Și am înțeles că se adunau la el sute din alea, se uitau ăia pe gaura cheii, aoleu un domn primar. Cioc, cioc, cioc, cioc. Se închidea, juca table, șeptilic, dezlega cuvinte încrucișate. Și, băi, ce face? Băi, zice, e serios. Băi, nu putem să-l deranjăm. Secretarea, zice, nu, nu se poate. Și în felul ăsta el a paralizat Bucureștiul. Bucureștenii, urmare a dezastrului făcut de el la Primăria Bucureștiului, l-au votat președinte. Ca dezastrul, vorba lui Emil Boc, dezastrul de la primăria București să fie o regulă de țară.

Și, după ce a ajuns președinte, așa vreo lună de zile, mi-am zis, mă, stai puțin, uite mă că ceva e în regulă, președintele este chiar activ, chiar muncește, chiar face, da? Și el a dispărut și nu mai semnează. Deci sunt liniștit. Nicușor Dan și-a revenit.

Este, în sfârșit, el însuși, adică s-a închis, a dispărut. Păi, țineți minte ce activ era el în campanie, imediat după alegeri, s-a dus, se interesa, în fiecare zi vorbea de la portiță. Acum portița a dispărut și nu mai vorbește nimic, nici pe Facebook, nimic, nimic. A venit și a îndeplinit câteva lucruri pentru care a fost setat. El înainte să fie ales a fost setat. O setare cu ucrainenii, nici nu se discută, te duci și faci trilaterală cu Maia Sandu și cu Zelenski, te pupi cu Zelenski, dai banii lui Zelenski, nici nu discută. Gata, l-a setat, tac, tac, tac, tac, așa.

După asta, a fost setat să-i aducă pe useriști și pe reperiști la putere. Cioloș, Oana Țoiu, gata. Tam, tam, tam și-a făcut repede datoria, da? Adică, pentru care a fost setat. El e, cum să zic, ca la telecomandă, setare, pac, pac, pac.
Bun. A numit guvernul și gata. A dispărut, nu știu pe unde e, nu știu, prin cămară, poate.

Oricum, cred că este închis în birou. O fi avut, mă, secretară? Știți care-i avantajul lui acum? Că dincolo la primărie veneau viceprimarii. Acum nu vine nimeni pentru că nu are nimic. Nu mai bate nimeni la… Și uite așa a scăpat, măi, bate, cioc, cioc, cioc, cioc, domnule președinte, așa, pe gaura cheii, domnule președinte, domnule, semnați, domnule, decretele alea. Nu, și acum stă liniștit, clădire mare, aer condiționat și el completează cuvinte încrucișate. Deci, suntem fericiți, Nicuşor Dan și-a revenit. E în fine primarul, face ceea ce făcea ca primar al Capitalei. Adică, nu semnează nimic.

Articolul Ion Cristoiu: Slavă Domnului! Nicușor Dan și-a revenit! Ca și pe vremea cînd era primar, nu mai semnează nimic! apare prima dată în Mediafax.

Mihai Enache (AUR): Vom face tot posibilul să depunem o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Mediafax

„Nu putem lua nici măcar un leu, nici 5 lei, nici 10 lei, de la pensionarii cu niște pensii de 3.000 lei, care sunt de fapt niște pensii de supraviețuire, fără să ne atingem de pensiile speciale. Nu putem lua nici măcar un leu de la mamele care își cresc copiii, fără să ne atingem de veniturile uriașe, salarii de 10.000 de euro, de la director, directorași din diverse instituții care n-au nicio altă calitate, în afară de aceea de membru de partid”, spune politicianul.

El adaugă că „nu putem taxa, suplimentar, nici cu 1% mediul privat de afaceri, fără să ne atingem de sutele și sutele de instituții inutile”.

„Fiecare parlamentar, indiferent de partidul din care provine, să-și asculte în aceste zile alegătorii și nu doar șefii de partid, pentru că alegătorii sunt cei care i-au trimis în Parlament pentru a legifera în favoarea lor. Și astăzi, prin acceptarea măsurilor asumate de guvernarea Nicușor Dan Bolojan, parlamentarii care nu vor reacționa la acest demers sunt doar niște trădători ai celor care i-au votat”, mai spune Enache.

Articolul Mihai Enache (AUR): Vom face tot posibilul să depunem o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan apare prima dată în Mediafax.

UE pregătește recompense pentru fermierii care protejează natura

Mediafax

Uniunea Europeană lucrează la un nou sistem de „credite pentru natură”, destinat să stimuleze financiar fermierii, silvicultorii și alți administratori de terenuri care desfășoară activități ce protejează ecosistemele.

Măsura are ca scop să transforme protejarea naturii într-o activitate economică sustenabilă, într-un context în care bugetele publice sunt deja tensionate de alte priorități, precum apărarea.

Comisia Europeană a anunțat luni că va crea un grup de experți, format din reprezentanți ai guvernelor, fermierilor, comunităților locale și oameni de știință, care să elaboreze metodologia și criteriile de funcționare pentru acest nou mecanism.

UE intenționează să lanseze și un proiect-pilot pentru testarea sistemului, până în anul 2027, potrivit Reuters.

Credite ecologice pentru practici agricole regeneratoare

Noul model ar permite companiilor sau țărilor să cumpere credite emise de cei care desfășoară activități benefice pentru mediu, cum ar fi plantarea de arbori, restaurarea zonelor umede sau tranziția către practici agricole regenerative.

Printre aceste acțiuni se numără și rotația culturilor, utilizarea compostului în locul îngrășămintelor chimice, reducerea arăturii, menținerea pajiștilor biodiversificate sau protejarea surselor de apă. Obiectivul este refacerea biodiversității și combaterea degradării solului, într-un mod care susține și economia rurală.

Grupul de experți va stabili standarde clare pentru certificarea acestor credite și pentru reglementarea unei piețe dedicate, urmând să se decidă ulterior dacă noul sistem va fi integrat în legislația europeană.

Din experiența pieței creditelor de carbon

„Nu este vorba despre transformarea naturii într-o marfă, ci despre recunoașterea și recompensarea acțiunilor care restaurează și susțin natura”, a clarificat comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall.

Modelul propus se inspiră din piața mai avansată a creditelor de carbon, un sistem în care proiecte de reducere a emisiilor de CO₂ vând credite companiilor interesate să compenseze impactul climatic.

Totuși, această piață a fost afectată de scandaluri recente, după ce o parte din proiecte nu au oferit beneficiile climatice pe care le-au promis.

În paralel, Comisia a propus recent un obiectiv climatic pentru 2040 care, pentru prima dată, ar permite statelor membre să includă în calcule și credite de carbon internaționale.

Oficialii europeni spun că experiențele din aceste piețe, inclusiv eșecurile sau neregulile ivite, vor fi analizate cu atenție pentru a evita greșelile trecutului și pentru a construi un sistem solid și credibil în ceea ce privește „creditele pentru natură”.

Articolul UE pregătește recompense pentru fermierii care protejează natura apare prima dată în Mediafax.

Rusia anunță că a cucerit prima localitate dintr-o nouă regiune din Ucraina

Mediafax

Rusia susține că a capturat prima localitate în regiunea centrală ucraineană Dnipropetrovsk, după ce s-a apropiat de graniță timp de luni de zile, dând o lovitură psihologică Kievului, în timp ce îngrijorările sale cresc, a raportat AFP.

Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au capturat satul Dachne din regiunea Dnipropetrovsk, un important teritoriu industrial minier care a fost, de asemenea, supus unor atacuri aeriene rusești tot mai intense.

Forțele ruse par să fi făcut din trecerea frontierei un obiectiv strategic cheie în ultimele luni, iar avansarea mai adâncă în regiune ar putea pune probleme logistice și economice Kievului, a precizat agenția de presă/

Dar Ucraina a negat până acum orice cucerire rusească în Dnipropetrovsk, iar armata sa a declarat mai devreme luni că forțele sale au „respins” atacurile din Dnipropetrovsk, inclusiv „în apropiere” de Dachne.

 

Articolul Rusia anunță că a cucerit prima localitate dintr-o nouă regiune din Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax

Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor care nu are nevoie de timp pentru a se adapta structurilor și dinamicii noastre interne. Împreună cu conducerea clubului și a secției de handbal feminin am căutat rapid soluția solidă care să dea siguranța că echipa va performa în primul sezon fără Cristina Neagu, astfel am ajuns la concluzia că cel care poate duce mai departe valorile și performanțele din ultima perioadă – tripla în România în ultimii 3 ani și 10 ani consecutivi de sferturi de finală în cea mai mare competiție handbalistică la nivel de cluburi, EHF Champions League – este Adrian Vasile”.

Adi Vasile: CSM e în inima mea

Adi Vasile revine astfel într-un mediu familiar, alături de un staff tehnic și medical deja consolidat. El va avea misiunea de a menține parcursul de succes din ultimii ani, iar obiectivele sunt câștigarea celor trei trofee interne și calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor.

„Bineînțeles, am continuat să urmăresc echipa în ultimul sezon – sunt un om de club până la capăt. CSM este în inima mea. În conversațiile pe care le-am avut cu conducerea clubului în ultimele zile, am auzit o mulțime de lucruri pozitive. Sunt aici pentru a contribui la acest viitor. Avem un grup interesant de sportive, cu energie proaspătă inclusiv de la noile transferuri. Sunt nerăbdător să mă apuc de treabă. Știu că avem o bază de fani incredibilă și depinde de jucătoare și de staff să formeze un front unit cu ei. Energia pe care o aducem pe teren trebuie să se răspândească în tribune”, a transmis Adi Vasile.

Adrian Vasile a fost antrenor secund la CSM București între 2014 și 2019, iar după 2019 a fost numit ca antrenor principal până în 2024.

Articolul Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București apare prima dată în Mediafax.

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax

Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațională unică și captivantă, adaptată nevoilor copiilor.

Destiny Park este construit pe un concept modern de educație prin joacă, cunoscut sub denumirea de Edutainment, care îmbină educația cu distracția, stimulând curiozitatea, încrederea și dorința naturală de învățare a copiilor. Într-o lume în continuă schimbare, Destiny Park oferă un cadru real și relevant în care copiii pot învăța prin joc, asumând roluri și responsabilități adaptate vârstei lor.

Destiny Park este un concept inovator care oferă copiilor între 3 și 14 ani oportunitatea de a descoperi meserii, de a învăța prin joc și de a experimenta responsabilități reale într-un mediu sigur, prietenos și interactiv.

Noua locație din Iași va include 41 de  experiențe de role-play educaționale, ateliere creative și spații dedicate zilelor de naștere, pe o suprafață de aproximativ 4200 mp, în zona de food court a mall-ului. Investiția se ridică la 25 milioane de lei.

Chiar dacă este situat într-un mall, avionul – simbol deja pentru Destiny Park, va fi și el prezent. Componenta de educație financiară va fi implementată, iar moneda parcului – Magic Banii – vor avea pe ei clădiri simbol din zona Moldovei. Vestea bună pentru micii vizitatori este că ei vor putea folosi Magic Banii de la București și la Iași și invers.

Extinderea Destiny Park în Moldova marchează un pas firesc în misiunea noastră de a aduce educația experiențială mai aproape de cât mai mulți copii din România. După aproape 3 ani de la deschiderea Destiny Park Băneasa ne-au trecut pragul peste 520.000 de vizitatori. În afară de activitatea din parc, am organizat zeci de seminarii gratuite pentru cadrele didactice în tot sudul României, proiectul Făurim Destine în școlile din București și alte acțiuni de CSR prin care am oferit copiilor din medii defavorizate posibilitatea de a ne vizita gratuit.

Suntem încântați să venim într-un oraș atât de viu cultural, în capitala Moldovei. Toate județele din jur, dar și Republica Moldova, reprezintă o comunitate de părinți implicați și dornici să le ofere celor mici acces la experiențe valoroase. Credem cu tărie că viitorul învățării este legat de joacă, explorare și conexiune autentică cu lumea din jur. Destiny Park nu este doar un loc de joacă, ci un ecosistem educațional care inspiră, dezvoltă și creează amintiri durabile. Ne bucură, de asemenea, interesul în creștere arătat de companiile prezente în România, dar și al companiilor românești care doresc să se implice în zona de edutainment, arătând astfel că au înțeles oportunitatea de a fi activi în educarea noilor generații., a declarat Ana-Maria Pascaru, Director de Marketing Destiny Park România.

Noua locație va fi inaugurată oficial în vara anului viitor  și va deveni un reper pentru familiile din Iași și împrejurimi care caută alternative moderne și inteligente pentru dezvoltarea copiilor lor.

„Destiny Park este mai mult decât un spațiu de joacă – este o școală a vieții în miniatură. Copiii învață aici valori esențiale precum responsabilitatea, empatia, colaborarea și independența, într-un mod natural și plin de bucurie. Ca expert în parenting, știu cât de important este pentru un copil să aibă contexte în care poate exersa competențe reale, într-un mediu sigur, care îl încurajează. Sunt onorată că sunt parte din acest proiect, care contribuie real la formarea generațiilor de mâine și care aduce un suflu nou în zona educației nonformale din România”, a spus Urania Cremene, expert în parenting și Ambasador Destiny Park.

Destiny Park Iași va funcționa în regim permanent în incinta  Mall Moldova, într-un spațiu special amenajat, ce respectă toate normele de siguranță și confort. Proiectul va include și parteneriate locale pentru susținerea activităților educaționale și implicarea comunității.

Pentru mai multe informații, vizitați www.destinypark.ro sau urmăriți-ne pe rețelele sociale.

Articolul Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P) apare prima dată în Mediafax.

Inspector ANAF din București, plasat sub control judiciar pentru trafic de influență

Mediafax

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de un inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals în declarații și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de administratorul unei firme pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În prima jumătate a anului 2023, inspectorul ANAF ar fi acceptat promisiunea celuilalt inculpat, având ca obiect remiterea sumei de 1.000.000 euro și ar fi primit efectiv, în perioada septembrie-octombrie 2023, de la același coinculpat, peste 1.000.000 lei, susținând că ar avea influență asupra unor funcționari din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pe care inspectorul ANAF a promis că îi va determina să aprobe, pentru societatea comercială respectivă, rambursări de TVA în cuantum de 2.000.000 euro (din această sumă încasându-se fraudulos peste 2.700.000 lei).

În plus, în anul 2024, inspectorul ar fi completat în declarația sa de avere date necorespunzătoare adevărului, prin aceea că a omis să menționeze deținerea unui autoturism marca BMW.

De asemenea, în luna aprilie 2025, cu încălcarea dispozițiilor legale, inspectorul ar fi obținut informații bancare cu privire la două persoane, pe care le-ar fi pus la dispoziția unui terț, permițându-i acestuia accesul la informațiile bancare în cauză, deși nu era autorizat să aibă acces la astfel de informații, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Articolul Inspector ANAF din București, plasat sub control judiciar pentru trafic de influență apare prima dată în Mediafax.