Nou record la Masters 1000 pentru Djokovic

Mediafax

Djokovic s-a impus 6-1 7-6 (1) în fața argentinianului Camilo Ugo Carabelli, ceea ce i-a permis sârbului, al patrulea favorit, să-l devanseze pe Nadal și să ajungă pe primul loc în clasamentul all-time al meciurilor câștigate la Masters 1000.

Djokovic, care vizează un al șaptelea titlu record la Miami, îl va înfrunta pe Lorenzo Musetti, care l-a învins pe canadianul Felix Auger-Aliassime cu 4-6 6-2 6-3.

În celelalte meciuri masculine, bulgarul Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 14, care a pierdut finala de anul trecut, s-a impus cu 6-7(3) 6-4 7-5 în fața rusului Khachanov și se va confrunta cu americanul Brandon Nakashima.

Americanul Sebastian Korda l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas, cap de serie numărul nouă, cu 7-6(4) 6-3 și îl va întâlni pe francezul Gael Monfils, învingător cu 7-5 5-7 7-6(1) în fața spaniolului Jaume.

Fostul finalist Casper Ruud a avansat cu o victorie în două seturi în fața chilianului Alejandro Tabilo, stabilind o confruntare în optimi cu argentinianul Francisco Cerundolo, care s-a impus cu 6-2 7-6(4) în fața americanului Tommy Paul, cap de serie numărul 12.

Articolul Nou record la Masters 1000 pentru Djokovic apare prima dată în Mediafax.

Inovația pentru fermieri a fost în centrul atenției la evenimentele Corteva Learning Day din România și Republica Moldova

Mediafax

Prezentările despre semințe și protecția plantelor au fost susținute în toate regiunile ambelor țări, peste 10.000 de fermieri beneficiind de informații profesionale și asistență din partea experților Corteva în cadrul a peste 30 de evenimente.
Prin această serie de evenimente, Corteva și-a propus să le prezinte fermierilor români și moldoveni cel mai recent portofoliu de semințe Pioneer®, eficacitatea noilor produse pentru protecția plantelor și opțiuni sustenabile și productive pentru viitor, prin soluții biologice.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20782

Articolul Inovația pentru fermieri a fost în centrul atenției la evenimentele Corteva Learning Day din România și Republica Moldova apare prima dată în Mediafax.

Durerea ascunsă a Zoiei Ceaușescu – trauma care nu s-a vindecat niciodată

Mediafax

În ciuda rezistenței sale interioare, Oprean spune că tratamentul din închisoare a lăsat urme adânci asupra ei: „A fost mutilată psihic prin tratamentul din pușcărie”.

Zoia nu a avut puterea să privească imaginile cu moartea părinților și nici să meargă la mormântul lor, neavând siguranța că acolo sunt îngropați. Totuși, l-a rugat pe Mircea Oprean să ducă flori în zilele importante și a insistat ca părinții ei să aibă un loc de veci comun.

Oprean a criticat dur procesul prin care au fost condamnați Nicolae și Elena Ceaușescu, susținând că nu a existat nicio probă reală împotriva lor și că justiția ar trebui să își facă datoria măcar post-mortem.

Vezi întreg podcastul – aici.

Articolul Durerea ascunsă a Zoiei Ceaușescu – trauma care nu s-a vindecat niciodată apare prima dată în Mediafax.

Familiile victimelor marchează 10 ani de la prăbușirea avionului Germanwings în Alpii francezi

Mediafax

Avionul a decolat în dimineața zilei de 24 martie 2015 din Barcelona, Spania, și trebuia să aterizeze câteva ore mai târziu în Düsseldorf, Germania. Însă nu a mai ajuns la destinație, deoarece, potrivit anchetatorilor, copilotul Andreas Lubitz a prăbușit intenționat aeronava.

Printre victime se numărau 16 elevi și doi profesori de la un liceu din orașul Haltern am See, din vestul Germaniei, care se întorceau acasă după un schimb de experiență în Spania.

De asemenea, au fost uciși doi bebeluși, un cuplu de cântăreți de operă germani renumiți, un membru al unei trupe rock argentiniene, trei generații ale aceleiași familii, o mamă și fiul ei aflați în vacanță, un cuplu proaspăt căsătorit, persoane aflate în călătorii de afaceri și alții care se întorceau acasă.

Ceremonii comemorative sunt programate pentru ora 10:41 – momentul exact al prăbușirii – atât la liceul german care a pierdut atâția elevi, cât și în satul francez Le Vernet, situat în apropierea locului accidentului.

La Haltern, elevii liceului vor depune trandafiri albi în memoria victimelor, iar clopotele bisericii din oraș vor suna.

„Aproape că nu a existat familie care să nu fi fost afectată, fie direct, fie prin prieteni sau rude”, a declarat directorul liceului, Christian Krahl, pentru agenția germană de presă dpa.

Mulți membri ai familiilor victimelor au călătorit, de asemenea, la Le Vernet. Lufthansa, compania-mamă a Germanwings, invită anual rudele victimelor în satul din apropierea locului tragediei, iar în acest an sunt așteptate aproximativ 300 de persoane la slujba de comemorare, potrivit dpa.

Comemorări sunt planificate și pe aeroporturile din Düsseldorf și Barcelona. La aeroportul din Düsseldorf, a fost pusă la dispoziție o carte de condoleanțe în așa-numita „Cameră a tăcerii”, destinată angajaților și pasagerilor, a raportat dpa.

Cum a fost posibilă prăbușirea aeronavei?

Accidentul a șocat opinia publică și a stârnit neîncredere atunci când anchetatorii au dezvăluit că Lubitz l-a blocat pe căpitanul zborului în afara cabinei de pilotaj și a direcționat intenționat avionul spre un versant muntos.

Lubitz suferise anterior de depresie, dar autoritățile și compania aeriană l-au considerat apt de zbor. În lunile dinaintea accidentului, el se confrunta cu insomnii și temeri legate de o posibilă pierdere a vederii, însă a ascuns aceste probleme angajatorului său.

„Acea stare de șoc, profunda compasiune a întregii comunități față de familii și întrebarea de ce s-a întâmplat acest lucru ne însoțesc și astăzi. Accidentul Germanwings face parte permanentă din istoria orașului nostru”, a declarat pentru dpa primarul orașului Haltern, Andreas Stegemann.

Articolul Familiile victimelor marchează 10 ani de la prăbușirea avionului Germanwings în Alpii francezi apare prima dată în Mediafax.

Cutremur în acestă dimineață. Este unul din cele mai puternice din acest an

Mediafax

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc luni la ora 10.14 în județul Vrancea.

Acesta a avut magnitudinea 4 și s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani (37 km), Buzău (72 km), Sfântu Gheorghe (72 km), Bacău (87 km), Brașov (87 km), Bârlad (88 km).

Articolul Cutremur în acestă dimineață. Este unul din cele mai puternice din acest an apare prima dată în Mediafax.

Detașamentul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole își încheie misiunea în România

Mediafax

Ceremonia de încheiere a misiunii detașamentului Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole va avea loc marți, 25 martie, de ora 11.00, în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu, anunță MApN.

Detașamentul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole s-a aflat în misiune de Poliție Aeriană în România.

Detașamentul spaniol este format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și opt aeronave F-18 Hornet. Acesta a executat, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Articolul Detașamentul Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole își încheie misiunea în România apare prima dată în Mediafax.

Netanyahu îl acuză pe șeful Shin Bet că a lansat o „anchetă secretă” fără acordul său

Mediafax

„Afirmația că prim-ministrul i-a permis șefului Shin Bet, Ronen Bar, să adune dovezi împotriva ministrului Ben-Gvir este încă o minciună care a ieșit la iveală”, se arată într-o declarație a Biroului prim-ministrului, citată de AFP.

Declarația vine ca răspuns la publicarea unui raport al televiziunii Channel 12, potrivit căruia Agenția de Securitate Internă (Shin Bet) a desfășurat timp de mai multe luni o „procedură secretă” pentru a investiga infiltrarea elementelor de extremă dreapta în poliție și în Ministerul Securității Naționale.

Articolul Netanyahu îl acuză pe șeful Shin Bet că a lansat o „anchetă secretă” fără acordul său apare prima dată în Mediafax.

Noul film Disney „Albă ca Zăpada” ocupă primul loc în box office

Mediafax

Potrivit Box Office Mojo, filmul a încasat aproximativ 87,3 milioane de dolari la nivel global în timpul weekendului de deschidere. Aproape jumătate din această cifră a provenit din America de Nord.

Cifra este însă sub așteptări pentru film, care ar fi costat peste 270 de milioane de dolari. Reluarea animației din 1937 părea un succes sigur înainte de a se confrunta cu o serie de controverse înainte de lansare.

Printre acestea s-au numărat și unele critici la adresa interpretării eroinei de către Rachel Zegler, care este de origine columbiană. De asemenea, comentariile pro-palestiniene ale lui Zegler și comentariile pro-Israel ale actriței israeliene Gal Gadot, care joacă rolul mamei vitrege a Albei ca Zăpada, Regina cea Rea, au provocat reacții negative.

Criticul de film al The Times, Kevin Maher, a declarat: „Ar trebui să credeți anti-reclama, chiar este atât de rău”.

Articolul Noul film Disney „Albă ca Zăpada” ocupă primul loc în box office apare prima dată în Mediafax.

Conan O’Brien a primit Premiul Mark Twain pentru umor

Mediafax

O’Brien, în vârstă de 61 de ani, a fost numit cel de-al 26-lea laureat al Premiului Mark Twain la jumătatea lunii ianuarie, cu aproximativ trei săptămâni înainte ca președintele Donald Trump să dea peste cap Centrul Kennedy prin înlăturarea președintei de lungă durată Deborah Rutter și a președintelui consiliului de administrație, David Rubenstei, relatează AP News.

Duminică, O’Brien le-a mulțumit angajaților Centrului Kennedy care, a spus el, erau „îngrijorați de ceea ce ar putea aduce viitorul”. El a adăugat că exemplul vieții și carierei lui Mark Twain are o rezonanță deosebită în acest moment al istoriei americane.

„Twain ura bătăușii. (…) El lovea în sus, nu în jos, și empatiza profund cu cei slabi. Twain iubea America, dar știa că este profund viciată”, a spus O’Brien.

Articolul Conan O’Brien a primit Premiul Mark Twain pentru umor apare prima dată în Mediafax.