Simion, despre ceilalți candidați la prezidențiale: Sunt toți la fel, fac parte din sistemul care a anulat alegerile

Mediafax

Întrebat despre pozițiile ocupate de ceilalți candidați în sondaje, liderul AUR a susținut că există manipulări în prezentarea cifrelor.

„Omul de pe locul 2, omul de pe locul 3 și omul de pe locul 4 plătesc substanțial sondaje ca să-i plaseze pe locul 2″, a declarat George Simion.

Referitor la sondajele de opinie, liderul AUR a spus că nu are mare încredere în cifrele propriu zise, iar legat de cel mai nou sondaj CURS, Simion a spus: „Aș putea să fiu atât de curajos încât să vă spun că dacă noi mergem la CURS și comandăm un sondaj, cifrele vor arăta altfel”.

Referitor la preferințele sale privind un posibil contracandidat în turul doi al alegerilor prezidențiale, Simion a afirmat că nu face distincție între aceștia: „Eu îi văd pe acești contracandidați ai mei că sunt toți la fel. Fac parte din sistemul care a anulat alegerile”.

Relația lui George Simion cu Victor Ponta

În cadrul aceleiași emisiuni, candidatul AUR a vorbit și despre relația sa cu Victor Ponta, negând existența unei apropieri speciale între ei. „Nu mă leagă nimic de domnul Ponta, care se pretinde a fi fratele meu mai mare”, a precizat Simion, dezvăluind că a avut trei întâlniri cu fostul premier, iar la una Ponta ar fi chemat paparazzi pentru a-i fotografia împreună.

Simion a menționat că Victor Ponta își dorea o alianță între Pro România și AUR, propunere pe care el a refuzat-o.

Articolul Simion, despre ceilalți candidați la prezidențiale: Sunt toți la fel, fac parte din sistemul care a anulat alegerile apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump îi învinuiește pe Zelenski și Biden pentru războiul din Ucraina: „Au făcut o treabă absolut oribilă”

Mediafax

Afirmațiile lui Trump au loc la o zi după un interviu pentru CBS News în care Volodimir Zelenski a sugerat că administrația Trump opera într-o „realitate alterată” în ceea ce privește originile războiului.

În cadrul unei întâlniri în Biroul Oval cu liderul din El Salvador, Trump l-a criticat pe Zelenski.

„Când începi un război, trebuie să știi că poți câștiga războiul. Nu începi un război împotriva cuiva care este de 20 de ori mai mare decât tine. Și apoi să speri că oamenii îți dau niște rachete”, notează Sky News.

Într-o postare separată pe rețeaua sa, Truth Social, Trump a continuat acuzațiile la adresa liderului de la Kiev și la cea a predecesorului său, Joe Biden.

„Războiul dintre Rusia și Ucraina este războiul lui Biden, nu al meu. Eu abia am ajuns aici și, timp de patru ani, în timpul mandatului meu, nu am avut nicio problemă în a-l împiedica să se întâmple. Președintele Putin, și toți ceilalți, l-au respectat pe președintele vostru! NU AM AVUT NIMIC DE-A FACE CU ACEST RĂZBOI, DAR LUCREZ CU SÂRGUINȚĂ PENTRU A OPRI MOARTEA ȘI DISTRUGEREA. Dacă alegerile prezidențiale din 2020 nu ar fi fost trucate, și au fost, în atât de multe feluri, acest război oribil nu ar fi avut loc niciodată. Președintele Zelenskyy și escrocul Joe Biden au făcut o treabă absolut oribilă permițând ca această farsă să înceapă. Existau atât de multe modalități de a preveni acest lucru. Dar acesta este trecutul. Acum trebuie să o oprim, ȘI RAPID. ATÂT DE TRIST!”, este mesajul postat de Trump pe platforma sa, Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a fost în mod clar iritat de emisiunea „60 Minutes” de duminică și a scris pe Truth Social că rețeaua CBS trebuie să fie pedepsită și să fie amendată de Comisia Federală pentru Comunicații.

Trump l-a învinuit pe Zelenski și în trecut

Nu este pentru prima dată când Trump îl învinuiește pe Zelenski privind războiul din Ucraina. Pe 18 februarie, Trump a sugerat că Ucraina ar trebui să organizeze noi alegeri, părând să-l învinovăţească pe preşedintele Volodimir Zelenski pentru războiul în desfăşurare.

În luna ianuarie, de asemenea, Trump a declarat în cadrul unui interviu pentru Fox News că Zelenski a opus rezistenţă Rusiei la începutul invaziei în loc să ajungă la un acord cu Putin.

Articolul Donald Trump îi învinuiește pe Zelenski și Biden pentru războiul din Ucraina: „Au făcut o treabă absolut oribilă” apare prima dată în Mediafax.

Ungaria adoptă un amendament constituțional care vizează grupurile LGBTQ

Mediafax

Parlamentarii maghiari au votat, luni, un amendament constituțional controversat pe care militanții pentru drepturile omului l-au descris drept o „escaladare semnificativă” a eforturilor guvernului de a reprima disidența și de a diminua drepturile omului.

Susținut de prim-ministrul Viktor Orbán și de partidul său populist de dreapta, Fidesz, amendamentul urmărește să consolideze recenta interdicție a guvernului privind evenimentele Pride, deschizând calea pentru ca autoritățile să utilizeze programe de recunoaștere facială pentru a identifica participanții și pentru a-i putea amenda.

Ce prevede amendamentul

Amendamentul, despre care guvernul afirmă că acordă prioritate protecției dezvoltării fizice, mentale și morale a copiilor, prevede, de asemenea, recunoașterea a doar două sexe.

După afirmațiile repetate ale lui Orbán privind interferența străină în politica țării, amendamentul va permite, de asemenea, guvernului să suspende temporar cetățenia maghiară în cazul cetățenilor cu dublă cetățenie considerați a reprezenta o amenințare la adresa securității sau suveranității țării.

Un protest are loc, luni, în fața clădirii Parlamentului din Budapesta, față de decizia guvernului maghiar de a modifica Constituția.

Potrivit organizatorilor paradei Pride, programată pe data de 28 iunie, modificările apropie țara membră a UE de autoritarism. Aceștia critică, de asemenea, faptul că amendamentul asociază calitatea de membru al comunității LGBTQ cu pedofilia și pornografia, adăugând că este o „încercare (…) de a dezumaniza aceste persoane”.

Articolul Ungaria adoptă un amendament constituțional care vizează grupurile LGBTQ apare prima dată în Mediafax.

Gigi Becali a demisionat din grupul AUR din Parlament. Ce candidat va susține la alegerile prezidențiale

Mediafax

Imediat după ce și-a anunțat demisia din AUR, Gigi Becali a declarat că îl va vota la alegerile prezidențiale pe candidatul PSD-PNL, Crin Antonescu: „Singurul lucru care mă interesează e să îl susțin pe Crin Antonescu și gata (…) Să vedem ce persoane mai sunt, care mai sunt neafiliate, dar nu să ne alăturăm PNL-ului sau PSD-ului, numai Antonescu, atât. Voi face campanie pentru Crin Antonescu”, notează Gândul.

Cu trei luni în urmă, Gigi Becali susținea că nu l-ar vota pe Crin Antonescu fiindcă ”noi te-am susținut toți acum 10 ani și tu nu ai vrut. Acum vii după 10 ani, mai în vârstă, și vrei să fii președinte”.

Activitatea politică a lui Gigi Becali

George Becali a revenit în Parlamentul României după alegerile din 1 decembrie 2024, când a fost ales deputat în circumscripția 42 – București, pe listele Alianței pentru Unirea Românilor.

Becali nu este străin de scena politică: a fost europarlamentar din partea Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor, iar în 2012 a câștigat un mandat de deputat pe listele USL, ca membru al PNL. Mandatul său a fost însă întrerupt în 2013, când a fost condamnat la închisoare cu executare.

Becali s-a delimitat clar de Călin Georgescu, adoptând o poziție contrară față de mesajele transmise de AUR. De asemenea, a criticat sprijinul acordat de partid pentru șefa POT, Anamaria Gavrilă, și a intrat în conflict deschis cu liderul formațiunii, George Simion.

Articolul Gigi Becali a demisionat din grupul AUR din Parlament. Ce candidat va susține la alegerile prezidențiale apare prima dată în Mediafax.

De necrezut ce măsură a luat Bruxelles-ul pentru angajații UE care se deplasează în SUA: telefoane de unică folosință pentru a evita spionajul

Mediafax

Comisarii și oficialii de rang înalt care vor participa săptămâna viitoare la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale au primit noile recomandări, afirmă surse citate de Financial Times.

Sursele FT au spus că măsurile sunt asemănătoare celor utilizate în călătoriile în Ucraina și China, unde echipamentele IT standard nu pot fi utilizate din cauza temerilor legate de supravegherea rusă sau chineză.

Alianța transatlantică s-a încheiat

Sunt îngrijorați că SUA ar putea accesa sistemele Comisiei”, a declarat un oficial.

Tratamentul acordat SUA ca potențial risc de securitate scoate în evidență cât de mult s-au deteriorat relațiile de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie. Acesta a acuzat UE că a fost creată „pentru a profita de SUA” și a anunțat tarife de 20% pentru produsele blocului comunitar, pe care ulterior le-a redus la jumătate pentru o perioadă de 90 de zile.

Alianța transatlantică s-a încheiat”, a declarat un oficial al Uniunii Europene pentru cotidianul Financial Times.

Bruxelles și Washington sunt blocate în negocieri sensibile într-o serie de domenii în care ar fi în interesul ambelor părți să obțină informații sensibile despre cealaltă tabără.

Maroš Šefčovič, comisarul UE pentru comerț, poartă luni discuții la Washington cu secretarul pentru comerț Howard Lutnick, în încercarea de a soluționa escaladarea războiului comercial.

Trei comisari europeni vor călători la Washington pentru reuniunile FMI și ale Băncii Mondiale, în perioada 21-26 aprilie: Valdis Dombrovskis, comisarul pentru Economie; Maria Luís Albuquerque, șefa serviciilor financiare; și Jozef Síkela, responsabil cu asistența pentru dezvoltare.

Polițiștii de frontieră americani au dreptul de a confisca telefoanele

Comisia a confirmat că recomandările de securitate au fost actualizate recent, dar a refuzat să comenteze detalii specifice.

Oficialii au spus că recomandările pentru tot personalul care călătorește în SUA includ oprirea telefoanelor la frontieră și plasarea lor în huse speciale care le protejează de spionaj în cazul în care sunt lăsate nesupravegheate.

Există un risc suplimentar în SUA, unde polițiștii de frontieră au dreptul de a confisca telefoanele și computerele vizitatorilor pentru a verifica conținutul.

Articolul De necrezut ce măsură a luat Bruxelles-ul pentru angajații UE care se deplasează în SUA: telefoane de unică folosință pentru a evita spionajul apare prima dată în Mediafax.

Emmanuel Macron și omologul palestinian Abbas fac apel la o încetare „urgentă” a focului în Gaza

Mediafax

De la căderea acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas, la mijlocul lunii martie, Israelul a lansat o ofensivă militară intensă în Gaza. De atunci, sute de mii de oameni au fost strămutați, iar Israelul a blocat intrarea ajutoarelor umanitare în teritoriu.

În cadrul unei convorbiri telefonice, Abbas și Macron „au subliniat nevoia urgentă de încetare a focului, accelerarea livrării ajutorului umanitar (și, n.r.) respingerea strămutării poporului palestinian de pe pământul său”, a relatat agenția oficială palestiniană de știri Wafa, potrivit AFP.

După conversația cu Abbas, Macron a declarat pe X că „Franța este pe deplin mobilizată pentru eliberarea tuturor ostaticilor, revenirea la o încetare a focului durabilă și accesul imediat al ajutorului umanitar în Gaza”.

El a pledat, de asemenea, pentru „reforma” Autorității Palestiniene, ca parte a unui plan care ar permite organismului cu sediul la Ramallah, care deține în prezent control administrativ parțial în Cisiordania ocupată, să guverneze o Gaza postbelică fără Hamas.

„Este esențial să se stabilească un cadru pentru ziua de după: dezarmarea și înlăturarea Hamas, stabilirea unei guvernări credibile și reformarea Autorității Palestiniene”, a declarat Macron.

Un oficial de rang înalt al Hamas, Taher al-Nunu, a declarat că gruparea este dispusă să elibereze toți ostaticii în cadrul unui „schimb serios de prizonieri”, dacă va primi garanții că Israelul va pune capăt războiului.

Articolul Emmanuel Macron și omologul palestinian Abbas fac apel la o încetare „urgentă” a focului în Gaza apare prima dată în Mediafax.

Zelenski îl atacă pe JD Vance pentru că „justifică” războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Mediafax

În cadrul emisiunii „60 minutes” de duminică, difuzată de CBS News, Zelenski a afirmat că unii oficiali americani cad victime dezinformării rusești și promovează o „realitate alterată” cu privire la partea care a început războiul, scrie POLITICO.

„Cred că, din păcate, narațiunile rusești prevalează în SUA. Acest lucru vorbește despre influența enormă a politicii de informare a Rusiei asupra Americii, asupra politicii americane și a politicienilor americani”, a spus liderul de la Kiev.

În timpul interviului, Zelenski l-a acuzat pe vicepreședintele american JD Vance că „justifică într-un fel acțiunile lui Putin”.

El a adus în discuție momentul discuțiilor din Biroul Oval de la sfârșitul lunii februarie, care au devenit tensionate. „Am încercat să explic: «Nu poți căuta ceva la mijloc. Există un agresor și există o victimă. Rușii sunt agresorul, iar noi suntem victima»”, a spus Zelenski.

Zelenski l-a invitat pe vicepreședintele american să viziteze Ucraina pentru a vedea cu ochii lui distrugerile provocate de Rusia. În replică, însă, vicepreședintele l-a acuzat că îi duce pe oameni într-un „tur propagandistic”.

 

Articolul Zelenski îl atacă pe JD Vance pentru că „justifică” războiul Rusiei împotriva Ucrainei apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu: Normalizarea relațiilor cu Rusia nu cred că se va întâmpla în timpul vieții mele

Mediafax

„Nu, cu cei care au generat (atacul din Sumî) nu (putem normaliza relațiile). Rusia are o lungă istorie de astfel de fapte și vă rog să mă credeți că nu-mi sunt străine. Dacă extindeți citarea, la dna Dogioiu cred că am spus asta, am zis că am îndoieli că se va putea întâmpla asta nu pe timpul mandatului meu, ci pe timpul vieții mele. Dar că, în principiu, e de dorit ca la un moment dat, în viitor, să se normalizeze și relația cu Rusia, că nu putem muta geografia. Asta venea în continuarea unui răspuns categoric – sper că nu confund emisiunile – dacă mă duc la Moscova și la Beijing. Am spus că la Moscova nu. Atât timp cât ocupă samavolnic teritorii, fac ce fac, sfidează dreptul internațional, n-aș merge acolo”, a declarat, la B1 TV, Crin Antonescu.

Legat de atacul rusesc din Sumî, Antonescu a spus că pentru el „e încă o crimă, nu o eroare”.

În plus, Antonescu a mai spus că, în opinia sa, Călin Georgescu, „conștient sau nu, înțeles sau nu cu rușii, joacă foarte clar în favoarea Rusiei”.

Articolul Crin Antonescu: Normalizarea relațiilor cu Rusia nu cred că se va întâmpla în timpul vieții mele apare prima dată în Mediafax.

Ucraina își dezvoltă propriul sistem de apărare antiaeriană și cere țărilor UE să investească în el

Mediafax

La o zi după ce Rusia a lansat două rachete balistice asupra orașului Sumî, aflat în nord-estul Ucrainei,  într-un atac ce a ucis peste 30 de persoane și a rănit mai mult de 115, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a cerut aliaților occidentali să intensifice sprijinul pentru apărarea aeriană a Ucrainei, avertizând că livrările actuale nu sunt suficiente pentru a face față intensității atacurilor rusești.

Intervenția a avut loc în cadrul reuniunii de luni a Consiliului miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, unde oficialul ucrainean a anunțat că țara sa își dezvoltă propriul sistem de apărare antiaeriană la nivel strategic. Sybiha a făcut apel la parteneri să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și să furnizeze sisteme suplimentare, rachete și piese de schimb. El a invitat, de asemenea, statele UE să investească în dezvoltarea acestui sistem, subliniind că implementarea sa va fi accelerată în acest mod, scrie The Kyiv Independent.

„Putin va înainta și se va apropia de casele voastre dacă nu este oprit în Ucraina”

„Putin va înainta și mai mult în Europa și se va apropia de casele voastre dacă nu este oprit în Ucraina. Aceasta este realitatea”, a declarat Andrii Sybiha.

Ministrul ucrainean a avertizat că, pentru a feri statele europene să fie afectate de atacuri cu rachete balistice asupra zonelor civile, este esențial să fie consolidată apărarea Ucrainei și intensificate presiunile asupra Moscovei: „Și nu ne dorim ca țările voastre să vadă vreodată cum rachete balistice cu submuniții lovesc cartiere rezidențiale sau locuri de joacă. De aceea trebuie să acționăm acum pentru a obține pacea, pentru a întări Ucraina și pentru a spori presiunea asupra Moscovei.”

Rachetele cu submuniții sunt rachete care transportă un „container” cu zeci sau sute de mini-bombe. Acestea se dispersează pe o suprafață mare și au un efect de covor de foc. Potrivit datelor furnizate de administrația militară a orașului Sumî după atac, „cea de-a doua dintre cele două rachete lansate duminică asupra localității era încărcată cu muniție cu dispersie și a explodat în aer pentru a „provoca daune maxime asupra oamenilor aflați pe stradă.”

De la începutul invaziei pe scară largă, oficialii ucraineni au cerut în mod repetat aliaților occidentali să intensifice sprijinul pentru apărarea aeriană, avertizând că livrările actuale nu sunt suficiente pentru a face față intensității atacurilor rusești.

Sistemele avansate americane Patriot au jucat un rol esențial în protejarea spațiului aerian al Ucrainei, având capacitatea de a doborî chiar și cele mai moderne rachete balistice, precum Kinjal.

Articolul Ucraina își dezvoltă propriul sistem de apărare antiaeriană și cere țărilor UE să investească în el apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu: Unii votanți PSD ar putea opta pentru Victor Ponta, iar unii liberali pentru Nicușor Dan

Mediafax

„Într-o măsură comparabilă, mare parte a PSD-ului și mare parte a PNL-ului sunt angajate în campanie, dar nu tot. Nu se va putea probabil niciodată să fie tot PSD-ul sau tot PNL-ul”, a afirmat, la B1 TV, Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, există „oameni din alegătorii PSD-ului care mai votează și cu Ponta”, „oameni care sunt fani Serbia”, dar și votanți „din PNL care pot fi mai degrabă atrași de Nicușor Dan, dar nu într-un număr care să dezechilibreze cumva scorurile”.

Întrebat dacă se simte abandonat politic, Antonescu a respins ideea: „Sunt singurul candidat care umblu cu oameni mulți pe lângă mine în această campanie. Sigur că majoritatea sunt de la partide, dar tocmai asta arată că nu sunt abandonat”.

Articolul Crin Antonescu: Unii votanți PSD ar putea opta pentru Victor Ponta, iar unii liberali pentru Nicușor Dan apare prima dată în Mediafax.